Amnistia unui scaun.

Isprăvile personajului de basm electoral înflăcărat ca un vot uninominal în rosu, şi ţeapăn ca un fotoliu, au intrat deja în legendele politice ale toamnei. Combinaţie de laborator interpartinic între păcala si bulă , are darul de a vorbi cu mult înainte de a începe sa gândească, ceea ce-i oferă o amnistie în alb, dinainte de a fi auzit ce debitează. Cum să nu fie iertate asemenea ghiumbuslucuri într-o lume dornică de enterteiment belicos, de spectacole gen “trăzniţi în” UE ? În cuplu cu (încă)premierul, fiecare cu jumătatea lui de scenă, ale aceleiaşi scene, produc neîntrerupt un show verbal agrementat cu trupe de iluzionişti, trombonişti şi saltimbanci din circul politico-mediatic. În timp ce unul citeşte de pe prompterul cu cască de petrolist celălalt citeşte concomitent de pe trei-patru promptere deodată, făcând jogging prin bostănăria de partid. Îmbâcsite de mirosul greu de motorină, ideile personajului cu cască se scurg ca lichidul de frână pe carosabilul comunicatelor şi poziţiilor oficiale. Personajului care păzeşte bostănăria, în schimb, vorbele îi ţâşnesc învolburate stropindu-i la picioare pe cei ce-l ascultă de la bodega de lângă primarie şi direct în ochi pe cei din copaci. Nefiltrat, şuvoiul târăşte de-a valma promisiuni umbroase ca buştenii tăiaţi în neştire din păduri desfiinţate, plicuri cu nup-uri pe drumul DNA-ului, licitaţii bănoase cu OZN-uri de stat cu orientare liberal-socialistă, sau invers. Practic te poţi aştepta la orice. Inundaţia asta logoreică seamănă bine cu o apă-verişoară plecată prin Europa la ruginit de politici. Una în care doi hidrogeni, tot fugărindu-l pe oxigen, se lovesc cap în cap. Unul doar cu cască şi celălalt fără cap.