O piramidă retrogradată la o turtă cu ţepi.

Cum sociologia e acuma una din profesiile mai căutate decât ingineria construcţiilor civile şi a drumurilor, am avea de unde să aflăm foarte multe lucruri despre noi ca societate. Despre piramida lui Maslow, nici nu e nevoie să fii sociolog ca să afli că evoluţia unui om are loc în cinci trepte, la bază fiind nevoile fiziologice, apoi cele de securitate(locuinţă, traiul zilnic) următoarea referindu-se la dragoste şi apartenenţă, mai sus respectul de sine şi ultima, cea din vârf, împlinirea personală prin ceea ce faci pentru societate, pentru semeni, în general. Mai sunt şi alte modele sociologice, mai detaliate, mai subtile, dar piramida lui Maslow rămâne cea mai cunoscută. Cam greu de asimilat, modelul lui Maslow, de către indivizii unei societăţi supuşi la o nivelare ştiinţifică şi programată pe parcursul câtorva decenii. În evoluţia individului aparţinând societăţii totalitare, piramida urma să fie, mai degrabă, o turtă. Pentru unii la care ultimele nivele erau nu numai anesteziate ci şi transformate în negativul lor, evoluţia era şi mai stranie. Un model sociologic asemănător cu o ciupercă, una otrăvitoare pe măsura activismului peceristo-securist din vremi nu prea îndepărtate. Model caracteristic celor din structurile politico-ideologice conducătoare ale unei mase de turte. Nu ştiu ce ar fi spus, însă, domnul Maslow, dacă ar fi vieţuit aici în perioada post decembristă. Înclin să cred că nu şi-ar fi recunoscut, în evoluţia celor mai mulţi români, modelul care l-a consacrat. Să recunoaştem din capul locului că o remodelare interioară a conduitei, veleităţilor şi idealurilor nu era de aşteptat prea repede. Dar măcar semnele unei regenerări tot ar trebui să-nceapă să se facă simţite. N-o să reiau istoria acuma, am să iau în considerare doar un detaliu, util, poate, de descifrat: acel “toţi sunt la fel” devenit un refren al dezamăgirii şi lehamitei lansat insistent, dinspre politicieni, prin analişti, prin media şi însuşit de o bună parte din români.
…Un procedeu caracteristic tehnicilor marca silberstein, care a descoperit în punctele slabe ale unei populaţii nu de mult ieşite din comunism, calea pentru a înlesni succesul personajelor politice aflate în instrucţie. Concret, nivelând percepţia publică prin inducerea ideii că “toţi competitorii sunt la fel” i se crea, celui incompetent şi imoral, oportunitatea să fie perceput la fel cu inamicul aflat mult mai sus în topul încrederii. Acest lucru devenind posibil, însă, doar în asociere cu efectul pervers al aceleiaşi idei inoculate în percepţia publică a unei societăţi încă lipsită de încredere în sine. Pentrucă acel “toţi sunt la fel” cu referire la actorii politici, se traduce la nivel comun cu “şi noi toţi suntem la fel”. Adică o regresie la complexul egalitarist de inferioritate. Urmarea logică, pentru mulţi, ar fi că n-are nici un rost să ne gândim că ei, cei pe care-i alegem să ne conducă, ar putea fi altfel. Ori că noi am putea schimba ceva. Sau că avem, fiecare, o zestre personală care ne-ar permite să urcăm până-n vârful piramidei lui Maslow. Aşa stând lucrurile, evoluţia noastră interioară arată şi acum, probabil, tot ca o turtă. Eventual una cu ţepi. Excepţiile de pe ici pe colo sunt nesemnificative. Exact de asta era nevoie pentru ca mulţi din cei ce ajung din patru-n patru ani în vârful, nu al piramidei lui Maslow, ci al unei geometrii obtuze de tip ciupercă, să-şi vadă liniştiţi de fiziologia şi securitatea lor. Eventual să mai turtească lumea cu confuzii cum ar fi aceea că lipsa de moralitate e totuna cu respectul de sine. Mai ales când se-ntrec în a ne promite o troacă umplută cu vârf. Ca o piramidă. Şi multă linişte.