Matrioşka-politika

N-aş da mari şanse “decalogului Macovei” chiar adoptat formal de către asociaţii pdl-pnl (indiferent cum şi-ar boteza uniunea). După manevrele abjecte ale aliaţilor din comisia de integritate din toamna 2012, e riscant să iei în serios, altfel decât din calcul electoral, promisiuni de-astea. Faţă de un dezastru ponta&comp, însă, probabil nu ne mai rămâne decât s-alegem, în final, ce ne oferă domnii. Dacă nu se va întâmpla o întorsătură- surpriză,  forţaţi de situaţie, n-avem încotro, vom admite soluţia ceva mai puţin dezgustătoare! Calitatea adunăturii şi eroii ei, însă, faptul că aceşti lideri aşa-zişi dreptaci, deveniţi “alternativa bună”, sunt, în aceeaşi măsură cu adversarii lor de acum, (i)responsabili de mizerabila stare de care vor să profite, nu-i de trecut cu vederea. Un cerc vicios perpetuat şi de obedienţa suporterilor. De fapt, tot o (i)responsabilitate.

Planul uselist, cu rădăcini încă din ’89, de a ocupa scena politică cu psd-ul în stânga şi pnl-ul în dreapta e pe cale să se-mplinească pe deplin. Psd-ul înghite ce e de înghiţit pe partea lui, iar pe ailaltă, pnl-ul înghite pdl-ul care înghite fc. Echilibru, ce mai : matrioşka-politika! Bucuraţi-vă:  pompieri şi piromani înfrăţiţi pun deja tulumbele pe o ţară scrum.

Cât despre îndemnurile la supuşenie ale unor comentatori, de frica şi mai-răului, astea amintesc de ale părinţilor care le cer odraslelor să le placă scârboşenia pe care, vor-nu vor, trebuie  s-o înghită, fiindcă sunt mici şi prosti iar dacă mârâie, o să-i ia bau-bau.

O benefică relaxare vine din partea justiţiei. Să nu uităm că în fustele Matrioşkăi  s-au adăpostit mulţime de admiratori ai nurilor ei deopotrivă cu dependenţa lor de furat. Paradoxal, arestarea fratelui preşedintelui şi nebunia care a urmat după, pentru justiţie a însemnat proba de necontestat a independenţei sale, în timp ce pentru neîmpăcaţii ei duşmani, mândri că sunt români, un auto-gol surpriză, extrem de neplăcut, în poarta speranţelor lor de îngropăciune a statului de drept. Relaxarea vine şi din agitaţia surorilor Matrioşka faţă de o justiţie care le-ar putea da peste cap fustele electorale.

 

iulie 17, 2014 at 16:27 25 comentarii

(De)motivaţionale

Vara trece ca într-o sală de aşteptare. Unii nici nu speră să se urce în vreun tren, vor doar să vadă trecând acceleratul ca într-o veche piesă despre vise nostalgice dintr-o gară de provincie uitată de lume. Alţii nu mai au răbdare să-l vadă odată debarcat pe Băsescu. E momentul lor astral! Sunt atât de pătrunşi de măreţia evenimentului încât nu-s impresionaţi de fel, că nişte conductori de-ai lor le fură şi şinele. S-ajungă ei să cucerească Cotroceniul, c-aduc altele-n loc. Pe bani serioşi, ca să aibă din ce pune de-o parte. Altfel cum să meargă construcţia capitalismului? Şi să-şi asigure accesul în fabuloasa lume oligarhică? Pentru mulţi, urmărirea dârei de melc toxic a varanului spre puşcărie, după ani de fentat justiţia, e mai palpitantă decât un concediu exotic.

Distracţia, pentru alţii, e unicul rost al vieţii. Viaţă deplină nu poate exista decât la bâlci -şi ce dacă -n  sala de aşteptare  miroase a urină şi pe jos e plin de ambalaje, coji de seminţe şi mucuri de ţigări? …Trăiască meisterii care bagă la greu, dixtracţie la popor. Pe banii lui, din care-şi trag şi ei, măcar de ţigări, ce naiba, până le vine trenul!

Să ne distrăm, atunci, privind maidanul unde se-nghesuie, călcându-se unii pe alţii pe picioare, muşcându-se drăgăstos, cheferiştii. Gata de atacul final la Cotroceni! De peste tot, de prin bălării şi gunoaie, da’ şi de prin refugii selecte, se aude lălăiala lui guţă, pe tot felul de voci: “ am valoare, m-am născut să fiu valoare…” În prim-plan, un buldog caporal plimbă-n lesă un căţel cu pedigree. Am toate competenţele necesare acestei funcţii“. Bravo, mă! Chestia cu supercompetenţele e hitul sezonului. Lansat de misecuvenişti, în  entuziasmul miserupiştilor, prinde ca pupăza din tei. În criză de zei, boborenii aşteptători -nici ei nu mai ştiu de ce – aplaudă răbdători. Rod ce li se oferă. Nu-s mofturoşi. Îi înduioşează auto-tămâierile unor ego-uri gonflate, iar lăudăroşeniile unor inşi obişnuiţi să se pupe-n oglindă le stârnesc porniri de căţălandri tandri.

iulie 15, 2014 at 09:58 27 comentarii

Criterii de dezintegritate

Motto:
“am intrat in luna oii de metal.
bivol : puneti ideile in aplicare”
( captat de la B1Tv)

Abandonul moral la care asistăm depăşiţi de amploarea fenomenului nu s-a produs peste noapte. Şi nu doar din pricina personajelor de vârf care împing ţara în groapa corupţiei ci şi a exasperantei lipse civice de judecată critică care cronicizează boala. Dacă perioada ceauşistă era “labelepoc” iar armata română a vremii, “marea mută”,  servilismul multor boboreni s-a menţinut şi adaptat vremurilor şi noilor stăpâni. Dimensiunea uriaşă a obedienţei naţionale, una înrudită mai degrabă cu a imperiilor istorice de la est decât cu a lumii vestice- cu toate păcatele ei-  s-a redistribuit partinic. A proliferat în sere climatizate cu tehnici securiste refreshuite prin marketing politic de tip occidental. Când spun boboreni nu mă refer doar la second-românia din remorca pesedistă ci la nucleele de susţinători de un zel adesea ridicol, arondate grupărilor de după ’89. Lesne de recunoscut după subţirimea  bârnelor din ochii d-lor şi a masivităţii paielor din ai celor pe care nu-i place stăpânul; pentru care ar fi înstare să-şi dea, nu viaţa, ci onoarea (asta-i ieftină!). Stop! că se ştie, nu-i bine să superi bivolii răniţi   :)

Aspectele pecinginei se văd oriunde am privi. Cu precădere din 2012, efectul mult vorbitelor criterii de integritate s-a dovedit tot atât de iluzoriu ca şi calităţile omului nou din plenarele ceauşiste. Din cei patru aredişti, au rămas trei, în 2013 şi doar doi în 2014. Ura! Mihăiţă, boschetarul politic al dreptei şi Vasilică, omul cu cuşcă, s-au regăsit în aceeaşi relaţie mutuală cu ascendent la putere, sub zodia oii de metal şi a bivolilor plini de idei! Dacă în 2012, preţul accederii lor în parlament fusese dinamitarea comisiei de integritate şi salvarea penalilor (un preţ enorm, prea puţin analizat) acum preţul accesului la prezidenţiale al perenului candidat MRU e PMP via Udrea (veriga dezintegratoare!) Gata de un nou aranjament onest, tot via Falcă. Istoria reloaded! În dosul clamării nevoii de unitate, se fac aceleaşi manevre oneroase. Ca noutate, cinismul! O extremă duplicitate a unui corp de actoraşi politici de cea mai joasă speţă într-o tragi- comedie care pare fără leac. Şi abia am intrat în luna oii de tinichea  :)

Casta ciolănarilor, odată înşurubată-n imoralitate, pare veşnică.  Liderii blatişti, duplicitari, practicanţi ai jocurilor politice perdante, cultivatori perverşi ai obedienţei şi ai unor medii politice de clan ori de gang, nu se mai dau duşi de-acolo nici cu justiţia! Dacă am diferenţia sănătatea etică a prezidenţiabililor momentului prin cruci roşii, unul nu e neatins de boli ruşinoase. Sau măcar, în stare de a o rupe cu “suferinzii”! Incompatibili cu state vechi, fraţi de cruce politică cu infractori, susţinători versaţi ai penalilor sau ei înşişi, penali! Câte cruci ar fi de văzut pe o fişă  de sănătate a acestor domni care asigură standardele etice, naţiei, exclusiv pe criterii de dezintegritate?
Şi, fiindcă veni vorba: cum or mai sta bivolii cu ideile  în luna oii de metal?     :D

iulie 12, 2014 at 15:37 56 comentarii

Etajul şi macazul

După vacarmul din trafic, aici e o oază de linişte, se bucură tânărul consilier intrând în holul răcoros al hotelului “Home”. Îşi regăsi calmul. Se temuse că-ntârzie. Nici vorbă! Nu-l căutase nimeni. Urcă la mezanin. Întâlnirea era programată într-un salonaş pregătit anume pentru asemenea activităţi. Pustiu! Pe masa de lucru rămăsese o scrumieră necurăţată şi o tavă cu pahare. Le depozită pe biroul de la fereastră, cu gândul  să se plângă mai târziu la recepţie. Da’, de fapt, de ce să-şi  strice buna dipoziţie? De hârţoagele de alături nu se atinse, iar motto-ul “Etajul şi Macazul” de pe flipchart-ul din partea opusă i se păru chiar inspirat. Cool, îşi spuse în timp ce-şi şterse transpiraţia şi se aranjă, să tot consiliezi tipi de ăştia! Da’ tot pe d-na Lenţi aş alege-o! Se simţea ca acasă. De undeva răzbătea un firicel de muzică. “Home, sweet home“. Bună, asta, îşi spuse înveselit! Se instală la masă şi deschise laptopul. Ca să nu ratezi o întâlnire de maximă importanţă  e bine să ştii exact ce se vrea de la tine. Se simţi deodată cuprins de emoţie. Hai, băiete, îşi zise, doar eşti proofi la simulări, tre’ să fii plăcut şi politicos, c-aşa scrie la carte. Să te impui  cu naturaleţe… Şi-o imagină într-o rochiţă simplă, albă decoltată, aplecată peste hârtiile de pe masă, privindu-l  cu candoare.

Zgomot de paşi, o voce cunoscută, de bărbat, un salut adresat cuiva de-afară…  Phii, drace!! Ce chestie: să fii încurcat adresele? Am greşit locul? Îl trecură transpiraţiile. Iar când domnul Mălai Răzgăian Undiţeanu în persoană intră vijelios, ca la el acasă, îi veni s-o ia la goană. Nu, nu te ridica, îi făcu semn. Ajunse în dreptul lui şi, amabil, îi întinse mâna.  Mi-au comunicat de la partid că-mi trimit o consilieră, da’ mai pe seară. Înseamnă că s-au răzgândit. Şi e mai bine la ora asta, că mai târziu am altă întâlnire, continuă dezinvolt. Viaţă de sacrificiu. Şi asta, de cel puţin doi ani de când bat zilnic drumurile!  Chiar azi am notat în agendă c-am atins 225 de mii de kilometri,mai zise domnul Undiţeanu, neluând aminte la moaca rătăcită a insului transpirat din faţa lui.

Consilierul (revenindu-şi)  – Sunteţi unic, domnule, nu găsesc termen de comparaţie!
MR Undiţeanu (zâmbet profesional)  – Ei, hai, lasă asta, să-i dăm drumul! ce crezi despre scrisoarea adresată pipiţei? Vreau o părere sinceră, fără menajamente. Nu m-a consiliat nimeni, am scris-o singur şi am primit o mulţime de yes-uri şi like-uri de la pesede, penele, pedele. De la fece, nu mai vorbesc, păcat că s-au rărit. Practic, de la toată clasa politică. De la dumneata însă, vreau o părere neutră, tehnică, de expert.
Consilierul (încă agitat)  -  Ce victorie! Punct ochit, punct lovit! Mi-aţi întrecut aşteptările. Dac-aş fi în locul d-tră, v-aş alege consilier.  Tot aşa, d-le Unsureanu, şi o să-i băgaţi şi pe băsişti, şi pe anti- băsişti şi pe morţii măsii lu’ dragnea, în vagoanele mărfarului…
MR Undiţeanu (bine dispus) – Asta spunea şi Buldogul la întâlnirea de ieri cu ai noştri. Şi nu numai el. Iar viitorul meu premier crede că de aici, de la troznit pemepeul, trebuie plecat cu proiectul dreptei unite.  Şi că mai avem de dat la o parte şi pe alţii care şi-au mâncat pospaiul… “Mălai, dacă reuşim să măturăm Vegetala din calea noastră, i-am spart!” Haios, herr, nu-i aşa? Nu ştiam de ce-l plac peneliştii…  (râde)
Consilierul (critic) -  Nu-nţeleg, la ce-aţi mai făcut FC-ul? Da’ mă rog, bine c-aţi schimbat macazul… Cu scrisoarea asta, însă, rescrieţi istoria! În ea aţi reuşit să vă proiectaţi pe d-tră în fiecare vorbă. Asta fac toţi meseriaşii din branşă dar, sincer, pe dreapta n-am mai întâlnit atâta profesionalism! Chiar dacă n-ar fi fost semnată şi n-ar fi niciun nume în text, tot aş jura fi jurat că vi se potriveşte mănuşă! Mănuşă de box, să ne-nţelegem!…
MR Undiţeanu (circumspect)  – O auto-prezentare, vrei să spui? Adică eu…
Consilierul (iute)  -O, nu, domnule Unduianu, de fapt le-aţi întors în favoarea d-tră! Varanism de dreapta sută la sută! Îţi amprentezi hibele personale într-o misivă publică, spulberi duşmanii,  faci gol în jurul tău şi drum liber spre vârf. Aici e şpilul: te proiectezi pe tine şi ai cu ce da în orice concurent. Efect total! Faţă de răspunsul ‘mneatale de inteligence service, replica doctorandei de fabrică de diplome…

Consilierul sări ca-ntors cu cheiţa: telefonul îi ţârâia strident din haină.
-  Mă iertaţi, un moment! Se-ndreptă spre fereastră în timp ce Undiţeanu,  cam încruntat, îşi cerceta agenda. D-na Lenţi îl suna, îşi cerea scuze, ar fi trebuit să-l anunţe, da’ uitase! azi nu mai poate veni, e prinsă într-o acţiune de fitness pe splai, iar după aia, într-un număr coregrafic cu elevele de la Capsali” în Piaţa Victoriei…  Da, e vorba de o acţiune antiguvernamentală…  Să nu se supere, o să fixeze altă dată, tot la hotel Hora.

Consilierul  (vioi ca un ciriboi)  – Unde rămăsesem, domnule Unelteanu?
Undiţeanu  (indispus)   – E a treia oară că-mi poceşti numele, ai grijă!
Consilierul (vesel) – Scuze, domnu’ Undiţeanu, păi eu nu mă mai pot minuna de cât ne ajută Blondy, de o lună-ncoace, pe puţin! Toată lumea vede, numai ea, nu. Cu fiecare nou val de antipatie pe care-l stârneşte, vă duce un pas în faţă. Dânsa e blocată în loialitate, în timp ce ‘mneatale eşti liber să le fii loial la toţi. Deodată, sau pe rând. Dacă vreţi vă dau în scris şi în versuri că madama vă-mpinge mărfarul gratis…
Undiţeanu (îmbunat)  – TGV, domnule, de-acuma circulăm cu TGV-uri.  FC-ul era mărfar.
Consilierul (inspirat)  – În locul d-tră, domnu’ Mălai (dacă-mi permiteţi)  aş prelua şi mai mult din gândirea concurenţei! De pildă, de la “Vegetală”, cum îi spuneţi, luaţi fixul cu preşedinţia: “vreau să fiu preşedinte. vreau să fiu preşedinte”… De repetat ca pe o mantră la culcare şi la trezire. La masă şi pe budă (scuze) neîncetat şi cu orice prilej.
Undiţeanu (uşor plictisit)  – Asta ştiu şi eu. O fac de mult şi fără să-mi spui. O fac de când am intrat în politică. Am probe cu nişte selfie, m-ajută în momentele proaste.
Consilierul (uşor timorat)  – N-ajunge! E nevoie de combinat neruşinarea cu obrăznicia. Efect garantat! Selectaţi din ponta şi asezonaţi cu tăriceanu. Exersaţi!…
Undiţeanu (interesat)  – Da, aici mai am niţel de lucrat, da’, nu că mă laud, am şi eu niţică experienţă, şi-n plus prind repede. Promit să vă uimesc!
Consilierul (pornit)  – Bravo! Pragmatismul în politică, domnu’ Mălai, cred c-aici suntem de acord, nu se-mpiedică de cuvântul “etică”! Mă bucur că n-o mai daţi pe după cireş. Feciştii-s pe fază. După cât sunt de încinşi, n-o  mai lasă din coarne pe miss Blondy. Pe Traian l-au îngropat! Useleul le-ar da funcţii (râde malefic. Undiţeanu i se alătură).
Undiţeanu (bine dispus, uitându-se la ceas)  – Gata? Am terminat? Că vreau să fiu punctual la întâlnirea cu herr Meister, azi poate ne punem de acord.
Consilierul (amical) – Da, domnule Urgieşeanu (îi face cu ochiul) o oră de consiliere din care, recunosc, am avut de învăţat! Vă mulţumesc! Şi, că veni vorba, aveţi ce să prindeţi şi de la viitorul d-tră premier. Aţi observat ce şerpeşte (mă rog, câineşte)  înoată? Cu ce dibăcie se strecoară printre întrebările care nu-i plac? Luaţi exemplu: la orice nu vă convine, negaţi, răstălmăciţi, daţi din umeri. Cu superioritate şi demnitate! Sau, mai bine, cu mănuşi de box. Adică treceţi toate relele în alte conturi. Cinstit! Nu uitaţi, domnu’ Mălai, că şi Gandhi, după ce l-au dat jos din tren useliştii indieni, a găsit forţa, oarecum civilă, să urce din nou. Nu unde-a fost, ci la clasa-ntâi.
Undiţeanu (vesel)  - Asta de la mine ai auzit-o, băi, tinere, am zis-o în  2012,  prefigurând momentul de azi. Îmi  place că mă apreciezi, da’ ai grijă, nu mă plagia!
Consilierul (spăşit)  -  Aveţi dreptate. Am crezut c’aţi uitat. Uite, de-aici  am luat-o.
Undiţeanu (cu delicateţe)  – O să-i fac să stea capră, dacă e nevoie, ca să pot urca cât de sus vreau. De ani de zile clocesc proiectul…
Consilierul (hâtru):   – Lăsaţi useliştii să vină la mine!
Undiţeanu (făcându-i cu ochiul)   -Lăsaţi varanienii  să vină la mine!
Consilierul (tare):  -Fiţi feceriştii  mei!
Undiţeanu  (şi mai tare)  -Fiţi ceferiştii mei!
Consilierul (strigă) :   -Fiţi fedegeriştii mei!
Undiţeanu (ţipă):  -Fiţi tegeviştii mei!
Râd amândoi în hohote
Consilierul ( extaziat)   – Şi uite-aşa, urcăm boborul în mărfar la clasa-ntâia!
Undiţeanu (potolit)  -  Şi pe mine-n TGV, reţine! Plec, mă sună Herr, deja am întârziat.
Consilierul (sobru)  -  Aa, era să uit: evitaţi orice contre cu colega Monica, domnule Undiţeanu, nu uitaţi că, deşi încă n-o spune, v-a ghicit de multă vreme. Pe ea n-o puteţi păcăli. Noroc că între d-tră şi dânsa o avem pe inegalabila miss Blondy…

 

iulie 7, 2014 at 15:50 70 comentarii

Modelul suedez

Stockholm. Cu un asemenea titlu, cam jurnalistic, filmul părea a fi predefinit. Probabil e vorba de acel gen de relaţii în care agresorul/abuzatorul devine- salvator. La aşa ceva mă aşteptam intrând în sală, curioasă să văd pelicula care a câştigat marele premiu Tiff-2014. Filmul, însă, e mai mult de-atât. Povestea curge lent şi destul de banal printr-un joc sinuos al frivolităţii (lui) în contrast cu o enigmatică gravitate (a ei). Câteva elemente stridente de pe parcurs întrerup monotonia, defileul întunecat al acelei nopţi dramatice încheindu-se abrupt, a doua zi, dimineaţa. Nu neapărat şi pentru spectatori, aş  spune, dacă se aleg cu o întrebare, măcar. Dincolo de jocul admirabil al actorilor, cred că acest ingredient conferă şi plusul de calitate filmului. Mai târziu, reluând firul poveştii, spectatorul s-ar putea întreba, de pildă, dacă punctul de inflexiune nu e prins în începutul de confesiune al fetei întrerupt de un telefon. S-ar mai putea broda pe ţesătura filmului cu detaliile care, nelegate, aparent, de acţiune şi nedezlegate nici în final, sugerează o suferinţă, ceva care-i dă eroinei forţa să-ntoarcă povestea, în zona tragică. Să schimbe rolurile cu preţul vieţii ei care, pentru ea, părea oricum să nu mai conteze.

Impresionant film,  în ciuda unor elemente relativ greu de identificat în  viaţa obişnuită oricât ar fi ea de dramatică şi ficţionalizată. Dincolo de asta, subiectul trimite la amploarea relaţiilor de tip abuzator-abuzat în lumea de azi. Un model prolific într-o multitudine de forme şi sensuri, sociale ori de proximitate care tinde să devină obişnuit. Şi o explicaţie, cred, a limitelor unui gen de viaţă histrionic-hedonist,  aflat în topul modelelor. Un model sărac, dornic de tandreţe şi incapabil de ea, lipsit de bucurie, de delicateţea gesturilor uitate în alt timp. În absenţa unui orizont, evadarea din acest iluzoriu mod de viaţă nu poate fi decât în unul de acelaşi fel. În extremis, tragic.

Spre deosebire de frământările existenţiale din lumea de mult timp liberă, cele specifice lumii de aici încă n-au depăşit nişte limite marcate de o istorie abuzivă. Neputinţa societăţii  se explică, într-o oarecare măsură, prin ataşamentul celor abuzaţi de cei care le fac rău. De aici şi temerea că, rătăcitori printr-un spaţiu devalorizat, oamenii locului nu-şi mai află motivarea de a (se)construi. Asta şi vor ctitorii post- comunismului abuziv aşternând straturi groase de entertainment sordid la temelia regimului. Un elixir garantat pentru redus drastic gânditul, pierdut vremea şi generat dependenţă. Temele care (ne)liniştesc se pierd în valurile de distracţie media, unele cu accente psihopatice. În lumea supremaţiei lui A AVEA, doar în A FI mai găseşti un adăpost liber. Un loc în care nimeni nu poate obliga pe nimeni să intre- ori să rămână

 

iulie 5, 2014 at 11:30 15 comentarii

Swingeri politici

Până acum câţiva ani, răul mai mic era ales pe o scară încă pozitivă. Din grămada de boabe amestecate cu gozuri se putea alege o măsură bună în care cele sănătoase să predomine. De ceva timp, scara s-a prăbuşit, a ajuns sub linie. E negativă. Boabele sănătoase au ajuns o raritate iar alegerea lor, o aventură aproape imposibilă. Nici măcar nu mai ai încredere că, dacă a fost ceva bun ieri, astăzi nu e contaminat. Dacă nu alegi, boicotezi orice şansă. Dacă alegi, eşti conştient că şansele sunt mai mici ca oricând pentru ceva sănătos. Cam asta a ajuns  democraţia autohtonă după un sfert de veac de libertate. Se poate alege ceva pe o asemenea scară, cu asemenea trend?

Ingrată, postura “răului mai mic” e puntea-ngustă care, mai devreme sau mai târziu, cedează la asaltul răului cel mare. Momentul prăbuşirii depinde de inabilitatea şi greşelile răului mai mic, de abilitatea ofensivei răului mare şi de calitatea electoratului.

Oficializându- şi amorul în 2012, în delirul electorilor antenişti, triada psd-pnl-pc călcă în picioare statul de drept fără să i se opună practic vreo forţă de opoziţie (în timp ce se jura că e de partea justiţiei, pedeleul ofta de dorul peneleului!) În 2014, crăcănându-se pe mai toată scena politică, swingerii  îşi repartajează clubul: pnl îi dă papucii psd-ului – sau invers- păstrând  desigur, înţelegerea mutuală de a-şi apăra penalii. Convins că pedele o să-i sară-n braţe (mru fiind şi el atins de cupidon) penele, la braţ cu cavalerul sas trecu, chipurile, de partea statului de drept, cu penali cu tot, sfinţind împreună, cu trafaletul clubului- şi cu psd- (cum altfel ?) sigiliul lui bercea-mondialu’ în parlamentul ţării.

Perversitatea swingerilor politici care întreţin pseudopluripartitismul (prin cuplare, decuplare, recuplare, racolare de prospături, prin permutări şi combinări între ei, de la ’89 încoace) n-ar reuşi însă, să dărâme puntea fără susţinerea unor armate de soldăţei electori formaţi odată cu ei şi pe măsura lor. Pur statistice, clasamentele sociologice ale preferinţelor segmentelor electorale (după criterii geografice, de vârstă, sex, nivel de şcolarizare, de mediu, etc) nu au nici un efect post-factum. Atitudinile par a nu fi luate-n seamă, cu toate că de la asta pleacă tot ce se-ntâmplă în viaţa politică. şi  nu numai.

Cu fiecare rundă de alegeri, un buruieniş de atitudini din ce în ce mai sufocant barează ieşirile din marasm: indiferentismul-  ca principiu civic, piaţa partinică de susţinere  contracost, fan-cultura de turmă, obedienţa moştenită din tinereţea utecist-comunistă (nu contează că s-au înmulţit soclurile şi că pe ele-s  alţii, atitudinea rezistă) cu corolarul ei-  pişarea obligatorie în direcţia vântului. De ce spun toate astea? Pentru că a nu vota  rămâne şi-n condiţiile astea cea mai proastă opţiune. La fel de proastă ca şi aceea de a face lobby pentru oricare din candidaţi pe criteriile atitudinale arătate mai-nainte.

iulie 2, 2014 at 11:42 43 comentarii

Papeete

road in tahiti Paul GaugainScrisă de Crengulin, pentru “Grădina de vacanţă”

Atras de Bora Bora, Tahiti si Polinesia Franceza, iti pui in cap sa ajungi pana acolo. Deschizi atlasul sau google si afli cu surprindere ca e la capătul celalalt de lume, aproape de locul prin care ar iesi o andrea infipta prin diametrul globului pamantesc. Teritoriu francez, cu autonomie partiala, canta marseieza dar danseaza polinezeieste. 3500 km2 raspanditi pe o suprafata mai mare decat Europa. Te scarpini dupa cap si te intrebi daca merita un drum de 16.994 de km. Ca sa te decizi daca iti iei zborul sau ridici ancora, studiezi variantele de calatorie. Cea mai scurta varianta, contactezi o agentie de turism si vezi ca cel mai mic tarif este de 2500 de euro cu avion si cazare. Cauti separat bilet de avion si cazare, 1700 euro avionul din Paris cu Air France si cazarea de la 50 la 100 de euro pe zi. Daca te hotarasti sa mergi prin agentie, nu e nevoie sa citesti mai departe, dar nu stii ce pierzi! Cum esti descurcaret, preferi sa iti aranjezi singur calatoria, pana la urma asta e tot farmecul, sa te pregatesti de drum si sa il parcurgi. Destinatia finala este doar bonus. Si cum in aceste vremuri calatoria nu mai este un chin ca pe vremuri (travel vine din engleza si franceza si s-ar traduce prin munca, chinuiala, oricum nici gand de placere) analizezi posibilitatile de deplasare. Daca l-ai citit pe Jules Verne, te-ar bate gandul sa scurtezi drumul si sa calatoresti spre centrul pamantului, dar cum intre timp ai crescut, iti dai seama ca nu este posibil.

Te cauti de pasaport si afli fara suprindere ca esti roman. Daca nu expira in 6 luni si ai mai mult 4 de pagini disponibile, esti bun de drum. Ca un bun contribuabil ce esti, accesezi site ul MAE si afli ceea ce stiai de mult, pentru Franta si probabil Polinezia Franceza (ce nu apare in lista), nu ai nevoie de viza. Uraaa! Am scapat de un drum la ambasada. Stai asa, nu te grabi!!! Pana acolo drumu-i lung si ai de parcurs multe tari, putintica rabdare! Cum pdf-ul MAE arata de parca ar fi facut de o firma de turism, cauti alte informatii despre viza. Astfel, ajungi sa il intrebi pe google. La pozitia 3 gasesti wiki si vezi o harta frumoasa si colorata. Mai mult, in josul paginii afli informatiile dorite. In Polinezia Franceza n-ai nevoie de viza dar nu poti calatori doar cu buletinul. Rusinica domnilor de la MAE, de ce n-aţi trecut in tabel si Polinezia Franceza?

Vazand harta te-ntrebi: est sau vest? Spre vest este mai scurt si mai rapid. Spre est mai lung si mai complicat. Spre vest cu avionul din Paris cu escala in Los Angeles. Pret 2000 euro din Bucuresti, 1700 euro din Paris. Deja te vezi pe plaja sub palmier. Vezi ca iar te grabesti? Chiar daca faci doar escala in Los Angeles, pentru alimentare cu carburant, schimbat pilotii si stewardesele ori stewarzii, ai nevoie de viza. Glumesti? Nu, nu glumesc, esti pe teritoriul US iar ei au impus aceste reguli dupa 2001. O sa fii surprins sa afli ca unei englezoaice i-a fost refuzat accesul pentru ca a scris pe o retea de socializare ca se duce sa sparga (blow) america. Era doar o expresie, se ducea acolo sa petreaca. Tot surprins vei fi cand vei completa formularul pentru viza, te intreaba daca ai ganduri negre, daca nu cumva esti terorist. Ha! Ca daca ai fi, le-ai spune lor… Daca ai primit viza de US, uraaa! si la gara- adica la aeroport.

Poti calatori spre Tahiti si cu vaporul de marfa. Nu, nu in container, ci in cabina. Care ar fi avantajul fata de o craoziera? Ai mai multa liniste, ai mai mult spatiu in cabina si mai putine tentatii pe care sa cheltuiesti banii. Costul ar fi de 60-100 $ pe zi cu mancarea inclusa. Taxele de port si asigurarea de sanatate sunt extra. Numarul maxim de pasageri este de 12. Nu c-ar fi cu ghinion 13, dar 13 pasageri ar trebui sa aiba doctor. Nu te speria, unul din membrii echipajului te poate doftorici. Este un vapor care pleaca din Rotterdam spre Tahiti. Singurul inconvenient ar fi timpul, dureaza cu saptamanile.

Spre est cu avionul sau cu trenul pana in Singapore. Cu trenul pana in Singapore? Da, poţi calatori din Europa pana in Singapore cu trenul, doar in Cambodgia ar trebui sa mergi si cu autobuzul daca nu cumva au refacut intre timp linia distrusa de razboi. Din Singapore spre Tahiti poti lua avionul sau vaporul.

Cazare in Polinezia Franceza gasesti pe booking.com sau pe airbn.com? Ce e airbn? Un site pe care gasesti case, apartamente sau camere de inchiriat peste tot in lume.

In episodul urmator vom discuta despre ce este de vazut in Polinezia Franceza.

iunie 28, 2014 at 13:19 228 comentarii

Older Posts


Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 1,427 other followers

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 684,357 hits

Grădina de hârtie

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 1,427 other followers

Add to Google

all blogs


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,427 other followers

%d bloggers like this: