În loc de reclamă pentru noile look-uri politice. Sau culturale.

1 septembrie 2008 at 10:12 Lasă un comentariu

Greu, dar în cele din urmă ne-am obişnuit. Nici ireconcilierea nu mai e pe aici ce a fost. A devenit pe nesimţite un joc de societate. De societate postcomunistă. Cum molohul ameninţător al urii şi setei de dreptate trebuie necontenit servit cu duşmăniile bine condimentate aşteptate de spectatorii flămânzi, producători şi regizori produc non-stop cu dăruire sau pe daruri de ei ştiute amestecuri atractive de realitate şi ficţiune, pe gustul consumatorilor.
Deşi între inamici încep să se observe schimburile reciproc avantajoase de prieteni, molohul continuă să fie bine hrănit clipă de clipă prin orice canal de comunicare, public dar şi personal, formal ca şi informal, cu duşmănii nevindecabile.
Dizlocările de poziţii asemănătoare mutărilor taberelor de nomazi presupun şi riscuri, dar, deocamdată, spectacolul e urmărit cu aplauze şi fluierături ca în orice democraţie. Catapultările schizo-artistice de actori cu recuzita de vorbe şi atitudini cu tot trezesc oarece interes. Sau dispreţ? Personalităţi duble sau multiple, mai bine zis petico-personaje ne toarnă cu generozitate, în aceleaşi cupe, second-discursurile lor reprelucrate şi tratate cu aditivi politici şi coloranţi, după caz. Doar gradul de toxicitate nu e trecut pe ambalaj.
Toate astea suplinesc, în plus, şi rolul brigăzilor extremiste ajunse în derivă. Vajnicii comandanţi încă se agită retrăind nostalgic şi cu un feeling nemărturisit unii pentru ceilalţi, vremurile glorioase când în spatele lor mărşăluiau fioroase coloanele de înregimentaţi fideli.

A-i denumi pe toţi aceştia „omuleţi patibulari” nu mi se pare de loc o blasfemie. Şi pe lângă ei or mai fi şi mulţi alţii.
Cu totul altfel, însă, se aude respectiva etichetare extinsă la întreg neamul şi istoria lui!
Rudele verbale mai neşcolite precum cunoscuta expresie „neam de c….t” pronunţată cu năduf după o halbă de bere băută într-un cerc cu prietenii (care ştiu de ce) de câte un alegător dezamăgit, pot fi mândre!
Dar nu asta e cel mai important. În fond, la supărare, intelectualii rasaţi au şi ei dreptul să reacţioneze în aceeaşi manieră cu unii microbişti din Ghencea. Faptul că o fac elaborat şi cu preţiozitate, însă, denotă că, deşi fiziologic aparţin aceluiaşi regn sau familii, intelectual şi cultural e o diferenţă care se cere demonstrată.
Poate că e vorba doar de o lipsă de maturitate afectivă în această atitudine acneică. Tangenţa cu reflexele similare de provenienţă totalitară de etichetare a mulţimilor ar fi comică dacă am exclude efectele negative asupra mentalului colectiv şi asupra stării comunitare. Pentru că generalizarea (ca şi omogenizarea, colectivizarea) despersonalizeză şi slăbeşte nevoia de identitate.
Grupurile nu pot fi influenţate adresându-le invective decât în rău. Nu poţi mulge nici măcar vacile, agresându-le!
De fapt aceste nădufuri devenite literă de carte nu sunt prea diferite de modul clasic totalitarist de avariere a valorilor. Cu stilul de aruncare în neant a tot ce nu corespunde. Fie el şi un neam întreg. (Pe undeva nu sunt cu nimic mai bune decât reversul din cântările patriotarde).
Conştienţi sau nu, mulţi dintre patronii inteligenţei autohtone abuzează în continuare de aceste tehnici alimentând, voluntar sau nu, metabolismul molohului de care vorbeam. Apelând la impresii şi expresii culese de ici, de colo care să le susţină teoria şi să ţină la distanţă, de regulă prin încriminare politică, opiniile diferite, angajate sau nu. Confuzie! Exact ce trebuie pentru digestia tihnită a molohului după ce a înghiţit pantraguelic disputele personalizate şi delicatesele ofenselor la grămadă. Şi pentru satisfacţia producătorilor de fum şi fumuri.

Dar să nu exagerăm. La fel ca în cazul grupărilor politice extremiste, acest model de manifestare întreţine doar polul advers. Provoacă explozii de petarde aiurea. Condimentează atmosfera de pe scena publică contribuind, poate, la succesul de moment al rocadelor jenante şi transferurilor de măşti şi roluri politice ori culturale de conjunctură. Transformă spaţiul public în maidanul din spatele blocului. Ăla pe care e scris cu grafitti.
În rest nu prea mai interesează.
Plictisitor ca şi look-urile ciudate, recroite politic care treptat ajung să fie ignorate.
Un dat istoric al proliferării elementelor urâtului în peisajul public.
Un peisaj în ton cu kitsch-ul globalizat.
Cu stridenţele de tip street-art care se vor cool.
Cu puştii care fumează ostentativ pe stradă şi zic de-alea super-tari ca să zgârie urechile trecătorilor.

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , .

Cine e cu noi şi cine împotrivă? Sebi şi Serena 7. Omul cu căţeaua.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 930.682 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.449 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 930.682 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: