Valea Hunza

septembrie 18, 2010 at 09:49 40 comentarii

Taramul nemuritorilor: Hunza – Valea Vietii

In anul 1870, un general britanic impreuna cu garnizoana as urca pentru prima data pe valea raului Hunza, o zona uitata de timp, ascunsa in ungherele muntoase din nord-estul Indiei de atunci. Intreaga omenire se afla in fara unui miracol care sfida regulile stiintei oficiale. Oamenii care traiau de milenii in acest loc uitat de boala, suferinta, tristete is stres, atingeau varste incredibile, se bucurau de o stare a sanatatii nemai-intalnita nicaieri in lume is puteau procrea la varste la care cei mai multi occidentali zaceau deja in sicrie. Astazi, misterul Vaii Hunza is al locuitorilor este la fel de mare, in ciuda sutelor de investigatii si cercetari stiintifice. Beatitudinea uluitoare a acestui loc, suprapusa longevitatatii deja proverbiale a locuitorilor sai, pare as ascunda, in continuare, secretul Frumusetii fara Batranete si al Vietii fara de Moarte
Undeva in Pakistan
Daca o cautam strict dupa coordonate geografice, Hunza este o mica vale muntoasa din regiunea Gilgit-Baltistan, provincia autonoma de nord-vest din Pakistan. Intreaga vale este situata la inaltimea medie de 2.500 de metri, avand o suprafata de 7.900 kilometri patrati. Fostul oras Baltit, actualmente Karimbad, este principalul orasel al regiunii, astazi – o populara destinatie turistica, datorita privelistilor spectaculoase din imprejurimi. Zona este marginita de munti maiestuosi, precum Utar Sar, Rakaposhi, Bojahagur Duanasir II, precum si piscurile Hunza, Ghenta, Diran is Bublimating: toti muntii enumerati strapungand cerul cu inaltimi de peste 6 000 metri.
Istoria locului este interesanta, Hunza fiind la inceputurile sale un mic stat izolat, marginit de Tibet la nord-EST si Muntii Pamir la nord-vest . Principatul, condus in mod traditional de printi denumiti pe aceste meleaguri Thum, a fost dizolvat in anul 1974, cand a fost inclus in frontierele Pakistanului actual, de catre Zulfikar Ali Bhutto.
Schimbarea politica nu a deranjat prea mult cursul vietii de aici, locuitorii continuand as traiasca in aceeasi stare de libertate cum vietuisera in ultimii 900 de ani sub conducerea Thum-ilor locali. Britanicii incercasera si ei, fara prea mult succes, sa stapaneasca cu pumn de fier valea. Intreaga perioada de dominatie britanica s-a intins doar intre anii 1889-1892. Ultimul print, Thum Mir Safdar Ali Khan Hunza, a fugit in Kashgar-ul chinez, cerand azil politic. Bastinasilor nu le-a fost deloc greu sa isi apere valea in timpul invaziilor, deoarece trecatorile prin care se facea pe vremuri accesul in zona aveau o latime de doar 50 centimetri!
Temperatura aerului in vale oscileaza intre + 27 grade Celsius si – 10 grade Celsius pe timp de iarna, cand intregul complex al Trecatorii Karakoram este blocat de zapezi. Districtul Hunza-Nagar a devenit cea mai noua diviziune din teritoriul Gilgit-Baltistan, fiind inclus de-abia in luna iulie a anului 2009.
La marginea Raiului

Valea Hunza este de o frumusete absoluta, ireala. Toti marii calatori care au venit aici, atrasi de faima locului si de longevitatea extrema a bastinasilor, declara cu mana pe inima ca nu au mai intalnit nicaieri o asemenea alaturare armonioasa de minuni naturale. Trecatoarea prin care se intra din Gilgit in Hunza este foarte dificil de parcurs, fiind situata la inaltimea de 4.176 metri.
Odata intrat in vale, trecatorului I se dezvaluie in fata ochilor un peisaj edenic, iar daca soarele scalda piscurile inzapezite si valea multicolora, senzatiile sunt indescriptibile, puternic amplificate de aerul tare si nefiresc de curat al inaltimilor.
Vaile de piatra albastruie ale muntilor, marginesc de o parte si de alta gradini si terase cultivate cu pomi fructiferi si orz, alturi de pasuni netede, unde pasc turme de animale crescute pentru lana, laptele si carnea lor. Deoarece in valea Hunza ploua rar, localnicii au dezvoltat in timp un ingenios sistem de irigatii prin care apa cristalina provenita din topirea periodica a ghetarilor se scurge catre gradinile, pasunile si locuintele lor. Originalul sistem de apeducte are o lungime totala de peste 80 km si preia, in mare parte, apa scursa din ghetarul Ultar, situat la inaltimea de 7 788 metri, in Muntele Rakaposhi. Apeductul, alcatuit din lemn, este ancorat in stanca cu piroane lungi de otel.
Inaccesibilitatea vaii combinata cu relieful extrem de accidentat a dus la secole de izolare fata de orice influenta venita din exterior. Spre exemplu, nu mai devreme de anii ’50 AI secolului trecut, locuitorii din Hunza nu vazusera nici macar un singur Jeep sau avion in zbor, in ciuda faptului ca armata Pakistaneza amenajase deja un aeroport in Gilgit, la doar 70 km distanta de Hunza.
Sursele istorice NE spun ca hunzakutii, cum sunt denumiti bastinasii, se bucurau de un renume de pastori turbulenti si agresivi. Cu toate acestea, cu doar 10 ani inaintea sosirii britanicilor in zona, oamenii semnasera un tratat de prietenie si neagersiune cu comunitatile cu care se invecinau. Le-a fost destul de greu, tinand cont ca timp de sute de ani se ocupasera in principal cu jefuirea caravanelor chineze care traversau trecatorile muntoase ce leaga Tibetul de Kashmir. Conform folclorului local, tratatul de pace si buna vecinatate a fost semnat numai in urma deselor insistente ale fiului Thum-ului fata de acesta. Juniorul ajunsese atat de oripilat de torturile si crimele savarsite de parintele sau, incat l-a convins in cele din urma sa renunte la banditismul oficial si sa isi crute vecinii.
Urmasii lui Alexandru cel Mare?

La inceputul secolului XX, mai multi antropologi si etnologi care au intrat pentru prima oara in contact cu hunzakutii, au insistat ca acest grup etnic total diferit de celelalte comunitati din jurul sau, ar fi nici mai mult nici mai putin decat urmasii soldatilor din armata legendarului Alexandru Macedon. Soldati care ar fi fost lasati in acest avanpost indepartat de catre Cuceritor, dupa care au fost uitati sub vanturile aspre ale istoriei. Captivanta ipoteza a ramas in sertarele istoricilor, neavand prea multa credibilitate printre specialistii vremii.
Cu toate acestea, studiiile efectuate incepand cu anii ’70, au venit cu rezultate socante. Totul a inceput de la analizele limbii bastinasilor. Denumit Burushaksi, limbajul hunzakut este total diferit de limbile si dialectele triburilor din imprejurimi. Analizele istoric-fonetice au scos la iveala ca Burushaksi este nimic altceva decat un amestec lingvistic dintre vechea limba macedoneana si limbile vorbite in Antichitate in Imperiul Elenistic-Persan.
Hunzakutii au pielea alba si fizionomie tipic caucaziana. In anul 1950, cercetatorul John Clark nota despre desele cazuri de copii cu parul saten, blond si chiar roscat, afirmand ca daca acei copii ar fi fost imbracati in stil european, nu s-ar deosebi cu nimic de copii unei scoli din Scotia sau Irlanda. Femeile Hunza sunt deosebit de frumoase si delicate, infatisarea lor fiind foarte diferita de cea a femeilor care traiesc in satele adiacente Vaii. O parte dintre antropologi sustine ca acest fapt se datoreaza raidurilor din trecut, in care barbatii Hunza cautau sa rapeasca femei din caravenele persane, femei renumite in toata Asia pentru frumusetea lor ireala.
Limba bastinasilor nu are cuvinte de imprumut din dialectele hinduse, urdu sau lepcha, vorbite in zona. Pentru a compensa eventuala izolare a hunzakutilor in randul cetatenilor pakistanezi, autoritatile de la Islamabad au deschis totusi scoli de limba urdu. Culturile terasate din Vale se intind ca un puzzle multicolor pana la 50 nivele de inaltime. La baza se afla casele oamenilor, iar deasupra culturile agricole. Zona a fost saracacioasa in mod traditional. Locuitorii au pentru propria vale o vorba edificatoare: « Aici este tara unde nimic nu este indeajuns »…Poate doar vietile matusalemice si pietrele.
Adevarul este ca aici, vitregia Naturii a facut ca oamenii sa se multumeasca dintotdeauna cu putin. Pamantul este deosebit de sarac, tot balegarul strans de la animale este folosit la ingrasarea stratului superficial de sol care acopera stancile. Sol care a fost adus aici doar sub forma prafului transportat de vanturile reci. Numarul animalelor este limitat de lipsa pasunilor. Turmele de capre, oi si iaci sunt duse vara pe culmile inalte ale muntilor unde se mai gasesc petice de verdeata. Astazi, localnicii din Hunza si-au pierdut din reputatia de briganzi din trecut, fiind faimosi pentru ospitalitatea aratata turistilor.
Rata alfabetizarii din Vale este printre cele mai ridicate din Pakistan, atingand o cifra de peste 90% in randul copiilor hunzakuti. Practic, orice copil din generatiile recente urmeaza scoala pana la nivelul liceului. Multi aleg sa mearga mai departe si studiaza in universitati din Pakistan sau Occident. Majoritatea hunzakutilor din zilele noastre sunt musulmani apartinand sectei ismailitilor, venerandu-l pe Inaltimea Sa, Printul Karim Aga Khan IV. In satul Ganish, peste 90% din locuitori sunt musulmani siiti.
Tatic la 80 de ani

Daca in orice alta provincie a Pakistanului, speranta de viata atinge circa 50-60 ani, tipic de altfel pentru o tara din lumea a treia, se pare ca in Valea Hunza oamenii de stiinta sunt martori directi ai unui fenomen incredibil. Conform studiilor derulate sub egida a numerosi cercetatori, in Valea Hunza traiesc probabil cei mai longevivi oameni din lume.
Primul dintre cercetatorii care si-a dedicat viata analizei amanuntite a asa-numitului “Mit Hunza” a fost americanul Jay Milton Hoffman, care in anul 1960 a fost delegat de catre U.S. National Geriatric Society sa studieze cauzele si factorii care determina starea de sanatate si longevitatea proverbiala a hunzakutilor. Dr. Hoffman si-a notat observatie intr-o lucrare care avea sa faca multe valuri in medicina moderna. Volumul “Hunza: Secrets of the World’s Healthiest and Oldest Living People” relateaza despre un tinut indepartat unde oamenii nu sufera de bolile comune populatiilor occidentale sedentarizate si consumatoare de alimente nocive. In Hunza, nici macar cei mai batrani oameni nu sufereau de Parkinson, colesterol marit, boli de inima, cancer (cancerul este totalmente necunoscut in randul lor), artrita, carii dentare, afectiuni ale vezicii urinare, diabet, tuberculoza, hipertensiune arteriala, alergii, astm, boli de ficat, constipatie, hemoroizi sau alte sute de afectiuni care vin ca o ironica nota de plata pentru noi, cei “civilizati, avansati tehnologic si atotstiutori in ignoranta noastra educata”.
In Hunza nu exista spital, farmacie, azil de nebuni, sectie de politie, inchisori, crime sau cersetori. Iar asta nu din cauza ca acesti oameni sunt prea « barbari » sau saraci sa le construiasca, ci pentru ca nu au existat niciodata, iar societatea hunzakutilor nu are pur si simplu nevoie de aceste avanposturi ale “omului civilizat”. Credeti sau nu, dar aici se intalnesc la tot pasul batranei si batranici simpatici care nu mai tin minte cand anume s-au nascut, dar care au varste de 120-140 (!) ani, conform masuratorilor si analizelor de ultima ora.
In Hunza, oamenii mor fie in urma accidentelor, fie de batranete, la varste matusalemice. In niciun caz nu sunt secerati de boli degenerative, precum batranii din Occident. Dar cea mai mare surpriza a medicinei moderne a avut loc in urma investigarii cazurilor des intalnite in care “mamele” aveau 60-70 ani si “tatii” 70-90 ani. Pare incredibil, nu?
Unul dintre avantajele combinatiei de factori precum alimentatie specifica, calitatea superioara a aerului si a apei, alaturi de munca fizica neostoita, a dus la acest miracol al vietii. La varste la care alti oameni sunt deja in sicrie sau au rolul unor bunici ramoliti care se taraie cu ajutorul bastoanelor sau al scaunului cu rotile, lichidul seminal al batranilor din Hunza are inca capacitatea de a procrea. La inceput, autoritatile pakistaneze au refuzat sa recunoasca aceasta neobisnuita situatie, comentand ironic ca odraslele nou nascute ale batranilor de 80 ani, apartineau, de fapt, altor tineri din sate. Dar testele de paternitate efectuate in laboratoare din Marea Britanie si S.U.A. au certificat ca miturile si zvonurile erau adevarate, iar batranii octogenari sunt, intr-adevar, tatii nou nascutilor.
Bucate pentru viata indelunga

Populatiile umane care au beneficiat de-a lungul timpului de campii manoase, bune de cultivat si de pasuni abundente, potrivite pentru cresterea turmelor de animale, s-au bucurat dintotdeauna de o viata usoara, in care gasirea si prepararea hranei a devenit treptat o arta, nu o chestiune de viata si de moarte. Nu a fost cazul hunzakutilor. Pasunile erau aproape inaccesibile, animalele lor erau tinute in cea mai mare parte a anului in grajduri si hranite cu saracacioase resturi vegetale. Hunzakutii nu s-au dat niciodata inapoi de la consumul carnii de oaie, capra si iac, gainile fiind foarte rare in Vale.
Goniti de asprimea zilelor de iarna, cand frigul taios amplifica foamea, vanatorii locali escaladau stancile la vanatoare de capre salbatice Markhor, mufloni, gaste, cocori, rate si fazani. Carnea era foarte cautata in asanumita “Dieta de Iarna” Hunza. In anotimpul rece, nevoia de calorii era stringenta, iar localnicii o suplineau prin consumul intensiv de lapte, branzeturi si unt.
Cu totul alta este “Dieta de Vara”, cand bastinasii se hranesc dupa o traditie foarte veche pe care o respecta cu strictete. Daca in anotimpul rece aveau o dieta foarte bogata in grasimi animale, odata cu venirea primaverii, alimentatia lor se schimba in mod radical.
In primul rand, o mare parte a alimentelor sunt consumate crude, fara a fi gatite sau prelucrate in foc. Vegetalele sunt mancate pe loc, imediat ce sunt culese. De fapt, in anotimpul cald, masa zilnica se compune din peste 80% legume si fructe consumate crude. La o analiza stiintifica a reiesit ca hunzakutii beneficiaza de 40% calorii din cereale nedecorticate, 30% calorii din legume, 15% calorii din fructe, 10% din leguminoase si doar 1% din alimente de provenienta animala.
Cazurile de obezitate provocata de exces de calorii sunt necunoscute aici, mai dese find cele de malnutitie. Copii sunt alaptati pana la 6-7 ani, fapt care le aduce un sistem imunitar de fier si un aport de calciu neegalat, comparativ cu copii occidentalilor. Aerul rece si altitudine ridicata fac ca microbii si bacteriile sa fie aproape inexistenti. Rozatoarele si insectele care transmit diverse boli sunt necunoscute in Vale. Alimentele nu sunt niciodata procesate sau rafinate. Aici nimeni nu consuma zahar, foarte pretuita este in schimb mierea.
Unul dintre secretele longevitatii de invidiat a bastinasilor consta in consumarea in cantitati imense a caiselor. Caisul este unul dintre putinii pomi fructiferi care s-au putut adapta la asprimea climei din regiune. Caisele sunt mancate crude in anotimpul cald, iar cantitatile care nu pot fi consumate sunt pregatite pentru iarna intr-un mod original. Caisele ramase sunt taiate in doua si puse la uscat pe tavi uriase de lemn, care sunt urcate apoi pe acoperisul caselor pentru ca soarele timid de vara sa conserve principiile active, vitaminele si mineralele din valoroasele fructe. La fal sunt preparate si ciresele sau prunele. Samburii de caise sunt sparti, iar miezul este strans cu mare grija. Dupa ce este uscat tot la soare, miezul samburilor este macinat intr-o faina din care femeile Hunza pregatesc aluat pentru paine si prajituri traditionale. Caisele contin mari cantitati de vitamina B-17 un excelent element natural impotriva cancerului.
Un alt secret al longevitatii rezida, probabil, in modalitatea “neortodoxa” prin care localnicii isi gatesc traditionala “Paine Hunza”. Pentru relizarea acestui aliment miraculos, bastinasii macina in piatra boabe de grau, orz si hrisca. Faina rezultata este amestecata cu ulei de canola, miere, melasa, lapte de soia, sare de mare, scortisoara, nucsoara, suc proaspat de lamaie si portocala, oua, ulei de masline, praf de curry, patrunjel, ghimbir si banane uscate, multe dintre aceste ingredinte fiind obtinute de bastinasi in urma trocului. Painea rezultata este coapta pe jumatate in tipsii mari de metal. Traditia cere sa fie coapta doar pe jumatate, astfel incat principiile active, vitaminele si nutrientii sa nu fie distrusi de temperaturile mari din cuptor.
Poate ca intreg secretul sanatatii si longevitatii acestor oameni sta, de fapt, in simpla si banala apa. Cu un singur amendament necesar: apa bauta de hunzakuti provine din izvoarele care o aduc din ghetarul Ultar. Analizele de laboratoar au aratat ca apa din ghetarul Vaii Hunza este foarte bogata in potasiu si cesiu, din acest motiv apa pura bauta de bastinasi este o apa foarte bogata in metale active/alcaline care, in ultima instanta, previn apartitia cancerului.
Pana cand stiinta va dezlega cu adevarat misterul longevitatii acestor oameni, intr-o vale ascunsa din Himalaya, boala si batranetea vor fi sfidate in continuare. Atat timp cat vor fi respectate traditiile si obiceiurile stravechi din acest colt uitat de lume.

Material primit de la Angel (via internet) postat în “Biblioteca din chioşc”
About these ads

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , .

“Cucereşte-mă, dragă opoziţie” Carte nouă…

40 comentarii Add your own

  • 1. skorpion  |  septembrie 18, 2010 la 11:49

    angel,

    superba si interesanta postare.

    habar nu am avut de neamul Hunza…

    si intr-adevar ce frumosi sint oamenii de acolo.

    peisajul este demential de frumos, ametitor,

    raiul pe pamint,

    multumesc, angel,
    multumes, nora.

    a fost o imensa placere sa citesc postarea
    :)

  • 2. Băşcăliosul  |  septembrie 18, 2010 la 12:57

    Salutare!
    Uau! Excelent! Nemaipomenit!
    Nu m-ar mira ca izolarea însăşi să fie printre explicaţii. Un mod de viaţă ruptă de mediul nociv (prin orice). Orice fel de asimilare ar perturba exchilibrul acestui rai pe Pâmânt.

  • 3. skorpion  |  septembrie 18, 2010 la 13:40

    izolarea,

    apa,

    aerul

    efortul fizic – > cit mai mult

    fructele, legumele -> proaspete si negatite,

    carne slaba

    voia buna

    -> au contribuit la viata lunga!

    ma intreb daca totusi oamenii aceia ar fi partial stramosi ai “echipei” alexandru macedon…

  • 4. Băşcăliosul  |  septembrie 18, 2010 la 13:54

    Skorpi,
    Par prea multe explicaţii, greu de selectat după importanţă.
    Si noi avem capra vecinului, dar, de la o vârstă, prematură faţă de cea a hunzakuţilor, nici asta nu ne mai este de folos. :)

  • 5. angel  |  septembrie 18, 2010 la 19:40

    E, buna seara buna seara!
    Si mie mi-a placut la nebunie-e primit de la o doamna minunata, cu nume minunat. Acum, informatii personale:
    Imi place sa cred ca sunt urmasii lui Alexandru-expeditii de oameni de stiinta greci au fost de curind acolo si se pare ca si limba seamana mult cu cea antica.
    Statul elen , ministerul culturii si partea care se ocupa de diaspora din Ministerul de externe, sustine si economic-s-a facut si o scoala acolo, cu de toate, chiar si PC…Merg si doctori…
    In fine, ce poate face un stat mic, in criza economica…dar cu puternic simt patriotic.
    Nu ne-ar face rau nici noua un pic, dar nu e de vanzare…

  • 6. delaepicentru  |  septembrie 18, 2010 la 20:07

    Se mai cunosc comunităţi izolate dar longevive. În Bulgaria de pildă, tot aşa, într-un sat uitat de lume, se presupune că longevitatea se datorează “infecţiei” cronice digestive, cu bacterii lactice provenite chiar de la vite.

    Într-un sat izolat din Elveţia, oamenii au nivelul colesterolului ucigător de mare, însă nu a fost înregistrat niciun infarct. Se pare că consangvinitatea, inevitabilă în astfel de comunităţi, a dus la selecţia unei linii genetice ce a găsit mecanismul de adaptare la felul de viaţă impus de condiţii.

    Dacă e să ne aplecăm asupra alimentaţiei locuitorilor din Hunza, cred că un factor de longevitate constă în cantităţile uriaşe de carotinoide pe care le înghit. La altitudinea aceea, ultravioletele sunt duşmanul natural al oamenilor. Iar carotenii preiau şi sting o mare parte din radicalii liberi iscaţi. Judecînd după dermatita de pe faţa uneia din tinerele fotografiate, protecţia la agresiunea climatică nu e chiar totală. E de văzut rata de orbire, (morbiditatea cataractei) pentru a ne da seama cît contribuie alimentaţia la longevitate.
    Tot carotenilor (şi vitaminei A derivată din ei) se datorează rezistenţa la infecţii (cu mici observaţii) precum şi rata mare de reparare a avariilor porduse de ultraviolete, înainte ca ADN să se degradeze ireversibil.
    Nu în ultimul rînd, e de văzut cît de lung e lanţul de telomea din ADN. Dacă e mai lung decît la populaţiile înconjurătoare, înseamnă că, genetic, oamenii de acolo sunt programaţi să trăiască mai mult. Asta tot prin consangvinitate accidentală se obţine. Aceeaşi consangvinitate ce poate da rezultate fals pozitive în testele ADN de paternitate din laboratoarele simandicoase.
    Mai e de văzut care este ritmul mediu de diviziune celulară. De ce? Pentru că, în cazul în care “şiretul vieţii” (telomea) este comparabil cu cel al oamenilor “normali”, înseamnă că ritmul de diviziune celulară este mai lent. E cunoscut că oamenii care mai suferă şi de foame trăiesc mai mult chiar decît cei alimentaţi naturist, ritmic şi raţional. De ce? Posturile (voluntare, sau nu, nu contează) încetinesc diviziunea celulară şi lichidează “stocuri” din corp, altminteri supuse degradării fizico-chimice. La fel, expunerea la frig încetineşte procesele biologice.
    Apoi mişcarea necesară obţinerii oricărui obiect din natură, face ca substanţa osoasă să se reînoiască după “orar”. Efortul locomotor face ca demineralizarea osoasă să survină mai tîrziu.
    Frecvenţa mică a infecţiilor respiratorii (ce se datorează aceloraşi bactericide ultraviolete) face ca speranţa de viaţă a plămînului să fie mai mare.Tot între agresorii posibili se află fumul. Faptul că vara oamenii nu gătesc la cald, face ca plămînii, (organul nostru cel mai puţin longeviv) să aibă timp a se curăţa.

    Acuma, cesiul din apă nu poate fi nici bun nici rău. Cesiul nu este implicat în vreun lanţ biochimic. Dacă e de căutat mineralul miraculos, el nu e cesiul. În orice caz, apa provenită din gheţari este agresivă cu roca cu care ia contact. Dizolvă mai multe minerale decît apa trecută întîi prin soluri. Altele trebuie să fie mineralele ce pot fi incluse în lista de agenţi buni. Potasiul din apă nu poate contribui nici cu 1/50 comparat cu cel provenit din caisele uscate, adevărate mine de potasiu. Oricum, un ipotetic exces de potasiu nu ar fi în măsură să lungească viaţa, ci dimpotrivă, să oprească inima.

  • 7. Băşcăliosul  |  septembrie 18, 2010 la 20:21

    Stiu de la doi medici toxicologi că aveam şi noi în Maramureş o zonă cu longevivi peste medie. S-a dezbătut subiectul la un simpozion acum vreo 12 ani şi se constatase că locuitorii consumă un vin roşu, dar regula lor strictă era să nu-l “îmbunătăţească” deloc cu zahăr.

  • 8. angel  |  septembrie 18, 2010 la 20:24

    Bune informatiile, dar eu tot visez…si ma bucur ca si la noi e o zona “similara”..

  • 9. Băşcăliosul  |  septembrie 18, 2010 la 20:54

    Oricum, în comparaţie cu hunzakuţii, longeviv(ic)ii din alte zone joacă în grupa mică.

  • 10. dora  |  septembrie 19, 2010 la 10:43

    Exceptional materialul adus de tine Angel!

    Nu stiam nimic pana acum de aceata Vale Hunza cu locuitori al caror existenta se pierde in pulberea veacurilor. Modul lor de viata sanatos s-a conservat datorita izolarii….ma tem insa ca civilizatia industriala cu care au intrat in contact deja sa nu produca o bresa ireversibila…..sau poate se va intampla un fenomen pozitiv pentru “civilizatii”care vor invata alte principii de viata mai sanatoase si mai apropiate de natura. :lol:

  • 11. dora  |  septembrie 19, 2010 la 10:46

    Revin in mica noastra gradina “edenica” cu o bijuterie muzicala si un tango executat mirific de actorul meu preferat Al Pacino.

    skorpion,este pe faza? Stiu ca-ti place si tie :)

  • 12. dora  |  septembrie 19, 2010 la 10:50

    Este cadoul meu pentru toti gradinarii fideli acestui spatiu

  • 13. noradamian  |  septembrie 19, 2010 la 10:58

    Ziua buna si placuta :)

    skorpion, te-am nimerit! Cu pasiunea ta pentru natura-n general si pentru munte-n special, cred ca ai da o fuga pana acolo… :)

  • 14. noradamian  |  septembrie 19, 2010 la 11:00

    băscăliosul, izolarea intr-un mediu natural exceptional, sigur ca da. Pare o istorie de SF, la prima vedere. Au apărut si cărti despre Hunza… Nu stiam despre zona maramureseana cu pricina, inseamna ca si acolo trebuie sa existe ceva desosebit :)

  • 15. noradamian  |  septembrie 19, 2010 la 11:02

    angel, înseamnă că Hunza au ceva sânge antic elen, ma bucur ca guvernul ii consideră ca facand parte, sau macar- că ar putea fi legati in mod misterios de diaspora, chiar daca s-au combinat cu localnici… :)

  • 16. dora  |  septembrie 19, 2010 la 11:09

    Si acum acelasi dans pe muzica lui L.Cohen

  • 17. noradamian  |  septembrie 19, 2010 la 11:13

    delaepicentru, interesante observatii! Mie, ochii celor din fotografie, mai ales celor pozaţi de aproape, mi se par plini de lumină. Pielea unora, cum spui (poate a celor cu pielea mai deschisa la culoare cum e fetita din ultima fotografie ?) are, intr-devar, o iritatie, ceva ca o alergie.
    Fermentaţia lactica e mult mai sanatoasa decat ce acetica. De aceea Pe lângă lactatele acide obisnuite,in “lumea civilizată” au tot mai mare trecere si “suplimentele” mai noi de acidophylus, ca si probioticele etc.
    Potasiul care in organismul uman ar trebui sa fie in echilibru cu sodiul, de obicei e deficitar! Sodiul se afla din belsug, potasiul doar in cateva vegetale.O lipsa cronica de potasiu contribuie la oboseala cronica si boli cardiovasculare( din pricina excesului de sodiu)

  • 18. noradamian  |  septembrie 19, 2010 la 11:14

    dora, multzam, inspirata selectie muzicala :)

  • 19. dora  |  septembrie 19, 2010 la 11:22

    nora,

    cu toata dragostea mea! :lol: :lol: :lol:

    M-a impresionat topicul adus aici de Angel si m-a inspirat sa-l “colorez “cu ceva audio……nostalgic,dar din lumea noastra. :)

  • 20. dora  |  septembrie 19, 2010 la 11:24

    nora,

    acum m-ati facut sa caut potasiul si alimentele bogate in acest mineral

  • 21. Băşcăliosul  |  septembrie 19, 2010 la 11:29

    :)

  • 22. dora  |  septembrie 19, 2010 la 11:43

    Pacat ca eu nu stiu sa traduc

  • 23. dora  |  septembrie 19, 2010 la 11:45

  • 24. dora  |  septembrie 19, 2010 la 11:46

  • 25. dora  |  septembrie 19, 2010 la 11:50

  • 26. noradamian  |  septembrie 19, 2010 la 11:52

    dora, interesant si placut ce ai adus aici pe subiectul Hunza! ! O sa le “rasfoiesc” pe rand :)

  • 27. dora  |  septembrie 19, 2010 la 12:15

    A patruns deja “civilizatia” Offf!

  • 28. Băşcăliosul  |  septembrie 19, 2010 la 12:41

    Dora,
    La 22 am zâmbit cu gândul la cât de uşor găsesti pretexte, ca potasiul, să te îndopi cu alte “alimentele bogate in acest mineral” sau care se mai nimereşte, inclusiv prin pădurea de lângă casa ta.

    N-am explicat de la început rostul zâmbăreţului fiindcă de fapt m-am limitat la un test, după ce nu mi-au apărut alte 3 mesaje, din care două sunt la cartea Norei despre meşterul Manole în turnul Babel, văzut de mine ca postare nouă.

  • 29. noradamian  |  septembrie 19, 2010 la 12:47

    dora, da, inevitabi! ;) Dar izolarea extrema face foarte dificila o schimbare esentiala a vietii celor de acolo. Înca ii protejeaza :)

  • 30. noradamian  |  septembrie 19, 2010 la 12:50

    bascaliosul, dora are o buna cunoastere a virtuţilor hranei naturale, ne-a mai impartasit in cateva randuri din experienta si hobby-urile ei, lucruri cu adevarat interesante si utile

  • 31. Băşcăliosul  |  septembrie 19, 2010 la 12:53

    Dora ne-ar face un mare serviciu dacă ar băga-o la borcane pe muma pădurii de Săndei.

  • 32. noradamian  |  septembrie 19, 2010 la 13:03

    bascaliosul, pe cat stiu eu, dora nu simpatizeaza nici cu padurea de sandei si nici cu mumele înfricoşate ale acelora… :)

  • 33. Băşcăliosul  |  septembrie 19, 2010 la 14:26

    Păi, ce credeai, că mi-aş fi lăsat speranţa în bătaia vântului?

  • 34. noradamian  |  septembrie 19, 2010 la 14:34

    BSK :lol:

  • 35. dora  |  septembrie 19, 2010 la 20:22

    Bascaliosul :)am ajuns sa fiu aprig aparata de nora,si-i multumesc dragei mele prietene,care ma cunoaste ca nimeni altcineva de pe blogurile pe care le frecventez.

    Te referi cumva la ce am comentat la 22?S-ar putea sa fiu uneori confuza,dar nu stiu ce anume te-a suparat.Eu sunt un fel de “meteorit”apar si dispar fara a ma intoarce.Este o lipsa de a mea pe care mi-o insusesc….procedez la fel si la alte interventii.Sunt spontana si nu-mi eleborez prestatiile si uneori ajung sa fiu inteleasa dea-ndoasalea.Cu sandeii as vrea eu sa pornesc un razboi nimicitor,dar nu ma tin “muschii”plapanzi.

    Nu stiu de comentul tau-sau post?cu Mesterul Manole.Stiu ca esti jurist si un luptator vertical cu justitia noastra stramba,dar intelege ca mie-si altora-ne este imposibil sa fim la inaltimea ta.Si atunci…”restul e tacere “. :lol:

    Ce este atat de rau ca eu ma preocup de “potasiul”meu si de bogatia padurii ,daca acolo ma simt in elementul meu? :)

  • 36. Băşcăliosul  |  septembrie 19, 2010 la 20:43

    Dora,
    M-a distrat copios comentariul tău.
    1. “S-ar putea sa fiu uneori confuza,dar nu stiu ce anume te-a suparat.”
    Păi, chiar eşti confuză; nu m-ai supărat cu nimic.

    2. “Sunt spontana si nu-mi eleborez prestatiile si uneori ajung sa fiu inteleasa dea-ndoasalea”
    Mie-mi spui? N-ai de ce să-ţi faci griji. Nu te-am înţeles deloc de-a-ndoaselea.

    3. Nu stiu de comentul tau-sau post cu Mesterul Manole.
    Nici eu. Greşeala este a mea. M-am apucat să-ţi explic ceva şi ţi-am complicat existenţa.

    4. “Ce este atat de rau ca eu ma preocup de “potasiul” meu”.
    E la fel de rău ca la pct.3. M-a mâncat în K (ăsta-i simbolul pentru potasiu) :)

  • 37. skorpion  |  septembrie 19, 2010 la 20:45

    :P :P :P :P :P :P
    :-)

  • 38. skorpion  |  septembrie 19, 2010 la 20:46

    mister B,

    vezi ca ti se propune un armiNstitiu
    :)

  • 39. dora  |  septembrie 19, 2010 la 22:24

    Mister B,

    parca am fi in instanta!

    Tu ma invinuiesti,eu ma apar si judecatorii dau “nup”!

    1.Confuza…asa cate odata….si daca nu stiu precis la ce te-ai referit in comentul tau anterior,am gasit acest raspuns,uneori valabil.
    2.Cum vine asta-”mie-mi spui?…ca apoi sa accepti ca de fapt ma intelegi :)
    3.Se pare ca era vorba de eseul norei,de care n-am stiut la momentul postarii.Ca mi-ai complicat existenta…nici nu ma mir! …o faci destul de des.Ma involburezi in metaforele tale si ma lasi de izbeliste.
    4.Ca te mananca pe tine in K ….echilibraza-te cu Na!

    Na ti-o fripta ca ti-am dres-o! :lol:

  • 40. Băşcăliosul  |  septembrie 19, 2010 la 23:36

    Uneori se potriveşte şi din coincidenţă.
    Da, mie-mi spui ? Cum să nu ştiu cât de bine te-am înţeles?
    Azi izbeliştea a devenit un lux.
    La o Kana cu vin… merge şi fruptura. :)

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 1,427 other followers

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 684,357 hits

Grădina de hârtie

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 1,427 other followers

Add to Google

all blogs


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,427 other followers

%d bloggers like this: