Tonomania

3 Ianuarie 2009 at 16:48 Lasă un comentariu

Vorbim la viitor de fantasma unui regim politic la trecut cu o orchestră mecanică la prezent. Grotescă postdictatura cu iluzia de avanpost! O dictatură, fie ea originală şi iluzorie ca cea din Tonomania ultimilor doi ani, nu rezistă fără suportul propagandei. Lipsită de aparatul de produs zgomot, mai devreme sau mai târziu se vede a fi doar un lest inutil pe care societatea îl aruncă peste bord. Pe de altă parte nici propaganda fără obiect(subiect) nu vieţuieşte. Două ipostaze ale unui absurd dus la extrem! Corpul despărţit de cap, o formă ectoplasmatică care se zbate şi acum în spaţiul fantomatic al Tonomaniei. O armată căzută cu capul pe butoanele propagandei având ca ajutoare schelete scoase din lada cu (stră)fantome care se căzneşte comic să lipească cele două părţi anatomice. Aşa ficţională, Tonomania ar fi supravieţuit şi mai departe pe harta locurilor condamnate la veşnică buimăceală dacă partitura interpretată de orchestra mecanică n-ar fi fost atât de plicticoasă, de îmbâcsită cu stridenţe şi note false. Un mecanism ruginit programat să ţiuie non stop, aiurea-n ziare şi televiziuni, precum difuzoarele din penitenciarele totalitarismului se dovedeşte, ce ironie, cel mai bun mod de a-şi distruge propria plăsmuire. Oricât bănet au băgat fabricanţii de petarde imaginându-şi că astfel pot s-o întreţină, n-a mai rămas din ea decât banda defectă dintr-o superproducţie în curs de arhivare pentru politico-tecă. Aplaudându-se reciproc şi artificial le e imposibil să recunoască în mintea lor inflamată financiar că realitatea nu-i mai acceptă. Încă mai văd în Tonomania balonul de jonglat cu călcâiul, cu cotul, cu fundul. Anemiată după intrarea în şomaj peste noapte a grosului orchestrei de ţambalagii din ministere, direcţii şi agenţii, dictatura iluziei nu face, mai nou, decât să-şi muşte coada. Şi să avertizeze asupra pericolului de…dictatură! Amuzantă chestie! Nostime sunt şi reproşurile la adresa puţinilor ziarişti care au îndrăznit să refuze cardul de Tonomania, cu sporuri, comisioane şi privilegii oculte. Ca şi la adresa celor câţiva amatori care şi-au permis să fie normali. Care şi-au păstrat bunul simţ în ciuda revărsărilor de aroganţă şi băşcălie contracost ale rudimentarei maşinării. Orchestra, sau mai bine zis ce a mai rămas din ea, nu se poate opri nicicum din lălăielile răguşite despre ciozvârte, ospăţuri, creiere oxigenate şi alte asemenea piese de rezistenţă. Ori din reluarea şlagărelor afumate despre imaginate relaţii de alcov şi crâşmă cu beţii transferate în titluri de ştiri pe surse. Ajutaţi ici colo de câte un voluntar afon, uitat de istorie în tranşee, cu mecanismele înţepenite la aceleaşi refrene şi reflexe, Tonomania nu e nici la putere, nici în opoziţie. O fantomă a ficţiunii care continuă să fabrice programe artistice în magazia cu recuzită. Protagonişti, nişte scaune rupte. Din fericire, în timp ce ciudăţenia parapolitică scârţâie ameninţător, mai sunt şi dintr-aceia nu prea mulţi, dar liberi şi integri, profesionişti şi amatori, care nu pierd din ochi firavele valori democratice scăpate de scheletica Tonomania. Pentrucă în orice moment, alte primejdii sunt gata să descindă din dulapuri vechi ori din cufere noi.

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , , , , , .

Reacţia intereselor umilite. În aşteptare: schimbarea la faţă a mediei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 891,915 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.364 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 891,915 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: