Politică sau politizare? (1)

Convergente în comunism,politica şi politizarea erau componente aceluiaşi jug. Feţe ale sigiliului pus pe o populaţie captivă,condamnată la dezagregare fiinţial-comunitară şi aneantizare istorică.
Existau şi conştiinţe nesigilate, sunt şi acum. Nu mă gândesc la ele în termeni de dizidenţă. Cei pentru care toate alămurile coclite şi amplificatoarele de zgomot politic nu însemnau nimic, sunt şi acum la adăpost de verbalismul zornăitor care dă pe dinafară şi poluează spaţiul public.
Acum că piaţa politică s-a liberalizat, sunt tot mai mulţi, însă, cei care înlocuiesc cultura şi educaţia cu speciile parazite ale politizării.
Valorile, valorile fundamentale, creştine, atâtea câte au supravieţuit comunismului, nu sunt primejduite atât de “CE” spune societatea actuală că vrea să devină, ci de “CUM” face asta.
Acest “CUM” care înainte de ‘89 era o maşinărie a degradării perfect pusă în slujba unui “CE” absurd s-a metamorfozat şi divizat într-o mulţime de fragmente degenerate. Purtătoare active ale codului politic totalitarist, deasupra gropii în care au îngropat trunchiul găunos, aşchiile se întrec în fel şi fel de sărituri care mai de care mai profitabile!
…Şi de ce ar fi atât de rău că trăim într-o societate înfierbântată, arţăgoasă, antrenată în nesfârşite încăierări?
…Nu e normal faptul ca, odată eliberată din chingile comuniste, politica să devină interactivă, să asigure feed back-ul politicului cu receptorul social, prin orice căi?
…Nu e benefic pentru oricare dintre noi, pentru noi toţi, să ne lăsăm antrenaţi într-o comunicare lipsită de restrişti?

Faptul că orice implicare se colorează într-un fel sau altul, indiferent de ce gândeşti, e un răspuns.
Că până şi indiferenţa devine o forma de agresivitate, e altul.
Iar faptul că, în ciuda bunei noastre credinţe, devenim treptat o populaţie de politizatori şi politizaţi, într-o ţară în care atât participarea cât şi absenţa, oricât de libere şi fireşti, par a fi folosite pentru interese opuse nouă şi binelui nostru, le completează.

Politică sau politizare?(2)

…Şi atunci, cine mai ştie cum şi ce e normal, demn şi folositor în lumea noastră de acum?
Câţi conştientizează că parazitarea societăţii prin politizare excesivă face din libertate un teren al dezorientării, al pierderii de orizont, un spaţiu în care orgoliile primitive declasifică sensul valorilor?
Orice mesaj, până la urmă, poate fi folosit în alt scop decât cel în care a fost gândit. Nu vreau să spun ca acesta e un război a mesagerilor, dar e evident că nu poate fi purtat decât prin ei. Mesagerii înşişi nu par a fi conştienţi, cât de des se folosesc de mesaje induse sau se lasă folosiţi la rândul lor.
Aşa numitele autoelite, repere impuse, nu reprezintă, de fapt, înainte de orice alt merit, efecte ale politizării? Nu cumva, sunt şi cauzele ei ? Derivate din tehnologiile de politizare perfectate de defunctul regim comunist, mijloacele de impunere a noilor structuri sunt, însă, incomparabil mai perverse şi mai diversificate. Nici nu pot fi altfel în noile condiţii şi cu concursul noilor tehnici de marketing. Nu sunt greu de identificat, dacă eşti atent la criteriile cu care jonglează..
Doar printr-o criterializare strict arondată intereselor meschine de grup din axa valorilor încă răsturnată de comunism s-au putut şi se mai pot confectiona cu succes, bâte şi alte mijloace de cucerit iute bani şi putere. Mijloace prin care democraţia încăierării s-a substituit democraţiei construcţiei. Înainte să uite lecţiile de ideologie partinică, sintaxa limbii materne a fost pusă la treabă. Substantivele, verbele şi adjectivele, mai ales adjectivele. au fost angajate cu carte de muncă să facă din mass media, cultură şi educaţie rezerve de prim rang pentru politizare. De aici, din această pepinieră otrăvită, criteriile falsificate au cale liberă să-şi cultive pseudo-valorile în orice domeniu. Să ridice ziduri în faţa schimbării. Să hărţuiască instituţiile. Să întreţină negativismul, nemulţumirea, băşcălia, duşmăniile. Să le mâne-n lupte de un comic absurd şi trist.
Frontul e deschis. Cel ce vorbeşte sincer poate sluji fără să-şi dea seama deturnatorului. Criteriile generate prin politizare produc mutaţii ciudate şi asocieri paradoxale, uneori de-a-dreptul comice.
Ceva devine orice şi oricine devine cineva.
Toţi pot deveni ceilalţi.

Politică sau politizare?(3)

Topurile, campaniile dirijate prin media urmăresc, în aceeaşi logică, să asigure acest război insidios. De la un simplu bruiaj care produce disconfort prin schimbarea modului şi scopului de utilizare a criteriilor, se ajunge repede la descurajarea, demotivarea delicatelor energii care crează, dăruiesc, compun şi cântă pe note proprii şi nu pe cele care curg din ţevile ruginite ale unor comandamente, rivale ori nu, de subsol. La abandon şi la înstrăinare.
Un politic malformat se străduieşte să sterilizeze tot, să neutralizeze ce nu corespunde cu codul de bare, în vreme ce-şi transferă, cu randament calculat, reacţiile nocive, în comunitate. Clipă de clipă alcoolul politizării transformă viaţa publică într-o beţie cu protagonişti lipsiţi de simţul măsurii, de fapt de orice simţ, cu excepţia celui al banilor şi al puterii.
Până la urmă chiar Binele dacă e făcut rău serveşte Răului cât se poate de bine! Această culme, mai înaltă decât cea din odele ceauşiste, a devenit, în realitate o râpă.
O râpă suficientă pentru a deraia o societate care merge în toate direcţiile, pe mai multe cărări, care nu mai ştie ce vrea, unde vrea să ajungă şi ce trebuie să facă.
O deraiere făcută cu concursul mecanicilor, conductorilor, controlorilor, dar şi a multor călători.
Efectele, deplânse desigur de toată lumea, devin, apoi, subiecte numai bune de preluat în spirala politizării.
Când presa liberă,cultura şi filozofia îşi lasă bărbi şi vând vorbe la târguri ca să împartă lumea în buni şi răi, cînd emit condamnări de ev mediu şi nu admit dreptul la schimbare personală, activează din plin toate sursele de blocaj axiologic şi disoluţie morală. Iar când organizează turniruri de mirosit în ciorapi pentru distracţia stăpânilor şi prostimii şi când, dincolo de senzaţiile tari de la volan, miza unor curse de tancuri politizate pare a le comanda drumul, atunci, Marx nu poate fi foarte departe.

Deocamdată, discret, ia notiţe, face calcule. Şi aplaudă.