Propteaua strâmbă a guvernului “de dreapta”.

5 noiembrie 2008 at 14:59 25 comentarii

Un guvern ţeapăn de parcă-l strânge într-una gulerul se lasă sprijinit muiereşte de o proptea strâmbă. Cocoţat pe gardul şubred de ordonanţe încă se mai înfoaie ca un cocoş supărat că bunătate de găini ouătoare au ajuns, proastele, să fiarbă, pe rând în oală. Cum, de nevoie, cocoşul cel gulerat a deprins şi arta cotcodăcitului galeş, asta pare să-i mai ţină propteaua. E greu de spus până când. Pare chiar decis să se arunce vitejeşte şi într-o luptă de cocoşi dacă aşa ceva îl poate salva de la prăbuşire. Altfel, înghesuit de potlogăriile, mânărelile şi datoriile patronate în ogradă, se va prăbuşi ca o tribună supraaglomerată la un meci de fotbal din America Latină. Cu propteli,cunoştinţe şi relaţii cu tot.

Într-o lume a culturii proptelelor, de sus până jos, locul responsabilităţii, cum se vede, e tot mai strategic ocupat de vorbele zburătoare ca autostrăzile care dispar în norul de fulgi electorali. E la mintea cocoşului că, într-o asemenea tehnologie politică proptelele fiind interschimbabile, un guvern aşa-zis „de stânga” poate conta de acum pe propteaua aşa-zis „de dreapta”.

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , .

Cipi Sursă de energie neconvenţională: paranoia în dialog.

25 comentarii Add your own

  • 1. Carol  |  5 noiembrie 2008 la 15:16

    Cu sau fara proptele, guvernul actual are acelasi succes pe care l-ar avea un individ cu un singur picior, la un concurs de dat suturi in fund.

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  5 noiembrie 2008 la 15:22

    Carol,

    🙂

    Da’ numai ca la fiecare sut pe care incearca sa-l dea cu singurul picior, inainte sa dea cu nasul de pamant,il recupereaza unii ca pe o minge dezumflata…

    Apreciază

  • 3. Carol  |  5 noiembrie 2008 la 15:28

    pai da…PSD-ul si Patriciu sunt cârjele. Pacat ca mai exista o sumedenie de idioti (si bineinteles, idioate) care inca mai sustin jugul comunist, ca niste animale imbecile.

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  5 noiembrie 2008 la 16:12

    Carol,

    „Libertatea ta se termina in momentul in care ingradeste libertatea altcuiva.”
    Tu ai postat asta pe blog ieri, nu eu.
    Mai ramane sa o si respectam!…

    Apreciază

  • 5. Carol  |  5 noiembrie 2008 la 17:19

    teoretic, fiecare sustine ca e democrat. Practic insa…….. Libertatea de a alege ramane valabila 🙂

    Apreciază

  • 6. o'skorpion  |  5 noiembrie 2008 la 17:48

    „Da’ numai ca la fiecare sut pe care incearca sa-l dea cu singurul picior,

    simtim si noi un sut puternic…=> inapoi …si nu inainte precum proverbul acela:

    orice sut in poponetz este un pas inainte…

    la noi este invers!

    Apreciază

  • 7. Carol  |  5 noiembrie 2008 la 17:55

    skorpion

    Inainte inseamna inainte. Conteaza directia 🙂

    Apreciază

  • 8. noradamian  |  5 noiembrie 2008 la 18:17

    Sau in toate directiile odata…:)

    Apreciază

  • 9. o'skorpion  |  5 noiembrie 2008 la 18:55

    incapatinat cum sint, voi repeta:

    la noi „inainte” inseamna si „inapoi”

    🙂

    Apreciază

  • 10. noradamian  |  5 noiembrie 2008 la 19:02

    O’Skorpion,

    faptul ca ne invartim de atata vreme in cerc ne-a cam dezorientat… 😦 🙂

    Apreciază

  • 11. Carol  |  5 noiembrie 2008 la 20:32

    ce sa zic.

    e cercul vostru.

    Apreciază

  • 12. noradamian  |  5 noiembrie 2008 la 20:50

    Carol,

    De prin ’90 caruselul cu fosti ne tine pe una si aceeasi traiectorie.

    Sa inteleg ca tu ai reusit sa sari pe alta orbita?

    Apreciază

  • 13. gabhry_el  |  5 noiembrie 2008 la 21:44

    Nora
    Ai inceput sa umbli cu „strambe”…
    😆

    Apreciază

  • 14. o'skorpion  |  5 noiembrie 2008 la 21:48

    gabriel, la ce fel de strimbe te referi??

    🙂

    astept explicatii!

    Apreciază

  • 15. noradamian  |  5 noiembrie 2008 la 22:04

    Mai, Gabhry_el,

    ai simtit tu ca astept eu cu parul, ori cu crenguta(asta-i de la Hultanul!)
    sa ma apar de…prieteni? 🙂

    Apreciază

  • 16. Carol  |  5 noiembrie 2008 la 22:53

    nora

    Eu am sarit orbita de prin 85. Eram un tanar imberb dar aveam in buzunar diploma internationala de la olimpiada de fizica.
    Vorbele mamei: „stiam eu ca nastrusnicul asta ne face pocinogu’ ” 🙂

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  5 noiembrie 2008 la 23:08

    Carol,

    :D. Fain pocinog!
    Avem, cum se vede, multi nastrusnici, da’ de fapt, nu-i mai avem 😦
    (Caz asemanator si pe la noi).

    Apreciază

  • 18. filadel  |  6 noiembrie 2008 la 08:15

    După scuiparea aliaţilor lor de la guvernare (penele) consider că am rămas fără guvern. Chestia aia urîtă, diformă, din piaţa Victoriei, este, cum s-o numesc?, prelungire inutilă a pesedeului, frecţie la un picior de lemn, creion chimic, tichia de mărgăritar?
    Culmea inutilităţii!

    Apreciază

  • 19. noradamian  |  6 noiembrie 2008 la 11:33

    filadel,

    Un decor insalubru de carton pentru un film prost la care am fost dusi cu presul, tot la gunoi ajunge!
    Si pretul tradarii inca nu l-au platit.

    Apreciază

  • 20. o'skorpion  |  6 noiembrie 2008 la 21:41

    Pretul tradarii, O’Nora, il plateste o natie intreaga.
    ce s-ar fi intimplat daca in primavara-vara 2005 (momentul cel mai oportun – in viata unui om nu trec doua trenuri…dar’mite la un popor)

    se organizau alegeri anticipate? ADA guverna in regula cu suport majoritar in parlament, justitia si-ar fi dat drumul in mod normal, fara trac, aveam sentinte de rasunet… intra tara pe fagasul normal al unei tari occidentale UE…

    n-a fost sa fie, am ramas cu: vise, maica, vise..
    penelistii au preferat sa se arunce in bratele ciumei rosii ilisciene..si pentru asta vinovati sint patriciu in primul rind si restul haitei liberale…pacat..

    nu stiu daca in 30 noiembrie se va crea masa critica… nu cred… pentru o majoritate parlamentara pdlista confortabila…

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  6 noiembrie 2008 la 21:57

    Va fi probabil nevoie de un compromis, O’Skorpion.
    Intrebarea e daca va fi un compromis compromitator(pentru noi toti)
    sau unul rational,acceptabil.

    Pana la urma tradatorii nu scapa nepedepsiti.
    Nu stim cum si cand.
    Nu ma indoiesc de asta.
    🙂

    Apreciază

  • 22. o'skorpion  |  6 noiembrie 2008 la 22:08

    O’Nora,

    chiar crezi ca va veni pedeapsa? nu cred ca in viata asta!
    si la ce compromis necompromitator (doamne, ce cuvint complicat 🙂 de scris) te gindesti?
    doar nu guvernare cu PRM?
    ca ma impusc!
    🙂

    Apreciază

  • 23. noradamian  |  6 noiembrie 2008 la 23:48

    O’ Skorpion,

    Doamne feri! 🙂
    Nici cu cocoloase de hartie din gradina mea!
    Sunt compromisuri care te compromit si altele rationale.
    Nu-s deloc in masura sa fac calcule, dar cred ca se va gasi o posibilitate… necompromitatoare.
    Alta decat… Doamne feri! 🙂

    Apreciază

  • 24. Mih  |  9 noiembrie 2008 la 00:24

    „nu stiu daca in 30 noiembrie se va crea masa critica… nu cred… pentru o majoritate parlamentara pdlista confortabila…”

    Sansele sunt egale cu zero. Atata vreme cat nu se va adopta un sistem de vot majoritar vom avea parte de (mez)aliante, algoritm, certuri intre partidele de guvernare, si tot ceea ce am vazut in legislatura actuala (dar nu numai, la fel s-a intmplat si pe vremea cdr-ului)

    Apreciază

  • 25. noradamian  |  9 noiembrie 2008 la 17:41

    Mih,

    dar nu ziceai tu mai deunazi (cu un optimism moderat, ce-i drept)
    ca e totusi un progres?
    Ca o sa se schimbe ceva in bine fata de ce avem acum?
    Dar poate intre timp ai luat in calcul si alte date!?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 931.179 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.450 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 931.179 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: