Sindromul Hubris, de la democraţia ateniană la cea românească.

Oare o fi existat vreo alegere democratică perfectă în istoria lumii ? De la democraţia atenienilor până la cea patronată de statuia libertăţii? Sau de la parlamentarismul britanic suplimentat cu discursurile din Hyde Park la cel inaugurat de doctorul Ghilotin?…

Cel puţin de una, de o democraţie, sunt sigură că nu e ceeace se străduieşte să pară: cea proclamată din balcoanele universităţilor din oraşele martir ale revoluţiei române sub atenta supraveghere şi monitorizare a securiştilor…Cum aş numi-o?
O anomalie social-politică bazată pe dizarmoniile unei societăţi debilizată de comunism! Nu pot să-i spun altfel şi nici atât nu-i destul…O fi cronică? Sunt şanse de vindecare?
…Chiar şi cu sechele?

Totuşi, aşa cum nu există sănătate perfectă, nu e nici democraţie fără hibe. Se ştie. După mine singura alegere democratică sută la sută normală a fost tot în Ellada, dar ceva mai-nainte de democraţia directă: atunci când pământenii locului şi-au ales zeii! Nu prin vot pe liste şi nici prin vreo cacealma pseudo-uninominală. Parlamentul şi guvernul din Olimp erau, fără îndoială, o proiecţie exactă a demosului. O democraţie autentică e, cum se vede, una imaginară. Miturile au evoluat, isprăvile aleşilor divini au creat civilizaţie şi cultură pentru multe secole. Nici un pantheon pământesc, însă, n-a mai reuşit vreodată să-şi reprezinte atât de…democratic, susţinătorii.

…Aflu dintr-un ziar local de un fel de o maladie manifestă la personalităţi dizarmonice ajunse în poziţii de putere. Se cheamă sindromul Hubris:o trufie fără limite, aroganţă, comportament discreţionar,narcisism, desprindere de realitate.
Ei sunt!!! Hubrienii! Un soi de rozătoare care şochează noţiunea de democraţie.
Ei sunt!!! Cei ce locuiesc în Casa Poporului şi în Palatul Victoriei. Şi în Primăverii. Şi prin sedii luxoase.Şi în nenumărate reşedinţe. Şi prin consilii şi vile locale. Sunt foarte mulţi şi se cred superzei. Ne iau de proşti prin talk-show-uri. Se iau în băşcălie unii pe alţii când li se aminteşte că sunt pământeni. Nu dau dau doi bani pe cinste şi onoare. Ce să mai vorbim de norme şi legi! Versatili şi cinici. Primitivi şi vicleni. Sunt necruţători cu cei care le-ar periclita furăciunile. Nici nu concep că ar putea să dea vreodată să dea socoteală în faţa justiţiei. Şi, peste toate, banii şi puterea le amorţesc orice dorinţă de a se civiliza. A da şanse reale culturii şi educaţiei e un non sens pentru ei atât timp cât nu câştigă nimic din asta. Ba ar şi risca să ajungă în vitrina cu mutanţi. Material de studiu pentru depistarea genelor parvenirii şi hoţiei.

În Grecia antica, un astfel de comportament era considerat “în primul rand ca un atentat la ordinea fireasca a lucrurilor” citesc în articolul din ziarul local….” O tendinta a unui individ, evident bogat si puternic, de a se aseza pe sine pe acelasi loc ca al zeilor vremii, tratand lumea cu dispret, trufie excesiva, in mod irational, comportament care inevitabil duce la autodistrugere”.

La câteva mii de ani distanţă de societatea care se auto-conducea după aceste considerente, pot doar să spun că, în raza vizibilităţii noastre naţionale sunt foarte puţine persoane cu responsabilităţi publice neafectate de acest sindrom. Că sunt mult prea multe atinse rău de tot.
Conştienţi de nocivitatea şi contagiozitatea acestei afecţiuni tot mai mulţi români o denunţă. Evident că hubrienii reacţioneză “democratic” străduindu-se din răsputeri să blocheze, să limiteze, să falsifice orice vrere a demosului. Conştienţi că sistemul electoral actual trebuie să ofere cât mai puţine şanse de a-i dezlipi din fotolii. Câţi au ales să li se alăture în nesimţire şi privilegii?
Şi câţi au fost în stare să renunţe la toate astea pentru a alege confruntarea şi riscurile unui război de uzură, dur şi inegal?