Martie în Israel. Sfânta Maria în kimono.

22 Martie 2009 at 23:57 17 comentarii

De o varietate uluitoare, bisericile din Israel, atâtea câte am vizitat, de regulă nu sunt pustii. Asaltate, pe de o parte de turiştii obişnuiţi, izolaţi sau în grupuri organizate, pe de alta, de cei religioşi doritori să participe la slujbe în lăcaşuri de cult din locurile socotite cele mai sfinte din lume se bucură de constantă atenţie. În bisericile care adăpostesc vestigii amintind de Vechiul ca şi de Noul Testament, curiozitatea emoţională aduce permanent valuri de vizitatori de toate naţiile. La Biserica Sfântului Joseph, în centrul Nazarethului, coborând în vechea locuinţă a Sfintei Familii, săpată-n piatra muntelui şi conservată sub clădire, nimerisem împreună cu un grup de turişti japonezi, care purtau şepcuţe albastre (probabil ca semn de recunoaştere, să nu se piardă). Numeroşi, uşor de identificat, turiştii asiatici nu trec neobservaţi, mai ales când îşi manifestă intens emoţiile!…
Nazarethul, un conglomerat de clădiri de toate mărimile şi stilurile, cu vile presărate printre case dărăpănate şi şantiere, cu ulicioarele sale înguste, în pantă, colorate de mărfuri arabe, nu mi se păruse atrăgător. (Ăsta era Nazarethul arab, mă lămurise Miriam, mai era şi alt  Nazareth, unde, datorită  primarului „un român evreu foarte gospodar”  locurile arătau foarte bine, se construia mult şi cu gust. „Ai să vezi, data viitoare”… ) Ceva mai târziu, în Biserica Buna Vestire, aflată în partea opusă a piaţetei centrale dădusem peste acelaşi grup de japonezi ascultând cu pioşenie o slujbă ţinută în limba… germană! Interesant! Am băgat de seamă atunci, privind pereţii bisericii că, între icoanele reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul aparţinând diferitelor naţii, una avea ochii oblici şi era îmbrăcată în kimono.
– Uite-i! Îi arăt lui Leon şi lui Yael! Ce surpriză! Ne reîntâlnim cu şepcuţele albastre de alaltăieri, din Nazareth!… Japonezii comentează veseli, ochii li se îngustează şi mai mult, ne zâmbesc. Ne cunoaştem, doar! De câteva minute, de când ajunseseră în Biserica de la Tabgha examinau plini de interes piatra uriaşă din bazalt protejată de un geam luminat înrămat într-un cadru metalic, aflată sub nivelul pardoselii. Pe ea, aflăm, fuseseră puse cele cinci coşuri cu pâini şi cu peşti cu care Isus hrănise toată mulţimea adunată în jurul lui. Japonezii ascultă atenţi explicaţiile ghidului, probabil angajat de ei. Un tânăr subţirel, cu ochelari ne povesteşte cu detalii o mulţime de lucruri. Yael se duce mai în faţă, numai ochi şi urechi, îi urmăreşte fiecare vorbă. Încastrate în pardoseală, mozaicurile antice reprezentând peştii şi coşurile cu pâine şi elemente din ecosistemul antic al locurilor, fac din biserica de la Tabgha şi un spaţiu al artei perene. Mozaicurile cu păsări şi plante în culori vii, naturale ne sugerează să reconstituim oarecum, cu ochii minţii ceva din specificul Mării Tiberiadei de pe vremea lui Isus. (un exotism neobişnuit pentru o biserică, îi şoptesc lui Leon). Ieşim în lumina intensă a amiezii amplificată de oglinda strălucitoare a lacului. Pe malul Kineretului construcţiile, din piatră de bazalt, de un albastru întunecat, par aproape negre. (Ce diferenţă faţă de clădirile din calcar luminos, marmorean, din Ierusalim şi împrejurimi!) Lui Leon îi place şi bazaltul. „Ăsta e cel mai rezistent material de construcţie”. Peste ruinele antice de culoare brună de la Capernaum (sau Kefar Nahum, în ebraică) se disting, suprapuse, cele din calcar alb-gălbui, ale unei sinagogi dar şi pardoselile şi coloanele marmoreeene ale unui palat roman construit ulterior. În apropiere, casa natală a apostolului Petru. Valuri succesive de istorie! Între ruinele antice ale locuinţelor din bazalt ale populaţiei de pescari din zonă se păstrează încă intacte teascuri antice pentru uleiul de măsline, pietre cu inscripţionate cu Menora, însemnul sfânt iudaic din Templul de la Ierusalim, pe care l-am văzut în multe alte părţi… I-am lăsat în urmă pe japonezi. Urcăm spre biserica de pe Muntele Fericirilor, un deal blând de fapt, un loc de o frumuseţe picturală. Alei albe mărginite de palmieri, tufe de bujori şi trandafiri, de geranium şi orhidee, conifere albe argintii, chiparoşi întunecaţi şi sălcii cu bogate inflorescenţe de un roşu aprins. Seamănă puţin cu grădinile Baha’i din Haifa. …Nici ţipenie de om. Privim în tăcere, minute-n şir, oglinda albastră enigmatică a Mării Galileii. Departe, spre celălalt mal, ca nişte păsări albe, ne atrag atenţia câteva ambarcaţiuni de agrement. Impozantă, de o bogăţie evidentă cum sunt, în general, lăcaşurile catolice, biserica de pe Muntele Fericirilor e închisă, însă. Curios! O să-şi facă apariţia japonezii, mă gândesc şi poate va veni cineva să-i preia. Undeva jos, pe malul mării, zărim bisericuţa modestă din bazalt negru-albăstrui. Ne odihnisem şi noi ceva mai devreme acolo, pe piatra pe care a stat, înconjurat de mulţimi, acum vreo două mii de ani, Isus.

Entry filed under: 7301634, grădina cu trufe. Tags: , , , , , , , , , .

Martie în Israel. O raită-n Galillea CRIZA. MANUAL de INTREBUINTARE.

17 comentarii Add your own

  • 1. bibliophyle  |  23 Martie 2009 la 00:22

    @nora,
    salut si noapte buna, frumoasa povestire. sinagoga de la Kfar Nahum este una extrem de interesanta. De fapt este a cincea. 5 sinagogi suprapuse. Startul al treilea este probabil stratul contemporan cu Iisus. Am amintirii extarordinare legate de acesta sinagoga, poate am sa le povestesc, odata 🙂

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  23 Martie 2009 la 00:31

    bibliophyle,
    salut!
    a pomenit si Dan Iancu numele acesta, nu stiam la ce se refera. Probabil nu l-am retinut cand am fost acolo,bine ca m-ai lamurit. Imi aduc exact aminte, unsa cum arata. Si desigur, as fi foarte interesata sa aflu mai mult. Poate o sa-mi povestesti.
    😀

    Apreciază

  • 3. fini  |  23 Martie 2009 la 14:26

    După cum ai povestit aproape cred că am trecut şi eu pe acolo. 🙄

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  23 Martie 2009 la 17:54

    servus, fini,

    asta am si vrut 🙂

    Revin mai pe seara!
    😀

    Apreciază

  • 5. fini  |  23 Martie 2009 la 19:48

    Cel care a reprezentat-o pe” Sfânta Maria cu Pruncul” având ochii oblici şi purtând chimono şi-a apropiat-o mai mult de propriu-i suflet, poate avânt în minte imaginea propriei mame.

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  23 Martie 2009 la 20:14

    Da, fini,
    am văzut-o in multe alte reprezentări specifice unor locuri de pe glob,
    chiar si negresa! De apreciat… 🙂

    Apreciază

  • 7. fini  |  23 Martie 2009 la 22:33

    Dar ce să mai spunem de „Ia Orana Maria” de Paul Gauguin!

    Apreciază

  • 8. noradamian  |  23 Martie 2009 la 22:46

    fini,

    uite că nu stiu pictura, desi am un album Gaugain! Sau nu mi-aduc aminte!
    Mai studiez. 🙂
    Fiecare popor, sau rasa, isi imaginează fizionomiile şi înfăţisările biblice dupa ale lor. Noua ni se pare curios, darcred ca e normal. Presupun ca in realitate, fiind semit, Isus n-a aratat nici el asa cum ni-l imaginam noi pe aici sau cum apare in filme. Presupun.

    Apreciază

  • 9. fini  |  23 Martie 2009 la 22:48

    Suntem în 1940:

    Apreciază

  • 10. noradamian  |  23 Martie 2009 la 22:50

    Multumesc!…
    Nu ti-am spus, fini, dar si aseara m-am delectat cu muzica lui Maxine!
    Ma duc acuma ca am nevoie de putina pauza 🙂

    Apreciază

  • 11. fini  |  23 Martie 2009 la 22:54

    Nora,

    după ce s-a stabilit în Tahiti a pictat o serie de tablouri cu subiect creştin. Localnicii i-au servit drept modele.

    Apreciază

  • 12. noradamian  |  23 Martie 2009 la 22:58

    fini,
    Eu retin si unele cu subiect din cultura polineziana:
    „Otahi” ( adică singuratate). „Spiritul mortilor veghează”
    Rareori, insa, albumele au toate lucrările.
    🙂

    Apreciază

  • 13. fini  |  24 Martie 2009 la 00:51

    Nora,

    tabloul se află la Metropolitan Museum

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  24 Martie 2009 la 01:04

    fini, nu te-ai culcat? 🙂

    Dar tu l-ai văzut reprodus intr-un album, nu?

    Apreciază

  • 15. noradamian  |  24 Martie 2009 la 01:08

    Noapte buna, fini!

    😀

    Apreciază

  • 16. fini  |  24 Martie 2009 la 07:48

    Nora,

    am reproducerea în albumul „Metropolitan Museum New-York” Edition Cercle d’Art. E fascinant.

    Apreciază

  • 17. fini  |  24 Martie 2009 la 08:01

    Nora,

    abumul are reproducerile ataşate pe o pagină. Mi-a plăcut atât de mult încât am despris uşor reproducerea de pagina ei şi am fixat-o între două geamuri de aceeaşi mărime cu ajutorul unor cleme.
    Acum stă pe un perte într-o cameră.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 879,276 hits

Grădina de hârtie

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.249 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 879,276 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: