Jocul de-a vacanţa lu’leanţa

Viitorul politic al pedeleului depinde esenţial de ce se-ntâmplă în aceste două zile. De formula de guvernare pentru care vor opta. Desigur şi de ce vor face după, ca guvern. Traian Băsescu nu mai are nici o miză politică în acest mandat. Şi nici  rost de suport pentru partidul pe care l-a adus la cea mai bună poziţie din istoria sa politică. Rolul lui se va limita doar la a coopera constructiv pentru reformarea promisă, cu noii guvernanţi. Dar oare, va reuşi cu o asemenea “distribuţie” contestată de majoritatea celor care l- au susţinut şi s-au bucurat de realegerea sa?…   Responsabilitatea privind  eficienţa, marca transformatoare, poartă fundiţă portocalie. Nereuşita înseamnă, peste doi ani, retrogradarea. Dar poate asta şi vor: o clasă politică omogenă, în care baroni ticăloşiţi, umăr la umăr, fără nicio diferenţă “doctrinară” îşi vor susţine averile şi relaţiile în numele ţărişoarei….  Îmi vine-n minte sfârşitul celebrului Papillon. Eroul celei mai spectaculoase evadări dintr-un loc  de maximă siguranţă de la capătul lumii, protagonistul unui miracol singular, nu reuşeşte să respecte o interdicţie medicală banală de care depindea viaţa lui: să nu bea nimic o mică perioadă de timp. Istoria consemnează destule ironii triste de acest fel despre personaje care au scăpat din războaie, catastrofe, evenimente dramatice, pentru a pieri, din imprudenţă, în mod banal, inutil  şi complet neeroic…

.

Personaje trucate

Îndelung cultivată de oamenii cu capete ţuguiate şi “mama-omizilor” lor,  paranormalia-kultur se bucură de atenţia deosebită mai ales în  fabrica de horror’scop-uri. Infiltrată frecvent chiar cu diferite elemente de recuzită creştină bisericească  (icoane, invocaţii, focuri sacre etc) poate să bată orice credinţă (la fel cum pretinde şi satanismul) cu condiţia să fie bine administrată de persoane cu competenţe în domeniu. Domnul hrebe, de pildă, unul din iniţiaţii în ocultism politic autohton, după cum povesteşte chiar dumnealui, le foloseşte de multă vreme în nenumăratele combinaţii care l-au făcut celebru. O scăpare însă, ne mărturiseşte ingenuu zilele trecute şi a fost suficient ca fastuoasa piesă să cadă. Faustul politicii, ne dezvăluie mai departe cu sinceritate cum, ieşind de sub efectul flăcării sângerii a revoluţionarei margareta, împreună cu imprudentul său ucenic rătăcit în lumea tenebroasă a lui vanghelie nimeri drept sub cele mai neprietenoase astre. De aşteptat! Aşa că  ielele de vinerea neagră, furioase că au fost convocate într-o zi de altă culoare, cu flacără violetă, s-au răzbunat şi-au râs în hohote de nepriceputul său ucenic. Cortina! Înseamnă că de-acum nu va mai exista vrăjitoare dornică să-l dezlege de sforăriile în care a rămas prins. În schimb, mulţumită “înzestratului” crin, fabrica de personaje trucate încă  mai funcţionează. Nu trebuie să-l vezi decât odată pe agitatul personaj patrician pentru a te convinge că dumnealui n-are nevoie de ielele lui hrebe. Le are pe ale lui, de vreme ce e capabil să se auto-trucheze; să-şi garnisească de unul singur imaginea de cascador din oglindă cu fotograme de aroganţă vadimiană, să trimită upercuturi dure prin sticlă în stare să spargă arcada oricui nimerit în zonă, duşman, prieten, fără să-i dea răgaz să se ferească…

Politica mumă vrea un guvern pentru neliniştea politicii ciume

Ascendentul lui Boc asupra celorlalţi şefi de guverne ai ţării de până acum din cei douazeci de ani, atât dpdv moral cât şi al importanţei reformelor asumate în ultima parte a guvernării îi dau dreptul firesc de a fi repus în funcţie. E şi o reparaţie politica necesară: să nu uităm că în 2005 miniştrii PD au fost aruncaţi peste bord de aceiaşi antireformisti care au dărâmat şi guvernul său. Pe lângă un ciclu încheiat acum la împlinirea a douăzeci de ani de la ieşirea din ceauşism, pe spirala  istoriei  se-ncheie şi un altul mai mic, al efectelor marii trădări liberale din 2005:  spargerea coaliţiei validate de alegători dar sfărâmate, din umbră, la comanda unor sforari bine cunoscuţi; aruncarea  peste bord a membrilor PD, cu Monica Macovei în capul listei de epuraţi politic (se ştie de ce). Acţiuni “legale” ca şi dărâmarea guvenului Boc din urmă cu două luni la decizia aceloraşi forţe subterane care au încercat să dea alt curs istoriei. Au reuşit doar să pună bolovani, să boicoteze ne-ntrerupt, să-ntârzie reformarea statală. În fine, am ajuns iar în dreptul punctului de inflexiune, marcat de răzgândirea  istorică ruşinoasă a lui Tăriceanu, dar undeva mai sus, de unde, lucrurile  sunt pe cale de reaşezare într-o ordine normală. Cerinţele sunt extrem de clare în ceeace priveşte calităţile indispensabile premierului  acum: o onestitate garantată nu de vreun vanghelie ci de tot ce a făcut până-n acest moment plus competenţe manageriale complexe. În ce priveşte onestitatea domnului Boc presupun că n-o pun la îndoială nici duşmanii. În privinţa competenţelor, a demonstrat că stă bine, că a învăţat din mers o mulţime de lucruri din experienţa de până acum şi că a urcat neaşteptat pe scara responsabilităţii şi a curajului. Dacă va avea tăria să nu manifeste  nici cea mai mică umbră de slăbiciune particulară în ceeace priveşte doleanţele colegilor portocalii din guvern sau din apropierea guvernului, va avea tot respectul meritat.

Arme de prostire în masă

Arsenalul de temut al lucrătorilor din fostul sector al represiunii, prostirii şi prostituării a fost constant revizuit, îmbogăţit şi folosit în cei douăzeci de ani care se-mplinesc în aceste zile de la revoluţia-lor prin sacrificarea-altora. Probând toate chipurile binelui în sordide laboratoare subterane,  cercând arme tot mai sofisticate, revoluţia-lor a cucerit victorie după victorie asupra naţiei adunând oaste puzderie şi averi colosale. Sprayurile televizante au paralizat pe termen lung minţi cumsecade, au înţepenit în mare parte bunul simţ şi respectul, au băgat în depresie cultura şi educaţia şi au făcut din ipocrizie o probă politică eliminatorie. Energii uriaşe, cheltuieli exorbitante au fost absorbite de vârtejul murdar a cărui forţă distructivă o depăşeşte pe cea a unui război şi a câtorva cutremure şi inundaţii. Ajunsă pe o culme a răului, acestei invincibile forţe părea să nu-i mai stea nimeni şi nimic împotrivă. A fost suficient, însă, un pas greşit, nişte muppets prostănaci băgaţi la înaintare, ca dintr-odată să iasă la vedere, în toată imensa ei urâciune, o încrengătură doar întrezărită până nu demult: un loc al tenebrelor colcăind de şantajişti, interlopi şi prostituate. Oare se poate  construi o societate, normală, nu ideală, pe aşa ceva?… Cum farseorii, caraghioşii, nu mai pot ieşi din rol, sau încă mai sunt ţinuţi, cu disperare, acolo, asta ne dă ocazia, oricât ar fi de greţos spectacolul, să vedem toată fabrica de  armament de prostire în masă. Necesar şi firesc, urmează dezafectarea uriaşei gropi de făkături, bombe murdare, casete xxxx a codoşilor acestei lumi  întunecate cu toate sinistrele ei figuri.

Pierre-Jean Rémy: CALLAS O VIATA

Postat de tibi în “biblioteca din chioşc”

La Editura Muzicala – Bucuresti a aparut aceasta carte minunata in 1988. Mi-a reamintit recent de ea, clemycali. La sugestia careia incerc sa o prezint. Pentru ca este uluitor de intesata de date, nu poate fi tratata intr-o singura postare. Despre autor, mister google mi-a destainuit urmatoarele : ca este membru al academiei franceze, ca a fost diplomat, ca s-a nascut in 1937 si ca are o lista de lucrari impresionanta. Primul capitol al cartii se cheama : SE FABRICA O VOCE. “Chiar daca Maria Callas nu mai cinta de doisprezece ani – caci a incetat sa cinte (ceea ce numim a cinta), la 5 iulie 1965 pe scena de la Covent Garden, la Londra – este vie. Si dintr-o data ni se spune ca a murit ? Voiam sa vorbesc despre ea, caci nu simteam diferenta. Callas traia, Callas traieste. Ei bine … atunci voi povesti despre Callas. Poate pentru a intelege mai bine eu insumi. Callas o viata. ” Sub imperiul acestui comandament a fost scrisa aceasta carte : uluirea ! Se stie ca moartea este un lucru care se intimpla intotdeauna, ALTORA. Cind acest fapt inexorabil se petrece cuiva la care tinem enorm, raminem pleostiti si blegi de fiecare data : cum este posibil? Da! se intimpla. Dar daca in urma celor mai multi dintre noi nu ramin decit vagi amintiri, in urma Mariei Callas a ramas o noua modalitate de a trai, a cinta, si a interpreta muzica – pentru ca Maria redescopera faptul ca opera nu este doar muzica, este si teatru. In urma ‘divei’ Callas au ramas si – multe – legende. Tatal sau, George Kalogeropoulos, isi vinde farmacia cu gindul de a emigra in State. Isi anunta sotia chiar in ajunul plecarii. Furioasa, aceasta il urmeaza totusi impreuna cu cele doua fete in calatoria spre New York, in 1923. Unde la 4 decembrie, se naste Maria. Lucrurile nu merg tocmai bine pentru George, intre cei doi soti intervin disensiuni severe, iar paisprezece ani mai tirziu, Evangelia se reintoarce in Grecia natala, impreuna cu cele doua fete, Cynhtia (Jakie) si Maria Anna Cecilia Sofia, cu gindul (neimpartasit de sotul sau) sa le faca pe amindoua, mari artiste. Se instaleaza in casa familiei Dimitriades, la doi pasi de Partenon, adevarata familie muzicala, unde “toata lumea cinta din gura, sau la vreun instrument“. Celebrul bas grec Nicola Moscona o recomanda unei bune profesoare, Maria Trivella care preda la Conservatorul national. Ingrata, posteritatea va aminti prea putin despre Trivella. In 1938, Maria Callas paseste pentru prima data pe scena unui teatru, in Cavalleria Rusticana de Mascagni. De aici, destinul muzical al Mariei Callas avea sa fie preluat de o profesoara extraordinara : Elvira de Hidalgo. Aceasta, blocata in Grecia de razboi, descopera la M. Callas ” o cascada de sunete total necontrolate… am inchis ochii si m-am gindit la bucuria pe care o voi incerca sa lucrez un asemenea metal. Sa-l mulez pina la perfectiune“. Registrul Mariei, poate sa mearga de la coloratura, la soprana dramatica (ex Leonora din Trubadurul). Intre acestea, soprana lejera ( Rosina din Barbierul) si soprana lirica ( Tosca. Aida). Oliver Merlin observa ca de fapt Maria poseda trei voci : “una foarte inalta, una medie si una grava cu tremolo-uri. Problema este ca intre aceste registre (voci) exista sunete de pasaj. Pe care Maria nu le stapineste prea bine. Inca. Profesoara Elvira de Hidalgo isi propune sa o faca pe M. Callas sa redestepte operele acelui belcanto autentic, pe nedrept disparute din repertoriul teatrelor, Lucia di Lamermoor, Medeea, Anna Bolena, Norma. Elvira de Hidalgo o remodeleaza pe Maria, transformind-o dintr-o ratusca grasa si mioapa in minunata diva pe care o stim. Mai tirziu, Visconti va prelua aceasta munca. In noiembrie 1940, Maria Callas apare pe scena operei din Atena in Boccacio de Suppe. Are un rol micut, dar nu este putin lucru sa primesti laude la virsta de 17 ani. Intre 1940 si 1945 viata Mariei a avut multe ipostaze. Multe legende o prezinta defavorabil. Cert este ca a cintat permanent. In 1941, dintr-o data soprana care trebuia sa cânte Tosca, de la Opera din Atena cade bolnava. Cind cortina se ridica, pe scena, este Maria Kalogeropoulos. Triumf! In 14 august 1944, se prezinta pentru prima data in Grecia, Fidelio, unica opera a lui Beethoven. Callas intra in rolul Eleonorei. Si incepe sa se viseze acea Leonora. Dar razboiul odata sfirsit, vechile rani prilejuite de succesul Mariei, se redeschid. Are parte de vorbe grele. Isi pastrase pasaportul american. Fiind amenintata sa-si piarda cetatenia americana, decide ca nu mai are nimic de facut in Grecia. Si pleaca in State unde il intilneste pe tatal sau, in casa caruia va locui. Incep cautarile. Studiouri, impresari, cintareti profesionisti si amatori, lungi asteptari, auditii ratate. Elvira de Hidalgo o avertizase : “poti sa inveti sa cinti in Grecia, dar pentru a deveni mare, trebuie sa te duci in Italia. Nu in America, mai ales, nu in America! ” Avea sa aiba dreptate. Nici macar Arturo Toscanini nu risca sa o recomande. Il reintilneste pe Nicola Mosconi. Acesta nu doreste sa se implice. Intilnire cu Giovanni Martinelli – alt esec. Apoi, veritabila lovitura de teatru : Edward Johnson, “General Manager” al Operei Metropolitan ii propune un contract : Fidelio si Butterfly ! Stupoare ! Callas refuza ! Nu putea concepe sa nu cinte Fidelio in germana, iar pentru Butterfly, se considera nepotrivita ca fizic. Încă o ofertă:  o trupa nou infiintata, ii ofera Turandot a lui Puccini. Nici acest proiect nu se va realiza. Însfârşit, soarta îi surâde:  tenorul Rossi-Lemeni o recomanda lui Giovanni Zanatello, directorul artistic al Festivalului de la Verona. “Acum Maria poate parasi America. Nu a reusit sa se impuna, dar are un contract in buzunar. A debuta la Verona, este o onoare splendida”.

va urma…

Filantropica-2009

Superproducţia  “geoană preşedinte” a erupt ca pojarul pe toate feţele politico-financiare din cârca statului. Un scenariu spuzind puzderie de texte, cu roluri distribuite pe mai toată piaţa media, cu armate de figuranţi, de nevoiaşi cumpăraţi din târguri şi de pe sate, de angajaţi muncitori, studenţi, vagabonzi, şomeri şi intelectuali de diferite soiuri, cu ora sau cu plasa. Plata în avans, restul după încheierea comediei. Regizori tehnici, artistici, operatori, maşinişti, costumieri, sufleori. Oameni din poporul pesedist, rude de ale lui vanghelie, penelişti în salopete roşii, gură-cască, şobolani rozalii, comercianţi de casete-pirat, intelectuali obosiţi dornici de linişte, proiecte săseşti, sprijinitori misterioşi din umbră. Un eveniment grandios! Am spicuit doar câteva din ideile filantropice regizate artistic care au produs vii emoţii: Familia prezidenţiabilului are  probleme locative (ajutaaaaţi o familie  lipsită de mijloace); Banka de alimente a Mihaelei cea grijulie, preşedinta Crucii Roşii Române: “Va invit, din nou, sa fiti generosi! Hraniti un vis, o lume fara foame!”; Un admirabil gest de omenie: 25.ooo euro fiecărui român din diaspora revenit acasă; O inspirată iniţiativă de evadare pentru acest popor hărţuit până la epuizare de unii de pe  sticlă: plimbări de agrement în cosmos; O iniţiativă surpriză pentru a scoate din neputinţe o agricultură amărâtă: programul rabla, regina tractoarelor! (ce frumos!) Inima caldă a candidatului un ajutor de nădejde pentru dezgheţat iarna rusească şi gestul de fair-play faţă de Ukraina: platoul nostru e şi al lor. Să nu uităm de imboldul generos dat unor studenţi abramburiţi pentru a-şi demonstra personalitatea afectată de necinstea votanţilor portocalii. Mai e şi donaţia de cafele, baxuri şi haleală pentru o renumărare corectă a voturilor nule în du-văzul lumii plus o idee nobilă de la vanghelie:  luptăm, murim, pe voicu îl păzim; În fine, felicitările, mulţumirile şi şampania împărţite  fifty-fifty, cu prietenul crin.
…La ieşire, unu’ pe nume  geoană (vi-l amintiţi?) cu un carton (sau  o televizie de carton) pe care scrie: “băsescu când era primar, eu eram ambasador, iar acuma-i preşedinte şi eu bat la uşi închise (ajutaaaaţi un biet politician rămas pe dinafară) Aaa, uite are şi un autograf: “cu respect de la un admirator: Mircea Diaconu”

Ana Ţuţuianu: Să vă fie ruşine!

Joi, 10 Decembrie 2009 01:13

De ieri, România are preşedinte, dar are şi o nouă problemă, are un nou ghimpe în spate care nu o lasă să evolueze şi acesta îl constituite DIASPORA. Aşa este zugrăvită în presa românească diaspora drept o CĂPŞUNĂ cu drept de vot!!! Şi asta fără pic de  respect din partea colegilor de breaslă de la Bucureşti!!! Chiar nu vă e ruşine?

Diaspora română a dat o palmă politicienilor români, a răsturnat rezultatul alegerilor 2009, şi-a spus cuvântul în ceea ce priveşte viitorul ţării pentru ultimii 5 ani, a înclinat balanţa voturilor şi acest lucru i-a prins pe picior greşit pe unii care nu dau „un ban” pe valoarea şi capacitatea românilor din străinătate. Da domnilor! Pe aceştia i-a prins pe picior greşit acest vot, pe cei care au crezut că dacă ne-au alungat din ţară, prin sistemul fără speranţă de trai, o să stăm cuminţi în colţ fără a scoate sunet!
A pleca din ţară, a fost un act de real curaj pentru unii care au trecut munţii pe jos mergând zile întregi fără să mănânce şi pe care vii îi ţinea numai speranţa unui mâine mai bun, ideal care în ţara natală continuă să fie o utopie. Act de curaj pe care cei care au stat la căldura căminului părintesc nu numai că nu îl cunosc, dar îl şi condamnă. Îl sancţionează şi huiduie fără a cunoaşte minimul necesar – că este nevoie de putere interioară enormă pentru a face asta! Dar… o vorbă înţeleaptă spune „să nu îi ceri omului ce nu îţi poate da!”. Ei bine ce să aşteptăm de la nişte oameni care nu ştiu ce înseamnă DIASPORĂ? Şi totuşi continuă să vorbească despre ea din scaunele lor calde de la Bucureşti. Să vă spunem noi domnilor ce înseamnă diasporă? Cu mare plăcere!
Diasporă înseamnă:
- oameni care au plecat de acasă şi se chinuiesc în străinătate pentru a oferi familiei ce dumneavoastră nu i-aţi lăsat să îi ofere,
- oameni care au lăsat locurile calde pentru că nu au vrut să se înjosească în anumite posturi, care nu au vrut să plece capul în faţa altora pentru a-şi păstra locul de muncă, – oameni care nu au vrut să îşi folosească rudele pentru a-i implementa în poziţii importante din structurile de stat pentru care nu sunt nici măcar pregătiţi,
- oameni care nu au BMW la poartă şi cer ajutor social de la stat,
- oameni care au vrut să îşi cumpere o casă pe care voi i-o vindeţi acum la preţuri mai mari decât în unele capitale europene,
- oameni care au vrut să fie apolitici dar pe care dumneavoastră îi politizaţi acum promiţându-le că le daţi în străinătate posturi pentru care nu puteţi decide şi pe care eu, personal, îi compătimesc,
- români care aici sunt plătiţi „în aur” de multe firme, dar care nu au nici o şansă de angajare în România dacă nu sunt susţinuţi,
- români licenţiaţi care muncesc drept ospătari ori constructori prin străinătate, ori chiar în agricultură (CĂPŞUNARI cu diplomă domnule! ca să vă dau alt subiect de denigrare),
- oameni care predau gratuit limba română ori dansuri româneşti copiilor noştri pentru a păstra limba natală, tradiţiile şi obiceiurile româneşti,
- oameni care fac muncă voluntară pentru prezentarea României în străinătate (subsemnata vă poate da multe exemple atât personale, cât şi a celor din cercul de colaboratori) fapte pentru care cei de acasă ne blamează…
- … şi multe altele… dintre care mai subliniez acum doar că… românii din diasporă sunt oameni care îşi cunosc lungul nasului, cu respect de sine şi care mai întâi de toate iubesc România.
Aceştia sunt românii din diasporă domnilor! –

< de care nimeni nu s-a interesat pentru că nu era un subiect hot. Compatrioţi despre care atunci când trimiteam o ştire la Bucureşti se pierdea prin sertare pentru că emigranţii români nu trebuie să fie şcoliţi! Conform celor oglindite de presa română, şi nu numai, până acum, aceştia trebuiau să fie nişte incapabili, nişte rataţi care au plecat pentru că nu se puteau afirma în ţară – dar bine o fac în străinătate, nişte infractori şi nu oameni crescuţi cu respect faţă de sine şi ţară, nişte surse de venit fără voce, nişte oameni care fac de râs România. Acestea erau şi ştirile care mi-ar fi fost publicate şi m-ar fi făcut cel mai mare ziarist român din Grecia dar pe care am refuzat să le scriu, aşteptând momentul dreptăţii, momentul în care 22 de milioane de români vor înţelege că situaţia e alta ori îi vom obliga să o facă. Ei bine, fac parte din categoria oamenilor norocoşi să trăiesc ziua asta. Şi mă bucură să văd înverşunarea de la Bucureşti. Păi că nu dă nimeni valoare diasporei ştiam, dar să nu dea importanţă nici proverbelor româneşti atunci cum zic ce spun grecii „Bine să păţiţi!”.
„Buturuga mică răstoarnă carul mare” zice un proverb vechi românesc, care se potriveşte de minune în România de după 6 decembrie 2009.
Şi pentru că e mai uşor să înlături buturuga din drum decât să o urci în căruţă şi să mergeţi împreună mai departe, mă dezgustă atitudinea unor oameni cu scaun la cap care lovesc acum în DIASPORĂ. Nu de alta dar trebuie să existe un vinovat pentru ceea ce se întâmplă. Cel mai simplu e să dai vina pe cel care nici măcar nu e acasă deci, nici nu se poate apăra decât să creezi echilibru şi armonie.  Într-adevăr diaspora a înclinat balanţa. Dar de ce? Pentru că românii din România nu s-au prezentat la vot, 40% dintre aceştia preferând să tacă. În situaţia în care aceştia s-ar fi prezentat la urne vocea diasporei nu ar fi fost auzită.
Şi atunci, pentru că aud aberaţii de genul, diaspora să nu aibă drept de vot, drept garantat prin Constituţie, vin şi subliniez că se doreşte anularea acestui drept pentru cei care fac uz de el, pentru că cei care nu merg la vot nu deranjează pe nimeni. Acesta este de altfel şi unul dintre puţinele drepturi care ne-au mai rămas! Ni-l luaţi şi pe acesta? Nu cred domnilor pentru că diaspora a demonstrat în 6 decembrie că ştie să ia atitudine. Şi atunci am încredere că aceasta se va uni şi va lupta pentru drepturile ei pentru că una e să nu vreau eu, alta e să mă obligi – sentiment pe care cei ce trăiesc în democraţii adevărate îl urăsc cu desăvârşire.
Şi acest lucru mă umple de satisfacţie pentru că am schimbat ceva, pentru că DIASPORA îi obligă acum pe politicienii români să îşi schimbe atitudinea cu care ne vor privi şi trata de acum încolo. Şi odată cu ei vreau să cred că îşi va schimba atitudinea şi poporul care ne vede ca pe o ruşine!
Şi pentru moment, pentru asta ar trebui să vă fie ruşine domnilor care anunţaţi că vreţi să ne luaţi dreptul de vot – să vă fie ruşine pentru sunteţi români ca şi noi!

Articol preluat de pe Romedia. gr prin bunăvoinţa lui Angel

Jurnalismul de pârjolire

Trecut de curând de la PRO TV la postul public de televiziune, Cristian Tabără consideră că jurnalismul de sentinţă este toxic pentru societate,  nu mai vrea să vadă “dinţi încleştaţi şi pumni strânşi” într-un spaţiu ce ar trebui să fie al dezbaterii.

Jurnalismul “pumnului strâns şi al venei umflate la tâmplă” merge până la a se manifesta ca un organ de executare, verbală, a sentinţei. Adeseori chiar de linşaj. Mulţi concetăţeni, mai vulnerabili, cu analizori mentali mai puţin exersaţi şi rezistenţa la manipulare scăzută, sunt transformaţi astfel, spiritual, vorbind, în mineri ciomăgari, gospodine bârfitoare, babe văicăroase. Contestaţiile unui scrutin sunt legale si democratice. Felul în care sunt gestionate, însă,  de către coaliţia perdantă are scopul evident de a menţine permanent în criză de isterie toată populaţia. Dacă iei aminte la forţele politice şi financiare aruncate în aceste alegeri, la miza lor, nu-i greu de observat că pentru coaliţie pierderea alegerilor pare a fi dezastruoasă, similară cu o nenorocire personală şi de clan, stare pe care se străduiesc din răsputeri s-o transfere electoratului deşi asta n-are nimic a face  cu necazurile şi problemele  ţării. Ba dimpotrivă. Acest slugărit jurnalistic anti-democratic, al căror rost e să pârjolească, să otrăvească, să semene constant ură şi suspiciune, s-a întrecut pe sine în ultimele zile, într-o spirală de neoprit a malformării societăţii, atingând şi diaspora! Dar e şi o auto-pârjolire! O sinucidere profesională în direct, din devotament pentru patroni, nu ştiu cât de conştientă, dar care va face, cu siguranţă, loc, nu peste multă vreme, jurnalismului sănătos.

Amintiri despre viitor

Despre presa tipărită se vorbeşte deja la trecut. În curând un accesoriu “vintage” spune CTP nedând nici un credit rolului eticii în migraţia consumatorilor de presă spre virtual, urmaţi, obligatoriu, de producători. Fenomenul are loc de ceva timp, nu-i nici o surpriză, nici măcar pentru cei din branşă care nu ştiu să deschidă un calculator, cum se lăuda mai deunăzi domnul Vântu, patronul mult mediatizat al unui imperiu  lăbărţat băgat în renovare.  Corecte observaţiile CTP,  asta e soarta presei, numai că are şi etica un rol în  acest proces, cel puţin de  catalizator calitativ al fenomenului. Nu întâmplător primul cotidian devenit hârtie de şters geamuri e “cotidianul”! Cât despre rezistenţa previzibilă a tabloidelor asta intră în altă categorie etică. Una privind defecţiuni cronice benigne legate de incultură şi educaţie precară. Se observă şi celălalt motiv desprins din lecţia prezentelor alegeri privind ofensiva presei în mediul virtual, ceva despre care, probabil, se va mai vorbi. Diaspora, da, a avut un rol hotărâtor (vai, ce supărător pentru artizanii infernalelor manipulări de presă!) mai ales datorită internetului. E de aşteptat, prin urmare, ca viitoarele trusturi de presă electronică să funcţioneze după rostul şi metodele celei scrise, incluzând, după interese, exersata folosire de semne alterate. După chipul, asemănarea şi interesele patronilor, slujitorii vor intra supuşi, nerăbdători, în rolurile redistribuite, într-un mediu mai nesigur, însă, mai liber şi mai pretenţios.  De pildă, orientarea rapidă a unor  scribi, voci publice  care par a fi  simţit că-i rost de promisiuni foşnitoare în vorbele mogulului dat în consemn la graniţă aduce aminte de stilul “crin”, un prototip de neîntrecut al versatilităţii lipsite de scrupule. Mă-ndoiesc, însă, că posturile de mare forţă mediatică preconizate a domina spaţiul virtual ale unor trusturi manipulatoare vor mai avea vreodată capacitatea de spălare pe creier a celor de până acum. Destui români din afară ar fi putut cădea pradă  vorbelor grele sau viclene, suficient de prezente şi până acum în blogosferă, dacă, din fericire, n-ar fi avut termeni convingători de comparaţie:  ce văd, aud şi învaţă în mediul nou în care trăiesc acum şi ce ştiu că se petrece acasă, în ţară. Au putut alege, deci, în deplină cunoştinţă de cauză. Asta se va întâmpla în timp, treptat, cu toţi concetăţenii noştri indiferent unde traiesc.

Ieşire pe scara de incendiu

V-aţi speriat?… S-a speriat cineva? N-a fost decât ultima fumigenă, una post electorală.  Exerciţii cu focul pe timp de ploaie.  Ceva de ţinut minte câţiva ani. Pentru ca atunci când se va vorbi de alegerile din 6 decembrie 2009 să se spună “Aaaa, alea pe care le-a fraudat  Băsescu!” …Un plan de rezervă devenit premiu de consolare  pe care şi l-au acordat plini de năduf unii din cei care au investit masiv în operaţiunea “jos Băsescu”, după ce au constatat că şi ei sunt demni de tot râsul, nu numai prostănacu. Numai că orice “probă” purtând semnături ale responsabililor din partea partidelor din secţiile de votare, îi poate încrimina penal pe toţi dacă s-ar dovedi adevărate, inclusiv pe oamenii lor. Apoi e posibil să existe nişte camioane cu contra-dovezi de mare capacitate explozivă. Încercarea postelectorală de a-l răsturna pe preşedinte presupune  şi  un alt puhoi de bani pe care nu ştiu cine mai e dispus să-l sacrifice pentru personajul comic din care au vrut să facă preşedintele unei ţări care are cât de cât simţul umorului. În fine, cacealmaua ar depăşi efectul încercării de suspendare din 2007 care i-a supărat pe români, provocându-i să iasă în masă la vot contra aceleiaşi coaliţii! Aşa că la şirul de tinichele (flota,udrea, casa din mihăileanu etc) pe care le  zornăie la nesfârşit, de ani buni, salahorii de partid precum  dorel capacele de bere din scrumieră, zicând că fac politică, or să mai adauge încă una  de sărbători, de parcă nu şi-au supărat destul norocul. Şi-au dat foc la turul pantalonilor şi acum s-au căţărat pe scara de incendiu ţipând că arde! Cine-i dă jos de acolo?