Vaccin anti-bolşevism

Probabil ar trebui să le fim recunoscători liderilor USL. Intenţionând să răstoarne o ţară ca s-ajungă la putere, au reuşit să producă o oportunitate, una complet defavorabilă lor, dar bine venită schimbării politico-sociale. S-ar putea aprecia că,prin reluarea pseudorevoluţiei sub o altă mască, exact în momentul cel mai prielnic de punere-n acţiune a unui asalt final pentru capturarea definitivă a a acestei ţări, serialul revoluţionar securist declansat în ’89, s-a învins singur. Definitiv. O şansă de ieşire din neputinţă a societăţii care face posibilă o nouă configuraţie politică, noi formule de agregare civică. Dar până se vor contura mai limpede aceste lucruri,găsesc că acest puseu revoluţionar-produs de laborator, precum un virus de gripă porcină,pare a fi exact antidotul la maladia endemică a bolşevismului care bântuie pe aici de vreun un secol. Ba aş spune că e şi mai vechi, mult mai vechi chiar, decât evenimentele istorice care i-au dat numele. Lichidarea regimului burghezo-moşieresc autohton, de pildă, a fost o reuşită aplicaţie de bolşevism. Lichidatorii au confiscat orânduirea cea crudă şi nedreaptă, au distrus tot ce nu li se potrivea şi au închis oamenii muncii de la oraşe şi sate într-un ţarc cu aplauze. Democratic. Şi-au adjudecat apoi, cam tot ce le-a plăcut din locul astfel devastat făcându-l istorie. Iar istoria şi-au preparat-o după chipul, asemănarea şi poftele lor. Dar cum lumea nu stă pe loc, o juma’ de secol mai târziu, veni şi vremea demontării ţarcului. Prinzându-se-naintea altora de noul sens al învârtelilor planetare, lichidatorii, aceiaşi, au confiscat orânduirea cea nedreaptă şi tiranică, au distrus tot ce-i încurca în noua existenţă politică. Cu ceva vorbe din vechea matriţă, s-au făcut că lucrează, mânând lumea-ntr-o parcare cu deschidere spre Europa. Urmarea,logică- şi-au adjudecat tot ce le-a plăcut din locul astfel ras făcându-l istorie.

Iar acum, simţind că se apropie clipa să le fie radiate meritele şi reţinute confiscările, lichidatorii, tot ăia (coincidenţă!) au remontat piesa bolşevică: mai hidoasă, mai plină de ură, că trăim alte vremuri acum, mult mai democratice. Cum revoluţiile, ca şi cutremurele,au un ritm al lor,după un calendar cunoscut pe undeva, nici n-a fost nevoie de imaginaţie, doar de desprăfuit lozinci din montaje ale revoluţiei-madre:jos dictatura, vrem libertate, etc. scrise cu ceva mai multe greşeli şi cu o acută nevoia de ţarc.

Dacă bolşevismului primar,primitiv, de sorginte sovietică, revoluţia română confiscată din ’89 i-a adăugat o doză de butaforie tragic-perversă, remake-ul din ianuarie 2012 a venit numai bine ca s-o îngroape. Nu cu fanfară, ci cu ultraşii. Microbul n-a pierit,totuşi, să nu ne lăsăm prostiţi, supravieţuieşte încă, patetic şi tembel, voios şi contagios. Generaţiile unei perpetue revoluţii au ajuns, însfârşit la un numitor comun, întâlnindu-se-n gene şi idealuri într-o parodie revoluţionară demnă de politicul autohton. Cu acelaşi spirit lichidator-revoluţionar, vechi acţionari politici deopotrivă cu alţii în devenire, au demonstrat, teoretic, desigur, la vedere, talente de ultraşi nebănuite. Noi achiziţii de folclor revoluţionar de o bogăţie inestimabilă, desprinse parcă, din spiritul ultraş, trimit direct la politici-tabloid în ton cu gusturile unui electorat aflat în bătaia puştii.

Comemorarea 2012- a lui Ceauşescu, ultimul dictator de pe pământ european, vine,prin urmare,cu un vaccin anti-bolşevism. Ceva care, poate, o să ne facă să pricepem, pe toţi, şi pe fiecare, că demolarea totală a unui segment uman dintr-o organizaţie, societate, indiferent de mijloace,de justificări, înseamnă demolarea societăţii însăşi. Mai pe înţelese, cei ce aruncă baniţa cu grâu fiindcă e impurificată cu plevuri, aduc foamete. Sunt mediile ideale pentru clocit bolşevism. Acolo unde,însă, se recuperează din sacul cu plevuri, fie şi o mână sănătoasă, de boabe, va fi, în timp, rânduială şi rodnicie.

Surse:
“Ana Pauker şi cu Dej, bagă spaima în burgheji”
“Moşi bătrâni şi fără dinţi vor să fie preşedinţi”
“Blonda , chioru’ şi piticu…”

Dar şi altele, de mare “succes”, recent folosite în “revoluţia din ianuarie“,precum şi în talk-show-uri, articole diverse, pe care, probabil le-aţi văzut.

Politica cataclismelor

Invocările telelevistic-apocaliptice, insistente mai ales în ultimii doi-trei ani, îşi arată, în fine, roadele. Boborul a devenit aproape mayaş. Iar dacă strănutatul unor trezorieri ai finanţelor planetei, precum dl. Soros, produce valuri de confuzie ale societăţii globale, avântul surfingului politic e logic. Lumea devenind complet deschisă revoluţiilor, surferii, de orice fel, au parte de tentaţii şi senzaţii nebănuite.

Dar să-i lăsăm pe mayaşi, să privim şi altfel, la mulţimile înfuriate ca valurile mării de-aci. Să observăm că publicitatea mediatică produce un apetit tot mai mare al spectatorilor pentru sporturile extrem-politice. Că, unidirecţionată, energia le-a înţepenit aproape, degetul mare-n jos, ca la circul din arenele romane siroind de sânge.(De-nţeles: nu vrem şi noi să punem umărul la reconstruit imperiul?)

Fiindcă vorbim în termeni sportivi, se ştie, cel puţin de către cei care au practicat sau practică un joc sportiv, că, pe tot parcursul campionatului, modificările în componenţa echipei sunt absolut normale. O echipă, însă, fie ea bună sau mai puţin bună, nu se înlocuieşte cu altă echipă, în două situaţii:
1- sub presiunea adversarului
2- în ajunul finalului unui campionat.

Orice observator politic care nu şi-a pierdut brusc, memoria ştie că USL nu s-a înfiinţat ca formaţiune de opoziţie democratică ci ca un cumul de forţe decise programatic să distrugă tot ce le-ar pune în pericol cuceririle lor de jefuitori legali sau cu acoperire în reţea. Adică orice început de reformare, orice semne de funcţionare normală a instituţiilor statului. Ceea ce au şi făcut- pas cu pas. Cu partidul oponent nu şi-au făcut mari griji, ştiu ei pe cine pot conta la o adică, acolo.

Să recapitulăm: criza globală produce scăderea calităţii vieţii mai peste tot, adică nemulţumiri de tot felul. Desigur, cu diferenţe locale. Problema devine realmente gravă, însă, în cazul intereselor oculte din spatele revoluţiilor cu detonator politic-extremist din statele cu democraţie şubredă. Periculoasă pentru viitorul acestor state şi a popoarelor lor. Acum, ne numărăm printre acestea. Şi dacă nu ne-am pierdut memoria, cum spuneam mai -nainte, n-ar fi rău să ne amintim ce s-a petrecut la-nceputul lui 2010, la debutul crizei şi recesiunii în România, cu încercarea de înlocuire a guvernului Boc – cu o echipă de tehnocraţi. Stilul batjocoritor, inacceptabil, de a refuza orice candidat din partea puterii.

Amintiţi-vă fie şi numai scena revoltătoare a tratamentului la care a fost supus dl.Croitoru, în parlament- în ciuda excelentului său portofoliu profesional, care, de altfel, n-a contat deloc. Oponenţă amintind izbitor de licitaţiile de formă, cu câştigător prestabilit, atunci în persoana Iohannis. Ceva normal pentru indivizi de această speţă. Proiectul grivco n-a reuşit, aşa că, imediat, ofensiva a intrat într-un nou ciclu de cataclisme politice provocate. Din acelaşi motiv. Nu ştiu ce sorţi de izbândă ar avea la această oră, evident e doar faptul că licitaţia se defăşoară între aceiaşi protagonişti. Plus, pe margine, ca nişte ventilatoare, echipe de chibiţi care mai că nu chiuie. Abia aşteaptă ca vântul să-i împingă-n joc. Începe surfingul.

Soluţii politice, dincolo de “Jos”

JOS! Nici mai mult, nici mai puţin, decât un mod de a trăi politic dintr-o lozincă! Cu un “jos” ameninţător, strident, sirena opoziţiei anunţă, neîntrerupt, bombardamente. Asta e politica parlamentaro-mediatică de ani buni la noi. Pe asta îşi motivează ei câştigurile exorbitante, evident, tot din banii noştri. S-a muncit şi mai-nainte pentru “reformatorul program politic”, căruia acum i s-ar putea spune “JOS USL” după această necontenită strigătură ultraşă cu care se identifică uniunea respectivă. Un manifest-puşchea, nevindecabil,de pe limba opoziţiei, nemaiîntâlnit în vreo ţară democratică, cu care au reuşit să contamineze parte din populaţie. Mult sub ce calculaseră, însă! Pierderile se văd deja cu ochiul liber. Asta în afară de timp, finanţ, nervi. Un punct de unde merită să fie speculată, analitic, situaţia creată. Mai întâi, e posibil să regrete că au deschis cutia pandorei. Tot jucându-se cu şerpii din ferma de partid, e foarte probabil să se trezească muşcaţi. S-a mai întâmplat.

Dar ce cărări de ieşire din actuala stare de lucruri declanşată de şerpărie, se prefigurează? Sebastian Lăzăroiu identifică trei posibile direcţii: (Lovitura de stat – Opinii EVZ > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/editorialul-evz-lovitura-de-stat-962720.html#ixzz1kHTUD6io)
1-O grupare autoritară să preia în continuare întreagă energie şi să spulbere sistemul democratic.
2- Violenţele să apară iar în stradă cu o amploare şi mai mare şi să provoace costuri enorme întregii societăţi.
3- Apariţia unei noi forţe politice care să absoarbă întreaga energie şi să o canalizeze spre un alt tip de politică.

Este însă aceasta posibilă? Se-ntreabă autorul şi continuă: Din punctul meu de vedere, mai bine o “lovitura de stat” în interiorul fiecăruia din partidele existente, decât o lovitură de stat la nivelul instituţiilor naţionale.

Vreau, nu vreau, înclin să-i dau dreptate. Am mai zis asta când nu bănuiam ce pun la cale, politicienii lui “Jos” dar se întrezăreau semnele unui posibil moment de criză politică. Apariţia unei forţe politice competitive, adică a unui partid politic nou, e o şansă a înnoirii de mult aşteptată. Însă ceea ce e normal într-un climat politic obişnuit devine riscant într-o situaţie neprevăzută. A-ţi lua dorinţele drept realizări, devine o periculoasă lipsă de viziune într-un context de criză politică ca acela în care ne aflăm. Ideea de a da cioara din mână pe vrabia de pe gard, acum, ar fi calea aproape sigură spre 1 şi 2, adică spre cele două ieşiri la scara de incendiu. În asemenea conjunctură e nevoie ca personalităţi de încredere care se simt responsabile, indiferent de orientarea civic-politică, să iasă din turnuleţe şi să caute un drum, drumul cel mai puţin riscant spre normalizare. Ajutată de un minuscul grup politic reformist şi cu susţinere civică în creştere, Monica Macovei e singura, avant la letre, care nu s-a lăsat până n-a dat o astfel de lovitură de stat în partid forţând acceptarea criteriilor de integritate şi punerea lor pe rol. În PDL. În situaţia de acum, neîndoielnic, e exact persoana pe care se poate conta într-o astfel de întreprindere cu viziune realistă, corectivă, pentru un viitor cu potenţial de înnoire politică. Un drum viabil, cred, şi pentru ca formaţiuni tinere şi nepătate politic, de aici plecând, să acceadă cu şanse certe, la o competiţie normală. Lăsând în seama istoriei, evaluarea critică a programului “jos” şi a efectelor sale.

Dar, aceeaşi spinoasă problemă: poate fi aşa ceva posibil- întreb şi eu- într-un ţinut al orgoliilor, al ambiţiilor de supremaţie care nu odată, ne-au dus în înfundături?

Autopsie preventivă

Am reluat protestul. De la prima oră. Şi de vreo câţiva ani. Mă bănuiesc, de fapt, că protestez şi-n somn: corupţie, justiţie retrogradă, instituţii căpuşate, societate civilă politizată. De media, ce să mai vorbim! Azi m-au trezit grohăielile agonizante de la Balc. Pe pancarta mea se văd stropi de sânge. Degeaba protestez, în zgomotul făcut de atâtea zeci de trăgători, poate doar mistreţii să mă fi auzit. Am plecat înainte să-nceapă chiolhanul. Atmosfera sângeroasă de acolo îmi aduse aminte de alte şi alte simulacre. Simulacru de proteste, simulacru de separare a puterilor în stat. Simulacru de revoluţie, adică lucrătura obscură cu substrat criminal prin care s-a confiscat în ’89, o ţară. Oamenilor nu le trecea prin cap că vânarea lor, bestială, fusese decisă ca parte a unui scenariu. Cu sângele vărsat atunci, şi iute confiscat, din jertfirea a mii de tineri în ceea ce numim de atunci, revoluţie, s-au ştampilat legitimaţii, s-a legalizat un rapt istoric: actul de naştere al regimului democratic în care ne aflăm. Solemnizându-l infam, autorii raptului îl devalorizează cu fiecare comemorare ipocrită. Cu ceea ce au confiscat şi declasat din patrimoniul material-cultural naţional, s-au văzut stăpâni peste toate. Trecut şi viitor, deopotrivă. Capitalul nemulţumirilor e gata de băgat în lucru. Din ’89, toxinele manipulării n-au avut un teren mai favorabil. Orice sistem opune rezistenţă la schimbare, e normal. Dar unul care s-a edificat pe o astfel de temelie mai curând ar arunca societatea-n aer decât să pună umărul, responsabil şi onest, la îndreptarea democratică, a edificiului.Mai ales că, înţărcuit şi păzit prin drept consfinţit constituţional, de către şi pentru structuri, procesul de confiscare seamănă cu o beţie continuă. Ca la Balc.

…Timişoara, Cluj, Sibiu, Bucureşti. Oraşe martir. Autorii masacrului sunt printre noi.Tot ei sunt cei care le-au denumit, astfel. …Să mai protestez? Locurile-s ocupate.Tot de ei şi ai lor. Tot pentru cei sărmani. Cine a confiscat odată, confiscă şi a doua oară. E drept, în alte condiţii. Miroase a cadavre politice. Nerăbdători niscaiva vulturi de pe margine sunt gata de ciugulit. Au simţit că e rost de ospăţ.

Însemnări din Iraq (2)

Postat de Crengulin în “Grădina publică”

Timp de o lună am avut dădacă oriunde mergeam în afara fabricii. Oricum nu prea aveai unde sa te duci, ori mergeai la masă ori la magazin, era un fel de puscarie cu mai mult spatiu. Baza era construită de iugoslavi in anii 80, ici colo mai vedeai cate un MIG sau doar o macheta de avion. Nimerisem in sezonul ploios, se facea o mocirleală de numa’. În această baza erau regulile cele mai stricte, nici americanii nu aveau voie să deţină telefon mobil, cu marinşii nu era de glumă. Măcar era cea mai sigură bază din Iraq, ultima dată fusese atacată cu câţiva ani în urmă.

După câteva zile a sosit şi dl bărbos, nu venise pe jos, nici pe cămilă ori măgar, ci cu bani din buzunar. Rămas singur în aeroport, continuase să scotocească după viza de Kuweit.Trecusem cu toţii pe la ghişeul Turkish Airline unde, după ce ne verificaseră vizele, ne-au îndrumat spre poarta de îmbarcare. Nu, nu era nici acolo, viza, asta ştiam, doar fusesem împreună momentul respectiv. Aşa că noi ne-am luat zborul iar el rămăsese singur. Se schimbase tura, la ghişeu erau alţii, le explicase şi acelora care e treaba şi le ceru permisiunea să caute în gunoi. Surprize, surprize! Viza lui era la gunoi, se pare că atunci când le-au verificat, a lui a rămas acolo şi un om bun o fi crezut că nu mai are nevoie de ea şi a aruncat-o la coş. Şi bucurie şi nervi, ar fi strâns pe careva de gât dar pe cine, cei din noua tură n-aveau nici o vină. Acum avea viza, dar avionul plecase. Telefoane, explicaţii, ore lungi de aşteptare! În sfârşit, decolarea spre Kuweit, via Bahrein. Dar fără bagaje, că în încurcătură se rătăciseră şi astea pe undeva pe drum. După alte câteva zile în Kuweit, ajunse în fine, cu întârziere, la destinaţie. Mai bărbos dar şi mai tăcut.

Am fost preluaţi, chiar din prima zi, de un domn care avea deja câteva săptămâni vechime acolo. Pătimise la început, ne spuse, n-a prea fost ajutat, aşa că se gândise că ne va prinde bine să ne fie ghid prin cantină şi prin bază, o să ne fie mai uşoară adaptarea. Domnul D. era de fel din Targovişte, lucrase ca inginer la combinatul din localitate. În fabrică, era căpetenia de trib peste băieţii de la mentenanţă. Nu prea avea stare, mereu se găsea ceva interesant şi acolo. Dl D ne făcu astfel, din primul moment, mai uşoară adaptarea, şi mai plăcută. Cu el nu era loc de pauze de sforăit, pentru băieţii de la mentenanţă, ca altă dată.

Îmi luasem postul în primire la fabrică. Pentru început, două săptămâni training pentru a învăţa maşinăriile, instrumentele şi procesul tehnologic. Apa, adusă din Eufrat, era purificată prin osmoză inversă, la urmă se dezinfecta cu ozon şi se ambala la peturi de un litru, care ambalaje erau turnate la locul faptei, materia primă fiind nişte biluţe de plastic. Nu mai intru în amănunte tehnologice, pe scurt, purificam, ambalam, testam şi expediam apa. Înainte de a se deschide aceste fabrici (mai erau alte 5) apa era adusa din Kuweit, costurile fiind mult mai mari.

O dată pe săptămână aveam şedinţă cu americanii, de obicei suna aşa good job, great job! Marea nemulţumire era cantina, o să întrebaţi de ce, nu era bună mâncarea? …Mâncare industrială, multe feluri, dar nu gustul era problema. Buba era că pentru a intra la masă trebuia să fii controlat. Nu, nu eram pudici, dar uneori ne scanau ca la aeroport. Din faţă şi din spate până îţi apărea poza pe monitor, aproape în fundul gol. Cantitatea de radiaţii, cică, ar fi fost redusă dar în US nu le foloseau la acea vreme, altfel, decât dacă erai suspect de terorism. Dacă le-ar fi folosit, exclusiv, pe aeroport, nu te-ar fi afectat prea mult pentru că nu zburai în fiecare zi, dar accesul la masă însemna câte o poză în fiecare zi. Ce mai tura-vura, fugeau românii de aparat ca dracul de tămâie! Poate nu te afectau, chiar dacă erai iradiat în fiecare zi, dar nu mai bine era să le ocoleşti? …După două-trei săptămâni am avut o şedinţă mai furtunoasă, aceeaşi problemă- de ce nu avem şi noi legitimaţie maro precum în alte baze? …Doar şi românii fac parte din coaliţie! Dacă aveai legitimaţie maro nu mai te controlau de nici o culoare, başca, aveai voie să deţii tot felul de electronice. Un român mai supărat pe viaţă a zis că dacă americanii ar veni în România, uite aşa le-ar face şi a arătat cu degetul spre gât ca şi cum le-ar fi luat gâtul. A doua zi avea bilet de avion, doar dus, spre România, el şi încă un băiet bun. De atunci au început să plece romanii ca la big brother, care erau eliminaţi, care îşi dădeau demisia, care nu se mai întorcea din concediu. Apoi timp de o lună ne-au adus mâncarea în fabrică, trai neneacă, la botul calului, nu mai trebuia să ne ferim de aparat. Doar o lună, a durat minunea şi am luat-o de la capăt, ascunselea cu aparatul. După alte două luni se subţiase binişor lotul de români, mai rămăsesem o mână de oameni. La schimb, au adus nepalezi şi indieni, băieţi foarte ascultători şi docili, nu ca românii cu gura mare. Nici n-ar prea fi avut de ce să faca scandal, ei plătiseră câteva mii de dolari agenţii de recrutare din ţara lor pentru a ajunge aici, primele luni lucrau pro-bono. Chiar dacă aveau permis să conducă motostivuitorul, nu prea aveau experienţă. Într-o zi, unul din ei, rămas gură cască, cu ochii la paletul abia plasat acolo, uitase să mai dea motostivuitorul inapoi din spatele maşinii de gunoi! Sub palet, lamele de la motostivuitor prinse de maşina de gunoi, se ridicau cu el cu tot! Săracul nepalez se albăstrise, era deja un metru şi ceva în aer. Şoferul observase că e ceva în neregulă şi oprise, altfel poate l-ar fi dat peste cap cu forklift (motostivuitor în engl).

…Martie şi aprilie, vremea se încălzea treptat, şi, pe măsură ce se-ncălzea, se iscau şi furtunile. Cum e în România zăpada, aşa era aici nisipul, zbura şi intra peste tot. Uneori vizibilitatea era foarte redusă, abia vedeai câţiva metri. Atunci, nici elicopter, nici avion nu ieşea din hangare, puteam dormi mai liniştit, nu se mai cutremura baraca. …După interviu, poze, amprente plus o aşteptare de o lună şi ceva, mi-au dat legitimaţie portocalie. Gata, se terminase cu dădăceala. Unii nu treceau de interviu, însă, cum păţise un băiat din Vaslui. Până s-ajungă aici, lucrase ca şofer pe tractor în Germania la cules de castraveţi, ne povestise băiatul. Castravetele este un fruct dicotiledonat, din categoria curcubitaceelor, are o formă lunguiaţă şi… 90 la sută apă, ştiţi povestea. Nu, nu povestea precum Florin Piersic, dar ne împuiase capul cu castraveţi care creşteau într-o zi cît alţii în şapte! La interviu, când l-au întrebat la ce unitate militară îşi făcuse stagiul militar, le-a răspuns că-i secret, nu poate răspunde. Ori o făcea pe interesantul, ori se plictisise acolo, ori o fi crezut că nu are prea mare importanţă. Doar el ştie ce-avea-n cap. Marinşii n-au mai stat la discuţie, l-au priponit, au trimis pe cineva-n fabrică să-i aducă bagajele şi, sub escortă, îl expediară direct la aeroport.

Muncind în schimburi, când în tura de zi, când în cea de noapte, iată-mă-s ajuns şi în miezul verii. Temperaturile treceau binişor de 40 de grade, uneori depăşeau şi 50. În august se împlinise sorocul, trebuia să plec pentru trei săptămâni în concediu. Mi-am luat aproape tot bagajul cu gând să nu mă mai întorc. Din nou, Kuweit, baza militară, stat la cort, apoi la vila firmei şi la aeroport.

Gregaritatea ca surogat de solidaritate

Există o vreme pentru toate. Există o vreme şi pentru disecţii critice. O critică acidă, curăţitoare în mod obişnuit, ba chiar şi una apă de ploaie, în situaţii critice poate deveni toxică. O astfel de situaţie, însă, este şi o bună ocazie de a evalua actul critic prin prisma efectului asupra societăţii. Nici un doctor bun- bun pentru ceilalţi nu pentru el- nu operează un pacient febril. Pacientul nu e, în cazul de faţă, nici preşedintele, nici guvernul ori coaliţia la guvernare, deşi critica de care vorbesc, pe ei operează. Abia după ce “cauza Arafat” a căzut, abia atunci s-a văzut cât de bolnav e pacientul-societate! Şi ce doftori buni are cetatea -indiferent că vorbim de media, blogosferă, oengeuri! Rămaşi fără obiectul solidarizării, care avea măcar o noimă- chit că era rezultatul unei dezinformări cu scop politic- protestaşii au trecut rapid în faza de turmă confuză preluată, la fel de iute, de diverşi lupi îmbrăcaţi în haine de oaie. Semnificativă atitudine din perspectiva unei lumi făcute din vorbe! Doctorilor, înţelepţilor, consilierilor, cetăţii, dacă există, n-ar trebui să le lipsească un ceas mental care să le dicteze anume nuanţe, asprimi de ton sau chiar tăceri, când turma o ia spre râpă. Nu am voluptatea să disec actuala putere într-un moment în care societatea, o parte a ei, e atât de confuză. În condiţiile de faţă n-ar însemna o analiză, ci o asociere la “proiectul” unei opoziţii diversioniste şi lipsite de o minimă responsabilitate. Care ori că-şi lipeşte efigia lui Johannis pe frunte precum un manelist bacnota magnetică, ori cu regele-n poală fredonând nobile lullaby-uri de adormit populimea, cetepind fioros ori auto-parodiindu-se în eroice combinezoane Smurd-Nabuco, tot în carnavalul revoluţionar- de soiul Mazăre, eşuează.

… Există păreri că e imposibil ca un sistem să se schimbe pe sine. V-aţi pus întrebarea câţi din cei aflaţi în poziţii convenabile ar fi dispuşi să-şi rişte statutul, confortul, bunăstarea, privilegiile “legându-se la cap” fără să-i doară, doar ca să schimbe lucrurile într-o societate anacronică, evident, aproape imposibil să se schimbe pe sine? Oriunde-n lume cei care s-au angajat în schimbări necesare dar dureroase s-au confruntat, în măsură mai mare sau mai mică, cu ostilitatea populaţiei! Şi nu vorbim, în aceste cazuri, de societăţi deformate de comunism. Şi, cu atât mai puţin, de un opoziţionism steril, specializat-n malversaţiuni, ca cel practicat aici. Nimic de mirare, deci, că s-a ajuns într-o situaţie aproape fără ieşire. Singurele reforme, atâtea câte s-au făcut (şi nu-i locul acum de analizat cât de reuşite sunt) au fost cele din ultimii ani, în cea mai mare parte prin asumarea răspunderii, alteori cu compromisuri neplăcute. Crede cineva care a asistat la impardonabilele blocaje în numele parlamentarismului democratic, că termenul de dezbatere nu a fost demonetizat prin asemenea conduită? Că schimbările, atâtea câte au trecut de bariere, cele mai multe din considerente deloc legate de binele public, s-ar fi putut realiza fără a nemulţumi, pe ici pe colo, prin părţile principale?? O stare ideală ca, sub un pretext, oricare, să poată fi declanşată zavera! Nu întărâţi nici o adunare canină dac-o auzi mârâind decât dacă doreşti încăierări turbate, mai ales când se lasă întunericul. Nu din lipsa obiectivităţii îmi repugnă asemenea atitudini ci ştiind că într-o revoltă provocată din interese infame cel mai nefericit lucru e să se-ncurajeze, chiar discret, haosul si anarhia. Face rău inclusiv celor luaţi de val, prea întărâtaţi ca să se-ntrebe cine urmăreşte să culeagă roadele furiei lor. E foarte uşor să stârneşti isterie, e şi mai uşor, s-o amplifici! Pentru mulţi, şi foarte tentant. Alţii vorbesc pe două trei limbi deodată, ca fiecare să aibe de ales pe cea care-i sună bine. Necunoscute mai sunt cărările oportunismului! Şi ce om înţelept crede că ar face bine acum ajutând aceste forţe? Şi ce om preocupat cu adevărat de binele societăţii poate crede că aceste forţe stârnesc stihiile de dragul oamenilor? Într-o perioadă de echilibru fragil, de nesiguranţă, de teamă pentru ziua de mâine, de agitaţie a Europei şi a-ntregii lumi? Într-o vreme a ameninţărilor financiare incontrolabile care pot de pe o zi pe alta, deteriora nu numai economia şi calendarul politic, dar şi temelia fragilă a statului de drept?

O societate fără polipi, care vasăzică nu-i are…

octombrie, 2011. V-aduceţi aminte de aplauzele prelungite cu care a fost primit “discursul regelui“? De îndemnul fostului monarh al României privitor la nevoia de moralizare a politicii şi a conduitei politicienilor? De entuziasmul ipocrit cu care ei, tocmai ei, operatorii privaţi de răspundere- ai averilor statului îi evocau cuvintele -ca pe un tezaur etic inestimabil al naţiei, încredinţat grijaniei lor? …“Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos”
(http://www.evz.ro/detalii/stiri/discurs-regele-mihai-i-in-parlamentul-romaniei-951159.html#ixzz1jdYwKz00)

ianuarie, 2012 Ies la iveală noi şi noi dosare din reţeaua raptului naţional: Fenechiu, Hrebenciuc, Voiculescu (din nou). Lista e deschisă. Politicieni de vază îşi dau rând ca la moară. La DNA, e ca-n gară. Urmează sentinţa în alt dosar al lui Adrian Nastase, apărat din termen în termen, de confraţii uselişti întru valori etice. Decolorată, spaima de puşcărie răzbate mai mult ca oricând. Pe site-urile de socializare se lansează apeluri mustind de ură. Stare de alertă. Psihoză de război. Media, în dispozitiv- lucrează, nu se face. e-Revoluţia-i gata de start. Da’ nu oricum: cu sprijin popular, de, că orice revoluţie trebuie legitimată, nu? În linia-ntâi, uselejugend, repetă-n gând: nici un sacrificiu nu e prea mare pentru a ne apăra barosanii aflaţi la un pas de încarcerare. Şi nici un efort nu trebuie precupeţit pentru a menţine, înţepenit spre Cotroceni ca un polip, indicatorul cu ţinta! Răzbunare!! Pentru obiectivul ăsta se fac eforturi de ani de zile. S-au cheltuit averi, s-au înarmat regimente de postaci, de cadre de nădejde, dar şi noi talente într-ale frânatului şi demolatului. Şi apoi, nu calcă chiorul, tot mai des, în străchini? Păi, ce faceţi fraţi români, lăsaţi dictatoru’ să ne bage-n zeghe? V-am dat tonul la cântec, jucaţi! Da’ civilizat. Ca la peluză. Ori la chermeză. Ori la Romexpo. Dacă nici operaţiunea “regele” n-a ţinut, trecem la ultima soluţie. Murdară, da! …Care-i problema?

Mica publicitate judecătorească

Postat de Bască ilie în “Grădina publică”

1. Pierdut proces în prima instanță. Găsitorului recompensă 10.000 euro. Tel…
2. Inculpat pentru trafic influență, caut salvare în trafic. Rog seriozitate și tratament ambulatoriu la telefon 021….
3. Vreți să vă răzbunați pe adversarul din procesul dv? Nimic mai simplu: îl păgubim dublu și facem juma-juma; astfel vă scutim de o parte din șpagă și de prelungirea procesului. Apelați cu încredere la avocatura lanțului nostru de firme, pline cu avocați de casă și familie, specializați în relații extraordinare cu judecătorii ICCJ! Pe lângă câștigarea procesului, vă garantăm pedepsirea părții adverse prin obligarea suplimentară la plata cheltuielilor de judecată complice, avocațíale și poleite burtometric, egale cu suma/valoarea disputată în litigiu.
Partea lecuită se învață minte descurajată și nu va mai îndrăzni să conteste decizia irevocabilă pe nicio cale extraordinară de atac. Relații de aur în „Pagini Aurii”sau Baroul-București.ro
4. Caut avocați cu fiu/fiică, frate/soră sau soț/soție judecători la ICCJ, dosar. nr. xxyz/1/2012. Accept și afini până la gradul IV de rudenie. Mă găsiți zilnic la arhiva ICCJ, cu dosarul în mână și numărul la revedere.
5. Instanță judecătorească, oferim credibilitate privatizată. Apelați la registratura Curții de Apel Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Iași, Oradea, Timișoara! Ordinea este mai aleatorie decât distribuirea dosarelor. La judecătorii tot nu contează. Pentru celelalte orașe apelați la grefa tribunalelor sau la 112!
6. Renaște din căpușă corul infractorilor vânători, revoluționari de speriat și de amenințat instanța de judecată cu întoarcerea la putere a inculpatului din dosarul ICCJ- „Trofeul calității”- nr. 514/1/2009. N-ar mai avea niciun farmec amenințarea și sperietura completului de judecată după pronunțare sau ale parchetului după întocmirea rechizitoriilor. Caut aceiași figuranți folosiți la marea achitare din decembrie a „Mătușii Tamara” Cernasov. În același loc din parcarea de la „Inter”, vă așteaptă în fiecare după-amiaza aceeași persoană parolistă și curioasă de contact, cu aceeași parolă: „Vrei să fii milionar?”; răspuns: „Cu Băsescu nu se mai poate”. Întrucât trofeul îndosariat atârnă mai greu, pentru mai mulți interpreți și ecoul mai puternic:„Sună un prieten!”. E absolut firesc să-ți dea apoi ’napoi „fifty-fifty!” fără să întrebi publicul. Numai împreună vom reuși să repunem pe rol de gonaș sperietoarea anti-judecătorească, cu Cornu înainte!
7. Avocați buni la mînă-n mână cu judecătorii. Sunați-ne numai noaptea! Ziua avem mâinile ocupate.Telefoane: 072…, 073…, 074…, 075…, 076…, 077…
8. Cu mâinile curate, de doctor în drept, aranjez achitări, NUP-uri și mai ales VIP-uri, cu sau fără cocaină. Relații în Senatul României. Întrebați de mine pe oricine!
9. Vrăjitoare judiciară cu experiență în sistemul informatic ECRIS. Interzis zăvorencelor și mascaților! Mă veți recunoaște odată cu înregistrarea dosarului, când voi anunța și un număr. Clientul nostru, stăpânul nostru, va cădea aleatoriu cu dosarul la judecătorul nostru.
10. Magie albă-neagră în instanță judecătorească, la nivelul profesionist cel mai înalt! Garantăm reușita la distribuirea aleatorie a dosarelor: toți judecătorii sunt ai noștri. Relații la registratura ICCJ.

“Ţară, ţară, vrem ultraşi”…

Nivelul civic al societăţii noastre n-a depăşit unul de galerie. Pe toate palierele. Cu intelectuali cu tot. Trecerea din zona verbală a agresivităţii în cea fizică era doar o chestiune de timp şi de conjunctură favorabilă. Plus un pretext declanşator, că oricând se găsesc pretexte pentru cei decişi să deschidă porţile anarhiei şi haosului. Lumea violentă şi coruptă a fotbalului autohton proiectată non-stop pe sticlă, laolaltă cu ştirile de scandal, cu insidioasele întreprinderi de dezinformare, cu cele de enterteinment debordând de trivialitate, cu reality-show-urile gândite a vinde promiscuitate şi scandal, s-a suprapus firesc peste viaţa socială- de jos până sus şi invers. Cantonată într-un climat al derizoriului, societatea a atins astfel, un prag în care ritmul autodemolării depăşeşte pragul critic. Nu-i deloc de mirare că, perseverent-diabolicum modelată, cu ştiinţa, sau mai degrabă, fără ştiinţa ei, ne dovedeşte acum ataşamentul faţă de cei care au uşurat-o de toate bunurile şi au molestat-o în văzul lumii în (ne)uitatele evenimente cunoscute sub numele de revoluţie şi mineriade.Că ne demonstrează live, de cum se lasă noaptea, competenţele practice dobândite prin programul educaţional de învăţământ la distanţă de tip antenist, în probele de apărare a abuzatorilor ei şi a conturilor lor din paradisuri fiscale. Un no man’s land, în care se regăsesc pentru a-şi tăia craca de sub picioare şi a reveni în atemporalitate, acolo unde s-au simţit în elementul lor de când se ştiu. -deşi au străbătut ce a fost mai greu. Refuzând unicul drum, fără-ndoială, cu hârtoape, unele inevitabile şi cu destule călăuze de traseu care n-au ce căuta acolo, au întors, de fapt, armele spre ei înşişi şi copiii lor. O cruciadă sinucigaşă în care aşa zis-ul high-life duhnind a vodka stalinskaia ca şi drojdia societăţii se-aliniază totalitarist mărşăluind după o coadă de varan.

“Ridică-te, Yasser, ridică-te Calafat”

Piaţa Universităţii, reporter (în exerciţiul funcţiunii): “D-tră, de ce sunteţi aici?” Un manifestant (emoţionat) răspunde (după ceva timp de gândire): am venit ca să-l susţin pe ăăă… pe Yasser Calafat! “Pe cineee??” … “Pe cine să susţineţi?” … “Şi cine e Yasser Calafat???” … “Adică, nu ştiţi pe cine susţineţi??” …Nu ştiu…

“Peluza Catalin Hildan-Dinamo” cu un anunţ jmecher pe contul de Facebook: “Pe la 6 se anunta o plimbare prin centrul Bucurestiului”. …Şi un răspuns cuprinzător: “Multumim pe aceasta cale domnului Arafat pentru aducerea in strada a celor mai mari gunoaie ale Romaniei!(..) cei 50 de membrii PNL Bucuresti, cei 200 de membri ai PSD Dambovita, revolutionarii lui Ion Iliescu, falşii pensionaţi medical şi asistaţi social, ultrasii de la Steaua si cele cateva zeci de interlopi- cea mai proasta carte de vizita pentru miscarea politica numita pompos USL. Avem jandarmi raniti, semne de circulatie smulse, petarde aruncate si vandalism in mijlocul Bucurestiului, acolo unde au murit tineri pentru a curma comunismul.In antiteza, acum cand se cauta reinstaurarea comunismului de catre PSD si PNL, practic se pangaresc evenimentele din anii Revolutiei. Multumim mult, domnule Arafat!!

Anunţ (victorios) Victor Ponta: “In strada, in mod pasnic, asa romanii isi vor lua tara inapoi” …Şi răspunsul: “TU stii ce sunt alegerile, mah, ai auzit de schimbare democratica? Esti penibil! Te-ai lovit rau la cap la Monte Carlo? Baietas, te strange Ilici, Bombo et company cu usa? Sustin PRESEDINTELE ALES si statul de drept!”

Anunţ (decisiv) Crin Antonescu: “Luam in calcul sa iesim in strada” …Şi replica: “Toata tevatura asta e facuta de uslasi. Ea nu are NICIO LEGATURA cu legea sanatatii si cu Arafat ci cu suspendarea lui Basescu si cu alegerile pe care si le doresc anticipate. Uslasilor le e teama ca fara astfel de reactii ale celor spalati pe creier, pana in ziua votului nu vor mai avea nici 40%. Aceste miscari sunt de muuulta vreme puse la punct, acum au gasit doar pretextul necesar. Sunt cel putin doi ani de cand Ponta si Antonescu prin trusturile de presa ale caror patroni tremura de frica DNA-ului, instiga lumea la razmerita, si chiar la crima.”

(Răspunsurile aparţin unor comentatori de aici: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-11216836-noi-mitinguri-loc-sambata-pentru-sustinerea-lui-raed-arafat-bucuresti-alte-orase-din-tara.htm)