Restartări

Noutăți importante la blocul de (re)start. Mai întâi, e de rezolvat democrația. Traumatizată de fostul președinte prin referendumul, valid, din 2009, democrația originală are nevoie de îngrijire; de urgentă și pe termen lung. Dl. Tăriceanu  a sesizat  de ceva timp starea ei de slăbiciune, cerând o comisie parlamentară care să-i facă analizele. Inițiativă care nu s-a bucurat de mare încredere, bătrânul liberal din capul senatului fiind bănuit că n-are gânduri democratice cinstite. Mult mai eficientă ar fi, crede mai tânărul liberal Cumpănașu, AIDasociația d-lui creată special pentru revigorarea democrației vlăguite, pentru a o fortifica social, instituțional și managerial, prin implicarea purtătorilor interesului național. Fiind o prioritate națională menită să funcționeze în regim forte, a fost deja bugetată generos, fără prea multă vorbă. Mai ales că dl Cumpănașu susține îndârjit legile BigBrother  indispensabile smurdmanilor pentru a descarcera democrația accidentată.

A doua la restart e sănătatea. Dl. restaurator Nicolăescu se vrea acum un reformator prevăzător. (V-ați îmbolnăvit în afara sistemului de prevenție, sunteți buni de plată!) Geniala lui idee de a penaliza bolnavii neascultători a entuziasmat-o pe d-na Gorghiu și a convins 128 de parlamentari. Mâncător de sume uriașe din bugetul public dl. restanțier la sănătate publică mai are un singur dor: să ctitorească „Agentia Nationala de Preventie in Sanatate”, o nouă cocoașă birocratică foarte necesară poporului bolnav; pe modelul, îmbunătățit, al celei de mai jos.

„Eugen Nicolăescu a lansat, pe 1 iulie 2007, Programul Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate. Peste 170 de milioane de euro s-au cheltuit într-un an și jumătate de derulare a programului. Statul a decontat analize și consultații medicale fictive în laboratoare de analize răsărite ca ciupercile după ploaie. Imprimeria Națională a tipărit 22.348.596 de taloane cu elemente de siguranță, iar Poșta Română a făcut tot atâtea milioane de distribuiri către beneficiari. S-au cumpărat 110.000 de vaccinuri anti HPV (presupus a fi virusul cauzator al cancerului de col uterin), în valoare de 23 milioane de euro. Doar 2,5 la sută au fost folosite, restul ieșind din garanție între timp. Programul a fost considerat cel mai costisitor și mai ilogic, întrucât a consumat resurse uriașe de la buget, fără rezultat. Obiectivul acestei evaluări nu a fost atins. Programul a fost un eșec total, de la început până la sfârșit. Din rezultatele programului de evaluare a sănătății, derulat între 2007 și 2008, nu se poate sub nicio formă evalua, cu limite de eroare admisibile și previzibile, starea de sănătate a românilor”, era concluzia unei anchete a Ministerului Sănătății asupra acestui program, ale cărei rezultate sunt publice pe site-ul oficial al instituției”. Mai mult, aici

Ultimul, dar nu cel din urmă, în această serie de capete, e învățământul. Ca și referendumul din 2009 pentru parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari la 300 care, deși validat de populație (cu 77,78, respectiv 88,84%) Pactul pentru educație, semnat în martie 2008 de toate partidele, a fost ignorat de useliști, din interes național! Și-au dat seama că punerea lui în aplicare ar duce la dispariția fabricilor de diplome, a cuiburilor de plagiatori, ar face imposibil nepotismul și corupția. Pactulreamintește dl. Miclea aici, „a avut in spate o diagnoza riguroasa – Raportul Romania Educatiei, Romania cercetarii, care, din pacate, s-a confirmat la milimetru daca ne uitam la rezultatele de la BAC, evaluari nationale, testele PISA. Fiecare propozitie din Pact are in spate argumente factuale si negocieri severe intre semnatari”. Președintele Iohannis vrea și el un pact. Punct si de la capăt. Să restarteze o nouă reformă, de formă, care să reformeze doar ce trebuie.

Numai birocrația nu se restartează. N-are nevoie. A ajuns atât de puternică, încât crește fără opreliști, ca drojdia, în toate.

 

februarie 9, 2016 at 17:03 9 comentarii

Nereguli de punctuaţie

Gradina de hartie

Logica interioară a unui destin de ţară, de neam, se supune altor reguli decât ale jocurilor de imagine şi strategiilor de laborator. Totuşi, asta nu-nseamnă că manevrele oculte n-au rolul lor în desfășurarea lucrurilor. Mai devreme sau mai târziu, indiferent de importanţa care li se atribuie, decidenţi ori păpuşari se dovedesc a fi piese pe tabla unui joc pe care îşi imaginează, doar, că-l controlează. Înregimentarea într-o alianţă-cartel, de pildă, a segmentelor politice care se tem să nu scape din gheare ţara ca o pradă, posibil să împingă țara în altă parte decât socotesc proiectanţii săi. E greu de imaginat ce scenarist ar fi putut ticlui o descalificare mai rapidă a noului cartel decât valul de minerisme culminând cu ieşirea din bârlog, ca dintr-un imperiu subpământean, a unui regiment de troglodiţi, mâncători cu polonicul din cazanul bugetului! Tonele de dosare puse la conservare,  rezerviștii revoluţionari, presa, cărţile, filmele pe subiectul…

View original post 198 more words

februarie 8, 2016 at 14:06 4 comentarii

Vacanță experimentală (2)

Scena 2

O cameră aproape identică cu cealaltă, dar mai dărăpănată și mai întunecoasă. Nimic despachetat. Pe  un pat, grămadă, lenjeria albastră. Un sforăit casnic, ca bâzâitul unui frigider: Sandu doarme îmbrăcat pe un pat din fundul camerei. Pe alte două paturi, alăturate, băieții, asistați de Sebi și Lică,  joacă cărți și mănâncă mere. Sebi cere gumă. Lică vrea înghețată. Nu-i bagă nimeni în seamă. De pe coridor se aud voci aprinse. Mișu și administratorul intră ciorovăindu-se în cameră.

Mișu (încercând să fie calm): E clar c-aveți nevoie de bani dar mai știu și eu câte ceva despre reparații de astea, sunt administrator de bloc de zece ani… ghinion! (dinspre jucătorii de cărți se aud râsete înfundate) Cel puțin jumătate din cantitățile de pe lista dumitale sunt în plus…
Administratorul (cu admirație): Atunci putem coopera, domnul meu. Știm amândoi că reparațiile astea costă și că nu se poate fără…
Sebi (nervos): Eu mă duc la femei…  (iese)
Se aud zgomote de burghie și ciocane  de alături
Sandu (se trezește instantaneu):
adu-mi tranzistorul, băiete, că-ncepe amicalul cu Steaua…
Mișu (calm și sigur pe el, operând cu pixul lista preluată de la domnul Beleț): Reperele rămân, cantitățile se ajustează. Ia să tăiem noi surplusurile de aici…
Administratorul (resemnat):
o să mă consult și cu dl. Banciu, deja lucrează dincolo
Mișu: Să vă scriu și costurile sau le calculezi dumneatale?
Administratorul (puțin îndoit din umeri, preia lista): Puteți să vă bazați pe mine  (se retrage)
Mișu (
iese bodogănind): mama voastră de șmecheri, nu mă las până nu bag viteză în voi…
Sandu (prost dispus): iar s-au apucat vecinii de renovări ca-n fiecare vară…
Vali (intră râzând cu o pălărie mare de pai pe cap): Mi-am amintit un banc, e mortal! vi-l spun diseară (băieții n-o aud) …Nu vine nimeni la plajă? (reglând aparatul) Hai că v-am făcut o poză! Am plecat, pa!
Toni: Faites vos jeux, rien ne va plus…  pica nu se poate,  caro e periculos… 7 de treflă?…
Radu: Bătrâne, te-am prins cu optul de pică… am impresia că n-o să vezi degardată pica…
Adi: Aha, ai rămas descoperit? Poate te ajută Marius să scapi de treflă…
Marius (bine dispus, scrie ceva într-un caiețel): da, da, rezolvăm…

Toni: Lică, nu te mai fâțâi, vezi că tu ești ucenic pe aici, nu chibiț! Ce-ar fi să te duci după înghețată?…
Sandu (se trezește din nou): Puștiulică, îți dau bani de înghețată, da-mi aduci și mie „Sportul”?

Trili (intrând în cameră după câteva bătăi în ușă la care nu primește niciun răspuns): dormiți?… Uite v-am adus plasa de țânțari s-o puneți la ferestre, triplu voal albastru, cumpărat de Muti…
Adi (dezamăgit) am crezut că ne-ai adus ceva de haleală, nu le-ai promis părinților că ai grijă de noi?…
Muti (intră veselă, cu o farfurie cu sandvișuri):  vine, vine păpica la copii, credeați că v-am uitat?
Cel.ro

 

februarie 5, 2016 at 11:23 Lasă un comentariu

Vacanță experimentală

Fantezie dramatică în două acte și un meci

Personaje:

Mișu, conducătorul grupului și
Eva, nevastă-sa
Sandu și
Muti, nevastă-sa (zisă regina mamă)
Vali, verișoara lui Sandu
Ami, mătușa lui Muti
Sebi, mezinul grupului
Trili, asistentă
Lizi și Robin, liceene
Marius, Toni, Radu, Adi, Lică, colegi de școală
Administratorul Beleț
Lăcătușul Banciu

Figuranți: o bucătăreasă, turiști, rugbiști,  echipa belețienilor

Un cămin de școală, plus cantină, la dispoziția unui grup de prieteni pentru două săptămâni la mare în plin sezon estival nu era o propunere de refuzat. Unde mai găseau așa chilipir? Mai ales că la vremea aia, prin anii 91, 92, agențiile de voiaj nu erau pe toate drumurile. N-au stat mult pe gânduri: au făcut bagajele, au verificat gazul, lumina, au închis ferestrele și ușile, și-au instruit preventiv odraslele și, după un drum de câteva ore, cu  trei mașini, pe la amiază au ajuns la destinație…

ACTUL I      
Scena 1

O cameră mare, dărăpănată cu zece paturi așezate pe două rânduri, cu două dulapuri deteriorate, o masă șchioapă, un bec în capătul unui fir atârnând de tavan, un geam spart la una din ferestre. De dincolo de ușă se aud glasuri „ne-ați lăsat două ore s-așteptăm, doar v-am anunțat ca cel târziu la patru ajungem”. Ușa se deschide c-o bufnitură și grupul dă năvală în cameră aruncându-și, care pe unde, bagajele.

Administratorul: Scuze, știți, aici vara e mai mult de lucru decât în timpul anului.  Da fiți siguri c-o s-aveți o vacanță frumoasă la noi. Mâine v-aduc și bonurile de masă.
Mișu (arătând cu mâna spre fereastră, ușile atârnânde ale dulapurilor): …Și cu astea?
Administratorul (zâmbind, sigur pe el): Fiți fără grijă, mâine vedem de toate. O să vă deschid și camera de alături. Puteți sta unde doriți. (se retrage lăsând ușa deschisă)
Oaspeții tac descumpăniți. Mișu scapă o înjurătură.
Mișu : Cum îl cheamă pe domnu? Beleț? că parcă nu s-a prezentat. (Iese după administrator) Domnu Beleț, da’ ușa nu se-nchide?
Muti: Lasă-l, că are treabă, n-ai auzit? …Se putea și mai rău. Hai, copii, la treabă. Până despachetați voi, eu dau o raită să văd ce e pe afară.

Începe foiala, toți vorbesc, circulă, despachetează, împachetează. Trili împarte lenjeria de pat găsită în dulapuri. roz pentru primul dormitor, al fetelor, albastră pentru al băieților. opt aici, și opt dincolo. Ușa scârțâie tot timpul, Ami pune un ibric cu apă pe un reșou, Robin și Lizi vor ceai, Eva vrea cafea. Cei mari cotrobăie, aranjează, așează, exclamă, reclamă. Băieții au alăturat două paturi și joacă cărți.    

Eva: ce să facem cu paturile rămase libere, trei aici, două, la albaștri?
Sandu (prompt): le închiriem.
Muti (abia intrată pe ușă): Uite cu cine m-am încurcat! Mafiotule! Ia du-te tu mai bine să cauți un lăcătuș că, după zgomot, se lucrează pe undeva prin jur…
Mișu (adresându-se nevestei): Dinozăurașule, fermecătoarea mea, iubită și tulburătoare, dă-mi ceva de scris și vreo două coli din hârtia de împachetat…
Eva nu-l aude. Se privește îngrijorată în oglindă.
 Vali (ținându-se de falca umflată și scotocind prin punga cu medicamente): Am o mulțime. Am pentru toți, pentru orice dureri sau așa, ca să le prevenim… (Înghite o pastilă, bea un pahar de apă și deschide un aparat de fotografiat).

Apare Sandu cu lăcătușul Banciu. Toată lumea se bucură.

Banciu: N-avem ce ne trebuie acum, dar v-am adus aici o listă cu piese și materiale necesare… Cum le avem, cum ne apucăm, deși și eu sunt în concediu.

Lăcătușul promite că mai vine spre seară. Fiică-sa Iulia, îl așteaptă în ușă. Un noduleț de copilă,  privindu-ne puțin cruciș. O fi speriat-o gălăgia, nu îndrăznește să facă un pas. Muti o ia în brațe și îi dă o bomboană.

Mișu (scriind afișe): astea-s de pus pe culoar și la grupul social. Am conceput texte simple, accesibile și versificate. Vi le citesc imediat. Sper să vă placă deși  vor fi distruse la scurt timp de indivizi prost educați care vor rămâne neidentificați.

Aspectul camerei se schimbă clipă de clipă. Pe măsură ce se golesc bagajele, locul devine magazie, garderobă, piață, bucătărie, farmacie, snackbar, raion de cosmetice, infirmerie, club, cafenea, colecțiile de vară din ultimul deceniu. Băieții se fac nevăzuți.

Muti (scotocind prin punga de mâncare):  Bine că am scăpat de ei.
Sebi (scoând un radio-tranzistor dintr-un bagaj):  Asta s-o crezi tu
Muti (întinzându-i un sandvici): hai, ia-l odată, că n-ai mâncat nimic de la plecare și n-am timp să mă rog de tine. (Sebi îl ia, îl pune pe pervaz și dă drumul tare radioului)

Foiala aproape a încetat, se beau cafele, ceaiuri; sporovăială cu voce scăzută, planuri pe mai târziu.

Mișu (ridicându-se, cu afișele, scrise la o masă șchioapă): uite aici, avem un mic îndreptar de conviețuire civilizată, indicatoare spre punctele de interes, instrucțiuni de trântit ușile, de sforăit cu gura-nchisă. Fumatul și înjuratul interzise la acest etaj. (șovăitor) hmmm, aici e loc de o mică negociere.
Ami (legându-se la cap):  Am o migrenă îngrozitoare, unde-i Vali? N-o să supraviețuiesc în curentul ăsta…
Mișu (adresându-se Evei  care se demachiază a doua oară):  ce te uiți așa la mine, tăurașule?

Cel.roSe aude un bătut în ușa proptită cu un scaun: e dl. Beleț, cu un carnețel și un pix.

Administratorul (îndatoritor, pregătit să noteze): îmi spuneți acum, direct, sau îmi dați o listă de repere mai târziu? Ar fi mai bine, acum, ca să fim mai operativi…  (scriind) fixat do-o uși du-la-puri, în-cle-iat pi-cior ma-să, schim-bat geam spart, pus ramă fe-reas-tră și re-pa-rat în-cu-ie-toare, ba-la-ma-le u-șă, do-o sca-u-ne și doo rân-duri de chei… Bun! (îi face semn lui Mișu să se apropie și-i dă pixul să semneze) dacă mai e ceva completăm mâine când întocmesc și devizul.

Domnul Beleț se retrage discret, salutând respectuos.

Mișu (înciudat, proptind la loc scaunul de ușă): ăsta da, administrator. L-am descifrat, dar, n-am încotro, trebuie să-l îl las să se desfășoare. Mi-e greu și să-l trimit undeva.

 va urma…

 

februarie 2, 2016 at 17:13 7 comentarii

Bancuri instituționalizate

„Când doi se iubesc, nu contează sexul”. Până acum câțiva ani ăsta era un banc. Acum e  oficial. O realitate susținută de statele civilizate care avansează încet dar sigur în zona celor care bâjbâie încă în obscurantism. E drept că rezistenta împotriva curentului Cel.rooficializării degradării e încă mare, dar prin programe finanțate de state mai emancipate, prin politici educaționale ingenios proiectate și aplicate, prin impulsuri culturale politic correcte, lucrurile încep să se învioreze. Cum nu sunt totuși, semne că vom trece curând într-o specie superioară, homo errectus trebuie să fie ajutat să evolueze. Un punct tare al programului de trecere de la bancuri la politici oficiale ar fi că omul nou conceput în documentele PCR e setat pe înnoire. Standardizarea vieții, prelucrarea în laboratoarele comuniste a valorilor fundamentale, instituționalizarea virtuților nou-create și ambalarea lor în roșu au pregătit terenul. Totuși, aparatnicilor comuniști le-a scăpat esențialul: aruncarea în aer a temeliei familiei tradiționale.

Așadar, pentru  a face din omul nou un om și mai nou, forțele progresiste au preluat ofensiva. Strategia fiind ca apărătorii familiei normale, inclusiv a celor dezmembrate, a celor monoparentale, etc. să pară troglodiți; sau, dacă nu-i destul, să fie stigmatizați ca iubitori de putin&ortodoxism rus, de papistași, de sectanți etc. Sinistrei persecuții a minorităților sexuale în regimurile totalitare, îi succede promovarea moravurilor lor, un flagel care produce efecte psiho-sociale nocive la scară globală. Amestecul de vechi sechele mentale totalitariste cu noile boleșnițe promovate politic corect e năucitor!

Nu știu dacă trezirea instituțiilor bisericești va rezolva mare lucru, dată fiind legătura lor ombilicală cu politica și banii statului; plus cocoloșirea păcatelor ante și post ’89. Declanșate de interese politice și financiare, revoluțiile au răsturnat lumea fără s-o facă mai fericită și mai bună. Niciuna n-a reușit însă, pân-acum, s-o întoarcă cu susu-n jos, ireversibil, ca revoluția sexuală globală. A alege ce vrei să fii, femeie sau bărbat, sau și una și alta, nu mai e glumă; nici diversificarea programată a familiilor! Acceptate de unii, politizate de alții, acțiunile tip Barnevernet întregesc tabloul acestei lumi declasate în care instituționalizarea bancurilor depășește totalitarismul clasic.

Cel.ro

Câteva considerente pe același subiect, ale sociologului german Gabriele Kuby, aici.

ianuarie 31, 2016 at 13:22 15 comentarii

A fost nevoie?

Da. Ana a trebuit să moară, altfel meșterul Manole cel Nou s-ar fi ratat profesional iar nația nu s-ar fi îmbogățit cu o realizare nemuritoare.Cel.ro

La urma urmei, ce victorii s-au câștigat în lume fără sacrificii? De ce a fost nevoie să moară sute de oameni în decembrie 89? Păi nu e clar? Altfel n-ar fi fost nici revoluție, nici revoluționari, nici clica prădătoare; conturile împușcatului n-ar fi zămislit imperiul varanului&antene și nici revoluționarul domn Nițu din capul procuraturii n-ar fi luptat să închidă dosarul revoluției. Puneți-vă în locul lor: după ce au împărțit gloanțe, după ce au împărțit țara ca o pradă, să se lase aduși în fața justiției?!…

A fost nevoie ca ăștia să pună mâna pe finanțe și averi? Pe tot? Păi cum altfel să fi avut grijă de soarta țării? de cei mulți? Cine să vadă de mintea și de sufletul lor pustiit de anii de comunism? Cine să le dirijeze, profesionist, simțirile politice, să le dea partide, sindicate și distracție?

Ar fi căzut, democratic, guvernele, fără mineriade, fără carnavalul uselist din ianuarie 2012? și fără mai recentul prăpăd de la Colectiv? Cuceririle revoluției se cer apărate. La nevoie, căptușite cu burete protector.Cel.ro

ianuarie 27, 2016 at 12:02 32 comentarii

Revalorizări&devalorizări

Internalizarea unui regim nu se face peste noapte. Regimul comunist s-a instalat pe deplin în România după mai bine de trei decenii de la cel burghezo-moșieresc (trecând peste anii de război). Abia din 1965, odată cu instalarea lui Ceaușescu la cârmă, de fapt a cuplului dictatorial, nu s-a mai îndoit nimeni că experimentul comunist reușise în totalitate. Și doar după aproape alte trei decenii, ne-am dumirit că prin experimentul post ’89 structurile societății actuale sunt clonele celei dinainte, libere de restricțiile din vremea dictaturii și stăpâne pe situație. Ceea ce se petrece sub ochii tuturor în sistemul de educație e chiar modelul unei societăți mai tarată decât cea precedentă.

”Clonele-profesor cu doctorate obtinute pe sest, sau uneori chiar fara, activand la universitati obscure. Clonele-politicieni cu venituri extra-parlamentare importante de la universitati private. Clonele-student cu diplome obtinute din referate copiate, clone formate pentru a impanzi toata societatea. Din ce in ce mai multe si din ce in ce mai puternice. (…) in schimb e sigur ca daca astazi se va pierde batalia, clonele vor continua sa se multiplice rapid. Pseudo-doctori vor forma pseudo-studenti, pseudo-dascalii de maine. Si maine va fi prea tarziu.” de aici

Marcată ereditar de duplicitate și  parvenitism, originalitatea democrației autohtone înseamnă devalorizare cultural-socială în formă continuată concomitent cu revalorizarea elementelor de succes ale comunismului și hibridarea cu aspecte morbide din lumea civilizată, sătulă de libertate. Semne și semnale de reevaluare a totalitarismelor ca resurse înnoitoare ale viitorului democrației se văd și-n alte părți. Aplicate revoluționar, în diverse formule, tehnicile lor vin cu soluții oriunde e de impus majorității ceva greu de acceptat, imoral sau amoral, de către o minoritate. Fără temelia moralei, legile pot ajunge promotoare și protectoare ale răului.

ianuarie 22, 2016 at 19:00 17 comentarii

Articole mai vechi


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 859,655 hits

Grădina de hârtie

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

all blogs

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alături de 2,178 de alți urmăritori


Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 2,178 de alți urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: