EBA.

Calculele probabilităţii sunt din ce în ce mai frecvent infirmate de te-miri-ce. Un fel de imperfecţiune, ceva jucăuş şi imposibil de localizat şi de ţinut sub control, apare când te aştepţi mai puţin şi, ca-n poveşti schimbă sensul lucrurilor. Un soi de vizitator inoportun în stare să afle-n plictiseală ceva vesel, în monotonie o glumă şi în glumă ceva serios. Deşi pare excepţia, poate că asta e regula.

Şi EBA era până ieri o glumă. O minge de jucat în redacţiile de presă prin pauză. Şi, din când în când, sursă de nervi pentru susţinătorii preşedintelui Basescu. O fi veselă, dar EBA nu mai e glumă. Desigur, acuma e limpede că răţuşca prezidenţială aştepta undeva, sub obrocul greu al băşcăliei jurnalistice pe care o alimentase singură cu succes( şi atât). Şi, din întâmplare sau nu, EBA n-a aşteptat degeaba. Băşcălia, criticile, din acest moment, vor fi în favoarea ei. Iar de laude nu cred că are nevoie. Discuţiile pe seama înfăţişării, amorurilor, modellingului, succesurilor gramaticale ale fiicei, vor fi tot atât de productive în ce-o priveşte ca şi cele privind şuviţa, hăhăitul, flota, plus desuurile roze ale d-nei Udrea, pentru tatăl ei. (Nu pot să nu spun, totuşi, că dicţia ei, înainte de altceva, ar trebui corectată). Dar până la urmă discutând în termeni de “îmi place, nu-mi place” (cu justificările previzibile) nu facem decât să demonstrăm limitele noastre, nu ale ei.

Prin ochii unui spectator obişnuit, anonim, însă, lucrurile posibil să se vadă în cu totul altă perspectivă. În plină atmosferă a unei politici care se face în totală ignorare a intereselor şi percepţiilor cetăţeanului de rând, gestul EBA devine genul de eveniment mărunt în stare să învioreze o stare de monotonie aproape de astenie. Uite că se poate! Chiar dacă o grămadă de “voci serioase şi responsabile” se întrec în a-i spune electorului nostru anonim că e musai să vadă lucrurile prin privirea lor hotărâtoare. Şi să nu creadă ce vede singur, că nu se pricepe. Să caşte urechile, ca şi altă dată, când, din inerţie, asculta şi de un megafon. Să ia seama la ce spun corifeii societăţii civile că ei ştiu. Intrată cu totul în stilul “bârfă”, ocupată cu mese rotunde unde se practică un jurnalism acneic, presa, în bună parte, pare să nu simtă că produce efecte inverse. Că, provocat, electoratul se simte mai matur, vrea independenţă. Şi că, dintr-o nevoie de echilibrare a lucrurilor, poate, excepţia tinde să ia locul unor obişnuinţe devenite din cale afară de plictisitoare.