Martie în Israel. Menahem, ghidul “schwitzer”.

1. - Am uitat ceva, spun. Miriam nu mă aude….Uituceala asta mă sâcâie un timp. Mai ales că Miriam pare cu gândul în altă parte. Mai avem câteva staţii până-n Ierusalimul de Est. La opt şi jumătate trebuie să fim în faţa porţii Iaffo unde urmează să ne întâlnim cu alţi turişti dintr-un grup programat pentru un traseu de câteva ore prin vechea cetate a Ierusalimului. Miriam priveşte neliniştită pe geamul autobuzului. – Ar fi trebuit să-i spun lui Shani cu câtă simpatie îl pomenesc foştii elevi, revin eu la ideea care mă sâcâia. Cum de nu mi-a trecut prin cap? Ingineri, profesori, oameni în toată firea acuma, nu uită că matematica făcută cu profesorul Blum a fost… “Nu-mi plac locurile astea! Aicea nu suntem în siguranţă”, mă întrerupse Sara. Ajunsesem. După foiala din faţa biroului ghizilor, ai crede că nimeni nu se gândeşte la vreun pericol, cu excepţia lui Miriam, fireşte. Grupuri de turişti aşteptând să fie preluaţi de ghizi, tarabe arăbeşti cu obiecte de artizanat, cu fructe proaspete, în special curmale. De fapt Miriam e singura evreică din grup şi e convinsă că toţi arabii din jur ştiu asta. Bine că sunt şi poliţişti pe aici, îi spun în glumă. Miriam nu mă ia în seamă. Într-adevăr doi poliţişti călare fac rondul. Unul din cai e uriaş, te duce cu gândul la un experiment genetic. Tot un produs special pare să fie şi ghidul. “Menahem”, se prezintă. Ochi albaştri, şapcă ponosită, umeri largi, barbă scurtă cenuşie, blugi… Cincizeci de ani? Cam atât. Poate doi, trei peste… “Parc-ar fi proprietar de saloon. Sau…un hangiu irlandez.” Miriam e complet opacă la glume. Renunţ. Suntem cincisprezece de pe trei continente, trage linie Menahem. Ne declarăm, ascultători, pe rând, numele şi ţara din care venim. Urcăm pe Muntele Măslinilor încercând să ne ţinem cât mai aproape de Menahem. Şi să-i prindem din zbor explicaţiile. Întinsă pe patru versanţi calcaroşi ai munţilor Iuda, construită din piatră albă, cetatea Ierusalimului apare în toata strălucirea ei. Lui Menahem îi place să explice. Poate ar fi fost bine să am cu mine un carneţel să notez câte ceva, cum văd că fac unii din grup. Când îi vede scriind, Menahem vorbeşte mai rar, ca un profesor la catedră. Pe Miriam asta o amuză. “mi-am adus aminte că în liceu eram tocilara şcolii. Mai ţii minte?” Cum să uit? Conştiincioasă, ochelaristă, cu caietele ei ordonate în care…Menahem ne aruncă o provire mustrătoare, fără să ne spună nimic. Cum vorbeşte o englezească destul de fonetică, înţeleg aproape tot ce povesteşte. A fost suficient apelul de la plecare ca să ne ştie pe toţi pe numele mic. Ne tutuieşte cu naturaleţe şi şarm. ” Da’, dar un şarm de hangiu irlandez” intră-n joc, însfârşit, Miriam care nu e prea încântată de talentele lui ghidului…”Un…cum să spun, un schwitzer”, spune Miriam. Adică şmecher… Şi încrezut! Spre răsărit, în zidul cetăţii dinspre muntele Moria dominat de cupola aurită a Moscheii lui Omar, se vede poarta Damascului şi mai departe poarta lui Irod….”Voi de ce nu sunteţi atenţi?” se întoarce Menahem spre un cuplu de englezi care povesteau de ale lor, reluînd, apoi: “iar în partea opusă, în nord vest, de la poarta Iaffo de unde am pornit(toată lumea e numai ochi şi urechi) dacă mergem spre est, pe acelaşi versant, al Garebului, ajungem la Sfântul Mormânt.” După ce am văzut panoramic toată cetatea, urmează să vizităm cele patru cartiere istorice: creştin, arăbesc, armean şi evreiesc. Coborâm pe o cărare pietruită spre zidul cetăţii. În stânga, pietrele albe ale mormintelor unui vechi cimitir evreiesc în contrast cu covorul, de un roşu sângeriu al anemonelor. În dreapta, biserici. Ne oprim din loc în loc. “Ei, la ce te gândeşti, Nora?” Îl aud pe Menahem. Coborâm spre zidul Cetăţii. Înainte de a ajunge la Poarta Leilor, în stânga, Biserica Sfântului Ştefan. Lângă trunchiurile contorsionate ale Grădinii Ghetsimani câteva japoneze plâng în hohote. În Biserica Naţiunilor, întâlnisem alt grup de asiatici, la fel de tulburaţi. Menahem continuă să ne prezinte, locurile cu gesturi largi şi o voce baritonală uşor răguşită. Am intrat în cetate pe drumul pe care a fost dus Isus după ce a fost prins în Ghetsimani. Trecem pe lângă scăldătoarea oilor, pe lângă Siloam şi ajungem la fortăreaţa Antonia, trecând de Poarta lui Irod, de unde începe Via Dolorosa…Mă gândisem pe drum că aproape fiecare locşor fusese acoperit cu o biserică. Erau de altfel deosebit de frumoase. Totuşi, pentru mine impresionantă fusese cărarea povârnită pe care am coborât spre cetate. Aceeaşi pe care o străbătuseră tălpile lui Isus cu 2000 ani în urmă. Nu cred că Menahem şi-a dat seama de asta.

Maia îi povesteşte ceva lui Mimi.

- Păi, spune odată, ce te tot fandoseşti, o ceartă Mimi. Maia sare ca la şotron, întâi într-un picior, pe urmă aterizează pe amândouă. Stai, înc-un pic, să-mi aduc aminte, îi răspunde…Mi-am adus: ne-am jucat cu mingea, am mâncat chiftele, ăăă, iar ne-am jucat, ne-am jucat de-a prinsa şi…gata. Mimi o priveşte foarte nemulţumit. – Stai locului, că m-ai ameţit. Da’ cu cine te-ai jucat? Maia mai sare de două ori şi stă locului…Cu…Gicuţu, cu Dorina şi cu Monţi. Dorina are un căţel mic, încape la ea în căciuliţă. Dacă-l lăsa jos, fugea după noi să ne prindă. Da’ pe urmă nu ne-am mai jucat că venea tanti Magda şi trebuia s-o prindă. – S-o prindă tanti Magda? Pe cine?…Nu tanti Magda, nu ţi-am zis? Se-ncruntă Maia. Tuşa Nela trebuia s-o taie… – Pe cine? Mimi face ochii mari. Pe tanti Magda? Maia îl priveşte câteva secunde cu asprime. Nu, nu pe tanti Magda! Ţi-am mai spus de zece ori! Eu ziceam că găina aia roşie merge ca tanti Magda. Şi tuşa a dat din cap uite aşa…Şi a strigat, Neluţu, hai băiete, că m-am săturat. Ajută-mă s-o prind. Că acuşi pică tanti Magda. Să facem supă din ea. Că nu vreau s-o mai audă pe zăpăcita asta de copilă vorbind vrute şi nevrute. Aşa că o punem la fiert… Adică trebuia s-o facă supă, explică Maia… – Pe cine s-o facă supă? Pe tanti Magda? Ori pe copilă? Pe care copilă? Întreabă Mimi înveselit. Maia tace plictisită, ridică din sprâncene şi dă din mâini a lehamite. Ştii ce? Hai, mai bine să sărim…

Rompetrol tango.

Se apropie vertiginos alte alegeri. Cele care produc frisoane sunt, evident, prezidenţialele. În ultimul sondaj , ex-premierul, deşi sursă de combustibil pentru recent experimentului motoraş de păcălit alegerile numit V.U. e creditat cu doar 3% din partea electoratului, iar combinaţia PNL- PSD, cu 7%. Îngrijorător pentru dumnealor, fără îndoială! Formaţia rompetrol-tango intră, după cum se vede, cu un handicap major în competiţie, mai ales după dezvăluirea de ieri în măsură să îngroape entuziasmul românilor produs de Hotărârea de la Haga:

Petrolul din zona Insulei Serpilor-deja concesionat lanţului de firme Sterling(Canada)-Melrose(Edinburgh) via Midia Resources Romania, parteneră a Rompetrol prin HG 1446 din 12-11- 2008 a guvernului Tăriceanu. Hotărâre precedată de alte câteva, din septembrie, ale aceluiaşi guvern, prin care au fost concesionate şi sursele de gaze naturale ale ţării.

Rareori, însă, investitorii de succes care au băgat bani într-o afacere şi au interese uriaşe legate de asta o abandonează după primul eşec. O întorc pe toate părţile străduindu-se să recupereze ceva care, în opinia lor, ar putea să-i repoziţioneze ca profitori. Numai că e tot mai greu, după cum se vede, să afli un dansator de succes, măcar de talia manechinului. Prin urmare există riscul ca dom’patriciu să rămână fără pereche. Ca tot bănetul investit în supravieţuirea guvernelor de circ ale tăriceanului şi a circului său de guvern precum şi în majoretele închiriate la Irealitatea TV şi altele să fie de pomană. Iar cadourile în neştire aruncate în dreapta şi stânga, posibil să le aducă necazuri neprevăzute nici măcar în anexele confidenţiale ale HG-urilor. Ce să-i faci, dacă soarta a hotărât să-l apuce nevoile pe bietul dansator în timpul rundei finale şi a trebuit să se ceară afară?

Şi atunci cum ar trebui să arate candidatul ideal pentru prezidenţiale din partea româniei, a aceleia privatizate deja de patriciu?

Cerinţele de mai jos descriu un personaj absolut de excepţie(şi probabil nu-s suficiente nici astea).

Să le urmărim, însă:

- să fie obişnuit cu ringurile de dans TV (Intact şi Irealitatea TV în principal)

- să mintă fără să clipească, fie rânjind miştocăreşte, fie dând din mâini, furios şi chiar isteric, cu adresă la Băsescu.

- să fi fost suficient de îmbârligat cu unii, mai ales din cei penali, care acum fac casă cu PDL-ul, ca să menţină sau să reactiveze, fie şi parţial, interesele subterane comune.

- să fi demonstrat abilităţi de iluzionist de la mentorii şi înaintaşii săi, mai ales aceea de a sfida evidenţa cu nonşalanţă şi de a mima seriozitatea si responsabilitatea în timpul jongleriilor pe sub masă cu resursele ţării.

- să stârnească disensiuni interne în actualul guvern amplificându-le non-stop cu sprijinul armatelor de mercenari ale retelei media.

- să fie angajat cu toată “fiinţa conturilor lui” în dărâmarea guvernului Boc şi a preşedintelui Băsescu.

Nu prea se întrevăd şanse de victorie. Însă, ceva dezordine, confuzie şi haos, cu puţină stradanie tot se poate face. Iar în varianta, foarte probabilă, a înfrângerii măcar să-şi salveze peneleul de la dispariţie şi să-l repoziţioneze ca “balama” pe ringul puterii. Repoziţionându-şi, fireşte, şi sondele de extracţie pe tot ce s-ar mai găsi prin cămările ţării.

Puteţi citi despre asta  aici şi aici