De meserie- sifonar

…cu ce rimează „sifonar”?

Gradina de hartie

Cum exodul creierelor şi al profesioniştilor, în general al tinerilor promiţători, pare de neoprit, ar trebui făcut ceva. Cine să ia locul atâtor mecanici, tâmplari, bucătari, asistente, medici, ingineri, matematicieni, chimişti, cercetători, şamd? ..Ei asta-i! Deja locul lor e ocupat de o mulţime de alţi meseriaşi prosperi! De cei care au schimbat harta ocupaţională a ţării şi climatul ei societal. Revoluţionari de meserie, sforari, tunari, combinagii şi alţi meseriaşi de bine. Oameni care au pus în practică prevederile comuniste pentru nevoile lor mult mai mari decât ale precursorilor adică ale maeştrilor nomenklaturişti şi ale activiştilor profesioniști. Meserii căutate care, în rând cu cea mai veche meserie din lume, se practică cu rezultate spectaculoase în declaraţiile de avere, în rechizitoriile de la DNA şi DIICOT, în incompatibilităţile ajunse la ANI.

Dar să nu uităm câte le datorăm! Doar ei poartă povara problemelor de stat, nu? A scăzut populaţia ţării? Se dublează…

Vezi articol original 133 de cuvinte mai mult

Decembrie 5, 2016 at 06:53 4 comentarii

La moartea unui dictator….

Pentru că „la moartea unui dictator se impune să fie spus adevărul”, cum spunea cineva, asta am și făcut! Dar nu la defunctul Castro mă refer acum când toate canalele media până la ce mai obscur site și de la presa mainstream la toți tocătorii de știri de pe FB, ci la reacțiile dictatorial-acuzatoare ale unor exaltați la adresa celor care nu obișnuiesc să se manifeste cu orice prilej cu pumnii strânși, în grup revoluționar…  A fost destul să dezaprob, la modul general, răfuielile feisbuciste pe subiect, ca să trezesc reacții adverse inspirate parcă din anturajul lui El Comandante în timpul revoluției împotriva dictatorului Batista! sigur, adaptate la situație… Ce-i înfurie pe diverși înfierbântați porniți pe oricine nu le repetă refrenele până la saturație e că nu toți consideră că lupta cu dictatura duce la vreun rezultat dacă umpli pereții FB de lozinci. Am avut și proba, neașteptată, că, deși era vorba de reacțiile la moartea unui dictator comunist, fără să vreau am răscolit niște simțăminte politico-doctrinare profunde, din moment ce un comentator zice tam-neam, așa: „Pinochet, dictatorul chilian, cel in circa caruia s-au pus vreo 10.000 de morti, s-a spus tot timpul – si cind a murit că e un criminal psihopat. majoritatea victimelor sale sint comunişti. Pinochet si-a salvat, cu un preţ teribil, tara de comunism”. De unde nu se poate deduce decât că, pentru mințile politizate, fie cu nutreț de stânga, fie de dreapta, în funcție de linia lor ideologic- doctrinară, unii dictatori ar fi patrioți și unele dictaturi- ok, indiferent de prețul în vieți omenești…

Noiembrie 29, 2016 at 11:10 4 comentarii

Tandreţe

Vineri, 4 Noiembrie 2016, ora 12,00, în Sala de Cenaclu a Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Timișoara – (Piața Sfântul Gheorghe nr. 3) se va desfășura evenimentul „Ziua Editurii Excelsior Art”, ocazie cu care se vor prezenta cele mai recente apariții editoriale. Autorii prezenți vor acorda autografe.
Vă așteptăm cu drag.

https://corinavictoriasein.wordpress.com/2016/10/28/ziua-editurii-excelsior-art-vineri-4-noiembrie-2016/

https://corinavictoriasein.wordpress.com/2016/10/30/cosmic-revolutions-traps/

https://corinavictoriasein.wordpress.com/2016/10/29/muzica-si-absurd/

Casa care adăposteşte gânduri • Editura Excelsior Art


blânde – se întorc
tristeţile toamnei
septembrie îşi leagănă greierii
în vântul de seară
se adună ca rândunelele
notele verii
adorm poieni în braţe noduroase de păduri
plouă cu aur vechi
pe alei foşnitoare
tandru – înserarea
prin arcada braţului tău
îmbracă în catifea trunchiurile scorojite
din liziera copilăriei

din volumul Spirală, Nora Damian, Editura Excelsior Art, 2016

Vezi articol original

Octombrie 29, 2016 at 08:21 8 comentarii

Banalități

Cine și-ar încredința proprietatea, afacerile, rostul, unor netrebnici incompetenți, unor ageamii puși pe căpătuială? Statul român face asta în mod obișnuit. Și ce nație vrea să-și știe țara pe mâna unui grup de prăduitori? Cum de atâția concetățeni își încredințează, orbește, prin vot, campionilor în hoții și diversiuni, viețile lor amărâte? Și ce fel de popor rămâne pasiv văzând cum „acționarii” țării care trăiesc regește de pe urma ei o joacă fără scrupule, la ruleta politică? iar unii chiar se lasă înduioșați de spectacolul revoltei farsorilor care, tot ei, fierb de indignare proiectându-și păcatele asupra adversarilor? De fapt, cum ar câștiga altfel decât mizând pe dependența pavloviană a segmentului electoral ținut în lesă? și pe trucurile legalizate tot de ai lor?

Făcând o analogie între parlament&guvern și o orchestră simfonică, nimeni n-ar crede, probabil, că ansamblul respectiv își poate îndeplini rostul dacă include urechiști, afoni, bufoni, cântăreți la claxoane, interpreți la butoane și hoți de instrumente.

În această situație, ce formulă politică ar putea pune capăt alienării publice care a dus la capturarea statului cu sprijin electoral? Cum să fie recuperate proiectele înnoitoare muncite ani de zile, maltratate de afoni, claxonagii și hoții de instrumente? …și adăugate altele, de anvergură, pentru reformarea profundă, durabilă, a statului?

Pentru a-și îndeplini angajamentele, o garnitură politică are nevoie, înainte de toate, de susținerea beneficiarilor programului, fără să se teamă de acuzele previzibile de demagogie și populism- asta chiar dacă vorbim de o societate dezorientată, dezbinată și demotivată ca a noastră; și n-are, câtuși de puțin, nevoie, de comanda cazonă „punct și de la capăt” adică de un bolovan pus nu la capăt, ci fix la început! În această etapă, un cadru general de principii și valori accesibil electoratului pe care se fundamentează programul concret e suficient. Odată acceptat, în măsură confortabilă, de public, pe acest cadru simplu, un partid ajuns la guvernare poate construi un proiect viabil și durabil, cu integrarea a tot ce s-a făcut bun mai înainte, dacă include trei piloni de rezistență: abilități politice, competențe și integritate. Asociindu-și un management profesionist, incompatibil cu amatorismul și aranjamentele dosnice cu iz penal, managementul politic al statului ar accede astfel, de la domnia potlogăriilor și a rețelelor de afaceri tenebroase, la o paradigmă normală, demnă de încredere.

Din nefericire, compromisurile politice compromițătoare care reduc dramatic șansele de reușită ale oricărui program par de neevitat! Poate rezista o construcție cu cuiul lui Pepelea în zid? Pot abilitățile politice și competențele, oricât de solide, să trateze în vreun fel, călcâiul lui Ahile? Ce se alege de „pilonul integritate” într-un mediu debilizat de compromisuri de genul celor care compromit și dezintegrează? Pot ajunge la rezultatul dorit programele care includ soluții imorale? Și cât de durabilă poate fi o construcție politică fundamentată pe relații defecte și interese divergente?

Reformele, câte s-au făcut, în deceniul Băsescu, mutilate iresponsabil de „moștenitori” dar și dezamăgitoarele sale schimbări la față, reculul unor compromisuri asupra unor persoane publice și instituții, inclusiv asupra justiției, sunt tot atâtea experiențe de luat în seamă de viitorii alpiniști înainte să escaladeze politici reparator-reformatoare.

Octombrie 26, 2016 at 12:43 11 comentarii

Oglinzi poetico-muzicale

Despre Bob Dylan, controversatul laureat al acestui an cu premiul Nobel pentru literatură, Leonard Cohen, creator fascinant și interpret tulburător de muzică &poezie la rândul lui, mărturisește că „e impresionat de familiaritatea lui mai mult decât de originalitatea lui, considerându-l o persoană ieșită din cărțile lui, cântând la o chitară adevărată, întrupând ceea ce înseamnă a fi poet”. Mai mult despre cum se văd unul prin ochii celuilalt cei doi artiști, aici:
http://cohencentric.com/tag/leonard-cohen-bob-dylan-interface/

De altfel, muzica lui Leonard Cohen, la rândul ei, își are rădăcinile în poezia lui Federico Garcia Lorca despre care vorbește de câte ori are prilejul, cu caldă admirație. Piesa „Take this waltz”. de pildă, se bazează pe poemul „Little Viennese Waltz” scris de Garcia Lorca cu un secol și jumătate în urmă. Nu e unica transpunere a poeziei poetului andaluz în muzică,  alte nouă piese compuse de Leonard Cohen pe versurile lui au avut parte de o primire entuziastă, în diverse interpretări, și au rămas la fel de iubite.  La 50 de ani de la moartea lui Garcia Lorca, în septembrie 1986, Leonard Cohen înregistrează  într-o nouă versiune  „Take this waltz”, în studiourile Montmartre din Paris. Iar în octombrie, ia parte în Spania, la Granada, la turnarea filmului prin care a fost celebrat Federico Garcia Lorca, poetul său de suflet. Mai mult, aici:  https://www.leonardcohenfiles.com/poetasny.html

„Muzica lui Leonard Cohen este ca un asfintit continuu, un rasarit in contra sens, fascinant in farmecul regresului invingator, o inaintare spre iminenta destinului oricarui om. Este un asfintit lent, senin, impacat cu sine insusi, regretabil si demn, implinit si aureolat, cuminte si obosit. Putin. Numai putin obosit. Numai putin dezamagit. Numai putin indurerat. Dar straluminat de farmecul daruirii de sine, de clipa cand raza de lumina devine rosiatica si melancolica si violeta, si pacat ca e asa de frumoasa si-atat de repede, prea repede, trecatoare. Dar chitara si orga vibreaza in subtext, iar poetul parca spune: eu n-am trait si nu traiesc degeaba, va dau bucuria simtamantului ca suntem oameni adevarati. Atata pot, atata fac. (Subtila si orgolioasa modestie!).

Leonard Cohen e o muzica poematica el insusi, prin viata lui, prin opera lui, prin mesajul lui. Unele tonuri sunt social-individuale. „Toata lumea stie ca acu-i momentul/ Toata lumea asteapta semnul nevazut,/ Toata lumea stie ca cei buni au pierdut./ Toata lumea stie ca jocu-i trucat,/ Saracu-i sarac si bogatu-i bogat,/ Ai o sansa la mie,/ Toata lumea stie.” („Toata lumea stie”, in traducerea lui Mircea Cartarescu)”.

http://niramartisrael.defesesfinearts.com/2011/06/cuvinte-despre-leonard-cohen/

Octombrie 15, 2016 at 03:56 5 comentarii

Constantin Noica: MATHESIS SAU BUCURIILE SIMPLE

Prin nu știu ce asociere, nepotrivită poate, acordarea premiului Nobel pentru literatură în 2016 cântărețului pop, poet și filozof, Bob Dylan,  îmi amintește de viziunea culturală a lui Constantin Noica, expusă în „Mathesis sau bucuriile simple”, prima sa carte, și apoi în teza de doctorat intitulată „Schiţa pentru istoria lui cum e cu putinţă ceva nou”.

Chiar dacă pare surprinzător, premiul Nobel pentru literatură/2016 decernat artistului Bob Dylan pentru „crearea unor noi expresii poetice in marea traditie a muzicii americane” confirmă orientarea din ultimii ani a juriului spre autorii care, prin operele lor, au generat schimbări cultural-sociale; care, premiați sau nu, sunt percepuți ca repere prin originalitate și forța mesajelor; spre autori poate mai puțin creditați de lumea culturală așezată, tradițională, care – într-un fel sau altul- s-au dovedit factori de schimbare de atitudine pentru umanitate prin înnoirea formelor artistice, prin îmbogățirea sensurilor, chiar trecând, prin complexitate, peste granițele între diversele domenii culturale; a căror operă, asemenea unui râu, adună afluenți în drumul său, vitalizând cultural epoca. Probabil, acest semnal de deschidere spre simbioze creative, spre diverse influențe, spre infinite forme de asociere/fuziune care reușesc să capteze în mod semnificativ interesul public marchează o schimbare: un fel de coborâre simbolică din turn în piața mare a cetății lumii. Ceea ce nu înseamnă însă, că nu tot din turn, din singurătate și contemplare, pleacă cele mai reușite odrasle ale civilizației…

Gradina de hartie

Schiţa pentru istoria lui cum e cu putinţă ceva nou” este titlul tezei cu care, în 1940, Constantin Noica obţinea titlul de doctor în filozofie. Nu cunosc conţinutul tezei cu acest titlu atât de incitant, în schimb, din „Mathesis sau bucuriile simple” prima lui carte apărută cu şase ani mai-nainte (un salt în necunoscutul lucid cum o denumeşte chiar Noica) desluşesc un  fir dominant al gândirii sale transmis şi noii  generaţii de intelectuali români cărora le-a fost mentor.
Noica, filozoful în devenire la vremea aceea, distingea culturile geometrice de cele istorice în care primează destinul, prin ordinea, constructivismul şi imanenţa lor.  Plecând de la ideea că Immanuel Kant, idealistul şi formalistul, reprezentant al acestui tip de cultură, „trebuie dus mai departe în planul vieţii până la exces”  Noica sugerează că astfel se poate prefigura, cultural, „miracolul omului care se-ntâlneşte cu soarta sa, o soartă ridicolă, fiindcă…

Vezi articol original 744 de cuvinte mai mult

Octombrie 14, 2016 at 10:49 Lasă un comentariu

Pseudodemocraţie secesionistă vs. confruntare democratică

Vă place teatrul politic mondial? Liderii zilei, regizori și actori, fac lumea după chipul și asemănarea lor. În zonele ei cele mai întunecate o țin îngenuncheată prin umilințe, frică și moarte- în altele, democratice încă, molima hybrisului face ravagii. Liderii de statură înaltă de altă dată din lumea civilizată au dispărut, cei normali nu se văd și prea mulți zombi fac legea. La ce ajută construcțiile ideologic-doctrinare, think thank-urile, dacă selecțiile electorale par infectate pretutindeni de un virus care promovează nonvalori? Iar nonvalorile, atât în partea întunecată a lumii cât și în cea liberă, ajung să semene sau să fie complementare?
Să revenim însă, la oile noastre…

Gradina de hartie

Imaginaţi-vă că sunteţi membru al unei organizaţii divizate în bisericuţe care nu fac altceva decât să se hărţuiască între ele, să întreţină ura, să se miştocărească, să-şi aducă ocări şi mai ales acuze (evident, multe reale!). Aţi fi în stare să construiți ceva util într-o asemenea organizaţie? Să empatizaţi şi cu unii şi cu ceilalţi pentru a găsi o cale de a pune organizaţia pe picioare? Cum? Făcând ce face tot justiţiarul de o culoare ori de alta, mai îngrămădit ori mai şcolit, să-i susţină pe unii contra celorlalţi? Pictând puncte slabe unora care, la rândul lor, vă pictează vouă? De ce nu altfel? De ce nu căutând punctele tari pentru a le folosi ca motivaţii? De ce nu contând pe cei care rezistă hărțuielilor străduindu-se să proactivizeze energiile organizaţiei? De ce nu ignorând trollii antrenați, războinicii pasionați de conflict, încercând să le limitaţi influenţa? Chiar și în societatea noastră…

Vezi articol original 142 de cuvinte mai mult

Octombrie 12, 2016 at 04:33 Lasă un comentariu

Articole mai vechi


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 877,037 hits

Grădina de hârtie

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2,338 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 877,037 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: