Revoluție&reformă- frăția politico-religioasă (2/2)

Demnitarul și omul bisericii par a avea multe să-și spună. Doi prieteni vechi. Vorbesc pe ton scăzut, netulburați de sporovăielile mesenilor. Sfinția sa se opri ca să-i dea un ghiont unuia de alături care nu se mai oprea din râgâit. Altul, mai încolo, sforăia ca un tractor, cu capul pe masă. Ghiftuiți, câțiva meseni mai voiau băutură.
–  Du-te, fa, și mai adă niște sticle, i se adresă un preot  tinerel, la vreo trei scaune distanță de Sfinția sa, unei femeiuști de lângă el.
–  Am înțeles, nobile țopârlan, răspunde femeia ciupindu-l voioasă de obraz. Se ridică și, trecând pe lângă Sfinția sa, îi făcu cu ochiul. Înaltul prelat zâmbi și o bătu părintește pe fund.
–  Ăsta-i preotul din sat și asta-i amanta, îi șopti înveselit, amicului de la masă. Fată bună, de-a noastră. La fiecare chiolhan o aduce, nu scăpăm de ea. Da-l îngăduim, săracu’, că aici e în siguranță, nevastă-sa nu-l vede…
– Stai așa, o opri preoțelul pe femeie înainte să iasă din încăpere, dacă nu mai găsești vin de ăsta, spune-mi, că-l sun pe Bogdănel acasă. În zece minute e aici, cu gipanu.
– Și  mie adu-mi un colebil,  strigă și Sfinția sa.
–  Bogdănel e fiu-su dintr-a noua.  Copil ascultător, numa’ bun de seminar mai încolo. Se-nțelege bine cu tat-su, ca între bărbați, se-ntoarse cu explicații, Cuvioșia-sa, spre vecinul de masă.
Petrecerea dădea semne de lâncezeală, mesenii se împuținaseră iar din cei rămași, unii  dormeau care cum.
– E ultima dată când facem bairam fără muzică. Am  zis! se oțărî preoțelul.
– Păi de ce n-ai adus, omule, ce, te-a ținut careva?
–  Ăia de-afară dansează, i-auziți ce chef e acolo, adăugă și femeia, nițel invidioasă, revenind, după cinci minute, cu o traistă cu sticle și cu colebilul.
Turnă în pahare și se așeză cuminte lângă preoțel, lipindu-se de el.
–  Se aud cocoșii din sat, mai e un ceas și se face ziuă, oftă Sfinția sa cu părere de rău.
–  Las, părinte, că mai vin ocazii de-astea că nu se termină o rundă de alegeri și vine alta. Și cât suntem noi la butoane, bugetul rămâne deschis pentru Sfințiile voastre. …Da’ parcă nu le place la toți!  Am văzut mai devreme niște plictisiți care păreau din altă biserică!  Nici nu s-au atins de bunătăți… De ce nu i-ați lăsat acasă?
– Îi știu, dă-i supărării de constipați! E ultima dată când vin pe aici, nu știu cine i-o fi chemat, o să aflu eu. Ăluia mai blond, care a și plecat primul, i-am găsit o parohie la mama naibii, unde și-a-nțărcat dracu copiii. Doamne iartă-mă, da’ nu-l mai suport. Mă calcă pe nervi, se mohorî bărbosul. Și nici ălălalt nu scapă, îl smeresc eu de-i pică sutana, dacă nu-i place să slujească pe cine trebe!…
– Părințele, de-ăștia cu ifose erau mai demult și-n partid, da’ am avut grijă și i-am hâșâit. Lasă-i naibii, nu-ți fă sânge rău, păcat de petrecerea asta domnească. Mai bine ne-am gândi dacă n-ar fi cazul să organizăm secții de votare și în biserici. Că de locașuri sfinte nu ducem lipsă, har Domnului, am înălțat peste tot. Vine alegătorul la slujbă, iese si aprinde lumânări pentru vii și pentru morți, după rânduiala creștinească și intră alături să voteze. Pentru el, pentru vii, pentru morți, după caz…

Cu o saptamana inainte de alegerile prezidentiale 2014, prin Ordinul nr. 148 din 2 octombrie 2014 al viceprim-ministrului si ministrului afacerilor interne Gabriel Oprea. publicat in Monitorul Oficial vineri, 24 octombrie, sectia de asistenta religioasa din cadrul Ministerului Afacerilor Interne  va avea obligatia sa informeze Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane cu privire la “activitatea desfasurata in domeniul asistentei/educatiei moral-religioase crestin-ortodoxe”.Ordinul prevede ca Directia Informare si relatii publice “este unitate a aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne (…), fiind specializata in conceperea, organizarea, conducerea, coordonarea si controlul activitatilor de informare si relatii publice, transparenta decizionala, realizare a publicatiilor, filmelor si materialelor audiovizuale cu privire la domeniul specific, precum si in monitorizarea si analizarea permanenta a efectelor mediatice produse de misiunile si actiunile intreprinse de personalul M.A.I., cu scopul de a asigura o reflectare obiectiva in spatiul public a activitatii M.A.I.” În plina campanie electorala, Guvernul Ponta  a alocat 6.000.000 lei din Fondul de rezerva bugetara pentru finantarea a doua catedrale din Madrid si Barcelona, a Manastirii Lainici din judetul Gorj si a Catedralei Greco-Catolice din Cluj-Napoca. Repartizarea fondurilor a fost aprobata in sedinta de guvern din 15 octombrie. După ce, la sfarsitul lunii august, a alocat tot 6.000.000 de lei din Fondul de rezerva bugetara pentru sprijinul financiar a trei unitati de cult: Centrul Eparhial Iasi (judetul Iasi), Manastirea Nicula (judetul Cluj) si Manastirea Tismana (judetul Gorj).

octombrie 31, 2014 at 12:54 19 comentarii

Revoluție &reformă- frăția politico-religioasă (1/2)

Satiră de băgat în cutia milei

Scena are loc la un schit izolat, sub pază strictă, cu ocazia unei petreceri duhovnicești oferite de prea-sfințiile lor unor prea-vrednici  drept mulțumire că s-au milostivit de biserica strămoșească. La masa lungă din cuhnea așezământului,  alături de oamenii bisericii, politicieni, bine cunoscuți ca mari  izvorâtori de taxe și pomeni, ori izbăvitori de penali incompatibili și alte de-astea, miluitori de păduri, scribi de curte și alte personaje. Afară, în curte, la mese întinse ca la nuntă, sunt omeniți și ajutoarele vrednicilor de sus, oameni de ispravă în salopete roșii și albastre care prestează diferite slujbe: aplaudaci cu ora și autobuzul, lipitori de afișe, distribuitori de pomeni, provocatori cu experiență, cârtițe, șamd. Din motive lesne de înțeles, nu vom divulga identitatea persoanelor sub acoperire din discuția care urmează.

-  Ia zi, Prea-Sfinția ta, o rugăciune, să ne ierte ăl de sus că mâncăm ca porcii, în zi de post, da’ nici sfântu Georghe, martirul din Rahova, n-ar rezista la ce urgie e pe masă!
–  Păi n-ai fost atent, frate, am zis ce trebuia la deschisul mesei, înainte s-o dăm pe tărie, nu-ți mai fă atâtea griji, ce păcatele mele! …Că uite (râde) au sosit și porcii…
De  cum se văd în față cu bucatele, mesenii se și aruncă înfometați. Purceii de lapte fripți dispar în cea mai mare viteză de pe platouri. Oaspeții înfulecă disperați de parcă se pregătesc să plece în cătănie. (Sau…  altunde?? „Brrrr! Nu cobi! Piei drace” îi șoptește un mirean mai sperios, aproapelui său)
Între clefăituri și sorbituri, mesenii se îndeamnă, tot mai voioși, și la vorbă.
–  Uimitor, zice ăl Sfânt din capul mesii sorbind din vinul vechi, negru-roș, de pivniță mânăstirească, am tot vrut să vă-ntreb, cum naiba ați reușit să rămâneți pe aceleași poziții, de un sfert de veac, deși (șoptește) între noi fie vorba că nu-i nimeni să ne-audă, sunteți mai prădalnici decât păgânii?
–  Păi nu-i așa de greu, Sfinția Voastră, când lucrezi sub acoperirea unuia sărac și cinstit. De câte ori erau semne că se deșteaptă poporul, președintele nostru de onoare ne scotea din belea cu câte o dojană de lăcrăma sărăcimea de dragul lui! V-amintiți ce rău se supărase pe „capitalismul de cumetrie”?
–  Mi-aduc aminte, cum nu, chiar mă-ntrebasem dacă n-o fi vreun consemn că prea v-ați aruncat imediat după aia, ca turbați, asupra statului să-l hăcuiți…..
–  Consemn, ăsta-i cuvântul! Te prinseși, părinte!… Ha, ha, ha!  Păi schemele astea de lucru ale lui cu masele le probasem deja prin cețurile revoluției și prin fumul autobuzelor arse din Piața Universității din ’90…
–   Genial babacu’, parcă are pe dracu-n el! Totdeauna am zis că are un aichiu de mare conducător, se extazie bărbosul în sutană băgându-și mâna într-un bol cu murături de casă.
–   A mai fost și momentul ăla de comă când a strigat că proprietatea-i moft! Ce inspirație!… rânjește larg politicianul roșu la față și bine dispus  dând pe gât încă un pahar.  …A doua zi am și turat motoarele, ca niște moftangii cum suntem, și ne-am pus pe desproprietărit până-n morții lui de stat hoț, de nu mai pridideam. Nici nu știam la ce să ne înfigem mai întâi: la bănci, la întreprinderi, la hoteluri, la rafinării ori crescătorii, la mine și bazine, la bazele sportive ori de tratament, ori la stațiuni in integrum?! Oricum, l-am curățat rapid de ce era mai de soi. Mare lucru n-a mai rămas după noi. Și bine i-am făcut! De ce să-l fi lăsat?…Și cui? Plus că nimeni pe lume n-ar fi reușit asemenea trebușoare și să se bucure în continuare, de atâta respect din partea boborului…
–  Ăsta da, conducător, se minunează iar părintele, nițel invidios, ștergându-și barba sură de un firicel de grăsime.
–  Las’ că nici cu al vostru nu ne e rușine, sare politicianul!  Parc-ar fi din aceeași familie. Stai așa, că mi-am amintit și de faza cu retrocedările. Aia cu „nu trebuie să se facă unora dreptate nedreptățind pe alții”. Ce bine le zise atunci, tare, să audă toată prostimea, să știe tot poporul muncitor cine-l apără de lepre! Și ce scandal au făcut proștii ăilalți, ce invidioși, mamă, măiculiță, exact ce ne trebuia! Pe loc au priceput vrednicii nostri că n-au vreme de pierdut dacă poftesc la reședințe luxoase, la vilișoare domnești, la ferme, lacuri, codrii, cam tot ce adunaseră alții prin locurile astea, în sute de ani, pe pământ sau în pământul sfânt al țării. Iar unde moștenitorii legitimi se-ncurcară în chichițele noastre birocratice, tradiționale, se găsi cum, cu cine,  trăiască cei vrednici! …Da și la cine să le paseze! Fie unor stră-strănepoți de a șaptea spiță, fie unora de aici, făcuți pe loc proprietari cu acte și ștampile. Hai, să nu ne facem că nu știm: orice politician sau primar care se respectă are prin parohie notari serviabili, avocați meseriași în stare să facă o hârtie. Cine nu poate, nu poate: ghinion! Ca să nu mai vorbim de ștabii bisericilor, că ăia pot da lecții…
–  Toarnă părinte încă unul, că vin ca aici am mai băut doar de Sfântu Mitică cel Nou când am luat câteva milioane de la o bancă a religiilor, falimentată și aia, ha,ha, ha… cu folos!
Râd amândoi să se spargă, încântați că-n gălăgia generală nu-i aude nimeni.
–  Drept să spun, ăl bătrân ar merita o statuie. Ori măcar o icoană la Biserica Mântuirii Neamului. Și, să nu te superi Prea Sfinția ta, da’ după câtă credință dovedește, și Mihai al varanului ar merita o cruce. Ar putea fi chiar pildă pentru unii frați ortodocși, continuă politicianul
–   Lui Mihăiță al varanului, poate, dacă va vrea sfântu sinod, da’ ăluia bătrân, cu revoluția, nu-i putem face icoană, deși merită. Dacă nu s-ar fi dat ateu, îl luam la noi și-l hirotoniseam, cugetă cu voce tare Prea Sfinția sa. Ori măcar, îl făceam călugăr.

–   Ha, ha, ha, cu papasha călugăr la voi, ne-am fi făcut rude…
–   Hi, hi, hi, părinței cu grade, cum se poartă la noi la patriarhie
–   Păi rude suntem, părinte, c-avem aceleași obiceiuri și tradiții,  că de-aia ne-ntâlnim prin biserici și mânăstiri la toate hramurile și slujbele electorale, iar acum, doar vezi, am trecut serios și la reforme…
–   Of, of, reforme fără bani nu se poate, că biserica e săracă și n-are cum să…
–   Las’ c-o rezolvăm și de-acu’ încolo cu ajutorul Celui de Sus, n-avea grijă. Ne ajutăm între noi, ce dracu! C-așa putem ajuta și poporul. Îl mai luminăm.

octombrie 29, 2014 at 13:24 91 comentarii

Help, Președintele României și CCR! Jihadul acoperiților sapă subteran la desăvârșirea blocajului instituțional.(2/3)

3.Omul care susține orice și pe oricine, MRU, prinde muște în grup organizat – prin Parlamentul României – cu spray lacrimogen. 
O, ce țară minunată, ca la nimeni și niciunde! În România n-avem urmă de infractor, nici de sămânță. În țară nu există niciun hoț, traficant de droguri sau de funcții, niciun corupt, nicio nesocotire a legii încălcate, dintr-o serie de motive mari și late, enorme și evident de limpezi:
a1) „Constituția și legile țării interzic în țară orice faptă penală”;
b1) „Nimeni n-are dreptul să afle secretele de stat în minciună, întrucât toate au caracter absolut – inclusiv numele făptuitorilor aflați în conflict cu legea penală, protejați după cum bubuie maturitatea mincinoșilor”;       
c1) „Când hoții sau infractorii noștri de toate soiurile pleacă să opereze la meserie, peste hotare, își riscă libertatea, chiar și viața”.
Cine încearcă să descopere ce legătură edificatoare există între perlele lui MRU, prezentate mai jos – similare cu a1,b1 și c1- și atribuțiile stabilite în vederea înlăturării situațiilor de incompatibilitate din partidele și autoritățile publice din România, observă cu ușurință că ceva e putred în Danemarca. Un filosof danez ar traduce în tăcerea de aur aceste aberații, forțate să pară argumente valide, cel puțin pentru a lăsa în liniște iluzia intactă că-n CSAT există măcar intenția îndeplinirii sarcinilor de serviciu conform cerințelor legilor românești.
 
Când asemenea enormități, una mai lacrimogenă ca alta, una mai îndepărtată de fondul problemei ca alta, la fel de manipulatoare și îndesate sistematic sub același preș al minciunilor nenorocite, le aud de la un parlamentar ca MRU – fost premier și director SIE – ce să mai zic?
Amice, ești simpatic, pentru că mă crezi idiot! Nu știu alții cum sunt, dar eu asta înțeleg, când îmi saltă inima de bucurie, la auzul acestor monumente reformatoare de îndobitocire în masă. Exact în același stil lacrimogen și perfid s-a exprimat MRU – a2, b2 și c2 – în mai multe rânduri înseriate de dimineața până seara de presa scrisă și audio-vizuală. I-a dat dispăruți în triunghiul Bermudelor pe toți acoperiții incompatibili, de oriunde or fi considerați la fel de inexistenți.
Din partide, Parlament, Guvern și sistemul judiciar, dar fondul problemei îl constituie iresponsabilitatea păpușarilor, prin blocajul instituțional organizat în autoritățile abilitate să stopeze infiltrarea acoperiților, în frunte cu CSAT, care nu-și îndeplinesc obligațiile ce decurg din dispozițiile imperative ale Constituției și ale legilor în materia incompatibilităților.
În această direcție întunecată pedalează MRU și ceilalți trecători prin CSAT-ul dresaților pentru cauza lor unică: eludarea Constituției și a legilor. În acest scop, folosesc același limbaj de lemn esență moale și scapă din vedere esența tare a gafei lor monumentale, emanată ca un tipar al consensului din același standard de lucru în cerc vicios.
 
Într-o frază, acești propagandiști împotriva domniei legii ne transmit involuntar ideea potrivit căreia, chiar dacă CSAT (prin membrii săi, în calitate de reprezentanți ai serviciilor de informații și ai ministerelor componente) ar avea de raportat un caz de incompatibilitate, ei declară public, sus și tare, că secretul de stat – în accepțiunea lor explicată – le interzice să-și respecte până și legământul de complezență: „Jur să respect Constituția și legile țării…”. Pe scurt, acesta-i sofismul lor cu cifru secret: „N-avem voie să respectăm Constituția și legile României”. Numai CCR poate să le deschidă încuietoarea adoptată cu sârguință, ca să nu rămână toți blocați pe viață în paralizia generală (individuală și instituțională). De aici li se trage lanțul slăbiciunilor cu verigile slabe – echivalente cu a1,b1 și c1- toate paralele cu fondul problemei și îmbrăcate în pretexte prețiose, pentru ascunderea adevărului în spatele secretului cu valoare absolută, intangibilă. Toate sunt glume proaste pe seama dispozițiilor Constituției și ale legilor:  
Legea SRI (nr. 14/1992- art. 36), personalul SRI nu poate face parte din partide sau alte organizaţii cu caracter politic”, idem Legea SIE (nr. 1/1998-art. 15), personalul SIE „nu poate să facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice”. Constituția le interzice ofițerilor activi – acoperiți sau descoperiți – să facă parte din partide politice (art. 40 alin. 3- „membrii activi ai armatei”), iar statutul cadrelor militare (inclusiv din SRI și SIE-Legea 80/1995-art 28, alin. 1, lit/b) le interzice să candideze pentru a fi alese în Parlament sau în funcția de Președinte.     
 
a2) „Ofițerii activi nu au voie prin lege să se implice în acțiuni politice” – „Avem tot interesul ca ofițerii activi să nu se implice în politică, nu poți fi la dublă comandă”. (aici) Române, dormi liniștit, nicio lege nu se încalcă în țară! Garantat MRU! Oricum, secretul absolut din capul garantului nu concepe să fie scăpat niciun nume de incompatibil. E mai presus de lege.     
b2) „Legea e clară și spune că nimeni nu are voie sa afle sursele, metodele de lucru, tehnica internă a obținerii unei informații”-„Trebuie sa înțelegem un lucru, calitatea de angajat al unui serviciu e supusă unei legi a secretului absolut”. Calitatea de angajat nu poate fi un secret cu caracter absolut, fiindcă numele angajatului nu beneficiază de imunitate penală absolută și nici de maturitatea complicelui șef de serviciu (confuzie forțată între numele acoperitului și surse)          
c2) „Oamenii aceștia risca tot, inclusiv viata” -„Dacă e nevoie vorbim de dubla identitate în exterior și chiar de asumarea riscului vital”. (aici) Nu-i deloc nevoie, problema ține numai de incompatibilitatea acoperiților din țară, fără lacrimogene de adormit audiența, trimisă la derută în exterior după OZN-uri.
Ne impresionează până la lacrimi ipocrizia promițătorului MRU, pornit din ianuarie anul trecut – cu planul proiectat – împotriva ofițerilor acoperiți din Parlament (legislatura actuală 2012-2016). Inițiatorul volatil de legi nescrise aleargă acum orbește cu amnezia în cap și spray-ul în mână după bermuzii parlamentari acoperiți, văzuți eroic de urmăritorul închipuit într-o clipă de luciditate, dar dispăruți laolaltă în triunghiul Bermudelor. Activul apărător al adevărului, MRU, urmează să-și stropească și proiectul credibilității (aici)
 
4. CSM, garantul dependenței de CSAT.

Potrivit Constituției (art. 133 alin.1), CSM ar trebui să fie „garantul independenței justiției”, dar nu știe câți sunt în primul rând. Un membru CSM, judecătorul Horațius Dumbravă, tot întreabă, dar CSAT nu răspunde pozitiv – de 9 ani – la cererile primite de la CSM pentru verificarea realității declarațiilor prevăzute în Legea 303/2004 (art. 7, alin. 2 și 3). Același membru CSM s-a agitat cu același rezultat recent și în februarie 2014. (aici). A primit o explicație lămuritoare – cu senilitate – de la Teodor Meleșcanu: Niciodată nu au fost discutate în CSAT listele cu ofițeri acoperiți sau alte categorii de informații secrete ale serviciilor, indiferent de instituțiile despre care era vorba” (aici)

Codul penal prevede pentru infracțiunea de fals în declarații un termen de prescripție a urmăririi penale de 5 ani (art. 156 alin.1, lit. d și art.326). Magistrații depun la CSM câte o declarație pe propria răspundere, date anual în fața notarului. Eventuala infracțiune de fals în declarații – când magistratul nu este deconspirat – atrage și complicitatea la infracțiunea de fals în declarații a binevoitorilor care au ținut sub tăcere secretul magistral al unui acoperit aflat sub incidența legii penale. Teoria secretului absolut se dărâmă ca un castel din cărți de joacă de-a legea penală, construit pe nisipul mișcător al propagandiștilor care – din acest mic exemplu – își pot vedea interpretarea artistică în hora infractorilor cu chiuituri. Atenție! Și în cazul unui magistrat fost ofițer acoperit, dacă nu este deconspirat – după retragerea din slujba rușinoasă – câtă vreme nu s-a împlinit termenul de prescripție a urmăririi penale,  nici complicele mut și tolerant din serviciul respectiv  de pază protectoare a magistraților incompatibili nu scapă de răspunderea penală pentru infracțiunea de complicitate la fals în declarații.
Parchetul competent – la o adică – pentru urmărirea penală a jucătorilor în hora infractorilor este DNA. (directorii serviciilor au rang de ministru, idem ofițerii responsabili din servicii). Nu visăm minuni din astea, totuși ar suna bine să bată DNA-ul la porție ferecate măcar  de două ori. În aceste condiții transparente de interpretare, CCR va observa fără dificultate că incompatibilitatea și incidența legii penale nu acoperă puterea “absolută” a secretului de stat în minciună, nu doar în cazul activilor, ci și al foștilor ofițeri acoperiți. Este greșită intepretarea în favoarea infractorilor ținuți la secret, cu nume și prenume (evident, fără nicio legătură cu sursa aia intangibilă, văzută de MRU).
Hora supraputerii are totuși niște limite.

octombrie 26, 2014 at 20:31 122 comentarii

Cine crede că pierde, votul, delirează în capul lovit de pragul invizibil.

 Postat de Bască ilie, în „Grădina publică”
 
Prima tranșă de cititori duși cu sorcova vesela, sonați astrali recidiviști sau cu aptitudini de zâmbăreți în gol, s-a etalat pompos cu avertismentul gândit profund:
-Aveți grijă cum ne  împăștiem voturile dreptei! Pericol de Ponta câștigător din primul tur!
Nu prea s-au găsit reacționari, să-i dea un pic astralului peste moacă, să-i atragă atenția – Băi, loază stelară, nu se poate una ca asta!-  semn că și ceilalți se simțeau  în al nouălea cer.
 
A doua tranșă în transă, cu mai mulți adepți decât mi-am imaginat, intră în aceeași categorie grea de cap. Emană un consens iliescian de invidiat, cu atac de panică în fața perspectivei votului pierdut pe capul perdantului preferat la prima rundă:
 
- În primul tur, eu nu votez cu X, de teamă să nu-mi pierd votul.
- Cum adică pierzi votul? De ce și unde îl rătăcești?
- Îmi doresc să votez pentru X, dar consum votul degeaba; intră altul în turul doi, după Ponta.
- Cine intră în turul doi?
- Iohannis. Se vede de la o poștă, după forța structurii de partid și sondaje.  
- Măi castravete, și-atunci, cu cine îți convine să votezi ca prostovanul, în locul preferatului tău X ?
- Cu Iohannis, pentru că va ieși pe locul doi; așa dau un vot util.
- Păi, nu spuneai mai ’nainte că, dându-ți votul pentru X în primul tur, Iohannis se va califica fără votul tău?
- Da. În primul tur, Iohannis n-are nevoie de votul meu. Îl voi vota în finală.
- Și ce te împiedică să votezi mai întâi candidatul cel mai apropiat de sufletul tău?
- Odată ce presupun că X nu va intră în turul doi, înseamnă că n-am ales bine câștigătorul. În primul tur avem doi căștigători, iar în finală unul. Cine nu nimerește câștigătorul votează pentru un perdant și așa pierde votul-miză. Ca la curse, nu? 
- Cu delirul ăsta, cazi în cursă. În turul doi nu ți-e teamă să-i dai votul lui Iohannis? Știi dinainte calul câștigător după finală? Sau vei plânge la fel după votul pierdut pentru Iohannis?
- ?
- Cine ți-a băgat în cap să votezi ca vrăjitoarea Vanessa, numai cu câștigătorul, avea de oferit un sfat mai valoros pentru mintea ta: să votezi cu Ponta în ambele tururi de scrutin; prima dată ești sigur de nimereală câștigătoare, iar după finală vei descoperi că ai  plâns – cel mult o dată – după un vot pierdut pe capul lui Ponta. 
-Nu-l vreau pe Ponta.
- Știi ce nu vrei sau nu știi ce vrei? Hotărăște-te!
- Nu știu   
-Ce?
-Nu știu unde greșesc.
 
Greșeala se află în concepția prostească: „vot pierdut”. La alegeri prezidențíale nu există vot pierdut în niciun tur. Trebuie să fie doar voință liber exprimată.
 Votul se poate pierde numai în alegerile care impun condiția pragului electoral, când voturile acordate unor competitori, plasați sub acel prag, se redistribuie celor situați peste prag. (5% din total voturi valabil exprimate la nivel național). De asemenea, se mai pierd voturile acordate candidatului independent peste numărul minim necesar pentru obținerea mandatului (egal cu coeficientul electoral).
Putem spune că voturile căzute sub prag și surplusul independenților performanți sunt confiscate și oferite altora, inclusiv sau mai ales competitorilor pe care n-ai fi vrut nici cu gândul să-i votezi.
Ca la europarlamentarele recente: buletinul tău perdant – cu miza pe o gloabă cu probleme la articulații – a fost fracționat, iar ponderea cea mai mare din votul pierdut a ajuns la PSD.  O altă opțiune, mai inspirată decât alegerea unui ratat – lovit cu capul de pragul vizibil – ar fi evitat pierderea prin acordarea votului cu greutatea lui integrală pe un singur cal, mai breaz, săritor peste obstacolul de 5%.  
 
La prezidențiale, teama pierderii votului este un delir de bătut în cap, fiindcă pragul invizibil înseamnă că votantul închipuit n-are de ce să se lovească și totuși se imaginează autofaultat.  Cine oscilează între două preferințe în primul tur (deja nu-i normal, dar mai multe ar dovedi înclinații patologice) ar fi de presupus să aibă măcar bunul-simț să aprecieze o opțiune principală A și a doua de rezervă B.
 Chiar și în cazul unui echilibru anticipat/estimat între A și B, în speranța ca unul  din cei doi candidați să rămână în competiție după prima rundă, prin ocuparea visatului loc al doilea, nu se poate întâmpla nimic surprinzător sau mai perdant decât opțiunea însăși, oricare ar fi ea. Votezi A și se califică A, e OK. Votezi A și se califică B, nu-i niciun bai pentru votantul oscilant-anormal. Și-așa se codea cu un ochi să-l voteze pe B; de-acum nu mai are motive să se codească în turul doi.
Când nu se califică niciunul dintre A și B, dar te mai vaiți în boala votului pierdut, mergi la psihiatru, înainte de 16 nov,  și întreabă-l:
-Domn doctor, trebuia să-l aleg pe Ponta din prima sau n-am voie să-l votez pe Iohannis nici în turul doi?      
 
PS.
Competiția cu rezultatul preconceput, la mâna sondorului necunoscut, este ori ca pețitul unui gentleman, încheiat cu ochii pe viitoarea soacră mică, ori ultimul front de salvare națională de turmă, ce nu se alege cu nimic nici la urmă, (ori de-ambele).

octombrie 24, 2014 at 13:04 95 comentarii

Help, Președintele României și CCR! Jihadul acoperiților sapă subteran la desăvârșirea blocajului instituțional.(1/3)

Postat de Bască ilie în „Grădina publică”
În sfârșit, avem o țară ca afară. Eroii acoperiți de-afară s-au întors în țară. Cât pe ce să nu mai aflăm vestea asta minunată. S-au bucurat și acoperiții rămași în permanență acasă, jertfiți să apere din interior glia, nevoile și neamul. Acum ne-am pricopsit cu inflație de cadre în două sortimente de acoperiți: de la glie și de la sie. Când să-i felicităm pe cei din urmă, așa cum ne-a îndrumat cu mândrie candidatul eroin, Ponta, mai ia-i de unde nu-s! Cică acoperiții repatriați ai neamului s-au lăsat  ascunși, de juri c-au intrat în pământ. Din grija Guvernului, asistat de Meleșcanul șef la SIE, HG nr. 223/2013 îi scăpase deja într-o categorie de „informații secrete din domeniul de activitate a SIE”: „4. personalul din domeniul activității informative, chiar și după încetarea, în orice mod, a raporturilor de muncă sau de serviciu”. Numai acoperiții încetați de la SIE? O discriminare crudă și nedreaptă! Nu se poate să-i lăsăm fără o hotărâre asemănătoare tocmai pe acoperiții de la glie. Cei de la SIE au plecat afară în misiune cu niște puști (cu muniție oarbă, neputincioasă și inofensivă), pe când pe ăștia de la glie i-am simțit aproape, ne-au apărat la risc cu tunul (Jimbolia, Bancorex, FNI… începând de la Eterna și Fascinanta Românie, scoasă din anonimatul european odată cu prețul corect trimis, din glie rozalie, până-n mânile lui Costea și Meleșcanu; nu-i de mirare, Mele se amestecă pe oriunde nu te aștepți, de la micul la marele Paris). Până și amestecul de sie în glie reclamă necesitarea unei practici unitare în materia acoperiților români de pretutindeni. Nu se cade să-i lăsăm de izbeliște sau să-i scoatem la vînzare cu bucata, pe taraba din piața publică, pe acoperiții de glie încetați din SRI (DGIA, DGIPI) sau activi și reactivați în Parlament, sistemul judiciar, Guvern, partide politice. Aștept HG-ul identic al egalității acoperiților în fața legii, fără privilegii și discriminări numai de la SIE. Altfel, nașul Maior tace și coace altceva, în ciuda chemărilor disperate ale finului Ponta la lupta de clasă: „Maior ar trebui să se pronunțe clar privind folosirea instituțiilor de către Băsescu”. (aici)   
Cine știe? Poate finul i-a propus lui Maior să scoată pe piață, în co-pilotaj, un HG simetric pentru SRI, măcar pentru salvarea aparențelor egalității de tratament pentru acoperiți, dar nașul nu a avut darul pregătit ca altădată. Oare tace pentru Traian Băsescu, cum insinuează Ponta? N-aș crede. Tace ca să-și conserve imaginea croită cu migală.    
         
I. Nașul Maior, conașul Meleșcanu și afinul Cazanciuc se manifestă public ca la nunta finului Ponta. Toți joacă la fel ca-n CSAT.       
Printre câteva evenimente semnificative, legate de incompatibilitatea acoperiților, prezint sumar o posibilitate de încercare a porților CCR, printr-o eventulă acțiune a Președintelui, pentru soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională (cjnc) dintre A și B:
A-CSAT.
B-Președintele României, CSM și Parlament.
Funcția de președinte al CSAT nu afectează dreptul Președintelui României de a sesiza CCR. Similar, CCR poate să cerceteze un eventual cjnc dintre Guvern și CSAT, al cărui vicepreședinte este premierul. (în ultima parte, a treia, voi completa motivele sesizării, inclusiv cu referire la HG 223/2013)   
 
1. Directorul SRI, George Maior, se laudă cu „posibilitatea” de a se lăsa controlat de „dinstinșii” parlamentari. Urmăriți-l la „lucru”!      

DigiTV-22.02.2013- emisiunea „Imparțial”: „Nu avem ofițeri acoperiți în Parlament. Nu există; există și posibilitatea de a controla acest lucru. M-a întrebat un distins parlamentar din comisia de control asupra serviciului: Da’ cum putem ști acest lucru? :) Păi dacă dumnealui îmi trimite o scrisoare sau mă întreabă în cadrul oficial al comisiei și eu spun că nu, acest lucru, acest răspuns are și o valoare juridică clară. Și îi pot răspunde inclusiv în scris despre acest lucru. Păi, credeți că cineva se joacă cu aceste lucruri?” (aici)

Emană un „nu” hotărât, cu valoare de adevăr absolut! George Maior nu se joacă cu lucrul lucrat în terapie de grup parlamentar. Se joacă doar de-a controlul parlamentar – „nu știm cum” – și are valoare comică clară, întemeiată pe legea Omertei, fiindcă pune cu nonșalanță semnul egal între „întrebat” și „controlat”. Când spune Maior „nu”, distinsul controlor parlamentar este redus la tăcere cu valoare juridică de același rang comic. Maior face legea în comisia parlamentară și se plasează mai presus de orice lege, mizând exclusiv pe intepretarea lui originală la ordin: acoperirea minciunii drept mijloc și neaplicarea legii drept scop. Controlorii și-au găsit nașul, să trăiască! Cu zece zile înainte, spusese un alt „lucru”cu valoare inestimabilă și la fel de clară:
 
2. „Există ofițeri activi SRI între magistrați”
A pronunțat cu subiect și predicat adevărul de unică valoare juridică în comisia parlamentară de control SRI, la ședința din 12.02.2013. După câteva secunde s-a gândit c-ar fi mai inspirat să mintă cu seninătate fermă: „Nu există nicio incompatibilitate legată de activitatea serviciilor în raport cu membri ai parlamentului sau cu puterea judecătorească. Este o declarație fermă”. La al doilea tur de forță, și-a dat cu părerea, de valoare juridică originală, despre cum înțelege numai el posibilitatea ca acei ofițeri activi SRI, lucrători între magistrați, să nu fie incompatibli- ori minunea asta este imposibilă. Nici la ferma animalelor nu are valoare concluzia asta falsă, contrazisă flagrant de prevederile Constituției (art.125 alin. 3 și 132 alin. 2, referitoare direct la incompatibilitatea judecătorilor și respectiv a procurorilor) precum și ale art. 7, alin.1-4, din Legea 303/2004: se dispune „eliberarea din funcția deținută, inclusiv cea de judecător sau procuror” când se încumetă să fie  „lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații”. Directorul SRI a ținut-o una și fermă în Magistratură numai privind „puterea judecătorească” (instanțele judecătorești, cu vîrful de lance ICCJ), dar acoperiții sunt la fel de incompatibili în parchetele Ministerului Public și în oricare alte ministere (procurori și judecători detașați sau asimilați acestora).
Toată lucrătura directorului SRI deconspiră minciuna pe fața acoperită și pericolul supremației secretului de stat în minciună, împotriva domniei Legii și a Constituției țării. Intepretul original George Maior poate fructifică ocazia să-i păcălească și să-i dărâme pe cei 9 judecători CCR, la fel ca pe cele 9 popice din comisia parlamentară de control SRI, rămase cu ochii blocați – ca la poarta 9 – în fața instructajului bine primit de la nașul adevărului.      

Aceste norme nesuferite au fost introduse în Legea 303/2004 (statutul judecătorilor și procurorilor), în 2005, de ministrul justiției Monica Macovei prin Legea 247/2005 (le-a băgat acoperișul în casă). Nu mai detaliez valoarea juridică” a acestor dispoziții din art.7 ; despre  intepretarea și neaplicarea lor am mai scris acum doi ani și jumătate (mai 2012) în serialul Cazul Panait, standard de lucru în Cooperativa Avântul”- ep. 10, pct. 16 (aici). După evenimentul valoros al SRI, din 12 februarie 2013, de remarcat a fost reacția rapidă și acoperitoare din presă. Ca la un semn comandat și executat, știrile despre declarațiile șefului SRI au sărit cu prășina peste propoziția „Există ofițeri activi SRI între magistrați” și au etalat în prim-plan imaculat numai fraza care începe cu acoperirea: „Nu există nicio incompatibilitate…”. Adevărul juridic de pomină, din prima criză de sinceritate, îl găsiți într-o raritate cu valoare de presă serioasă (aici). Singura reacție onestă și promtă a venit de la AMJ-Asociația pentru Monitorizarea Justiției – cu un comunicat (acum nu se mai lasă accesat), reluat pe pagina FB (aici), plus un dialog explicativ (aici). Restul presei a pompat stereotipic, în servicul de comandă, imagine fictivă de credibilitate mascată și exagerată în favoarea sfântului director SRI. (aici). Cu titlu de exemplu de valoare juridică adevărată, poate v-a scăpat,  mai are și alte lucruri de descoperit (aici). În toamna anului trecut, George Maior  nu a pierdut ocazia să promoveze precedentul și ușurința dărâmării popicelor din Comisia parlamentară de control SRI, de la începutul anului, la rang de argument pentru somnul națiunii liniștite: ”Există comisii parlamentare referitoare la controlul serviciilor de informații. Nu este nicio problemă din punct de vedere al unui serviciu să se prezinte cu orice chestiune în fața unei comisii parlamentare. Acum 4-5 luni chiar am fost chestionat în comisia de control asupra ofițerilor acoperiți și nu au fost probleme”. :) (aici) Nașul comisiei SRI abia așteaptă să se joace cu judecătorii CCR, ca-n aceeași popicărie, cu altă pălărie.

octombrie 21, 2014 at 18:34 161 comentarii

Unde e liniștea de altă dată?

Se poate spune că în aceste zile trăim episodul decisiv al bătăliei pentru statul de drept, un moment de maximă importanță pentru destinul României. Implicarea sau non-combatul în acest război crucial sunt tot atâtea teste revelatoare. Dacă grupările politico-economice, devenite în multe cazuri rețele infracționale de crimă organizată, reacționează previzibil, obtuzitatea unor candidați la președinție sau formalismul lor standard spun mai multe despre ei decât orice program! Ca și meschinele răfuieli interpersonale între unii formatori de opinie care arată ori că preocupările lor periferice primează ori că nu vor pur și simplu un stat sănătos. Li se asociază și mulți anonimi, fie din categoria celor infectați cronic de canalele media ale rețelelor, fie cei atrași în dispute personalizate nu doar prostești ci și teribil de dăunătoare. Toate astea pot bloca șansa evadării din marasm generată de breșa operată de TB în tenebrele SIE.

Nu prea departe de ei se poziționează și unele personalități neinteresate de grozăvia scoasă la iveală. Plictis inspirat. Recomandări, texte meșteșugite, dedicate, al căror stil, seamănă într-un fel cu personajele preferate: agreabile, civilizate, abile politico-kinetic, de sub care  răzbește o consecventă admirație de sine. Ton ironic ori plăcut tăios. Stil sentențios, ușor autoritar. Ceva caracteristic pentru niște repere culturale. Nu mai puțin și pentru elitiștii care se-nvârt prin preajmă. S-au săturat de agitația din justiție generată, de un deceniu încoace, de Băsescu și de Macovei. Îi obosește.

Ar prefera oameni calmi, care tac. Le e dor de liniștea iliesceană. Nu simt imperativul momentului. Nu-i mare lucru că, la finele unui deceniu infernal,  DNA, ANI și DIICOT adună cu duba șobolănimea transpartinică dând batjocoritei noastre țări, o șansă de ieșire din grotă. Exact acum, când după înghesuiala de la DNA s-ar putea crede că-i promoție la tigăi, vor liniște. L-ar fi preferat pe exagerat de politicosul MRU dar, dacă n-a fost să fie, se mulțumesc și cu portretul spilcuit al sasului Iohannis. Ambii, modele politice cu ștaif. Și ambii, purtători de valori ai unei adunături debordând de penali cu rădăcinile subterane înnodate cu ale pesede. Altfel, oameni calmi, simpatici, educați.

octombrie 17, 2014 at 21:33 65 comentarii

Time-thinking înainte de fluierul arbitrului

Înainte să se avânte în joc, jucătorii de pe aceeași jumătate de teren ar fi trebuit să-și proiecteze strategic conduita de joc pe linia win-win împotriva adversarului comun. Nu s-a întâmplat așa. Jocul a fost resetat înainte de-a începe prin asocieri și reasocieri negociate de lideri fără scrupule. Migrări, blaturi și trădări. Nimic nou în politichia de pe Dâmbovița- înafară de (re)achiziționarea primarului sibian. Așa a luat ființă ACL, o gogoașă colorată cu dungi roșii, în care s-a refăcut, la fel de nesănătos, PNL. Și cam burtos după ce a înghițit PDL. Rămas cu mâna-ntinsă și cu colecția de fotografii tabu a Elenei Udrea, PMP-ul de-acum (nu cel care a funcționat până-n iunie în cu totul alt regim și cu altă perspectivă) e mai curând o durere de cap pentru Traian Băsescu, de care s-ar fi putut lipsi. Una peste alta (vorba contorsionistului mru), dacă PDL-ul d-lui Blaga a demonstrat că rostul lui a fost să dispară, PMP-ul  (cel al d-nei Udrea!) a dovedit că rostul lui era să nu apară. Meci nul.  Avantaj, PSD.  Diferendele s-au ținut lanț și au împărțit galeriile în tabere de refugiați dezamăgiți, certăreți, agățați prostește de vechi lozinci în vreme ce tsunami-ul roșu dă năvală. Intrarea Monicăi Macovei în terenul prezidențialelor a stârnit, monstruos, viespăraia în paradisurile tulburate de imagini cu zăbrele. Toți cei vizați de justiție și-au unit vocile strident împotriva ei. Nimic de mirare: votul pro-Macovei, înseamnă votul pro-justiție. Deja pornită, măturarea adunăturilor de corupți ascunși, ca gândacii, în cotloanele statului ar face din România, însfârșit, o țară normală. …România, stat de drept? Câți vor cu adevărat asta? Nici măcar cei din terenul așa-zis nealterat, al dreptei! E drept că, în ciuda mijloacelor precare de care dispune ca independentă, a denigrărilor și a embargoului media, Macovei și-a asumat o răspundere uriașă. Și un risc, pe măsură. De înțeles deci, până la un punct, unele atitudini marcate de neîncredere și teamă. O atmosferă în care Iohannis pare înțeleptul care tace. Tace și când trebuie și când nu trebuie.

Wishfull thinking. E uimitor cu câte calități inexistente (dar și cu ce păcate) a fost împodobit candidatul Iohannis! L-au făcut altceva. O imagine care merge. Mai lipsiți ca totdeauna de repere reale, destui concetățeni își pun speranțele într-o iluzie. În extremis, însă, și o iluzie poate fi mai bună decât o zgardă roșie gata pregătită.

octombrie 10, 2014 at 21:23 236 comentarii

Older Posts


Arhive

Categorii

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 1,624 other followers

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 713,811 hits

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 1,624 other followers

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

all blogs


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,624 other followers

%d bloggers like this: