„Ponta, cui ne lași?”

mai- iulie: Ponta, în război deschis cu Iohannis, Șova miruitul, pe gard la DNA, Ghiță sereistul, căzut în groapa cu gunoi a republicii corupției ploieștene, tata socru de premier în dezechilibru,Tăriceanu cu motoru-n gard. zonă pesedistă în surpare.

18 iulie. întâlnirea informală Iohannis, Oprea, Zgonea, la Neptun. un fel de Yalta pentru frontul pnl-psd. Iliescu a înțeles imediat că acolo s-a pus X-ul pe viitorul politic al cârlanului (probabil intuise încă de când generalul interimar se declarase iohanist)

A susține un ponta în cârje cu 7 dosare penale e sinucidere curată. „Ponta, cui ne lași?” Conform tradiției bolșevice și înțelepciunii iliescene, prietenii știau că alesului lor pân-aici i-a fost. Speriați de scufundare, au înțeles și că un element greu ca d-na Plumb nu-l salvează nici pe Ponta, nici pe ei.  A înțeles iute și d-na Abramburica. ceva mai greu, și d-na Firea. ca și alte doamne și domni. În final, a înțeles și Ponta.

22 iulie: în locul inculpatului,PSD alege condamnatul. Deși ieșit din grațiile clanului Ponta (care-l mirosise pe rivalul-trădător) pentru meritele dovedite în episodul referendumului din războiul anti-băsist, Dragnea își are locul lui de unealtă de onoare în galeria uselistă a falsificatorilor de voturi. chiar dacă DNA nu e de aceeași părere.

Apele se despart pentru a se uni mai trainic. Ex-puciștii scapă de un prost, util la vremea lui dar care a luat-o razna pe traseu. un traseu periculos: Iohannis & Mihalache&com, Helwig-SRI, Oprea-UNPR, Zgonea-PSD, vasal, MRU- SIE, cariatidă. plus curtenii&chibiții. tehnicieni useliști vizionari care vor face din PNL-ul de carton galvanizat viitoarea putere politică iar din segmentul depontinizat din PSD, viitoarea opoziție constructivă; una civilizată, de circumstanță, cum cere interesul național.

iulie 23, 2015 at 12:24 35 comentarii

Test de sarcină ideologică

O isterie, un joc cu nervii unui popor și așa epuizat, pe de o parte și cu nervii unei Europe întărâtate, antrenate în dispute deja periculos-agresive, de cealaltă. După cei cincisprezece ani de jocuri financiare oneroase ale (i)responsabililor eleni cu creditorii pe cât de rapace și lipsiți de scrupule pe atât de „înțelegători”, Grecia a clacat. Rezultatele referendumului arată că n-a găsit altă cale decât spre exit: aproape două treimi dintre greci dovedindu-se extremiști de stânga! În percepția multor inși, mai puțin a celor din zona mediteraneană, țara iubită de zeii soarelui și ai mării înseamnă o povară pentru marea, cinstita și harnica familie europeană. Cine-s ăștia, de fapt? Niște sălbatici incompatibili cu cerințele unei Europe civilizate. Spui greci, spui barbari!

Ideologiile funcționează la maxim pe terenurile minate de corupție. Nevoia de minare devenind pe zi ce trece regulă, iar corupția, normă. Departe de a-și fi epuizat potențialul, în vreo două secole de când s-au întronat în lumea civilizată, efectele ideologizării conștiințelor nu par conștientizate de purtători. Motorul revoluțiilor, al celor două conflagrații mondiale continuă să antreneze lumea cu forța distructivă a unei antireligii deopotrivă cu a religiilor golite de conținut și încărcate cu ură și corupție. Referendumul grecilor a stabilit un record de prăbușire instantanee al idealului utopic-disperat al câtorva milioane de oameni. Mai rapid decât după o revoluție, Tsipras a ieșit din rolul eroului ca să intre în al lașului. Al învinsului. Pe de altă parte, „inutilul referendum” a demonstrat, fără echivoc, nulitatea unor conflicte ideologice pe terenul mlăștinos al uniunilor economico-financiare minate de birocrație și corupție.

Anti-austeritate la stânga și pro-austeritate la dreapta? O fantoșă spulberată rapid de rezultat: 62% votanții OXI fiind majoritatea tineri, șomeri, intelectuali, mulți din lovita clasă de mijloc, în timp ce 38% care au votat NAI, sunt, majoritatea, asistații de lux și privilegiații: funcționărime coruptă politic îngrășată de la buget, popime scutită de taxe și unsă cu privilegii materiale, armată, vârstnici. Unde-i stânga? care-i dreapta?…

iulie 18, 2015 at 13:31 27 comentarii

Lanţul pro-criză

Originally posted on Gradina de hartie:

Una din regulile respectate în scenariul unui policier de succes, este “pista ocolitoare” Spectatorul, căruia i se livrează date, informaţii, probe, devine „avant la lettre” cel care dezleagă iţele intrigii. Mai precis, îşi imaginează lucrul ăsta. Nu pentru mult timp, însă, pentrucă după timpul cuvenit, raportul între percepţia consumatorului şi povestea livrată se schimbă şi, la momentul “adevărului”, criminalul este dezvăluit împreună cu lucrătura sa, cu pistele false sau colaterale pe care s-a desfăşurat, până aici,  intriga.

Mondializarea crizei, cu acutizările ei în zonele vulnerabile, are rădăcini adânci în corupţia la nivelele cele mai înalte, aparent intangibile, ale planetei. Ţările sărace cu deosebire cele conduse de structuri lipsite de scrupule, avide de bani şi putere, sunt, nu de acuma, ţinte ideale pentru rechinii planetei. “…SEC, comisia de valori mobiliare a bursei de la New York, a acuzat Goldman Sachs de fraudă pentru că nu a anunţat clienţii care au…

View original 306 more words

iulie 12, 2015 at 18:49 29 comentarii

Rinocerii au totdeauna dreptate. Și anti-rinocerii, la fel.

Văzută prin ochelari ideologici, realitatea își pierde dimensiunea umană. Despre credință nici să nu pomenim. Politizat, creștinismul devine un simplu instrument. Individul e o piesă oarecare dintr-un colectiv, iar colectivul are aceeași culoare. Indiferent de culoare, tot roșul dictează. În faza calmă vorbim de turmă, la extreme, de rinoceri. Iar rinocerii au totdeauna dreptate. Și anti-rinocerii la fel. Lucrurile stau ca în „total war” sau alte jocuri de acest gen: noi sau ăilalți. Ori invers! Conținutul devine coajă, conștiințele se eliberează de istovitoarea gândire autonomă, se dizolvă în neantul tiparelor. Colectivismul de masă și, nu mai puțin, sectarismul de grup, fie ideologic, fie cu pretenții doctrinare dar cu comportament tipic ideologic, devin consumatori fanatici și, totodată, automate de distribuit prefabricate, prejudecăți, pretexte. Până și teoriile anti-ideologice ajung prin ei, practic, să fie folosite în manieră ideologică. Dacă solitudinea e creativă și solidaritatea în forma ei superioară e spațiul valorilor fundamentale împărtășite, colectivismul produce exclusiv robotizare și falsificare valorică. Empatia nu poate funcționa în afara conștiinței individuale.

Referirile la Grecia și greci din aceste zile pun perfect în evidență gânditul prin ochelari ideologici și posibilele efecte. Faptul că necesarele analize politico-economice sunt folosite, uneori chiar de către cei care le emit, ca pretexte pentru însămânțări cu ură e deja alarmant! Oile încep să semene cu niște rinoceri. sau anti-rinoceri? Ganz egal! Acolo, ca și în Europa. și-n România. Personajele însă, ca și situațiile, diferă. Ajuns la putere pe fondul unei disperări populare de înțeles (situație în care nici nu era nevoie de vreun laborator de manipulare) premierul grec e o consecință și nu o cauză, spre deosebire de cel român cocoțat și ținut de câțiva ani la șefia guvernului prin manevre abuzive. Nici măcar paralelele ideologice între cei doi nu-s realiste, Tsipras fiind un extremist de stânga aliat acum cu extrema dreaptă, în timp ce Ponta e doar un clovn sinistru subordonat și controlat de oligarhia autohtonă așa-zisă de stânga.

Cupiditatea politico-bancară, birocrația excesivă în ofensivă, lipsa unor mecanisme de responsabilizat și ținut în frâu factorii de decizie-  vulnerabilizează pe zi ce trece democrația europeană. Incontestabil, victoria extremismului e rezultatul unor politici greșite de sus până jos- generatoare de riscuri în conjunctura globală a momentului.

iulie 10, 2015 at 13:46 23 comentarii

Declin

Winston Churchill, Zurich, septembrie 1946
„Ridică-te Europa!”

Robert Schuman, Declarația de la 9 mai 1950

„Drumul spre Europa unită va trebui să pornească dela realizări concrete, care să creeze o solidaritate de fapt (…) “

Jean Monnet
„Noi nu coalizăm statele, ci unim oamenii“…

*

Acuzele, grămadă, la adresa grecilor sunt la ordinea zilei. Etichete și clișee. Garnisite cu delicatese edificatoare asupra puturoșeniei sau hoției grecului, selectate din bagajul atâtor concedii românești cu gyros, ouzo și zile de neuitat la malul Mediteranei. Un nimerit prilej pentru compatriotul nostru să-și demonstreze solidaritatea pentru lipsa de solidaritate așa cum a fost învățat în cei 25 de ani de îndușmănire națională pe orice motiv generator de sentimente declasante. Ceva indispensabil pentru starea de bine și respectul de sine probabil, un drog ca și bârfa, familiar pe aici, cultivat non-stop nu doar pentru consum propriu ci și pentru prieteni.(râde ciob de oală spartă).

„Grecia nu merită să fie salvată”, strigă din toți rărunchii unii de pe dreapta, mai tare chiar decât nemții și englezii! (și dacă Grecia nu mai vrea să fie salvată?) În ăst timp, alții de pe stânga, mai vehemenți chiar decât adepții lui Tsipras, ar vota OXI cu două mâini, dacă ar putea! Pentru ei, necazul grecilor fiind doar o oportunitate ca să-și exhibe anti-băsismul cronic justificat cu măsurile temporare pro-austeritate din 2010. ca nu cumva prozeliții lor într-ale josbăsismului să priceapă că nebunia asta s-a făcut cu risc politic asumat, exact la timp ca statul să nu intre pe o pantă ireversibilă.

Deși cauza cauzelor declinului Greciei e, categoric, corupția, cu tot lanțul ei de factori interni și externi, în comparație cu România vorbim de poziții și situații diferite. Un  mic efort de a judeca cu mintea proprie (pentru cei cu gândirea politizată și burdușită de clișee ceva aproape imposibil) ar permite să discearnă diferențele. În timp ce Grecia a ajuns atât de jos încât cele mai raționale voci spun că rămânerea în Uniune ori ieșirea sunt la fel de păguboase, România a fost oprită la timp din alunecare. Totuși, și dacă ar ieși, condițiile Greciei, diferite de ale României i-ar permite probabil, în timp, o redresare la un nivel suportabil pentru populație. Ceva imposibil pentru România.

Poate ar fi bine să ne întrebăm și cum suntem noi văzuți, de ce- și cine ar fi de partea noastră dac-am ajunge într-o situație asemănătoare. fiindcă asta nu e imposibil.

*
Elise Maillard, Ariane Molkho, 2002

„Mândră de civilizația și cultura sa, Europa parcă ar vrea parcă să se ferească de restul lumii. Și-ar datora originalitatea patrimoniului ei cultural comun: antichitatea greacă, Imperiul roman și crestinismul. Unitatea europeană se vrea modelul unei arisocrații culturale cu aspirații universale și ecumenice. Este Europa învățătorilor care predică lecția de istorie, mândri de Epoca Luminilor. Teritoriul comun al europenilor este cultura, scria Paul Valery. Europa, în dorința ei de unitate se dorește un loc de integrare, favorizând contientizarea unui destin comun““

iulie 1, 2015 at 13:50 39 comentarii

Grecia, starea de spirit

noradamian:

Postare din mai 2010, anul în care președintele Băsescu&premierul Boc au decis reducerea temporară a salariilor bugetarilor. Pentru ei, o sinucidere politică asumată, pentru România, unica măsură în acel moment prin care era evitată încetarea de plăți, adică falimentul statului. Doi ani mai târziu România alege USL cu Ponta premier, patru ani mai târziu, după altă alegere care n-a reușit să îndrepte situația, Grecia alege Tsipras….

Originally posted on Gradina de hartie:

Postat de Angel în „biblioteca din chioşc”

In Grecia, statisticile exprimă sec o realitate: 74% din populaţie declară net că nu este timp pentru greve si 51% (impresionant!) sunt gata să accepte şi alte sacrificii, în locul bramburelii sociale, care va conduce cu exactitate matematică la faliment; ceea ce nu par a observa elitiştii de afară şi „de sus” în  avântul lor denigrator la adresa a milioane de oameni aparţinând naţiei şi zonei Balcanilor, pe un ton superior-moralist! şi nici procentul de 40% (şi peste) de creştere al internărilor în spitalele de boli nervoase! Da, cifra e data din surse oficiale. Deşi, la drept vorbind, nu ştim care “locuri pentru nebuni” sunt mai mari: cele de dinăuntrul spitalelor sau cele din afară? …De-a lungul istoriei, în Grecia (dar gândul meu nu se poate împiedica să nu privească în paralel cu România) au fost făcute destule greşeli catastrofale inclusiv un…

View original 363 more words

iunie 29, 2015 at 11:46 14 comentarii

Jin Xing, from military officer to ballet dancer

O problemă serioasă a celor care vor să vadă cât mai multe din spectacolele festivalului de teatru de la Sibiu ține de alegere. Multe, diverse, atractive, pentru care să optezi? Informația ajută și nu prea: toate au parte de prezentări formal-elogioase, așa că ar fi de folos să consulți și alte surse- dacă ai timp; și să mizezi nițel și pe noroc. Amatoare de spectacole de teatru dans fiind, le acord prioritate la fiecare ediție. Sunt spectacole unicat, nu le mai vezi cu altă ocazie.  Teatru dans israelian (preferat)  japonez, grecesc, românesc, chinezesc. Complexe, originale, expresive, fiecare din ele spune o poveste.

Am intrat în sală știind doar că „Vreau să fiu altfel” (Different Loneliness) spectacolul cu care venise în Festival compania chinezească „Jin Xing Dance Theatre”are o coregrafie de excepție. Cu instrumentiști mongoli- totodată și interpreți vocali, dansatori chinezi și o coregrafă chinezoaică care a apărut și ea la sfârșitul spectacolului, copleșit(ă) cu aplauze. Ce voci, ce muzică! Impresionant contrast între forța tulburătoare a vocilor și nuanțele de mare delicatețe. Ca și alternanța între tradițional și modern pigmentată cu observații pline de umor ale interpreților vocali. Dansul, impecabil, de o grație și expresivitate rară. Povestea fabuloasă a coregrafei și a companiei ei înființată în 1999 (Jin Xing Dance Theatre -prima companie privată de dans din China) am aflat-o după spectacol, însă: „balerina, dansatoare, coregraf, actrita si o temuta moderatoare de televiziune. Are suflet de artist, insa cu o educatie vizibil cazona. casatorita (soț neamț) 3 copii (adoptați) Spectaculoasa si carismatica”. (din interviul Ralucăi Rădulescu, la TVR2)
Despre Jin Xing, născut(ă) în Korea, ajuns soldat în legiunea străină, apoi ofițer în armata chineză și, din 1991, după operația de schimbare de sex, o artistă celebră în China și pe mapamond, aici:
https://en.wikipedia.org/wiki/Jin_Xing

„Vreau să fiu altfel”, “Different Loneliness” este cea mai nouă coregrafie dintre cele aproape 20 create de către Jin Xing pentru compania ei, de la înfiinţarea acesteia în 1999. Producţia aduce pe aceeaşi scenă 9 muzicieni din Mongolia Centrală şi 15 dansatori ai companiei. Dansatorii iniţiază un dialog cu muzicienii, iar aceştia din urmă realizează o parte semnificativă a mişcărilor coregrafice. Unul din spectacolele surprinzătoare de teatru dans (produs de  Purple Star Culture & Communication Co., Ltd. Shanghai; proiect susţinut de The Joyce Theatre, New York) despre care vorbele spun insuficient.
Despre spectacolul cu care a venit la Fits, aici:

si un bonus, aici:

iunie 27, 2015 at 12:17 11 comentarii

Articole mai vechi


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 839,694 hits

Grădina de hârtie

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alături de 2,019 alți urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 2,019 alți urmăritori

%d blogeri ca acesta: