Lănci tocite
Parc-am vieţui într-un beci din care nu reuşim să ieşim la lumină, deşi există o scară spre ieşire. Momentul validării constituţiei lui Antonescu ar fi similar cu o blocare, legală, a chepengului. Preţiozitatea d-lui Antonescu care mimează cu gravitate responsabilitatea faţă de ţară şi popor jucându-se de-a constituţia-cu-dedicaţie l-ar face şi pe Iorgovan să se răsucească-n groapă. Şi nici că exista un constituţionalist mai nimerit decât dl. Pârvulescu, inventatorul pseudonominalului original care a umplut până la refuz, parlamentul! Un legislativ de care se dezic acuma până şi beneficiarii. Cei care i-au dat legea pe mână ca s-o facă pe pofta lor- aşa cum i-au dat acum, şi proiectul constituţional! Dar cum fiecare amendament, o nouă stupizenie pare un angajament hotărât al constituţionaliştilor, reacţiile avizate n-au întârziat.
Cât pot contracara, însă, analizele pertinente, tăvălugul constituţionalist? Înţeleg, oare, alegătorii, ce ar însemna să intrăm în regimul respectiv? …Ca să observi clar, ca la un aparat cu raze xxx, ce au în minte jucătorii politici, e destul să fii atent la reacţiile într-o situaţie-surpriză. În cazul de faţă, anunţul-şoc al preşedintelui Băsescu privind declanşarea procedurilor pentru un nou referendum(o temă de tocat care va surclasa şi inundaţiile) a avut efectul instantaneu al unui indicator. Cele mai semnificative, însă, rămân reacţiile la cald. Monica Macovei, 11 iunie, fermă ca totdeauna: “ orice prevedere introdusa in Constitutie care nu respecta rezultatul referendumului valid din 2009, adica nu respecta suveranitatea poporului exprimata prin referendum, asa cum prevede articolul 2 din Constitutie, este neconstitutionala”.
Nici Monica Macovei, nici alţii care au semnalat, repetat, nulitatea constituţională a proiectului n-au cum stopa, totuşi, marşul constituţionaliştilor spre victoria definitivă a imposturii politice. Rămâne opoziţia CCR, dacă va funcţiona! În caz contrar…
Pe partea opusă, un peisaj accidentat demn de studiu. Pentru PNL-ul dlui Antonescu ca şi pentru alte nuclee zise de dreapta, parcă s-a anunţat codul violet! Dacă anteniştii au intrat în delirium folcloric, nici la vârful de lance FC n-a prea fost entuziasm. Cu excepţia monarhiştilor d-lui Pavelescu, ţinuţi până acum sub obrocul republican al lui MRU, cărora anunţul prezidenţial le-a venit ca o gură de oxigen, ceilalţi par a fi suferit un şoc (nu se poate! ce, asta-i coabitare?) Câţiva au uitat instantaneu de chemările “la unificare” şi au sărit să denunţe populismul prezidenţial. Culmea au atins-o, însă, unii dintre cei care s-au grăbit să se dezică gălăgios de preşedintele coabitant. Dezamăgiţi din nou, de data asta fiindcă preşedintele le anulează acuzele, că nu se dă bătut, că n-a renunţat la ultimul prerogativ prezidenţial pe altarul coabitării, au sărit ca arşi şi au tras alarma: pericol îngrozitor! De nervi, nici n-au avut timp să se mire cât de îngrozitor se contrazic pe ei înşişi. Să denunţi un proiect penibil dar să faci crize de furie, totodată, la anunţul eventualului referendum, adică a unicei soluţii concrete pentru a stopa nenorocirea aia de proiect, iată un record absolut de ipocrizie.
La o “aniversare”
Peste câteva zile vom “aniversa” 23 de ani de la mineriada din iunie’90. După victimele din decembrie’89 au urmat şi cele din Iunie’90. Au intrat în “costuri” cum a şi declarat Ion Iliescu, capul sângeroaselor evenimente şi fondator al ”democraţiei originale” secondat de ai săi. Inclusiv din justiţie. Ţara a acceptat. Tragicul eveniment interesează tot mai puţin. Deşi crimele sunt imprescriptibile, justiţia nu pare interesată de descoperirea oficială a crimelor de atunci, de faptele preşedintelui onorific al celui mai puternic partid din România. Nu-i de mirare de vreme ce instituţiile statului se află şi acum sub asediul beneficiarilor minciunilor instituţionalizate şi al hoţiei generalizate. Dezvăluirile despre fraude, instant neutralizate prin manipulările mafiei extinse din media, nu mai impresionează. Mai trist e faptul că noile generaţii nu par să-nţeleagă gravitatea ofensivei neîntrerupte asupra viitorului lor a acestor structuri malefice.
Câteva elemente de pe parcursul celor 23 de ani prezentate mai jos dovedesc apartenenţa la aceeaşi şcoală de gândire. Observaţi, vă rog, perfecta articulare a asediatorilor, coerenţa în acţiuni malefice a protagoniştilor- seniori şi juniori.
Iunie 1990, Ion Iliescu: „Vă mulţumesc pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care şi de astă dată l-aţi dat, la chemarea noastră”!…vă mulţumesc pentru ce aţi demonstrat şi în aceste zile, că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică şi muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu”.
Ianuarie 2012, Victor Ponta: “Voua, tuturor celor care ati fost, fizic sau macar sufleteste alaturi de primii romani care au iesit in strada, va datorez un profund respect. Fara curajul vostru, fara vocile voastre, nimic din ceea ce s-a intamplat in 2012 nu ar fi fost posibil”.
Februarie 2011, Felix Voiculescu pe blogul personal (imediat după arestarea senatorului Cătălin Voicu!) cheamă opoziţia sub un singur steag, al USL precizând: “Dacă acest lucru nu se va întîmpla şi opoziţia va rămîne ezitantă şi relativ divizată, nimic nu va putea opri diviziile ANI, CNSAS şi DNA să transforme România într-un viguros şi vajnic regim monopartidist. Că prea vorbim mulţi neîntrebaţi în ţara asta”.
5 Iunie 2013, Felix- Voiculescu, revenit în ţară (la o săptămână după arestarea directorului trustului Intact):
“Trebuie s-avem grijă de România! Dacă avem judecători şi procurori care fac astfel de lucruri, azi unul, mâine altul, poimâine putem veni toţi la rând. Trebuie să punem puțină ordine în lucrurile astea! Și o să punem”.
29 mai, 2013, deputatul PSD, Florin Iordache: S-a votat”existenţa unui cvorum de participare la 30% din cetăţenii existenţi pe listele electorale. De asemenea, un cvorum de validare egal cu jumătate plus unul din cetăţenii existenţi pe listele electorale, dar nu mai puţin de 25% dintre aceştia şi cea mai şi importantă este prevederea care stabileşte unificarea acestui prag pentru toate tipurile de referendum“
6 Iunie 2013, senatorul PNL Tudor Chiuariu: “unul dintre amendamentele adoptate azi în Comisia de revizuire a Constituţiei oferă posibilitatea Parlamentului (inclusiv parlamentarilor cu dosare penale!) de a chema pentru eventuale audieri persoane fizice sau juridice, fapt care se poate aplica şi conducerii Parchetului”.
Presa şi denaturarea puterii ei în stat
Oamenii Varanului acuză de câteva zile pe ton isteric subordonarea politică a justiţiei prin actul de coabitare. Exact aceleaşi acuze, de abuz politic în justiţie, pe un ton nu mult diferit, se lansează şi din partea opusă. Diferă doar motivele de revoltă. Mesajele ambelor părţi, însă, deşi lipsite de orice argumente investigativ-jurnalistice, converg şi, pe undeva, se suprapun. Arătând acuzator spre preşedinte şi premier prejudiciază de fapt, imaginea justiţiei. Cui ajută asta? Internalizate de receptori, mesajele se transmit mai departe, se ramifică, devin curenţi informaţionali, generează convingeri şi atitudini.
Cu o populaţie formată, în mare parte, în medii obediente şi conformiste, cu o lipsă cronică de gândire critică, fluxurile de opinie internalizate mental pot produce nu numai confuzie, ci, în extremis, comportamente problematice. Devianţe greu de controlat. Nu-i de mirare, deci, că o presă alterată de şantaj şi corupţie politică devine, pe zi ce trece, sursa de malformare a societăţii. E de mirare, însă, că exact simptomele identificate de presa sănătoasă unora de la distanţă, mai nou le-ar putea observa la ea însăşi.
Marii delapidatori de fonduri publice sunt martiri politici iar inculparea pentru şantaj, un abuz al justiţiei! Destui concetăţeni cred asta. Cum susţin şi acuza de presă c-ar fi vorba de dirijism în justiţie. Acuză pentru preşedinte şi premier. La pachet. Şi dintr-o parte şi din alta. Sigur, nu e nevoie de investigaţii ca să deduci că, după aventurile primejdioase din vară, aliaţii vestici au condiţionat, probabil, relaţiile reciproce de o conduită politică la vârf. Agăţarea varanului şantajist fiind însă, tratată de unii şi de alţii ca “directivă” impusă politic, îmi permit să afirm că justiţia n-are nevoie de speculaţii acuzatoare politic ci doar să fie lăsată să-şi vadă de treabă. O condiţie normală, necesară, în sensul coabitării. Un sens pozitiv. Cine spune altceva desconsideră justiţia. Inclusiv ce a reuşit să facă dl. Daniel Morar pentru reformarea sistemului.
Greşelile de trei simple
Greşeli planificate, uşor de observat. Ca şi scopul lor. Altfel spus, reguli obiective încălcate cu nesăbuinţă voioasă. De ce? …Aici rămâne să găsim răspunsurile după ce le examinăm observând, cu imparţialitate, faptele. Şi efectele! Presupun că nişte reguli nescrise care fie n-au fost luate-n serios fie c-au fost încălcate din prostie au rezultate uşor de anticipat. Pentru conformitate, nu rămâne decât să fim atenţi la urmări. Toate acestea, ţin să precizez, n-au nimic de-a face cu speculaţiile şi previziunile.
I.Agendă dublă, lipsa unui barem de igienă morală. E traseul politic obişnuit al tuturor formaţiunilor. O tehnologie partinică de la care părea să se abată, însă, la începuturile ei, Noua Republică. Şi ar fi reuşit dacă liderul ei n-ar fi luat-o, altfel, pe arătură. În rest, nimic surprinzător.Tratamentul aplicat (dosnic) comisiei de etică a ARD, de pildă, de către Blaga şi MRU&Pavelescu, ca lideri, fiind ultima mare cacealma.
II.Epurări demolatoare pe criteriile individuale ale liderului. Aici avem trei exemple:
1. NR unde liderul Neamţu a epurat dintr-o lovitură, psihanalizabilă, aproape toată baza fondatoare, activă, a formaţiunii retezând ireversibil forţa ei de creştere
2. PNL, unde Antonescu a curăţat de curând, exemplar 
partidul, de indezirabili
3. PDL-ul actual, unde Blaga aplică cu zel acelaşi procedeu (vadimist la origine!)
III.Achiziţii cantitative cu potenţial de dezechilibrare. Aici intră toate comasările şi alianţele politice de conjunctură. Toate au sfârşit prost. Cât-mai-multul prostiei ariviste şi a obsesiei oarbe de putere nu poate duce decât în fundături sau râpe. Pe tobogan, tocmai îşi dă drumul USL. Pe partea dreaptă, vedem reţeta aplicată, modest, de MRU. A pornit cu epuraţi din NR (asta a fost salutar ) şi a continuat tenace, pândind oportunităţile politice gata destrămate sau în curs de destrămare. Ciugulind orice, fără greţuri, microbul destrămării inoculat astfel va produce, în timp, acelaşi efect.
Şarpele crescut la sânul Varanului
La mai bine de doi ani de când useleul a fost însămânţat în eprubeta sa, varanul îşi văzu visul cu ochii. Cu un parlament uriaş la picioare datorită viziunii şi strădaniei lui, statul fesenist din vremea lui Ilici şi a mineriadelor sale democratice e din nou pe picioare. După opt ani de lupte, însuşi dictatorul de la Cotroceni e silit să coabiteze cu premierul lor, iar coşmarul Daniel Morar tocmai s-a-ncheiat şi el.Ura! Revoluţia din ianuarie a învins, fraţilor, cum zicea şi Hrebe mai an. Pentru aducere aminte, Antena Varanului, în parteneriat public privat cu statul român, a întins recent un steag nou de 79.290,39 de mp ca să se uite adevărul despre steagul găurit acum 23 de ani.
Revoluţia din ianuarie 2012 a fost unica revoltă civică din perioada de aproape un sfert de secol de la evenimentele tulburi din anii ’89 şi ’90. Una parţial contracost, aflăm azi din declaraţiile unor participanţi. De netăgăduit că Antenele au jucat rolul crucial în declanşarea şi susţinerea “acţiunilor civice“. Recunoscută de destui martori, deformarea mediatică a realităţii a contribuit decisiv la rezultatul alegerilor şi la instalarea regimului uselist. Faptul că această singulară manifestare a fost, de fapt, rezultatul mizer al unor impulsuri induse mediatic este descurajant la culme.
Totuşi, ridicarea parţială a justiţiei la înălţimea rolului ei instituţional, peste nivelul comun al societăţii şi în dezacord cu cea mai mare parte a politicului&ong-uri arondate încă ne ţine, ca societate, în echilibru. Dacă revoluţia din ianuarie, ca efect al impulsurilor induse antenistic în bună parte, e în sine revoltătoare, nu mai puţin revoltătoare e chiar atitudinea dreptei după victoria uselelului asupra naţiei .
Ţinând isonul useleului prin ţinta acuzelor, destui politicieni zis-opozanţi cu concursul unor jurnalişti şi ong-uri fac un uriaş deserviciu statului de drept atacându-se între ei şi, mai toţi, pe preşedinte- la vedere sau prin interpuşi, din dorinţa nesăbuită de supremaţie. Iluzie! Cei care nu pricep asta se vor marginaliza/exclude fără drept de apel. Cu giranţii lor cu tot. Succesul, cât va fi, va reveni exclusiv celor care vor reuşi să atragă societatea civilă în propria ei reconstrucţie, s-o ajute să se responsabilizeze, să depăşească efectele manipulării useliste deopotrivă cu ale dreptacilor rivali între ei.
Ca orice curte politică şi Cotroceniul lui Băsescu a avut parte de şerpi, mai mult sau mai puţin otrăvitori. A adăpostit şi exemplare de tristă amintire. În privinţa Varanului, însă, situaţia în sine e exemplară! Suspendacul obsedat, anti-băsistul fioros, duşmanul statului de drept, al DNA-ului şi al ANI, patronul steagului uriaş cât bunkerul varanic nu mai are unde să se ascundă. Înainte de a fi poprit de furcile justiţiei, însă, pe varanul cu doi ficaţi îl pândeşte muşcătura mortală a useleului pe care l-a crescut la sân.
Pace şi linişte
Ceva nu e-n regulă. Parcă, fără veste, atacurilor politice le-a scăzut tonusul. Nu că le duc dorul, oricum nu eram prea atentă la cine, când, cum, de ce şi pe ce risipeşte atâta muniţie- dar mă obişnuisem cu atmosfera. Pentru mine, fiind doar un fel de zgomot de fond. Punctele de foc din care se trage obişnuit în preşedintele coabitant, însă, par să fi intrat în repauz. Iar când brusc, gălăgia zilnică cu care te obişnuieşti se potoleşte, te gândeşti că o fi existând un motiv. Mesageri de taină să fi transmis, oare, în cele mai îndepărtate colţuri din imperiul ungurenilor, un ordin de sus? Unde sunt atacurile de altădată? Îmi lipsesc! Era modul în care o parte a dreptei arată lumii că, dacă nu poate fi opoziţie, e vie totuşi, şi plină de energie. Şi asta exact acum, în zilele în care Mişcarea Populară pare a fi prins picioare, nu rădăcini, când creşte într-o săptămână cât altele-n ani? …Pitici, ai?
Dar să nu zicem mare lucru! Dacă chemărilor lansate (din repaosul sabatic ori olimpic) la a deveni vasali ai imperiului de patru şi ceva la sută (în condiţiile în care concurenţa încă nu şi-a făcut intrarea oficială) nu li se dă rapid un răspuns, o să reînceapă tragerile. Puneţi-vă dopuri în urechi! Dacă greşesc, mea culpa! Dar, cine ştie, poate se vor înţelege într-un fel. Şi apoi, cine-s eu să nu vreau asta? Să nu mă bucur că e pace? Mai ales că după lunile de pescuit cu dinamită, tactica asta (că strategie nu i se poate spune) pare una de trezire cu undiţa-n mână şi coşul gol.
ultimele comentarii