România smulsă din rădăcini şi replantată electoral.

“Să plantăm pentru planetă” sună operaţiunea lansată de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (UNEP).

“Să protejăm lumea vegetală prin proiecte concrete”, anunţă prietenul femeilor fără riduri, Yves Rocher.

“România prinde rădăcini” zice poetic şi postul TV “Realitatea” prinzând graţios momentul prielnic pentru racordarea la curentul planetar de întinerire a mediului. Pentru o ţară cumplit de dezrădăcinată şi cu un civism tot mai uscat, nu se poate tăgădui oportunitatea unui asemenea proiect!

Pentru ca programul să aibe şanse de reuşită, însă, ar fi nevoie de câteva tratamente pregătitoare. Mai întâi ar trebui căutat şi stârpit răul de la rădăcina mamei lui, adică de acolo de unde s-a dat undă verde pentru exterminarea codrului. Un român mai verde din alte vremuri ar fi sărit să-şi apere prietenul. Să-l salveze din gheara drujbei. Aşa amorţit concetăţeanul timpului nostru s-a trezit singur, fără sprijin în faţa puhoaielor răzbunătoare ale naturii. Şi-a adus aminte de prietenia asta pierdută abia când şi-a văzut acoperişul luat de ape. Iar de vorba lăsată din strămoşi cu privire la grija pentru copiii copiiilor lor, nici vorbă. Amnezie totală. Sau, poate, o fi fost vorba de nepoţii lui Hayssam?

Dar să trecem de la vorbe la fapte.

Cel puţin acum ştie tot omul ce valoare uriaşă are această resursă naturală pentru oricine în orice timp. Să nu ne gândim numai la limbajul de lemn. Ăla a fost, gata, i s-a dus vremea. Se găseşte suficient plastic în loc. Nici la miliardele scoase din lemn de cartonagiii politicii n-are rost să ne gândim. Sunt departe, bine ascunse prin cotloane din alte materiale. Cât despre drumul lemnului e şi acum, pe cât de aglomerat, pe atât de sigur. Mai sigur decât o autostradă.

Să ne gândim că România trebuie, totuşi, replantată!

Primii care au înţeles asta au fost, cine alţii decât politicienii plantatori de voturi! Nu am făcut socoteala cât timp le-ar trebui să bată dealurile şi munţii decojiţi ca să prindă rădăcini cele 120.000 de ha jefuite, îmbătrânite şi îmbolnăvite de inimă rea. E sigur, însă, că nici în câteva zeci de campanii, cu fini şi nepoţi cu tot, n-ar face mare lucru. Asemenea rădăcini politice seculare n-or prinde ei oricât s-ar întrece, ei şi neamurile lor, să-şi demonstreze dragostea profundă pentru patria prăduită de necunoscuţi. Nici dacă o să planteze într-una “până o să obosească” cum declara premierul sprijinindu-se cu nădejde într-o lopată. De lemn, o fi!

Într-o caricatură semnată de sibianul Rudi Smuckle, un individ se odihneşte pe un trunchi retezat privind fix la un lăstar plăpând abia răsărit din marea de cioturi a unei păduri decapitate. Are toporul pregătit.

Individul e văzut din spate. Îmi pare cunoscut! Să fie Atilla, să fie Hrebe? Vreun director? Cineva de la mediu, din minister? Din parlament ori dintr-un consiliu?

Cine să ştie?