Partidul unic tot înainte? Până când?

Odată ce, cum necum, am intrat în Europa, ne considerăm părticică din lumea democrată. Normal. De acum ne-am luat soarta-n mâini, ne-o administrăm „prin noi înşine” liniştiţi cu  promisiuni grijulii din partea guvernanţilor, dar  şi prin zbaterea sindicatelor(încercănate de atâtea griji) şi mai cu seamă prin încrederea în cei pe care-i alegem. Doar de două zeci de ani tot alegem: şef de asociaţie  şi şef de formaţie. Cine plăteşte berea şi cine spală vasele. Şefi de galerie  şi şefi de cancelarie.  Şefi de sindicate şi şefi de judeţe. Consilieri şi primari. Partid şi preşedinte. Acuma că am priceput cum stau lucrurile cu democraţia, că i-am populat cadrul şi ne-am ales preferaţii aşa cum ni s-a indicat când ni s-a dat foaia  gata liniată, aşteptăm să confirme. Tot de  douăzeci de ani. Între timp îl zărim pe şeful de asociaţie ori de fundaţie, trecând la treabă preocupat  să-şi tragă nişte foloase care, crede el, ar trebui să i se cuvină (nu oricine poate face munca asta); consilieri de la primării, directori de agenţii de stat progresând impresionant de la un an la altul, munca lor ajungând la nivel de artă, arta de a face bani neimpozabili doar dând nişte telefoane. (Asta pe lângă  drepturi, sporuri şi privilegii hotărâte tot de ei, că doar suntem în capitalism). Mai sunt?…  Destui, dar nu-i pomenesc decât pe cei mai vizibili. Primari şi şefi de judeţe, deveniţi profesionişti PR, care-ntr-un mandat ţes relaţii, în două, le ung şi le măresc rentabilitatea personală, iar dacă prind şi următorul devin perfect rutinaţi, ba chiar plictisiţi  de prea mult şi prea bine. Plus că din calitatea de absolvenţi de şcoală de partid şi-au agonisit la pachet seturi de  diplome  pentru diverse  specialităţi aflate pe piaţa liberă. Că vorbeam de  aşteptata confirmare, cea mai banală probă privind modul de valorificare, unic şi original, al pluripartidismului autohton o avem de ani de zile sub nas: pe fiecare filă a travestitei noastre tranziţii figurează, vizibil sau cu cerneală simpatică,  ştampila partidului domnului iliescu( indiferent de rezultatul alegerilor). Împreună cu reţeaua lor de acoliţi din orice partid, din orice cotlon al instituţiilor autohtone şi de prin jurul lor,  înglobează mai tot ce mişcă-n politică şi finanţ. Aşa că nu-i de mirare cum de a ţinut  farsa jucată în trecuta stagiune legislativă de corpul de balet al  manechinului dansând lasciv pe gustul  mercenarilor curvari ai bossului bostănar. (Precum perversul acela mic cu diplomă de gogoşerie care a-ncercat la justiţie şi, ratând, a sfârşit prin a întregi haremul de consolatori ai  manechinului). Nu-i de mirare că mulţi dintre aleşi şi aleşii de aleşi, ţin cursuri de democraţie… Am sperat, recunosc, că văzându-i ieşiţi din „oroare” şi având şansa de a li se exonera şi de data asta catastrofalele pagube produse sănătăţii naţionale, vor avea o mică tresărire de conştiinţă civică. Că diplomaţii cu serviete pesede revenind la masa puterii legitim şi  oficial îşi vor respecta onorabilul statut acordat de tot-mai-prostănacii alegători de mici, tricouri şi felinare roşii preluate pe carnet din magaziile gospodăriilor partidului unic. Dar, curva, tot cu ale ei: acuma s-a săturat de onorabilitate, uită că e parte respectabilă şi responsabilă şi îşi revendică drepturile de minoritate politică discriminată. Încă mai sper că n-o s-ajungem să le mulţumim că ne lasă să le plătim berea şi să le spălăm vasele murdare.