Politică sau politizare? (1)

Convergente în comunism,politica şi politizarea erau componente aceluiaşi jug. Feţe ale sigiliului pus pe o populaţie captivă,condamnată la dezagregare fiinţial-comunitară şi aneantizare istorică.
Existau şi conştiinţe nesigilate, sunt şi acum. Nu mă gândesc la ele în termeni de dizidenţă. Cei pentru care toate alămurile coclite şi amplificatoarele de zgomot politic nu însemnau nimic, sunt şi acum la adăpost de verbalismul zornăitor care dă pe dinafară şi poluează spaţiul public.
Acum că piaţa politică s-a liberalizat, sunt tot mai mulţi, însă, cei care înlocuiesc cultura şi educaţia cu speciile parazite ale politizării.
Valorile, valorile fundamentale, creştine, atâtea câte au supravieţuit comunismului, nu sunt primejduite atât de “CE” spune societatea actuală că vrea să devină, ci de “CUM” face asta.
Acest “CUM” care înainte de ‘89 era o maşinărie a degradării perfect pusă în slujba unui “CE” absurd s-a metamorfozat şi divizat într-o mulţime de fragmente degenerate. Purtătoare active ale codului politic totalitarist, deasupra gropii în care au îngropat trunchiul găunos, aşchiile se întrec în fel şi fel de sărituri care mai de care mai profitabile!
…Şi de ce ar fi atât de rău că trăim într-o societate înfierbântată, arţăgoasă, antrenată în nesfârşite încăierări?
…Nu e normal faptul ca, odată eliberată din chingile comuniste, politica să devină interactivă, să asigure feed back-ul politicului cu receptorul social, prin orice căi?
…Nu e benefic pentru oricare dintre noi, pentru noi toţi, să ne lăsăm antrenaţi într-o comunicare lipsită de restrişti?

Faptul că orice implicare se colorează într-un fel sau altul, indiferent de ce gândeşti, e un răspuns.
Că până şi indiferenţa devine o forma de agresivitate, e altul.
Iar faptul că, în ciuda bunei noastre credinţe, devenim treptat o populaţie de politizatori şi politizaţi, într-o ţară în care atât participarea cât şi absenţa, oricât de libere şi fireşti, par a fi folosite pentru interese opuse nouă şi binelui nostru, le completează.