Gradina de hartie

6 Comments Add your own

• 1. Dulce Deea  |  septembrie 26, 2009 at 15:31

  SABIA MARELUI SAMURAI

  E o poveste scrisă cu gândul la Elixi, care se înduioşează enorm citind şi recitind pagini din Shogun.

  A fost cândva demult, pe când Soarele prunc sugea încă la sânul Căii Lactee, un luptător care nu cunoştea frica. Se povesteşte despre el că aşa de neclintite îi erau hotărârile, încât strămuta norii cu un singur gest al capului. Era atât de puternic, încât umbla cu tălpile învelite în frunze de lotus, pentru a nu răni pământul. Şi aşa de adâncă îi era pacea inimii, că nimeni nu se socotea vrednic să i se ridice împotrivă.

  Nenumărate şi fără seamăn erau darurile sale, dar nu-i stătea în fire să se mândrească nicicum cu ele. Multe şi fără seamăn îi erau comorile pe care le împărţea mereu cu cei sărmani, însă pe măsură ce dăruia altora, îi sporeau, într-un fel tainic, de neînţeles pentru cei strâmţi la suflet şi fără dare de mână.

  Cea mai de preţ bogăţie a samuraiului, o să-l numim aşa, căci mult înainte să se ivească în Ţara Soarelui-Răsare casta de luptători Cerul îl înnobilase astfel pe viteazul nostru – cea mai de preţ bogăţie a lui, aşadar, nu erau nici nestematele, nici odăile palatului poleit cu aur, nici grădinile bete de miresme, nici veşmintele cusute cu fir de păianjen şi mătase purpurie.

  Cea mai de preţ comoară a samuraiului ceresc era colecţia sa de săbii. Una dintre acestea avea puterea ca la o simplă răsucire în aer să facă toate păsările pământului să izbucnească în cântec. Alta era bătută cu pietre scumpe şi atunci când era scoasă din teacă picta văzduhul în mii şi mii de curcubee. O alta îl înzestra pe cel care o mânuia cu darul elocinţei… O alta putea secera duşmanii, fără să le îngăduie nici să-l atingă pe stăpânul ei, darămite să-l rănească ori să-i curme viaţa…

  Şi totuşi la marele ospăţ la care fuseseră poftiţi cei mai de seamă regi şi prinţi, crai şi crăiese, samuraiul veni încins cu cea mai umilă sabie din colecţia sa.

  - Ce poate face sabia aceasta? se nedumeri cu glas tare o regină cam băgăcioasă. E atât de modestă, că nici nu-ţi dai seama unde se termină şi unde începe. Ai atâtea săbii cărora li s-a dus vestea în lume… de ce ai ales-o tocmai pe aceasta?

  În sala palatului se lăsă o linişte aşa de adâncă, încât ai fi putut auzi bătaia din aripi a unui fluture. Nimeni nu mai cutezase până atunci să ia în derâdere arma unui samurai. Răspunsul său ar fi putut fi scris cu sânge.

  Dar samuraiul surâse şi rosti cu blândeţe:
  - Această sabie este nepreţuită. Ea îmi cântă, pictează, face norii să danseze şi are puterea de înfăptui ceea ce înfăptuiesc toate celelalte săbii la un loc. Dar pe lângă minunatele daruri ale suratelor sale, ea are şi harul de a iubi fără măsură. Nu e făurită pentru luptă. Oricine o atinge se umple de dragoste. Ea este izvorul puterii mele. Este împărăteasa împărăteselor. De aceea ea îmi este stăpână şi eu o slujesc cu bucurie.

  - Dacă e făcută pentru iubire, de ce are tăişul ascuţit? vru să ştie regina cea iscoditoare.

  Aripile fluturelui bătură asurzitor. Samuraiul aşteptă o clipă să li se stingă ecoul şi spuse:
  - Pentru a despica de fiecare dată perdeaua de întuneric ce se coboară peste inimă şi nu-i îngăduie să simtă iubirea.

• 2. Dulce Deea  |  septembrie 26, 2009 at 15:36

  ŞI ÎNGERII ÎNVAŢĂ DESPRE OAMENI, NU-I AŞA?

  Învăţătorul scria concentrat la tabla albastru deschis. Auzi un chicotit dinspre norul înfoiat ca un curcan polar, scăpat printr-o minune de Thankgiving Day. Ridică ochii spre cer, da, orele se ţin în aer liber, aşa au convenit în paradisuri, şi ceru de la El să-l ajute cu un strop în plus de răbdare.

  Se-ntoarse apoi spre îngerul din spatele clasei. Nu fu nevoie să spună nimic. Şcolarul începu să-şi foşnească aripile, stânjenit de boacănă.

  - Am râs… îmi pare rău…
  Învăţătorul îl fixa în tăcere cu privirea.
  - De fapt nu-mi pare rău că am râs, aveţi dreptate… Îmi pare rău că am deranjat ora de Educaţie pământească…

  Învăţătorul îl privea fără să scoată niciun cuvânt.
  - Păi… m-a făcut să râd cuvântul ăsta nou… „răscruce”…
  Ochii îngerului supraveghetor peste toată şcolărimea cu aripi clipiră o secundă. „Doamne, miluieşte-mă cu încă un pic de răbdare…”
  - Adică mi s-a părut caraghios că oamenii se neliniştesc atunci când ajung la răscruce. Ştiţi… mi-am adus aminte cum se zice când cineva face şi răsface un lucru… sau când ceva sună şi răsună… Se repetă, aşa-i?

  - Aşa-i, spuse învăţătorul.
  - Şi atunci eu cred că oamenii nu mai trebuie să se îngrijoreze. Că doar li se aduce aminte că toate drumurile duc iar şi iar în cruce. Aşa-i?
  - Aşa-i, răsîncuviinţă învăţătorul, suflând uşor, cât să-i îndepărteze îngerului şcolar o scamă de nor care i se prinsese în păr.

• 3. angel  |  septembrie 26, 2009 at 18:37

  Sunt un calator nesatul, chiar si acum cand altii se mai aduna ”pe la casele lor”. Ca si in gandire, am dorit si inca doresc sa VAD cu ochii mei ceea ce ma intereseaza.Cum timpul este nemilos si obligatiile multe, am facut o lista cu locurile pe care nu trebuie sa le ratez in viata aceasta. Tara soarelui rasare, cu samurai antici sau moderni, este singurul loc care mi-a scapat.China…se aseamana , dar sunt convinsa, e altceva. Poate ma binecuvanteaza Cel de sus si ajung totusi sa contemplez si eu o gradina cu ciresii in floare ..la ei acasa, sa merg la poalele lui Fudji si sa admir templele budiste, sa respir un aer plin de sentimentul de demnitate umana dus pana la absolut.Ca si o scoala de caligrafie.Ca si o scoala de gheise. Ca si o scoala de samurai…
  saionara, DD!
  PS imi plac mult povestile .

• 4. noradamian  |  septembrie 28, 2009 at 20:18

  dulce deea,

  inedite poveşti! Mă gândesc să postăm câte ceva de aici în weekend… Si mai asteptam asemenea surprize placute

• 5. Dulce Deea  |  septembrie 28, 2009 at 22:20

  Mă bucur că îţi plac istorioarele, Nora. Week-end-ul e timpul postărilor de acest soi? Nu ştiu prea bine dacă aici îşi aveau locul, din cum am desluşit eu prezentarea acestei secţiuni, aşa mi-am imaginat. Sunt încredinţată că tu ştii cel mai bine, aşa că îţi urmez sfatul… Şi mai am povestioareeeeeeee… :):)

• 6. noradamian  |  septembrie 28, 2009 at 22:21

  bine, Dulce Deea, aici le e locul

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed