Un fel de fabulă cu cameleoni, porumbei şi alte lighioane.

Noiembrie 1, 2008 at 17:41 21 comentarii

Anticomunismul a fost compromis de…anticomunişti! Autointintitulându-se astfel, fără teama de contestare, cameleonii au fost primii care au atacat, postrevoluţionar, avanpostul necesar pentru piesa tranziţiei. O luptă legitimă transformată-n decor. Şi apoi, în dispozitiv de parvenire. Astfel şi-au făcut din suferinţele martirilor ştiuţi şi neştiuţi, şperaclul ideal pentru a descuia porţile sesamului politico-cultural. Cu o asemenea mantră la lavalieră nici un osim nu putea refuza brevetul de specialist. În broaşte. Eroii s-au amestecat cu antieroii. Călăii cu martirii. Picătura de oţet a acrit tot vinul. Templul s-a metamorfozat în depozit cu marfă. Hoarde de veleitari mirosind că e rost de cârpeală şi chiar mai mult de atât au dat şi dau năvală lipindu-şi sloganul de frunte. Lozincile comuniste au fost date la întors. Asortate cu zorzoane naţionale, minciunile s-au înţolit în versace. Un amestec eterogen în care reptilele mai năpârlite s-au umplut de pene şi s-au pus pe cotcodăcit prin ogrăzile de moguli: lefegii şi copii de casă (mă rog, de vilă) adolescenţi fără cauză, pensionari care-şi caută cauzele pierdute, oameni din popor, ţaţe, tablagii.

Nimic mai ingenios decât să-ţi faci armată chiar din potenţialii inamici. Să-i pui să se desfiinţeze între ei. Să lupte orbeşte contra celor care te stânjenesc. Să te caţări pe frustrările, credulitatea şi slăbiciunile lor. Să declasezi o societate. S-o prădezi. Abia ieşită din magherniţa comunistă, s-o încui în periferia civilizaţiei.

CNSAS-ul? Un sediu dâmboviţean pentru o comedie ionesciană.

Lustraţia? Frecţie la piciorul de lemn al corupţiei.

Separarea puterilor în stat? O cooperativă politico-financiară.

Democraţia? Un adăpost insalubru pentru maidanezi.

Universităţile? Tarabe de diplome.

Şi lista e lungă , lungă, cât o grămadă de voturi uninominale pe o singură listă.

Cam târziu, dar am ajuns, totuşi, să distingem ceva mai bine. Unii au învăţat, cât de cât, cum să deosebească cameleonii de porumbeii şi lighioanele de oameni. Dacă am izbuti să ieşim din zodia suspendării, ca electorat, vom reuşi să evadăm şi din cazarma neputinţei. Avem această obligaţie. Fără şperaclu şi fără broaşte.

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , , , , .

România smulsă din rădăcini şi replantată electoral. Echidistanţa şi abuzul de putere asupra cuvintelor.

21 comentarii Add your own

  • 1. gabhry_el  |  Noiembrie 1, 2008 la 18:53

    Ai dreptate Nora, dar nici vinul n-a fost şi nu este unul nobil.
    E mult prea predispus la acrire, grăbit parcă să se transforme în oţet.

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  Noiembrie 1, 2008 la 20:50

    gabhry_el,

    Cata noblete mai ramasese in viţa asta e greu de spus.
    Cert e ca nici n-a apucat sa se aseze tulburelul, ca a si fost tratat!

    Goethe, daca nu gresesc, spunea: (citez din memorie):
    „Tratează un om aşa cum este şi aşa o să rămână. Tratează-l cum ai vrea să fie şi va ajunge astfel”
    Predispus sau nu la acrire,tulburelul nostru, se vede treaba că a fost tratat, nu glumă… 😦

    Apreciază

  • 3. inador  |  Noiembrie 1, 2008 la 21:07

    Cata dreptate ai,Nora .CNSAS-ul -spre exemlu – s-a dovedit o adunatura de comedianti care n-au reusit nici macar sa treaca de faza de repetitie generala….au lalait-o pana le-a expirat contractul.

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  Noiembrie 1, 2008 la 21:27

    inador,

    treptat au inceput sa se vada toate in adevarata lumina.
    Manipularea a devenit a naibii de dufucula si asta e un lucru bun!
    Manipulatorii de serviciu sunt tot mai putin bagati in seama.
    Cum stam cu responsabilitatea, asta e intrebarea.
    Toata lumea se asteapta la absenteism mare la vot.
    Eu, totusi, vreau sa fiu optimista… 🙂

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  Noiembrie 1, 2008 la 21:27

    corectez:dificila

    Apreciază

  • 6. filadel  |  Noiembrie 1, 2008 la 21:46

    Te invidiez, pe bune. Btw, o cunoști cumva pe Olivia?🙂

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  Noiembrie 1, 2008 la 22:14

    Oooo! Filadel,

    suntem gemene! 😀

    Apreciază

  • 8. Mih  |  Noiembrie 2, 2008 la 00:05

    Istoria noastra post-revolutionara are multe aspecte frustrante intr-adevar. M-am gandit de multe ori daca a existat vreun moment de rascruce in care o alegere, o alta decizie sa fi putut modifica radical cursul istoriei recente. Din pacate, n-am identificat vreun astfel de moment. Poate prezenta insuficienta la referendumul pt votul uninominal sa fi fost unul.

    Apreciază

  • 9. o'skorpion  |  Noiembrie 2, 2008 la 00:25

    Sper ca O’Nora sa aiba dreptate si optimismul ei sa fie molipsitor si cu temei…

    Mih, ar fi putut exista momentul 2004, cind a cistigat ADA…..
    acel moment a vrut sa schimbe cursul istoriei recente , incepuse binisor, nastase a fost detronat din camera deputatilor, monica macovei incepuse bine cu zambaccian, ANI urma sa fie nascuta…

    dar apoi s-a produs „restauratia” liberalilor….

    cea mai mare vina a lui basescu & stolojan a fost ca in acel entuziasm-2004 au avut incredere in tariceanu, care le-a confirmat ca a renuntat definitv la relatia lui cu patriciu…ciuma romaniei moderne…

    dar totul este deja istorie si sa incercam din nou asaltul asupra celor care nu doresc o romanie de tip occidental…si trecerea lor pe linie politica moarta

    30.11.2008 va fi decisiv de data asta!
    poate ultima sansa pentru noi!

    Apreciază

  • 10. noradamian  |  Noiembrie 2, 2008 la 00:39

    Mih,
    si eu am identificat cateva. Unul,prea putin bagat in seama, a fost modul in care si-au facut campanie prin’92 liberalii lui Radu Campeanu,( pe care l-am votat atunci ba am semnat si lista pentru candidatura dumisale). Era un spot tv, insistent si percutant, ceva cu „alungati lupii”, cu referire la … fostii posesori de carnete rosii. Adica vreo 5 milioane, fara a socoti si pe alti votanti din familiile lor. Sigur ca „lupii” au fost alungati cu asta! Asa i-au asigurat (oare cine?) indirect, prin liberalul democrat istoric,iliescului acel 80 sau 90%. O amicitie politica ascunsa atunci,dar afisata dupa catva timp fara retinere.
    Abia dupa alegerile alea m-am desteptat nitel, dar nu prea tare! 🙂
    Apoi constantinescu! Dupa aia tradiceanu!!
    Insa cea mai mare si mai evidenta ratare a fost, intr-adevar,rusinoasa indiferenta de la ref. pentru VU!
    Acum mai urmeaza o noua incercare cu stiute si nestiute obstructionari!
    E greu de anticipat rezultatul.

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  Noiembrie 2, 2008 la 01:00

    O’Skorpion

    aceea e intr-adevar”marea falie”. Cea mai mare,mai nerusinata si mai costisitoare dintre toate. 😦

    Apreciază

  • 12. Mih  |  Noiembrie 2, 2008 la 15:00

    Nora. Imi amintesc de „alungati lupii”, ba chiar am in plan un articol despe asta, stay tuned !🙂.

    O’skorpion. Alianta DA a avut de la inceput o majoritate fragila, facuta cu „solutia imorala” PC ; de altfel manevra lui Basescu prin care DA a obtinut puterea, chiar daca a fost constitutionala (si aprobabta de subsemnatul) a fost cam neortodoxa din punctul de vedere al normelor democratice. Convingerea mea este ca o forta reformatoare trebuie sa fie constituita dintr-un singur partid si nu dintr-o alianta (vezi si exemplul trist CDR-PD). Dar acest lucru nu se poate intr-un sistem de vot proportional. De unde regretul in legatura cu referendumul, exprimat mai sus.

    Apreciază

  • 13. Mih  |  Noiembrie 2, 2008 la 15:12

    tot Nora. Altminteri ceea ce spui este ca chiar daca „alungati lupii” ar fi prins in 90, cu persoane ca Radu Campeanu in fruntea statului tot am fi dat chix. Cand vorbeam de alegere diferita ma refeream mai ales la alegatorii romani, acuzati adesea de unele elite ca nu stiu sa-si aleaga conducatorii …

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  Noiembrie 2, 2008 la 15:59

    Mih,

    „cu persoane ca Radu Campeanu in fruntea statului tot am fi dat chix”

    Exact! Ori ilici ori raducu, tot un drac…de fapt o falanga intreaga! Dar, ca si noi, foarte multi si-au dat seama de asta mult prea tarziu si multi nu si-au dat seama deloc. Iar unii, voluntar ori nu, fac ca acele elite care, continuand sa acuze/jigneasca la gramada, intretin intr-un mod „soft”, acel insidios „alungati lupii”…Facandu-le un urias serviciu adevaratilor lupi!…😦

    Apreciază

  • 15. filadel  |  Noiembrie 2, 2008 la 19:18

    Mersi O’Nora. Satisfacție!😀

    Apreciază

  • 16. o'skorpion  |  Noiembrie 2, 2008 la 20:14

    O’Nora and Mih,

    cu sau fara majoritate fragila, se putea face treaba!

    nu uita propunerea lui basescu in vara lui 2005 pentru alegeri anticipate.
    Tariceanu intii a spus yes, apoi a spus no, dupa ce s-a consultat cu eminenta cenusie a PNL.

    de atunci a pornit avalansa spargerii cu orice pret a aliantei DA:
    nu de catre PD, ci de catre PNL!

    concluzia:
    daca virfurile PNL intr-adevar ar fi dorit o noua Romanie, democratica si de tip occidental,

    faceau alegeri anticipate si aveam o majoritate solida,
    justitia devenea justitie,
    adrian nastase paote astazi ne saluta de dupa gratii
    si multi altii…

    dar virfurile PNL, inclusiv eminnenta lor cenusie, NU au dorit acest lucru,
    au angajat consilieri abili in manipulare

    si

    iata ca acum avem Romania pe care si-au dorit-o Ei, dar nu Noi!
    (ma refer la O’Nora, la mine si alti prieteni buni)

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  Noiembrie 2, 2008 la 21:05

    O’Skorpion,

    ce ciudat ca atatea voci din spatiul media care ne-au pus in tema o vreme cu privire la toate astea, brusc au exilat aceasta realitate incontestabila doar la nivelul de discurs politic Basescu/PDL.
    Ca si cum ceva i-ar fi impins sa-si schimbe brusc optica. Sa actioneze in sensul unei reduceri de rating, de la un nivel bazat pe criterii valide, la unul care opereaza cu criterii preferentiale.
    Ceva asemanator cu reducerea de la „Moody’s” la „standard &poor” .
    Si asta in numele…echidistantei!

    Apreciază

  • 18. o'skorpion  |  Noiembrie 2, 2008 la 21:47

    in numele „echidistantei”???

    care echidistanta? cea in-echidistanta?

    hai, sa fim seriosi!

    numai echidistanti nu sint ziaristii (nu toti) si televiziunile, ba mai nou constat la unii ziaristi ca devin cinic de echidistanti…in numele echidistantei🙂

    sau le este frica?
    intuiesc ca daca cistiga reactionarii, gata cu piinea lor de astazi, cind se poate inca injura, blama…
    sau
    sint prea flaminzi?
    sau ambele?
    dar constiinta? pe aia unde au exilat-o???

    Apreciază

  • 19. noradamian  |  Noiembrie 2, 2008 la 22:10

    O’Skorpion,

    evident ca totul se desfasoara ca intr-o piesa in care noi , spectatorii, stim cine sunt raufacatorii, dar ei, actorii trebuie sa respecte textul si indicatiile regizorale.
    Reducerea de la realitate, idei, argumente, la permanenta si plictisitoarea focalizare pe persoana, (basescu, of course) e singura cale pe care pot sa se desfasoare(cu ceva exceptii).Si asta inseamna o decadere, de fapt a calitatii jurnalismului de acest soi.

    Apreciază

  • 20. o'skorpion  |  Noiembrie 2, 2008 la 22:39

    waoo, postarea number 20!🙂

    O’Nora,
    sintem spectatori dar si platitori de taxe,
    sintem spectatori dar si „beneficiarii” evolutiei tarii in ritm de un pas inainte, doi pasi inapoi,

    de vina sintem tot noi, pentru ca sintem NUMAI spectatori.

    ar trebui sa ne suim pe scena si sa-i azvirlim pe actori peste bordul istoriei prezente…

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  Noiembrie 3, 2008 la 10:00

    …Dar frumos si elegant,O’Skorpion 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 877,037 hits

Grădina de hârtie

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2,338 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 877,037 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: