Supremația Constituției scârțâie din balamale, la porțile celor mai înalte curți, după chipul și asemănarea organelor lucrătoare

Postat  de ilie Bască în „Grădina publică”
 
Motto: Excepția bate regula până o zăpăcește – „Există ofițeri activi SRI între magistrați” – (George Maior, 12.02.2013, în Parlamentul României) 
Excepția (Constituție -„Libertatea individuală”- art 23, alin. 2): „Percheziționarea, reținerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege”.  
Regula generală (Constituție, art. 76, alin. 2): „Legile ordinare și hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți din fiecare Cameră”.
 
1. Se găsesc în țara asta 50 de deputați pentru semnarea sesizării CCR cu  neconstituționalitatea hotărârii Camerei Deputaților nr. 16 din 23.02.2015?
În temeiul art. 146 lit. l) din Constituție și art. 27 din Legea 47/1992 (de organizare și funcționare CCR), acțiunea de sesizare a CCR pentru exercitarea controlului de constituționalitate asupra hotărârii Camerei Deputaților nr. 16/23.02.2015 de încuviințare a arestării deputatului Elena Udrea, prin încălcarea dispozițiilor constituționale prevăzute de art. 23 (excepția de mai sus) și art. 1 alin. 3 și 5:
-„România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurile Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate”;
-„În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”.
Garantul supremației Constituției abia așteaptă să ne garanteze ungerea balamalelor  scârțâitoare la ureche din poarta-n poarta celor mai înalte curți – CCR și ICCJ – adică să ne arate cum excepția bate regula și nu o zăpăcește.
Legea obligatorie în cazul situației de excepție, a arestării (reținerii, percheziționării) unui parlamentar, este aceeași lege la care face trimitere excepția – art. 23 alin. 2 din Constituție „sunt permise numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege”: Legea 96/2006 – statutul deputaților și al senatorilor – art. 24 alin. 4, invocat de avocatul Marius Striblea. (Legea 96/2006 a fost publicată în MO nr. 380/03.05.2006, republicată în MO 763/12.11.2008 și MO nr. 459/25.07.2013)  
Legea organică 96/2006: „Procedura în caz de reținere, arestare sau percheziție”- art. 24, alin. 4: 
„Camera hotărăște asupra cererii cu votul secret al majorității membrilor săi.” 
Hotărârea de încuviințare a arestării unui deputat se adoptă cu majoritatea membrilor Camerei Deputaților (50%+1 din Ndep) și nu cu majoritatea simplă (a celor prezenți) 
2. Camera Deputaților se laudă c-ar fi aplicat același art. 24 din Legea 96/2006.
Tulai, Doamne, ce armonie în semiorganul suprem – Camera Deputaților – veghează la respectarea Constituției și a Legii 96/2006, obligatorii de te crucești, dacă citești în Monitorul Oficial nr. 136 din 23.02.2015! Hotărârea nr. 16 menționează dosarul DNA nr. 50/P/2014, trimis de ministrul justiției cu adresa nr. 14.075 din 16.02.2015, și temeiul legal al adoptării hotărârii de încuviințare a arestării preventive: „în temeiul art 72 alin. 2 din Constituția României, republicată, și ale art 24 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, cu modificările ulterioare, și ale art. 195 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin hotărârea hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat, cu modificările și completările ulterioare” (aici)
Deputații dau semne de îndreptare – pe căile neștiute ale Domnului – cu un picior drept în art. 24 din Statut și cu o mână scăpată până la cot în art. 195 din RCD, după ce li s-a înfățișat icoana cu chipul și asemănarea lor în rezultatul votului din plen: 170 „pentru”, 118 „împotrivă” și 13 voturi nule. Majoritatea simplă reală (din Nprez; prezenți 325) se laudă cu majoritatea absolută închipuită (50% +1 din Ndep;total deputați 396) impusă de art. 24 din Legea 96/2006, adică după marea adunare a deputaților, în capul lor sună ca nuca seacă în peretele camerei: 170=199.                 
„Ura, ura!”-zise corul de copii. „Am înfrânt, cu mai puține jucării, 170 în loc de 199!”
Dacă deputații dau astfel de semne de îndreptare cu alai spre art. 24 din Legea 96/2006, avocatul Marius Striblea le poate întinde o mână de ajutor cu o cerere, adresată Camerei Deputaților, de îndreptare a erorii materiale în sensul invers: același rezultat al votului înseamnă de fapt respingerea cererii de încuviințare. Să vezi și să nu crezi ce bucurie de îndreptare ne paște pe cap de deputat! „Ura, ura, hai să ne jucăm copii de-a venitul la lucru de urgență în prima duminică a postului mare, să îndreptăm eroarea materială, odată cu prezentarea scuzelor în fața națiunii, să publicăm rectificarea în MO luni dimineață 02.03.2015 și să le-o luăm înainte judecătorilor CCR și ICCJ! Avem dreptul să lăsăm înaltele Curți curate și cu balamalele unse, să nu mai scârțâie supremația Constituției și garanțiile ei nevătămate. Adică noi, deputații neamului, lăsăm CCR fără obiectul muncii de sancționare pe motiv de neconstituționalitate a Hcd nr. 16 din 23.02.2015, respectiv ICCJ fără obiectul contestației împotriva încheierii de admitere a arestării din 25.02.2015”. Îndreptare materială cam ca aici. Gata, am visat suficient. Să ne îndreptăm spre lumea reală!
3. Chipul necioplit al deputatului Eugen Nicolicea dezinformează și manipulează, ca un diversionist profesionist de presă slugarnică/vândută pe și pt. surse.
După adoptarea hotărârii de încuviințare arestare preventivă, de luni 23.02.2015, Eugen Nicolicea a declarat corect că art. 24 din Legea 96/2006 este în vigoare (adică hotărârea trebuia adoptată cu majoritatea din nr. total al deputaților, minim 199, nu cu majoritatea simplă a deputaților prezenți, minim 163), dar a completat dezinformarea : “CCR a pronunțat anterior o decizie prin care susține contrariul”. Fals și manipulator! Chipul necioplit se referea la decizia CCR nr. 989 din 01.10.2008, prin care art. 155 alin 3 din RCD a fost declarat neconstituțional, dar se referea numai la adoptarea hotărârii  privind numai cererea de începere a urmăririi penale împotriva unui ministru-deputat, nicidecum de încuviințare a arestării, reținerii sau percheziției unui deputat. Regulamentul Camerei Deputaților în forma publicată în MO nr. 35 din 16.01.2006 ( cu 2 ani și 9 luni înainte de pronunțarea deciziei CCR nr. 989/2008), prevedea la secțiunea a 7-a „Procedura privind punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului”, cu art. 154 și 155 (alin. 3 sancționat de CCR în 2008).
„Art. 154 Camera Deputaților are dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului.
Art. 155(1) Dezbaterea cererii prevăzute la art. 154 se efectuează pe baza raportului întocmit fie de o comisie permanentă, ca urmare a unei anchete desfãșurate în condițiile art. 71, fie de o comisie specială de anchetă constituită în acest scop. Dacă ministrul are și calitatea de deputat, cererea se trimite spre examinare Comisiei juridice, de disciplină și imunități, care va elabora un raport pe care îl înaintează Camerei.
(2) Rapoartele prevăzute la alin. (1) se înscriu cu prioritate în proiectul ordinii de zi.
(3) Cererea se adoptă cu votul a cel puțin două treimi din numărul deputaților”.
 
Remarcați și art. 229 (actual art. 331 din RCD, cu aceeași formulare): „Dupã adoptarea Legii privind Statutul deputatului şi senatorului, prevederile prezentului regulament vor fi modificate în mod corespunzător”  (aici)
În decizia nr. 989 din 1.10.2008, CCR s-a pronunțat numai în privința procedurii de vot la adoptarea cererii de urmărire penală, prevăzută la art. 155 alin 3:Așa fiind, Curtea constată că art. 155 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților, potrivit căruia cererea privind urmărirea penală a membrilor Guvernului „[…] se adoptă cu votul a cel puțin două treimi din numărul deputaților”, contravine art. 76 alin. (2) din Constituție și, în consecință, este neconstituțional. (aici)
Motivul de neconstituționalitate a art. 155 alin. 3: nu respecta regula generală de adoptare a hotărârilor, prevăzută de art. 76 alin. 2 din Constituție (regula menționată la începutul acestei postări) „Legile ordinare și hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți din fiecare Cameră”.   
Diversionistul de presă manipulatoare, butonabil în presa „Clanului Butoane”, pentru o sursă suplimentară de venit și/sau o sursă de informații din DNA ori alte lăcașuri de cult al butoanelor sfinte, ar vinde-o și pe mă-sa, darămite pe cititorii și privitorii prostiții de dezinformarea intenționată, cum ar fi elogierea ispravei cu 170 voturi în loc de minim 199 din Camera Deputaților. Odată cu amestecarea la grămadă confuză a cererii de urmărire cu cea de excepție privind arestarea preventivă, diversionistul de presă bate câmpii în materie judiciară cu tot felul de aberații atotcuprinzătoare. Apoi  le șterge urma, inclusiv prin ascunderea postărilor și/sau comentariilor în care și-a scăpat măsura capacității de manipulare pe și pentru surse de încredere orbitoare.
4. Excepția este de strictă interpretare și aplicare.   
Studenții în primul an la drept află de stricta aplicare la cursul de „Drept civil” („Clasificarea normelor de drept civil”), dacă pun mâna pe curs și dacă nu-s din generația întârziaților cu diplome de colecție la kilogram. În Camera Deputaților ajunge o „mă, Ciucă!” la un car de deputați întârziați prin comisia juridică. Nu mai zic cum se amestecă deputații în treburile lor tradiționale, când habar n-au ce votează în plen după semnalul unui șef de trib sau după propria neputință de pe lângă conștiință. Excepția, așa cum este prevăzută în Constituție la art 23, alin. 2) - [„Percheziționarea, reținerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege”]- reprezintă o normă specială față de norma cu caracter general (regula de adoptare a hotărârilor) de la art. 76 alin 2 [„Legile ordinare și hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți din fiecare Cameră”].
 *
Dispozițiile art. 23 alin. 2 se aplică strict în aceste cazuri expres stabilite în Constituție (arestare, reținere, percheziție) și numai după procedura prevăzută în legea organică nr. 96/2006 la art. 24, cu votul majorității deputaților (>=199), întrucât excepția însăși reprezintă un domeniu rezervat prin legea organică (la art. 24 alin 4) ca formă de derogare de la regula generală de adoptare a hotărârilor cu majoritatea simplă (prevăzută la art. 76 alin 2). Excepția, ca normă specială de strictă interpretare și aplicare – distinctă de cele generale – nu poate fi extinsă prin analogie și la alte situații. Pe lângă excepția prevăzută la art 23 alin. 2, Constituția cuprinde și alte excepții de la regula generală de adoptare a hotărârilor Camerei Deputaților cu majoritatea simplă (art. 76 alin 2): hotărârea de suspendare a Președintelui României (art. 95 alin 1- „cu votul majorității deputaților și senatorilor”); „hotărârile privind regulamentele camerelor se adoptă cu votul majorității membrilor fiecărei camere” (art. 76 alin 1). Regula generală, de la art. 76 alin 2 (hotărârile adoptate cu majoritatea simplă), neavând caracter absolut, nu se poate constitui într-un motiv de neconstituționalitate a procedurilor de adoptare a altor hotărâri – distincte – cu majoritate absolută sau calificată în situațiile de excepție menționate de Constituție și după procedura de vot prevăzută de legea organică aferentă, așa cum este situația art. 23 alin 2, respectiv art. 24 alin 4 din Legea 96/2006. Cu alte cuvinte, chiar dacă în paralel cu acțiunea de contestare la CCR a constituționalității Hcd nr. 16/23.02.2015, avocatul poporului s-ar gândi să atace tot la CCR art. 24 din Statului deputaților și al senatorilor, pe calea excepție de neconstituționalitate, judecătorii CCR nu au niciun motiv să admită această încercare a avocatului poporului. Regula generală de adoptare cu majoritatea simplă a deputaților prezenți nu poate fi impusă în situația de excepție prevăzută de art. 23 alin 2, referitoare la încuviințarea cererilor de arestare (reținere, percheziție) procedura de adoptare cu votul majorității deputaților de la art. 24 din Legea 96/2006 fiind o opțiune a legiuitorului, nicidecum un motiv de neconstituționalitate.
 *
Uitucii din comisia juridică și plenul Camerei Deputaților n-au avut niciodată de adaptat prevederile art. 24 din Statut la dispozițiile vreunei decizii CCR. Dimpotrivă, au nesocotit obligația de a modifica viceversa RCD la art. 195 alin (8), adică în conformitate cu procedura de adoptare a hotărârilor de încuviințare arestare prevăzută în Legea 96/2006; la art. 24, cu majoritatea deputaților, așa cum i-a obligat în permanență dispozițiile actuale ale art. 331 din RCD (idem art. 229 în numerotarea anterioară „După adoptarea Legii privind Statutul deputatului şi senatorului, prevederile prezentului regulament vor fi modificate în mod corespunzător”). Faptul că uitucii n-au operat în RCD această modificare în corespondență/concordanță cu procedura impusă prin art. 24 de Legea organică în vigoare, nr. 96/2006, nu  schimbă cu nimic obligația Camerei Deputaților de a adopta hotărârile de încuviințare arestare/reținere numai cu majoritatea absolută a deputaților (acum minim 199 deputați). Oricum excepția de strictă interpretare și aplicare, adică norma specială din art. 24 alin 4 din Statut bate regula generală, uitată inutil în RCD la art. 195 alin 8 și neaplicabilă [“(8) Camera Deputaţilor se va pronunţa asupra măsurii în cel mult 20 de zile de la sesizare, cu votul majorităţii membrilor prezenţi”].
*
Se zăpăcește numai cine crede că pot să subziste simultan două norme care se bat cap în cap sau că norma specială din art. 24, dictată de excepția prevăzută în Constituție la art. 23 alin 2, nu-și găsește aplicarea strictă din cauza lucrătorilor clonați de Alzheimer pentru Camera Deputaților.
Tranșarea neconstituționalității Hcd nr. 16 din 23.02.2015 la CCR ar preveni alte sincope asemănătoare legate de  încuviințarea arestării/reținerii, în care va conta cine va contesta la CCR. Între timp poate prinde curaj și madame Vosganian.

februarie 26, 2015 at 18:03 20 comentarii

C-așa-i jocul pe la noi

Președinții postdecembriști au fost, fără excepție, jucători. Pe notele lor sau ale altora. Iar de aici, rezultă o mare diferență între stilul de joc și scopul jocului. Chiar și Emil Constantinescu a-ncercat ceva dar când a ajuns, însfârșit, în stare să descifreze notele, singurul acces la un spațiu de joc care i-a rămas a fost televizia varanului.

1.- Jocul în culise (dublu) cartea câștigătoare din mâneca președintelui sărac și cinstit a predominat mai bine de jumătate din cei 25 de libertate. Consecința incontestabilă: formarea capitalismului atoate prădalnic, astfel că puterea și toate câștigurile aferente s-au perpetuat în familie, fără a deranja constituția. Drept pentru care, personajul a fost înrămat ca președinte de onoare peren al clanului fondator.

2.-Jocul transparent, la vedere. De neacceptat pentru proaspăta oligarhie, pentru adepții jocului de culise și nici pentru o mare parte a populației obișnuită să fie degrevată de responsabilități cetățenești, democratizarea acțiunilor puterii și proactivarea opiniei publice trebuiau blocate cu orice mijloace. Așa s-a dezlănțuit terifianta ofensivă a oligarhiei politice, întreținută prin ură indusă mediatic.

Jocul practicat de fiecare din cei trei ex-președinți ai țării e compatibil cu un gen de compromis specific. (În treacăt fie spus, refuzul oricărui compromis înseamnă lipsa oricăror abilități politice. În extremis, duce la lose-lose, faza în care se pierde tot)

1.-Compromisul care compromite - în folosul puterii politice și defavoarea statului, cu prețul afectării unor date vitale pentru stat (echilibrul macro-economic, separarea puterilor în stat, autonomia justiției, drepturile și libertățile cetățenești, suveranitate, integritate)- cu efecte negative posibil ireversibile, compatibile cu jocul dublu.

2.-Compromisul pozitiv- în folosul statului și în defavoarea celui care și-l asumă, o responsabilitate forțată de situații neprevăzute cauzate de factori necontrolabili (de pildă, criza mondială) cu slabe șanse de a fi înțeleasă și acceptată de cei pentru care asta înseamnă sacrificii materiale. Mai ales în condițiile ofensivei mediatice.

Dacă diferențele din felul în care și-au înțeles și îndeplinit mandatele cei trei ex-președinți sunt evidente, să ne-ntrebăm și pentru ce gen de compromisuri pare format WKJ, intrat în funcție de abia de două luni, după felul în care (încă din 2009, într-o primă fază) s-a supus comandamentelor useliste ca s-ajungă în vârful piramidei.

februarie 24, 2015 at 20:45 50 comentarii

Lucrătura

Istoria. Înainte de  89, PCR  funcționa în tandem cu securitatea. După 89 crema peceristă a devenit social democrația originală (azi PSD) -în tandem cu crema securistă, rebrenduită în liberalism (azi PNL) Proiect construit din mers, cu sateliți de sprijin (UDMR, PC, UNPR etc) servicii și rețele integrate în structurile de putere și instituționale: presă, justiție.

Memoria. În cei 25 de ani n-a reușit să se instituie ca forță de regenerare cetățenească. Nici ca forță de rezistență. Ca potențial adversar mental a cedat treptat la tratamentele de neutralizare încât de ani de zile nu mai e un pericol. Nici măcar infama restaurație din 2012 și ce s-a petrecut după nu par să fi lăsat urme în memoria colectivă. Ba mai mult: efectul rapid de propulsare politică a unora dintre promotorii și simpatizanții puciului din 2012 a fost acceptat ca normalitate! Cât despre schimbările de traseu și de atitudine ale unora dintre revoltații de atunci te duc cu gândul la grave defecțiuni de coloană vertebrală.

Accidentul. Se numește Băsescu, a condus țara vreme de zece ani reușind să imprime o nouă conduită instituțională bazată pe autonomie și responsabilizare. Strădanie boicotată, chinuită, cu compromisuri politice inevitabile ale cărei efecte pot fi socotite unicele beneficii pentru evoluția statală postdecembristă.  Din 2012, deși a intrat în declin, a luptat până la capăt, aproape singur, ținând instituțional, statul, pe linia de plutire. Asocierea cu Elena Udrea l-a vulnerabilizat. Ca abatere pozitivă care a scos țara din blindajul politico-securistic, probabil temporar, băsismul e irepetabil- însă rămâne o sursă motivatoare.

Prostia. Polarizarea, după 2012, a firavei opoziții, în jurul lui Băsescu și Macovei deveniți inamici a contribuit esențial la reconsolidarea blocului uselist. Întreținerea adversității din rațiuni meschine de către taberele de sprijin ale celor două facțiuni (care se învinovățesc reciproc ca-ntr-o comedie cu proști) lasă șanse infime de reușită unei construcții politice puternice de opoziție. O culme a vanității prostești. Way to hell!

Corolarul. Între țara noastră liberă și partenerul american, tocmai s-a ridicat un nou zid al Berlinului. Dacă n-ar fi atât de ocupați cu Udrea, cu osanalele la noul comandor, poate presa, cea încă liberă, ar desluși implicațiile și efectele reactivării unor repere ale blitzkriegului din 2012. Ca și urmările posibile ale alegerilor lor. Lucrătura nu se oprește aici.

februarie 20, 2015 at 13:50 75 comentarii

Hate story

În „Love story, tragica poveste cinematografică a unui cuplu de îndrăgostiți, pentru Oliver nu exista ceva mai gustos decât pastele făinoase pe care le prepara, în toate modurile posibile, iubita sa Jenny.

Pentru atacul necurmat la președintele Băsescu atât în timpul cât și după încheierea mandatului său, există de ani buni presă angajată& televizii comandate. Din decembrie, cu accent pe debăsificare. Motiv pentru care nu e de mirare ca încătușarea controversatei Elena Udrea, apropiată a ex- președintelui, să stârnească o furtună de emoții și patimi fără precedent. Mai mult decât visase blonda în căutare de public și de publicitate. Cultivată excesiv mediatic, udrofobia a atins cote atât de ridicate în aceste zile încât e pe cale să producă, spre stupefacția jurnaliștilor specializați și a sorboniștilor implicați, un curent neutralizator.

O cotă de simpatie pe care încă n-o avusese. Mai ales că protagonista, căreia prea puțini i-au recunoscut în cei zece ani o prestație politică benefică băsismului, deși i s-a asociat permanent, demonstrează, în situația critică în care se află, calități remarcabile comparativ cu alți politicieni în situație similară. Indiferent de gravitatea problemelor ei cu legea, avalanșa de acuze care pune în umbră ce se anunțase nu de mult legat de megadosarele Microsoft și EADS pare forțată de ceva ori cineva pentru a temporiza anchetele sau ajuta niște personaje la ananghie. Ca și-n alte situații de acest fel, mobilizarea excesivă anti produce anticorpi sociali capabili să atenueze sentimentul distrugător.

Ceva de care, în mod normal, d-na Udrea n-ar fi avut parte. Întreținută public, obscen, ura monotonă, repetitivă n-are nimic a face cu justiția imparțială. Ba mai mult: când depășește sentimentele de indignare, normale până la un punct, își devorează protagoniștii. Urât spectacol să-i vezi pe udrofobiștii nației căznindu-se să prepare, în aceleași oale, mereu ceva savuros. Nici măcar consumatorii obișnuiți de politically bizare foods, o bună parte din ei, nu se mai înghesuie la meniul fix.

În hate-story, serialul politic tenebros al acestor zile, pentru oamenii sănătoși psihic nu există ceva mai dezgustător decât ura preparată în fel și chip de niște gospodari media acreditați în băsesco/udrofobie.

februarie 18, 2015 at 14:45 71 comentarii

Madeira

  Postat de Crengulin în „Grădina de vacanță”

Dacă Tahiti ți se pare prea departe, îți propun o altă insulă, mai aproape de  casă și  buzunar: MadeiraMadeira. Despre Tahiti am vorbit din auzite și citite, în Madeira am ajuns în anul 2008 când dădea grâul în copt. Situată la o azvârlitură de avion de Portugalia, este mai aproape de Africa decât de Europa. Un bilet de avion costă în jur de 400 de euro cu TAP ori până în 250 de euro cu Easyjet. Totuși, trebuie să fii atent la limita de bagaj afișată de easyjet, altfel o să plătești cât nu face. Madeira, insula primăverii veșnice, cu temperaturi ce rar coboară iarna sub 15 grade, iar vara nu trec de 26 de grade, este un munte verde răsărit in ocean, plin de vegetație luxuriantă. Se poate să te ducă cu gândul la vinul de Madeira și la un fotbalist român ce a jucat la Maritimo Funchal. Nu te aștepta la plaje cu nisip auriu, fiind o insulă vulcanică, țărmul este precum scrisul meu, bolovănos. 90 % din suprafața insulei este situată la peste 500 de metri altitudine, maximul fiind 1800 de metri unde iarna este posibil să ningă. Singura plajă naturală cu nisip negricios are doar 200 de metri . Mai sunt alte două plaje amenajate cu nisip auriu importat din Portugalia si Maroc. Nu trebuie să fii descurajat, găsești alte plaje cu pietriș și piscine amenajate la țărm, cea mai cunoscută fiind cea din Porto Moniz. Plaja ca-n filme găsești în insula Porto Santo, situată la 2 ore de feribot de Madeira. Aeroportul din Madeira este situat pe buza țărmului, mai mult deasupra mării decât pe uscat, aterizarea și decolarea fiind foarte dificile. De la aeroport se poate ajunge în oraș cu autobuzul sau cu taxiul. La sosire am folosit taxiul, ca să nu bâjbâi după hotel. La plecare, când cunoșteam deja insula, m-am îmbarcat în autobuz. Prețurile pe insulă sunt destul de ridicate, poate pentru că predomină turiștii englezi și germani. Probabil și prețurile ridicate de la Mamaia și Poiana Brașov au aceeași explicație. Fără să știu, am nimerit chiar când Funchalul aniversa 500 de ani. Și să te ții bine: mai în fiecare zi se întampla câte ceva! Într-o zi au defilat masinile de epocă, chiar și papamobilul ieșit la pensie era pe acolo. În altă zi, parada costumelor populare de la înființarea orașului până în prezent. Cu cât ne apropiam de zilele noastre, se împuțina materialul costumelor. Din zgârcenie, probabil. N-a lipsit sania de lemn cu tălpici de fier, care se pare că era folosită pe vremuri pentru transport. O pată de culoare la paradă. Doi vizitii direcționează sania din spate. Evident, doar la vale, înapoi poți urca cu telegondola. Au mai sărbătorit și cu avioane de vânătoare ale forțelor aeriene portugheze în survol deasupra insulei chiar când eram cu barca în căutare de delfini și balene. Doar delfinii și-au făcut apariția, balenele n-au vrut să participe la sărbătoarea orașului. Seara, artificiile au aprins feeric tot Funchalul. Lansate de pe ocean, explodau aproape de mal, bubuind în muntele din apropiere.

Banane pe toate drumurile, dulci cum doar la botul copacului le găsești. Insula-i plină de flori, dar dacă vrei să le vezi adunate la un loc, vizitează grădina botanică. Acolo poți ajunge foarte ușor cu telegondola, timp în care poți admira Funchalul de la înălțime. În afara plantelor indigene,  sunt o mulțime și din alte colțuri ale lumii. Cu o vreme mereu plăcută, nu-i nevoie de nici o seră, singurul acoperiș fiind al papagalilor și al caselor specifice insulei. Insulă a florilor, grădina botanică nu-i de ajuns, așa că vei găsi și o grădina tropicală cu multe atracții: grădina japoneză cu iaz plin de koi. Alt lac mai mare cu rate și lebede, orhidee cât vezi cu ochii, muzeu de cataroaie și sculpturi africane. Dacă vrei să vizitezi insula, recomandabil să faci un tur organizat cu microbuzul, ca să o vezi de la un cap la altul. Am străbătut toată insula, o încântare! Ghidul local vorbea în trei limbi, pe înțelesul tuturor, mai puțin al rușilor care nu panimăiau mai nimic. Munți pierduți în nori, case cocoțate pe stânci abrupte, te-ntrebi dacă nu le-au adus cu elicopterul!  Când la ocean, când în vârf de munte, nu te mai saturi de ce vezi! N-ai vrea să se termine excursia. Am făcut popas la Porto Moniz, unde am mâncat într-un restaurant tradițional. Bineînțeles, nici o masă fără pește și banane. Am încercat piscina amenajată la malul oceanului, brrr! Era cam rece apa, și eram în iulie. Dacă vrei să iei la pas insula, poți merge de-a lungul canalelor de irigații, construite pentru a transporta apa din nordul umed spre sudul însorit și uscat. Unele trasee sunt foarte dificile, este recomandat să ai încălțăminte adecvată și să nu pleci de capul tău ci într-un grup organizat.

februarie 14, 2015 at 10:43 116 comentarii

Urma nu scapă turma

Cazul Udrea a ajuns în epicentrul furtunii politice. De fapt, mai-nainte de a fi judecată, a fost deja pusă la stâlpul infamiei publice de cei care o detestă. Asta nu reușește să împiedice tsunami-ul care avansează spre servicii, spre jurnaliștii și magistrații sub dublă comandă. De așteptat ca-n drum să atingă și sistemul fraudulos de finanțare a campaniilor electorale prin mulgerea statului și a prostului de contribuabil votant, bine pus la punct în ani de zile, de partidele serioase. Iar odată furtuna pornită, e cam greu de oprit- cu sau fără Udrea la-nchisoare. Deja valurile au scos la suprafață atât complicități cât și răfuieli interinstituționale. Se răscolesc și fricțiuni intrainstituționale derivate din aceleași relații bolnave. Și parcă începe să se clarifice de ce au sărit ca arse instituții de forță și personaje cu statut politic de top s-o rezolve stahanovist, cum nu s-a mai întâmplat în perioada postdecembristă. Așadar nu e „urma care scapă turma”, cum zic unii. Mai curând e invers. Turma e în alertă, pericolul e mai mare decât pân-acum, pe de o parte din pricina a recentelor dezvăluiri și a celor care ar putea urma, pe de alta, fiindcă DNA e nevoită să-și repare credibilitatea afectată în acest moment prin precedentul creat chiar de unii procurori. Mai cu seamă după ce deputățimea și-a demonstrat cu exces de zel, obediența oarecum selectivă față de diverse cerințe din partea justiției și SRI.

În deontologia parlamentară asta înseamnă integritate instituțională. Grijă față de statul de drept. Parlamentul e stâlpul democrației în stat, ni se amintește uneori, cu respect, prin tocșouri. Te-ntrebi cât mai rezistă statul dacă stâlpul lui de susținere e în halul ăsta de putregăit, iar din pilonii guvernamentali curge rumegușul. Și-ncepem să ne punem tot mai serios problema dacă, în situația posibilă a declanșării unui război prin proximitate nu cumva tocmai stâlpul de rezistență e cel care ne pune în pericol. Mai ales că președintele, mai preocupat de imaginea sa decât de ravagiile furtunii, pare că n-a ieșit din campanie. Singurele probleme la care a reacționat prompt, pe măsura importanței pe care le-o acordă,  fiind niște banale stângăcii de protocol.

februarie 11, 2015 at 17:52 108 comentarii

Rondelul bucuriilor mici și mari

Din natura bucuriilor postdecembrismului se trage nevolnicia istoriei recente. Învârtitul în cerc ne amețește de 25 de ani. Bucuriile boborului cresc din ură, în timp ce ale conchistadorilor emanați atunci, țin de pofta acaparării. Bucuriile astea sunt forțele care ne învârt până nu mai distingem cine suntem și ce vrem. O mică bucurie pentru bobor, o mare bucurie pentru bunkermani. Un carusel din care nu putem evada din cauza bucuriilor. Motorul merge ceas. Din bucurie în bucurie. După execuția lui Ceaușescu, unii aplaudau în Piața publică, alții instalau acolo tunurile noului regim.

În timpul  mineriadelor, am auzit persoane normale manifestându-și dorința de a se urca în tren pentru a  se alătura „minerilor”. Entuziasm care a scos gospodine de toate rangurile în stradă cu flori pentru eroii salvatori ai democrației. Ceva mai târziu, la lichidarea Monei Muscă, bucuria gospodinelor neamului prost și păgubos participante entuziasmate la actul de dreptate a atins un nou maxim istoric. De prisos să amintim ce gen de bucurie au produs atunci în bunkerul varanilor! În ăst timp, în subsoluri s-au săvârșit și alte eroisme îmbucurătoare, ca moartea procurorului Panait, a Luminiței Șega ș.a, a unora care „sabotaseră” motorul programat pentru perpetuum mobile.

Faptul că fiecare cuplaj al bucuriilor s-a lăsat cu crăpături la temelia statului de drept în rezonanță cu noi lichidări fabuloase ale patrimoniului nației n-a dus la eradicarea cauzelor ci doar a unor efecte. Ca urmare statul își continuă netulburat circuitul prin acest dialog al bucuriilor. Pas cu pas; nițel stânjenit în anii din urmă, revenindu-și însă, în forță, de curând, la învârtitul tradițional. Cel mai trainic cuplaj al bucuriilor recente, cel al puciului din 2012, însemnând o rebobinare durabilă a motorului cu efect de șubrezire a temeliei pe termen lung. generatoare de noi bucurii. Unele piese „uzate moral” se reduc la tăcere, altele se recondiționează. Să nu-și imagineze nimeni că totul e perfect, că nu există riscul gripării! Sunt și momente în care nevoile de reglare a bucuriilor impun sacrificarea unor membri de familie. Mecanismul trebuie constant verificat și cuplat la instituțiile statului. Spre bucuria perpetuă a sărmanului neam.

februarie 10, 2015 at 16:47 145 comentarii

Articole mai vechi


Arhivă

Categorii

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 1,896 other followers

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 780,424 hits

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 1,896 other followers

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

all blogs


Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,896 other followers

%d bloggers like this: