Cipi

5 Noiembrie 2008 at 00:13 6 comentarii

– Unde-i Cipi? O fetiţă bălaie cu ochelari se oprise cu tricicleta drept în faţa mea.
– Cipi? Un’ să fie ? Nu ştiu… (Habar n-aveam cine e Cipi). Fetiţa mă priveşte drept în ochi. Mă cercetează un pic cam neîncrezătoare.
– De ce n-ai venit cu el în parc?  (pe un ton de reproş). Zicea că o să vină. Că o să aducă şi mingea aia mare cu buline roşii.
– Cred că o să vină, îi răspund (nu vreau s-o supăr). Mai târziu că acuma nu poate…
Bălăioara îmi zâmbeşte. Scoate dintr-un buzunăraş două bomboane.
– Na! Una pentru tine și una pentru Cipi. Îşi potriveşte tălpile pe pedalele tricicletei şi îşi continuă drumul pe alee spre fântâna arteziană.
Hmm, nostimă chestie! Nu e prima oară când am acces în cercul prietenilor copiilor mei. Dar nu bănuiam că şi în ai lui Cipi, cine o fi el. Zuruitul patinelor cu rotile pe alee şi lătratul câinilor scoşi la plimbare se amestecă plăcut cu muzica ce răzbate de la o terasă din apropiere. În jurul fântânii arteziene aleargă un grup de copii înveseliţi grozav de stropii de apă care ajung până la ei.
– Uite, Gabi, ea e mama lui Cipi!
Bălăioara! N-o observasem venind. Nu era singură, îşi adusese şi prietena, pe Gabi: mică, mai mică decât ea, negricioasă, cu codiţe şi breton. …Tricicleta? Nu, n-o uitase, o lăsase acolo. Îmi arată un loc pe lângă un leagăn.
– Să-i spui lui Cipi să vină mâine la ziua mea, îmi zice, pe un ton imperativ, Gabi. O să-mi facă mama tort de fructe.
– Dacă-l găsesc, o să-i spun, o asigur eu cu prudenţă.
– Cred că-i plecat la bunică-sa, spune Bălăioara aşteptând o confirmare din partea mea.
Dau din cap afirmativ. Fetiţele se aşează pe iarbă în dreptul meu. Au treabă. Mai întâi fac sandviciurile: câte o frunză de patlagină presărată cu ceva firişoare de iarbă şi petale de flori. Le înşiră frumos unul lângă altul pe un bolovan mare. Cu tortul e ceva mai mult de lucru: o foaie mare de brusture, pe care aşează grijulii fel de fel de bunătăţi: frunzuliţe, pietricele, nisip şi flori mărunte de prin iarbă. Plus trei beţişoare proptite după mai multe încercări pe mijlocul tortului!” Acuma o să cântăm mulţi ani trăiască”, zice la fel de serioasă Gabi. Cântăm. Gabi suflă în cele trei lumânări. ” Oops, zice Bălăioara. Ţi-ai spus o dorinţă?” Mâncăm pe îndelete. Sunt grozave sandviciurile. Şi tortul, un deliciu! „Să nu uiţi să-l aduci pe Cipi”, mă atenţionează iar Gabi. „Că-l aşteptăm! …Si tu să vii”, adaugă Bălăioara.

N-am notat când s-a petrecut întâmplarea asta. Cu ani în urmă.  Mi-am adus aminte de ea zilele trecute, într-un compartiment de tren. Pe bancheta din spatele meu se jucau nişte copii. Voci amestecate, râsete, hârjoneală. Din când în când intervenea o voce matură de bărbat, încercând, fără succes, să le mai reducă din avânt. Am simţit o mânuţă trăgându-mă de păr şi m-am întors.
– Vă rog nu vă supăraţi, se scuză tatăl copiilor, sunt cam întrecuţi, îmi pare tare…
– Nu se supără, răspunse cu voioşie un băieţel de vreo patru, cinci ani, nu se supără fiindcă e mama lui Cipi.
Am confirmat dând din cap că nu mă supăr fiindcă sunt mama lui Cipi. ( Asta-i bună!)
– De ce nu l-ai luat şi pe Cipi cu tine ? Mă întrebă mustrător, fetiţa.
Nu, fetiţa din tren nu semăna cu Bălăioara şi nici cu Gabi.
– Fiindcă pe Cipi îl doare piciorul, explică băieţelul. I-am dat ieri un şut la fotbal!… Da’ n-am vrut…
Mă privi puţintel vinovat.
– E mai bine acuma, aproape i-a trecut, îl asigur pe băieţel.
– E un copil talentat, intră în vorbă şi tata copiilor. Dacă se ţine de fotbal, Cipi ajunge departe.
Dau din cap şi zâmbesc cu mândrie. Ce copil grozav trebuie să fie  Cipi! Toţi îl ştiu, toţi îl simpatizează, numai eu nu…
– Eu am fost cu Cipi la bunică-sa, ne anunţă tare fetiţa.  Ne-a făcut clătite cu dulceaţă de vişine. Am mâncat…  Îl priveşte pe frate-su cu un pic de superioritate. Vai, ce de am mai mâncat!…

Cobor din tren cu un gând fix: trebuie să aflu cine e Cipi! Nu mă las până n-o să-l găsesc. Chiar de-ar fi să ajung la bunică-sa.

Nora Damian, 2009
din volulmul „Duhuri blânde pe dealuri”

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: .

Echidistanţa şi abuzul de putere asupra cuvintelor. Propteaua strâmbă a guvernului “de dreapta”.

6 comentarii Add your own

  • 1. o'skorpion  |  5 Noiembrie 2008 la 17:45

    superba povestioara!

    si cind ai de gind sa-l gasesti pe Cipi?

    🙂

    Apreciază

  • 2. luminita  |  5 Noiembrie 2008 la 17:59

    nora,
    trebuie neaparat sa-l gasesti pe Cipi !
    Altfel vin eu si sa vezi ce investigatii fac….
    Lazarus de la Senzationescu o sa crape de ciuda .
    Totusi, esti mama lui Cipi si nu vrei sa recunosti , nu ?
    Ca sa nu-i inviti prietenele la o clatita cu dulceatza de visine , asa-i ?
    hihihi!
    Frumos compui…ai talent si sensibilitate si bunatate si simtire si culoare ……..
    numai clatite trebuie sa mai inveti sa faci si gata , Cipi si prietenii lui se vor aseza veseli la masa ta , ciripind si ciugulindu-ti povestile din palma .

    Sunt incantata ca am putut sa te cunosc !
    Sa fii fericita !

    Apreciază

  • 3. noradamian  |  5 Noiembrie 2008 la 18:08

    O’ Skorpion, 😀

    Nu stiu daca o sa reusesc…Poate cu ajutorul vostru…
    Poate ne ajuta Carol! Daca-l ajuta filadel! Daca-i ajuta luminita…

    😀

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  5 Noiembrie 2008 la 18:16

    lumi,

    ai ghicit! Cu clatitele e problema!
    De aia trebuie sa ajung intai la bunica-sa 😀

    Si eu sunt incantata de interventiile tale, au vioiciune si naturalete…
    Iti doresc tot ce e mai bun. 😀

    Apreciază

  • 5. luminita  |  6 Noiembrie 2008 la 10:55

    nora,
    am recitit povestea ta despre Cipi ,
    tot incantata sunt,
    am si niste lacrimi in coltul ochilor….
    si mi-am amintit de povestile si poeziile copilariei mele ,
    de Zdreantza si de Catzelusul schiop,
    Baietii de pe strada Paal …
    de povestile copilariei copiilor mei…
    filmul multor amintiri frumoase ai declansat in sufletul meu
    si pt asta trebuie sa iti multumesc iar !

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  6 Noiembrie 2008 la 11:20

    Luminita,

    tare frumoase sunt reintalnirile cu noi insine! As vrea sa ajung mai des prin locurile pastratoare de suflet ale copilariei si mai ales sa le regasesc farmecul. Cateodata imi reuseste…
    Cand o sa ai timp, aventureaza-te pe „Drumul spre Mirhinia”. N-o sa-l gasesti pe Cipi acolo, ci pe alti prieteni buni ai lui.

    Cu drag!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Nora Damian Facebook nora.damian@gmail.com

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 882,769 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.285 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 882,769 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: