Trapez

În circul politic autohton, vedetă absolută și incontestabilă e corupția. În toate formele. Personificată într-o puzderie de doamne și domni. Elita țării. Elita face legi, conduce comisii, primării, autorități, consilii etc. Performează în inimaginabile numere de jonglerie și iluzionism. Cu sau fără popcorn, pulimea se instalează în fața televizoarelor și înjură. În general pe Băsescu. În particular pe toți (mama lor de hoți!) În pauze, dacă prind și meciurile Simonei Halep, lăcrimează. Mândri că sunt români și contemporani cu ea. Și cu alții. Cei care sunt contemporani cu Băsescu, nu pot împărți băsismul cu alții! Never! Contemporanii lui Iohannis caută disperați motive de iohannism. …De unde? Altfel, toți se exprimă decent: shit, ce țară! Cum de-am ajuns așa de proști?

Pe cupola casei boborului lor, sub panoul publicitar OLX, reclame luminoase cu leduri roșii ticăie amenințător.  X fiind următorul dibuit, clipește într-una. Bombele explodează una după alta pe sticlă! Sub cupolă, parlamentul întinde plasa: reality show breaking bad. Tăcere. Salturi mortale ale zburătorilor. Cu un salt amețitor în dublu șurub, Cruduța ajunge pe mâinile lui Codlea. Aplauze! X1,X2,X3…n cavaleri denunțători sar și nimeresc fix în plasă. Oof, au scăpat și ăștia! Lenuța sare și se prinde singură. Arena pute a mir de trăznește. Lumea cântă: un parlamentar se legăna/pe o pânză de paianjen/și fiindcă ea, nu se rupea/au mai chemat un elefant. doi parlamentari se legănau…

martie 27, 2015 at 11:42 45 comentarii

DNA contra DNA

Tratată cu ostilitate, la pachet cu Traian Băsescu, după numirea ei în fruntea DNA, ca rezultat al actului de coabitare cu premierul pisic, d-na L.C. Kovesi a devenit în timp record, un mit. Cu ea la cârmă DNA-ul fiind un aspirator de politicieni corupți cum n-a mai fost vreodată. Persoane publice au anunțat cu entuziasm că „votează DNA”, jurnaliștilor și oengiștilor justițiari le-a trecut ca prin farmec furia (nu și anti-băsismul declanșat de semnarea actului de coabitare) iar Monica Macovei și-a construit întreaga campanie prezidențială pe imaginea forței DNA (nu demult declarându-se și pro legile Big Brother). În fine, servit zilnic cu prăzi bogate de guzgani politici prinși cu gura plină, boborul uită și el de necazurile zilnice, fericit să-i vadă în cătușe pe cei care au prăduit țara.

Până de curând deci, toată lumea în extaz. Minunile însă, rareori durează mai mult de trei zile. Aidoma unui sportiv idolatrizat ale cărui performanțe sunt de fapt, efectul dopingului, cele ale DNA-ului, s-au dovedit a fi efectul livrării de clientelă aleasă preponderent de SRI. Cine decide? Cine controlează? Nici un gând de acest fel, până mai ieri, rozătoarele fiind dibuite și anchetate fără discriminare. Totuși, pe la începutul anului ieșiră la iveală, dintr-o dată, niște anomalii în serie: încercarea, eșuată, de a impune legile BigBrother, conflicte ale capilor SRI, informații stranii despre jurnaliști acoperiți și altele, mult mai grave, despre ofițeri acoperiți din magistratură, zvonuri despre imixtiuni  ale serviciilor în alegeri, despre învârtelile lui Sebi Ghiță, mogulul cu dosare penale din comisia parlamentară de control a SRI. Plus, bomboana de pe turtă, obrăznicia indiscretei Elena Udrea care a atras asupra ei o avalanșă de acuze cum n-a mai făcut DNA-ul de când a apărut.

Toate astea te duc cu gândul că unii din SRI, de felul lui Ghiță, ar arunca mai degrabă DNA-ul în aer decât s-ajungă să dea seamă. Punct în care ar trebui să ne punem cel puțin câteva întrebări logice: cum de SRI-ul n-a informat președinția asupra pericolului de a ajunge la conducerea unor instituții vitale, personaje corupte? Cum de apărătorii independenței instituțiilor și a drepturilor& libertăților civile n-au nimic de spus, acum? Sau chiar fac zid, în jurul DNA&SRI precum parlamentarii în jurul colegilor cu probleme? Cine vrea răul DNA -și implicit, binele răufăcătorilor politici? …Și cum? Păi îi avem sub ochii noștri: pentru a proteja aranjamente oculte care contravin constituției și legilor lor de funcționare niște profesioniști din interior nu se dau în lături să forțeze procedurile (persoanele în cauză fiind oricum, prezumtiv vinovate în ochii opiniei publice) probabil pentru a împușca doi iepuri deodată (cu prețul vulnerabilizării instituției) -salvarea unor personaje din zona tabu de corupție și obținerea pe cale legală, în parlament a superimunității  vitale pentru izbăvirea aleșilor de bau-baul DNA! Toate instituțiile ar putea reintra astfel într-o dulce și liniștită cooperare, așa cum au mai avut acolo sus pe vremea când nimeni nu-ndrăznea să le pună întrebări neplăcute. Alo, tovarăși, lăsați gălăgia că securitatea știe ce face.

 

martie 24, 2015 at 11:55 216 comentarii

Exerciții de surpare

Campania prezidențială din 2009. Reporterul Vlad Ursuleanu intră incognito în echipa de hăitași politici activi pe internet a candidatului Crin Antonescu. Rezultatul e un „autodenunț” spectaculos, cu valoare de document, care n-a avut nici un efect. Nici moral, nici juridic. Departamentele de reacție rapidă ale partidelor și-au văzut mai departe de „treabă”, plătindu-și „militanții”. Managerii de la pompe fiind și ei răsplătiți pentru devotament și efort cu funcții înalte în stat care presupun o responsabilitate pe măsură. Cel mai sus poziționat politic acum, consilierul Mihalache a ajuns șeful cancelariei prezidențiale. Și tot acum, la aproape șapte ani de atunci, procurorii DNA au găsit că îndeletnicirea ar putea fi un cap de acuzare viabil în 2015 pentru Udrea care în 2012 tutela o echipă de postaci. Că până la urmă, din strădania de a justifica cumva, prezumția de multiple învinovățiri în variante combinate compuse a anchetatei care concentrează acum forțele DNA în jurul ei, poate tot le va ieși lozul câștigător.

Manipulare, denigrare, delaţiune, diversiune. puci. În continuă ofensivă și adaptare. În decembrie`89, la mineriade, în campanii electorale. Tactici conservate, ca şi dosarele, spre a fi reintroduse în meniul noului regim. Reformat prin metode moderne de marketing, comerţul cu conştiinţe merge șnur și în libertate. Regenerat rapid, putregaiul se-ntinde voios şi tembel în toate părțile. Cumpărarea de funcţii politice şi de voturi multiple de către potentații politici a devenit motorul democrației postdecembriste-  odată cu formele de anihilare a adversarilor care proliferează cel puțin de un deceniu proiectate, organizate și finanțate de personaje politice sus-puse.

Generate de corupţia partinică cu tehnică securistică modernizată, intervențiile hărțuitorilor pe net par rupte din  practicile informatorilor poliției politice ceaușiste combinate cu stilul bandelor de interlopi actuali. Achiziţia, cu bucata sau la kilogram, a conştiinţelor de duzină care acceptă, unele cu plăcere, să facă munci înjositoare, fiind “militantism de partid”. Dacă nu s-ar știi că fac obiectul unor joburi de rețea plătite la negru și controlate de granguri politici, ar părea opera unor psihopați. Asociată unor canale TV de aceeași factură dedicate deranjamentului mental de masă, această iresponsabilă formă de parazitare a mediului politico-social degradează grav relaţiile interumane, împiedică solidarizarea socială şi blochează constant formarea conştiinţei civice. Chiar dacă găștile rivale în bună parte se neutralizează reciproc pe unde nimeresc, imprimă o stare psiho-socială negativă care tinde să devină cronică. Generează fie spirit defensiv și lehamite, fie extremizarea atitudinilor. Ură sau idolatrie. În extremis, dispariţia gândirii critice și a proactivismului. Orice forță politică ar ajunge la putere, dacă societatea nu iese din starea asta, nu se va schimba mare lucru.

martie 21, 2015 at 15:12 107 comentarii

Soarta țării în patru timpi prezidențiali

Ion Iliescu (1) titularul crimelor din `89 e creația politică a securității. Ca să reziste în capul statului, președintele de trei mandate era obligat s-o oficializeze. S-o legitimizeze și să-i dea putere. Așa a apărut SRI, serviciul reinstituționalizat la o săptămână după conflictul din martie 1990 de la Tg.Mureș, reconfirmat  ca poliție politică – acoperită, în mineriada din 13 -15 iunie. Ca urmare, președintele (dez)onoarei lor le garantează dreptul la rapt de orice fel asupra statului pe care tot ei îl apără. Drept politic la care se văd îndreptățite și găștile apartenente de origine fesenistă. De la lichiditățile gestionate de foști lucrători ceaușiști, la tot patrimoniul de suprafață și din subsol. Bașca puzderie de procedee „legale” de sifonat din salariile și pensiile prostimii.

Emil Constantinescu (2) Baza puterii și corupției fiind astfel asigurată, câțiva ani de înslăninare și înțopârlănire au fost suficienți pentru ca prădătorii, simțindu-se destul de tari, să lase la cârmă un opozant slăbănog, numa` bun să le întărească imaginea de politicieni care apără drepturile și libertățile democratice ale poporului. Când a fost ales, în 1996, președintele Milică și-o fi imaginat, poate, că e hărăzit să ridice țara pe noi culmi de civilizație și că țara o să-i ridice statuie. Asta până la ciudatele afaceri Țigareta, vegheate și numerotate de niscaiva servicii din cele multe reașezate între timp. După care a ridicat steagul alb, anunțându-ne de la balcon c-a fost învins. Ulterior, victima, împreună cu Zoe și Ciuvică, s-a devotat monstrului. De „țigarete”, nu s-a mai auzit.

Era momentul pentru revenirea căpeteniei din `89. În cei patru ani de „opoziție”, monstrul își consolidase  rețelele în instituții, la centru și în teritoriu strângând enorm de multă osânză. Romania intrase în faza de preaderare și UE deschisese robinetele de finanțare prin programele Phare și Sapard. Bani europeni. Gârlă! Fără mecanisme specializate de control, încă! Miros irezistibil. Cu Iliescu din nou președinte și Năstase premier, sistemul securizat al corupției a cunoscut din 2000 începând, cea mai înfloritoare perioadă post `89. Cooperativa clanurilor intră în declin în 2005 când succesorul lui Iliescu la Cotroceni schimbă direcția.

Traian Băsescu (3) Să înfrunți monstrul în culmea puterii sale, ce nebunie! …Și cu cine, ați vrut să faceți asta, domnule președinte, cu un partid cu aceleași gene „originale”? Cu niște intelectuali șovăielnici și cu o serie de ariviști fără scrupule? Cu greșeli și bâlbâieli? Totuși, chiar și așa ați schimbat direcția! Cu Macovei, Morar, Stanciu, cu o mână de procurori și judecători și cu doar câțiva reformiști, cu încurajare americană și europeană, instituțiile au început să respire! Cu lupte grele, s-a înființat DNA, DIICOT, ANI. Monstrul e pus în pericol pentru prima dată din `89. Nevoit să dea înapoi, a atacat statul: președintele suspendat din nou, puciul, marțea neagră, ordonanțe-puhoi! Și ar mai fi dat îndărăt destul, dacă grupul nu s-ar fi sfărâmat încă din 2012.

Klaus Iohannis (4) a promis o altfel de politică. Pentru asta, a tocmit consilieri rutinați, cu vechi state de sluj. Vrea să ne convingă că el e cel hărăzit să ridice țara pe noi culmi de civilizație. Iar boborul ar trebui să-i ridice deja, statuie. Urmează să mai facă înnoirea clasei politice. Atât. Nu înfruntând monstrul (doar nu v-ați imaginat asta!) ci cu suportul lui. „La bine și la greu”, vorba întâiului consensualist postdecembrist.

martie 18, 2015 at 16:30 180 comentarii

Remember

În 2007, Laura Codruța Kovesi, P.G al României în locul lui Ilie Botoș semnează actul de clasare a dosarului revoluției din 1989. Tot prin NUP-ul Laurei Codruța Kovesi, e scos și Ion Iliescu  de sub urmărire penală în Dosarul Mineriadei, în 9 aprilie 2009. Iar în 2010, se închide, sub semnătura aceluiași procuror general, dosarul de la Sibiu. Decizia CEDO de redeschidere a dosarul Revoluției din 1989 fiind făcută uitată de dl. Nițu, în ianuarie 2015 CEDO revine și condamnă  România pentru nerespectarea respectivei decizii. Între timp apare și dovada care explică încălcarea deciziei CEDO: dl. Nițu, fost ofițer de securitate și revoluționar cu patalama, numit procuror general de Victor Ponta în 2012, în 21- 22 decembrie trăgea în „teroriștii” de la TVR.

Decizia CEDO de redeschidere a dosarului mineriadei din 1990, din februarie 2015, în schimb, e acceptată pe loc de același domn Nițu, probabil fiindcă după 89 se cumințise și nu mai trăgea în manifestanți.

„Cum se explică Decizia Procurorului General Tiberiu Nițu din 5 februarie 2015 de infirmare a NUP-urilor anterioare, decizie confirmată de ÎCCJ, privind redeschiderea Dosarului în cazul Ion Iliescu? () Și-a vîrît coada politicul în ambele cazuri, atît în NUP-ul din 2007, cît și în Infirmare NUP-ului din 2015?” întreabă dl. Cristoiu. Deși cu multe deducții fanteziste ale maestrului nu-s de acord, întrebarea asta întrunește cerințele logicii. Nu și pe a celor care au participat la întrunirea jurnalistico-politică de la GDS cu Laura Codruța Kovesi căreia nu i s-au pus decât întrebări cumințele cu răspuns omagial inclus. Întrebătorii fiind exact jurnaliștii care o tocau mărunt în decembrie 2012, când a fost numită șefă la DNA de Traian Băsescu, odată cu dl. Nițu, ca procuror general, alesul d-lui Ponta. V-aduceți aminte ce râuri de venin porneau din articolele respectivilor la adresa actului de coabitare?

Socotesc și acum că, forțat de condițiile politice de atunci, actul  de coabitare era singurul compromis posibil pentru a frâna involuția statului de drept. Socotesc și acum că numirea lui Kovesi a însemnat o intensificare decisivă a procesului de deratizare a statului. Am și un amendament însă, la aceste aprecieri: faptul că undeva, în motorul acestei instalații de forță, e inclus un element politico-sereist dominant, indispensabil funcționării mașinăriei dar, în aceeași măsură, incontrolabil democratic, capabil să perturbe actul de justiție. Într-un mediu social obișnuit cu corupția în toate țesuturile lui, în al cărui mental dreptatea funcționează pe prezumția de vinovăție, asta nu e greșit. Nici pentru societate, nici pentru presă, în bună parte. Rezolvarea constituțională a problemei însă, o depășește pe Koveși, fiind de competența CCR&parlamentului. Ar fi fost bine să se discute asta la GDS.

Altfel, ne vom resemna cu regimul diferit de tratare a dosarelor și chiar cu ascunderea unora precum dosarele revoluției, mineriadelor așteptând ca CEDO și viitorul procuror care va fi instituit de UE peste structurile naționale să ne rezolve problemele cu legea.

martie 17, 2015 at 08:32 91 comentarii

Henri Coandă: dacă nu ai nimic de făcut, să nu faci la mine.

Mediaș, 3 martie, 1971, ora 11

Henri Coandă

„Doresc să știți care sunt preocupările mele pentru viitor și, în același timp, preocupările mele dinainte. În principiu, preocupările mele au fost întotdeauna aceleași. Vederile mele?…  Nu înțeleg: de ce avem din când în când nevoia sau dorința de a ne distruge unii pe alții? …Dar așa a fost omenirea și așa continuă să fie și astăzi. Nu este plăcut să te gândești că acumulările științei să nu servească la nimic, să nu conducă la o ameliorare a sistemelor pentru a trăi, material vorbind, bine. Am fost foarte mirați că, datorită lenei, care este marele stimulent al lucrurilor noi, facem studii ca să reducem eforturile noastre. Este curios ca lenea să fie stimulent. Noi așa am dorit, ca oamenii să se servească mai mult de timpul liber care le-a dat posibilitatea să se gândească, să se cultive, să citească mai mult. Ei au căutat să descopere diferite sisteme, ca televiziunea, care permite ca oamenii să stea jos să asculte și să nu facă nici un efort, nici măcar mintal, să citească mai mult, să merargă la cinematograf, ca să-și ocupe timpul liber. În concepția mea am considerat că timpul liber se întrebuințează să faci nimic și atunci mi-am permis când am deschis biroul meu din America, să scriu la intrare: „Dacă nu ai nimic de făcut, să nu faci la mine”.

În lucrările mele, m-a frapat foarte mult chestiunea distanței timpului și nevoia de a-mi da seama ce-i interesează mai mult omenirea; bineînțeles să trăiască și să fie sănătoși. Am căutat să aflu cât și pentru ce trăim. Am analizat și celelalte dar în ce privește sănătatea, facem tot ce se poate ca să fie rea: omul mănâncă enorm și-i pare foarte plăcut; bea enorm, fără să-i fie sete. Particularități care nu se-ntâlnesc la animale. Ca să vorbesc de lucruri mai serioase decât a mânca și a bea, am căutat să desprind în viață, partea care interesează mai mult. Ce gândim? Cine suntem?

Nu împărtășesc felul de a vedea al multora care-și închipuie că descindem dintr-un animal oarecare. Eu am impresia că nu văd nicăieri un animal care să aibă un creier fixat ca un capac deasupra coloanei vertebrale. Toate animalele au o coloană vertebrală care se termină cu un creier, dar nu văd niciun animal interesat de cum umblă omul. Singurul care se interesează de așa ceva, este omul. Poate că natura a făcut experiențe și orice experiență reușită o trecea animalului om”.

(Cine spune că descinde din maimuță, are dreptate. La mine lucrurile stau altfel, răspunsese Henri Coandă în tonul  lui vesel-ironic, prietenesc-colocvial, apreciat de participanți pe tot parcursul conferinței, unei întrebări puse de cineva, la final) 

„M-am ocupat de atunci de adevărul adevărat: ce suntem? Și am găsit că suntem apă 70% din corpul nostru, iar creierul nostru conține 83% apă. Dacă suntem un fenomen acvatic e bine. Spre marea mea mirare am văzut că apa este o greșeală a naturii care nu trebuia să existe, care ar trebui să fie gazoasă. Toate combinațiile H2 sunt gazoase. Apa este lichidă. Apa este unicul corp pe care cu cât îl comprimi este mai puțin vâscos. Apa este un element foarte curios care își mărește volumul când se răcește. Are nevoie de o mulțime de condițiuni ca să se constituie. Și mașinile de calculat și celelalte calculatoare mi-au atras atenția că este o șansă contra 10 la puterea 69 ca să regăsim condițiile terestre pentru a avea apă. Noi nu cunoaștem în extrem decât 10 la puterea 64- stele, deci mai puține șanse de a găsi condițiile pe care le avem pentru a avea apă decât numărul de stele. Aceste cifre foarte mari ne indică că șansa de a găsi indivizi cum suntem noi nu există sub altă formă deoarece viața există peste tot. Plecând de la apă, nu văd unde s-ar putea găsi o formă de viață ca a noastră.

Noi nu știm nimic! Noi știm ce a fost în trecut. Știm că s-a construit un aparat care permite să se vadă la 8 miliarde ani lumină, așa că ceea ce vedem este schimbat de mult, vedem cum a existat universul acum 8 miliarde de ani. Dacă știm acest lucru, să ne gândim că noi suntem un element care după dimensiunile noastre suntem foarte mici, pentru a vedea cum stăm față de enormele dimensiuni ale universului. Ne mirăm că tot ceea ce vedem se datorează unui infinit mic, între corpi infinit mici, față de un ansamblu și că acestea ne permit să ne dăm seama cât de mari suntem noi. Acest lucru mă pasionează și tot ceea ce caut să fac este să descopăr cum funcționează sistem cu sistem, cum suntem și cum existăm, cum este vidul. Materia este prezentă sub toate formele. Sperăm că mașina care s-a grupat în jurul acestui element al gândirii o să ne permită să mergem înainte. Mie mi-e frică de această mașină care are o viață foarte scurtă; când vorbim de 85 de ani este foarte puțin. Îmi dau seama. Aș vrea să putem continua. Ceea ce căutăm să facem este să continuăm să studiem chestiunea umană și ce îl interesează pe om. Știu c-avem dificultăți să pricepem tot. Suntem și carbon și dacă ne uităm la cărbune știm că e de multe feluri. Când e de calitate bună se cristalizează și devine diamant. Să căutăm să transformăm mentalitatea noastră ca reflexul unui diamant. Aceasta este ce am vrut să vă spun.”

După conferință (stenografiată de tata) au urmat și discuții în grup și particulare. La Mediaș venise pentru a-și testa un arzător la laboratorul de termotehnică al Centrului de Cercetare, recenta lui invenție (care, din nefericire, avea să fie și ultima) Pornind de la experimentele lui anterioare, Henri Coandă intenționa (la revenirea definitivă în țară în 1969 ca director al Institutului de creație științifică și tehnică (INCREST) și, din 1970, membru al Academiei Române) să pună în acțiune și altele- pe care le voia un dar și un motiv de mândrie, pentru țara sa. „Sunt două categorii de oameni”, răspunsese unor întrebări, atunci :” unii care vor să facă ceva și ceilalți care nu fac și nu-i lasă nici pe alții să facă”. Într-o discuție post-conferință, vorbise și de un nou sistem, revoluționar, de transport, ca și de posibilitatea transportului pneumatic al corespondenței prin tuburi. Îl interesa și revitalizarea apei pe considerentul rolului ei esențial în sănătate. De la idee la experiment și apoi la invenție era de parcurs însă, un drum oficial complicat, via ministere și apoi în teritoriu, după caz. De pildă, schițase un mecanism-prototip pentru „apa vie” care a dispărut (mai am pe undeva, hârtia cu schița reprodusă de tata, din memorie, mai târziu când îmi povestise aceste lucruri). Henri Coandă a murit în toamna anului următor. Despre materializarea inițiativelor de care vorbise, nu se mai știe. Poate n-a mai avut răgaz și putere să le continue,  poate-și lăsase cercetările și la cei cu care lucrase înainte de a reveni. Cert e că respectivele studii, reluate de un fost asistent al savantului s-au concretizat în aparate  căutate în prezent. Iar transportul viitorului e testat în SUA.

martie 15, 2015 at 14:05 37 comentarii

Martie

Cu 10 ani în urmă, în zorii zilei de sâmbătă, 12 martie 2005, fusesem trezită de un telefon care mă anunța că tata murise asfixiat încercând să stingă un incendiu declanșat în bucătăria apartamentului. Cu două zile-n urmă, joi, îl găsisem pregătind niște notițe- urma să dea un interviu despre modul în care de la extracția rudimentară a gazelor cu sonde de lemn de pe vremea Imperiului Austro-Ungar, într-un mic perimetru din bazinul Transilvaniei, exploatarea Gazului Metan devenise o valoroasă industrie națională. În mai bine de jumătate din cei aproape 100 de ani de exploatare, contribuise din plin la tot ce presupunea o asemenea edificare: cercetare, proiectare, teren, producție. Vineri 11 martie seara, când am vorbit ultima oară la telefon, pe la miezul nopții, lucra la o monografie pe această temă. Nu mai avea mult.

În 2009, invitată fiind la sărbătorirea Centenarului unde, cu această ocazie, urma ca post mortem, să i se acorde distincția de cetățean de onoare, după mai bine de o jumătate de oră de așteptare a domnilor Blaga, Berceanu și Videanu, ca invitați speciali, ceremonialul s-a desfășurat  în lipsa lor, când s-a aflat că s-au pierdut pe traseu, la un ospăț. La inaugurarea Muzeului Gazului Metan, din iunie 2010, n-am mai fost. L-am văzut în 2013, în februarie, când i s-a dedicat o zi de sărbătoare tatei acolo. M-am bucurat să văd că o sală (cu brevetele lui de invenții, cu cărțile și manuscrisele sale pe care mi le ceruseră după moartea lui niște domni gaziști) îi poartă numele și, deasemenea, o stradă cu vilele noi ale protipendadei gaziștilor.

Măcar n-a mai apucat s-asiste la prăduire, îmi spusese la ceremonia din 2009, cu tristețe, un fost coleg al tatei. În ultimul referat prezentat la o consfătuire a gazistilor, tata (avea 81 de ani, atunci) făcuse un calcul detaliat al rezervelor de gaze și o schiță de proiect pentru folosirea lor cu precădere, la încălzirea, cu costuri reduse, a populației. Incepuse proiectul, se adresase în câteva rânduri miniștrilor Berceanu și Videanu, dar, probabil, memoriul lui ajunsese de fiecare dată la coș. În vreme ce el lucra la toate astea, voluntar, în bucătăria în care se refugia iarna și noaptea (taxele pentru încălzire fiind  mari pentru pensia lui) rezervele de gaz ale nației se duceau în conturi, vile, și vacanțe. Înjumătățite după ce austriecii de la OMV au fost cadorisiți cu „perla coroanei” ajungeau încă, și pentru alte ospățuri politico- mafiote.

martie 12, 2015 at 10:20 50 comentarii

Articole mai vechi


Arhivă

Categorii

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 1,904 other followers

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 802,419 hits

Comentarii recente

noradamian on Trapez
noradamian on Trapez
Bască ilie on Trapez
theo on Trapez
theo on Trapez

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 1,904 other followers

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

all blogs


Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,904 other followers

%d bloggers like this: