GRECIA(2)

22 iulie 2009 at 10:20 68 comentarii

Postat de tibi în „biblioteca din chioşc”

Bineînţeles că hotel Famissi a fost în Kalambaka!  Cred că ‘pietroaiele din Kalambaka’ mi-au deturnat cumva sensul gândirii limpezi ! Mulţumesc frumos doamnei profesoare care mi-a atras atenţia în mod amical. La ‘pietroaiele din Kalambaka’ încă mă gândesc ce sunt. O să ajung eu şi la ele. Deocamdată,  dimineaţa am o satisfacţie măruntă. Aseară, când am spus că aud lătratul unui caţel vagabond, am fost admonestat sever; vezi Doamne, în Grecia, n-ar exista aşa ceva; aici, toţi căţeii ar avea stăpân  şi bineânţeles, toţi căţeii ar fi de rasă verificată şi înregistrată. Aşa o fi, nu zic nu; numai că atunci când părăseam hotelul, o haită de caţei avea să ne înconjoare, cerşind câte ceva. Le-am împărţit restul de sendvişuri. Tare s-au bucurat bieţii căţei. Au păpat până şi pâinea, lucru care chiar m-a nedumerit. Numai că noi, vom pleca spre Salonic.
Salonic. Oraş frumos, cu clădiri noi, dar cu trafic pur şi simplu sufocant. Oprim lângă biserica Sfintul Dumitru izvorâtorul de mir. Oraşul a fost fondat de Alexandru cel Mare şi a fost denumit aşa, după numele surorii sale Thessalonika, botezată de tatăl lor Filip, pentru a comemora victoria (nike) asupra Tesaliei. Biserica, o construcţie amplă, adăposteşte moaştele sfântului Dumitru, lângă care un călugăr se roagă neâncetat şi îi binecuvântează  pe toţi cei care se închină în micuţa capelă unde se odihneşte întru veşnicie, sfântul. O micuţă cutie a milei, primeşte tacit, orice danie fie ea cât de modestă. Atmosferă austeră, de rit bizantin. Cobor în catacombe, unde semiântunericul te infioară. Am o stranie senzaţie de timp oprit în loc. Nu stau prea mult acolo. Caut înfrigurat calea catre lumină şi odată ajuns afară, aprind lumânări pentru cei vii şi pentru cei morţi. Cine vrea să plătească ceva pentru lumânări, poate să o facă, dar nu este nimeni obligat. Ar fi trebuit să facem turul oraşului în autocar, numai că traficul imposibil ne determină să o luăm per pedes. Vis-à-vis de biserică, un părculeţ cochet de unde se zăreşte marea, te îmbie la o promenadă. Porumbeii umplu aleile curate şi ciugulesc recunoscători, orice firimitură te lasă inima să le arunci. Coborâm încetişor panta lină şi ajungem repejor către un şantier. Aici, ar fi trebuit să se înalţe cine ştie ce nouă construcţie, numai că imediat ce au început excavaţiile, ruinele unui teatru antic, au dat peste cap planurile contemporanilor. S-a trecut urgent la restaurare şi bine s-a făcut! Din loc în loc, biserici mai mari sau mai mici, sfidează timpul. Turiştii umplu aproape până la refuz străzile, terasele, magazinele. Privesc de la distanţă Rotonda. Potrivit obiceiului, musulmanii au transformat în moscheie orice biserică creştină, adăugându-i câte un minaret. Odată recucerite, minaretele erau dărâmate, iar bisericile îşi reluau funcţia lor creştină. Numai că aici, minaretul a rămas în picioare, probabil pentru contrast. Interesant! Încet, încet, ne îndreptăm spre punctul de întâlnire, la Turnul Alb, simbolul oraşului Salonic. Aici se afla muzeul bizantin, care adăposteşte icoane, monede, şi ceramică. Accesul se face pe o scara în spirală, luminată de ferestre mici. Turnul avea să-şi capete această denumire, de la faptul că în 1912, un prizonier avea să-l varuiască integral, în schimbul libertăţii sale. In 1985, varul a fost îndepartat cu totul. Denumirea, însă a rămas!N-am avut puterea să urc până la capăt. Am coborât şi pentru că mai aveam destul timp, am mers  la o cafenea din apropiere. Unde o cafea şi o apă minerală, avea să coste 7,50 euro. Trei sute de mii o cafea ? avea să exclame o colegă mai tinerică de excursie! Păi dacă în concediul din Grecia te apuci să gândeşti în lei, probabil că nu te mai atingi de nimic, aveam eu să îi spun, vag amuzat! Toate ca toate, dar cafeaua aceea era însoţită de o splendidă privelişte a golfului, iar aroma sa se revărsa printre rafalele gingaşe ale brizei marine, sub soarele strălucitor al amiezii tihnite. Deci, merită! Cu vârf şi îndesat!
Atena. După o zi mai degrabă anostă, în care mare lucru nu s-a întâmplat, ajungem în sfârşit la Atena, pe la orele 21. Oraşul la prima vedere, pare extins mai mult pe orizontală. Văd din autocar, blocuri cu parter plus câteva niveluri, frecvent trei-patru, rar şapte-opt sau mai multe. Pe lângă şoseaua care-l străbate, se vede o stranie amestecătură de case, vile, blocuri, hoteluri şi magazine mai mari, mai mici, şi chiar supermarketuri.
Cele două zile pe care le aveam planificate la Atena, erau complet la dispoziţia noastră dacă asta am fi dorit, sau puteam să optam pentru câte o excursie suplimentară, plătită separat. Optăm pentru un circuit în Peloponez cu autocarul în prima zi şi unul cu un vas de croazieră, în cea de a doua zi.
Peloponez.
A venit la hotel să ne preia un ghid local, vorbitor de limba română. Pe drumul dintre Atena şi Corint, căpătăm  din goana autocarului, câteva explicaţii. Aflăm deci că Grecia este străbătută de două autostrăzi principale, Pireu-Salonic şi Atena-Peloponez. La un moment dat, ne indică pe dreapta un loc despre care ne spune că este cel mai important loc de pe pământ! De ce? Simplu : pentru că acolo se află domiciliul domniei sale! Simpatic foc nenea ghiduşul! Aproape de ieşirea din Atena, este cartierul denumit “Padure”din care copacii au disparut bineânţeles cu totul, iar în locul lor a ramas o pâdure de “ţiment”. În spatetele facultăţii de agronomie au mai rămas câteva rămăşiţe ale Academiei lui Platon. Rămăşiţe. Aveam să constatăm ca Grecia este plină de ruine vândute pe post de vestigii ale unei civilizaţii, din care istoria avea sa muşte fără pic de milă. Trecem pe lângă zona în care din “Misterele lui Eleusis” mare lucru nu a rămas. Doar amintirea că au fost sărbători bianuale ţinute în Grecia antică în templul din Eleusis dedicate zeiţei Demetra şi fiicei ei Persefona din recunoştinţă pentru darul agriculturii. Zona a fost puternic industrializată. Turişti ? Nu prea mai sunt. La jumatatea distanţei dintre Atena şi Corint, în dreptul localităţii Megara, ne sunt amintite legendele lui Tezeu şi a lui Procust. Ne apropiem de Canalul Corint care face legătura între Marea Egee şi Marea Ionică. Construit între 1882 şi 1895, deşi planuri pentru construcţia sa erau încă din sec al VII-lea, IH. Nu poate fi traversat de nave prea mari, pentru că lăţimea sa este de numai 21 de metri, iar adâncimea minimă de numai opt. Canalul separă Peloponezul de restul Greciei, si este in prezent folosit mai mult de vasele cu destinaţie turistică. Traversăm podul şi ne îndreptăm către prima destinaţie a circuitului nostru, Epidaurus, locul de naştere al fiului lui Apollo, Asclepios vindecătorul. Asclepieionul de la Epidaurus era cel mai celebru centru de vindecare din lumea clasică, locul în care persoanele bolnave mergeau în speranţa de a se vindeca. Pentru a-şi găsi leacul potrivit pentru boala lor, îşi petreceau o noapte în enkoimitiria, o hală imensă pentru dormit. În vis, zeul le dădea sfaturi pentru a-şi recâştiga sănătatea. Există şi câteva izvoare minerale în vecinătate, care s-ar putea să fi fost folosite în procesul de vindecare. Imediat în apropiere, se află un teatru antic, surpinzător de bine conservat. Atât de bine, încât este folosit şi acum, pentru reprezentaţii şi pentru festivaluri de teatru. Aici avea să fie răsplătită şi activitatea dramaturgului Ionesco. Sonoritatea este pur şi simplu uluitoare! De pe scenă, ghidul avea să ne demonstreze că şi cele mai mici zgomote se aud perfect, în toate colţurile teatrului. Zgomote discrete cum ar fi fâşâitul unei foi de hârtie, sau fâşâitul unui băţ de chibrit, se aud pefect! U-LU-I-TOR!!! Mai aflăm şi faptul că în acest teatru, nu au avut loc lupte niciodată! Era folosit pe post de scoală. Aşa mai DA! Avem parte şi de o frumoasă surpriză. O grecoaică vine  pe scenă şi ne cântă un minunat cântec popular. Superb!  Vizităm şi un micuţ muzeu de arheologie, în care se păstrează resturi de statui, de capiteluri, de arme, de unelte şi unde ghidul se straduie din răsputeri, să ne facă să pricepem care este diferenţa dintre coloanele dorice şi ionice. Degeaba! Eu pe astea le încurc permanent. Bine măcar că le deosebesc pe cele corintice. De la domnul ghid aflăm că pe aceste tărâmuri au apărut hetairele; mai pe romaneşte spus, prostituatele în scop ritualic, sau nu. Şi mai aflăm că în Peloponez sunt principalele plantaţii de citrice. Am mâncat şi eu nişte portocale proaspete şi pot să jur că sunt altceva decât cele pe care le cumpărăm acasă de la bandiţii din supermarket. Potrivit domnului ghid, punctul culminant al escapadei noastre de astăzi, este cetatea Micene.
Se spune despre această cetate, că nu a fost cucerită niciodată. Situată pe un deal între doi munţi, este într-adevăr destul de greu de cucerit. Înconjurată de ziduri groase de piatră, se pare că adăpostea până la douăzeci de mii de oameni, ceea ce era destul de mult pentru vremurile acelea. Împreună cu animale şi cu provizii, cred că stăteau destul de înghesuiţi. Nici din cetatea asta, nu a ramas mai nimic. Rămăşiţe.  Nu ştiu de ce, dar nu am fost prea impresionat de această cetate, chiar dacă de numele său se leagă nume celebre în istoria greacă, nume ca  Menelau, Agamemnon, sau Elena răpită de Paris.  Foarte aproape, se găseşte Mormântul Atreizilor. Acesta din urmă, a fost descoperit întâmplător de un păstor, iar în momentul descoperirii sale, era complet jefuit de absolut tot, în afară de cadavre. Sau mă rog, de rămăşiţele pământeşti, că tot e plină Grecia de rămăşiţe. Tot ce se ştie despre acest mormânt, este alcătuit pe bază de supozitii. De legende. Că doar noi oamenii trăim în şi din mituri, NU ? Sper numai că Atreizii aceştia să nu aibă vreo legatură cu Atreizii din Dune! In preţul acestei excursii de aproape o zi, este inclus şi „un prinz tradiţional”.  Intrăm la o tavernă, şi căpătăm câte o sălăţică mititică a la grec şi un souvlaki; mai pe şleau zis, frigărui. Salata a fost bună nimic de zis, dar souvlakiul acela mie mi s-a parut a fi talpa de bocanc veche, pârpălită un pic mai mult decât trebuia. Pâinea, a fost foarte bună peste tot în Grecia. Mă chinui să-i cer ospătăriţei ceva de pileală, în rom-gleza mea gesticulantă. Mă priveşte atent, şi bufneşte în râs. – Zi măi creştini şi vrai şi nu ti mai strădui aşe di tari. Moldoveancă molcomă de-a noastră, pripăşită Domnul stie cum, pe lângă legendele cu Clitemnestra, Oreste şi ucigaşa aia de Electra. Gata! Plecăm. Ajungem la Nafplio. Acest orăşel extrem de frumos, a fost întemeiat se pare cam cu două mii de ani, ÎH. Prin 1200 DH a fost cucerit de veneţieni şi reconstruit pe post de fortăreaţă împotriva piraţilor vremii. Casele sunt extrem de frumoase, străzile mărginite de pomi umbroşi, iar din loc în loc terasele te îmbie cu fel de fel de feluri de mâncare şi pileală de tot soiul. Dar, domnul ghid ne-a ospatat la Micene! Nu mă mai întreb de ce. Nu e bine să ştim chiar totul, întotdeauna. Regret numai că nu am avut mai mult timp la dispoziţie să zăbovim şi să privim în zare de la o masuţă aşezată în dreptul portului, în care vaporaşe aliniate frumos la cheuri, îşi aşteaptă călătorii. Pornim la drum şi ne strecurăm pe şoseauna destul de proastă înapoi, spre „casă”.De-a lungul şoselei, sunt nenumărate livezi de portocali şi de măslini. La un moment dat şoseaua ajunge sus, pe culme, si avem o splendidă panoramă a golfului. Ghidul ne arată jos, de tot, în apa mării, o crescătorie de fructe de mare! Din loc în loc, câte un eucalipt îşi înfige semeţ verdele său optimist, în cerul senin ca surâsul unui copil adormit.

Entry filed under: 7301634.

GRECIA (1) Calfe călătoare, ucenici zburători, meşteri rătăcitori şi licenţiaţii peste plan la hectar

68 comentarii Add your own

  • 1. dora  |  22 iulie 2009 la 13:19

    tibi,

    te salut din contisorul meu modest din Ardeal!

    N-am fost pe faza la reintoarcerea ta din motive obiective….nu ti le insir.

    Pe langa faptul ca esti un narator excelent,ce-mi place la tine ,e ochiul critic cu care observi si compari totul.Nu ma asteptam ca grecii sa fie mai putin „balcanici” decat noi,dar chiar nu -mi inchipuiam ca in tara lor doar legendele au supravietuit,nu si dovezile materiale.

    M-a impresionat si pe mine teatrul din Epidaurus cu acustisa sa perfecta.Na,s-ar crede ca am fost si eu acolo…..e doar o rezonanta a impresiilor tale.

    Sti ce-am mai constatat?Ca-ti place marea,orizontul nesfarsit,frumusetile naturale,vestigiile cu un trecut stralucitor si…terasele cu o cafea aromata si daca se poate cu „pileala”.

    Pe mine tot ma stimuleaza sa vad odata Propileele,Acropole cu Partenonul si Erechteionul(ca si templul lui Zeus) -adica simbolurile Greciei antice;sa vad stilurile doric,ionic si corintic la ele acasa. 🙂

    Apreciază

  • 2. dora  |  22 iulie 2009 la 13:21

    nora,

    frumoase daruri ti-a adus tibi.Un nou prilej de reverie si intoarcere in trecut ,de care nu avem voie sa ne lepadam niciodata. 🙂

    Apreciază

  • 3. tibi  |  22 iulie 2009 la 17:41

    servus
    TUTUROR
    🙂

    Apreciază

  • 4. tibi  |  22 iulie 2009 la 17:47

    dora

    Multumesc pentru aprecieri. Nu am facut decit sa scriu cu maxima sinceritate ce am simtit eu in acele locuri, cu starea de spirit aferenta fiecarui moment. Asta e tot!

    Ai observat foarte bine : chiar imi plac terasele ! Dar mult mai bine ma impac eu cu muntele decit cu marea. Acropole este in proces de restaurare. Nu se poate vedea decit partial, cite ceva. Este groaznic mutilat dar chiar si asa, are un soi de maretie care impune respect!

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  22 iulie 2009 la 18:00

    dora,tibi, servus!

    🙂

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  22 iulie 2009 la 18:02

    tibi,

    descrierea ta are prospetime si naturalete! Doua ingrediente care o fac tare placuta… 🙂

    Apreciază

  • 7. orangeskorpion  |  22 iulie 2009 la 18:22

    SALVE, NORA,
    SALVE, GRADINARI/E

    ANCORA!

    🙂

    Apreciază

  • 8. noradamian  |  22 iulie 2009 la 18:23

    Salut skorpion!

    🙂

    Apreciază

  • 9. orangeskorpion  |  22 iulie 2009 la 18:32

    Excelent povestit, tibi!

    as avea doar un singur comentariu, deh, sint circotas…

    nu as folosi cuvintul „pietroaie” pentru ca cei care nu au fost in Grecia la Kalambaka se vor fi gindind ca este vorba de niste pietroaie mari, poate, foarte mari…sau niste bolovani uriasi…

    de fapt, dragii mei, este vorba – efectiv – de un zid imens, inalt cit 10 (?) etaje de bloc sau poate chiar mai inalt, lung de vreo citeva sute de metri (ma insel, tibi?, corecteaza-ma, ca poate am uitat), care parca sta de straja pe o parte a orasului Kalambaka…..
    la poalele muntelui neted ca palma, complet golit de vint, probabil, fara nici un fir de verdeata, iarba, copacei sau altceva verde…se odihnesc case dragalase…..

    deci, parca acel zid foarte inalt ar fi un gard teapan si cu termen de garantie: o infinitate, aparind spatele caselor…

    🙂

    Apreciază

  • 10. tibi  |  22 iulie 2009 la 18:51

    servus
    nora
    salve
    skorpion

    🙂

    Apreciază

  • 11. bibliophyle  |  22 iulie 2009 la 18:51

    @salut pe toata lumea 🙂

    „Din loc în loc, câte un eucalipt îşi înfige semeţ verdele său optimist, în cerul senin ca surâsul unui copil adormit”.

    asta chiar este frumos 🙂 bravo @tibi 😆

    Apreciază

  • 12. tibi  |  22 iulie 2009 la 18:56

    @ALL
    va mutumesc iar pentru aprecieri.

    @skorpion
    Nu te inseli absolut de loc, dar va trebui sa mai o leaca de rabdare pina ajung la formatiunile granitice de la Kalambaka. Le-am redactat, dar nu cred ca ar trebui sa sar peste etape. Parerea mea. 🙂

    De asemeni, este perfect posibil si absolut normal, ca perceptiile noastre sa fie diferite. Eu ma folosesc mai mult de imaginatie, pentru ca date ceva mai excte pot gasi si in carti, si pe internet…

    Apreciază

  • 13. tibi  |  22 iulie 2009 la 18:58

    Teofil
    servus

    🙂

    Apreciază

  • 14. bibliophyle  |  22 iulie 2009 la 19:00

    @tibi, servus, 🙂 proza erotica baiete, haa 😆

    Apreciază

  • 15. tibi  |  22 iulie 2009 la 19:37

    Teofil

    Am scris in notitele mele si despre ‘fete cite ceva; dar nu prea mult, ca la asa ceva chiar nu prea mi-a stat gindul 😀 !

    Si nici nu am vazut decit la Atena citeva si atita tot!

    Apreciază

  • 16. bibliophyle  |  22 iulie 2009 la 19:45

    @tibi, hai sa citim impreuna, incet-incet fraza pe care am citat-o mai sus 😆

    Apreciază

  • 17. dora  |  22 iulie 2009 la 19:58

    tibi,

    parca ai pomenit de hetaire,vechi,de cand lumea si prospere si azi.

    Mi-au placut si constatarile tale cu drumurile bulgare -ba europene,ba carpite -,si in mod special ascunderea cainilor vagabonzi de greci.Pai,la romani,bietele animale -pentru ca n-au stapan-nu prea mananca paine goala.Si sa nu mergem prea departe,la vecinii nostri unguri,mult laudati ,ii gasesti pe langa restaurante,statii de benzina sau gari.Statele mai sarace nu-si permit sa investeasca in adaposturi si asistenta medicala pentru ei. 🙂

    Apreciază

  • 18. dora  |  22 iulie 2009 la 20:00

    Salut bibliophyle,

    ma tot pregatesc sa-ti fac o vizita ,livada si gradina m-au „sechestrat” 🙂

    Apreciază

  • 19. tibi  |  22 iulie 2009 la 20:02

    Teofil

    Rupta din context, propozitia aceea poate fi interpretata relativ erotic, da numai datorita eucaliptului, care poate fi asociat cumva cu un simbol falic. Dar ‘cerul senin ca surisul unui copil adormit’ anuleaza complet din punctul meu de vedere referinta la simbolul falic al eucaliptilor.
    Intregul pasaj, a fost scris intr-o succesiune precisa :

    „Pornim la drum şi ne strecurăm pe şoseauna destul de proastă înapoi, spre „casă”.De-a lungul şoselei, sunt nenumărate livezi de portocali şi de măslini. La un moment dat şoseaua ajunge sus, pe culme, si avem o splendidă panoramă a golfului. Ghidul ne arată jos, de tot, în apa mării, o crescătorie de fructe de mare! Din loc în loc, câte un eucalipt îşi înfige semeţ verdele său optimist, în cerul senin ca surâsul unui copil adormit.”

    Am vrut sa sugerez ca si drumurile lor sunt destul de proaste, ca livezile de maslini si de portocali sunt in mare parte la baza peisajelor grecesti, iar panorama golfului este completata in mod fericit, de o latura economica : crescatoriile de ‘fructe de mare’ . Eucaliptii, nu au aici decit rolul de a intrerupe monotonia peisajelor, care in lipsa de contrastre risca sa te conduca spre sforait. 🙂

    Apreciază

  • 20. bibliophyle  |  22 iulie 2009 la 20:05

    @dora draga, important este sa ne intalnim, locul nu importa 🙂 buna seara

    Apreciază

  • 21. bibliophyle  |  22 iulie 2009 la 20:07

    @tibi, in „critica literara,” fraza este denumita „erotism sublimat” :), stiu ca tu nu ti-ai dorit, a iesit insa asa 😆

    Apreciază

  • 22. tibi  |  22 iulie 2009 la 20:09

    dora

    In postarea urmatoare, voi face o referinta mai hazlie la faza in care am intilnit hetaire. Nu aveam de unde sa stiu ca le vom vedea pe viu, la lucru.

    Cit despre referintele la drumuri si la catei, am notat exact tot ce mi s-a parut mie a fi demn de consemnat. Asta cind nu motzaiam in autocar, ca s-a mai intimplat si asta. Dar asta n-am mai relatat, ca sa nu par un ‘adormit. 🙂

    Apreciază

  • 23. orangeskorpion  |  22 iulie 2009 la 20:12

    M-a amuzat mica observatie perversa a lui bibliophyl…

    intr-adevar, eucaliptii sparg monotonia peisajului fara a trasa conotatii freudiene asupra lui tibi..

    :mrgreen:

    Apreciază

  • 24. tibi  |  22 iulie 2009 la 20:12

    Teofil

    Atunci nu te mai conbtrazic.
    Probabil ca explicatiile ghidului au avut asupra mea un efect subliminal ( ai naibii greci ! 🙂 ) efect pe care l-am pus candid in finalul postarii.

    Si pina la urma, daca nu suntem cu totul farisei, putzin erotism nu strica niciodata nimanui. NU ? 😀

    Apreciază

  • 25. bibliophyle  |  22 iulie 2009 la 20:17

    @skorpi, acu, cateva luni am dat o lucrare in care rugam studentii sa-mi analizeze „psalmi” si sa gaseasca expresii erotice sublimate. Ei au gasit 20-30, de fapt sunt aproximativ triplu. 😆 oameni ca oameni, Dumnezeu ne-a facut asa 😆

    Apreciază

  • 26. tibi  |  22 iulie 2009 la 20:18

    skorpion

    :mrgreen:

    Ai si tu probabil dreptate dar eu n-am de unde sa stiu, ca m-am ferit de freud ca ‘ala de tamiie ! Cred ca individul a fost nebun de-a binelea. 🙂

    Apreciază

  • 27. clemycali  |  22 iulie 2009 la 20:25

    Buna seara, buna seara.
    @tibi, miscatoare descrierea Salonicului. Faptul ca nu ai zabovit prea mult la Atena nu este nici o mare pierdere. Este un oras foarte mare, cu un trafic inca mai aglomerat decat cel de la Salonic, poluat. In fine.
    Dar din ce citesc inteleg ca ti-a placut Grecia si asta ma bucura nespus. 🙂

    Apreciază

  • 28. orangeskorpion  |  22 iulie 2009 la 20:28

    eu am fost anul trecut pe insula KORFU !!!

    SPLENDID a fost…..

    Apreciază

  • 29. tibi  |  22 iulie 2009 la 20:30

    @clemycali
    servus

    Grecia mi-a placut, dar am si destule rezerve. Se va vedea de ce, pe parcurs. Am scris intotdeauna, exact ce am simtit in acel moment dat. De asta nici nu am insistat pe datele geografice, istorice, mitologice si altele. Am facut numai o radiografie sincera a trairilor mele de acolo. La inceput, eram mai nestiutor. Pe masura ce m-am mai dumirit, am devenit veva mai critic. Ca o concluzie, mi-a placut, dar moderat. Se va vedea si de ce, ulterior. 🙂

    Apreciază

  • 30. clemycali  |  22 iulie 2009 la 20:50

    @tibi, eu nu am spus niciodata ca Grecia este un taram mitic. Am spus doar ca este o tara foarte frumoasa. Am calatorit si am trait prea mult in Grecia ca sa nu cunosc toate aspectele ei, atat frumusetile cat si uraciunile. Asa ca sunt curioasa sa citesc impresiile tale pana la capat.

    Apreciază

  • 31. tibi  |  22 iulie 2009 la 21:00

    @clemycali
    @ALL

    Am rugat-o pe doamna nora, ca in cazul in care vot fi doritori sa afle mai repede ce am scris, sa vi le ofere pe mail. Mai sunt cinci postari gata redactate si probabil ca vor mai urma una, maxim doua. Poate ca asa, se poate comenta mai in cunostinta de cauza. 🙂 . Nu stiu. Zic si eu.

    Apreciază

  • 32. noradamian  |  22 iulie 2009 la 21:36

    tibi,

    Grecia mea e cea din descrieri,mituri, Elytis, Kavafis… E cea a insulelor ionice, din descrierile bunicului meu pe linie paterna, ionian din Kefalonia. O Grecie vazuta cu ochii mintii.
    Mi-e teama sa nu fiu dezamăgita cand va avea loc confruntarea…

    Apreciază

  • 33. bibliophyle  |  22 iulie 2009 la 21:41

    @nora, ochii mintii in cazul greciei este recomandabil 🙂

    Apreciază

  • 34. clemycali  |  22 iulie 2009 la 21:48

    @nora, nu cred ca trebuie sa te temi sa vizitezi Grecia. Acum, daca o sa cauti Grecia miturilor si a romanelor nu o sa o prea gasesti in Grecia turistica moderna. Dar Marea Ionica de un albastru naucitor din Kefalonia si Zakintos nu o sa te dezamageasca. Cine crede ca va gasi la Atena spiritul Greciei antice se inseala profund. Grecia autentica o gasesti intr-un satuc de pescari, intr-o taverna la malul marii de unde sa privesti apusul de soare. Nu in locurile in care se bulucesc turistii si unde sunt prezente grupuri folclorice semiprofesioniste.
    Cea mai mare dezamagire pe care am trait-o in Grecia a fost momentul in care am vizitat Acropolele. Personal n-am simitit nimic spiritual in inghesuiala aia de turisti care se aflau intr-un flux continuu si din babilonia ghizilor care le spuneau in toate limbile pamantului povestea constructiei si aduceau aminte de epoca lui Pericle. Legende, istorie, totul imbracat intr-o poleiala tipatoare. In schimb, mi-a placut intotdeauna sa admir Atena de pe stanca Aeropagului sau sa privesc apusul de soare de la templul lui Poseidon.

    Apreciază

  • 35. noradamian  |  22 iulie 2009 la 21:49

    bibliophyle,

    salut!

    Insulele ionice sunt mai speciale, in multe aspecte. Doar acolo as vrea sa vad Grecia… 🙂

    Apreciază

  • 36. noradamian  |  22 iulie 2009 la 21:54

    clemy,

    ruinele templelor si ramasitele de pe vremea „zeilor” imaginile acelea din lecturi, le pastrez mai bine in minte, sunt convinsa de asta.
    Grecia Insulara mi se pare oricum mai atragatoare.

    Despre Corfu, Zante, Kefalonia, impresiile mintii mele,insa , par a fi cam ca in descrierile tale si ale unor apropiati care au fost pe acolo. E altceva… 🙂

    Apreciază

  • 37. clemycali  |  22 iulie 2009 la 21:58

    @nora, am calatorit si in insulele ionice si in cele din Egee. Diferenta este uimitoare. Pana si muzica din insulele ionice este usor diferita, cu influente italiene.

    Apreciază

  • 38. tibi  |  22 iulie 2009 la 22:04

    nora

    Eu am o amintire din copilarie, care nu poate fi stersa de nimic, in nici-un fel. Spate in spate cu casa noastra modesta, se ridica o cladire destul de ampla, locuita de niste greci refugiati la noi, pentru ca … stii tu ce vrea sa spun. Faceau parte dintre cei 10 % suta pe care ii obtinuse Stalin la imparteala de la Yalta. Ce vreau sa spun, este ca mezina familiei Kiriakopol, Antigona, cu vreo patru ani mai mare decit mine, m-a invatzat enorm de multe lucruri. Eu aveam vreo sapte-opt ani. Ea, era an de an sefa de promotie a scolii grecesti. De la ea am invatat legendele, de la ea am invatat sa joc sah, de la ea am invatat sa citesc, … de la ea am capatat probabil gustul de a pune lucrurile in perspective non-conformiste. Cred ca am fost poate prea puternic influentat de ea. Ii pastrez o amitire atit de frumoasa, incit nu am vrut sa o distrug, incercind sa o intilnesc. Chiar nu am vrut sa stiu cum a evoluat Antigona mea, in timp. stiu numai ca la virsta aceea orb fiind, am fost condus pe caile cunoasterii de ea, desi nu eram in nici un caz un soi de Oedip. 🙂

    In ceea ce priveste confruntarea ta cu realitatile grecesi, pleaca la drum fara teama si fara speranta. Gecia stie sa vorbeasca pe limba oricui, in orice mod, daca stie sa asculte atent. Grecia este un loc mirific, in care se poate gasi aproape orice raspuns, daca intrebarea este corect fomulata. Parerea mea ! 🙂

    Apreciază

  • 39. dora  |  22 iulie 2009 la 22:09

    bibliophyle,

    ne dai si noua expresii erotice sublimate din Psalmi? 😆

    Apreciază

  • 40. dora  |  22 iulie 2009 la 22:14

    tibi,

    sunt convinsa ca ti-ai exprimat sincer impresiile traite la cote inalte.Astept si picanteriile. 😆

    Apreciază

  • 41. bibliophyle  |  22 iulie 2009 la 22:14

    @dora, daca vrei. Psalmul 19 –

    Psa 19:1 (Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David.) Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mînilor Lui.
    Psa 19:2 O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el.
    Psa 19:3 Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit:
    Psa 19:4 dar răsunetul lor străbate tot pămîntul, şi glasul lor merge pînă la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui.
    Psa 19:5 Şi soarele, ca un mire, care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz:
    Psa 19:6 răsare la un capăt al cerurilor, şi îşi isprăveşte drumul la celalt capăt; nimic nu se ascunde de căldura lui.

    Apreciază

  • 42. tibi  |  22 iulie 2009 la 22:16

    dora

    Nu te mai gindi la psalmi.
    Citeste ‘Cintarea Cintarilor” si ma indoiesc ca nu vei gasi ceva pe masura gindurilor tale, sau ale oricui altcineva 🙂

    Apreciază

  • 43. tibi  |  22 iulie 2009 la 22:19

    dora

    Picanteriile din postarile mele, sunt foarte inexpresive! Parol ! 🙂

    Apreciază

  • 44. orangeskorpion  |  22 iulie 2009 la 22:20

    Am fost in Grecia o singura data anul trecut la Korfu,

    dar m-as/ne-am mai duce oricind, insa

    nu vrem istorie, muzee, umblat la dif. monumente…

    ci

    pentru mare, transparenta fantastica pina la 7 metri,

    pentru umblat prin coclaurile insulei grecesti, descoperind singuri cite o asezare omeneasca sus pe creasta muntelui cit mai departe de turcii invadatori cindva sau venetieni etc…, cu stradute de numai 2 metri intre case, cu perdelutze la usa, intimitate probabil zero,

    peisajele splendide de pe virful muntelui…

    in fata marea, marea, marea, o culoare fantastica, nevazuta aici in Ro..

    in zare Grecia continentala si Albania,

    jos in vale insula plina cu acei maslini atit de intortocheati, atit de batrini, atit de lugubri uneori, mai ales noaptea

    umblat pe strazi pustii, cite un kalimera politicos

    deci m-as mai duce pe orice insula greceasca cu munte, padure, mare,
    cer brazdat de zeci de avioane intr-o singura zi,

    plimbari cu vaporul, barca ore si ore in sir….

    si desigur bai in mare cit mai departe de tarm, of course..

    🙂

    Apreciază

  • 45. bibliophyle  |  22 iulie 2009 la 22:21

    @dora, inca unul, Psalmul 45 – :

    Psa 45:8 Smirna, aloia şi casia îţi umplu de miros plăcut toate veşmintele; în casele tale împărăteşti de fildeş te înveselesc instrumentele cu coarde.
    Psa 45:9 Printre prea iubitele tale sînt fete de împăraţi; împărăteasa, mireasa ta, stă la dreapta ta, împodobită cu aur de Ofir.
    Psa 45:10 Ascultă, fiică, vezi şi pleacă-ţi urechea; uită pe poporul tău şi casa tatălui tău!
    Psa 45:11 Şi atunci împăratul îţi va pofti frumuseţa. Şi fiindcă este Domnul tău, adu-i închinăciunile tale.
    Psa 45:12 Şi fiica Tirului, şi cele mai bogate din popor vor umbla cu daruri ca să capete bunăvoinţa ta.
    Psa 45:13 Fata împăratului este plină de strălucire înlăuntrul casei împărăteşti; ea poartă o haină ţesută cu aur.
    Psa 45:14 Este adusă înaintea împăratului, îmbrăcată cu haine cusute la gherghef, şi urmată de fete, însoţitoarele ei, cari sînt aduse la tine.
    Psa 45:15 Ele sînt duse în mijlocul bucuriei şi veseliei, şi intră în casa împăratului.
    Psa 45:16 Copiii tăi vor lua locul părinţilor tăi; îi vei pune domni în toată ţara.
    Psa 45:17 Din neam în neam îţi voi pomeni numele: de aceea în veci de veci te vor lăuda popoarele.

    Apreciază

  • 46. noradamian  |  22 iulie 2009 la 22:25

    clemy,

    Asa e! Se intalnesc o multime de influente occidentale(italiene, sigur, mai cu seama) in cultura si traditii: constructii,moda,ambientul locuintelor, podoabe. Si muzica, da, are mai putine inflexiuni orientale. Femeile kefalonite, de pilda, inca din sec X1X erau mai emancipate in imbracaminte si atitudine decat cele de pe continent si mai ales din Egeea. Si au un specific al lor cunoscut si apreciat in toata Grecia. Toti sunt „capitani”( chiar daca au o barcuta, doar 🙂 şi… căpăţânosi!
    Kefalonia a avut cele mai mari pierderi in al doilea razboi mondial( au fost decimati aproape toti barbatii insulei) si cei mai temerari emigranti.

    Apreciază

  • 47. fini  |  22 iulie 2009 la 22:25

    Salut pe cei care<se plimba prin Gradina.

    Apreciază

  • 48. noradamian  |  22 iulie 2009 la 22:27

    bibliophyle,

    frumoase, poetice, stralucitoare, versetele paslmilor 🙂

    Apreciază

  • 49. tibi  |  22 iulie 2009 la 22:29

    servus fini !

    😆

    Apreciază

  • 50. clemycali  |  22 iulie 2009 la 22:30

    @nora, insulele grecesti nu sunt toate otova. Fiecare are caracterul propriu. 🙂 Melodiile din insulele ionice, grecii le numesc „cantate”. Adevarate coruri, mult diferite de ce se canta in Grecia continentala sau in Egee. Iar vinul cel mai faimos al zonei se numeste Robola. 🙂
    @skorpion, imi amintesc ca eram in Zakintos si am plecat cu barcuta pe mare. Imi aduc si acum aminte cum se contopea marea cu cerul de un albastru desavarsit si claritatea de cristal a apei care avea mai mult de 7 m adancime. Iar lumina soarelui era cu totul si cu totul speciala. Nu mai vorbesc de satucele adormite pe care nu le bat turistii cu piciorul.

    Apreciază

  • 51. noradamian  |  22 iulie 2009 la 22:31

    tibi,

    Ma bucur! Frumoase amintiri si frumos prezentate!

    Si prin familia tatalui meu erau nume cu rezinanta antica…
    Chiar tatal meu are un nume special: Periclis,Theodor

    Strabunicii mei au venit la Dunare la jumatatea sec X1X. Erau navigatori( un pic mai mult decat capitani de barcute… 🙂

    Apreciază

  • 52. fini  |  22 iulie 2009 la 22:32

    Tibi,

    hetaire in sus,hetaire in jos…… dar cu sirenele cu ai stat? Nici o sirena?! 🙂 Una mica!

    Apreciază

  • 53. noradamian  |  22 iulie 2009 la 22:32

    fini,

    servus!!! Gradina si gradinarii te saluta! 🙂

    Apreciază

  • 54. bibliophyle  |  22 iulie 2009 la 22:33

    @nora, in originalul lor sunt si mai frumoase, in orice caz, personal am mare placere sa citesc in zile sau ore grele. Fiecare psalm are o „ocazie in care trebuie citit”. Pur si simplu frumos 🙂

    Apreciază

  • 55. noradamian  |  22 iulie 2009 la 22:34

    bibliophyle,

    te invidiez ca poti sa le citesti in original… 🙂

    Apreciază

  • 56. fini  |  22 iulie 2009 la 22:36

    Nora te salut bucuroasa.

    Am venit si eu cu harletul ca pe parcela mea au dat buruienile. 😆

    Apreciază

  • 57. tibi  |  22 iulie 2009 la 22:36

    skorpion

    Este cum nu se poate mai frumoasa imaginea despre Grecia ta. Realmente sunt cucerit de frumoasele tale relatari frugale. De ce nu le dezvoltzi ? Chiar ar fi pacat sa ramina toate acele frumuseti numai in imaginarul tau turistic. Chiar as vrea sa vad si eu insula Corfu prin ochii tai. Si as vrea desigur sa vad si Kalambaka din punctul tau de vedere. Ce crezi? E posibil ? 🙂

    Apreciază

  • 58. noradamian  |  22 iulie 2009 la 22:37

    clemy,

    nu stiam de vin! O sa -l tin minte:Robola!

    Am observat, insa, dintr-o discutie din zilele trecute ca iti place Grecia, cu deosebire cea insulara… 🙂

    Si despre Peloponez am inteles ca e frumos, o sa vedem ce spune tibi intr-o postare viitoare 🙂

    Apreciază

  • 59. noradamian  |  22 iulie 2009 la 22:40

    fini,

    esti o gradinarita de nadejde.
    Dar am vazut ca ai venit si cu niste „sirene” parca aduse de pe vremea lui Ulysse 🙂

    Apreciază

  • 60. orangeskorpion  |  22 iulie 2009 la 22:54

    Tibi,

    vad ca pe gazda noastra Nora nu a miscat-o nici cu o pala de vint
    Grecia mea, acea Grecie pe care eu /noi am indragit-o anul trecut…
    😦

    poate o sa raspund provocarii tale (cuvint cu tenta pozitiva), dar nu stiu cind pentru ca ma pregatesc sa ma topesc in soarele criminal al bucurestilor…

    uitasem sa mai mentionez ceva….. fusesem pe o insulitza de linga insula Korfu
    (din pacate nu am retinut numele acelei insule, mica mitica)….

    ei, acolo am ramas impresionati de mirosurile emanate de natura de pe insula,
    un miros cald, maslini, leandri, diverse flori, cedri, iarba…
    un amestec uluitor….dar si caldura pe masura….
    acel miros al naturii in toata splendoarea ei il purtam si acum in nari…

    dupa care a doua zi am umblat vreo 15 km pe jos pe o furtuna teribila, ploaie torentiala in sarje …
    (in Romania erau 12 grade, asa de brusc a scazut temperatura),

    umblam uzi leoarca de-a lungul marii, pe sub podul (rest de pod) printesei Sissi…

    bind lichoarea lor portocalie (din niste portocale mici aduse cindva din China)
    🙂

    ca sa nu racim, ore intregi am umblat uzi leoarca, am si cumparat boarfe de schimb….

    daca iti / va place sa umblati pe jos….merita din plin…

    si mai am o amintire superba, cind s-a oprit curentul pe toata insula..

    paote miine, daca nu va plictisesc…

    Apreciază

  • 61. clemycali  |  22 iulie 2009 la 22:57

    @nora, mi-am petrecut multe vacante in insulele grecesti. Asa ca am avut timp sa le inteleg caracterul si sa le apreciez frumusetea.
    @skorpion, dar eu chiar ti-am raspuns la postarea despre Korfu. Eu iti apreciez parerea buna pe care ti-ai facut-o despre Grecia insulara.

    Apreciază

  • 62. orangeskorpion  |  22 iulie 2009 la 23:04

    danke, Clemy

    insulele sint fascinante….

    mai vorbim,

    clemy, ai dat examenul?
    parca miine daca nu ma inseala memoria..

    bafta!!!

    sau

    succesuri!!!
    :mrgreen:

    sa ai „serviciuri” usoare!

    Apreciază

  • 63. noradamian  |  22 iulie 2009 la 23:11

    skorpion,

    cand am pomenit de insulele ionice, inainte de orice mi-am adus aminte de albastrul de cerneala al marii, de mirosul de flori din aerul insulei, de furtuna, de drumurile abrupte, de pietrele acelea lustruite de valuri din care ti-ai completat colectia… Despre toate lucrurile acelea pe care mi le-ai povestit facandu-ma sa calatoresc si eu putintel cu gandul pe acolo.
    Cum o sa faci, poate si dupa ce te intorci din Tassos, completand atragatoarele impresii de calatorie ale lui tibi din Grecia Continentala cu cele ale tale din insule din Marea Egee… 🙂

    Apreciază

  • 64. clemycali  |  22 iulie 2009 la 23:13

    @skorpion, maine e examenul final.Multumesc de incurajari. 🙂

    Apreciază

  • 65. tibi  |  22 iulie 2009 la 23:16

    fini, fini

    hetairele sunt ele cum sunt, dar melodia ta chiar mi-a adus aminte ca sirenele au incercat sa-l seduca pe Ulisse.

    Eu, ma cam las sedus de perspectiva unui somn bunicel, pentru ca vorba ceea, toate lucrurile bune ori sunt imorale, ori sunt prea putzine, ori ingrasa. 🙂

    NOAPTE BUNA, TUTUROR !

    Apreciază

  • 66. orangeskorpion  |  22 iulie 2009 la 23:17

    Nora,

    nu stiu daca voi ajunge pe Thassos, imi doresc atit de mult, dar……
    om trai si om vedea….

    Clemy,
    am ramas eu uluit de memoria mea…
    :mrgreen:

    mai ales ca am zeci si zeci de probleme/zi in cutia asta (craniana)…

    deci BAFTA TOTALA!!!!!!

    A DEMAIN!

    Apreciază

  • 67. noradamian  |  22 iulie 2009 la 23:30

    skorpion,

    iti doresc mult s-ajungi si pe acolo. Ai, intr-adevar, o memorie a detaliilor exceptionala.

    Gute Nacht!

    😀

    tibi,

    un somnicel bun şi tie, cu vise colorate!…

    😀

    Apreciază

  • 68. noradamian  |  22 iulie 2009 la 23:32

    clemy,

    multă bafta!

    😀

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 920.478 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.439 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 920.478 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat asta: