„La nord prin nord vest”

Au fost nevoiți să îngroape ordonanța, principala lor realizare din programul de guvernare? Ei, și? Nu-i bai, mai sunt și alte oportunități, că doar zilele negre ale atacurilor concertate la justiție n-au intrat în sac, se îmbărbătează Liviu, încurajat de niște parlamentari, apărători ai statului lor de drepturi, care abia așteaptă să repare prestanța șifonată a legislativului. Păi nu-s ei la putere? N-au acum oportunitatea de a o pune pe deplin în slujba lor? Cu justiție cu tot? Nu se bucură ei de tot sprijinul din partea poporului pesedist încât să întindă Oltenia și peste nord vestul țării și s-o acopere cu steagul roșu? De ce nu și toată țara? N-au ei oameni pricepuți, supuși de nădejde, peste tot în structurile statului? N-are partidul destui primari, capabili, plini de râvnă, experți în cheltuirea banilor publici cu ocolirea legii, normelor și regulilor?… și șefi de județene care merită să li se mărească salariile? De ce să nu lucreze liniștiți, toți oamenii ăștia, săracii, la lumina zilei, fără griji? Fără frică de lege? Prorogare, abrogare, grațiere, legalizare, supralegalizare… Iacătă, asta-i soluția! o supralegalizare ar rezolva problema. (Liviu, ce deștept ești, nu degeaba mintea ta, după ce a trecut prin capul multor interlopi, și-a lăsat mustață). Și s-ar reabilita și parlamentul că prea s-a umilit respingând ordonanța, vorba unui fost președinte.

22 Februarie 2017 at 10:54 2 comentarii

Într-o țară ca a noastră

Imaginați-vă că ați fi în subordinea unui primar, inspector, director, șef PSD-ist, că jobul vostru, cariera, salariul, resursele familiei, depind de partidul care vă cere să contra-manifestați. Câți or fi în stare să treacă peste ordinul șefului? Dacă mâine oamenii ăia s-ar trezi cu Ceaușescu, probabil mulți din ei și-ar căuta locul marcat pe stadion în adunările de slăvire a demiurgului și ar scanda cu înflăcărare lozincile de pe bilețelele împărțite de tovarășul secretar. Ca și încercările de inducere a fricii, de intimidare, contra-manifestațiile de partid nu-s decât un răspuns politic anti-democratic la civismul autentic, liber de obligații partinice, al sutelor de mii de protestatari. Trecut și viitor; două lumi între care nici măcar nu mai poate fi confruntare. În 27 de ani n-a existat un partid care s-o fi cotit decisiv spre democrație autentică prin excluderea politizării. Au funcționat, singure sau în alianțe, tot pe calapodul PCR, punându-și pilele, cunoștințele și relațiile, nevestele, fiicele, amantele etc. în funcții. de sus până jos, cu un teribil tupeu fals doctrinar. prin consolidarea rețelelor transpartinice, corupția devenind o fortăreață cât țara.

Un sfert de secol de prăduială a alterat în măsură considerabilă metabolismul social. O spoliere de asemenea dimensiuni ar fi fost imposibilă fără a întreține un permanent climat de confuzie și dezbinare. fără ca prăduitorii să-și asigure o rețea uriașă de dependenți. În timp ce în țară, se țineau lanț mineriadele, manifestațiile, urmate de contra-manifestații în ceață, băieții se puseseră deja pe împărțeală. În 1997, când au scos ordonanța 88 de privatizare a societăților comerciale, primii milionari în dolari turnau beton la temelia capitalismului de pradă. Instalat prin crimă și minciună, noul regim ex-comunist dovedea o lăcomie mai cumplită decât invaziile de pradă din stepele Asiei, mai distrugătoare decât cele două războaie mondiale, mai monstruoasă decât sovromurile sovietice și megalomania lui Ceaușescu. Hârjoneala stânga-dreapta a politrucimii prin blocul uselisto-multipartinic, colaboraționismul șmecher între ex-comuniști, partidele istorice și monarhie, o politică mai ipocrită nu știu unde s-a mai pomenit în lume.

Unii, cu înstrăinarea cu clauze ascunse a resurselor strategice sau cu distrugerea patrimoniului economic, alții, cu retrocedările, și-au adjudecat până și proprietăți vechi de secole, din feudalism, patronând sau beneficiind de mafiile financiar-imobiliare, bașca comerțul abject cu drepturi litigioase. plus greblatul de fonduri europene în ogrăzile lor… ce companie prosperă de devalizatori! De-aia, în 2014, sub atenta coordonare a premierului Ponta, au șurubărit Codul penal și au eliminat infracțiuni grave, mai întâi cea cu subminarea economiei naționale, apoi sintagma „consecințe deosebit de grave”, și au redus masiv pedepsele pentru altele (vezi aici). Și pentru că, la cât au furat, nu era destul, reveniți la putere, au decis să facă mai mult pentru a-și ajuta frații întru infracțiuni, nu în sensul stopării fărădelegilor, ci al continuării lor fără opreliști… După ce și-au făcut averi fabuloase pe care riscă să le piardă, e de înțeles de ce au făcut din UE vampirul care suge sângele României, de ce arată acuzator spre multinaționale, de ce ar face orice să scape de MCV-ul care le dă coșmaruri, chiar să rupă țara de UE…

Priviți cu atenție la ce se întâmplă în acest timp al rezistenței! Un crez al binelui insuflă forță gândului prietenos, gestul frumos devine contagios, umorul și creativitatea par să curgă de pretutindeni, solidaritatea e la ea acasă. Într-o țară blândă ca a noastră, un moment de grație colectivă e un dar prin care schimbarea dinăuntru readuce lumina speranței.

19 Februarie 2017 at 13:46 4 comentarii

Kairos

Cred că termenul potrivit pentru ceea ce se întâmplă în România acestor zile e „conectare. nu reconectare! conectare la valori, la solidarizare firească, la simțăminte civice autentice. Nu mi-ar fi trecut prin minte că deprimanta lipsă cronică de solidaritate civică poate fi depășită, ca prin farmec, în câteva zile. că artiști, scriitori, poeți, hipsteri, corporatiști, șomeri și truditori, elevi și profesori, galerii sportive, tineri și pensionari, jandarmi și golani, creștini și atei, dincolo de diferențele materiale, educație, cultură, simpatii politico-ideologice (faptul că nucleele elitiste se dau jos din turn e în sine un semnal neobișnuit, de bun augur) descoperă ce-i leagă… de ce acum? de ce așa? Putem merge mult în urmă pentru niște răspunsuri, eu mă rezum la ce s-a petrecut recent. În primul rând, anul tehnocraților, cu toate neîmplinirile, a dat o măsură a beneficiilor pentru țară, posibile dacă, prin profesionalism și bună credință, s-ar șunta o clasă politică generatoare de degradare socială. În al doilea rând, luna de ofensivă a PSD-ului ajuns iar în capul trebii a dat, în contrapartidă, cu o nechibzuință istorică, măsura malefică a ceea ce intenționează să-i administreze unei societăți anesteziate de patimile politico-ideologice. Îndrăznesc să cred că, depășind plafonul ideologic, o parte semnificativă a societății românești se conectează acum, direct, la resorturile uitatei democrații participative. într-un moment neanunțat și într-un loc neașteptat.

Prin Kairos (καιρός), vechii greci înțelegeau un moment nedeterminat, o fereastră de timp în care se întâmplă un eveniment special prin semnificație. Un timp calitativ, unul diferit de măsurabilul Chronos (χρόνος). În seria evenimentelor de acest fel din istoria Eladei s-au înscris, cum știm, cele care au dus la nașterea democrației europene.

Ideologiile asigură o izolare mentală perfectă. Sub plafonul ideologic, locatarii se simt ca într-o cameră barică sub control. Traduse politic, momentele critice sunt raportate la doctrine și totul curge spre binele omenirii ca în operele marilor învățători care au grijă dintotdeauna de grijile ei. Dinăuntru nu se vede sensul istoriei. Personajele pictate într-un tablou nu văd tabloul. nici măcar pe ele. Cele din pictura politically correctness nu văd că excesele democrației au provocat haos și mari dezechilibre sociale. Ceilalți abia așteaptă să vină cineva să pună capăt unei democrații debilizate grav, fără să vadă că deja se întâmplă asta. Pentru ei nu contează riscurile și pericolele, socotind un act de dreptate faptul că plasa care sufocă drepturile și libertățile oamenilor se țese cu spor de la o zi la alta. Nu văd că the Great Trump la vest, the Great Putin la est și mai modestul Erdogan la sud, își marchează deja, fiecare în felul lui, zonele de influență și dominare. niște șefi de găști brutali ai planetei cărora cei din raza lor de atenție trebuie să le pupe inelul, ba chiar să le plătească taxe de protecție. Nu se iubesc între ei deși își recunosc, admirativ, desigur și concurențial, gena dominatoare, pofta abia stăpânită de a urni plăcile tectonice din arhitectura geo-globală. și, fără nicio îndoială, dorința irepresibilă, de a pune capăt democrației.

Reîntoarcerea la democrația participativă era utopie curată până la apariția rețelelor de socializare, căreia tiranii zilei i-ar pune lacăt, în orice moment. dacă pot. Cred că, dincolo de „impresia artistică”, de creativitatea colectivă, emulația surprinzătoare, în ciuda eterogenității, ăsta e motivul interesului, și a speranței, poate, cu care e privită în aceste zile, România. Îndrăznesc, din nou, să spun că nu e o întâmplare, ci începutul unui proces declanșat de stări, frustrări acumulate, încercări anterioare mai mult sau mai puțin eșuate de afirmare a unor segmente sociale, acumulări care și-au găsit acum timpul. Kairos! Poate va reuși, poate nu, poate nu imediat, dar schimbarea mentală, singura care poate regenera democrația, e incontestabilă. În plin război informațional, segmentată de interesele mânuitorilor de resurse planetare, societatea post-adevăr în curs de globalizare poate mai are șanse ca, plecând de la Agora virtuală și luminițele Agorei reale, să (re)instituționalizeze o democrație rezistentă.

Mi-aș dori ca doza de idealism din aceste gânduri să nu fie întrecută de scepticism

În fine, mă întreb și dacă actuala conectare la valorile judeo-creștine ale creștinismului primar, evidentă în special la comunitățile din cele mai năpăstuite părți ale lumii, e o coincidență, o întâmplare de genul „Kairos” concomitentă cu revirimentul la obârșiile democrației? …Dacă poate fi făcută o legătură, mai mult decât retorică, între ele?

13 Februarie 2017 at 18:14 4 comentarii

Spărturile în gard

bucuresti-5-februarie-ziua-celui-mai-mare-protest-din-istoriePrintr-o spărtură în gard pot să intre și unii cu intenții bune pentru oameni și societate (atunci când poarta principală e închisă) dar și tâlhari care pot distruge cetatea. Ca instrument alternativ de legiferare în cazuri de urgență, rostul practic al ordonanțelor decurge din motivația și modul lor de utilizare. Motivația pozitivă, din păcate, nu anulează arbitrariul lor, riscul de a fi folosite împotriva societății. În cazul unor guverne lipsite de un suport parlamentar suficient pentru a-și trece legile, ca în situația guvernului Cioloș, de pildă, recursul la ordonanțe, în bună parte, era singurul mod de a-și face activă și eficientă, guvernarea. O muncă de Sisif, dacă ne gândim la ce înseamnă „urgent” pentru puterea care i-a urmat. Că guvernele pesediste spulberă în regim de urgență, cam tot ce lasă util și necesar societății cei dinainte, e exact ce se-ntâmplă, politic, de ani de zile. Un pas înainte, doi înapoi! Cu adevărat grav e că, ajuns în mâna unei puteri cu probleme penale, instrumentul e folosit ca șperaclu pentru intrarea dictaturii în cetate. o armă mortală pentru statul de drept. așa cum se întâmplă acum. Când în loc de suport legal pentru intervenții în situații grave declanșate de fenomene meteo, accidente, crize financiare, situații economice presante, ordonanțele sunt folosite de guvernanți pentru beneficiile lor personale, inclusiv legalizarea tâlhăriilor, e timpul să se renunțe la instrument.

8 Februarie 2017 at 14:57 12 comentarii

Rezistență și mefiență

Angheliță Gheenu, zis Aghiuță, comisar principal pentru România din partea lui Scaraoțki, gubernia iad 1, nu e în apele lui. Se teme că  vor avea parte de cazne grele pentru toată legiunea dacă nu duc până la capăt misiunea. Scaraoțki nu iartă. Ar fi a doua mare înfrângere, după eșecul cu mitomanul Copy Paste pe care l-au pus în capul mesei, ca niște draci tâmpiți ce-au fost, crezând că minciunile pe care i le suflau non-stop vor rezista cât iadul. Iar după toată tărășenia aia rușinoasă, acum să cadă din lac în puțul cu smoală? să dea de dracu și cu Dracnea? De ce? Fiindcă-i căzuse cu tronc și d-nei Pippidi  care-l ceruse ca actor principal în „Evangheliștii”?

„Ziceați că e copitat serios, ai? că-i dat naibii de clonțos, exact ce se cere în fișa postului, că are competențe speciale dovedite, experiență în munca de noapte, c-a lucrat bine în cimitir, cu dracii…  Negru de mânie, Aghiuță tuna și fulgera: „Păi cum, mama  dracului, v-ați lăsat manipulați în halul ăsta, naiba-să-l ia de pripășit? Chiar l-ați crezut  în stare să ducă TelDrumul dracului până-n fundul iadului? să facă din România numai gropi? Ați căzut voi, în gropile lui, draci idioți ce sunteți! Americani și europeni, bancheri și mineri, toți vă dau cu flit. sau cu aghiazmă! I-res-pi-ra-bil! Ați ajuns de râsul lumii. râd și moldovenii și bulgarii. chiar și copiii! Și Biserica s-a lepădat de voi, nevrednici ce sunteți! Nu m-aș mira să protesteze și parlamentul iadului, naiba să vă ia! Toate victoriile strălucite ale cohortelor satanice de elită, în cap cu Iliescu, Năstase și MefistoFelix, se duc de râpă. …în râpa porcilor, cum în care râpă! unde o să cădeți și voi, acuși, că eu n-am chef să vă  exorcizez”..

3 Februarie 2017 at 19:02 6 comentarii

Căţeaua Griveille

O familie tradițională: Griveille și Grivei
…„Totuşi, Griveille mai face şi greşeli ceea ce-i aduce la turbare pe patroni. Un „marş potaie” mârâit, însă, cu tandreţe de mogul, într-o asemenea situaţie, poate suna pentru căţeaua lui ca o dulce iertare, un princiar semn de restabilire a amorului financiar. Drept dovadă, la dezvăluirile despre porcăriile patronului, căţelei Griveille îi clănţăne firfiricii din zgardă, de furie. Ar sfâşia orice justiţie care ar pune zăbrele între ea şi mogulul huzurului ei. Ar face praf până şi umbra democraţiei pentru patronul libertăţii ei de căţea.”

Gradina de hartie

Deşi s-ar zice că-s de o mamă şi de un tată, specia canină care veghează mogulocraţia e total diferită  de „câinele de pază al democraţiei”. Rezultat al unor numeroase selecţii, încrucişări şi tranzacţionări, Canis  Mogulensis, înainte de toate, e o căţea. Numele de  „Griveille” i s-ar potrivi numai bine pentru că Grivei de dincolo de sticlă auzindu-se apelat, nu sesizează diferenţa de gen şi-i răspunde, lătrând, în  acelaşi ton. O rezonanţă pe care stăpânii căţelei contează, ăsta fiind, de fapt, rostul ei. Aşadar, pentru percepţia publicului, confuzia e genială din perspectiva efectului. Cum nişte discuţii de alcov politic, Griveille-patronat, tocmai au devenit publice, putem constata că zoopolitika creatură care a umplut spaţiul public naţional cu tot felul de varietăţi şi subspecii  se gudură ceva de speriat încă din momentul în care i se dă drumul din laborator. Promptitudinea cu care se prezintă la „aport”,  mulţumirea pe care o manifestă când…

Vezi articol original 123 de cuvinte mai mult

26 Ianuarie 2017 at 19:35 7 comentarii

Trufe și flori

a dat în floare
pomul lăudat
pregătiți sacii
aveai dreptate, mamă
virtute moartă
e modestia

de la o vreme
neștiind de păcatul trufiei
trufele din grădina mea
se visează flori de măr

23 Ianuarie 2017 at 16:36 8 comentarii

Articole mai vechi


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 881,208 hits

Grădina de hârtie

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.254 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 881,208 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: