Parlamentari prin corespondenţă.

12 Iunie 2009 at 21:06 52 comentarii

Personajul Gigi Becali a intrat în atenţia jurnaliştilor britanici, care îi avertizează pe interpreţii din PE de faptul că vor avea o mare provocare în a-i traduce discursurile. „Până şi în limba maternă, modul în care se exprimă l-au transformat într-o ţintă a ironiilor”, se precizază în Economist.com.(Preluat din EZ)

E vorba de o situaţie nouă, europarlamentarul corespondent, din pricină de inculpare juridică. Dacă-mi amintesc bine a existat un asemenea precedent în România( unde-n altă parte?) la trecutele alegeri parlamentare, acelea în care s-a făcut proba „sistemului”  V.U.  şi a votului alb! Am râs atunci, de penelistul penal intervievat pe culoarele parlamentului,ca un erou! (Acel ales  nefiind „corespondent” ci „corespunzător”!) Tare glumă, dragi cetăţeni! De atunci nu se mai ştie ce lucreză respectivul la adăpostul umbrelei parlamentare. Imunitatea românească  pentru potlogarii politici s-a dovedit a fi un material de o rezistenţă nemaiîntâlnită-n altă parte. Treptat, treptat, pe mărul democraţiei româneşti, însă, se altoieşte cu rădăcini tot mai rezistente, infractorul politico-economic, ales cu „generozitate” de segmentele mai „cumsecade”  ale populaţiei…  Şi uite aşa, o să avem şi la Strasbourg, penalul nostru, eroul stadioanelor, scandalurilor, teveurilor, tribunalului, alegerilor!… Dacă nu se poate ca  prezenţă fizică  la Parlamentul European, măcar spiritual…
Cum poporul a hotărât, în proporţie de 8-9 %, că  ăsta e eroul care-l reprezintă, o figură de penal care corespunde idealului său de politician naţional-european, n-ai ce face! Corespunde… prin corespondenţă, s-ar putea zice! Cum se va consuma legătura asta politică la distanţă, poporul nu mai ştie! Ştie doar că justiţia îi nedreptăţeşte idolul. Chiar dacă au sărit să-l apere jurnalişti ai neamului şi Emil Hurezeanu de la Europa Liberă! (Nu, nu mai e la Europa Liberă, scuze, de ceva timp s-a mutat la Realitatea)
Gestul electoratului însă, nu va-nsemna nimic fără gestica politicianului Gigi. Chiar dacă omul acesta deosebit îşi  iubeşte neamul ca pe oile sale personale chiar dacă atât româna cât şi engleza, „le are-n el”, există o problemă: le are exclusiv, în gesticulaţie…

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , , , .

CONSTANTIN NOICA RUGAŢI-VĂ PENTRU FRATELE ALEXANDRU Implicarea intelectualilor în politică? Cum?

52 comentarii Add your own

  • 1. tibi  |  12 Iunie 2009 la 21:54

    nora

    „penalul nostru, eroul stadioanelor, scandalurilor, teveurilor, tribunalului, alegerilor”

    dom jiji, este – cred eu – de fapt eroul ‘neo-presei’ promovata acum, iata! chiar si de marea dezamagire care este Hurezeanu!

    Atit el cit si vadim, erau intr-o binemeritata uitare ! Episodul acela bine regizat, cu ‘arestarea lu’ jiji’, n-a facut decit sa-il readuca in atentzia publicului si incep ca cred ca de fapt, tzinta a fost resuscitarea trinebunului. Care, iata 🙂 , a trebuit sa vinda cerceii fetelor sale ca sa poata plati chiria la sediul partidului sau … 🙂

    Comedie neagra, jucata pe nervii nostri de toate zilele…

    Da’ daca s-a aliat cu jiji si au si fost trimisi la PE, scapa si trinebunu’ de datorii, poate, da’ jiji precis nu se alege cu imunitate de la PE. O sa iasa din nou un circ in care justitzia romana va fi pusa la zid, IAR !

    Apreciază

  • 2. orangeskorpion  |  12 Iunie 2009 la 22:08

    …………….

    Ancora,

    revin……………tot astazi!
    🙂

    Apreciază

  • 3. noradamian  |  12 Iunie 2009 la 22:16

    tibi,

    m-am jucat putintel cu cuvintele! Fiindca o sa aiba o problema mare Gigi stadioanelor cu expunerea parerilor politice in inaltul for european!
    In vorbe sau in gesturi?
    Daca o sa i se dea drumul acolo, ca un penal patriot si iubit ce este ! Şi de chibiţi si de megiesi si de jurnalistii si analistii neamului, cum spui…
    🙂

    Apreciază

  • 4. filadel  |  12 Iunie 2009 la 22:26

    Se pare că don Jijiote este în căutare de translator. Ciudat … și justiția ar cam avea nevoie fiindcă nu prea pricepe limba română de popor. 🙂

    Apreciază

  • 5. tibi  |  12 Iunie 2009 la 22:29

    nora

    Stiu ca te-ai jucat un picusor cu vorbele; cind este vorba despre alde, ji&tri , e musai 🙂 !

    Cred ca pina la urma, o sa i se ‘dea’ drumul acolo.
    Si ce! limba gimnastica nu e buna ??? :mrgreen: ??? ca e doar universala !

    Esperanto a cazut in desuet, ca era totusi greu de invatzat !
    Pe cind sintagme ca : ‘himdilbla’ si ‘bilbocih’ , vor face cariera ! 😀
    Mai ales asezonate expresiv, cu gesturi ‘retorice’ adecvate! Ma insel ? 🙄

    🙂

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  12 Iunie 2009 la 22:32

    filadel,

    oare tipul ala de la Mondenii( nu retin cum il cheamă) n-ar fi bun sa-l reprezinte?
    Parca se exprima un pic mai clar… 😆

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  12 Iunie 2009 la 22:36

    tibi,

    scorţoşii aia de la strasbourg poate o sa descopere cu ocazia asta un tip”autentic” de umor romanesc( ma rog, de cioban machidonean)

    Un brand politico umoristic cum n-a vazut vestul!!
    😆

    Apreciază

  • 8. filadel  |  12 Iunie 2009 la 22:44

    Bună idee. Reprezentantul reprezentantului reprezentaților. Comèdie în PE. 😀

    Apreciază

  • 9. tibi  |  12 Iunie 2009 la 22:48

    nora

    Am auzit ca pe jiji si pe tri’ , nu prea vrea nici-un grup paralmentar sa ii adopte; probabil ca vor ingrosa ‘grupul’ de tot hazul 🙂 alcatuit acolo, din cretinii marca garantata vest … 😀 Ca sint slava Domnului, destui !

    Scortzosii, vor nota simandicos si scrupulos, o noua orientere politica subliniata de un discurs ‘autentic’ , si probabil ca vor mai da o directiva prin care va fi interzisa manifestarea impotriva grobianismului, sau mai stii ? , o directiva prin care va deveni obligatorie insusirea umorului de tip machedo-becalian ! 😛

    Apreciază

  • 10. noradamian  |  12 Iunie 2009 la 22:50

    Poate se mai inviorează şi Europa, mai gaseste inspiratie pentru vreo comedie.. 😆

    Ce, numai noi sa ne stricăm de râs??…

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  12 Iunie 2009 la 22:54

    tibi,

    Grupul vadim-gigi! Ce reprezentatie!
    Succes garantat!
    De Oscar!
    😆

    Apreciază

  • 12. tibi  |  12 Iunie 2009 la 23:05

    nora

    Pentru mine, Strasbourg inseamana catedrala aia minunata, canalul, buticurile cu bunatatzi de unde am cumparat acele minunate rotocoale de brinza uscata si piperata pe margini …; chestiile politice cu sau fara tri-beeeeecal, ma lasa pur si simplu, indiferent …

    Da’ orisicit, merita si ei, politicalienii, un spectacol ! Sa le fie de bine ! 😀

    Apreciază

  • 13. noradamian  |  12 Iunie 2009 la 23:07

    tibi,

    „fiecare da ce are!” Era un banc vechi asta, care uite, acuma e realitate! 🙂

    Apreciază

  • 14. filadel  |  12 Iunie 2009 la 23:12

    Apropo de vîrsta candidaților uite ce spune un exparlamentar european:

    http://alexandrunazare.wordpress.com/2009/06/09/cronica-unui-sfarsit-de-mandat-previzibil/

    Author: alexandrunazare
    Comment:
    Va multumesc pentru cuvintele frumoase, imi cer scuze ca nu am reactionat mai repede. In aceasta scurta perioada am primit felicitari de la multe lume (din partid si nu numai) ceea ce mi-a dat si mai multa incredere ca sunt pe calea cea buna.

    Voi continua sa scriu pe blog in noua mea calitate de ex-europarlamentar si sunt convins ca vom gasi numeroase subiecte de discutat. Sunt constient ca am numai 29 de ani si ca am tot timpul sa arat ce pot in politica.

    Apreciază

  • 15. orangeskorpion  |  12 Iunie 2009 la 23:12

    Gavroche,

    ai gasit cuvintul bun: potlogari politici….

    acum ma intreb, jijikotul va avea voie sa paraseasca Ro avind in vedere ca i se instrumenteaza un dosar penal pentru rapire???

    apoi mai cred ca cel putin in primele luni jiji daca va pleca la PE, va sta ca un sobolan speriat… nu va scoate nici un sunet.
    este tipul de om primitiv, care instinctiv intuieste superioritatea altora…

    devine mic… pina ce i se va da un deget…

    chiar nu am crezut ca jijikot si nebunul vor intra in PE….
    a fsot stupoare pentru mine…

    doi idioti,
    doi cretini…

    iar de tribunel spusesem pe blogul lui thor ca va avea sansa ca pentru urmatorii cinci ani sa aiba un venit lunar superb, dus intors gratuit si alte avantaje..

    azi am aflat ca tribunelul si-a amanetat cica bijuteriile pentru chiria sediului prm.

    deci am avut dreptate: wctudor chiar era foarte flamind si a primit un imens os de ros gratie unui electorat timpit…

    iar jiji nu stiu cit timp va mai fi bogat…..
    :mrgreen:

    Apreciază

  • 16. filadel  |  12 Iunie 2009 la 23:16

    Skorpi

    mă gîndesc că și tembelii ăia din udemereu au un rol în toată scofala asta. Îți amintești cum s-au cîcîit după alegerile din noiembrie? Lumea care a scos PRM din parlament se aștepta la un răspuns fair din partea lor iar ei s-au întors cu ms-dos-ul către electoratul românesc și au continuat lălăielile cu autonomia și drepturile minorităților bla, bla.

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  12 Iunie 2009 la 23:17

    filadel,

    multumesc pentru link!
    Ar fi fost bine sa ramana in PE 😦

    Apreciază

  • 18. orangeskorpion  |  12 Iunie 2009 la 23:18

    gavroche,

    in cazul de fata, alegerile din sapte iunie, trebuie sa recunosti ca ungurii nu au nici un amestec ca au iesit cei doi tembeli

    corect?

    Apreciază

  • 19. orangeskorpion  |  12 Iunie 2009 la 23:18

    scuze,

    nu lui gavroche trebuia sa-i raspund, ci lui filadel…

    Apreciază

  • 20. orangeskorpion  |  12 Iunie 2009 la 23:19

    si inca ceva: regret ca Andrea VAss + Funeriu nu au intrat in PE>

    meritau foarte mult!!!!

    din pacate..nu au intrat gratie natiei…

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  12 Iunie 2009 la 23:21

    skorpion,

    „wctudor chiar era foarte flamind si a primit un imens os de ros gratie unui electorat timpit…

    iar jiji nu stiu cit timp va mai fi bogat…”

    Aici are un cuvant de spus si presa aceea la fel de flamanda ca vc si jj
    si la fel de tampita ca vreo 8%, dupa numaratoarea bec-ulu… 😆

    Apreciază

  • 22. filadel  |  12 Iunie 2009 la 23:22

    Skorpi

    de acord. Pe supapa lor au ieșit niște voturi chinuite.

    Presupun că Gavroche e tibi. 😀

    Apreciază

  • 23. noradamian  |  12 Iunie 2009 la 23:23

    skorpion,

    Funeriu e coleg cu Mih la U-Strasbourg…cu specializări diferite, insa 🙂

    Apreciază

  • 24. orangeskorpion  |  12 Iunie 2009 la 23:24

    gavroche este NORA
    🙂

    uita-te la poza, un veritabil gavroche in devenire
    🙂

    Apreciază

  • 25. noradamian  |  12 Iunie 2009 la 23:25

    filadel,

    si tibi e gavroche, cateodata, cand e in gradina 😆

    Apreciază

  • 26. orangeskorpion  |  12 Iunie 2009 la 23:25

    waoooooooooooo, da????

    excelent,

    sper ca data viitoare pedalistii sa prinde mai multe voturi,

    ar merita (daca scoatem cracile putrezite si dinozaurisite) vreo 45-51%

    🙂

    Apreciază

  • 27. noradamian  |  12 Iunie 2009 la 23:27

    cine stie, skorpi, cine stie… 🙂

    Apreciază

  • 28. orangeskorpion  |  12 Iunie 2009 la 23:30

    se vede pe ochisori!
    🙂

    Apreciază

  • 29. tibi  |  12 Iunie 2009 la 23:31

    filadel

    De data asta, adevaratul ‘gavroche’ este Alexandru Nazare.
    El a fost impuscat pe nedrept, dar tot el are puterea de a fi ‘obiectiv’ ! 🙂
    Ramine de vazut daca si altzi pedelei, vor sa-si pastreze capul pe umeri, sau vor sa-si confunde in continuare capul cu picioarele … 🙂

    Apreciază

  • 30. filadel  |  12 Iunie 2009 la 23:31

    Scuze pentru infuzie 😀 Gavroche.

    Nu era cumva un băiețel care adăpostea într-o statuie a unui călăreț alți copii vagabonzi din Parisul revoluției roșii?
    Astea-s deja amintiri din copilărie.

    Apreciază

  • 31. noradamian  |  12 Iunie 2009 la 23:35

    O infuzie 🙂 de Gavroche-ism n-ar strica 😆
    ( habar n-am! Parca e legat de revolutia franceza, intr-adevar. Skorpion stie… )

    Apreciază

  • 32. filadel  |  12 Iunie 2009 la 23:39

    tibi
    știu și eu? Să nu zicem hop înainte să ajungem pe cealaltă parte a șanțului. Deși mai e puțin pînă-n toamnă (o vară torrridă!!!) mai e mult pînă departe. 🙂
    Sînt convins că în decembrie la lumina sobei avem tot timpul să depănăm amintirile acestui an, să punem virgulele și punctele … care lipsesc.

    Apreciază

  • 33. tibi  |  12 Iunie 2009 la 23:48

    filadel

    Ai ris mai demult la o gluma de a mea, in care spuneam ca ‘baietzii salon’ , nu trebuie sa fie, ‘rasi tunsi si frezatzi.’ 🙂

    Numai ca intre timp, vad ca gluma asta se cam ingroasa; am citit lista cu cei 33 de euro-parlamentari si m-am ingrozit. Vreo 10 dintre ei, sunt accepatabili; dar restul, ciar ar trebui sa fie ‘rashi’ !

    Sa vedem ce va mai fi in ‘decembre, vorba lu’ Alifantis … 🙂

    Apreciază

  • 34. tibi  |  12 Iunie 2009 la 23:55

    no
    binie, dragelor si dragilor … om mai vorovi si miine ! 🙂

    noapte buna

    TUTUROR

    Apreciază

  • 35. noradamian  |  13 Iunie 2009 la 00:02

    filadel, skorpion, tibi,
    noapte buna!

    Somn usor, all!

    , 😀

    Apreciază

  • 36. orangeskorpion  |  13 Iunie 2009 la 00:04

    noapte buna, Gavroche

    dar am impresia ca fini nu a gasit drumul incoace,
    ea tot dincolo ne asteapta, nu?

    🙂

    Apreciază

  • 37. noradamian  |  13 Iunie 2009 la 00:07

    Nu stiu!

    As striga-o, dar e cam tarziu.

    Ne-om auzi mâine.

    Dincolo ne-a lasat niste piese muzicale superbe!

    Noapte buna, skorpion!
    😀

    Apreciază

  • 38. filadel  |  13 Iunie 2009 la 00:09

    Gute night! 🙂
    Scuze că nu-s prea răspunzăreț. Bibilesc.

    Apreciază

  • 39. orangeskorpion  |  13 Iunie 2009 la 00:21

    esperanto la filadel,

    atunci eu spun:

    good Nacht!

    🙂

    Apreciază

  • 40. alexandrunazare  |  13 Iunie 2009 la 03:20

    multumesc filadel, skorpion, tibi si nora. Am fost surprins azi sa vad ce au scris cei de la cotidianul despre mine. Se pare ca somebody is watching…

    Apreciază

  • 41. fini  |  13 Iunie 2009 la 07:58

    Neaţa, neaţa Grădină frumoasă! Să aveţi o zi frumoasă.

    Aseară am fost pe alt blog şi am uitat de mine.
    Oricum când este vorba de Becali n-am cuvinte.
    Vă las totuşi un coment:

    Apreciază

  • 42. orangeskorpion  |  13 Iunie 2009 la 09:25

    ……….

    neata, green garden

    un articol EXCELENT:

    http://tismaneanu.wordpress.com/2009/06/12/adam-michnik-si-alfabetul-demnitatii-un-articol-de-mircea-mihaies/#more-2679

    sper sa-l cititi!

    Apreciază

  • 43. noradamian  |  13 Iunie 2009 la 10:30

    fini, filadel, alexandru nazare,skorpion,

    salut!

    Azi, parca, e mai senin…

    🙂

    Apreciază

  • 44. orangeskorpion  |  13 Iunie 2009 la 10:40

    gavroche + co,

    de vreo citeva zile imi bintuie prin cap o carte pe care am citit-o cu sute de ani in urma…

    Noaptea toate pisicile sint negre,

    dar nu stiu autorul.
    stie careva?

    era vorba despre Quetzacoatl – sper ca am scris bine – si invazia albilor pe tarimul american…

    mi-ar placea sa gasesc cartea..

    🙂

    Apreciază

  • 45. noradamian  |  13 Iunie 2009 la 10:47

    skorpion,

    când vine vorba despre Adam Michnik,toti intelectualii, persoane publice, din Romania, au reactii, firesti de admiratie!
    Pacat ca multora dintre acestia nu li se si „ia” modelul Michnik, macar acuma cand nouL climat politic nu mai presupune nevoia de sacrificiu pentru apăraraea principiilor si onoarei…

    Pentruca unul dintre „fixurile” mele se refera la motivatia alegerilor pe care le facem, in general, in viata,am retinut, din articol propozitia din final, in care AM alege sa fie inchis si motivează:

    „Fac această alegere de frică. De spaima că salvându-mi gâtul aş putea să-mi pierd onoarea.”

    Nu stiu cati dintre „constiintele” autohtone au ales si mai pot alege, in baza acestui criteriu…

    In conditiile de acum, riscul altul: că alegerile pe care le facem, de orice fel, ar putea, pe unii din noi preocupati cat de cat de aspectul asta, sa ne faca sa ne pierdem respectul de sine…

    Apreciază

  • 46. noradamian  |  13 Iunie 2009 la 10:55

    skorpion,

    am citit cartea, demult, despre „QUETZALCOAT”! M-a impresionat,tin minte, intr-un fel asemanator, cumva, cu romanul „Miezul lucrurilor” al lui Graham Greene, desi n-au chiar nimic comun, dimpotriva! In ambele, insa, exista o introspectie psihologica…

    Marinarul spaniol esuat pe o insula unde bastinasii îl adorau pe Quetzalcoatl, se straduieste din toata fiinta lui sa le arate ca e doar un om care vrea sa-i ajute,fericit sa le fie de folos, sa-i invete o grmada de lucruri aduse din alt nivel de civilizatie… Pana la urma nu reuseste, e invins psihic si se lasa adorat ca zeu…

    Apreciază

  • 47. tibi  |  13 Iunie 2009 la 10:57

    m’neatza 2 ALL 🙂

    sunt numai in trecere

    skorpion

    http://www.tamada.ro/product–toate-pisicile-sunt-negre–18418.html

    🙂

    vorovim mai pe seara

    Apreciază

  • 48. orangeskorpion  |  13 Iunie 2009 la 10:58

    tibi,

    cred ca asta-i cartea!
    multam fain.

    o comand diseara…..

    interesant de recitit o carte la citeva decenii distanta….

    Apreciază

  • 49. tibi  |  13 Iunie 2009 la 11:04

    skorpion

    Imi pare bine ca despre asta eSTE vorba; am nimerit-o intimplator ! 🙂

    O trec si eu pe lista pentru Bookfest.

    O zi frumoasa
    TUTUROR

    Apreciază

  • 50. noradamian  |  13 Iunie 2009 la 11:08

    tibi,
    servus!

    Informat si la subiect! Excelent!
    🙂

    Cartea de care am pomenit mai sus n-are nimic a face cu „pisicile sunt negre” de care-si amintise Skorpi, dar cu resorturile alegerilor pe care le facem, in general, are!
    Chiar foarte mult!…( Nu, neaparat, politic…)

    Apreciază

  • 51. tibi  |  13 Iunie 2009 la 11:23

    servus nora

    Din pacate asa E !
    Prea multzi idiotzi se lasa adoratzi de prea multzi cretini si de suferit suferim cu totzii.

    Din pacate tre’ sa plec; merg la cimitir sa aprind cite o luminare fratelui, cumnatului si mamei male; nimic patetic sau trist; un gest pios si atita tot.

    Vorovim pe seara. Bine ? 🙂

    Apreciază

  • 52. Romanian catshow « Gradina de hartie  |  14 Mai 2010 la 18:08

    […] 98 Răspunsuri până acum » […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Nora Damian Facebook nora.damian@gmail.com

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 885,464 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.304 urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 885,464 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: