Am putea uita toate astea dacă…

Vechile idolatrii politice lasă urme de nevindecat în mintea mărșăluitorilor fanatici care se întorc, de câte ori scapă din casa rațiunii, pe vechile drumuri de glorie. Săracii, nu pot pricepe că bătrânii idoli s-au trădat și i-au trădat prăbușindu-se rușinos. În mințile lor ideologizate, ocupă același loc. În străfulgerările lor de luciditate, fac crize de ură și invidie față de cei pe care-i consideră vinovați de uzurparea tronului zeităților politice adorate. Alzheimerul politic îi ține încuiați în fața icoanelor unor foști țăcăniți odioși, dictatori cărora le-au pus la picioare ființa lor sau, mai aproape de prezent, a unor prezidenți găunoși care n-au adus nimic bun țării. Cel mai tragic prizonierat e al minții. Nicio realitate nu-l poate elibera.

Dar asta nu e singura problemă a realității în care trăim. Poziționarea radicală a unui nucleu reprezentativ al reperelor noastre culturale e și ea ciudată. Spre deosebire de intelectualii occidentali- profesori, artiști, scriitori- acuzați pe la noi de stângism- (deși cu unele excepții, acolo nu se poartă obsesiile ideologice) în România post 89, o serie de personalități culturale s-au fixat la dreapta extremă generând un curent social-cultural intolerant, agresiv chiar pe alocuri. Au trecut, bătăioși, la operarea literaturii ante-decembriste, au epurat pe criterii ideologice și ce trebuia (maculatura dedicată PCR și autorii ei) dar și lucrări discutabile pe care le-au lipsit de orice șansă de a mai fi criticate măcar, odată ce au fost aruncate la groapa cu deșeuri cu autorii lor cu tot, găsiți vinovați de a fi plătit cotizația la BOB. „Tăiat cu o lovitură coada câinelui”-  vorba unor liberali pur sânge comunist născuți din emanațiile revoluției! Chiar și scrieri mai vechi, neagreate stilistic sau nebăgate în seamă de nucleul mega influent al noilor activiști culturali, anti-comuniști, au fost marginalizate, practic pierdute. Dar au realizat și ceva remarcabil, reînviind cultura interbelică interzisă de comuniști. Eliade, Cioran, Noica și alți creatori de opere de valoare recuperați după lungul exil impus de primitivismul cultural instalat după 1944. Bijuterii neprețuite de familie literară și-au găsit locul cuvenit în biblioteci și librării, în minți și suflete, îmbogățind patrimoniul spiritual național. Mare discreție însă, în privința apartenenței și contribuției acelorași personalități culturale din perioada interbelică la ascensiunea fascism-legionarismului, a regimului care a practicat crima politică și a pus capăt libertăților democratice înainte de ocupația comunistă. Amnezie acceptată tacit, subiect evitat. Atins pe ici pe colo, în scrieri de nișă, puțin cunoscute publicului larg, sau în cercuri restrânse. Radicalismul de dreapta al noilor și înverșunaților activiști culturali nu avea lipsă de dezvăluirea și disecarea unui subiect, pentru ei, inconfortabil.

Am putea uita toate astea dacă n-am fi asistat la aderarea unor concetățeni la extremismul occidental de extremă dreapta, inclusiv la cel din țara visului american eșuat tragic în acest ianuarie în cel mai grotesc mod cu putință. Dacă n-am asista acum, la resuscitarea ideologiei religios-belicoase a cămășilor verzi din interbelic suprapuse realităților turbulente actuale; dacă n-ar fi ieșit, din neantul istoriei, AUR, partid conservă de teorii naziste și comuniste, de troglodism cultural, de naționalism religios feroce, de radicalism pernicios. Dacă n-am constata cum, indivizi primitivi, cu o educație precară, ajung să împărtășească aceleași umori cu personaje respectabile din mediile culturale. Neconștientizate, minciunile, inclusiv cele prin omisiune, catalizează noi valuri de minciună și impostură, copleșind societatea cu maladii greu de anticipat și de vindecat. Reacția la ANTI este tot un ANTI, tot distrugător, cu semn opus. Neînțelegerea acestui mers sisific în spirală duce la un capăt istoric în care spirele, ajunse identice, aplatizează lumea într-un egalitarism al răului.

16 ianuarie 2021 at 15:43 Lasă un comentariu

Casa Albă, Casa neagră.

Previzualizează într-o filă nouă

Divizați după patru ani de megalomanie trumpistă, americanii își regăsesc spiritul comunitar dovedind că fac parte dintr-un popor tânăr, rațional, dinamic, care-și respectă instituțiile și libertatea. Patriotismul constituțional al celei mai democratice țări din lume ține laolaltă populația fondatoare, împreună cu descendenții sclavilor africani și emigranți de pe tot globul. Mă întreb de ce atâția români americanizați au făcut adicție la trumpism mai mult decât americanii originari din țări europene democrate? Poate fiindcă au în genele lor psiho-sociale aversiune față de comunismul pe care l-au trăit? Dar nu și pentru că, în același timp, simt nevoia de un tătuc extremist, cu spirit dictatorial din extrema opusă stângii de care au fugit?

Nu prin același gen de adicție se fac acum remarcați și unii intelectuali autohtoni de dreapta care în pofida justificărilor, s-au marginalizat? Și, ca să-și păstreze blazonul, s-au retras în separeurile ideologice ale unor milițieni extremiști cultivatori de ură? După ce au vituperat, inutil, împotriva omului nou făcut de comuniști care s-a dat cu lichelele, a poporului prost, după ce și-au pierdut treptat adularea publică, rămași cu prea puțin susținători din liota zeloșilor snobi care citau din ei ca din sfinții părinți, ce să facă? Decât izolați, e bine și într-o sectă ideologică sub blazonul unui idol pe calapodul lor, iubitor deopotrivă de arme și de Dumnezeu, cu prozeliți îndoctrinați care-i laudă sminteala menținând paranoia și triumfalismul schizoid din jurul lui. Cum însă, se isprăvi și cu marele Trump, temându-se să n-ajungă într-un azil fundamentalist lugubru, nu le rămâne decât să emigreze pe alte planete social media.

12 ianuarie 2021 at 18:05 Lasă un comentariu

Gâștele dichisite ale tușei Floare (1)

Inspirată de întâmplări reale.
Publicată în antologia „Din inimă pentru inimă”, Editura Ispirescu 2020, București.

Aventuri în grădina de hârtie

–  …plus bani pentru renovarea bisericii, poate și pentru părculețul din față… Ar fi păcat să ratați așa o pleașcă, își încheie mesajul trimisul de la județ.
– Așa-i maică, ar fi bine să ajutăm biserica, că și biserica ne ajută… Baba Floare își făcu câteva cruci și, înainte de a ieși, băgă niște bănuți în cutia milei.

Sătenii, însă, nu păreau convinși. Mai zăboviră un pic la poarta bisericii sperând s-apară preotul. Popa Avram întârzia, cine știe ce mai avea de vorbit cu omul de la partid, așa că nu mai pierdură vremea și se împrăștiară care încotro, la treburile lor.

Spre seară se adunară la nea Gheorghe pe terasă, nerăbdători să reia subiectul, profitând că turiștii încă nu dăduseră năvală în sat și pensiunea era aproape goală.
– Eu zic că popa nost’ n-o să se învoiască. Îi tânăr și încă n-a luat mirosul banului.
Nea Gheorghe știa…

Vezi articolul original 413 cuvinte mai mult

6 ianuarie 2021 at 11:59 Lasă un comentariu

DRUM DEVIAT

Motto „Creștinismul este o afacere în mâinile acestor creștini profesioniști”
(umorist american)

Joi, 6 septembrie 2018, Sibiu. Din centrul urbei răzbat voci amestecate la megafoane. Nu știu despre ce e vorba, sunt curioasă. Ajung pe Bălcescu în plină paradă a grupurilor de tineri ortodocși în cămăși albe însoțiți de preoți, în sutane negre, cu pancarte numerotate, și date de identificare. Senzație de teatru popular. Mii de tineri entuziaști din toată țara și din lume cu steaguri. Chișinău, Europa de Nord, de Sud, Bulgaria, Africa, Cipru, SUA. Mărșăluind pe ritmul melodiei „Treceți batalioane române Carpații”, delegația ortodocșilor din Africa aduce o notă de exotism.
Plăcut! Ceva între defilările de1 Mai muncitoresc dinainte de 89 și spectacolele stradale colorate ale Festivalului Internațional de Teatru. Îmi trec prin cap vagi frânturi din istorisiri auzite și citite despre marșurile exaltate ale cămășilor verzi prin târgurile patriei acum o sută de ani, care au atras mii de tineri cu flamuri și cruci.

Organizare impecabilă. În Piața Mare își face apariția patriarhul Daniel în persoană. Urcă pe scenă împreună cu notabilități religioase și politice din capitală și din Sibiu. IPS Streza, primar Astrid Fodor, ambasador Emil Hurezeanu, reprezentanți ai armatei,Trinitas TV șa. Finanțare generoasă din bugetul local (aflu ceva mai târziu).

IPS Streza e și cel care a inițiat campania de susținere a referendumului pentru familie. Preoții plasați de el în structurile politice locale au pus în practică propaganda, conform indicațiilor, în toate bisericile. Mantra cu „homosexualii care ne vor fura copiii”, adaptată după cea dinainte de 89, cu „pocăiții care fură copii” fiind, pe perioada campaniei, inclusă în predici. Din grijă pentru familie, Înalt PreaSfinția Sa și-a plantat și copiii în funcții la Facultatea teologică.

Cuvântări gonflate, discursuri caragialești. Nu lipsește nimic. Întrunire pioasă la Sala Transilvania. Conferințe, Laudatio în cerc, recitări din poeți legionari. Plus corolarul, spectacolul magnet pentru tineret (Dan Negru, Andra, Junii Sibiului). Câteva sutane se furișează la păcănele. Presa e la datorie. Prin ganguri, se fumează și se bea.

Mai mult despre Întâlnirea Tinerilor Ortodocși la Sibiu, în 2018, aici:
Te pui cu popii? | Să Fie Lumină (safielumina.ro)


UNDE DAI ȘI UNDE CRAPĂ
IESE AUR.

Sub impresia festivalului ortodox, recitesc articolul „ Cum au ajuns prietenii lui Putin și fondatorul Noua Dreaptă să formeze Coaliția pentru Familie (vice.com), publicat în noiembrie 2016, despre convergența acțiunilor bisericii ortodoxe ruse încurajate de Putin, și a celor evanghelice americane din sfera lui Trump, pentru (re)încreștinarea politică a planetei sub pretextul salvării familiei. Inclusiv în România.

„Kremlinul luptă să își recupereze zonele de influență și chiar teritorii asupra cărora emit pretenții pseudo-istorice. Unele fronturi sunt reale, cum a fost Crimeea sau cum sunt cele din Ucraina, Transnistria, Georgia, iar mai nou Siria. Altele sunt mai degrabă abstracte, iar atacurile nu sunt armate, ci de natură cvasi-spirituală și pretins-culturală. Paleo-conservatorii din SUA vor reinstaurarea unei ordini vechi, fără un stat angajat social și fără emigranți. Un model pe care vor să-l exporte în lume, nu prin război, ci sub pretextul tradiției și al religiei creștine”.

Așa-numita Coaliție pentru Familie, care înfrățește ortodocși, neoprotestanți, catolici, greco-catolici și extremiști de dreapta, rupe România între propaganda rusească și fundamentalismul religios american. Ceea ce pare a fi un paradox este realitatea perversă în care trăim astăzi.”„Vladimir Putin este un „erou al creștinătății” și pentru fundamentaliștii evanghelici din SUA, iar rușii sunt „salvatorii creștini ai lumii”, după cum a formulat-o un influent luptător pentru așa-zisele cauze creștine (cum ar fi „familia tradițională”), Larry Jacobs, directorul Congresului Mondial al Familiilor.

„Congresul Mondial al Familiilor (WCF) este o organizație care a preluat rolul de punte între propaganda rusească și cea fundamentalist-religioasă din SUA. Organizația asta strânge sub egida sa cam tot ce reprezintă forțele antiliberale din lume, de la pastori, preoți, avocați și activiști anti-LGBT până la politicieni ai extremei drepte. Aici se întâlnesc fundamentaliști religioși și politici din SUA și din Rusia, din Europa de Est și Europa de Vest, din Africa, America Latină sau Asia.

Peter Costea, român american, omul de legătură cu Noua Dreaptă, promotor al valorilor creștine filtrate de fundamentalismul evanghelic din SUA, este cel care a realizat încrucișarea între fundamentalismul religios de sorginte americană și extremismul politic românesc cu binecuvântarea Rusiei. „Costea este apropiat de ultra-conservatorii americani, de congresmanul republican Steve Stockman, unul dintre cei mai aprigi susținători ai dreptului de port-armă din SUA și unul dintre parlamentarii care s-au opus legii care încriminează violența împotriva femeii. Stockman, susținător al Brexit-ului și al lui Donald Trump, face parte și din grupul de congresmani republicani ultra-conservatori apărători ai lui Putin în SUA. Două asociații sunt vârful de lance al Coaliției în România: Pro-VITA, condusă de Bogdan Stanciu, din sfera de influență rusească și Alianța Familiilor din România (AFR), condusă de Peter Costea, din sfera care gravitează în jurul lui Trump. Ambele militează împotriva Europei Unite, liberale și progresiste. Ambele servesc lipsei de scrupule și oportunismului politrucilor post comuniști în lupta pentru putere.

Bogdan Stanciu, a trecut de la Noua Dreaptă la Altermedia, rețea internațională extremistă, înființată în 2002 de către rasistul și negaționistul american, David Duke, devenită mai nou proiectul Cultura Vieții, prezent în mai toate postările Coaliției pentru Familie-  o sinteză a conservatorismului mondial de orice coloratură, de la cel fundamentalist-religios la cel neofascist.

Numitorul lor comun aparent este ura față de minoritățile sexuale sub pretextul protejării familiei.

Ambele militează pentru ortodoxism politizat, extremism naționalist, legionarism.
Ambele vor un creștinism politic, fără Hristos, chiar dacă vorbesc în numele lui, și se folosesc de Biblie.
Ambele fac rău atât religiei cât și politicii.
Ambele au înlocuit harul cu ura.
Scopul lor, puterea și banii.

În 12 decembrie 2002 s-a inaugurat și ediția în limba romană a portalului Altermedia. Primii administratori au fost persoane provenite din organizația Noua Dreaptă, Dan Ghiță și Bogdan Stanciu-până-n decembrie 2007 când Altermedia s-a transformat în Cultura Vieții, portal de știri (și dezinformări).

Așadar, România expusă la îndoctrinare religios-fascistă de către o serie întreagă de Asociații fundamentaliste și de dezinformare, în care se împerechează ortodox-putinismul și evanghelic-trumpismul. Asociația Pro-vita, Asociația Familiilor, mai vechea Altermedia, alias Cultura Vieții.

Platforma politică a AUR e în cea mai mare parte similară cu cea a CPF.

Propaganda urii prinde la românii conservatori de bună credință, afectați de lipsa de solidaritate socială, de lipsa cronică de încredere în clasa politică, complexați adesea și de problemele existențiale personale.

În perioada campaniei pentru referendumul CPF, câțiva intelectuali de dreapta, Mihai Neamțu, Adrian Papahagi, cu concursul preotului sibian Constantin Necula, susținuți de Prodocens media, au lansat ideea necesității unui partid politico-religios, pe modelul celor din Vechiul Testament. (Numai asta mai lipsea!)

N-au reușit, cum n-a reușit nici referendumul învins de bunul simț al majorității concetățenilor. Susținut de PSD și PNL, de prelații BOR și ai celorlalte culte, de asociațiile CPF, atât a celor legate de Kremlin cât și a celor din sfera evanghelică americană, sprijinit și de unii intelectuali de dreapta, referendumul a fost un eșec răsunător.

Dar ideile au rămas! Pe platforma Facebook colcăie paginile de propagandă ale acestor curente, fie că vin din est, fie de peste ocean. Și pe pe platforma WordPress își fac veacul atât bloguri ultra-naționalist ortodoxe, cât și religios-evanghelice dedicate „domnului” Trump. Nici unele nu-s departe spiritul celor islamist radicale. Din urâciunile astea își iau ideile propagandiștii formațiunii AUR.

(Re)încreștinarea ca ideologie globală prin asocierea cultelor creștine din sfera de influență a Kremlinului (Putin) și a SUA (Trump) este drumul deviat și deviant al bisericilor actuale de toate soiurile care slujesc Cezarilor, nu lui Dumnezeu.

Toate aceste observații, culese în diferite situații și momente, pot da o imagine a drumului religios/politic deturnat chiar de către cei care se pretind călăuze. Creștinii adevărați, atât din biserici cât și dinafara zidurilor ei (mai numeroși și mai deschiși realității decât primii) cei care și-au dat seama că referendumul e o capcană nu se vor lăsa păcăliți nici de alte forme deviante politic- religioase. Ca de pildă, AUR.

19 decembrie 2020 at 16:49 Un comentariu

EPILOG la o piesă proastă

Anul trecut, în toamnă, președintele avea de ales între două căi de depesedizare:
Alegeri anticipate rapide, într-un moment de slăbiciune maximă a PSD după căderea guvernului Dancilă, care urmase căderii lui Dragnea. O mică fereastră de oportunitate, unică, pe care au ratat-o. Motivul? Teama că USR, aflat atunci într-o creștere de popularitate (efect al acțiunii „Fără penali”) ar fi putut surclasa PNL.
2. Să lase guvernul PSD-ul să-și termine mandatul, știind că prejudiciile grave aduse statului, în justiție mai ales, erau fapt împlinit, nereparabil pe termen scurt. dar anticipând că erodarea galopantă în care intrase deja îl va uza ireversibil.

N-au ales niciuna din aceste soluții! Au preferat să forțeze instalarea unui guvern propriu, mediatizându-l ca pe o mare victorie, un guvern previzibil neputincios, dependent de majoritatea pesedistă. Cea mai proastă soluție!

A urmat seria compromisuri mizerabile (inimaginabile înainte de instalare) continuarea și consolidarea aberațiilor pesediste în justiție, promulgarea de legi dăunătoare țării, stoparea unor inițative civice, afaceri penal-frățești pe fondul pandemiei, cumpărarea de publicitate favorabilă cu bani de la buget, embargoul mediatic&bețele-n roate puse USR+ culminând cu recrutarea en-gros de pesediști.

Diagnostic: poftă nesăbuită de putere, lipsă de viziune, incapacitate managerială.

Pe de altă parte, fricțiunile interne din USR, declanșate după insuccesul d-lui Barna la alegerile prezidențiale, acțiunile schizoide care au generat resentimente, facțiunile rivale ocupate cu răfuieli minore, au scăzut dramatic încrederea în partid. Rămas pe post, președintele Barna nu putea să împace părțile, ca parte a uneia dintre ele. Drept urmare, revenirea actuală n-a atins cota de popularitate de acum un an, când existase acel unic moment favorabil pentru anticipate.

Fără prestația USR+ însă, n-am mai fi ieșit de sub ocupația USL. Chiar dacă, rezultatele oficiale ale acestor alegeri vor fi dezamăgitoare, PNL și USR împreună cu UDMR (probabil) vor da guvernul. Formulă în care PNL nu-și va mai permite să trișeze, adică să continue politica PSD ca până acum. Asta ar însemna că politica uselistă, care a făcut atâta rău țării, ar putea deveni istorie.

Din nefericire, toate astea au deschis culoarul naționalismului extrem, ale cărui simptome legionaroide au trecut neobservate de jucătorii, prea ocupați să se sfâșie între ei, din arena principală.

Ce ironie! Acum, că avem tabloul clar al rezultatelor unui guvern-trișor, animat de pofta de putere și nimic mai mult, PNL-ul a ajuns din nou în situația de acum un an. Ca să se mențină la putere are nevoie de USR. Dacă nu cumva, lupta aprigă cu PE-SE-DE-ul se va concretiza iar într-o alianță frățească. Și mai toxică.

7 decembrie 2020 at 17:21 3 comentarii

Băse

Sub președinția lui Băsescu, Romania a avut parte de o înviorare de-a dreptul euforică. Greu de uitat perioada zbuciumată 2004-2012, în care, asemenea unui erou mitic, președintele a jucat, cu o abilitate desăvârșită, rolul de om politic reformator al statului de drept, puternic motivat, susținut, cu încredere și speranță, de milioane de concetățeni din toate categoriile sociale, având și suportul sincer al multor intelectuali de valoare. Probabil că Băsescu a dorit sincer să reformeze statul, a crezut că e singurul care poate, oricum pe susținătorii săi i-a convins că e eroul providențial care va pune capăt sinistrei ocupații securisto-comuniste în plină edificare a propriului regim de furăciune. A dat independență justiției, asigurând condițiile de creare a DNA și ANI. S-a înconjurat cu specialisti pregătiți pentru reformarea sănătății, învățământului, a administrației publice.

Apoi și-a adus-o pe Nuți Udrea la Palat.

Au crezut însă c-o luase razna și-i trădase, și vechii săi tovarăși, care n-au stat pe gânduri, s-au mobilizat, și-au adunat securiștii, politrucii, turnătorii, toți nostalgicii vechiului regim și, cu tehnici de demolare deprinse în anii de formare la școala vechii securității, au declanșat motorul urii, și au lansat operațiunea ”Suspendarea”.

Bârfele cu bețivăneala și relația nepotrivită cu consiliera blondă, renunțarea la funcții a unor consilieri de elită, ș.a, nu împietau cu nimic încrederea celor care-l creditau pe președintele Băsescu cu îndrăzneala de a schimba fundamental statul. Mai ales de când, în ciuda unor potrivnici agresivi, reușise să demaște oficial, comunismul și legiferase eliberarea de documente din arhiva CNAS! Cu acest gest din urmă a dat foc cohortelor de informatori-turnători, susținători furioși ai celor două tentative de suspendare, din 2007 și 2012.

N-au reușit să-l alunge de la Cotroceni în 2007, așa că au organizat a doua tentativă, încropind adunătura USL, monstruozitatea politică legalizată de patronul de presă Voiculescu-Varanu, cel mai notoriu securist, stâlpul regimului cleptocratic al moștenitorilor lui Ceaușescu, în România democratizată. Tot de ei. N-au reușit nici a doua oară, dar oroarea moșită de Varan, deși oficial e desființată din 2013, funcționează și acum.

Dar cine erau înfuriații care s-au înregimentat degrabă în fortăreața Varanului și cine erau înfierbântații din Societatea Civilă, susținători ai malversațiunilor aruncate de două ori cu praștia securității pe piața politică națională și la Bruxelles?

Documentele o spun! O adunătură pestriță de culturnici vechi și noi, de pseudojurnaliști supraviețuitori din curțile lui Ceaușescu, de intelectuali cărora încă li se mai vedeau urmele de bere de la bufetul Securității pe musteți, de politruci amețiți din încropita dreaptă românească, de țărăniști năuci ștampilați de noua putere, de liberali rapace spoiți în galben de-ai lui Tăriceanu, Patriciu etc. Și scribalăi de-ai casei care au sărit ca broaștele din cazanul pus pe foc. Au întocmit scrisori indignate de înfierare a nebunului, parcă dictate de fosta securitate, le-au semnat și le-au trimis la UE; adevărate dovezi de filo-securism de rit varanic.

Cineva zicea că *cine a dat odată cu subsemnatul la Securitate nu mai are nicio șansă să scape de ei. Iar dovezi au rămas destule, nu doar cazul de notorietate al Monăi Muscă. O mulțime de semnatari ai acelor scrisori oribile, condeieri de pe la rețele literare, monarhiști cu stagiatură de securiști, indivizi ștampilați sau voluntari în căutare de angajament la noii stăpâni. Personaje publice și nu numai.

Încă mai funcționa atunci însă, presă cu adevărați profesioniști, pe lângă fițuicile scoase pe piață de patronatul politic în alertă. România Liberă, Evenimentul zilei, Cotidianul, vreo două posturi TV încă neachiziționate de clienți ai USL, de diverse cozi de topor cu „carieră” în jurnalism, de generali veterani de securitate, Presa din teritoriu părea însă, cu foarte puține excepții, în serviciul vechii secții de propagandă de la CC! Doar mutra cârmaciului și odele zilnice lipseau de pe prima pagină. În unele ziare, din cele sănătoase, apăruseră liste cu turnători. Pe una din ele, de la Ev. Zilei, dacă rețin bine, figura (postmortem) și d-na Zoe Petre, consiliera președintelui Constantinescu, mentora lui Crin Antonescu. Liste lungi, personaje cunoscute sau mai puțin, cu numele reale și cele conspirative. Se publicau dezvăluiri teribile, despre metodele de închis gura ale noii securități (Scoala de la Băneasa , de la Bran) despre mega jafurile în desfășurare ale rețelelor securisto-interlope în ascensiune, ca de pildă, ”Cupola” tot în Ev. Zilei, înainte să fie cumpărat, ca și B1 TV, de generali de securitate. Investigații serioase erau publicate și la Romania Liberă, Cotidianul, Cațavencu, înainte să li se impună temele. N-a ținut mult și au ajuns și ele pe mâna unor parveniți cu buline roșii, pentru care nu prețuiau mai mult decât hârtia igienică.

Venise vremea jurnaliștilor-slugi la o presă cu felinar roșu.

Așa cum s-a trezit Titania, personaj central din comedia lui Shakespeare, „Visul unei nopți de vară” din somnul erotic cu Poponeț, ins de joasă condiție, transformat, din greșeală, printr-o poțiune magică, în măgarul ei adorat, așa ne-am trezit și cei care-l credeam mare om de stat pe Poponeț- Petrov! Săracu, probabil n-avea altă vină decât că-și construise o clonă ca-n filme, socotind că o dublură a personalității n-are schelete în dulap, nu sifonează bani publici de campanie prin intermediari și nu a turnat pe nimeni la securitate.

4 decembrie 2020 at 16:58 Lasă un comentariu

Motorul involuției, teama politrucilor de justiție

Poziționarea față de justiție a jucătorilor politici, o constantă cu caracter național, a determinat și determină de peste trei decenii parcursul politic din România postdecembristă. Pe măsura legitimării corupției, a avansului în spolierea statului, politicienii&clientela lor au găsit noi aliați, noi strategii, noi arme pentru lupta cu justiția. Și căpetenii potrivite, în pas cu schimbările de climat politic, dornice să scape de grija justiției, și să parvină, politic&material, prin acest război fără sfârșit.

Tot ce a făcut președintele în 6 (șase) ani de domnie înseamnă uselism sub paravan penelist. ANI, DNA deveniseră autonome și clientela USL era în pericol. Cele mai favorabile condiții, interne și externe, pentru relansarea a statului de drept au fost ratate, la scurt timp după preluarea mandatului său, din teama de justiție a vechii și noii puteri. Efectul acestei „altfel de politici” având ca inamic justiția și apărătorii ei, fiind regresul galopant al instituțiilor. Șase ani pierduți, șase ani fără reforme! În schimb, aceeași perioadă, 2014-2020, excelează în lovituri dure asupra statului de drept: alungarea lui Kovesi, numirile de miniștri și de șefi ai organelor judiciare, noi legi în favoarea infractorilor, etc. Guvernul Orban n-a făcut un an de zile decât să consolideze regresul. Infuzia PNL-ului cu pesediști concomitent cu menținerea anomaliilor legislative psd-iste și promulgarea altora în aceeași linie, hârjoneala de operetă cu PSD-ul pentru a-l menține adversar unic, convenabil, conform cutumei între vechii parteneri din FSN/ USL- manevre evidente prin care se menține butaforia uselistă. O anomalie care ocupă de prea mult timp scena politic-mediatică.

Dar cea mai șocantă probă a reuselizării politicii statului din teama mai marilor de justiție e de departe, repoziționarea lui Băsescu, președintele rebel al anilor 2004-2012, reformatorul în care-și pusese încrederea atâta popor. Cum Justiția pusă pe rol de Macovei și Kovesi nu l-a ocolit, așa cum se iluzionase, ba chiar a ajuns și în ograda lui, s-a răsucit cu 180 de grade și, din 2016, și-a canalizat constant ura spre USR, apoi, obsesiv, spre USR+. Și-a găsit armele de matroz fără inhibiții, a băgat batjocuri pe țeavă (Macovei, „Mandela”, Kovesi, „dulap, la închisoare cu ea”, Clotilde-USR, „Clotilduța”, Cioloș, USR +, „Julien”etc). Și-a făcut praf mandatele, a susținut mizerabilele OUG-uri anti-justiție din 2016- 2018, străduindu-se să devină dezirabil noului USL, scos din minți de posibilitatea ca partidul cu „fără penali” și „fără hoție”, să ajungă să-și îndeplinească obiectivul politic. Excepție, proaspăt penelizatul „Plicușor”, până nu de mult țintă de batjocuri băsesciene, care, de când a tras clapa USR-ului ca aghiotant servil al premierului Orban, a devenit omul care trebuie.

3 decembrie 2020 at 05:24 Lasă un comentariu

Modelul Trump

Pentru o masă uriașă de oameni, președintele Trump e modelul de capitalism triumfător, perfect sintetizat în titlul cărții scrise de nepoata lui: „Prea mult și niciodată destul”. O mărturie care va dăinui dincolo de gloria sa efemeră de Vițel de Aur. Atracția exercitată de miliardar asupra unor segmente de populație se bazează în primul rând pe lipsa de moderație și decență în exhibarea potenței sale financiare. Model comun de seducție , fascinează cu deosebire indivizi, organizații, grupuri, cu complexul ratării. Un model de succes potrivit perfect și cu notorietatea sa de playboy. Dar să admitem că așa s-au făcut, de când lumea, marile averi. Că acela care-și asumă riscurile ajunge unde vrea și ce vrea. Vis american, nu? Când e pervertit, însă, când încalcă valori fundamentale, când răzbește prin trufie și viclenie, visul ăsta sfârșește prin a fi un coșmar. Pentru mulți indivizi seduși de modelul creștinului Trump, educația, cultura ajung poveri inutile. Abandonându-și idealurile spirituale, presupunând c-au avut, se simt ușurați. La câtă falsitate e în lumea asta, nu le e greu să mimeze în continuare o aparență demnă ca să-și protejeze imaginea de cetățeni respectabili. Strălucirea megalomanică a favoritului, în schimb, acționează magnetic asupra lor chiar dacă mijloacele sale dubioase de parvenire sunt știute de toată lumea. Sau, poate, tocmai de aceea? Unii văd și în cele mai detestabile defecte ale lui, calități. „E grobian și mitocan? A, nu! e sincer. Minte fără jenă? O face pentru binele supușilor săi… ”Fascinația parvenirii spectaculoase, pe căi ocolitoare, are o forță distructivă complementară cu a ignoranței; și cu a falsului creștinism.

Milioane de indivizi de diverse confesiuni, înregimentați declarativ în creștinismul ideologizat, gol de conținut, au dat un test esențial. Testul Trump! Și l-au picat cu brio. Nicio deosebire de fariseii ortodocși. „Vrednici” sunt și unii și alții. Și unii și alții sunt prizonierii voluntari ai politizării idolatre. Poruncile biblice? Bune doar în predici. Viața lor e o răfuială permanentă cu ceilalți. Ură, bigotism ideologic, lipsă de empatie; și de realism, până la urmă. Se regăsesc în limbajul sărac al trolilor, în formulele lor uzate de atâta împrumut. Se bat în etichete (socialiști, neomarxiști, progresiști, etc) simptom tipic, nelipsit, al sărăciei lor spiritual-intelectuale. Prăbușirea idolilor acestor farisei care-i dau Cezarului ce ar trebui să-i dea lui Dumnezeu e organic legată de orbirea&trufia lor.

 

7 noiembrie 2020 at 00:28 Lasă un comentariu

De la Duminica Orbului la Duminica lui Dominic

Între analfabetismul funcțional, disonanța cognitivă și degradarea etică se stabilește în timp o relație de cauză efect. Votanților lui Piedone, de pildă, nu le poți pretinde să aleagă în baza principiilor morale pentru că nu le au. Pe această categorie, sărăcită psihic-mental, mizează dinozaurii politici și fauna lacomă din habitatele lor partinice. Criteriile lor bolnave aparțin unei lumi de grotă, o enclavă supraviețuitoare în istorie, imună la normele morale, deviate, de altfel, ideologic în proporție covârșitoare și speculate de politicieni de joasă speță. O buclă atemporală în care sintagma „criterii sănătoase, în societate sănătoasă”, cu trimitere la un celebru dicton, nu există.

Mituri în demolare, criterii în schimbare, țara în renovare

Vorbind de Timișoara, primul obstacol care se duce pe apa sâmbetei în Duminica lui Dominic e, paradoxal, tocmai criteriul etnic! Un criteriu nefericit, primitiv, folosit frecvent în scop manipulator care NU poate și nu trebuie să înlocuiască criteriile valorice individuale. Un calificativ atribuit în baza apartenenței de acest fel (ca si, mutas mutandis, la o ideologie, sau la o religie, de pildă) nu aduce ca atare, nimic bun. Instalează arbitrariul, anti-meritocrația,  mecanismul discriminării- negative sau pozitive, ambele deopotrivă de păgubitoare pentru că lucrează cu stereotipuri&clișee care  anihilează gândirea critică, creativitatea, și chiar spiritul comunitar. În lipsa meritocrației, o lume dresată să-și slujească idolii de carton pe criterii dominant-generalizatoare de apartenență e incapabilă să-și construiască viitorul.

Gândiți-vă ce anomalie se petrece într-o astfel de societate, când un personaj anost pe care nu-l dă inteligența și nici cinstea afară din casă, beneficiar politic al unor conjuncturi și manevre de culise, se trezește împopoțonat cu calități de mare om de stat în baza criteriului de apartenență etnică (plus alte „adaosuri” decorative!) Ca și reversul situației, ce tristă poate fi o societate în care oameni de excepție, cetățeni dedicați semenilor, de pildă, pot fi contestați doar în baza apartenenței etnice.
 
Duminica lui Dominic ar putea aduce un model sănătos total opus acestor percepții păguboase. Dominic Fritz și-a câștigat respectul timișorenilor, și nu doar a lor, nu pentru că e neamț (asta poate fi un corolar, având în vedere abilitățile dobândite în perioada în care lucra în administrația germană) ci pentru devotamentul firesc cu care și-a oferit sprijinul și experiențe unor categorii defavorizate, pentru viziunea sa revoluționară privind managementul unui oraș care merită o administrație sănătoasă.

Alt bolovan
din calea  criteriilor sănătoase ale jocului democratic în lumea noastră debusolată, jocul cu cărți măsluite, folosit cu succes de dinozauri, admirat de votanții atinși de sindromul degradării etice, deși pare în curs de expirare, produce în continuare mizerie publică. Ce oroare să-i apreciezi pe cei care se laudă cu cartea onorabilității în timp ce  se întrec în scheme insalubre! Ce nerușinare să induci în mințile defectate de mediul politic obscen că racolarea a mii de primari pesediști e din grijă pentru nație! Ori că jocul lipsit de scrupule, într-un moment electoral crucial, ar dovedi că nația are nevoie de „fortza Băse”. Tristă țară în care jocurile duplicitare, manevrele dosnice au parte de admiratori și laude. Tristă și greu de vindecat.

30 septembrie 2020 at 20:36 Un comentariu

Articole mai vechi


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 929.427 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.450 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 929.427 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: