Duhuri blânde pe dealuri (4)

Iulie 24, 2009 at 12:57 113 comentarii

Câteva crime tot ar fi avut loc şi bătăi, nu mai vorbesc, dacă n-ar fi fost Contu. Nimeni nu ştia de unde vine Contu, cine-i sunt părinţii. Apărea şi dispărea dinspre dealurile împădurite ale Veverului. Era blond şi cioturos. Şi ochii-i erau galbeni. Nu mergea la şcoală. Iarna venea pe un buştean din vârful Hulei. Şi în sus pleca tot pe buştean. Unul  tras de un lup. Mitruţ îl văzuse, putea să jure!  Când ajungea sus pe culmea dealului se aprindeau luminile la hanul părăsit al lui Lele Ană, asta ştiam toţi.  Cu Contu nu se bătea nimeni niciodată. Ba, să nu mint, odată încercase nătărăul de Geri Bugar să-i sară-n spate. Râsu’dracului.
– Lasă, se smiorcăia ticălosul zbătându-se-n braţele Contului, lasă că te prind io odată şi…
– Ce să las, frai-miu? Dacă las, cade! Şi buf cu buburosu-n praf.
Contu ştia toate buruienile, toate păsările. Şi stelele le ştia şi locurile de coropişniţe. Ţinea degetul cel mare între cleşti de rădaşcă. Putea să ţină viespile-n pumni şi una nu-l înţepa.
Ivona îşi lichidează treburile şi pleacă-n Elveţia, la sora ei. Înainte să plece, aşa, ca de despărţire, îmi face horoscopul. Citesc, împreună  cu mama:  „va avea o mare sensibilitate în zona toracică. La şaişpe ani va suferi de pneumonie. Se va căsători la douăştrei de ani cu un om înalt, aspru, cu şapte ani şi jumătate mai în vârstă. Bun gospodar. Are mintea iute, dar, pentru ordonarea gândurilor, se recomandă  următorul exerciţiu: În fiecare zi, stând întinsă pe canapea, să se străduiască să nu se gândească la nimic…”
– I-auzi! Se miră mama. Râdem de ne dau lacrimile.

Ivona ne-o adusese pe Islanda, adică domnişoara Isley. Mama zice că e cam şleampătă, dar mie-mi plac hainele ei largi, colorate în fel şi chip. Nu ştiu de unde apăruse Islanda, dar tare mă bucur că vine la noi în casă. Râde mult, e vorbăreaţă şi are un accent cam caraghios. Nu prea ne omorâm cu pianul, eu nu fac exerciţiile obligatorii, ea nu mă forţează, cânt numai ce-mi place şi o pun mereu să cânte unele bucăţi după care mă-nebunesc, ceea ce-i face o mare plăcere. Niciodată nu se plictiseşte cântând. Într-o zi , când nici nu observase că plecasem, m-am întors după câteva ore, Islanda era tot la pian, cu o farfurie cu checsuri proaspete făcute  de mama.
Cu toată lecţia de la Contu, buburosul nu băgase nimic la bostan Să vezi! Unu’ Aurică Ciorogaru, nou venit printre noi, dintr-un bloc construit în locul magherniţei, vine şi-mi aduce un pisoi cât pumnul.
– Na-ţi-l, spune. E al tău.
– Întinde-o, ţigane, până eşti viu, se repede Geri Bugar. Îl ţiu de mână pe Aurică, cu cealaltă strâng pisoiul la piept să nu mi-l ia buburosu şi-i fac semn cu capul: dinspre Vever apăruse Contu, desculţ, cu un şarpe pe după gât. Geri rânjeşte şi se aşează pe un bolovan de unde  se uită ca prostu’.  Contu-şi dezleagă mânecile bluzei pe care o o ţinea ca pe o traistă şi scoate din ea tot felul de minunăţii: ghinde, un pui de arici, o punguţă cu jir bun de mâncat, două rădăşti într-o cutie. Are şi o ţarcă legată la un picior.
– Rahaturi, mormăie Geri de la distanţă, dar se vede că moare de ciudă. Mâncăm jir, ne jucăm cu ariciul şi cu ţarca. Contu-şi ia ariciul, dar dezleagă ţarca şi o lasă să zboare.
– Ştii, maică-mea a născut o fată, adică eu am o soră. O s-o boteze ca pe tine: Lionora.
Parc-ar fi ziua mea, mă gândesc.
Peste o săptămână e chiar ziua mea şi Saşa îmi dă în dar o carte: „Micul păstor de Piotr Zamoiski” citesc pe copertă. Mă bucur tare mult. Iţu e plecată la şcoala ungurească la Sibiu şi eu nu prea-mi găsesc locul. Citesc cartea pe nerăsuflate. Îmi rămâne-n cap o propoziţie: „Ei, Petea, bine că ţi-ai dat igzamenul, acum poţi să te duci să paşti vacile”.
Citesc fel de fel. Mă uit la fotografia Zoiei Kosmodemianskaia, din altă carte şi mă gândesc că mie mi-ar fi frică şi să mă duc noaptea singură până la cotul Târnavei de la Jibji.
Citesc Baltagul. Noaptea visez că merg pe apa Târnavei neagră ca păcura. Peste dealuri apune soarele. Eu trebuie să ajung la Jibji. Ştiu că acolo o să-l găsesc pe Contu omorât de Geri Bugar.
În noiembrie primesc scrisoare de la Iţu. Îmi scrie:  ” Dragă Kisi Keiko”( ăsta era un nume pe care mi-l dăduse în vară, era al unei artiste dintr-un film care-i plăcuse). “Duminică viu acasă şi dacă te lasă părinţile tale mergem la biserică la noi şi după aia la cinema. Mie poţi să-mi spui de acuma Mirabela, am văzut un film…” Scrisoarea are floricele la colţuri şi jos, pe foaie, desenat un timbru cu o pisică verde.
Îmbrăcate frumos, Duminică mergem la Biserica Franciscană. Ne băgăm degetele în apa sfinţită şi ne udăm fruntea. Pe urmă, căscăm gura un pic pe la statuile strălucitoare (”sunt de aur”, spune, cu mândrie, Iţu) şi mergem la cinema.
– Uite-le pe frăţioarele tale! Se bucură Iţu când ajungem în faţă la Cinema Central.
“Vikingii” filmul văzut zilele acelea de  toată suflarea locului a adus câteva schimbări importante în viaţa noastră de cartier. De pe uscat, bătăliile se mutaseră în bună parte pe apă, dat fiind că anul acelea fusese cam ploios. Pe “lacurile” din gropile fundaţiilor pentru alte construcţii din vecinătate, după fiecare ploaie mai zdravănă, apăreau “corăbii lungi”  făcute cu meşteşug din bucăţi de scândură legate cu sfoară de cânepă. După strigăte războinice ( “Oodin, Oodin”) începeau luptele! Lupte grele! Unele “corăbii” se răsturnau ceeace producea fiori de groază celor care asistau de pe margini. Odată era gata să se termine tragic pentru Fănuţă. Ca de atâtea ori în situaţii de astea, Contu, care era pe aproape dar nu participa la bătălii, îl scosese în ultimul minut, mai mult mort decât viu…

va urma…

Entry filed under: 7301634, grădina cu trufe. Tags: .

Calfe călătoare, ucenici zburători, meşteri rătăcitori şi licenţiaţii peste plan la hectar Nora Damian: Duhuri blânde pe dealuri

113 comentarii Add your own

  • 1. dora  |  Iulie 24, 2009 la 18:50

    nora,

    pana la urma Contu asta era baiat de treaba?

    Iar Itu si-a pus cu siguranta toata priceperea sa-ti deseneze floricele pe la colturile scrisorii. ..

    Daca ma gandesc mai bine ,si eu pecetluiam scrisorelele,catre prieteni, cu cate o inimioara rosie ….o floricea albastra sau o ghirlanda multicolora. 🙂

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  Iulie 24, 2009 la 19:22

    dora,

    servus!

    Contu era eroul, cel care facea dreptate. Un prototip al binelui care apare, ma gandesc, in copilaria celor mai multi, dar in moduri si ipostaze diferite.

    Scrisorelele acelea sunt o valoare , dora! Reprezinta acte artistice autentice 😆

    Apreciază

  • 3. bibliophyle  |  Iulie 24, 2009 la 19:28

    seara buna,
    Vikingi cu Kirk Douglas, asta da, eram copii si era bine.🙂 Frumoasa povestire, frumoase vremuri chiar dac nu erau frumoase : odiiiiiiiiiiiiiiin😆

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  Iulie 24, 2009 la 19:38

    bibliophyle,

    servus!

    Erau frumoase vremurile acelea pentruca noi eram frumosi atunci 100% si viata era o aventura care abia incepea! 🙂

    Pentru noi toti Contu era un fel de Kirk Douglas (Ainar, parca il chema in film)… 😆

    Apreciază

  • 5. bibliophyle  |  Iulie 24, 2009 la 19:49

    @nora, are Kirk Dougla un blog foarte interesant, eu il citesc regulat. Omul are 92 de ani🙂

    http://www.myspace.com/kirkdouglas

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  Iulie 24, 2009 la 19:57

    oho, bibliophyle, TKS!

    ar trebui sa-i trimit fragmentul,tradus in engleza, cred ca nici nu banuia ce impresie puternica facuse cu rolul acela asupra unor copii din cealalta parte a lumii… 🙂

    Oricum , o sa dau o raira pe blogul lui. 😆

    Apreciază

  • 7. dora  |  Iulie 24, 2009 la 21:21

    ce frustrata ma simt cand dau de texte in engleza si nu inteleg nimic.

    Apreciază

  • 8. noradamian  |  Iulie 24, 2009 la 21:28

    dora,

    stii multe lucruri exceptionale! Nu le putem stii pe toate. Nu esti genul de om frustrat! E vorba de un simplu regret asa cum avem fiecare pentru unele lucruri pe care n-am ajuns sa le cuprindem… 🙂

    Apreciază

  • 9. bibliophyle  |  Iulie 24, 2009 la 21:32

    buna seara fetelor🙂

    te poti ajuta pe traducerea lui google, cateodata iese hilar, dar in orice caz poti intzelege textul🙂

    Apreciază

  • 10. noradamian  |  Iulie 24, 2009 la 21:45

    Multzam, bibliophyle!

    Au niste „traducatori” simpatici acolo! Dar e bine ca-i au! 😆

    Apreciază

  • 11. orangeskorpion  |  Iulie 24, 2009 la 21:46

    Pot sa vin si eu cu o amintire?

    Mama mea o iubea foarte mult pe Maria Tanase.

    Parintii mei mergeau des sus pe virful dealului la Lele Ana sau Leleana….
    Se incingeau niste petreceri colosale, erau „sticlarii” de la fosta fabrica Vitrometan
    (o fabrica extraordinara – produse de cristal de o calitate exceptionala, exporturi in draci, astazi o ruina gratie japiteleor de politicieni, care au privatizat-o unui excroc german- exista din pacate si asa ceva – scuzati devierea, dar nu m-am putut abtine sa nu ma revolt…)…

    si in amintirea mea de fost tzinc de vreo citiva ani a ramas cintecul Mariei Tanase

    Valeleu….

    pe care mama mea il cinta cu o placere fantastica…..

    si era atit de frumoasa mama mea…..

    si apoi, iarna, veneam cu sania la vale pe soseaua serpuita pina aproape de Gura Cimpului, dupa care treceam peste Tirnava….(nu erau masini pe atunci, deci nici un pericol), dar apropo, Nora, scurtatura o mai stii, incepea exact vizavi de Leleana, era tare abrupta, cel putin asa imi apare acum in amintire…
    🙂

    Apreciază

  • 12. noradamian  |  Iulie 24, 2009 la 21:54

    skorpion,

    amintirile tale intregesc minunat tot ansamblul! 😆

    Stiu scurtatura, era mare curaj s-o iei pe acolo pana in zona locuita!
    Tot de acolo pleca si alta cale, tot abruptă, scurtătura inspre Bazna. Ajungeai direct la „Lacul fara fund”( ma-nfioram numai cand ma gandeam ce va fi insemnand asta) de unde ajungeai destul de repede in sat si apoi in statiune. Pe tot drumul mirosul de iod era prezent. Mai puternic in zona bailor.

    Apreciază

  • 13. orangeskorpion  |  Iulie 24, 2009 la 21:57

    nu prea imi aduc aminte de mirosul de iod…

    doar de hainele innegrite agatate pe fringhie din cauza negrului de fum de la Copsa Mica…

    Apreciază

  • 14. tibi  |  Iulie 24, 2009 la 22:08

    seara buna
    TUTUROR🙂

    Ce frumos este sa ne mai aducem aminte si de anii puritatii noastre, anii copilariei !
    Chiar avem o acuta nevoie de amintiri de genul acesta, in lumea asta atit de incrincenata !🙂

    Apreciază

  • 15. noradamian  |  Iulie 24, 2009 la 22:09

    Skorpion,

    drumurile alea le bateam aproape saptamanal, vara. De la noi nu era foarte departe.
    De aceea retin si mirosul acela atat de specific. Si acuma Bazna miroase a iod.

    Negrul de fum s-a dus. I-aluat locul acidul. Care nu inegreste dar omoara. Sa speram ca dupa pauza datorata crizei( pana in 2012) se termina si cu acidul.

    Frumos cantecul. Mereu frumos. 🙂

    Apreciază

  • 16. noradamian  |  Iulie 24, 2009 la 22:10

    servus, tibi!

    E refugiul necesar! Si mereu plin de prospetime 🙂

    Apreciază

  • 17. tibi  |  Iulie 24, 2009 la 22:14

    Amintirile mele din copilarie sunt tare amestecate.
    Momente de maxima bucurie, umbrite de intrebari la care nimeni nu putea sa imi raspunda. In fine.

    Eu imi amintesc de exemplu, ca atunci cind aveam vreo patru ani, ma confesam pe limba noastra a copiilor, unui inger blond.🙂 .
    Nu cred ca avea mai multi ani decit mine. si din ce imi amintesc, nu era un inger pe care mi-l inchipuiam eu in imaginatia mea de copil. Cred ca era un inger ceva mai terestru. Dar asta nu aveam eu de unde sa stiu, atunci.🙂

    Apreciază

  • 18. tibi  |  Iulie 24, 2009 la 22:17

    Aproape ca va invidiez pe voi, care copii fiind, aveati la indemina pentru zburdat, vai, lunci, riuri cu bulboane. Eu nu aveam decit o strada anosta, pavata cu pietre de riu. Norocul nostru era ca necirculata fiind, era toata a noastra, a copiilor.🙂

    Apreciază

  • 19. tibi  |  Iulie 24, 2009 la 22:18

    servus

    nora
    dora
    Skorpion
    Teofil
    ALL🙂

    Apreciază

  • 20. noradamian  |  Iulie 24, 2009 la 22:18

    tibi,

    in amintirile de la varsta aceea se amesteca frecvent realitatea cu imaginatia! Sau niste chestiuni imaginate care atunci aveau valoare de realitate. Le-am descalcit si eu pe unele! Probabil de aceea multe lucruri care ne raman in memoria afectiva, mai ales, de atunci, sunt fabuloase! Mult mai bogate si mai puternice intr-un fel, decat tot ce se intampla ulterior pe parcursul vietii 🙂

    Apreciază

  • 21. orangeskorpion  |  Iulie 24, 2009 la 22:34

    tibi,

    poate ma intelegi de ce desi plecat de f. mult timp de acolo,
    am ramas fantastic de legat de acel orasel medieval,
    atestat in 1267,

    mi-au lipsit mereu dealurile aici in bucuresti, cumplit de-a dreptul…nu ma impac nici astazi cu cimpia asta…

    dealurile calarite de mine, vara, iarna, primavara, toamna….

    cu saniile de otel facute extraplat de atitea „trambuline” cautate si troznite cu inversunare,
    cu pantalonii de ski din lina (nu exista fish) de care se agatau tone de sloiuri de gheata,
    patinajul din Puskin Park din buricul oraselului, transpirat prin 3 pulovare,
    ceaiul de 50 de bani la patinoar,

    umblat prin padurile de jur imprejurul oraselului (azi cam modest, dar parca si atunci a fost modest, dar pentru mine este the first!)

    coboritul pe role (am fost singurul din oras atunci cu role) de la leleana pe serpentinele pline de piatra cubica pina imi amorteau picioarele si ma aruncam pe iarba de la marginea drumului…

    joaca din jurul bisericii evanghelice Sf. Margareta…pe la treptele inchisorii, Gefaengnistreppen, prin tot felu’ de unghere medievale,

    Nora, ti-am trimis mai demult o fotografie din avion…poate o postezi intr-o zi..

    🙂

    Apreciază

  • 22. noradamian  |  Iulie 24, 2009 la 22:49

    skorpion,

    minunata descriere! Foarte…vizuala! .9

    Nu mai dau de imagine! 😦

    Oare nu poti s-o pui tu aici ?

    Apreciază

  • 23. tibi  |  Iulie 24, 2009 la 22:51

    skorpion

    Stii bine ca te inteleg perfect, numai ca inteleg de-abia acum, cind calator convins fiind, ma bucur enorm de toate binefacerile peisajelor pe care le vad in calea mea.

    Cind eram mai tinerel, am batut cararile muntilor si nu neaparat pe drumuri marcate. Nu de putine ori, am scapat ca prin minune de tot felul de chestii neplacute. Cred ca ingerul meu blond, despre care nu mai stiu nimic, mi-a vegheat pasii pe acele coclauri, mai stii ?😆

    Apreciază

  • 24. tibi  |  Iulie 24, 2009 la 22:56

    nora

    Mie mama mi-a spus ca atunci cind eram copil, aveam un spirit de observatie nu prea obisnuit la tzinci. De exemplu mi-a spus ca odata, cind aveam vreo cinci ani, cind au venit ‘colindatorii cu capra’ , eu in loc sa ma bucur de ce ziceau ei acolo, Tza Tza Tza capritza Tza, remascam ca acea capra nu are dintzi !:mrgreen:

    Apreciază

  • 25. orangeskorpion  |  Iulie 24, 2009 la 23:00

    tibi,
    🙂

    apropo de spiritul tau de observatie….

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  Iulie 24, 2009 la 23:02

    tibi,

    😆

    Ai observat devreme, banuiesc, ca Mos Craciun poarta pantofii cuiva din familie… 😆

    Apreciază

  • 27. orangeskorpion  |  Iulie 24, 2009 la 23:03

    eu am fost un naiv: credeam in povesti…..
    pe bune!

    dar nu detaliez acum….🙂

    Apreciază

  • 28. noradamian  |  Iulie 24, 2009 la 23:08

    skorpion,

    pe atunci era normal sa crezi in povesti un timp destul de lung 🙂

    Apreciază

  • 29. orangeskorpion  |  Iulie 24, 2009 la 23:18

    dragii mei,

    miine arunc buzduganul pina la Bv, o gura de aer ardelenesc, cu tente medievale, poate pe la pietrele lui solomon pina in poiana, un kuertoes kalacs…

    sa fiti cuminti!
    🙂

    Apreciază

  • 30. fini  |  Iulie 24, 2009 la 23:22

    Apreciază

  • 31. tibi  |  Iulie 24, 2009 la 23:23

    nora

    Din pacate, la mine copil fiind, Mos Craciun nu a venit NICIODATA!

    Venea in schimb, un Mos Gerila, in care eu chiar nu puteam sa cred.
    Nu-mi puteam inchipui, cum un mos care te face sa degeri, poate fi bun!
    Si chiar nu stiu de ce, mie dulciurile nu mi-au placut niciodata. Chiar si acum, sunt foarte selectiv si foarte rar pap cite ceva dulce, desi in timp, am capatat ceva experientza.🙂

    Eh, asta e! Nu cred ca ar trebui sa insist pe latura asta.
    Mai am amintiri frumoase din copilarie, cu duiumul.🙂

    Apreciază

  • 32. noradamian  |  Iulie 24, 2009 la 23:30

    Skorpion,

    ma miram sa ramai pe caldurile astea acasa! Sa fiti si voi cuminti si sa veniti incarcati de energia Poienii, ba sa aveti si in plus pentru noi… 😆

    Apreciază

  • 33. noradamian  |  Iulie 24, 2009 la 23:30

    fini,

    bine ai venit! Cu un dar minunat! 😀

    Apreciază

  • 34. noradamian  |  Iulie 24, 2009 la 23:31

    tibi,

    inseamna ca n-ai suferit cand i-a facut vant Mos Craciun uzurpatorului Gerila…
    Cred ca erai un pusti atent care reflecta în sine la orice observa in jur 🙂

    Apreciază

  • 35. fini  |  Iulie 24, 2009 la 23:31

    Salut! 🙂

    Astazi calculatorul imi face figuri,abia am reusit sa intru.

    Apreciază

  • 36. noradamian  |  Iulie 24, 2009 la 23:32

    fini,

    si aici din cand in cand merge destul de greu platforma!

    Dar nu pentru multa vreme…🙂

    Apreciază

  • 37. tibi  |  Iulie 24, 2009 la 23:33

    Servus fini🙂

    Frumoasa melodie ! Multzam !

    Apreciază

  • 38. fini  |  Iulie 24, 2009 la 23:33

    Servus Nora! 🙂 Noapte buna Nora! 😆

    Apreciază

  • 39. tibi  |  Iulie 24, 2009 la 23:38

    nora

    Probabil ca ai dreptate.

    Ce stiu sigur, este faptul ca eu tot un soi de ‘pusti’ am ramas si acum.
    Refuz sa ma maturizez, ca in felul acesta as imbatrini.
    Si ca sa fac o parafraza devenita celebra, „decit batrin, mai bine mort”!😀

    Sper sa mor tinar si ferice, indiferent la ce virsta se va intimpla acest lucru.
    Pina atunci … ZBURD !🙂

    Apreciază

  • 40. noradamian  |  Iulie 24, 2009 la 23:41

    Noapte buna, draga fini! 🙂

    Apreciază

  • 41. noradamian  |  Iulie 24, 2009 la 23:44

    tibi,

    cred ca ai reusit! Se simte in ce spui si in felul in care comunici ceva tineresc.
    Un spirit placut.

    🙂

    Apreciază

  • 42. tibi  |  Iulie 24, 2009 la 23:44

    skorpion

    week end placut !

    Apreciază

  • 43. tibi  |  Iulie 24, 2009 la 23:52

    multumesc nora🙂

    Probabil ca de aici deriva si un soi de teribilism care ma caracterizeaza, probabil de aici deriva si faptul ca nu intotdeauna sunt suficient de explicit, lumea ma percepe deseori ca fiind nepoliticos, in timp ce eu nu sunt decit un soi de tip cu o directeţe care uneori deruteaza. Ce sa fac? Asta sunt !
    Sa pun un zambilc😦 ? Sau unul asa🙂 ?
    Nici eu nu stiu !

    Noapte buna!

    NE MAI CITIM SI MIINE ! 🙂

    Apreciază

  • 44. noradamian  |  Iulie 25, 2009 la 00:00

    tibi,

    „teribilismuluil” de care vorbesti i-as spune mai degraba franchete!🙂 🙂 🙂

    Asa-i?

    Noapte buna, tibi!

    😀

    Apreciază

  • 45. tibi  |  Iulie 25, 2009 la 00:09

    Da nora

    Cred ca asa e. Franchete. Asta e cuvintul. Nu stiu sa viclenesc. Spun intotdeauna ce gindesc, chiar si daca acest lucru este in defavoarea mea. Multumesc pentru.🙂

    Apreciază

  • 46. dora  |  Iulie 25, 2009 la 14:30

    Salut,salut!

    Azi se pare ca trece zapuseala si vom respira mai voios.

    🙂 nora,

    esti nemaipomenita!Gasesti intotdeauna un cuvant bun,incurajator.Asa-!,daca nu stii tot, te folosest de ce sti mai bine si incerci sa-ti suplinesti lacunele.

    Mi-e dor de muzica!La racoare pe-n-serat,poate ne delectam cu ceva acorduri…fine

    Apreciază

  • 47. tibi  |  Iulie 25, 2009 la 15:49

    servus
    TUTUROR
    🙂

    Return to Innocence – Enigma

    Apreciază

  • 48. tibi  |  Iulie 25, 2009 la 15:58

    Copiii care se iubesc

    Jacques Prevert

    Copiii care se iubesc se-mbratiseaza in picioare
    Langa portile noptii
    Si trecatorii care trec ii arata cu degetul
    Dar copiii care se iubesc
    Nu sunt acolo pentru nimeni
    Si numai umbra lor
    Inlantuita umbra tremura in noapte
    Starnind mania trecatorilor
    Mania si dispretul lor si rasetele si invidia
    Copiii care se iubesc nu sunt acolo pentru nimeni
    Ei sunt in alta parte dincolo de noapte
    Mult mai presus decat lumina zilei
    In orbitoarea stralucire a primei lor iubiri.

    Apreciază

  • 49. tibi  |  Iulie 25, 2009 la 16:04

    Cleopatra si Pavel Stratan- Refrenul dulcilor povesti

    🙂

    Apreciază

  • 50. tibi  |  Iulie 25, 2009 la 16:11

    Coldplay – Life In Technicolor ii (HD)


    🙂

    I see you later.

    Apreciază

  • 51. dora  |  Iulie 25, 2009 la 16:30

    tibi,

    excelent -Copiii -adica la orice varsta care se iubesc trec peste conveniente fabricate,de cai care n-au fost copii niciodata….:)

    Apreciază

  • 52. tibi  |  Iulie 25, 2009 la 16:45

    Asa e dora, asa e

    Dar uite aici generatzia fiului meu :

    Daca ei se simt deja batrini, noi cum suntem ???

    Apreciază

  • 53. tibi  |  Iulie 25, 2009 la 17:05

    pentru dora
    et bien sur, 4 ALL

    Goran Bregovic/Kalashnikov

    Melodia desigur, NU Kalashnikoava !

    😆

    Apreciază

  • 54. noradamian  |  Iulie 25, 2009 la 17:24

    dora, tibi,
    salut!

    🙂

    Apreciază

  • 55. tibi  |  Iulie 25, 2009 la 17:26

    salut voios
    nora
    🙂

    Apreciază

  • 56. noradamian  |  Iulie 25, 2009 la 17:27

    Va delectati cu acorduri fine
    Dupa caldura, iata, vine
    Un pic de aer proaspat de furtună,
    Cu ganduri vioaie alergand pe-o struna…

    😆

    Apreciază

  • 57. noradamian  |  Iulie 25, 2009 la 17:28

    tibi,

    servus!

    😆

    Apreciază

  • 58. noradamian  |  Iulie 25, 2009 la 17:29

    Iar astea-s din partea lui Lucian Blaga, pentru clujeni si nu numai:

    ” Ce te miri ca-n Cluj, prin soc şi nuc,
    mierla fluiera ca un haiduc?
    Pune mierla-n glas si-n cant ce stie,.
    Fost-a Clujul scaun de domnie
    …………………………………
    Unde-i cimitir, erau podgorii,
    struguri frămantau in căzi, feciorii
    Li s-adat de -atunci, la toti, sa-şi culce,
    crucea oaselor in huma dulce

    Unde-i caldarâm erau livezi
    Lucruri fost-au unde umbre vezi
    Fost-a Clujul scaun de domnie
    Mierla fluiera-n vant ce stie.”

    Apreciază

  • 59. tibi  |  Iulie 25, 2009 la 17:46

    E vesnica pe lume doar schimbarea
    Percy Bysshe Shelley

    Suntem ca norii iuti, lunecatori,
    Ce-nvaluie, la miezul noptii, luna:
    O clipa trec, semeti, stralucitori
    Si pier in bezna pentru totdeauna.

    Suntem ca niste lire vechi, vibrand
    In fel si chip sub fiecare boare:
    Nici un acord, in trupul lor plapand,
    Cu celelalte n-are-asemanare.

    Un vis ne otraveste cand dormim.
    Un gand ne pangareste-apoi trezia.
    Totuna-i de simtim sau de gandim
    De plangem sau de stim ce-i bucuria.

    Oricata bucurie sau dureri
    Ne-asteapta, fara de capat e cararea.
    Si maine pentru om nu-i ce-a fost ieri
    E vesnica pe lume, doar schimbarea.

    Apreciază

  • 60. noradamian  |  Iulie 25, 2009 la 18:01

    tibi,

    frumoase versuri!

    Schimbarea e o lege, nu putem sa-i stam impotriva! Dar putem pastra, totusi, ceva neschimbat in sufletul nostru, ceva ce ne defineste… 🙂

    Apreciază

  • 61. tibi  |  Iulie 25, 2009 la 18:06

    nora

    Ai dreptate; putem pastra neschimbat in sufletul nostru orice vrem, sau credem noi ca a fost, sau este important, duios, vibrant, frumos …

    Dar cel mai sigur lucru pe lumea asta, este totusi schimbarea…
    Si e bine ca e asa !🙂

    Apreciază

  • 62. tibi  |  Iulie 25, 2009 la 18:15

    Sfântul Francisc din Assisi
    (1181 – 1226, Italia)

    Cântarea fratelui soare sau a fapturilor

    Preaînalte, atotputernice si bunule Doamne
    Tie lauda, cinstirea si toata binecuvântarea.
    Doar Tie, Preaînalte, ti se cuvin toate
    Si nici un om nu-i vrednic sa-ti spuna pe nume.

    Laudat fii, Doamne al meu, cu întreaga ta facere,
    Întâi de toate fratele soare
    Cel care ne daruie ziua si prin el ne luminezi pe noi.
    Frumos este si straluceste în toata maretia,
    pe tine, Preaînalte, întruchipându-te.

    Laudat fii, Doamne, al meu, pentru sora luna si pentru stele
    Pe ceruri Tu le-ai dat viata limpezi, pretioase si frumoase.

    Laudat fii, Doamne al meu, pentru fratele vânt
    Si pentru cer si nori si senin si orice vreme
    Prin care ajutor esti fapturilor Tale.

    Laudat fii, Doamne al meu, pentru sora apa
    De mult folos, umila, pretioasa si în neprihana

    Laudat fii, Doamne al meu, pentru fratele foc,
    Prin care noaptea luminezi
    El este frumos si vesel, puternic si plin de viata.

    Laudat fii, Doamne al meu, pentru sora noastra maica tarâna
    Care ne poarta si ne hraneste
    Si da la iveala multe si felurite fructe cu flori colorate
    si iarba.

    Laudat fii, Doamne al meu, pentru cei care iarta,
    Din dragoste pentru Tine si care îndura boli si încercari;
    Fericiti cei care îndura în pace,
    Caci de tine, Preaînalte, vor fi încoronati.

    Laudati fii, Doamne al meu, pentru sora noastra moarte trupeasca
    De care nici un om viu nu poate scapa;
    Nefericiti cei care mor în pacatul de moarte,
    Fericiti cei care sfârsesc îndeplinind preasfânta vointa a Ta.

    Caci moartea a doua cu nimic nu le va dauna.

    Laudati si binecuvântati pe Domnul pentru toate aducând
    multumire
    Si cu mare umilinta slujiti-L.

    Apreciază

  • 63. tibi  |  Iulie 25, 2009 la 18:21

    Kostas Ouranis
    (1890 – 1953, Grecia)

    Rugaciune catre îngerul pazitor

    Îngere pazitor
    cel ce ai stat lânga sufletul meu de copil
    si m-ai acoperit cu aripile tale mari
    în nopti salbatice:
    nu am uitat –
    ploaia biciuia ferestrele
    în timp ce vântul mânios
    clatina din temelie casa;
    eu vegheam
    si inima mea
    asemeni unei pasari tremura de frica
    sa nu se sparga geamurile
    lasând sa intre-n camera
    înaltându-se în fata mea,
    cu hohote de râs si mugete
    spiridusi si duhuri rele,
    trimisii lumii aprige de dedesubt.

    Îngere pazitor,
    cel ce dadeai viata si cuvânt
    fiecarui lucru,
    care faceai din orice zi a mea
    un miracol,
    primeste rugaciunea pe care ti-o trimit;
    fie ca ea sa te gaseasca
    precum porumbita ramul de maslin
    ca din nou sa vii în viata mea
    si sa ma aperi.

    O, îngere al meu pazitor
    fa sa revina anii copilariei mele
    cu focul lor umbros
    de fragi salbatici
    si viata mea neîmpacata
    cu lacrimi sa se-mpodobeasca
    asa cum o biserica se împodobeste
    cu mirt si ramuri de finic…

    Apreciază

  • 64. tibi  |  Iulie 25, 2009 la 18:39

    🙂

    Apreciază

  • 65. noradamian  |  Iulie 25, 2009 la 19:16

    tibi,

    TKS pt. minunata ruga a lui Francis d’Asissi! Si pentru Ouranis( un poet de care nu stiam)! 😀

    Apreciază

  • 66. dora  |  Iulie 25, 2009 la 19:19

    tibi,

    oau, ce promt ai fost! 😆

    Cine tresare la ritmurile lui Goran nu poate fi batran.

    Cei care dansau erau si de varsta fiilor tai si de varsta …mai,mai….:)

    Versurile si muzica sunt minunate.Ne indeamna la nostalgie,la retrairea inocentei,la reincarcare cu to ce am acumulat mai frumos si mai bun din viata.

    Timpul nu stagneaza,nici noi.Evolutia este lege, si atunci cand avem impresia ca omul mai mult distruge decat construieste.

    scuze,da’trebuie sa-l mai ascult odata pe Goran Bregovic 😆

    Apreciază

  • 67. tibi  |  Iulie 25, 2009 la 19:29

    nora
    dora

    Acum imi vine sa va postez cea mai frumoasa poezie (dupa parerea mea) a lui Minulescu

    Ion Minulescu
    Nu sunt ce par a fi

    Nu sunt ce par a fi –
    Nu sunt
    Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!…
    Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
    Sau prea curând,
    Sau poate prea târziu…
    M-am resemnat, ca orice bun creştin,
    Şi n-am rămas decât… Cel care sunt!…

    Sunt cel din urmă strop de vin
    Din rustica ulcică de pământ
    Pe care l-au sorbit pe rând
    Cinci generaţii de olteni –
    Cei mai de seamă podgoreni,
    Dintre moşneni
    Şi orăşeni –
    Strămoşii mei, care-au murit cântând:
    „Oltule… râu blestemat…
    Ce vii aşa turburat”…
    Dar Oltul i-a plătit la fel
    Cum l-au cântat şi ei pe el…
    Şi cum – mi-e martor Dumnezeu –
    Astăzi, nu-l mai cânt decât eu!…

    Pe mine, însă –
    Ce păcat
    Că vinul vechi, de Drăgăşani,
    M-a întinerit cu trei sute de ani,
    Când fetele din Slatina
    Cu ochii mari cât strachina,
    De câte ori le-am sărutat,
    M-au blestemat
    Să-mi pierd cu minţile
    Şi datina,
    Să nu mai fiu cel care sunt
    Cu-adevărat,
    Şi ca să fiu pe placul lor,
    Să le sărut doar la… culesul viilor,
    În zvonul glumelor zvârlite-n vânt
    Pe care Oltul, când le prinde –
    Oricât ar fi de turbure –
    Se limpezeşte
    Şi se-ntinde
    Cu ele până-n Dunăre!…

    La fel şi eu, ca orice bun creştin,
    Pe malul Oltului, cândva,
    Mă voi întinde tot aşa,
    Când cel din urmă strop de vin
    Îl voi sorbi tot din ulcica mea,
    Nu din paharul de argint, al altuia –
    Pahar străin!…
    Şi-abia atunci voi fi cu-adevărat
    Cel care-am fost –
    Un nou crucificat –
    În vecii vecilor… Amin!…

    Apreciază

  • 68. dora  |  Iulie 25, 2009 la 19:29

    nora,tibi,

    sa spun un secret(sa nu ma auda nimeni):imi place si cum arata tipul. 🙂

    am dansat un pic;la asa ritm picioarele nu rezista sa stea cuminti. 🙂

    Apreciază

  • 69. dora  |  Iulie 25, 2009 la 19:37

    Apreciază

  • 70. tibi  |  Iulie 25, 2009 la 19:41

    nora

    Am fost la Asissi; te rog sa ma crezi ca ce am vazut acolo, este foarte greu de imaginat! Trei biserici suprapuse una peste alta, pe o coasta de deal. Mormintul Sfintului Francisc, „il poverello” – patronul Italiei – , se afla in catacomba situata la baza. Celelalte doua biserici, construite de expertzi militari in constructzii, nu aveau decit menirea de a proteja ramasitele sfintului, de ‘amatorii de relicve’.

    Tot aici, in imediata apropiere, se afla resedintza de vara a pontifilor.
    Intreg asezamintul impune un respect greu imaginabil daca nu vezi pe viu, despre ce este vorba acolo. Poemul pe care l-am postat, este la egala distantza in ceea ce priveste nasterea poeziei italiene filosofic-teologica, alturi de marele Dante.

    Pe Ouranis l-am descoperit recent, DUPA ce am revenit din Grecia.🙂

    Apreciază

  • 71. noradamian  |  Iulie 25, 2009 la 19:45

    dora,

    servus!

    🙂

    Sa-ti spun un secret: Si mie-mi place cum arata tipul!… 😆
    L-am vazut/ascultat live acum doua veri in Piata Mare din Sibiu, intr-o seara caniculara ca si acum.
    Cateva mii de persoane cantau atunci cu el refrenul Ka-lash-ni- kov si altele… 🙂

    Apreciază

  • 72. noradamian  |  Iulie 25, 2009 la 19:48

    tibi, 67,

    intr-adevar in poemul asta atat de frumos Minulescu nu e ce parea a fi din altele( de altfel foarte frumoase) 🙂

    Apreciază

  • 73. tibi  |  Iulie 25, 2009 la 19:49

    dora

    La care tip te referi ?? La Iggy, sau la Goran !!
    Eu cred ca la amindoi !!🙂

    Dar fara gluma, amindoi sunt niste artisti desavirsitzi !! NU ??

    Apreciază

  • 74. noradamian  |  Iulie 25, 2009 la 19:51

    tibi,

    e un loc impresionant dupa cum il descrii… Pe masura vietii neobisnuite a Sf. Francisc

    Apreciază

  • 75. noradamian  |  Iulie 25, 2009 la 19:52

    tibi,

    la 71, eu vorbeam de Goran 😀

    Apreciază

  • 76. dora  |  Iulie 25, 2009 la 19:58

    Apreciază

  • 77. tibi  |  Iulie 25, 2009 la 20:07

    nora

    De acord, dar la 68, dora a fost prima care a marturisit !!🙂
    Sa fie de vina oare sf. Francisc ?? „) Glumesc desigur. (bolovanos cum sunt, se pare ca tre’ sa precizez!🙂 ).

    Revin, dar numai partzial,, la Asissi. Sigur ca daca treci prin Italia si nu vezi Florence, Vatican, Venice, (mai sunt si alte locuri pe care eu am avut norocul sa le vad fie si in treacat), dar daca nu vezi acea uluitoare constructzie de la Asissi, practic nu stii ce a insemnat spiritul acelor vremuri. Am avut si marele noroc de a urmari pe viu, o ‘missa’. Cred ca am si poze. Cred ca am si ceva insemnari. Dar pe vremea aceea, insemnarile mele rar erau inchegate in propozitzii.🙂

    Apreciază

  • 78. dora  |  Iulie 25, 2009 la 20:11

    Mi-e greu sa sa navighez printre versuri de iubire,rugaciuni pioase si muzica moderna.

    Apreciază

  • 79. noradamian  |  Iulie 25, 2009 la 20:11

    tibi,

    important e sa marturisesti… 😆

    Cat despre insemnarile tale mai putin consistente de atunci, se pot reconstitui, sa sti! 😀

    Apreciază

  • 80. dora  |  Iulie 25, 2009 la 20:14

    nora,

    in acest caz te invidiez!Eu nu l-am vazut cantand live pe Goran.Imi place!

    tibi,

    nu trebuie sa fii gelos hi,hi,hi! Imi place si barbatul….. Goran 🙂

    Apreciază

  • 81. tibi  |  Iulie 25, 2009 la 20:19

    dora

    Iar sunt eu de vina pentru.😦

    Cer iertare pios, dar eu la modernism nu am de gind sa renunt, iar la poezele nici macar atit. Sper numa’ ca nu te superi prea tare pe mine,😦 ca le propun alternativ. Bine ?

    Apreciază

  • 82. tibi  |  Iulie 25, 2009 la 20:25

    nora

    sigur ca acele impresii inca vii in mintea mea se pot reconstitui. Problema e ca nu prea am nici timp, nici chef; daca nu eram hotarit sa inchei niste impresii din Grecia, ramineau la stadiul de schitza si acum. Ma chinui acum, cu Kalambaca. Am promis-o; dar imi vine greu sa o finisez. Nu stiu de ce.

    dora

    Ma incearca pe mine multe simtzaminte dar, gelozia nu e printre ele; nici invidia, de exemplu!🙂

    Apreciază

  • 83. dora  |  Iulie 25, 2009 la 20:32

    Apreciază

  • 84. dora  |  Iulie 25, 2009 la 20:43

    tibi,

    foarte bine!

    Insemnarile acelea scoate-le la lumina ,sunt valorose daca au fost facute cu inocenta si sub imperiul impresiei la fata locului.Cizelarea las-o pe seama criticului de arta ,or al scriitorului . Acum te-ai rafinat si ai din toate acestea….pe mine m-ar impresiona si o descriere mai naiva de a ta,dar n-am io norocul. 😆

    Apreciază

  • 85. dora  |  Iulie 25, 2009 la 20:48

    tibi,

    doar nu m-ai luat in serios! Trebuia sa-mi maschez cumva marturisirea legata de artist.

    E bine??? 😆

    Cu invidia sunt de acord….cu gelozia e alta poveste.

    Apreciază

  • 86. tibi  |  Iulie 25, 2009 la 21:01

    dora

    Insemnarile mele din Grecia, vor ajunge desigur, la lumina blogului, cindva.🙂
    Nora stie cind, ca eu am rugat-o sa intirzie.🙂 Nu la infinit, desigur.

    Daca nu ai fost atenta, repet ca daca vrei insemnarile mele in avans, nu ai decit sa le soliciti doamnei nora. Sau mie, daca ii spui doamnei nora sa imi dea mailul tau.

    Si daca nici marturisirile mele facute la aceasta tema ceva mai sus, nu denota suficienta naivitate si naturaletze si candoare si spirit copilaresc, atunci inseamna ca trebuie sa ne definim termenii. NU ???🙂

    Apreciază

  • 87. fini  |  Iulie 25, 2009 la 21:34

    „COPILARIA ESTE INIMA TUTUROR VARSTELOR” LUCIAN BLAGA

    Copilarie

    sanziana badea

    As vrea sa raman copil
    Pentru totdeauna!
    As vrea sa ma joc ,
    Sa alerg desculta,
    Sa construiesc castele de nisip ,
    Si sa prind fluturi
    Sa-mi pun cirese la urechi
    Si sa fiu alintata.
    Daca s-ar putea ,
    As ridica ruga Lui Dumnezeu
    Sa ramana mama mama,
    Tata tata
    Si sa nu devina bunic.bunica.
    Si eu ,
    Printesa lor iubita
    Ce pacat ca nu se poate
    Ca eu sa fiu copil mereu!
    Legea firii este ca toti copiii
    Sa devina parinti de copii
    Si sa retraiasca copilaria
    Cu ochi si suflet de parinti

    Apreciază

  • 88. noradamian  |  Iulie 25, 2009 la 21:37

    fini,

    servus!

    Ce frumoase versuri si ce adevarata e legea firii:

    „…toti copiii
    Sa devina parinti de copii
    Si sa retraiasca copilaria
    Cu ochi si suflet de parinti”

    🙂

    Apreciază

  • 89. fini  |  Iulie 25, 2009 la 21:40

    Salut pe cei din Gradina! 🙂

    Apreciază

  • 90. dora  |  Iulie 25, 2009 la 21:40

    vai,vai cum le rastalmacesti,tibi!

    De naivitate si spirit copilaresc poti vorbi doar la inceputurile marturisirilor …..despre naturalete si candoare tot timpul cand e vorba de cineva ca tine.

    M-as bucura sa-mi scrii pe email.Roag-o pe nora sa ti-l dea. 😆

    Apreciază

  • 91. tibi  |  Iulie 25, 2009 la 21:43

    servus fini !

    Gradinarii te saluta !🙂

    Apreciază

  • 92. dora  |  Iulie 25, 2009 la 21:44

    fini,

    servus!

    Ti-ai facut intrarea cu versuri duioase.Am fost copii,am devenit parinti,copiii nostri la randul lor parinti …si asa viata isi urmeaza cursul firesc. 🙂

    Apreciază

  • 93. tibi  |  Iulie 25, 2009 la 21:46

    dora,
    ce sa fac ? Am mai spus ca din cind in cind, am ‘limba batuta in cuie’ si una vreau sa spun, alta iese …😆

    Cu mailu’ se rezolva cred.

    Apreciază

  • 94. fini  |  Iulie 25, 2009 la 21:57

    „Copilaria. Singurul paradis pierdut.” Valeriu Butulescu – Noroi aurifer.

    DIN COPILARIA MEA

    de Lucian Blaga

    Păşteam cu alţii gâştele-n arinişti.
    Cu gângurit de aur îmi venea câte-un boboc
    şi îmi prindea cu prietenie-n cioc
    sfârcul urechii
    şi plopii tremurau străvechii.

    Când toropit priveam prin gene
    cum boii se mişcau prin flori de sânziene
    pe sub sălcii,
    mă miram că ei nu văd
    cu vârful coarnelor ca melcii,
    şi boii – boii-şi rumegau căldura pe sub sălcii.

    Când mă trânteam în pajişte pe spate
    cu ochii către bolta în senin,
    mă-nchipuiam întins cu foalele pe cer,
    lin
    răzimat pe coate.

    Şi-mi mai aduc aminte
    într-un lan de cînepă
    o sperietoare pestriţă de paseri
    se sprijinea
    în par, ca vînturi s-o alinte.

    Ciorchine de turbări avea cercei,
    o vrabie-şi făcuse cuib în pălăria ei.

    Râdeau copiii toţi de ea,
    dar mie mi-era milă
    şi-o iubeam.
    Şi singur socoteam: ea mi-e aproapele
    şi o iubeam.
    Şi mă credeam un mucenic.

    Apreciază

  • 95. fini  |  Iulie 25, 2009 la 22:01

    Tibi servus!

    Un servus tot de Gradinar 😆

    Apreciază

  • 96. noradamian  |  Iulie 25, 2009 la 22:05

    fini,

    n-am auzit de poetul Butulescu!
    Chiar ca avem aur pe sub talpi si habar n-avem!

    Imi place mult,asta din poezia lui Blaga( exercitiu de candoare :)):

    „o sperietoare pestriţă de paseri
    se sprijinea
    în par, ca vînturi s-o alinte.

    Ciorchine de turbări avea cercei,
    o vrabie-şi făcuse cuib în pălăria ei.

    Râdeau copiii toţi de ea,
    dar mie mi-era milă
    şi-o iubeam.
    Şi singur socoteam: ea mi-e aproapele
    şi o iubeam.
    Şi mă credeam un mucenic.”

    Apreciază

  • 97. fini  |  Iulie 25, 2009 la 22:11

    Apreciază

  • 98. fini  |  Iulie 25, 2009 la 22:14

    Nora ma cucur ca-ti place.

    Apreciază

  • 99. noradamian  |  Iulie 25, 2009 la 22:15

    fini,

    si Gluck imi place! 🙂

    Apreciază

  • 100. fini  |  Iulie 25, 2009 la 22:17

    Ina un servus cucuros! 🙂

    Uite Ina ca si bunicii isi retraiesc bucurosi copilaria impreuna cu nepoteii.

    Apreciază

  • 101. fini  |  Iulie 25, 2009 la 22:20

    Nora,
    2
    (cucurie) 😆

    Apreciază

  • 102. noradamian  |  Iulie 25, 2009 la 22:20

    fini,

    pe deplin!

    😆

    Apreciază

  • 103. fini  |  Iulie 25, 2009 la 22:21

    Nora, nu-mi iesi figura:
    2
    (cucurie)

    Apreciază

  • 104. fini  |  Iulie 25, 2009 la 22:24

    Iti traduc bucurie la patrat.Pun doiul unde trebuie,dar nu mi-l copiaza cum vreau eu. Cred ca nu i-am prins spilul.

    Apreciază

  • 105. noradamian  |  Iulie 25, 2009 la 22:24

    Dar eu inteleg, fini!… 😆

    Apreciază

  • 106. fini  |  Iulie 25, 2009 la 22:31

    Nora,

    d-apai daca ai legatura cu matematica,cred si io ca intelegi. 🙂

    Apreciază

  • 107. fini  |  Iulie 25, 2009 la 22:33

    Vad ca Ina si Tibi s-au retras , cred ca-i cazul sa-ti spun
    „Noapte buna!” Nora.

    Apreciază

  • 108. noradamian  |  Iulie 25, 2009 la 22:34

    fini,

    matematica si muzica, se spune, au ceva comun in spiritul lor 😆

    Apreciază

  • 109. noradamian  |  Iulie 25, 2009 la 22:35

    noapte buna, fini!

    Pe maine!

    🙂

    Apreciază

  • 110. dora  |  Iulie 25, 2009 la 22:39

    Cum sa ma retrag fara sa-mi iau la revedere?

    Sa fim cucurosi cand avem nepotei.Inseana ca ne-am facut datoria cu perpetuarea speciei…vai ce prozaic suna!

    Apreciază

  • 111. noradamian  |  Iulie 25, 2009 la 22:45

    Noapte buna, dora

    somn usor, all!

    🙂

    Apreciază

  • 112. dora  |  Iulie 25, 2009 la 22:46

    acum ca am urcat in sferele muzicii suave cu Gluck,ma pot duce la nani.

    noapte buna nora,fini,tibi! 🙂

    Apreciază

  • 113. fini  |  Iulie 26, 2009 la 10:15

    Duminica frumoasa Nora!

    Legatura dintre matematica si muzica a fost demonstrata stiintific de Pitagora. 🙂
    Noi, urmeaza sa descoperim si sa ne trecem prin simturi latura spirituala a lor.
    Ritmul,fara de care nu este de conceput muzica, este o matamatica aplicata.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 877,037 hits

Grădina de hârtie

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2,338 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 877,037 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: