Declin

Winston Churchill, Zurich, septembrie 1946
„Ridică-te Europa!”

Robert Schuman, Declarația de la 9 mai 1950

„Drumul spre Europa unită va trebui să pornească dela realizări concrete, care să creeze o solidaritate de fapt (…) “

Jean Monnet
„Noi nu coalizăm statele, ci unim oamenii“…

*

Acuzele, grămadă, la adresa grecilor sunt la ordinea zilei. Etichete și clișee. Garnisite cu delicatese edificatoare asupra puturoșeniei sau hoției grecului, selectate din bagajul atâtor concedii românești cu gyros, ouzo și zile de neuitat la malul Mediteranei. Un nimerit prilej pentru compatriotul nostru să-și demonstreze solidaritatea pentru lipsa de solidaritate așa cum a fost învățat în cei 25 de ani de îndușmănire națională pe orice motiv generator de sentimente declasante. Ceva indispensabil pentru starea de bine și respectul de sine probabil, un drog ca și bârfa, familiar pe aici, cultivat non-stop nu doar pentru consum propriu ci și pentru prieteni.(râde ciob de oală spartă).

„Grecia nu merită să fie salvată”, strigă din toți rărunchii unii de pe dreapta, mai tare chiar decât nemții și englezii! (și dacă Grecia nu mai vrea să fie salvată?) În ăst timp, alții de pe stânga, mai vehemenți chiar decât adepții lui Tsipras, ar vota OXI cu două mâini, dacă ar putea! Pentru ei, necazul grecilor fiind doar o oportunitate ca să-și exhibe anti-băsismul cronic justificat cu măsurile temporare pro-austeritate din 2010. ca nu cumva prozeliții lor într-ale josbăsismului să priceapă că nebunia asta s-a făcut cu risc politic asumat, exact la timp ca statul să nu intre pe o pantă ireversibilă.

Deși cauza cauzelor declinului Greciei e, categoric, corupția, cu tot lanțul ei de factori interni și externi, în comparație cu România vorbim de poziții și situații diferite. Un  mic efort de a judeca cu mintea proprie (pentru cei cu gândirea politizată și burdușită de clișee ceva aproape imposibil) ar permite să discearnă diferențele. În timp ce Grecia a ajuns atât de jos încât cele mai raționale voci spun că rămânerea în Uniune ori ieșirea sunt la fel de păguboase, România a fost oprită la timp din alunecare. Totuși, și dacă ar ieși, condițiile Greciei, diferite de ale României i-ar permite probabil, în timp, o redresare la un nivel suportabil pentru populație. Ceva imposibil pentru România.

Poate ar fi bine să ne întrebăm și cum suntem noi văzuți, de ce- și cine ar fi de partea noastră dac-am ajunge într-o situație asemănătoare. fiindcă asta nu e imposibil.

*
Elise Maillard, Ariane Molkho, 2002

„Mândră de civilizația și cultura sa, Europa parcă ar vrea parcă să se ferească de restul lumii. Și-ar datora originalitatea patrimoniului ei cultural comun: antichitatea greacă, Imperiul roman și crestinismul. Unitatea europeană se vrea modelul unei arisocrații culturale cu aspirații universale și ecumenice. Este Europa învățătorilor care predică lecția de istorie, mândri de Epoca Luminilor. Teritoriul comun al europenilor este cultura, scria Paul Valery. Europa, în dorința ei de unitate se dorește un loc de integrare, favorizând contientizarea unui destin comun““

iulie 1, 2015 at 13:50 15 comentarii

Grecia, starea de spirit

noradamian:

Postare din mai 2010, anul în care președintele Băsescu&premierul Boc au decis reducerea temporară a salariilor bugetarilor. Pentru ei, o sinucidere politică asumată, pentru România, unica măsură în acel moment prin care era evitată încetarea de plăți, adică falimentul statului. Doi ani mai târziu România alege USL cu Ponta premier, patru ani mai târziu, după altă alegere care n-a reușit să îndrepte situația, Grecia alege Tsipras….

Originally posted on Gradina de hartie:

Postat de Angel în „biblioteca din chioşc”

In Grecia, statisticile exprimă sec o realitate: 74% din populaţie declară net că nu este timp pentru greve si 51% (impresionant!) sunt gata să accepte şi alte sacrificii, în locul bramburelii sociale, care va conduce cu exactitate matematică la faliment; ceea ce nu par a observa elitiştii de afară şi „de sus” în  avântul lor denigrator la adresa a milioane de oameni aparţinând naţiei şi zonei Balcanilor, pe un ton superior-moralist! şi nici procentul de 40% (şi peste) de creştere al internărilor în spitalele de boli nervoase! Da, cifra e data din surse oficiale. Deşi, la drept vorbind, nu ştim care “locuri pentru nebuni” sunt mai mari: cele de dinăuntrul spitalelor sau cele din afară? …De-a lungul istoriei, în Grecia (dar gândul meu nu se poate împiedica să nu privească în paralel cu România) au fost făcute destule greşeli catastrofale inclusiv un…

View original 363 more words

iunie 29, 2015 at 11:46 14 comentarii

Jin Xing, from military officer to ballet dancer

O problemă serioasă a celor care vor să vadă cât mai multe din spectacolele festivalului de teatru de la Sibiu ține de alegere. Multe, diverse, atractive, pentru care să optezi? Informația ajută și nu prea: toate au parte de prezentări formal-elogioase, așa că ar fi de folos să consulți și alte surse- dacă ai timp; și să mizezi nițel și pe noroc. Amatoare de spectacole de teatru dans fiind, le acord prioritate la fiecare ediție. Sunt spectacole unicat, nu le mai vezi cu altă ocazie.  Teatru dans israelian (preferat)  japonez, grecesc, românesc, chinezesc. Complexe, originale, expresive, fiecare din ele spune o poveste.

Am intrat în sală știind doar că „Vreau să fiu altfel” (Different Loneliness) spectacolul cu care venise în Festival compania chinezească „Jin Xing Dance Theatre”are o coregrafie de excepție. Cu instrumentiști mongoli- totodată și interpreți vocali, dansatori chinezi și o coregrafă chinezoaică care a apărut și ea la sfârșitul spectacolului, copleșit(ă) cu aplauze. Ce voci, ce muzică! Impresionant contrast între forța tulburătoare a vocilor și nuanțele de mare delicatețe. Ca și alternanța între tradițional și modern pigmentată cu observații pline de umor ale interpreților vocali. Dansul, impecabil, de o grație și expresivitate rară. Povestea fabuloasă a coregrafei și a companiei ei înființată în 1999 (Jin Xing Dance Theatre -prima companie privată de dans din China) am aflat-o după spectacol, însă: „balerina, dansatoare, coregraf, actrita si o temuta moderatoare de televiziune. Are suflet de artist, insa cu o educatie vizibil cazona. casatorita (soț neamț) 3 copii (adoptați) Spectaculoasa si carismatica”. (din interviul Ralucăi Rădulescu, la TVR2)
Despre Jin Xing, născut(ă) în Korea, ajuns soldat în legiunea străină, apoi ofițer în armata chineză și, din 1991, după operația de schimbare de sex, o artistă celebră în China și pe mapamond, aici:
https://en.wikipedia.org/wiki/Jin_Xing

„Vreau să fiu altfel”, “Different Loneliness” este cea mai nouă coregrafie dintre cele aproape 20 create de către Jin Xing pentru compania ei, de la înfiinţarea acesteia în 1999. Producţia aduce pe aceeaşi scenă 9 muzicieni din Mongolia Centrală şi 15 dansatori ai companiei. Dansatorii iniţiază un dialog cu muzicienii, iar aceştia din urmă realizează o parte semnificativă a mişcărilor coregrafice. Unul din spectacolele surprinzătoare de teatru dans (produs de  Purple Star Culture & Communication Co., Ltd. Shanghai; proiect susţinut de The Joyce Theatre, New York) despre care vorbele spun insuficient.
Despre spectacolul cu care a venit la Fits, aici:

si un bonus, aici:

iunie 27, 2015 at 12:17 11 comentarii

Passo doble

Sub efectul meniscului accidentat juridic al lui ponta adăugat șocurilor în serie produse de justiție, frații useliști au sărit unii la gâtul celorlalți. S-au scuipat, s-au bârfit, s-au acuzat, fără însă, să uite de DNA, principalul lor dușman pe care încă n-au ajuns să-l ia prizonier, deși au niște cârtițe fidele și acolo. Lipsiți dintr-odată de minciunile anesteziante ale lui victoraș, pesediștii par să-și piardă mințile. Dușmănia frățească crește amenințător deși între ei stă fioros, Oprea, susținătorul de serviciu al psd-ului și al oricăror combinații în funcție de „interesul național” și internațional și, mai blând, MRU, susținătorul de serviciu al marelui pnl, și- al oricăror combinații de interes național sau internațional, după caz.

Doi vechi contorsioniști de top, experți în passo doble, cuplați strategic, pe de o parte pentru a asigura o relație cât mai pașnică între partidele useliste care au ocupat arena politică, pe de alta, pentru a ridica încă un zid de protecție politică pentru președinte. Cu asemenea oșteni de nădejde, cu meseriași puciști care-și cunosc bine marfa, cu spiciuri de vitrină, plicticoase dar din ce în ce mai bine silabisite, instituția prezidențială a făcut un pas cât un șpagat dublu. De data asta „i-a ieșit”, cum ar fi zis pe șleau un designer strașnic amuzat de reacția masculilor la vederea dosului unei distinse „instituții”! În mod normal, peneliștii ar trebui să preia rapid frâiele guvernării. Dac-ar avea curaj și ar avea cu cine.

iunie 26, 2015 at 17:24 8 comentarii

Noi pagini de curaj

Să nu ne îngrijorăm c-a dispărut curajul din țara asta! Nu doar că s-a înmulțit (de cel puțin de 7,4 milioane ori, după cifrele dintr-un dosar al d-lui Dragnea) dar pe zi ce trece îmbracă forme noi și mai ales, originale. Ce să apreciezi mai întâi: curajul nebunesc al d-lui premier Ponta de a lăsa guvernarea în izmene și țara sub praporele animat al d-nei Cristianei Anghel? ori curajul d-lui procuror Nițu de a ancheta magistrații  incomozi ai CCR? curajul d-lui Tăriceanu care a depășit și curajul istoric al neuitatului domn Crin Antonescu, ambii foste embleme glorioase ale prestigiosului PNL? ori al d-lui Chiliman, eroul zilei? neasemuitul curaj al parlamentarilor care-și votează pensii de Ali-Baba, ori al legiuitorilor care aprobă hăcuirea a ce-a mai rămas din păduri și din patrimoniul natural al țării? sau al d-lui Bombonel care-și flutură fularul ca să insufle curaj adulatorilor copilotului de formula zero barat?

Curajul tăcerii prezidențiale instalată la Cotroceni pare a fi elementul cheie de retrezire a curajului național. Boborul e din nou fericit. Cu ochii lipiți de viața de lux a cuplului prezidențial nu-l mai doare nimic. Curajul președintelui de a-și urca consoarta pe podiumul revistelor glossy a făcut din presa tabloidă o instituție atât de serioasă, încât și presa zis serioasă a devenit tabloidă! Ca urmare, veșnicii oameni de bine din boborul- de jos ori de sus, ganz egal- au curajul să-i huiduie pe domnii contra ale căror gânduri îi supără. Sincerele sentimente pentru cuplul cu cel mai mare dormitor din Europa par a fi cel mai mare câștig pentru sufletul nației devastat de deceniul băsist. În acest ocean al iubirii patriotice încap laolaltă toate personajele care i-au arătat dosul ex-președintelui. Până și d-l MRU, fost lider de partid plin de curaj devenit cariatidă a tronului cotrocenist. În fine, în fața curajului fustiței cu paiete aurii a d-nei președinte, chiar și josbăsismul devine istorie.

iunie 21, 2015 at 14:55 49 comentarii

Inbal Pinto and Avshalom Pollak Dance Company (ISR) la Sibiu: două spectacole, două lumi

noradamian:

După 4 ani, mîine 17 iunie, INBAL DANCE THEATRE COMPANY din nou la SIBIU cu spectacolul „WONDERLAND”, coregrafia Barak Marshall.

Originally posted on Gradina de hartie:

Inbal Pinto şi Avshalom Pollak lucrează de douăzeci de ani împreună. Au fondat prestigioasa companie israeliană de teatru-dans care le poartă numele şi crează fiecare spectacol amândoi, după o formulă magică care le aduce constant, succes.
„Poţi să îi spui dans dacă vrei, poţi să îi spui teatru dacă vrei, sau să îi zici teatru-dans, poţi şi asta. Pentru mine este un spectacol. Este o creaţie. (Avshalom Polack în conferinţa de presă FITS, de marţi 31 mai 2011)
PERLA, primul spectacol prezentat la Sibiu aduce ceva din fantasticul oniric al producţiilor lui Felini. Doisprezece artişti acrobaţi crează o lume magică a circului iradiind de frumuseţe şi graţie. Şi de prietenie copilărească. Sincronizarea perfectă, dramatismul şi inteligenţa imaginativă amintind de Pina Bausch, costumele fabuloase, muzica încântătoare şi decorurile de vis, toate într-o armonie rafinată, bucură deplin ochii şi auzul spectatorilor.

Un spectaol de dans uluitor şi colorat (La Figaro)

View original 234 more words

iunie 16, 2015 at 22:49 13 comentarii

Maidan politic și fetișism doctrinar

Stranie inadecvare: să cercetezi adâncimile terifiante ale comunismului, să elaborezi studii, să faci filme și să nu observi din timp cum apar și se înmulțesc semnele care anunță cel puțin tendința, dacă nu direct spre dictatură, spre un autoritarism tăcut și amenințător prin lipsa de opoziție la politica discreționară a puterii. Homeostazia sistemului comunist s-a dovedit mult prea puternică pentru a nu fi principalul pericol după ’89. Un rău trecut, preluat, perpetuat, adaptat care nu contenește să caute forme de reinstalare. Acestei unice doctrine respectată de un sfert de secol de toată clasa politică, cea a corupției politico-sociale, îi priește de minune chiar fetișismul doctrinar. Bateți-vă-n vorbe, copii, dați-vă-n cap cu ele, exact de asta avem nevoie, și de textele voastre, ca să ne facem treaba. Incompatibile practic cu organismul politico-social autohton, real,importurile de dogme și modele „de succes” n-au produs decât dispute sterile. Semințele gândirii critice au secătuit înainte de a da rod.

Din momentul zero în care și-au înțeles misiunea nu ca opoziție ci ca pe un război personalizat, răfuielile zis doctrinare n-au schimbat cu nimic societatea. În contrast cu realitatea dramatică a unui stat îmbolnăvit de lăcomia aleșilor și de fricțiunile instituționale, încăierările astea care se-ntrețin reciproc nu-s decât o aflare în treabă, un fel de a nu fi, cu priză restrânsă la un target cu disponibilitate pentru asemenea dispute.

Nediferențiate decât prin ambalaj,  grupările politice de stânga și de dreapta, ori viceversa, n-au reușit să devină mai mult decât trambulinele oligarhiei. Dacă pe zona convențional numită de stânga discursul mincinos axat pe drepturile cetățenești încă mai păcălește, discursul de pe dreapta are efectul unei sperietori de ciori în bătaia vântului pe un câmp lăsat sterp de ocupantul politic. Trădător prin vocație și securist prin origine, marele penele continuă glorios cei 25 de ani de „liberalism” de care și-a agățat ca pe un pui plăpând și pe fostul, mare, pedele. Pe construcție ori pe ruinele ei (e același lucru) se dă cu role o societate civilă, depășită de situație. Atmosferă de final de joc trucat în care teoreticienii stângii par odraslele declasate ale marxismului timpuriu, iar ai dreptei, pensionarii unui club exclusivist de suprarealism politic. Mai rău e că încăierările și anacronicele inflamări ideologic-doctrinare tind să marginalizeze protestele civice. Un pic de speranță vine tot din partea raptozaurilor politici care, amenințați cu foamea și lipsirea de libertate după ce-au înghițit în neștire avuția statului, se mănâncă unii pe alții.

mai 29, 2015 at 13:00 62 comentarii

Articole mai vechi


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 836,261 hits

Grădina de hârtie

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alături de 2,005 alți urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Urmăresc

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 2,005 alți urmăritori

%d blogeri ca acesta: