Angela Bratsou: Toamna

Postat de angel în „biblioteca din chioşc”

Dupa cateva ploi scurte si involburate, natura greceasca s-a trezit la viata. Iarba a rasarit din nou, pomii au dat in frunze noi, alaturi de cele galbene, rosiatice si gri …verdele lor , crud se zice parca, e semn de vigoare. La Gardiki , la peste 1100 de metri inaltime, toate acestea se repeta an de an. Si noi, an de an ne bucuram de ele. Acum mergem sa facem gemuri de prune si mere cu gutui. Obligatoriu, munca se face in bucataria de vara, de la parterul casei, in cazan mare de arama, pus pe foc in soba de metal… Tot invartind cu liguroiul, mancam nuci proaspete si castane coapte. Toate din gradina noastra. In casa noastra atat de tacuta de obicei, acum e muzica vesela si lumina multa. Sunt multi cei care, ca si noi, vin acum sambata si duminica in sat. Unii, ca noi, sa faca bunatati-peltele sau tuica sau vin. Altii, cei mai multi-la vanatoare… Asa ca la localul de peste drum avem parte de tot feluri de mancaruri din vanat-e drept, delicioase. Ne infruptam, cu obrajii rosii: nu se stie daca de rusine ca dam la o parte principiile sau de frig si buna dispozitie… Dupa bucate gustoase, desigur, vizita la amicii (sau amicele??) mele, veveritele. Ma asez pe buturuga veche, pusa pentru mine aici de unchiul Vanghele, din primul  an al sosirii mele. E tronul meu si ma asteapta, inca. Dupa 5-10 minute de tatonare, apar in fine, sa-si primeasca, cu demnitate, darurile aduse din Atena: zahar cubic si bomboane… Le primesc, dispar cu ele, le depoziteaza , ele stiu unde. Revin, ma inspecteaza si, pentru ca am fost darnica, imi intorc darurile: se lasa fotografiate, pozand ca niste primadone… Inga apare din vale, i-am lipsit, desi a fost cu barbatii pe varf de munte. Vine sa-mi povesteasca ce-a vazut, dar, ce tupeu! Clipa de basm se destramă sub avalansa de latraturi a Ingai. (Pointer-ul din ea face ceea ce ii dicteaza instinctul.) Prietenele veveriţe, ofensate, pleaca (cu coada la spinare…) Victorioasa,  Inga ma paraseste, in cautare de noi subiecte de disputa. Stie ca timpul e scurt si vrea sa le apuce pe toate…
Deliciul este insa placinta cu dovleac. Cu foi multe si subtiri, de baclava, cu branza si stafide si mult miez de dovleac… Am invatat s-o fac de la soacra mea si acum sunt gata sa predau stafeta… Astept inca, nu am cui deocamdata… Tot la parter este si camara: o camera imensa cu butoiasele pentru vin si tuica, cu mesele pe care stau dovlecii, merele si gutuile in asteptarea jertfei. Cu dulapul in care stau aliniate borcanele de gemuri, miere,  manunchiuri de ceaiul grecesc-verde cules de pe mosii,  de rigani parfumat… Am pastrat aici si cateva talangi de la ceva capre care au existat  in curte, dar pe care nu le-am prins. Ca si magarul, pe care l-am prins inca si care era doar decorativ, nu muncea. Tot aici am si tubul de lemn in care se facea untul in casa, din laptele de la capre. Si tot aici sunt aduse , in panerase, alunele  de padure, murele si ciupercile. Miroase a bogatie, a aer rece, a foc…  Seara se face foc in casa buna-de la ‘’etaj’’, pentru ca de la 25 de grade la amiaza, seara se ajunge la 10-15 grade…. Se face foc  in semineul din camera de zi. De aici, aerul cald incalzeste la randul sau apa din caloriferele ce trec prin toata casa… Dar cel mai placut e seara la gura semineului, cu ceai si placinta de dovleac, sa asculti muzica si sa citesti. Miroase a rasinoase arse si trosnesc conurile puse intre lemne. Afara stelele sclipesc ca niste felinare mari si lumineaza drumul cunoascut dar pustiu deja… Ma culcusesc sub pilota de puf de gasca si atipesc ascultant Vivaldi… Miine, ne intoarcem la ‘’civilizatie.