Muzee şi trofee.

Numai cine nu e cu picioarele pe pământ nu crede în poveşti. Se prea poate că am parafrazat ceva sau pe cineva, dar convingerea asta o am cu mult mai-nainte să o conştientizez. E vorba de condiţionarea la primirea unui dar personalizat de care orice om are parte fiind o creaţie divină. Condiţionarea presupune că te poţi bucura de zestrea asta doar dacă respecţi codul înscris în spiritul ei. Ar fi simplu dacă n-ar trebui să-l adaptezi la lumea în care ţi-e dat să exişti. În interacţiunea cu mediul, primele primejdii sunt aplauzele. Dar şi constrângerile. Pentrucă e greu de conştientizat, în bucuria încurajărilor şi a darului din dar care furnizează energie spirituală, când se strecoară viermele neobosit al vanităţii. Dacă rămâne acolo, rezonabil, sau devine activ şi distructiv. Primele laude nu sunt doar stimulative ci au şi un efect nevăzut, de vulnerabilizare. Ca şi îmbătrânirea care începe din momentul naşterii, continuă şi în vremea înfloririi şi nu se mai opreşte până la moarte. Evitarea pustiirii nu e posibilă decât prin preţuirea şi grija pentru comoara ascunsă-n duh. Despre orice dar ar fi vorba, în momentul în care devine monedă, îşi pierde unicitatea. Puterea. Se transformă în altceva. În ceva mecanic, de rutină, lipsit de har. Uneori în plictiseală. Sau chiar în energie distrugătoare. Vraja se risipeşte ca şi cum nici n-a existat vreodată. Poetul devine marfă. “E talentat”, se spune. Ce ar putea să fabrice? Orice! De la puşcoace de lut, la bombe. “Meserie!” De altfel, la ce bun să ai un talent dacă nu-l pui să producă? Îi bagi cartela cu codul de bare, îl scoţi la licitaţie şi pui mecanismul la lucru. Logic. Îl întorci cu telecomanda sau cu cheiţa şi-i dai drumul să huruie. Au dispărut basmele?…Poezia?…Cântecul păsărilor? Le simte cineva lipsa? O mulţime de specii s-au dus, altele sunt în extincţie. Lumea merge înainte, lumea progresează. Şi noi odată cu ea. Şi normalitatea odată cu noi. Asta, în general, conferă siguranţă. Pentru orice marfă. Filozofie, artă şi condeie. Într-o lume a neguţătorilor de talanţi şi a fabricanţilor de mine, muzeele sunt pline de trofee. Pământu-ntreg pare a deveni treptat, un muzeu. A ceeace am fost. Sau, uneori, a ceeace am fi putut fi.