Marketingul cultural condamnat la proba timpului.(1)

N-am exagerat când am numit într-un articol recent, topomanie, fenomenul obsesiei pentru clasificări.
(Cine-i cel mai bun, cine-i cel mai bogat, cine-i cel mai citit,cel mai vândut, cea mai …).
Totuşi, unele sunt utile. De pildă, dacă vrei să vezi cu ce se mănâncă literatura azi, cele două topuri publicate recent în ziarul “Cotidianul” arată destul de exact cum stăm cu citirea:
“Marii necitiţi din literatura română” şi “Scriitorii romani contemporani-condamnaţi la marketing”
Cu ele sau fără ele, e limpede că în absenţa unor politici culturale cu o viziune ceva mai cuprinzătoare decât cea a tarabei, criteriile comerciale fac legea şi reforma!
Cu cât se comunică mai mult în limba chat, în idiomuri de gang sau în stil telenovelistic cu atât cărţile respective sunt mai vandabile. Cultură la tot cartierul! Cu excepţiile de rigoare.
Romgleza o văd, în schimb, mai curînd ca o formă vie de extensie a limbii şi posibil cu rol pozitiv dacă nu depăşeşte nişte limite.
Nu neapărat ca un paradox, nici apetitul snob pentru cartea de valoare nu are efecte rele. Se contrapune atracţiei pentru cultura tabloidă şi ridică puţin stacheta.
Dar ce cărţi sunt cu adevărat de valoare şi cum pot fi evaluate altfel?
Deţinătorii de alte criterii valorice, se vede bine, reuşesc destul de puţin să influenţeze trendul pieţei, în general şi nivelul cultural studenţesc, în special.
Prin urmare interesul marketerilor culturali care vizează exclusiv calitatea ei de marfă o condamnă din start la perisabilitate. Oricât de mare ar fi succesul momentan de piaţă, tot un balon de săpun rămâne.
O poezie devine, comercial vorbind o gogoaşă sau ceva asemănător. Un roman, hârtie de ambalaj.
Nu, nu exagerez! Îmi aduc bine aminte de strângerea de inimă pe care am trăit-o cu vreo zece ani în urmă când cu preţul a câteva hârtii igienice am cumpărat un raft de volume uitate în praful unei librării: Balzac, Cehov, Dickens, Tolstoi…
Ce să te mai miri atunci de destinul Cărţii Româneşti?…Şi, în general, de preţul culturii autohtone?
Senzaţia că aşa liberi cum am devenit, suntem împinşi grămadă pe un povârniş abrupt, n-a fost un balon de săpun. O simt şi acum…