Michel Braudeau: Cafea,Cafenele

Postat de tibi în “biblioteca din chioşc”

Dimineaţa la prânz şi seara, sau între mese la o şuetă cu amicii, sau stresaţi de un examen urgent, presaţi de un termen limită la o lucrare grea şi nesuferită sau pur şi simplu în clipe solitare de răgaz visător, apelăm la o miraculoasă licoare, cafeaua. Diversificată de-a lungul timpului în diferite soiuri şi moduri de prezentare, cafea turcească, ness, filtru, cu zahăr sau fără, cu sau fără frişcă, cu sau fără rom ( heheeee, cafeaua Marghiloman vă spune ceva ?), cafeaua ne este prieten de nădejde în mai toate momentele vieţii.De acest subiect generos şi la propriu ăi la figurat, se ocupă cu talent Michel Braudeau într-un cochet volum apărut la editura ART, şi anume “Cafea, Cafenele”. Lucrarea, structurată în jurul istoriilor celebre petrecute în principal, în şase cafenele celebre din Europa, se ocupă de istoria propriu-zisă a cafelei, dar şi de momente semnificative din viaţa unor personalităţi care au călcat pragul acestor cafenele, de-a lungul timpului.
“Originea cuvântului cafea rămâne obscură. Poate vine de la numele provinciei etiopiene Kaffa, pamântuil natal al unui arbust din familia rubiaceelor, sau poate de la regiunea Moka sau Yemen [...] unde ţăranii au învăţat să extragă o băutură stimulantă şi miraculoasă, denumită KAWAH!
Cafeneaua Florian. În 1720 Floriano Francesconi închiriază două săli micuţe din vestita Piaţă San Marco / Veneţia şi deschide localul care avea să devină celebru, iniţial sub numele “ Alla Veneţia Triomfante” .  Clienţii însă spuneau pur şi simplu “andiamo al Florian”, nume care se va şi impune peste timp. La această cafenea, se citea şi se dezbatea un micuţ ziar local, denumit gazetta, după numele unui ban în moneda locală [...] (care) ca o ironie a limbajului înseamnă şi coţofana. Numele acestei coţofene va sfida timpul şi numele gazetta se va impune.
Remember Caragiale ?Sau gazeta de perete ? Prin saloanele acestei cafenele, au treecut de-a lungul vremii, Henry Beyle cunoscut mai ales sub pseudonimul Stendhal, apoi Benjamin Constant, George Sand, Dickens, Dumas-tatal, T. Gauthier ,George Sand, Rubinstein, Sartre, Hemingway, F. Mitterand. La cafeneaua lui Florian, “chelnerii cu papion negru iau comanda şi încasează banii; cei cu papion alb pregatesc tăvile şi sevesc clienţii. Afară, în piaţă o orchestră de patru-şase muzicieni interpretează valsuri vieneze şi arii tradiţionale [...] iar impresia este ca timpul s-a oprit aici.
”Cafeneaua Hawelka “Asediată în 1529 de Suleiman Magnificul, Viena este invadată în 1683 de turcii lui Mustafa Teribilul. Oraşul este pe punctual de a capitula [...]…deşi armatele creştine ale ducelui Carol al V-lea de Lorena şi ale regelui Sobieski sunt aproape, dar nu cunosc poziţia duşmanului şi nu pot interveni; [...] un tânăr polonez FG Kolschintzki, care trăise la Istambul [...] se deghizează, pătrunde în liniile otomane şi le îndrumă paşii ducelui şi regelui, care pornesc la atac. [...] Bulversaţi, turcii abandonează armele şi cinci sute de saci de cafea!” Tânărul Franz Georg K. avea sa fie recompensat cu cei cinci sute de saci de cafea.şi deschide localul
“Sticla Albastră”, iar succesul nu avea să întârzie. Sute de cafenele aveau să împânzească Viena, unde personalităţi ca Wittgenstein, Zweig, Rilke, Mahler, aveau să pună la cale destinele culturale ale Europei. Toate cafenelele aveau să sufere din plin demonul modernizării. Dar “ Hawelka pe Dorotheergasse [...] aduce mărturia convingătoare a cafenelelor de altădata. Leopold Hawelka şi soţia sa Josefine [...] îşi tratează clienţii ca pe prieteni, pentru a-i face să revină.“ Cafeneaua atrage cohorte de “artişti, actori, muzicieni şi menţine farmecul de epocă datorită unui precept sacrosanct : pe cât posibil, nimic nu trebuie schimbat cu nimic [...] Reparaţile se fac centimetru cu centimetru, nu din zgârcenie, ci pentru a opri timpul [...] nimeni nu e obligat să consume, iar preţurile sunt accesibile [...] obişnuiţii locului ştiu să-şi facă simţită prezenţa, aprinzând mica veioză deasupra banchetei.
”Cafeneaua Gijon Această cafenea avea să devină un reper turistic, mai ales datorită  lui Alfonso Gonzales, unul dintre propietari, un tip care deşi nu a fost la scoală niciodată, “ştie Latina şi este o inimă de aur, împăcat cut tot şi cu toate, înţelept şi sceptic, un Seneca dezabuzat”. Acesta a imprimat cafenelei, stilul inconfundabil al unui local cu specific local, denumit în argou “tertulia’, adică un soi de loc in care odihna este la ea acasă, iar sporovăiala tihnită este la loc de mare cinste. Deşi deschisă din 1888 de Gumersindo Gomez, “Alfonso a fost poate ultimul aristocrat care a ştiut să nu se grăbească la fel ca un mojic, (pentru că) cine “ştie să piardă timpul, se apropie de eternitate. Situată în Madrid, cafeneaua s-a bucurat de-a lungul timpului de prezenţa unor personaje ca Garcia Lorca, Antonio Machado, Ruben Dario. “Şi Mata Hari a fost vazută acolo”. Iar când trece prin Madrid, MV Llosa îşi petrece după-amiezele acolo, pentru a lucra.
” Cafeneaua A Brasileira Dat fiind că “înainte de a fi reconstruită de marchizul Pombal, Lisabona a fost devastată de un cutremur şi de un tsunami,[...] cele mai vechi localuri despre care avem indicii datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea.” Multe cafenele aveau să-şi facă apariţia la Lisabona. Dar aceasta, A Brasileiro, avea să devină celebră datorită unei similarităţi.  “Când au întemeiat cetatea lisabonei, grecii i-ar fi dat numele Olissipa, derivat de la Ulisse”, care ulterior a devenit Olisipona, apoi Lisapona iar în final Lisboa.Se ştie cum a scăpat Ulisse de Ciclop, dându-i acestuia de înţeles că se numeşte “nimeni”. Pe de altă parte, această cafenea era asiduu frecventată de un poet, Fernando Antonio Nogueira Pessoa, iar cum ‘pessoa’ in portugheză înseamnă …Aici obişnuia să vină poetul după orele de serviciu în care era un modest funcţionar şi “să bea un lichior de cireşe – sau mai multe, căci o ciroza hepatică l-a răpus în 1935. La moartea sa, s-a descoperit o valiză cu texte inedite.” Prin urmare, localnicii au hotărât să-l onoreze pe poet instalând pe terasă “un monument de bronz în mărime naturală.
Cafeneaua Slavia “Din fericire, asemenea Veneţiei, Praga a scăpat nevătămată de bombardamentele din cele doua razboaie mondiale” după cum ulterior, avea sa refuze panourile publicitare, neoanele, zgârie-norii, rămânând “un vis de piatra [...] numită de agenţiile de turism, paradisul îndrăgostiţilor”.
Prima cafenea din Praga avea să fie deschisă de un levantin, Theodat Damascenus, care inspirat de Sticla Albastră de la Viena, a primit o autorizaţie de a deschide o cafenea cu numele
Trei Struţi prin 1711. În urma succesului său, aveau să apară nenumărate cafenele.
La cafeneaua Naţional, poetul Jaroslav Seifert se întâlnea cu Reiner Maria Rilke, cu Apollinaire şi cu Maiakovski.
Cafeneaua Arco era frecventată de Kafka.
Union, deşi în declin, “îl primea săptămânal pe Einstein”.
Cafeneaua Slavia construită în 1884 în faţa Teatrului Naţional, avea să fie decorată în stilul Art Deco în 1930. “Pe banchetele din Slavia, Vaclav Havel a cunoscut-o pe viitoarea lui soţie, Olga, la vârsta de 16 ani”. Închiriată între 1992 si 1997 unei societăţi americane, riscând să-şi piardă destinaţia de cafenea, Slavia avea să-şi reintre în drepturi datorită protestelor localnicilor,  pentru că “Slavia creează o senzaţie neaşteptată de spaţiu, o eliberare euforică “.
Cafeneaua Les Deux Magots Cafenelele din Paris ar merita pe deplin o carte de sine stătătoare. Sunt atât de multe şi toate frecventate de celebrităţi care au desenat harta culturală a Europei şi în buna parte a lumii, încât ar fi temerar din partea mea să încerc aici, în câteva paragrafe pricăjite, să abordez acest generos subiect. Nu pot face decât să prezint succinct, câteva repere. Deşi încă din 1672 un butic din Saint-Germain vindea cafea, prima cafenea din Paris,
cafeneaua Procope s-a deschis în 1686! Aici aveau să-şi dea întâlnire, Rousseau, Voltaire, Franklin, apoi Balzac, Flora Tristan, Verlaine. În acea epocă, erau cam 700 de cafenele la Paris!
Cafeneaua Guerbois evocată de Zola, va găzdui dialogurile lui Manet cu Whistler,Monet, Degas, Renoir, Cezanne, Maupassant, ulterior Van Gogh şi Toulouse-Lautrec.
Closerie de Lilas este frecventată de Alfred Jarry, Apollinaire şi Picasso.
La Dame Lenin şi Troţki aflaţi în exil, citesc aici ziarele sosite din Sankt Petersburg.
La Coupole, este inaugurată printre alţii de Cocteau, De  Chirico, J. Baker.
Braseria Lipp reuneşte “rivalii într-ale cărţii Gallimard şi Grasset, dar şi adversari politici de la Mitterand la Chirac. [...] Tot aici, Pompidou se reconciliază cu d’Estaing, la un rasol de vită”.
Dar vis-à-vis de Lipp, bătălia pentru  celebrisimii clienţi, se dă între Flore şi Les deux Magots. Aceasta din urmă a “preluat numele de la magazinul în locul căruia s-a instalat aici în 1885 [...] iar cele două statuete chinezeşti veghează încă decorul perfect”. Frecventată de Andre Breton, Hemingway, Prevert, Gide, Picasso, Sartre, S. de Beauvoir, rămâne încă un reper aş putea spune obligatoriu pentru aproape orice turist care trece pirn Paris. Alături, la Flore, Sartre a scris “Fiinţa şi Neantul” HM! Fiinţa şi neantul. Se îndreaptă fiinţa spre neant ? Nu ştiu. Dar ştiu că ‘la scară mondială comerţul cu cafea se situează pe locul doi, după petrol.” Este cafeaua nocivă ? Unii spun că da, alţii dimpotrivă! iar detractorii cei mai înrăiţi, afirmă că “o doză de o sută de ceşti de cafea pe zi, ar fi mortală”. Cred şi eu!
Pe de altă parte, într-o carte extraordinară, “Confesiunile unui Cafegiu”, Gheorghe Florescu îşi face un debut senzaţional la 64 de ani. Cartea descrie minuţios întregul sistem securistico-mafiot care controla comerţul pe vremea lui Ceauşescu, exact aceleaşi personaje dispunând discretionar de acest sistem şi astăzi. Si afirmă ritos “Armenaşu” că dacă lui Ceauşescu i s-a tras de la ceva, acel ceva este faptul că a înlocuit cafeaua cu nechezol.

Dumneavoastră ce credeţi ?