Asediul căpușelor

Între 1994 şi 2005 „Universitar Farma”, firma lui Virgil Condrea funcționa în Spitalul Universitar condus de Sorin Oprescu. Spitalul plătea facturile pentru utilităţi şi acoperea 20% din cheltuielile de producţie și încasa 20 la sută din profit. După 2005, firma s-a transformat în Hexi Pharma şi a fost preluată de fiul lui Virgil Condrea. De atunci au început să curgă şi contractele cu spitale din toata ţara.

În 2012 Sorin Oprescu e votat masiv de „poporul pesedist” al capitalei și ajunge primar general în ciuda dovezilor evidente ale falsificării listelor sale cu susținători și a promisiunii fantasmagorice cu șoseaua suspendată, ca mod tipic d-lui de a-și lua în balon votanții- știind cât îi duce mintea. Încurajat de amoralitatea alegătorilor săi, Sorin Oprescu se dedică matrapazlâcurilor, e prins cu ceva șpăgi, nici măcar dintre cele mai serioase, și ajunge la zdup. Proaspăt eliberat, vine la Antena 3 în siajul d-nei Firea ajutând-o să-și facă campanie în aceeași notă falsă, mizând, de-acum tradițional, pe amoralitatea, pe lipsa valorilor civic-democratice, a electoratului pesedist. Tragic e că nu-și dau seama, cei mulți dintre ei, câte drame legate de viață și sănătate ar fi evitat dacă destinul lor de cetățeni n-ar depinde, de atâția ani, de aceste căpușe politice și de rețelele corupției pe care o amplifică cu susținerea lor în fiecare zi. Dan Condrea dispare (convenabil!) într-un accident rutier cu multe elemente nedescifrate, și deși românii, parte din ei, par a a-și da seama că au fost ținta (și mai sunt!) unui genocid insidios nu fac legătura acestei afaceri morbide, ca și a altora mai puțin spectaculoase, cu rolul cioporului de căpușe în nefericirea țării și nesiguranța în care ne ducem viața.

Cu toate operațiile estetic-politice prin care încearcă să se delimiteze, la nevoie, din rațiuni politicianiste, de PSD, cel mai eficient sprijin pentru partidul- matrice, generator absolut de corupție, a fost și rămâne însă, penelismul multilateral ramificat cu pretenții (ridicole) de liberalism. E destul să ne gândim la figurile reprezentative de peneliști din istoria politică recentă, de repetatele lor contorsiuni ideologic-partinice! De la Patriciu la Tăriceanu, de la Norica Nicolai la Crin, de la Predoiu la Iohannis (primul președinte dat de penele, via Grivco) și de la Blaga la Gorghiu- n-au reușit să fie mai mult decât instrumente pesediste refolosibile, după situație. Toți s-au hrănesc și se vitaminizează cu furaje de la Gâdea Varanului, cu contribuții, mai mici ori mai mari, și din partea altor televizii furnizoare de medicamente contrafăcute politic care ne costă tot mai mult.

 

mai 24, 2016 at 11:12 11 comentarii

Proiecții constructive, proiecții distructive

Pe proiecția viitorului (de viață, de carieră personală sau al lucrării la care te angajezi) ca exercițiu psihologic util în activitățile de formare se bazează orice întreprindere (program sau proiect) prin care se vrea îmbunătățirea unei stări de lucruri. E vorba de un demers pozitiv și stimulativ menit să activeze energiile proactive. Exercițiul, care devine mod de acțiune în cazul leadershipului la orice nivel, se bazează pe analize (diagnoză &prognoză) și implică resursa numită voință. Activarea ei presupune nu doar o motivație superioară ci și calitatea și puterea oficială de a o face. Lipsa acestei „gene” din bagajul  de interese al unui lider în poziție de putere e o neșansă care poate deveni, într-o anumită conjunctură, o mare problemă pentru societate în funcție și de factorii de mediu. După ce am avut, vreme de un deceniu, un lider al schimbării care a înotat împotriva curentului (curentul fiind enorma masă opozantă de politicieni corupți cu rădăcini adânci în ogrăzile ceaușiste, plus ce s-a lipit de ea, voluntar și involuntar) curentul a răbufnit mai vijelios, încercând să șteargă imaginea celui care s-a angajat să schimbe starea de lucruri și să dărâme tot ce a deranjat-o pe parcurs.

Două sunt tehnicile de anihilare a „obstacolului” și a înfăptuirilor sale deranjante pentru curentul majoritar, ambele proiectând înlăturarea a tot ce s-a construit anterior. Nu vorbim de analizele critice (normale și necesare) ci de proiecțiile denaturate cu tehnici îndelung exersate. Mai întâi, raportarea la factorul de schimbare ca la un personaj ideal pentru a evidenția contrastul cu persoana reală care, oricât de dedicată misiunii asumate, nu poate fi scutită de greșeli, compromisuri și neîmpliniri. Scoase în evidență exclusiv, hiperbolizate paranoic și repetate obscen, generează acel gen de realitate virtuală otrăvită pe pofta multor indivizi dependenți de tratamentele toxice ale mediei, aparținători ai diverselor cercuri de interese; cu suport din partea vanitoșilor nevindecabili și a celor din specia oarbă a justițiarilor. În al doilea rând, exacerbarea diferenței dintre proiecția și calitatea schimbării realizate în condiții vitrege, de boicot și extremă ostilitate -și situația postfactum. De menționat că o construcție statală, chiar temeinic proiectată, nu e statică; neîntreținută în pas cu dinamica mediului politico-instituțional poate lesne fi înghițită de jungla corupției, cu consecințe iremediabile.

mai 17, 2016 at 11:34 7 comentarii

Învierea

Două tribunale, modele ale tuturor sistemelor juridice ale lumii, cel al castei sacre preoţeşti a Templului care a constatat „hula” faţă de Dumnezeu şi cel roman care a conchis că atitudinea lui Isus e un atentat la autoritatea Cezarului, l-au sortit morţii. Totuşi, constatarea nevinovăţiei sale însoţeşte procesul în toate etapele sale. O declară de patru ori Pilat, o afirmă şi Irod, apare, ca dezvăluire, în scrisoarea soţiei lui Pilat (Matei, 27, 19) o va mărturisi disperat, mai târziu şi Iuda vânzătorul, o spune şi tâlharul de pe cruce, şi sutaşul roman. În plus, mulţimea decepţionată de refuzul lui Hristos de a intra în lupta contra ocupantului roman îl vrea crucificat în locul zelotului Baraba. Pentru cine urcă pe Via Dolorosa, azi, e greu însă, să intre în atmosfera locului şi timpului din acea zi de Vineri a întunerecului căzut peste lume.

Isus murise. Doi oameni, dintre  neştiuţii  care crezuseră-n El,  se-ndreptau spre Emaus, o mică aşezare aflată la câţiva kilometri de Ierusalim. Mergeau către Emaus sau către neant. Îşi pierduseră toate visele şi orice entuziasm. Nu mai puteau crede în nimic. Lăsaseră totul pentru El, îl urmaseră zi şi noapte, speraseră că avea să elibereze lumea de rău, credeau că nu-i va părăsi nicicând. Nu erau dintre cei doisprezece, nu ocupaseră locurile din frunte, erau nişte anonimi, sărmani, care-L urmaseră încercând să se facă şi ei de folos: să-i cheme pe oameni să-L asculte pe Învăţător, să-i consoleze pe cei care nu se putuseră apropia prea mult. Şi iată că totul se sfârşise. El murise fără a încerca să se apere şi toţi cei care, săptămâni la rând, se-mbulzeau să-i fie-n preajmă, acum îl abandonaseră. Până şi  cei mai apropiaţi, ucenicii săi iubiţi, se ascunseseră înspăimântaţi. Se povestea chiar că Petru jurase că nu-l cunoaşte pe Isus. … I-a ajuns din urmă un alt om. Îi ascultă o vreme, apoi le vorbi de  istoria lumii, de Moise şi profeţii. I-a făcut să-şi deschidă inimile, a împărţit pâinea cu ei şi s-a făcut nevăzut. Abia atunci l-au recunoscut. Au ieşit din întuneric, din deznădejde,  şi s-au reîntors la Ierusalim. S-au regăsit cu alţii rămaşi în neagră disperare. Un grup de ţărani, câţiva pescari, oameni neştiutori de carte, nişte  amărâţi, furioşi, cu moartea-n suflet, care aşteptau noaptea ca să fugă din acest oraş întunecat. Au aflat de la cei doi că Isus este viu, dovada fiind faptul că-L văzuseră, vorbiseră şi mâncaseră împreună cu El. N-au crezut imediat, cum n-au crezut nici ce le spunea Maria Magdalena, prima căreia i se arătase, în zori, când femeile găsiseră lespedea mormântului dată la o parte şi, în mormântul gol, doar giulgiul! Nu-L recunoscuse nici ea imediat şi nici ucenicii. Iar lui Toma, cel mai sceptic dintre ucenici, i se oferi cea mai concretă dovadă, când Isus însuşi îi întinse mâinile cu urmele cuielor să le pipăie. Asta povestesc, fiecare-n felul ei, Evangheliile.

Am putea pune la-ndoială veridicitatea lor, mai ales după ce au trecut două milenii. Dar, neîndoielnic, ceva extraordinar s-a petrecut în zilele acelea, ceva exploziv, o erupţie de credinţă care i-a făcut pe toţi oamenii aceia deznădăjduiţi în noaptea care a urmat morţii Sale pe cruce să se schimbe  integral. Ceva ce i-a făcut să vorbească neîncetat despre toate acele lucruri şi nimic să nu-i sperie ori să-i oprească. Nici moartea! Ceva, adică întâlnirea lor cu Isus cel înviat. Nici o dovadă istorică, religioasă, arheologică -şi au apărut suficient de multe în cursul celor două milenii- mai cu seamă în ultimele câteva zeci de ani, nu e mai grăitoare decât schimbarea acelor oameni. Dumnezeu vestit atunci de Isus respectă într-atât libertatea oamenilor  încât îi lasă să aleagă. Ceva s-a petrecut în acele zile, ceva care a schimbat cursul lumii.

Surse: Evangheliile, „Isus” de Jacques Duquesne

 

mai 1, 2016 at 07:11 25 comentarii

La operă, la operă…

Adrian Năstase nu greșea când vorbise de două Românii. Știa perfect că șansa oligarhiei clocite în cuibarul dinozaurilor lui Ceaușescu de a-și menține dominația în noile condiții post 89 este de a împiedica ieșirea acestui segment din matricea comunistă, odată cu acapararea resurselor și instituțiilor țării. Prezervarea acestei Românii, care pare predată cu proces verbal la fiecare hop electoral noilor garnituri, funcționează automat, ca o continuă deturnare de traseu cu toate costurile incluse. Imbunatatirea Vederii in Mod Natural Fara Ochelari

La un electorat obișnuit să fie hrănit cu iluzii, scamatoriile de operă bufă, precum dedublarea piloților PSD depistați că se droghează, înseamnă talent politic. Deputatul Viorel, de pildă, îl înlocuia când avea nevoie pe premierul Victor (v-amintiți) iar Dragnea cel ras zilele astea de justiție tocmai l-a delegat să-i piloteze partidul, pe Dragnea cel cu mustață prăzulie din oglindă.

În fine, cine n-a descoperit încă talentele astea naționale are acum șansa să le vadă jucând minerește în fața Operei în premiera stradală internațională, „Ori ei ori noi”.

Probabil că ei vor pleca. Prețuirea pe care și-au câștigat-o în lumea artei de pretutindeni le dă libertatea de a alege să rămână într-un spațiu ostil, insalubru moral și artistic, sau să evolueze în medii prietenoase și iubitoare de excelență. În urma lor, stăpânii culturii vor fi aplaudați de consumatorii de balet politic cu zgardă roșie.

aprilie 25, 2016 at 17:34 21 comentarii

Copiii ploii

Copiii ploii nu-și pot construi o casă pentru că niciunul din ei n-a găsit locul și timpul potrivit. Pentru că fiecare din ei e mai priceput decât celălalt. Pentru că și când sunt mulți, împreună nu pot genera un nucleu armonios darmite o orchestră. Pentru că fiecare luptă pentru dreptatea lui care nu se potrivește cu a celorlalți. Și, pentru că niciunul din ei nu greșește, nu se gândesc nici la urmări; nici măcar atunci când aud urletul lupilor apropiindu-se. Nu înțeleg că șansele de a-și ridica o casă durabilă, măcar ca a celor trei purceluși din poveste, sunt luate de puhoaiele egoismelor lor. Imbunatatirea Vederii in Mod Natural Fara Ochelari

Când justițiarismul și arbitrariul fac justiție, cine  ajunge la frâiele puterii în stat e și procuror și judecător. Sub impulsul îndreptățirii, bătălia pentru integritate poate deveni un război necruțător până la dezintegrare totală. Copiii ploii trăiesc în evul mediu, pe alte planete, sau pe lună; numai în timpul lor, nu. Se divid în triburi dușmane, se vor eroi în cruciade, se duelează în cruci. știu tot! destul ca țara lor s-ajungă la discreția viețuitoarelor din smârcuri și a târâtoarelor. Pentru că ei, copiii ploii, au oricând și mereu dreptate; niciodată nu poartă vreo vină.

aprilie 24, 2016 at 13:38 7 comentarii

Mituri din carton presat. de securitate

Valul de naționalism extremist în care se afundă țara poate fi, așa cum am citit pe undeva, o reacție de apărare; plauzibil. Nici măcar nu e un extremism clar identificat, pare mai curând un ghem încâlcit. La stânga, port-drapelul (în locul steagului UE, aruncat cu dispreț) e purtat cu furie patriotică de Bogdan Diaconu &other. La dreapta (atât cât poate fi de descâlcită delimitarea asta arbitrară) pot fi identificate două curente: un extremism pro-Putin, și altul, anti-Putin. Indiferent de orientare și de legături, toate se manifestă, în diferite forme, împotriva UE. Dincolo de motivațiile specifice, există și un mobil comun: nevoia de a scăpa de încorsetarea legislației europene. Cât timp Uniunea nu se destramă, legile astea „nedrepte” nu-i lasă să doarmă liniștiți. De înțeles, prin urmare, că au ajuns să spere ca, înainte să fie privați de libertate și să-și vadă confiscate agoniselile dosite, UE să-și dea obștescul sfârșit. Astfel stând lucrurile, recrudescența extremismului naționalist din ultimul timp pare a fi o reacție indusă; cu ce scop, nu e dificil de dedus.Imbunatatirea Vederii in Mod Natural Fara Ochelari

Un naționalism sănătos, adică militarizat, securizat și desecularizat ar repune lumea lor și, așișderea, furăciunile lor trecute, prezente și viitoare, sub paza legii pământului lor, gestionând tradițiile strămoșești, ca toți arendașii post ’89 ai patriei, cu folos politic. Timpul încă nu e pierdut, miturile ante și post 89 n-au pierit din mentalul concetățenilor, trebuie doar reactivate. Să trecem peste mitomakerii lui Ceaușescu, artizanii acelei culturi contrafăcute politic-  care au făcut „artă” din activismul politic şi „eroi” din torționarii serviciilor de represiune, și s-ajungem la cele câteva figuri care le-au continuat, de voie și mai ales, de nevoie, misiunea: carismaticul Marian Munteanu, liderul-icoană al Pieţei Universităţii, dispărut după ce a fost torturat în mineriada din 13-15 iunie ‘9o și reapărut după un timp, rebrenduit în soldăţelul securistului Virgil Măgureanu. Ipostază incredibilă pentru martirul zonei libere de comunism! explicabilă însă, ca produs obținut „prin presare”.

Apoi Mircea Dinescu, alt personaj celebru, simbol romantic al revoluţiei, poet rebel ale cărui versuri au pus pe fugă bestiile securităţii, beneficiar, ca erou învingător, de onoruri şi răsfăţuri după ’89, aterizat -ca într-un cuib de familie, în tagma penelist-securistă, ajuns suporterul-canish al unor interlopi politici şi prieten cu torţionari îmbogăţiţi prin rapt.

Să nu-l uităm nici pe mult mai modestul Ciuvică, cu acel intermezzo meteoric al lui de cetăţean liber şi integru apărat de poporul indignat pe când era hărţuit samavolnic de oamenii tartorului Năstase, mai-nainte să-şi ofere serviciile într-o gură de canal, exact la televizia celui mai notoriu, mai lipsit de scrupule rapto- securist care-şi perpetuează și acum dominaţia prin reţeaua sa mediatică şi financiar-politică.

 

aprilie 20, 2016 at 12:48 23 comentarii

Mediteraneană

tragedii scufundate
lumi risipite ca norii
locul ăsta strălucitor
cu scări de alabastru
printre florile de rodie
mai vechi decât timpul
n-ar fi existat dacă
în tenebrele albastrului de jos
fierbând de furie
pământul
n-ar fi scuipat pietre și foc

îmbătător ca un vin
din strugurii arși de cenușă
gemând din străfundul
mileniilor
renaște timpul, alt timp
pini răsar din crăpăturile stâncilor
pescăruși de spumă poposesc pe țărmul negru
pe plajele pustii
alb, vântul din sud
caută iubirile ascunse
în cochilii marine

aprilie 18, 2016 at 10:48 6 comentarii

Articole mai vechi


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 869,365 hits

Grădina de hârtie

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alături de 2,229 de alți urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 869,365 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 2,229 de alți urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: