Maidan politic și fetișism doctrinar

Stranie inadecvare: să cercetezi adâncimile terifiante ale comunismului, să elaborezi studii, să faci filme și să nu observi din timp cum apar și se înmulțesc semnele care anunță cel puțin tendința, dacă nu direct spre dictatură, spre un autoritarism tăcut și amenințător prin lipsa de opoziție la politica discreționară a puterii. Homeostazia sistemului comunist s-a dovedit mult prea puternică pentru a nu fi principalul pericol după ’89. Un rău trecut, preluat, perpetuat, adaptat care nu contenește să caute forme de reinstalare. Acestei unice doctrine respectată de un sfert de secol de toată clasa politică, cea a corupției politico-sociale îi priește de minune chiar fetișismul doctrinar. Bateți-vă-n vorbe, copii, dați-vă-n cap cu ele, exact de asta avem nevoie, și de textele voastre, ca să ne facem treaba. Incompatibile practic cu organismul politico-social autohton, real,importurile de dogme și modele „de succes” n-au produs decât dispute sterile. Semințele gândirii critice au secătuit înainte de a da rod.

Din momentul zero în care și-au înțeles misiunea nu ca opoziție ci ca pe un război personalizat, răfuielile zis doctrinare n-au schimbat cu nimic societatea. În contrast cu realitatea dramatică a unui stat îmbolnăvit de lăcomia aleșilor și de fricțiunile instituționale, încăierările astea care se-ntrețin reciproc nu-s decât o aflare în treabă, un fel de a nu fi, cu priză restrânsă la un target cu disponibilitate pentru asemenea dispute.

Nediferențiate decât prin ambalaj,  grupările politice de stânga și de dreapta, ori viceversa, n-au reușit să devină mai mult decât trambulinele oligarhiei. Dacă pe zona convențional numită de stânga discursul mincinos axat pe drepturile cetățenești încă mai păcălește, discursul de pe dreapta are efectul unei sperietori de ciori în bătaia vântului pe un câmp lăsat sterp de ocupantul politic. Trădător prin vocație și securist prin origine, marele penele continuă glorios cei 25 de ani de „liberalism” de care și-a agățat ca pe un pui plăpând și pe fostul, mare, pedele. Pe construcție ori pe ruinele ei (e același lucru) se dă cu role o societate civilă, depășită de situație. Atmosferă de final de joc trucat în care teoreticienii stângii par odraslele declasate ale marxismului timpuriu, iar ai dreptei, pensionarii unui club exclusivist de suprarealism politic. Mai rău e că încăierările și anacronicele inflamări ideologic-doctrinare tind să marginalizeze protestele civice. Un pic de speranță vine tot din partea raptozaurilor politici care, amenințați cu foamea și lipsirea de libertate după ce-au înghițit în neștire avuția statului, se mănâncă unii pe alții.

mai 29, 2015 at 13:00 12 comentarii

Nevroze

Pe lângă o sumedenie de alte date negative privind starea de sănătate a societății, statisticile arată că bolile nervoase pun treptat stăpânire pe populația țării. Nu-i de mirare. Oriunde ne-ar purta grijile zilei, la instituții, servicii diverse, dăm de o atmosferă neprietenoasă. Spitale în mizerie, personal nemulțumit, mulți cu apucături de gardieni. numai acolo să n-ajungi. Școli triste, doar eroismul unor dascăli onești le mai salvează. Concurență de știri pestilențiale pe canalele media. Distracții tembel-monstruoase. Decadență. Birocrația în ofensivă dictatorială. Cetățeanul suportând resemnat ca pe o aură neagră legată ombilical de stat, prezumția generală de vinovăție. Infracționalitatea contagioasă generată de factori de putere, șefi de rețele mafiote. Luptele între clanuri. Aroganță față de cei mici, servilism față de șefi. Informații dezolante. Povești deprimante. Glume sinistre. Oamenii le comentează și le distribuie. Sigur că e nevoie de asta. Face parte din libertate! Chiar dacă sistemul nervos al societății își ia partea lui de boală. Uneori mă-ntreb dacă nu există și o întreținere voită a acestei stări. Pe logica unor bolnavi incurabili care ar vrea ca toată lumea să fie bolnavă.

Și ca totul să fie conform situației, fanfaronada umple promenada. Iar girofarurile induc starea de țară sub ocupație! Zilnic în orașele patriei alarma sirenelor smurdului și poliției pune în gardă populația ca pe vreme de război. S-ar zice că e normal să elibereze drumul mașinilor aflate în misiune de urgență, dacă alarma n-ar urla strident ca s-audă toată lumea pe o rază de zeci și zeci de kilometri distanță de traseul lor! „Nu-i destul că v-am turnat în cap alea-alea cu dictatorul Băsescu, acum nu ne mai oprește nimeni să v-arătăm cine vă sunt salvatorii și stăpânii.”

mai 25, 2015 at 16:28 81 comentarii

Oameni de ieri, oameni de azi

Imaginați-vă, dacă nu cumva ați și avut o experiență asemănătoare, nefiind ceva ieșit din comun pe vremea respectivă, o zi de vară, de concediu, așteptând, cu familia, cu prietenii din grup, la Sinaia, o ascensiune cu telefericul. Asta se petrecea cu puțină vreme înainte de revoluție. N-apucasem să ne bucurăm c-am ajuns la bilete după o coadă de mai bine de două ore, când am fost informați că telefericul nu plecase de sus și nici nu se știa când o să plece. Nimic mai mult. Fără explicații. După alte două ore de așteptat cu biletele-n mână, din om în om, pe șoptite, s-a aflat și motivul: fusese oprit sus pentru că însuși Ceaușescu împreună cu Tovarășa și curtenii lui, urmau să coboare cu telefericul. Nimeni nu știa când. Din motive de protecție asemenea chestii nu se comunicau. Trecuse o dimineață întreagă, altfel spus, o zi de concediu stricată, nemulțumirea creștea cu fiecare oră de așteptare, ținuți pe loc, copiii deveniseră agitați și flămânzi, nervoși, oamenii îl făceau troacă de porci pe marele conducător. bineînțeles, nu în gura mare. Sila era generală. Alte două ore tensionate și, pe neașteptate, se petrecu și evenimentul cosmic: Marele Conducător și Tovarășa își făcură zâmbitori apariția, salutând lumea adunată acolo cu ambele mâini, peste capetele securiștilor. Și atunci am văzut într-o clipă, o metamorfoză pe care n-o s-o uit niciodată: oameni normali, care-l înjuraseră furioși c-o clipă-n urmă, înghesuindu-se entuziasmați s-ajungă cât mai aproape de Zeități. Aplaudând. Strigând cu convingere lozinci fără să-i pună nimeni. Mulți cu copiii pe umeri. Exultând și ei, de fericire.

O dictatură nu apare oriunde și-n orice condiții. Sigur, e nevoie de factori favorizanți, de anume împrejurări și contexte geo- politice dar și de un anumit mediu.Fără un substrat uman cu un anumit specific caracterial- comportamental nu merge. Nu ține fără un mental colectiv ușor de topit și de modelat care, prelucrat prin tehnici speciale de experți în materie, să poată turna destinul și istoria unui popor în forme specifice.

mai 19, 2015 at 08:40 99 comentarii

Lanțul nevolniciilor

Din experiențele dezamăgitoare ar fi trebuit să ne alegem cu o brumă de învățăminte. Nu uit cu câtă dezaprobare ascultasem aprecierile unei persoane față de candidatul Emil Constantinescu în duminica alegerilor prezidențiale din 1996 la ieșirea din secția de votare. „Un om slab, infatuat, lipsit de personalitate. Dacă ajunge președinte o să vă convingeți”. Mai târziu mi-am dat seama că persoana respectivă nu vorbise aiurea, ca soție de fost mahăr local comunist știa din „surse avizate” cât cântărea personajul. Știa că va ajunge președinte, ca și „amănuntul” că milică e mână moartă într-un joc politic care-l depășea. În condiții asemănătoare, generate de același gen de factori, istoria tinde să se repete. Nu știm dedesubturile miracolului din noiembrie, poate nici beneficiarul miracolului să nu știe mai mult decât s-o fi convenit undeva. Acolo unde s-au stabilit „cu responsabilitate”, și alte amănunte, ca de pildă cine vor fi oamenii președintelui, în cap cu paharnicul mihalache. Și cine să preia serviciile ca să-l ferească pe boss și bostănăria lui politică de complicații și scotoceli nedorite prin dulapuri. ca dezmățul prădăciunilor să nu-i prindă descoperiți. Dacă în 1996 ne iluzionasem că alesul e omul providențial al opoziției luminate, după douăzeci de ani și un cincinal, „stupid people” a-nceput pe ici pe colo să-și dea seama cu strângere de inimă, că pseudo-opoziția de carton nu poate scoate altceva decât un președinte de carton. Faptul că are altă confesiune și altă limbă maternă e un punct tare, pentru unii, destul ca să-l creadă om cinstit și educat. După traumatizanta experiență cu marinarul, ajunsă iar la ospățul puterii, trupei infracționale i-au surâs stilul, notorietatea, dar și aspectele tenebroase ale drumului promițătorului primar: ideal președinte! Merită să i se satisfacă pretențiile, cu condiția să fie devotat clanului. ascultător și recunoscător.

mai 18, 2015 at 12:22 18 comentarii

Relații bolnave

Analiștii neamului vorbesc de prăbușire cu suficiență de bigoți negativiști și răzbunători. Un fel de sodăței politico-apocaliptici. Satisfacție orgasmică de justițiari care pot triumfa cu „v-am spus eu”? Tot prevestind-o, apocalipsa devine reală. Pe fondul ăsta, dezacordul între segmentele sociale produce un zgomot strident de alunecare în gol. Sportul național de-a învinovățirea atinge cote absurde și total irelevante. Argumente beton de toate părțile se războiesc într-o mare de praf.„Argumente civice” contondente din care răzbat partipriurile politice. Acuzele curg întreținând o stare maladivă de războială fără  scop. De fapt, acest mod dezolant de manifestare pe scena publică asociat cu o bășcălie steril-gălăgioasă tradițională întreține iluzia de societate activă.
*
…Care societate? Cea prizonieră a promisiunilor mincinoase- pe de o parte și a indignărilor neputincioase  de cealaltă? Amintiți-vă că de câțiva ani sondajele arată că două treimi din populație regretă comunismul. Am avut, cumva, și n-am știut, factori de influență care să ia în seamă pericolul uriaș al acestui potențial restaurator? Există, cumva, și forțe responsabile care să trateze acest simptom altfel decât cu sictir? Întrebări retorice. Oricum, justițiarismul personalizat, luptele „de sală”, atitudinile apocaliptice, au prevalat. Politicul nu poate câștiga războiul cu justiția fără să-și găsească aliați în sistem. Politicienii nu pot supune instituțiile dacă n-ar avea aliați în interiorul lor. Proces accelerat care tocmai a cuprins și piața liberă și e pe cale să îngroape investițiile libere. Liantul e corupția. Suportul e birocrația. Iar boborul e fezandat mediatic suficient pentru a fi temelie unor politici aberante de restaurație. Cei de la care așteptam să se implice într-un proiect societal unificator au eșuat în lupte personale, interese meschine sau pur și simplu au abandonat. În schimb, sub acoperișul prezidențial unificator de anomalii, se țese în tăcere un proiect anti-societal.

mai 8, 2015 at 12:26 145 comentarii

Se mișcă lucrurile!…

pamflet

–  Mihalache, cum stăm cu purtătorul de cuvânt? Ai luat o decizie?
–  Domnu` președinte, eu tot pe Palada îl am cap de listă la propuneri, l-ați văzut: nimeni din presă nu-i face față. La nevoie îi înjură de-i face puf. Ar mai fi și Tapalagă, da` ăsta vrea să fie și în ham și pe cal. M-am gândit și la Pușcalău, da` nu știu dacă vă dă acceptul Doamna.
–  Interesant!…  O să mă gândesc zilele astea. Spune-mi ce face Doamna? A terminat aranjamentele?
–  Păi, pe unele, da, pe altele abia acum le începe.  O ajută Crina.
–  Crina? Sună prietenesc, îmi aduce aminte de…
–  Da, înțeleg, v-amintește de amicul care v-a adus în vârful politicii. Hmm, semnificativă potriveală! O știți pe Crina, duduia aia inimoasă care se ține scai de d-tră. De câteva zile se zdrobește să pună pe rol instituția primei doamne. Aveți poze de la Roma cu ea și cu diaspora de acolo, pe feisbuc, mă rog, cu cei selectați de noi.
–  Ziceai c-ai vorbit cu Sibiul?
–  Da, domnu` președinte, era vorba de Drumul d-tră, s-a umplut de turiști. Au năvălit la Sibiu zilele astea, n-ai loc de ei în centru.
–  Foarte bine! Am senzația că și acolo oamenii-și fac treaba.  Suntem pe drumul cel bun. …Și, ce aranjamente a mai început Doamna?
–  Păi, uitați-vă la astea, că de-aia v-am deranjat: sunt câteva planuri, variante de SPA pentru Cotroceni. Iar aici, în fotografie, e Doamna cu șeful de echipă. Și aici e cu toată echipa. Zice că trebuie să se lucreze în regim de urgență și să nu se uite la bani.
–  Bun! Se mișcă lucrurile, Mihalache.
–  Iar dincoace, domnu`președinte, e cu noul hair-stilist, premiat de curând la Paris! A demarat negocierile și cu un designer de haut-couture de la Milano și cu altul din Shanghai. Discuțiile în iunie, după London Fashion Week.
–  Am realizat o mulțime de lucruri în mai puțin de jumătate de an, Mihalache! Chiar sunt mulțumit.
–  Da, domnu` președinte, aveți toate motivele. Și țara vă mulțumește. Acum ne așteaptă Vaticanul, lansarea de carte și, în perspectivă, niște întâlniri importante. O să vă spun despre ce-i vorba la momentul potrivit. După concediu. C-ar fi cazul să vă odihniți și dumneavoastră.

mai 2, 2015 at 11:41 51 comentarii

Evoluăm

Cooperativa comunist securistă care i-a făcut și întreținut statuia lui Ceaușescu într-un sfert de secol de servilism înfiorător cu prețul mutilării ființei spirituale a nației e și cea care l-a dărâmat. E și cea care l-a ridicat pe Ilici și-i șterge și acum de praf icoana sângerie de reformator sărac și cinstit. Pe Milică l-au pus doar provizoriu, pentru variație și distracție. La momentul potrivit l-au terminat c-o țigaretă. Așa că bietul a fost ca o pauză de fumat. Au dat-o greș însă cu potrivnicul Băsescu care-i deranjează de peste un deceniu, pe mâna lor. Un om liber nu suportă să fie urcat pe soclu, mai curând dă cu soclul în nătărăi. Datorită lor băsismul a devenit curent valoric social imposibil de neutralizat prin făcături securiste, în ciuda defectelor asumate ale titularului. Lucrată din 2009 de actuala putere politică, „ideea care l-a îngenuncheat”, balonul otrăvit umflat de bojocii varanului, li s-a spart în nas. Motiv pentru care cooperativa, blindată cu presa din dotare&figuranții asmuțiți din pseudo-societatea civil-infantilă ajunsă acum în faza justițiarismului uselist, se căznește să treacă cu buldozerul peste deceniul de băsism. Resuscitarea revoluționar-marxistă a ideii de dușman al poporului țintindu-l non-stop pe Băsescu, concomitent cu elaborarea în cascadă de măsuri politico-economice din cele mai abjecte pentru viabilitatea unui stat de drept prosper, are loc sub camuflajul tăcut-încurajator al președinției de carton. Cu toate neîmplinirile sale, băsismul a rămas singurul obstacol autentic în calea alunecării spre un stat politizat, lipsit de opoziție, cu o societate dresată și fericită de aplaudaci.

aprilie 28, 2015 at 12:14 61 comentarii

Articole mai vechi


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 829,731 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 1,983 other followers

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,983 other followers

%d blogeri ca acesta: