Restauraţia după restauraţie.

14 Aprilie 2009 at 14:09 167 comentarii

Aţi observat, în avion fiind, cu ce imagine cartografică limpede, sistematică într-un fel, ni se înfăţişează locuri care, odată ce am coborât pe pământ, ne apar cu totul altfel? Aglomerate, încâlcite, ne vine greu să recunoaştem în dezordinea înconjurătoare, formele geometrice şi culorile pe care le-am admirat de la înălţime. Multe aspecte ale vieţii şi existenţei ar trebui văzute de sus, mai-nainte să ne raportăm la întregul lor din interiorul unei fracţiuni. Din înalt, existenţa se vede ca parte din ordinea Creaţiei. Aflată într-o derulare ordonată şi controlată a unui ansamblu care poate fi recunoscut din interiorul oricărei clipe. Asta însemnând conştientizarea măreţiei intangibile a cercurilor concentrice ale determinărilor vieţii de sus până jos, la paşii cu care ne măsurăm viaţa pe pământ. Astfel, mă gândesc, se pot deosebi lucrurile mărunte de cele importante, se pot ordona fără să se amestece. Încercările de a jongla cu aceste orbite ale arhitecturii divine sunt similare cu distrugerea care urmează oricărei uzurpări de legi naturale. Am mai scris despre asta. Legile sunt implacabile, ceeace înseamnă că încălcarea lor produce haos. Soluţiile de reordonare forţată la “sol” pe modele rigide, cazone, totalitariste, de tipul universului “concentraţionar” , chiar dacă ar atinge perfecţiunea unui stup de albine, tot catastrofic sfârşesc. Nici alte îngrădiri ale ordinii fireşti prestabilite, cum ştim, nu fac mai bine. Dacă ar fi să ne gândim doar la cele fundamentaliste. Vreau să spun că orizonturile largi, infinit generoase, înghesuite în ţarcuri strâmte şi inflexibile generează dereglări spirituale asemenea unor acumulări uriaşe de presiune. Precum cele din sfera religioasă produse de zelul cât se poate de pământesc al unora care vor să pună sechestru pe cer şi să-l înghesuie între ziduri generatoare de bigotism şi fanatism. Care nu obosesc să închidă sacrificiul christic în celula meschină şi inflexibilă a unor reguli răstignitoare ale dragostei şi iertării. La fel sunt si cele în care sunt crucificate relaţiile fireşti interumane creatoare de cultură şi civilizaţie perenă. În care patriotismul e încătuşat şi încuiat în ţarcul naţionalismului pentru a produce şovinism şi duşmănie. Acumularea de presiune cu potenţial distructiv în acest caz ca şi în multe altele e produsă de acelaşi instinct posesiv care se vrea verb al creaţiei! Un instinct care se manifestă cu virulenţă maximă mai ales în distrugerea explozivă, revoluţionară, a unui sistem, sau a unui regim pentru a le restaura apoi, pe alte coordonate şi… mai profitabil! Astfel, fiecare aşchie va încerca să recupereze sistemul încărcând-ul cu aceeaşi presiune distructivă, dar în forme mai rezistente. Reordonarea funcţională a unui asemenea ansamblu e extrem de dificilă. Ogoarele geometrice frumos colorate care se văd din avion, sunt încă pline de mine care pot exploda. O lume care şchiopătează prin încâlceală şi mizerie. Oameni care aleargă încă, să prindă la vreme anotimpul însămânţărilor cu speranţe. Doar înţelegerea procesului, cu toate dezamăgirile inerente, nu numai dintr-o fracţiune din interior ci cu viziunea întregului, perseverenţa şi flexibilitatea, ne pot ajuta în orientarea corectă.

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: , , .

Literatura, sub vremi sau peste vremi? Anotimpul florilor mutante.

167 comentarii Add your own

  • 1. orangeskorpion  |  14 Aprilie 2009 la 19:42

    WUNDERBAR, O’Nora!
    ai un dar……incredibil de a asterne cuvinte, idei, sentimente..
    impresionant!

    cele din sfera religioasă produse de zelul cât se poate de pământesc al unora care vor să pună sechestru pe cer şi să-l înghesuie între ziduri generatoare de bigotism şi fanatism

    mereu am fugit de bigotism, fanatism, sovinism…….

    m-am mai ciocnit in viata cu unii, dar deocamdata am scapat cu viata..
    cu „ei” nu se poate dialoga,
    mai bine taci!

    🙂

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  14 Aprilie 2009 la 19:53

    Multumesc O’ Skorpion,
    🙂
    Intr-adevar bigotismul şi fanatismul sunt forme de credinta alterate de ura si tot ura e cea care malformează patriotismul transformandu-l in sovinism. 😦

    Nici una dintre acestea nu pot fi alternative nici la credinta autentica, aceea bazata pe dragoste si nici la patriotismul adevarat. 😀

    Apreciază

  • 3. fini  |  14 Aprilie 2009 la 20:22

    Skorpi,

    Vielen Dank! (mulţumesc mult!)

    Apreciază

  • 4. fini  |  14 Aprilie 2009 la 20:25

    Muzica o voi posta la tema precedentă. E aproape gata.

    Nora, iertare pentru off topic-uri. De mâine voi fi mai cuminte.

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  14 Aprilie 2009 la 20:26

    fini,

    aici, doar stii: e libertate 😆

    Apreciază

  • 6. orangeskorpion  |  14 Aprilie 2009 la 20:34

    gern geschehen, Fini, dar nu stiu pentru ce!
    🙂

    Apreciază

  • 7. orangeskorpion  |  14 Aprilie 2009 la 20:46

    da, Nora, ai dreptate,
    ghinionul au fost cei trei farsori: marx, lenin si engels…

    Apreciază

  • 8. noradamian  |  14 Aprilie 2009 la 20:49

    O’Skorpion,
    ascult Ceaikovski pus de fini la postarea precedenta… Superb! 🙂

    Apreciază

  • 9. fini  |  14 Aprilie 2009 la 21:33

    Skorpi,
    la 6

    pentru Vatican

    Apreciază

  • 10. fini  |  15 Aprilie 2009 la 14:59

    Dogmele se află la originea nu numai a conflictelor religioase, ci a tuturor celorlalte conflicte care devin inevitabile când cârmuitorii sau un popor îşi ridică naţionalismul la rang de dogmă. Dogmele sunt , de fapt, constrângeri impuse inteligenţei de câtre autorităţi care-şi atribuie administrarea adevărurilor din credinţă, definindu-le cum li se năzare. Dogmele devin un fel de cartă a resturaţiei.

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  15 Aprilie 2009 la 15:22

    fini,
    servus!

    🙂

    Apreciază

  • 12. noradamian  |  15 Aprilie 2009 la 15:25

    fini,

    eu cred ca lumea noastra desi e proiectata frumos, nu pare sa-si dea seama, pentruca rareori are vederea deschisa sa se priveasca de sus…

    Asa ca, mai totdeauna, increzandu-se in ea si dandu-se pe mana vanzatorilor pentru un pumn de arginti isi asigura acelasi destin tern si nefericit…

    Apreciază

  • 13. orangeskorpion  |  15 Aprilie 2009 la 18:55

    Fini, Nora,

    pentru ca am asa o greatza de lichele oriunde ar fi (atit in politica, gaozarie, cit si printre noi, zi de zi…),

    va propun alte amintiri pe linga gentutza de tabla si castelul din cuburi de lemn frumos mirositoare:

    – felia mare de piine (cit o roata de carutza) unsa cu untura din bidon si deasupra, dupa gust, cu ceapa taiata marunt, boia dulce sau ….zahar..
    (asta cu zahar nu am putut minca niciodata, dar alti copii haleau de zor…

    – sa maninci nuci necoapte in totalitate si sa ai miinile vopsite de coaja verde a nucii;

    🙂

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  15 Aprilie 2009 la 19:30

    O’ skorpion,
    salut!
    🙂

    Tratament cu amintiri? Cateodata resusesc si eu, alteori mai putin…
    Ar trebui sa mai dau prin locurile acelea ca sa-mi amintesc.
    Oricum iti dau dreptate: specialitatile de care pomenesti n-au si nu vor avea egal… 😆

    Apreciază

  • 15. orangeskorpion  |  15 Aprilie 2009 la 20:09

    alte specialitati:

    dealuri,
    paduri,
    poteci,
    colb,
    urme de copite de cai,
    cai,
    ciripit de pasari,
    padure,
    jocul de-a indienii,
    cetati medievale sasesti,
    piine neagra,
    castane coapte si invelite in ziar…

    si ce nu ne place, ne facem ca nu a existat
    (cravata de pioneri, cartele pentru piine….etc
    :mrgreen:

    Apreciază

  • 16. fini  |  15 Aprilie 2009 la 21:56

    Un cor de fete, cu voci limpezi, cristaline – corul ” Symbol”.
    Un dirijor cu gestică mică şi precisă – Jean Lupu. Un oltean de lângă Slatina împătimit de dirijatul coral. Mi-a fost coleg de an la facultate.

    http://www.crestinortodox.ro/corul-symbol/a3755-imnul-heruvimilor-constantin-dragusin

    Apreciază

  • 18. fini  |  15 Aprilie 2009 la 22:16

    Pictorul cel mai prolific din Ardeal, care a pictat în conformitate cu erminiile ortodoxe a fost Cornel Cenan. Când a fost chemat la Cel Înalt tocmai a terminat de pictat cea de-a 50-a biserică.Modest dar respectat de confraţii de breaslă, este pictorul care a executat fresca, catedralei mitropolitane din Cluj, la care a mai colaborat şi Anastase Demian. A mai pictat şi o parte din catedrala mitropolitană din Timişoara, lucrare întreruptă de un accident(cădere de pe schelă).
    Postez trei fresce din biserica de la Teiuş, executate de Cornel Cenan.

    http://www.crestinortodox.ro/biserici-si-manastiri-din-romania/68051-biserica-sfantul-nicolae-din-teius

    Apreciază

  • 19. fini  |  15 Aprilie 2009 la 22:23

    Astăzi este ziua monologuriolor!!!!!

    Nora 😳 iar am fost „creanga”!

    Apreciază

  • 20. fini  |  15 Aprilie 2009 la 22:47

    Skorpi,

    astăzi este MIERCUREA MARE!
    Tu vii cu fetten Brot la noi? 🙄 Ţi-ai făcut deja păcate . Eu văd pâinea aia presărată cu sare şi boia. Mniam,mniam. Veneau toţi copii să ia câte un „beiser”(„s”-ul corect pune-l tu de pe tastatura ta). Dar chestia cu zahăr e bleh!
    Da, să mănânci nuci, dar din nucul vecinilor, că erau mai dulci.

    Cravata de pionier. Îl apucau frisoanele pe tata când mă vedea cu câtă grijă îmi făceam nodu’, dar eu îi dădeam „tot înainte”.

    „Cuburile”, din lemn pentru ca să construim case, castele, poduri……..
    Mi-a mai rămas un acoperiş roşu. S-au jucat şi copiii mei cu ele.

    Apreciază

  • 21. tibi  |  15 Aprilie 2009 la 23:05

    fini

    acum am sosit de pe alte meleaguri si am inceput deja sa ascult ! 🙂 heruvimii lui Dragusin 🙂 !

    Apreciază

  • 22. fini  |  15 Aprilie 2009 la 23:08

    Tibi,

    unde ai fost?! 🙄

    Apreciază

  • 23. tibi  |  15 Aprilie 2009 la 23:11

    Ei, unde am fost ! 🙂

    La Terofil, biensur !

    Apreciază

  • 24. tibi  |  15 Aprilie 2009 la 23:13

    ooops 😳 Teofil …

    Apreciază

  • 25. fini  |  15 Aprilie 2009 la 23:16

    Şi eu de ce nu m-am dus acolo?!
    Habar n-ai!
    Am ascultat muzică şi nu ştiu cum a trecut timpul.

    Apreciază

  • 26. tibi  |  15 Aprilie 2009 la 23:20

    fini

    care Teius ??? Ca sint trei ….

    Apreciază

  • 27. tibi  |  15 Aprilie 2009 la 23:24

    Eu inceeeeeerc sa zic cite ceva, dar platforma NU SI NU ! 😦

    Apreciază

  • 28. fini  |  15 Aprilie 2009 la 23:30

    Tibi

    Teiuş II

    Doamne ce mă tromboneşti! N-ai fost la Teofil. Te-am prins cu minciunica.

    Mai înainte am fost la Bibliofil şi am vorbit cu Tibi.

    Apreciază

  • 29. tibi  |  15 Aprilie 2009 la 23:32

    nora
    sint uluit de modul in care sintetizezi :

    „Acumularea de presiune cu potenţial distructiv în acest caz ca şi în multe altele e produsă de acelaşi instinct posesiv care se vrea verb al creaţiei! Un instinct care se manifestă cu virulenţă maximă mai ales în distrugerea explozivă, revoluţionară, a unui sistem, sau al unui regim pentru a-l restaura apoi, pe alte coordonate şi… mai profitabil! Astfel, fiecare aşchie va încerca să recupereze sistemul încărcând-ul cu aceeaşi presiune distructivă, dar în forme mai rezistente. Reordonarea funcţională a unui asemenea ansamblu e extrem de dificilă. ”

    Cum reusesti ? 🙄

    Apreciază

  • 30. tibi  |  15 Aprilie 2009 la 23:38

    fini ???

    Eu il denumesc pe toate cele patru bloguri ale sale, TEOFIL !

    Unde este minciuna ???

    Apreciază

  • 31. tibi  |  15 Aprilie 2009 la 23:46

    Bine

    noapte buna

    TUTUROR

    fini
    ps .sigur ca am vorbit pe blogul lui Bibilophyle; dar la o alta tema si in alta zi. 😦

    Apreciază

  • 32. fini  |  15 Aprilie 2009 la 23:46

    Nu te-am văzut la Teofil. Punct. Hai nu te supăra.

    Apreciază

  • 33. fini  |  15 Aprilie 2009 la 23:48

    Aăi cred că ne-am jucat de-a va-ţi ascunselea.

    Apreciază

  • 34. fini  |  15 Aprilie 2009 la 23:48

    erată Azi cred……

    Apreciază

  • 35. fini  |  16 Aprilie 2009 la 00:00

    Tibi,

    EU am vorbit cu tine azi la „Incă puţin despre Dante şi Beatrice” :lol;

    Apreciază

  • 36. tibi  |  16 Aprilie 2009 la 00:01

    fini

    redau aici o postare de pe blogul domnului Teofil, de azi :

    tibi spune:

    15/04/2009 la 22:27
    Again off topic

    Bineintzeles ca citesc TOATE postarile tale de pe TOATE blogurile tale dar, nu postez nimic acolo, pentru ca acolo din punctul meu de vedere este material didactic la care eu nu am ce comenta. Am ce invatza.

    De ‘birfit’ , birfesc DOAR aici, pe blogul aista … .

    fini
    Imi pare tare rau de neintzelegere … 😦

    Toate cele bune !

    Apreciază

  • 37. tibi  |  16 Aprilie 2009 la 00:07

    fini, fini

    am vorbit IERI nu azi.! 😦

    Si nu bag in seama cele 6 minute de DUPA MIEZUL noptzii actuale …

    Si, GATA : licu 🙂

    Apreciază

  • 38. fini  |  16 Aprilie 2009 la 00:08

    http://www.trilulilu.ro/Gabriel1926/2367cf4c417ffa

    Apreciază

  • 39. tibi  |  16 Aprilie 2009 la 00:08

    sorry nora

    promit sa NU mai tulbur linistea gradinii …

    Apreciază

  • 40. fini  |  16 Aprilie 2009 la 00:11

    Tibi, Tibi,

    nu te culca supărat. Eu am glumit.
    Azi nu eşti în apele tale.
    Ascultă, sper să-ţi treacă
    Somn uşor!

    Apreciază

  • 41. fini  |  16 Aprilie 2009 la 00:13

    Iar a crăpat un drac!
    Râdem?

    Apreciază

  • 42. tibi  |  16 Aprilie 2009 la 00:22

    fini, fini

    nu stiu daca ala chiar a crapat, dar, SOMN USOR !

    Apreciază

  • 43. fini  |  16 Aprilie 2009 la 00:23

    🙂

    Apreciază

  • 44. fini  |  16 Aprilie 2009 la 07:57

    S-A ÎNTORS RÂNDUNELUL LA CUIB!!!!!
    Prima dimineaţă cu cântec de rândunică.

    Apreciază

  • 45. noradamian  |  16 Aprilie 2009 la 13:48

    fini, O’skorpion, tibi,

    Salut!

    🙂

    Vad ca v-ati simtit, cumva, ca acasa! Inclusiv… tachinarile 🙂

    Apreciază

  • 46. noradamian  |  16 Aprilie 2009 la 13:49

    tibi,

    revolutiile de acest gen ne tin intr-un cerc al dezamăgirilor!
    Eu nazuiesc spre altfel de „revolutie”. Si, dupa cum vad, nu sunt singura 😀

    Apreciază

  • 47. noradamian  |  16 Aprilie 2009 la 13:51

    fini,

    cristal vocile copiilor! Bravo colegului tau!
    Bine ca mai aflam de asemenea lucruri facute de oameni inimosi si prea putin cunoscuti.

    Superbe si frescele lui Cornel Cenan!

    😀

    Apreciază

  • 48. noradamian  |  16 Aprilie 2009 la 13:52

    O’skorpion,
    „dealuri,
    paduri,
    poteci,
    colb,
    urme de copite de cai,
    cai,
    ciripit de pasari,
    padure,
    jocul de-a indienii,
    cetati medievale sasesti,
    piine neagra,
    castane coapte si invelite in ziar…”

    Ce capacitate de selectie POETICA ai! Excelent! Parca am luat-o pe poteca din padure spre Bazna…
    😀

    Apreciază

  • 49. fini  |  16 Aprilie 2009 la 17:25

    Nora servus!

    Jean chiar este împătimit. Eu îi cedam de multe ori rândul meu la dirijat în faţa corului anului. Dirijatul nu a fost chemarea mea. Este foarte tenace şi sensibil. Corul „Symbol” este foarte cunoscut peste hotare.

    Apreciază

  • 50. fini  |  16 Aprilie 2009 la 17:28

    Nora, ce-i cu Hultanul?

    Apreciază

  • 51. noradamian  |  16 Aprilie 2009 la 18:14

    Fini, servus!
    Probabil, ca in atatea alte cazuri, mai cunoscut peste hotare decat aici…

    Acuma vin de la Hultanul! 😀

    Apreciază

  • 52. fini  |  16 Aprilie 2009 la 19:39

    LUGOJULE!!!!!!!!

    unde eşti? Mai arată-te şi tu.
    Bate toaca în la Biserica cu două turnuri? Ce frumos şi solemn bătea toaca în turn.
    Nostalgii de Paşti.
    Salută din partea mea Gealul Viilor şi Cimişul.

    Apreciază

  • 53. fini  |  16 Aprilie 2009 la 19:41

    Strege te rog pe „în” de la ” toaca la Biserica……..”

    Apreciază

  • 54. orangeskorpion  |  16 Aprilie 2009 la 19:53

    fini, nora, all

    va saluta Ardealul plantat in sufletul meu ajuns din intimplare in Regat !

    Ce mult imi placea cum bat clopotele…
    ding-daaang,
    diiiing-daaaang!

    🙂

    Apreciază

  • 56. fini  |  16 Aprilie 2009 la 21:15

    http://www.trilulilu.ro/Turcsmil/a93f75e13453ff

    Apreciază

  • 58. fini  |  16 Aprilie 2009 la 21:19

    Skorpi,

    servus!
    Tu trăieşti în Regat?!!!! 🙄 Eu credeam că eşti dincolo de munţi.

    Apreciază

  • 59. orangeskorpion  |  16 Aprilie 2009 la 21:21

    Fini,

    din pacate in Regat…de f. multa vreme,
    „dincolo de munti” este perpetuum in meiner Seele,
    cu liliacul inflorit din curtea din oraselul meu
    🙂

    Apreciază

  • 60. fini  |  16 Aprilie 2009 la 21:24

    „Acasă” aveam o toacă meseriaşă cu ciocănele. Când începea Postul Mare tata scotea toaca mi-o atârna de un cârlig şi în fiecare seară la 7 începeam să bat toaca, până oboseam. Era o adevărată întrecere în cartier, care bate toaca cu formule ritmice.

    Apreciază

  • 61. orangeskorpion  |  16 Aprilie 2009 la 21:27

    interesant, fini….
    🙂

    Apreciază

  • 62. fini  |  16 Aprilie 2009 la 21:31

    În partea a doua a lui aprilie înfloreşte liliacul în cheile Caraşului. Ne duceam, per pedes apostolorum, la sfârşit de săptămână grupuri, grupuri de tineri. Ai văzut cheile Caraşului?
    Dacă nu, fă cumva şi du-te, te asigur că o să mă pomeneşti.

    Apreciază

  • 63. orangeskorpion  |  16 Aprilie 2009 la 21:32

    nu am fost pe acolo, Fini,
    am convingerea ca este superba zona,
    dar cine stie…voi ajunge si acolo…

    Apreciază

  • 64. fini  |  16 Aprilie 2009 la 21:34

    Sau cheile Nerei!!
    Merită Skorpi. Eu îţi ţin pumnii să te nimereşti odată pe acolo.

    Apreciază

  • 65. orangeskorpion  |  16 Aprilie 2009 la 21:35

    cheile Nerei – am vazut ceva la tv in urma cu citiva ani..
    itnr-adevar este o zona de vis!

    Apreciază

  • 66. fini  |  16 Aprilie 2009 la 21:36

    Îmi lipsesc teribil munţii şi pădurile.

    Apreciază

  • 67. orangeskorpion  |  16 Aprilie 2009 la 21:38

    si mie, colosal de mult
    +
    potecile
    +
    drumurile forestiere
    +
    aerul curat, ciripit de pasarele,
    +
    pamintul moale de sub picioare cind mergi prin padure….

    sintem doi tristi
    🙂

    Apreciază

  • 68. fini  |  16 Aprilie 2009 la 21:39

    Mi-am nărozit şi copiii cu munţii. Fiul meu are o gaşcă şi când vine în ţară face Făgăraşul sau Piatra Craiului. Vara trecută a făcut Făgăraşul şi după aceea m-a luat pe mine în Parâng.

    Apreciază

  • 69. robin  |  16 Aprilie 2009 la 21:39

    Ce va opreste sa umpleti aceste lipsuri? 🙂

    Apreciază

  • 70. robin  |  16 Aprilie 2009 la 21:43

    Un cintec de pe „filiera” Verbiaj. Nici el nu stia in ce limba se cinta. Dar zau daca asta mai conteaza dupa ce il asculti:

    E.S. Posthumus – Isunova
    http://www.trilulilu.ro/verbiaj/62a081c5e39625

    Apreciază

  • 71. fini  |  16 Aprilie 2009 la 21:44

    Robin,

    servus! Poate timpul. Dar pe mine când mă „apucă” (primăvara şi toamna), nu mă mai opreşte nici şti tu cine 🙂

    Apreciază

  • 72. fini  |  16 Aprilie 2009 la 21:48

    Robin,

    la un cântec important e să sune bine. Al tău sună foarte bine! Mulţumesc.

    Apreciază

  • 73. fini  |  16 Aprilie 2009 la 21:51

    Am descoperit ieri clip-ul ăsta, cred că l-am ascultat cel puţin de 20 de ori.
    sper să vă placă:

    Apreciază

  • 74. orangeskorpion  |  16 Aprilie 2009 la 21:56

    foarte frumos, fini => 73

    beautiful, robin => 70

    Apreciază

  • 75. fini  |  16 Aprilie 2009 la 21:59

    Îmi pare bine. Chiar clipul în sine îmi place, cu negativele de la sfârşit.

    Apreciază

  • 76. robin  |  16 Aprilie 2009 la 22:04

    Fain, Fini 🙂
    Iar Oberon arata super bine. :mrgreen:

    Apreciază

  • 77. fini  |  16 Aprilie 2009 la 22:09

    Mie-mi place Gleen Miller. Vă cânt o serenadă:

    Cred şi io că-ţi place Oberon!

    Apreciază

  • 78. fini  |  16 Aprilie 2009 la 22:14

    Inca unul

    Apreciază

  • 79. orangeskorpion  |  16 Aprilie 2009 la 22:21

    la spectacolele lui Andre Rieu imi place sa privesc si la public,
    la oameni, la privirile lor incintate, la naturaletea lor……
    la energiile pozitive declansate in acele spectacole…
    desi exista o latura foarte comerciala, dar f. bine exploatata
    …..
    si daca omul-spectator se simte bine, este foarte relaxat, atunci Rieu isi face treaba k lumea!

    gute Nacht!

    Apreciază

  • 80. orangeskorpion  |  16 Aprilie 2009 la 22:25

    supliment inainte de ramas bun:

    Apreciază

  • 81. fini  |  16 Aprilie 2009 la 22:26

    Standchen v-am cântat de zbânţuit ne-am zbânţuit Acum Gute Nacht!

    Apreciază

  • 82. tibi  |  16 Aprilie 2009 la 22:35

    „Goodnight Children, Everywhere” (Vera Lynn, 1940)

    🙂

    Apreciază

  • 84. fini  |  17 Aprilie 2009 la 20:09

    [audio src="http://www.razbointrucuvant.net/files/Madrigal/12_Si_era_la_ora_a_sasea.mp3" /]

    Apreciază

  • 86. fini  |  17 Aprilie 2009 la 20:15

    [audio src="http://www.razbointrucuvant.net/files/Madrigal/18_Plangerea_Mironositelor.mp3" /]

    Apreciază

  • 88. tibi  |  17 Aprilie 2009 la 20:58

    servus
    fini

    am ascultat (si) eu tot 🙂

    Apreciază

  • 89. luminita  |  18 Aprilie 2009 la 00:10

    Mai intai pentru draga mea prietena FINUTZA , cu stangacia unei rockeritze ,
    un Bach …….

    Apreciază

  • 90. luminita  |  18 Aprilie 2009 la 00:25

    Tot pentru Fini,
    pentru ca dirijorul din videoclip mi se pare ca are impetuozitatea prietenului ei Jean Lupu :

    PS: FINI,
    LA MINE NU A MAI VENIT RANDUNELUL LA CUIB ……il mai astept ….poate ajunge mai greu in Moldova , nu?

    Apreciază

  • 91. fini  |  18 Aprilie 2009 la 01:53

    Luminiţa,

    te îmbrăţişez.

    Rândunelul tău e dat naibii, te lasă să aştepţi. Dacă vrei ţi-l trimit pe al meu.

    Apreciază

  • 92. fini  |  18 Aprilie 2009 la 03:29

    Luminiţa,

    Apreciază

  • 93. orangeskorpion  |  18 Aprilie 2009 la 09:21

    tuturor musafirilor din gradina Norei si O’Norei – gazdei noastre minunate –

    doresc Sarbatori linistite si Paste fericit!

    Apreciază

  • 94. tibi  |  18 Aprilie 2009 la 10:15

    TUTUROR

    Sarbatori fericite cu sanatate, veselie si liniste sufleteasca !

    Apreciază

  • 95. tibi  |  18 Aprilie 2009 la 10:44

    “Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu si impartasirea Sfintului Duh sa fie cu voi totzi ! “
    II Corinteni 13-13

    Apreciază

  • 96. luminita  |  18 Aprilie 2009 la 15:04

    Dragei mele Nora ,
    prietenilor ei din Mirhinia ,
    prietenilor ei de aici de pe blog,
    sufletzelelor care ii intregesc viata ,
    cuvantatoare sau ne….
    tot binele din lume si
    PASTE FERICIT !

    Lumina in suflet si ganduri de bine tuturor !

    Apreciază

  • 97. maya  |  18 Aprilie 2009 la 16:27

    Sărbători fericite şi Lumină în suflet alături de cei dragi! 🙂 🙂 🙂
    http://www.trilulilu.ro/kittycool/6d395bfecc6284

    Apreciază

  • 98. orangeskorpion  |  18 Aprilie 2009 la 21:50

    BEE GEES – Saved by the bell

    Apreciază

  • 99. noradamian  |  18 Aprilie 2009 la 22:28

    Fini,Luminita, Maya,Robin, O’Skorpion, Tibi,
    tuturor prietenilor:
    Sarbatori luminoase, Paste plin de bucurie!

    : D

    (ps. Probleme cu masinaria in curs de rezolvare)

    Apreciază

  • 100. orangeskorpion  |  18 Aprilie 2009 la 22:30

    rezolva masinaria, Nora

    si uite cum am prins no. one si no. hundred

    🙂

    Apreciază

  • 101. luminita  |  18 Aprilie 2009 la 22:56

    100!!!!!!!!!!!!!!

    Apreciază

  • 102. luminita  |  18 Aprilie 2009 la 22:59

    v-am cautat si am prins suta !!!!!!!!!!!
    Vreau sa il salut si pe Tibi , in mod special !
    Tibi, nu te supara ca nu am timp acum sa mai intru pe yuotube …….stiu ca iti gasesti si singur melodiile care iti plac …..din partea mea toate ganduril;e bune !

    Apreciază

  • 103. fini  |  18 Aprilie 2009 la 23:49

    „PAŞTE LUMINOS!”

    Apreciază

  • 104. tibi  |  19 Aprilie 2009 la 00:10

    HRISTOS A INVIAT !!!

    Apreciază

  • 105. tibi  |  19 Aprilie 2009 la 00:14

    nora
    fini
    lumi
    dora
    orangeskorpion
    Dan Iancu

    & ALL

    Va urez multa sanatate si implinirea tuturor dorintzelor !

    Apreciază

  • 106. tibi  |  19 Aprilie 2009 la 00:16

    luminita

    Salutari speciale din partea mea !

    PS .nu e nici-o graba ! 🙂

    Apreciază

  • 107. tibi  |  19 Aprilie 2009 la 00:18

    fini

    multzumiri speciale pentru toata muzica pe care ai ales-o intru desfatarea sufletelor noastre … 🙂

    Mentziune speciala pentru Tudor-ul de azi 🙂

    Apreciază

  • 108. tibi  |  19 Aprilie 2009 la 00:20

    nora

    Multe multzumiri pentru bunavointza cu care ingadui escapadele noastre pe aici, mai cu seama in lipsa ta ! 🙂

    Apreciază

  • 109. tibi  |  19 Aprilie 2009 la 00:22

    orangeskorpion

    Danke ! pentru amabilele tale urari de bine :)_ !

    Apreciază

  • 110. tibi  |  19 Aprilie 2009 la 00:23

    Petrecere frumoasa
    TUTUROR 🙂 !

    Apreciază

  • 111. fini  |  19 Aprilie 2009 la 14:40

    Apreciază

  • 112. fini  |  19 Aprilie 2009 la 14:42

    Apreciază

  • 113. fini  |  19 Aprilie 2009 la 14:43

    Apreciază

  • 114. tibi  |  19 Aprilie 2009 la 22:42

    TKS fini 🙂
    pentru minunata ‘ciocirlie’ … ! Grigoras, Enescu, Fanica Luca …

    Apreciază

  • 115. fini  |  20 Aprilie 2009 la 00:08

    Pentru „insomniaci”.

    Apreciază

  • 116. fini  |  20 Aprilie 2009 la 00:10

    Apreciază

  • 117. fini  |  20 Aprilie 2009 la 00:31

    Apreciază

  • 118. Dan Iancu  |  20 Aprilie 2009 la 05:59

    tibi, multumesc foarte mult 🙂
    tuturor multa fericire si bucurie nu numai zilele astea 🙂

    Apreciază

  • 119. skorpion  |  20 Aprilie 2009 la 08:27

    fini,
    multumesc pentru
    Evgeny Kissin & Karajan – Tchaikovsky Piano Concerto nº1
    #115

    Apreciază

  • 120. fini  |  20 Aprilie 2009 la 10:56

    Skorpi,

    Concertul nr.1 de Ceaikovski te încarcă pozitiv. Interpretul- un copil, care îmbracă piesa cu atâta prospeţime încât nu mai vezi „urâtul” din jurul tău.

    Apreciază

  • 121. fini  |  20 Aprilie 2009 la 11:00

    Skorpi,
    pentru fiica ta şi pentru tine, ştiu că vă place.
    Îmi pare rău dar fondul muzical nu-l văd potrivit. Mi-ar fi plăcut un Debussy.

    Apreciază

  • 122. fini  |  20 Aprilie 2009 la 11:02

    Apreciază

  • 123. fini  |  20 Aprilie 2009 la 11:04

    Aici muzica ar fi mai potrivită dar o bruiază portughezul.

    Apreciază

  • 124. fini  |  20 Aprilie 2009 la 11:16

    Aici muzica este adecvată imaginii, se subliniază reciproc. Cezanne ca şi Debussy, în muzică, sunt impresionişti, fac parte din aceeaşi familie cu pictorul vostru.

    Apreciază

  • 125. luminita  |  20 Aprilie 2009 la 11:18

    fini,
    mie mi-a placut Ciocarlia lui Fanica Luca, asta poate si pentru ca sunetele naiului mi se par mai aproape de trilurile ciocarliei decat cele ale viorii.
    Ei , nu ma pricep eu la finetzuri din-astea la care tu esti o adevarata pasare maiastra …..dar gusturile nu se discuta , nu ?

    O zi frumoasa tuturor !

    Apreciază

  • 126. fini  |  20 Aprilie 2009 la 11:32

    Uite un Monet minunat. E tatăl impresioniştilor.

    Apreciază

  • 127. fini  |  20 Aprilie 2009 la 11:58

    Luminoaso,

    aici am ajuns la numitor comun 🙂
    Le-am postat gradat. Enescu după autorul Ciocârliei este un foc de artificii. Fănică Luca este o dezlănţuire, o împlinire.

    Nemţii au o „vorbă”: gusturile şi palmele sunt diferite. Una este să dai palme, alta este să iei palme.

    Apreciază

  • 128. orangeskorpion  |  20 Aprilie 2009 la 12:19

    Fini,

    iti multumesc foarte, foarte frumos pentru Van Gogh.
    I le trimit acusica fiicei mele pe email…
    M-ai lasat bouche bee si pentru faptul ca nu ai uitat acest amanunt..

    Iar concertul no. 1 de Ceaikovski imi place foarte muuuult,
    nu spun si de ce
    🙂

    Apreciază

  • 129. orangeskorpion  |  20 Aprilie 2009 la 12:20

    Lumicel,

    si tie o zi minunata…
    aici este vreme ploioasa, dar foarte placuta…
    in orasul asta ultra prafos, a disparut subit astazi praful…
    ploaia este „de vina” !

    Apreciază

  • 130. noradamian  |  20 Aprilie 2009 la 12:45

    fini, lumi, skorpion, tibi, dan iancu,

    salut!

    Datorita voua am sentimentul „zilei portilor deschise in Gradina de Hartie”…

    o zi minunata va doresc!

    🙂

    Apreciază

  • 131. noradamian  |  20 Aprilie 2009 la 12:47

    Lumi,

    salutari luminoase din Mirhinia! 😀

    Apreciază

  • 132. noradamian  |  20 Aprilie 2009 la 12:48

    fini,

    piese muzicale de exceptie plus picturile impresionistilor… Incantare!

    😀

    Apreciază

  • 133. orangeskorpion  |  20 Aprilie 2009 la 13:30

    ardelencelor,

    v-au venit udatorii??
    vin si eu imediat cu masinutza din sticla plina cu „odekolon”
    🙂

    Apreciază

  • 134. fini  |  20 Aprilie 2009 la 14:24

    Apreciază

  • 135. fini  |  20 Aprilie 2009 la 14:26

    Apreciază

  • 136. fini  |  20 Aprilie 2009 la 14:27

    Apreciază

  • 137. fini  |  20 Aprilie 2009 la 14:35

    Nora,

    servus. E mai lumină când vine gazda în Grădină.

    Apreciază

  • 138. fini  |  20 Aprilie 2009 la 14:52

    Skorpi,

    postările de azi sunt de la Oster Hase(nu ştiu dacă am scris bine). Ştiu că nu mai crezi în minuni.

    Nu, la mine nu au venit udătorii. 😥 Ce drăgălaşi erau băieţeii cu maşinuţele în mânuţe, păşind grav până în casă. Cred că se prăpădeau ai mei de râs, pe înfundate. Noaptea nu puteam să dorm de mirosurile din părul meu.

    Apreciază

  • 139. fini  |  20 Aprilie 2009 la 23:47

    E fenomenal!

    Apreciază

  • 140. fini  |  20 Aprilie 2009 la 23:49

    Apreciază

  • 141. noradamian  |  21 Aprilie 2009 la 09:28

    fini,

    salut!
    😀

    Chopin intr-o interpretare de zile mari!

    TKS !

    Apreciază

  • 142. fini  |  21 Aprilie 2009 la 09:57

    Nora, 🙂

    o dimineaţă şi o zi frumoasă!

    Apreciază

  • 143. luminita  |  21 Aprilie 2009 la 09:59

    Apreciază

  • 144. fini  |  22 Aprilie 2009 la 18:29

    Luminoaso,

    treci cu uşurinţă de la nocturnele de Chopin la Paul Constantinescu!
    Am căutat din greu „Oratoriul bizantin de Paşti” de Constantinescu dar……

    Apreciază

  • 145. luminita  |  22 Aprilie 2009 la 21:01

    finutza,
    dupa Oratoriu intrasem si eu pe youtube (daca vrei sa crezi e foarte bine ….daca nu…..dar chiar e adevarat ce-ti spun) si negasindu-l mi-am zis ca daca tot traiesti in Oltenia …..o sa-ti placa.

    Apreciază

  • 146. luminita  |  22 Aprilie 2009 la 21:05

    fini,
    nu mai stiu unde citisem despre Paul Constantinescu si ce mi-a declansat clickul catre Oratoriul lui de Paste ……chiar asta intentionam sa trimit.

    Apreciază

  • 147. Colecţia mea de texte (I) « Elenaagachi’s Weblog  |  22 Aprilie 2009 la 21:58

    […] întregului, perseverenţa şi flexibilitatea, ne pot ajuta în orientarea corectă.” (Restauraţia după restauraţie) (Ulian, Clopotniţă la Almaş) De pe blogul unui savant (“Teofil”), profesor la […]

    Apreciază

  • 148. fini  |  22 Aprilie 2009 la 23:11

    MARIZA – sufletul Lisabonei

    Apreciază

  • 149. fini  |  22 Aprilie 2009 la 23:12

    Apreciază

  • 150. fini  |  22 Aprilie 2009 la 23:14

    Apreciază

  • 151. fini  |  22 Aprilie 2009 la 23:16

    Apreciază

  • 152. tibi  |  22 Aprilie 2009 la 23:17

    Hristos a inviat !

    Apreciază

  • 153. tibi  |  22 Aprilie 2009 la 23:18

    fini

    nu sint tocmai insomniac dar, ascult eu melodiile propuse de tine 🙂 .

    Apreciază

  • 154. fini  |  22 Aprilie 2009 la 23:19

    Apreciază

  • 155. fini  |  22 Aprilie 2009 la 23:21

    Adevărat a înviat!

    Tibi, asta este şi „porţia” de ieri. Asculţi cât poţi.Şi mâine e o zi.

    Apreciază

  • 156. fini  |  22 Aprilie 2009 la 23:23

    Elena, te salut.

    Bine faci că îl aduci pe Ulian şi la noi în Grădină. Copacii lui au o vrajă unică.

    Apreciază

  • 157. tibi  |  22 Aprilie 2009 la 23:29

    fini

    chiar daca nu scriu, citesc si mai ales ascult … 🙂

    Apreciază

  • 158. fini  |  22 Aprilie 2009 la 23:31

    Luminoaso,

    am bănuit că e pentru mine Paul Constntinescu şi-ţi mulţumesc.
    Sigur, vreau să cred ce ai spus la 145 şi mă bucur. Mi-e teamă că nu e de găsit şi e mare păcat.
    Noapte bună!

    Apreciază

  • 159. tibi  |  22 Aprilie 2009 la 23:35

    bine fini

    noapte buna !

    Si io’ tocma’ facusem o invitatzie in numele tau, doamnei #elenaagachi ! 🙂

    Probabil ca ramine pe miineeeeeeeee . 🙂

    Apreciază

  • 160. tibi  |  22 Aprilie 2009 la 23:40

    LUMI … 🙂

    noapte buna !

    Apreciază

  • 161. orangeskorpion  |  23 Aprilie 2009 la 07:11

    fini,

    imi plac fadourile,
    imi place Portugalia fara s-o fi vizitat inca,
    imi place Amalia Rodriguez, am si vazut-o la Bucuresti, copil fiind,
    eram la Opera undeva sus de tot, in ultimul rind….

    mi-a placut Mariza…
    multumesc,

    voi asculta diseara si restul postat dupa $148

    Apreciază

  • 162. fini  |  23 Aprilie 2009 la 09:40

    Tibi,
    la 159

    bine ai făcut. Grădina se îmbogăţeşte când vine Elena.

    Apreciază

  • 163. fini  |  23 Aprilie 2009 la 10:20

    Skorpi,

    tristeţea potugheză nu te deprimă, ea te învaţă să speri.
    E un fir roşu care-l leagă pe „se întoarce?” de credinţă şi speranţă.
    Alma a trăit acolo 6 ani şi ne spune că portughezii sunt blânzi şi calzi sufleteşte.
    Uite Mariza şi Dulce Pontes spun mai frumos decât mine:

    Apreciază

  • 164. fini  |  23 Aprilie 2009 la 10:22

    Apreciază

  • 165. fini  |  23 Aprilie 2009 la 10:24

    Apreciază

  • 166. fini  |  23 Aprilie 2009 la 10:30

    Amalia pe care ai ascultat-o în direct şi eu la televizor. Nu o poţi uita!

    Nu ştiu pentru ce apare „Răspunde” sub linkul meu. Nora ştie mai bine.

    Apreciază

  • 167. fini  |  23 Aprilie 2009 la 10:53

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Nora Damian Facebook nora.damian@gmail.com

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 882,599 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.287 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 882,599 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: