Marean şi Hidra

Vorbesc de piesa lansată de curând,  de teatrul politic pe scena dâmboviţeană, rezonând,  într-un fel, cu imaginea  din cronici, a unor vremuri demult trecute,  dar dintr-o cu totul altă perspectivă. Un bairam politic barosan a la marean, cu iz de festivism nord coreean(asta ca să nu mai pomenesc  de ceauşism că m-am plictisit) şi declaraţii aiuritoare care te duc cu gândul la gherţoii veniţi în mercedesuri din palatele  cu turnuleţe.  O paranghelie care depăşeşte ridicolul unor manifestări recente, din aceeaşi categorie (uite că se poate şi asta!)  Ceva ce  jigneşte prezentul, viitorul, ideea de normalitate şi chiar  trecutul, aşa neguros cum îl găsim în cronici.   “În Moldova au cei mici despre cei mari acest obicei de pier fără judeţ, fără vină şi fără seamă. Singuri cei mari judecători, singuri pârâşi şi singuri plinitori Legii. Şi de acest obicei Moldova nu scapă…”  Scria Grigore Ureche, sub anul 1564
M-am întors în timp acolo, pentrucă în acel spaţiu întunecat de injustiţie, corupţie, lăcomie pomenit de cronicar,  găsise Bogdan Petriceicu Haşdeu acum aproape două sute de ani,  cadrul potrivit pentru a-şi plasa drama istorică, o piesă de referinţă în antologia genului.  Această primă dramă romantică de inspiraţie istorică de la noi, are drept subiect destinul unui ţigan rob scăpat din robie,  suflet “înfocat, generos, eroic si impresionabil”. Răzvan, nobil şi neînfricat haiduc, mai apoi domn. Datorită ambiţioasei sale soaţe, Vidra, va eşua tragic în  dorinţa deşartă de mărire şi iubire imperioasă de arginţi pe potriva dorinţelor ei de a-l aduce în rînd cu  Sbierea şi alte feţe boiereşti asemenea lor.
“Mărirea deşartă şi iubirea de arginţi, acestea sunt neşte neputinţe iuţi ale sufletului…” scrie Haşdeu în preambulul piesei. În ciuda destinului nefericit al  personajului ridicat din lumea oropsită a ţiganilor robi, istoricul Haşdeu foloseşte subiectul dramei pentru a pune în antiteză trecutul, glorios în felul lui, din urmă cu trei veacuri, cu prezentul decăzut al vremii sale şi “neputinţele sale sufleteşti” datorate aceloraşi cauze.
Dar să revenim la zilele noastre, la premiera  politică a actualei stagiuni şi antitezele istorice pe care le generează fără să ştie. Cronicarul Ureche, probabil, n-ar mai fi găsit cuvinte ca să descrie starea acestui timp “făr’ de judeţ şi de ruşine”, iar lui  B. P. Haşdeu  nu i-ar fi ajuns toată istoria să creeze echilibrul dramatic potrivit înfăţişării actuale a teatrului politic. Mai întâi că romantismul s-a isprăvit demult, dar cum grotesc se găseşte din belsug gherţoii au folosit în neştire materialul “care este.”Apoi, pentrucă vorbim de o dramă  reală deşi are toate datele unei comedii absurde! În fine, ultimul pe listă la teza de la limba română, neobositul Marean vrea să ajungă mai  “Sbierea” decât şi-ar imagina chiar tovarăşa Gorgona cu toate capetele ei, una mai hidoasă şi mai rapace  decât cealaltă.