Umbre de primăvară

zice să ne împăcăm,
primăvara

temerară încercare
de multă vreme
ne ignorăm reciproc

mă îmbie
cu un soare de martie
timid

– cu un zâmbet nu mă convingi
bombăn

o văd înnourându-se

cum deschide ferestrele,
puțintel dezamăgită

– ai câștigat, îi spun
uite, cum dau buzna
crestele înzăpezite

– ai câștigat, îmi adie o boare,
uite, ce foială e prin piețe

am înțeles
a câștiga, la egalitate
cu a pierde

îmblânzit de-un cântec de mierlă
echinocțiul confirmă

– da’ fereastra de funingine
n-o deschide, te rog
nu vreau să văd umbre negre pe zăpada pârjolită

up-date
https://corinavictoriasein.wordpress.com/2017/03/21/ziua-mondiala-a-poeziei-21-martie-2017/

21 Martie 2017 at 09:35 6 comentarii

Proces în curs

Garnizoana cu supuși fideli, cuvântători prin procură ai noilor stăpâni post’ 89, a mers șnur până acum. cum? Prin tehnica clasică de ținut lucrurile sub control. Au poftit șefii să facă averi din aur și păduri? Niciun secret: i-au lăsat pe localnici la mila lor, fără alte mijloace de subzistență decât mineritul. Au poftit să aibă electorat ascultător în lesă? Au greblat tot ce le-a ieșit în cale din proprietatea publică într-a lor, au adus regiuni întregi sub pragul de sărăcie, făcându-i pe oameni dependenți de ei ca să supraviețuiască. A început să-i adune DNA-ul? bucată cu bucată și rețea cu rețea? Se declară victime ale justiției uitând de închisorile lăsate în condiții mizere, ca pretexte utile pentru salvarea fârtaților.

Din păcate, oricât de bine ar ști unii lideri de opinie CE ar trebui făcut pentru a stopa raptul necurmat asupra statului, în absența lui CUM, e greu de crezut că un popor prizonier al unor găști politice siameze care-și spun partide își poate depăși handicapul istoric. Partea din creier dedicată lui CUM fiind mai modestă decât cea aplatizată a lui CE, din cauze istorice, singura punte pe care circulă de trei decenii e confuzia. Orice evaluare a CE-e-de-făcut pare c-ascunde în sine şi pe CUM. Iluzie! Oricât de corectă ar fi gândirea blocată în CE, nu poate opera în lipsa lui CUM-se-face. Iar fără CUM, dialogul se sparge, cioburile se învârt în același cerc al dezamăgirilor și răfuielilor, în timp ce confuzatorii de servici ai caracatiței politice sunt pregătiți să-și marcheze victoria. Ei ştiu exact CE vor. şi, cu certitudine, CUM să obțină.

Și totuși, masa amorfă se trezește. Nu mai suportă impostura. Anonimii sunt deciși să rămână în scenă până decidenții schimbă termenii piesei. Scârbiți de jocurile politice, spectatorii captivi în țarcul lui „CE-ar-fi-de făcut” par să fi înțeles și „CUM-trebuie-făcut”. Asta se întâmplă acum.

16 Martie 2017 at 20:32 6 comentarii

Carta supremilor

Declarația de consfințire a supremației&intangibilității parlamentului n-ar trebui, totuși, să ne surprindă. Dacă v-amintiți, s-au mai petrecut auto-sfințiri în înaltul for legislativ, cu declarații înduioșătoare de susținere, cu miruiri, a unor demnitari penali. Cea mai tare apreciere, însă, a venit în decembrie 2013, când supremul for legislativ al nației a primit premiul pentru „coruptul anului” din partea organizației OCCRP (Organized Crime and Corruption Reporting Project) (aici)

Premiile anuale OCCRP, în caz c-aţi uitat, sunt destinate exclusiv unor „persoane şi grupuri organizate care promoveaza principiile unei societati fara respect fata de lege prin care recompenseaza  frauda si deturnare de fonduri, falsificare, furturi si mită”. Un premiu de o semnificaţie teribilă legată de contagiozitatea corupţiei care tinde să devină un flagel global mai distrugător decât războaiele acordat, în premieră, nu unui politician, ci întreg parlamentului unei țări europene.

Din motivaţia acordării premiului OCCRP: „In decembrie, Parlamentul roman a aprobat cateva amendamente la Codul Penal care vor da dreptul membrilor sai, ca si altor oficiali alesi, sa aiba imunitate in fata acuzatiilor de coruptie.(…) In acest fel, ei nu mai pot fi invinuiti de luare de mita, abuz in serviciu, conflict de interese si alte acuzatii legate de coruptie. Oficialii guvernamentali deja condamnati pentru coruptie ar putea fi eliberati”. (…) Parlamentul Romaniei a dus coruptia la un nou nivel in Europa, transformand-o in ceva legal.(…) Modificarile propuse la Codul Penal „sunt in flagranta contradictie cu acordurile internationale ratificate de Romania”, potrivit procurorului general al Romaniei. Parlamentul a trecut amendamentele. Ajutat de o parte a mediei care a denumit ziua respectiva „Martea Neagra a democratiei romanesti” preşedintele a reuşit în extremis să le respingă, se arata in textul distribuit in toata presa internationala. Parlamentul roman a propus, de asemenea, o lege a amnistiei (…) sub pretextul supraaglomerarii inchisorilor (…) pentru a elibera fostii ministrii incarcerati. In acest moment ( decembrie 2013) 28 de membri ai Parlamentului au fost condamnati sau sunt in curs de condamnare pentru coruptie. Mai mult de 100 de primari sunt judecati pentru abuz in serviciu”…

 După şase luni, în iunie 2014
În ton cu iniţiativele guvernului de încălecare în formă continuată a instituţiilor statului, în cursul anului 2013, parlamentul se califică în continuare, probabil pentru un superpremiu.
– Toţi penalii politici au fost și pe mai departe protejaţi  şi promovaţi de parlament pe criteriile OCCRP expuse mai sus. Unii au fost exportaţi cu viruşii corupţiei cu tot şi în nou alesul parlament european iar efectele nu s-au lăsat aşteptate nici acolo.
– Recentele (per)mutări politice sunt tot atâtea replantări de personaje compromise, pe criteriul utilităţii în clan.

După patru ani, primele luni din 2017
PSD reia în forță „programul” marțea neagră printr-o ordonanță „de urgență” dezactivată, din fericire, în urma intervenției președintelui și a protestelor maraton din capitală și din alte orașe ale țării.

 8 martie, 2017
Președintele senatului, el însuși anchetat penal, supune votului parlamentului o declarație de supremație prin care exclude președinția ca fiind parte a societății, se pronunță în favoarea legitimării abuzurilor în serviciu și a scoaterii din culpă a unor categorii de penali, consideră neconstituționale orice judecăți formulate de societate și de alte instituții, în afara celor din parlament, la adresa acțiunilor guvernului. o cartă a imunității totale adoptată cu 203 voturi pentru și 94 împotrivă. aici

În același timp la MIT (Massachusetts Institute of Technology) cea mai bună facultate de științe din lume s-a instituit un premiu de 250000 de dolari care se acordă „unei persoane sau unui grup angajat în ceea ce noi credem că este o nesupunere extraordinară în beneficiul societății”. Principiile acestui Disobedience Award sunt „curajul, non-violența, creativitatea, asumarea propriilor acțiuni” și poate fi câștigat de cercetători, inovatori, activiști pentru libertatea cuvântului, etc. aici

9 Martie 2017 at 12:58 6 comentarii

Don’t worry, be happy

Tiparnița de partid, aia cu care rezolvau problema financiară în momente critice, când aruncatul cu hârtii fără valoare le acoperea minciunile&hoțiile, pare gata de pus în funcțiune. Poate își mai amintesc unii de bucuria pe care le-o făcea partidul la chenzină, cu ploicele de-astea liniștitoare, cu bănuți tipăriți peste noapte, fără riscuri și opreliști, prin anii 90! Acum e mai greu, s-au mai deșteptat oamenii, cel puțin unii din ei. Primul semn vine chiar de la sindicate. Când s-a mai pomenit în 27 de ani, ca ajutoarele de nădejde ale partidului să nu fie seduse, instantaneu, de foșnetul banilor, promiși cu atâta generozitate de brigăzile roșii pentru oamenii muncii? Pe urmă atâția protestatari care refuză momeala… „vă dăm suta înapoi numai să scăpăm de voi”…

Gradina de hartie

Imediat după sângeroasa cacealma din decembrie ’89, poza exagerat de fericită a lui Ilici, se lăţi acoperind-o pe cea a abominabil-împuşcatului. „Păi îl votăm, maică, cum să nu, că doar el ne dădu pământ„. Dacă Ceauşescu n-a mai ajuns săracu’, să-şi vadă poporul mulţumit, tot boboreanul înţelese, în schimb, că Iliescu i-a dus la-ndeplinire, post-mortem, promisiunile plenare. Iar recunoştinţa naţiei n-a întârziat să se reverse, cu găleţi de voturi, peste dezlegătorul de bunăstare populară; ca şi peste cei care i-au urmat modelul. Şi nu era normal atunci, ca un imprudent strângător de curea să se trezească-n cap cu găleţi de afurisenii? Numa’ un prost putea socoti că boboreanu nost’ vrea justiţie! …Că vrea educaţie şi cultură! Numa’ un nebun putea să se pună cu toate găştile pentru un stat reformat (…ce reforme? hai, lasă-ne ) – în loc să puie tiparniţa de bani să-i mulţumească…

Vezi articol original 184 de cuvinte mai mult

8 Martie 2017 at 11:54 4 comentarii

Profesionişti şi artizani

„„Mă gândesc câteodată”, spune Noica „la soluţia pe care ne-o oferă ataşarea de marile probleme. Prezenţa lor nu te consumă niciodată. Sunt atât de vaste, încât te uiţi pe tine în ele. Febra ta dureroasă de până atunci, ca şi febra ta plăcută, dureroasă încă, cedează. Marile probleme se discută cu patimile înăbuşite. Nimic nu te angajează-n ele. Moartea vecinului tău te doare. Moartea cosmică are ceva grandios, în faţa căruia fiinţa ta încetează a mai avea orice veleitate. Iată atunci, că pot să mă păstrez. Iată un mijloc de a mă cantona în virtualitate.(…) Dacă suflă vântul mai cu putere, te mişcă din loc. Dar mişcarea grandioasă a pământului te lasă-n pace (…) Dacă vrei ca viaţa să nu te obosească (…) dacă vrei s-o ocoleşti ca să fii liber, ca să fii tu- pierde-te în marile probleme sau cheltuieşte-te în micile aventuri.(…) Micile aventuri sunt mai ales actele gratuite. Gratuitatea e printre singurele valori de viaţă suportabile, realizabile fără durere, practicabile fără consumaţie efectivă… ”

Gradina de hartie

Din când în când profesionişti ai scrisului pun în discuţie rostul blogosferei. Cei mai mulţi o văd ca o formă underground de socializare şi de relaţionare, uneori şi culturală (în sens general) alţii o văd ca pe un mod de subminare al statutului şi poziţiei scriiturii consfinţite prin criteriile de breaslă şi cele de marketing. De pe poziţiile lor de consacraţi au, fără îndoială, dreptate. Numai că profesionismul în blogosferă, deşi foarte important, are „un stand limitat”. iar adevăraţii profesionişti ai scriiturii simt ei înşişi nevoie de ieşirea din rutină. de dezgheţ. de reîncărcarea cu energie creativă de la izvoarele gratuităţii. prin care îşi pot regăsi mereu înnoit, spiritul. De aceea, mă gândesc, artizanul, cel care aduce prospeţimea şi aventura în locul rutinei, are indiscutabil un rost anume. Când spun asta mă refer la cei ce se bucură de binecuvântarea nevăzută, neştiută, poate, a spiritului gratuităţii de care vorbeşte Noica…

Vezi articol original 262 de cuvinte mai mult

27 Februarie 2017 at 12:35 4 comentarii

Cui i-e frică de solidaritatea civică?

Rezistența civică din această lună februarie 2017 la malversațiunile guvernului („eveniment pus la cale de o mașinărie a unor forțe străine” care-l scoate din sărite pe șeful PSD) nu e un fenomen întâmplător, nici indus din afară, nici trecător. Nu e trecător pentru că s-a copt în timp, maturizându-se treptat cu fiecare eveniment declanșat de politic sau legat de interese politice contrare celor sociale. Poziționarea multor lideri de opinie din media și a comentatorilor din zona lor de influență, însă, mai curând de partea intereselor politice, a dat de înțeles, din capul locului, că din partea lor nu e de așteptat un sprijin pentru solidarizarea civică. Primul test, revolta împotriva proiectului RMGC de devalizare a aurului de la Roșia Montana, și prima reușită. După o ofensivă de ani de zile, RMGC a fost nevoit să dea înapoi. O fază timpurie a procesului de solidarizare civică intens boicotată, pusă, sigur, pe seama „agenturilor” luată în râs de vânătorii de resurse strategice, de jupâni cu interese în afacere și de ideologi de dreapta pentru care acapararea resurselor strategice prin politici de spoliere tipice țărilor africane înseamnă politică economică capitalistă. Fără rezistența tenace a tinerilor din stradă, probabil am fi asistat acum, neputincioși, la demolarea a patru munți, apariția unui lac de cianură în locul lor, încărcarea aurului în conturi grase din cele patru vânturi, plus bacșișurile datorate unor de la noi.

Din nefericire, ca și în cazul asaltului necontenit la justiție, pofta de resurse a rămas aceeași. Ajuns la butoane, PSD revine la legile de exploatare sălbatică a fondului forestier și, nerăbdător s-ajungă la aur, dă, chiar acum, liber, la folosirea cianurilor.

Al doilea episod-reper al procesului de solidarizarea&maturizare socială a fost, fără îndoială, reacția de revoltă în urma tragediei de la „Colectiv”. Stârnit de nesimțirea cruntă&corupția politică, evenimentul, fără conotații ideologice de data asta, a dus la căderea guvernului Ponta, a marcat puternic emoțional, societatea, unind categorii disparate, a responsabilizat-o, eliberând-o, în bună parte, de dependența de politic.

Manifestările anti-guvernamentale de acum pot fi socotite momentul definitoriu al solidarizării sociale. În ciuda unor bariere ideologice, a dezagreabilelor frecușuri interinstituționale, a dependenței unora de lideri politici cu probleme (vizibil în scădere de influență) și a mediei servile față de patronatul obedient politic eșuate în misiuni penibile de propagandă,  societatea, mai independentă și mai sigură pe ea pe zi ce trece, a trecut examenul de maturitate civică. Pe cei indignați de unele exprimări mai colorate, uneori dure, din stradă, îi asigur că spiritul acestor manifestări n-are nimic cu violența și ura. Cei care au făcut sport, obișnuiți cu modul de manifestare al tribunelor în timpul unor întreceri sportive, știu că astea fac parte din spectacol.

În fine, este uimitor că acest proces responsabil de agregare socială are loc într-o atmosferă deloc încurajatoare, într-un spațiu geografic bântuit de trollii de la est și de alții de pe aici, de anti-rezistența marii părți din media, de segmentul dependent ideologic și de prizonierii din zona roșie, de neliniștile în creștere de la vest.

25 Februarie 2017 at 10:14 10 comentarii

„La nord prin nord vest”

Au fost nevoiți să îngroape ordonanța, principala lor realizare din programul de guvernare? Ei, și? Nu-i bai, mai sunt și alte oportunități, că doar zilele negre ale atacurilor concertate la justiție n-au intrat în sac, se îmbărbătează Liviu, încurajat de niște parlamentari, apărători ai statului lor de drepturi, care abia așteaptă să repare prestanța șifonată a legislativului. Păi nu-s ei la putere? N-au acum oportunitatea de a o pune pe deplin în slujba lor? Cu justiție cu tot? Nu se bucură ei de tot sprijinul din partea poporului pesedist încât să întindă Oltenia și peste nord vestul țării și s-o acopere cu steagul roșu? De ce nu și toată țara? N-au ei oameni pricepuți, supuși de nădejde, peste tot în structurile statului? N-are partidul destui primari, capabili, plini de râvnă, experți în cheltuirea banilor publici cu ocolirea legii, normelor și regulilor?… și șefi de județene care merită să li se mărească salariile? De ce să nu lucreze liniștiți, toți oamenii ăștia, săracii, la lumina zilei, fără griji? Fără frică de lege? Prorogare, abrogare, grațiere, legalizare, supralegalizare… Iacătă, asta-i soluția! o supralegalizare ar rezolva problema. (Liviu, ce deștept ești, nu degeaba mintea ta, după ce a trecut prin capul multor interlopi, și-a lăsat mustață). Și s-ar reabilita și parlamentul că prea s-a umilit respingând ordonanța, vorba unui fost președinte.

22 Februarie 2017 at 10:54 2 comentarii

Articole mai vechi


Nora Damian Facebook nora.damian@gmail.com

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 882,599 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.287 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 882,599 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: