Eliberarea unor nefericiţi de sub dependenţa  alcoolului  sau drogurilor se face cu o metodică social-medicală în instituţii specializate dar şi acolo, cu toate eforturile profesioniste, sunt destule cazuri de eşec. Cu tot ajutorul familial sau instituţional, într-o asemenea situaţie, eliberarea din prizonierat  e problematică. Lipsei de voinţă şi de conştientizare în  evaluarea pericolului dependenţei i se asociază, de regulă, şi rezistenţa individuală la intervenţiile de ajutorare ale apropiaţilor. În privinţa  nevoii de dezintoxicare mentală  după decembrie’89 lucrurile stau exact invers! Nici n-avea cum să figureze aşa ceva pe vreo agendă publică, cât timp preocuparea prioritară a clasei politice  este tocmai producerea de dependenţă faţă de aditivi toxici  mentali, concomitent cu  marginalizarea celor ce opun o rezistenţă la “rezistenţa” prădătorilor şi diversioniştilor. Organizat profesionist, transferul pe alt nivel, mai distructiv, de degradare spirituală a naţiei, îşi arată din plin  efectele nocive! Un program în care raptocraţia autohtonă a demonetizat constant  respectul pentru cuvântul rostit public! În care nu  pune nici cel mai mic preţ pe  exigenţale etice ale electoratului şi nu ezită să arunce-n joc până şi apelul la valori (respect, bun simţ) inclusiv citate creştineşti ducând ipocrizia dincolo de limite. Fără să trezească silă şi dezgust! Nici nu-i de mirare după atâtea “strong substances” turnate în mintea unei bune părţi din această naţie nefericite! Cu linguriţa, cu biberonul, cu damigeana! Coabitarea televiziilor foştilor securişti cu alţi  jefuitori şi profitori ai resurselor naţiei într-o fortăreaţă statală pervertită politic a devenit astfel “realitatea” zilei! Ce fundătură pentru “libertate”! Mai bolnavi decât cei intoxicaţi, otrăvitorii  au reuşit  să-mpingă societatea într-un punct extrem de primejdios. Cu excepţia a doi, trei jurnalişti, a câtorva politicieni  şi a unei mâini de “golani” din pieţele blogosferei libere de mogulism, prea puţini par conştienţi că, nicicând amorţit,  sindromul suspendării prin puciul parlamentar din mai 2007 a uneia din Românii devine mai virulent ca oricând! Generate de instinctul de apărare a prăzilor obţinute prin rapt,  noxele florilor otrăvite bântuie porcin şi ameninţător prin spaţiul cotidian în care mai trăim liber, doar respirând prin filtrul bunei noastre credinţe.

-  Tre’ să scăpăm de Băsescu!
-  Iar vii cu refrenul, măi şmecheraşule? La dracu’, ne-am săturat şi noi de când o tot repeţi ca papagalu-n orice ocazie, la orice vorbă şi în orice scrisoare. Ce, nu se ştie asta, de luni, ani de zile, nu se bate apa-n piuă pe toate canalele? N-avem oameni plătiţi care doar asta fac, în toate ungherele, posturile, ministerele, vaaai, ce plicticos eşti! Ai grijă cu dezbaterea, vezi că nu candidezi la “mister Vama Veche”!
-  De ce mă jigniţi? Vă dau carnetul de membru penele! Cu autograf şi poză! Aţi  uitat ce i-am făcut  la Cluj?  Acuma vă găsiţi să…
-  I-ai făcut, pe naiba! Un filfizon disperat s-apuce la putere!
-  Cosmonăucule, eu ţi-l-am spălat pe iliescu şi eu ţi-l mâzgălesc la loc. Nu te lua de mine, că nu-i soacră-ta aici să te apere.
-  Lăsaţi prostiile că suspendăm alegerile! Pardon, şedinţa! Patriciu spune că dacă şi de data asta dăm chix, ne taie bonurile de masă. Ce să-i transmit? E nervos. După câţi bani a băgat… O  să scăpăm de Băsescu?  Hrebe, zi şi tu!
-  Păi să vedem: două mii de vagoane de rahat de la Securist-Express, din care o mie cinci sute livrate la Voiculescu şi la Vântu. Restul, la alţii, îi ştiţi. Plus pagubele! Povestea cu hayssam, ăia doi care l-au pescuit pe omul de la ani şi s-au înecat ca ţiganii la mal, neisprăviţii de la oengeuri cu prefraudarea care…
-  Problema-i Băsescu! Tre’ să scăpăm de dictator! Pe mine mă ştiţi, sunt om de cuvânt, o să reformez instituţiile statului, am luat deja legătura cu  o serie de şefi de stat, am fost la Kremlin, unde eram aşteptat, cu muzică, am trimis mesaje la Bruxelles, Strasbourg, Casa Albă, patriarhului Daniel, la armată, lu’  Severin, deşi e ocupat săracu’ cu un masterat în “formula apei”  pentru care a refuzat postul de …
- Prostănace, ce faci, repeţi aici, discursu’ ? Crezi că io-s  soacră-ta? Problema eşti tu! Te-ai băgat cu oiştea-n gard şi mai ai tupeul să caşti gura? Vezi să nu-ţi scape o virgulă şi să nu zici ceva-n plus, mai bine  muşcă-ţi limba! Ai grijă, vorbeşti repede, gesticulezi, ca la învăţământu’ ideologic: mult, cu tărie, da’ nu spui nimic. Că şi dom Iliescu ne-a transmis: a venit momentul să scăpăm de trădătorul care a întinat nobilele idealuri ale capitalismului de cumetrie! Hai, treceţi la treabă, că mai sunt destule de făcut. Vom frauda şi ideea de fraudă! Vom băga ceaţă! Scandal! Televiziile să ia foc! Să scoată fum! Vom monta sindicatele, oengeurile! Pe Vadim, să sară calul!  Vom opri trenurile, circulaţia! …”Şi totuşi, dacă nu scăpăm?”

Din perspectiva cerinţelor unui management de ţară, portofoliul politic al lui antonescu este gol goluţ! Oricum, asta nu pare să conteze foarte mult. Nu mulţi sunt aceia care privesc răspunderea acordării unui vot printr-un astfel de filtru. Şi surprinzător de puţini veghetori ai neamului par a fi îngrijoraţi de faptul că prezidenţiabilul crin e coada de topor color inscripţionată cu săgeata a unui poftitor de aur negru şi de bani horror. Aşa că, cinstit băiat, pentru a justifica veleitarismul său de prezidenţiabil, încearcă să-şi facă până şi din încălcarea normelor de conduită obligatorii pentru orice cetăţean corect (acelea de a nu trage chiulul şi a încasa bani nemunciţi) o “calitate!” (Asta bineînţeles, cu suportul gălăgios al galeriei de ciraci pentru care accesul la ţurţuroiul de la butoi e garanţia fidelităţii fără limite). Validă probă, tot atât de absurd-comică  precum remarca lui geoană, roboţelul cel  învârtit cu cheiţă, privind frica lui Basescu de confruntare!… Din această similitudine de găunoşenie vine şi relaţia lor de siamezi politici pe care, străduindu-se excesiv s-o nege, o scot şi mai mult în evidenţă. Prin urmare candidatul crin declamă: “sunt diferit de ceilalti candidaţi prin trecutul meu, prin atitudinea mea. Eu cred că pentru viitorul Romaniei e nevoie de un preşedinte care să fie suficient de puternic, să fie independent faţă de propriul partid, de diferite clici, de înregistrări apărute peste noapte. Un om care să nu mintă şi un om care sa aibă curajul să-şi asume reformarea instituţiilor şi a clasei romanesti“. Hollywoodian portret, reuşită recitare! De aia lui patrician boy din Carpaţi nu-i tremură vocea, îndelung exersată, şi nici nu uită să-l eticheteze pe frăţânu geoană, pentru contrast, ca fiind “mincinos, populist, plicticos”! Un  “duce de râpă” pe care, cu tact şi gingăşie trebuie să-l salte din balansoar. Urmează, previzibil,  lovitura elegantă dată la gioale:  “dumneavoastră şi dl. Băsescu sunteţi reprezentanţii aceluiaşi sistem” (Însfârşit s-a găsit cine să-nfrunte sistemul) Mincinos sau nu, celălalt, vitregu, însă, o ia şi mai abrupt în direcţia binelui pe care vrea să-l aducă ţării când spune cum se vede el în “ceaşca” lui ilici: “viitorul presedinte trebuie să facă o majoritate parlamentară înainte de Crăciun şi să facă un plan anticriză foarte clar. A treia mare misiune a preşedintelui este să asigure continuitatea marilor proiecte de dezvoltare începute şi să asigure o funcţionare corectă a instituţiilor“. Exact ce aştepta boborul, nu? Doi într-unul! “Ştiţi că eu sunt un om de cuvânt care crede în instituţiile democratice de tip occidental şi că am intrat târziu în politică animat de dorinţa de a face bine”. Ştim, domnule geoană, cum să nu! Ştie şi guşă, hrebe, voiculescu, ştie şi patriciu, kondiakov, stancev, hayssam, iliescu, ştiu toţi tunarii din media! Şi crin! Chiar şi peste graniţă, se ştie, din golovin în golovin până la kremlin, nu de azi, de ieri, de când sunteţi împreună: “fie ca dupa 6 decembrie să nu mai fie Traian Basescu preşedinte“. Ei, vedeţi ce bine vă stă la amândoi pe un balansoar?

V-aţi imagina ce s-ar alege de un trib dintr-o zonă a patra, cincea, a lumii, în care şefia ar ajunge pe mâna unui războinic obişnuit să-şi verse săculeţul cu diamante la masa de joc a  omului alb?… În stare să-şi joace turma ca să-şi scape urma? Aşa se întâmplă, însă, numai în basme. În realitate, la noi, lucrurile sunt un pic mai relaxate. “După eliberarea sa din arest bossul din Ghencea a fost informat de şefii cazinoului Marriot, că datorează aproape doua milioane de euro, bani pe care îi poate plăti şi în rate”. Poate că purcarul cel sărac şi cinstit din altă poveste să fi pus mâna  pe nenumărate cirezi şi pe împărăţie, dar ciobanul din povestea cu oi şi măgari,  mai are, până atunci, de construit puzderie de biserici şi palate. Deşi dac-ar fi după unii dreptfurăcioşi cu inel în nas de prin partea locului, i-ar vinde şi mâine, oierului, tot. Şi tribul şi meciul. Fie şi pe datorie… Mai era o poveste, cred că şi pe asta aţi auzit-o, sau aţi văzut-o la desene, pe reţeaua de Cartoon, v-amintiţi? Una în care Bugs Bunny întinde o panglică peste ţinutul cu proşti pe care toarnă un nesfârşit şir de cârnaţi şi torturi. În final, după ce s-au ghiftuit toţi, trei zile şi trei nopţi ca-n basme, o turtă dulce uriaşă subtilizată dintr-un bucur-bazar cu snoave şi cimilituri se prăvale cu panglică cu tot peste netoţi. N-a pierit nimeni, staţi liniştiţi, mai are urecheatul, o turtă şi mai şi. … Cu poveştile, cum se vede, stăm bine. Şi cu turtele. Avem de unde alege. Uite, încă una, o poveste grozav de înfricoşată, ioi, ioi! Mi-e şi greu să v-o zic. …Se spune că de mult, când nu prea existau rânduieli şi legi, un războinic din alt ram al tribului, care poftea la şefie, ar fi sărit cu brişca la gâtul unui trădător din neamul lui care le tăiase mai toate pădurile, condamnând tribul la paragină şi sărăcie. Şi la boala somnului. “Şi, mai departe?” Mai departe, nu-i nimic, ce să fie! Ăsta-i basm. Brişcă de aia nu s-a inventat nici în poveşti.

În “Proiect de preşedinte”, o găselniţă preparată mai deunăzi, de cotidianul,  crinul organizaţiei petroliste era numit “oratorul”. O calitate seducătoare, încă, pentru destui conaţionali! Îmi vine-n minte admiraţia mai veche a unei vecine faţă de tot ce ieşea din gura altui orator, care, spre deosebire de crin făcea şi spume când perora, furibund, pe sticlă. Argumentele privind lipsa de potriveală a vorbelor cu faptele, logica, nimic nu putea îndoi puterea acelui “Da, aşa-i, da’ ce bine le zice!” Oratoria e altceva decât comunicare. Poate fi de mare folos  doar când e purtătoarea de cuvânt a valorii! Altfel, ţine de spectacol, de vedetism, sau elitism, de superficialitate, de fani cuceriţi de aspectul exterior, de trucuri verbale, de apetenţa pentru băşcălie, de atracţia pentru bătălii de carton. Tipul politicianului de decor cu sonor, crin, nu s-a făcut cunoscut prin vreo acţiune, o lege, ceva de importanţă pentru naţie, nu ştiu să fi avut iniţiative în beneficiul societăţii  (o “lege antonescu”, ar fi sunat frumos, nu?) să fi înobilat politica dâmboviţeană cu o marcă proprie. “A înobilat-o”, da, în acţiunea “patriotică” de suspendare a preşedintelui  alături de felix motanul şi de prea-liberala norica, în fruntea celei mai cunoscute “iniţiative reformatoare”(fără absenţe!) împreună cu grupul pe care-l ghida, cu zel, prin boscheţii parlamentului. În rest, nici măcar n-ai pentru ce să-l critici! Atâta amar de vreme să ocupe funcţii politice, numai de formă! Nu-i de mirare că doar forma contează şi acum în verbalismul dumnealui. O formă în care atacul facil, abil-ipocrit, e  modul în care-şi poate masca în ochii unora completa lipsă de substanţă. Asta şi dacă n-ai lua în  considerare pe cine şi ce reprezintă “oratorul”! Dacă n-ai observa ce diferenţă, de teatru absurd, e între ce spunea mai ieri şi ce spune acum despre personaje cu care a concubinat politic (pe moment, ţinute “la cutie”). Şi dacă n-ai vedea uriaşa discrepanţă între afinităţile lui politice reale şi preţiozităţile declarate! Şi dacă nu te-ar deranja atacurile meschine care vor  să provoace reacţii de justificare a posturii de “adversar jignit”! (O poziţie jenantă, domnule profesor, pentru un om onorabil fie el şi fost bibliotecar sau muzeograf  şi gratuit-jignitoare pentru boschetari). “Dar, dacă tot aţi reuşit să vă autojigniţi atât de inspirat, n-ar fi o idee rea să ajungeţi atracţia unui muzeu de boschetari politici, nu? Ce ziceţi?”

Organizatorul dezbaterii televizate se uită la ceas! Ora se apropia şi candidatul ia-l de unde nu-i! Îl apucă toţi nervii. Aşa că puse mâna pe telefon:
-  Alo, bună ziua!
-  Bună! Se auzi un şuşotit de la capătul firului.
-  Domnul Hrebenciuc e acolo?
-  Da, răspunse abia auzit vocea.
-  Pot vorbi cu el?
-  Nu, se auzi şuşotitul.
-  Dar domnul Guşă?
-  Domnul Guşă e la Moscova…
-  E vorba de dezbaterea programată,  cu cine pot lua legătura?
-  …..
-  Doamna Margareta e acasă?
-  Da!
-  Poate vorbi cu mine?
-  Nu, e ocupată!
-  Doamna Mihaela?
-  Ea e la Bancă!
-  Mai este cineva pe acolo?
-  Da, şopti vocea.
-  Cine?
-  Mai mulţi…  Şi un poliţist!
Surprins, organizatorul întreabă:
-  Şi ce caută poliţistul acolo?
-  Vorbeşte cu lumea. Cu Iliescu, cu Oprişan… Cu ziarişti, cu popi… Cu pompieri…  A venit şi Vanghelie…
Auzind vacarmul la celălalt capăt al firului organizatorul se sperie de-a binelea:
-  Pompieri?… Şi ce e cu zgomotele acelea?
-  Un elicopter!…
-  Un elicopter??
-  Da. Face parte din echipa de căutare! Sunt şi unii de la Armată… Organizatorul e din ce în ce mai speriat:
-  Dar ce se-ntâmplă acolo?
-  Şşşşşşt!… Mă caută!…

În lumea noastră relativă, oportunităţile, adică acele colace care apar când şi când, pe nisipurile mişcătoare ale vremii, pot ajuta, dar la fel de bine pot trimite definitiv la fund pe orice pescuitor de ocazii. Probabil e un raport aici, între “noroc” şi natura “norocosului”. Între adevărul şi percepţia noţiunii de “fraier” şi cea de “deştept”, asta evident, pe o plajă largă şi pe o scară de apreciere care nu pentru toţi şi nu peste tot e la fel. Îmi vin în minte vorbele unui şef de oenge dedicat ajutorării unor categorii de defavorizaţi: “dacă câştig la loto îi las dracului şi-mi văd de ale mele”. Pe tărâmul politicii, cum “deşteptăciunea” de acest fel devine pe zi ce trece idealul ţărişoarei, destui conaţionali “lasă dracului” orice  scrupul şi trec la aplaudat şi la pescuit oportunităţi soioase, dintr-acelea înşirate pe coada javrelor din presă şi din tomberoanele “bunului simţ” sau ale lui “câştigăm împreună”. Aşa că, frecvent oportunismul slinos care mimează “schimbarea” de fond, din convingere, din redimensionare lăuntrică a valorilor fundamentale, adică duşmanul de moarte al adevăratei înoiri, a aceleia care-i arată goliciunea, atrage minţi “curate”! Altfel spus, ca şi colesterolul, oportunismul are două forme: una care ajută, alta care distruge. Trebuie să recunosc că am scris rândurile de mai sus ca reflecţie la schimbarea “miraculoasă” de discurs a prezidenţiabilului crin! Un exemplu perfect de versatilitate menită să depună instant, pe venele percepţiei electorale, un strat gros de motorină. Atenţie, ne spun televiziile, crin schimbă placa! Adevărat: pe platouri, fără pauză de motor, se trage o dublă: crin se distanţează de recent-pupat poalele învăţătorului iliescu! Şi încă una dură: crin se delimitează de prea-guralivul său şef de campanie! Urmează alta şi mai tare: crin îl trage de nas pe geoană (aflaţi amândoi, încă, în braţele meisterului iohannis!) Şi una care bubuie: crin sare la gâtul mogulilor!” Grozav! “Cu permisiunea d-tră, domnule crin, o vreme ar fi în avantajul vostru, să nu vă mai foflinţaţi nici cu dl. patriciu. Sau, v-a spus deja, el,  asta?”

up-date

Un Băsescu care ar fi reacţionat pe măsura acelor provocări prosteşti de care părea foarte mândru acest obrăznicuţ dornic sa crească-n ochii clasei, m-ar fi dezamăgit. Aşa că e bine că a rezistat (chiar dac-a avut un moment de slăbiciune) şi n-a tras cu “tunul după ţânţar” (un ţânţar care se voia armăsar)

“Alo! Institutul liberal de bun simţ şi lustraţie, secţia, revoluţia binelui?
Cu sorin de la ligă, vă rog, şantajistul!… Cum, lipseşte de la serviciu?”

Una din ele, din poze, vreau să zic, pare a unui şcolar în aşteptarea unui premiu. Sau măcar, a unei menţiuni. Îmbrăcat corect, proaspăt tuns (“Ei, acuma semeni şi tu a băiat!”) competitorul, cam buhăit, obosit de stat pe tuşă, probabil, arborează o părere de surâs, mulţumit de cum arată. Dincolo de asta, sprânceana dreaptă uşor ridicată îi dă un aer de plictis şi superioritate, accentuată şi de încruntătura care vrea să sugereze că tocmai se ocupa cu ceva important. Vreau să aflu mai mult despre acestă poză care a monopolizat bunul simţ, vrând probabil să-l returneze de pe o poziţie înaltă, drept mulţumire celor ce l-au urcat acolo. Mai întâi miliardarului său protector, dar, bineînţeles şi oamenilor acelora în stare de orice pentru a câştiga respectul cuvenit patronilor lor care-şi bat capul zilnic, cum să ne dea nouă, spaime, crize, boc  şi “plouă”. Privesc în jurul pozei, nimic! Flutură vântu! Cum poate, totuşi, o imagine bidimensională să devină o prezenţă convingătoare în trei dimensiuni? Cu înşiruirile impresionante de calităţi ale candidatului crin de pe blogurile fanilor? Ce-i drept, astea dau lungime şi lăţime pozei! Îi întind obrajii, îi lungesc, iliescean, zâmbetul, îi subliniază aerul de vedetă, îi accentuează grija pentru presupuse treburi de răspundere. “Crin Antonescu a pierdut alegerile in colegiul bucurestean pe care il reprezinta in Senat si totusi, ca urmare a aranjamentului Hrebenciuc – Olteanu, legiferat in Parlament de coalitia anti-Basescu, impotriva vointei electoratului, Crin Antonescu a devenit senator. Asadar, Crin Antonescu ii datoreaza lui Viorel Hrebenciuc functia de senator. Cum vrea cineva care a pierdut colegiul in care a candidat acum un an, sa castige Romania, ramane un mister”, se arata intr-un comunicat remis Ziare.com. Iar in luna martie, acelaşi distins candidat liberal, spunea:  “pot sa apreciez, ceea ce nu pot aprecia la altii, la alti oameni politici din Romania, la multi, faptul ca de la Ion Iliescu din `90 la Ion Iliescu din `96, la Ion Iliescu din 2000, din 2008, e o evolutie pe care n-ai cum sa n-o remarci si n-ai cum sa n-o respecti”.  Ca să vezi! Asta lipsea în poză: o mână prietenească întinsă cumătrului tuturor cumetrilor!…  În fundalul imaginii, în spatele candidatului din poză, pentru o clipă, se ivesc, plânse, umbrele celor schilodiţi şi alungaţi de venerabilul politician. Desigur, “bene-ficiarul” lungului pomelnic de laude înşirate ca într-o şedinţă tipică de promovare din vechiul pecere, nu observă. E mult prea preocupat de ideea de a împărţi autografe.

Cum viabilitatea unei construcţii depinde de scheletul de rezistenţă, e chiar amuzant să vezi că insistentul apel la rezistenţă al vocilor cu accent de ghencea vine din cimitirul comunist producător de fantome vii şi hiperactive pentru media. Izbitoare asemănare cu apelurile  “TVRLibere” din zilele “revoluţiei televizate” şi ale mineriadelor preparate securistic cu vizionare interactivă pentru prostime! Apelurile acelui “far national” spre care erau aţintiţi atunci ochii boborului seamănă comic cu chemările la rezistenţă şi respect ale lămpaşelor unor televizii actuale. La douăzeci de ani distanţă, capul lui adrian ursu, de pildă, emite-n alte condiţii, cu alte scopuri, dar pe aceleaşi lungimi de undă cu al venerabilului răzvan theodorescu cel “sechestrat” atunci, dacă v-amintiţi, la etajul unşpe al minciunilor televizate! Gena comună a soiului comunist de ieri cu cea a extracapitalismului original de azi, e vizibilă în tot ce spun şi ce fac scheletoconstructorii! Au întors propaganda pe dos şi s-au organizat în reţeaua naţională a banditismului legalizat democratic. Pe de o parte au tras  în cei paşnici, în “nostalgici”, în cei de bună credinţă, pe de alta, au folosit toate spaimele acumulate-n timp şi au confecţionat altele, tot pentru aceiaşi! Reţetă securistă de antrenare şi fidelizare! Au dat cu “dero” peste memorie şi au racolat noi vietăţi umane rapace şi agresive de grotă. Au reideologizat “pe invers” populaţia spălând cu spor creiere şi suflete.  Au făcut din cei ce au practicat “rezistenţa prin furt”, flămânzii din epoca ceauşescu, legitimatorii  hoţiilor lor fabuloase, trădători senini ori băşcălioşi tembeli, ai propriului lor drept la un viitor demn, ca şi al ţării care le oferă identitatea şi rostul în lume! Potlogării laborioase, manevre fascinante, costuri exorbitante! Doar că  “rezistenţa eroică” a făuritorilor şi apărătorilor de legi în folosul lor personal îşi vine singură de hac!  Sistemul monstruos  construit cu atâta abilitate în  douăzeci de ani  de iliescism multilateral dezvoltat, liberalizat şi mediatizat, pârâie ca o tiribombă din parcul de distracţii. 

Din stânga drumului, un nene cu o fizionomie uşor crispată care se vrea relaxată şi încrezătoare, priveşte ţeapăn de pe peretele unui cort de unde pare să primească ghionturi dure ascunse-n zâmbete amicale. Parcă mi se face milă. Ai zice că e un elev terorizat că n-o să poată niciodată spune bine lecţia cu care e îndopat. Mentori de elită apreciaţi oriunde-n lume pentru rezultatele celor preparaţi pentru astfel de încercări, îl instruiesc non-stop. Iar seara, înainte de culcare, o rubedenie severă din familie  îl pune să  mai recite odată lecţia pe care o repetă de luni de zile. Ascultător, o turuie cu voce supărată şi precipitată de megafon. Aşa-i când lucrezi sub presiune! Vai de ea viaţă: să visezi noapte de noapte, lozinci, slogane, ameninţări, căderi!… Şi mai ales pe omul ăla rău, care-i umileşte şi când nu spune nimic! Chiar şi când îl fac zoaie găştile reunite pe sticlă.  Sau îşi inchipuie că-l fac. Dictatorul nemilos cu privirea uşor saşie care-l urmăreşte acum, şi dintr-un panou! Până şi-n somn!… Şi-n vizite private! Chiar aşa! Pe cine şi de ce interesează asta? Ar trebui reclamaţi parlamentului! Şi CSAT-ului! Şi sindicatelor! Şi lui nea nicu văcăroiu. De ce atâta curiozitate pentru discuţia lui de la Moscova cu un membru GRU, fost spion sovietic, prieten vechi, garantat de Guşă? Puţin respect! Ce, n-are el, cui să dea socoteală? (Of, ce lehamite i se face  câteodată, de atâta hărţuială! Vanghelie, hrebe, felix şi, cu voia găştii, ultimul pe listă, nea nelu, nu-l lasă din gheare nici în concediu. Sule-n coaste!) Parcă tot patriciu e mai cumsecade. Ăsta s-ar fi dus singur la negustorul de energie din capitala ţării vecine şi prietene de nădejde, cum se ştie, de mult, de la istorie. Ori l-ar fi trimis direct pe D.I.P cu câţiva băieţi deştepţi. …Uneori i-ar plăcea să fie liber!! Ce bine ar trăi într-un cort ca ăsta, undeva departe de ispitele politicii, doar cu familia lui modestă. Cu nevasta şi copiii. Sigur, şi cu ceva parale. Dar fără…  “Aoleu, iar vine seara şi m-ascultă!”