Un panou cu pretini

4 Decembrie 2009 at 04:54 183 comentarii

Domnul geoană zis prostănacu este prototipul de personaj agreabil, folosibil şi refolosibil. Parcă n-are umbră. Gata să bată mâna cu oricine îi furnizează un avantaj material sau politic. Avantajele astea puse împreună îi împrumută un fel de personalitate rotativă precum o moară de vântu.  Îmi aduce aminte de biata România lui Ceauşescu care avea relaţii (mai mult sau mai puţin potrivite) cu mai mult de o sută de state, cum scria în documentele de partid comunist. Adevărată pionieră a globalizării! Plină peste  plan de pile, cunoştinţe şi relaţii în interior, exagerat de prietenoasă, după acelaşi prototip politic, în exterior. Asta desena siguranţa expresiilor mulţumite ale celor doi ceauşeşti şi ale camarilei lor dar şi a zâmbetului iliescean care le-a urmat după ce le-a făcut felul. Şi, desigur, piliturii politice  şi media care  li s-a asociat din plin.  Pace şi prietenie. Relaţii extraordinare cu toată lumea. Ce au însemnat relaţiile astea pentru sănătatea corpului naţiei, a sufletului şi minţii ei,  pentru câte generaţii, nu ştiu cum şi când se va putea ştii. Cât o afectează puterea lor acuma, după ce s-au ţesut straşnic într-o pânză de paingi mai lacomi şi mai veninoşi decât cei dinainte, n-ar mai trebui să ne intereseze, ne spune panoul vorbitor cu pretini.  Mai bine să privim spre viitor, ne-ndeamnă dumnealui pe un ton de pastor vanghelist. În viitorul ţesut de aceeaşi paingi şi de puzderie alţii, viguroşi şi hotărâţi,  în care ei toţi, împreună, cred cu tărie.

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: , , .

Geoan Guşă de Krinozaur se confruntă împreună Apel către proptele

183 comentarii Add your own

  • 1. fini  |  4 Decembrie 2009 la 07:22

    DJ Iliescu are două pietre potrivite pentru moara comunistă: Prostănacul-candidat şi prostănacul-alegător.

    Apreciază

  • 2. fini  |  4 Decembrie 2009 la 07:29

    BUNĂ DIMINEAŢA! 🙂

    Apreciază

  • 3. Andrei  |  4 Decembrie 2009 la 09:47

    La RTV a inceput operatiunea „Nufarul”, de spalare a imaginii prostanacului in stilul smuls GRU.

    Doar cei care au cap ca sa nu-i ploua-n gat mai pot inghiti ce fabrica Prelipceanu & co. Daca inghit asa ceva si semneaza Geoana, isi merita soarta.

    Apreciază

  • 4. Andrei  |  4 Decembrie 2009 la 09:48

    Scuze,

    Buna dimineata!

    Apreciază

  • 5. robin  |  4 Decembrie 2009 la 12:37

    Saluti! Cum ati dormit? Relaxati? 🙂
    Bucurestenii au o invitatie speciala de la Sefu’ 🙂

    http://twitter.com/tBasescu

    Apreciază

  • 6. robin  |  4 Decembrie 2009 la 12:48

    Nora, mai tii minte albumul foto a lui Costea : „Eterna si fascinanta Romanie”? A fost un mare scandal prin anii 90, era sa fie „agatat” insusi Iliescu.

    Ma gindeam la un album foto in care sa apara toti „pretenii” lui Prosty. S-ar limpezi multe lucruri.

    Fini, Geoana a fost facut „zob si zub” de BASE 🙂
    Mi-a placut tare mult cafeaua de azi-noapte. Am „baut” 2 cesti. Mari. 😀

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 12:50

    Salut gradinari! Prostanacu a iesit de la „examen” multumit ca scolarul tocilar ca „a stiut tot”… Numai ca ai lui nu-s deloc de aceeasi parere. Isprava cu vizita nocturna la maleficu’ le-a cam taiat avantul 🙂

    Apreciază

  • 8. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 12:52

    robin, servus, faina ideea cu albumul de familie, poate o prinde cineva 😀

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 12:54

    fini, ziua buna cu „zdob şi zdub” şi cu solidaritatea moldovenilor! 🙂 Ai perfecta dreptate cu cele doua pietre de moara :

    Apreciază

  • 10. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 12:55

    Andrei, salut 🙂

    sunt, din pacate, primejdios de multi, inca, cei care cumpara informatiile spalate la „nufarul irtv”

    Apreciază

  • 11. robin  |  4 Decembrie 2009 la 12:55

    Nora, salut! Uite ce chestie interesanta am gasit. Oare a foat data pe undeva? Sau m-am trezit eu la spartul tirgului? 😀

    http://media2.gruprc.ro/document/122009/e3146bdc38ce1c6747de329ad34064bb.pdf

    Apreciază

  • 12. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 13:01

    robin, Nu stiu, parc-am mai vazut ceva asemenator, dar nu cu adresare lui Sever Voinescu.Oricum, au fost destule pana la asta, si din tara si de afara care au probat fara dubiu falsul. De aceea ideea lui turcescu cu juramantul, mai ales in cazul asta a fost idioata si tendentioasa :mrgreen:

    Apreciază

  • 13. robin  |  4 Decembrie 2009 la 13:06

    Da, dar in expertiza asta spune clar ca s-a intervenit, s-a taiat, s-a lipit etc. Parca n-am auzit o expertiza asa de explicita. Ma rog, oi fi pierdut eu faza asta.

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 13:09

    robin, da, e cea mai tare 🙄
    Ce chestie oribila, penala, au putut face! Numai asta si ar fi trebuit sa scoata lumea -n strada si sa ridice toata presa pe doua picioare…

    Apreciază

  • 16. robin  |  4 Decembrie 2009 la 13:13

    Ma gindesc cu scirba si indignare de cite ori n-or fi facut chestii de astea cu alti politiceni sau cu persoane cu functii de decizie, santajindu-i. Iar aia au cedat si au tradat secrete de stat, contracte, date personale ale altora etc.
    Unii din mafiotii de azi asa si-au construit averea.

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 13:14

    robin, cum de n-or vedea atat de multi decat suprafata, poza? Asta e cel mai trist 😉

    Apreciază

  • 18. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 13:16

    excelenta scrisoarea Lianei Alexandru adresata lui geoana de pe Vox Publica , am selectat doar un fragmentel:

    În discursul final, cu care aspiraţi să ne deveniţi preşedinte, domnule Geoană, aţi citat un tânăr care a părăsit România. “Am avut ocazia […] să le spun tinerilor că voi încerca să scot din gândirea noastră ceea ce spunea un tănăr care a emigrat: Am plecat din Romania nu din cauza ţării, ci din cauza răului pe care îl scotea din mine” Acest român pe care-l citaţi cu aplomb şi în necunoştinţă de cauză e un prieten al familiei mele. Se numeste Adrian Stanciu, are blog, (http://www.adrianstanciu.ro/) şi vă anunţă public astăzi că faceţi parte din gaşca celor care i-au drenat orice urmă de speranţă în România. Iar pe 6 decembrie va vota cu Băsescu.

    Apreciază

  • 19. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 13:20

    Nu prea merge platforma! Greu de tot…

    Apreciază

  • 20. robin  |  4 Decembrie 2009 la 13:21

    Nora, Liana e o surpriza placuta. Nu intotdeauna am fost de acord cu ea, dar imi place ca scrie cu „simtire”.

    Stiu ca unii au un dinte impotriva Voxpublica, dar pe mine m-a „capturat”. Am gasit acolo niste „condeieri” talentati, unii foarte tineri. Pacat ca formatul paltformei e destul de imbirligat si obositor.
    In schimb, comentariile nu se mai ridica la nivelul celor de pe Cotidianul. O gramada de postaci dau copy paste obsesiv.

    Apreciază

  • 21. robin  |  4 Decembrie 2009 la 13:22

    O zi faina! 🙂

    Apreciază

  • 22. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 13:22

    robin, pe cativa postaci obsesivi, clone mizerabile, i-au si dibuit dupa IP…

    Apreciază

  • 23. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 13:23

    robin, multzam, si tie! Pe mai tarziu 🙂

    Apreciază

  • 25. waszlaw  |  4 Decembrie 2009 la 14:35

    da voi pe aia cu argumentele ati auzit-o?

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 14:45

    uite baiatule, argumente, ceva mai consistente decat ale noastre,nu?:

    http://www.dw-world.de/dw/article/0,,4965231,00.html

    Apreciază

  • 27. waszlaw  |  4 Decembrie 2009 la 14:47

    si coada de la matura mea are argumenete mai consistente ca alea

    Apreciază

  • 28. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 14:51

    waszlav, yep! Un raspuns perfect pentru o coada de topor!

    Uite unul care nu-ti seamana nici de frica:

    „culmea
    decembrie 4, 2009 — Camil Stoenescu

    și nu doar a prostiei.

    Adrian Stanciu, tânărul de care a amintit Mircea Geonă cu patetism aseară, tânăr care ar fi plecat din România dezamăgit și decepționat, îi transmite domnului Geoană că acesta din urmă (împreună cu PSD) este unul din motivele care l-au făcut să emigreze, pierzându-și speranța că lucrurile se vor schimba în România.”

    Apreciază

  • 29. waszlaw  |  4 Decembrie 2009 la 15:00

    🙂 hai ca macar zambim.

    Apreciază

  • 30. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 15:02

    no, asa zambnd incaleca pe coada si-ntinde-o! Mai ai de lucru, presupun. :mrgreen:

    Apreciază

  • 31. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 15:08

    O privire despre cei ce-i invart pe degete pe romani incercand sa puna tara la cheremul prostanacului si proptelelor lui:

    http://lacoltulstrazii.wordpress.com/2009/12/04/jalnici-moguli-avem/

    Apreciază

  • 32. Belle de Jour  |  4 Decembrie 2009 la 15:48

    Off topic total: Multumesc pentru vizita
    si in postul de ieri era o dedicatie si pentru tine
    http://blogqed.blogspot.com/2009/12/encre-des-femmes.html
    🙂
    multumesc din nou
    zi buna
    🙂

    Apreciază

  • 33. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 15:52

    Multumesc, Belle de Jour! O zi frumoasa si tie! 😀

    Apreciază

  • 34. robin  |  4 Decembrie 2009 la 18:06

    Nora, i-am gasit un job lui Prosty. Sigur va face cariera 🙂

    http://www.bestjobs.ro/locuri-de-munca-angajam-maseuza-electorala-cu-mai-multa-experienta/39427/5

    Apreciază

  • 35. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 18:22

    robin, 😆 si eu ma gandisem la ceva dar cred ca oferta de la best jobs o sa-i placa mai mult 😆

    Apreciază

  • 36. clemycali  |  4 Decembrie 2009 la 19:24

    Buna seara. buna seara.
    Ziua de ieri, si mai ales dezbaterea, m-au inviorat si mi-au dat sperante.
    Si acum, daca tot ne simtim in forma, cateva vesti despre tenorul nostru preferat: JDF a fost nominalizat ptr un premiu Grammy ptr ultimul CD (Bel canto spectacular) si a primit premiul special ptr contributia sa ca artist hispanic la promovarea muzicii si culturii din partea lui Placido Domingo. Nu mai vorbim de succesul monstru pe care il are la Los Angeles cu Barbierul din Sevillia 🙂

    Apreciază

  • 37. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 19:41

    clemy, servus! Urmează inca o emisune la B1TV si pe urma OTV, unde Basescu il invita insistent pe „fugar” Spune că el, geoana, o sa afle lucruri instructive in seara asta. Deci va fi interesant. Pacat, INACCEPTABIL ca n-a avut acces la TVR, nici macar pentru dreptul la replica atunci cand a fost denigrat. Cat despe irtv si antene sunt la fel de gretoase.

    Ma bucur pentru vestile grozave despre tenorul preferat al Gradinii( habar n-are el cat e de ascultat in acest loc insignifiant)
    Asa ca asteptam noi clipuri 😆

    Apreciază

  • 38. clemycali  |  4 Decembrie 2009 la 19:43

    @nora, poate am sa-i scriu intr-o zi si am sa-i spun ca are noi fani:)
    Am sa ma uit dupa noi clipuri. Sa vedem ce gasesc 🙂

    Apreciază

  • 39. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 19:46

    OK
    clemy 🙂

    Apreciază

  • 40. clemycali  |  4 Decembrie 2009 la 19:50

    Apreciază

  • 41. clemycali  |  4 Decembrie 2009 la 19:51

    Asta este productia care se joaca in prezent la Los Angeles.

    Apreciază

  • 42. clemycali  |  4 Decembrie 2009 la 19:52

    Apreciază

  • 43. clemycali  |  4 Decembrie 2009 la 19:59

    Apreciază

  • 44. fini  |  4 Decembrie 2009 la 20:01

    SALUT, SALUT! toată Grădina. 🙂

    Apreciază

  • 45. clemycali  |  4 Decembrie 2009 la 20:02

    Apreciază

  • 46. clemycali  |  4 Decembrie 2009 la 20:05

    @fini, bine te regasesc. Ptr ca sunt binedispusa am pus niste clipuri cu cl mai bun conte Almaviva in activitate:)

    Apreciază

  • 47. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 20:06

    fini, salut 🙂

    Apreciază

  • 48. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 20:07

    clemy, sunt grozave! 🙂

    Apreciază

  • 49. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 20:10

    Sondaje proaspete:

    INSOMAR: Traian Băsescu 52,1% Mircea Geoană 47,9%

    CURS: Traian Băsescu 51,2% Mircea Geoană 48,8%

    CSOP: Traian Băsescu 51,1% Mircea Geoană 48,9%

    CCSB: Traian Băsescu 51% Mircea Geoană 49%

    http://barbosu.catavencu.ro/

    Apreciază

  • 50. clemycali  |  4 Decembrie 2009 la 20:12

    nora, ma bucur ca iti plac. Imi pare rau ca unul din clipuri, #42 (care e piratat dintr-un telecast) nu contine si momentul in care Florez sare pe masa ca sa-l omoare pe don Bartolo si Figaro il tine de poala hainei. 🙂
    Am sa caut fotografiile din timpul repetitiei cu costume de la Los Angeles si poate reusesc sa le postez. 🙂

    Apreciază

  • 51. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 20:15

    clemy 🙂

    Apreciază

  • 52. clemycali  |  4 Decembrie 2009 la 20:16

    Apreciază

  • 53. clemycali  |  4 Decembrie 2009 la 20:17

    Apreciază

  • 54. clemycali  |  4 Decembrie 2009 la 20:17

    Apreciază

  • 55. clemycali  |  4 Decembrie 2009 la 20:19

    Apreciază

  • 56. clemycali  |  4 Decembrie 2009 la 20:20

    Apreciază

  • 57. clemycali  |  4 Decembrie 2009 la 20:21

    Apreciază

  • 58. clemycali  |  4 Decembrie 2009 la 20:22

    Apreciază

  • 59. clemycali  |  4 Decembrie 2009 la 20:22

    Apreciază

  • 60. clemycali  |  4 Decembrie 2009 la 20:26

    Si varianta cu variatiuni a „una furtiva lacrima”, scrisa de Donizetti ptr acei tenori care in epoca doreau sa-si etaleze calitatile vocale 🙂

    Apreciază

  • 61. clemycali  |  4 Decembrie 2009 la 20:27

    ttp://www.youtube.com/watch?v=lBTVdmPIusQ

    Apreciază

  • 62. fini  |  4 Decembrie 2009 la 20:34

    Clemy,

    e formidabil! Cadenţa din primul clip te lasă fără suflare,voce şi tehnică strălucitoare.
    În celelalte două clipuri demonstrează că a făcut mari progrese în actorie.
    Spune-mi, te rog,cine îl interpretează pe Bartolo. Îmi place,este un bun acompaniator cu o tehnică impecabilă(în cel de-al treilea clip). Se pliază perfect.
    Mulţumesc pentru tot ce ai postat astăzi.

    Apreciază

  • 63. clemycali  |  4 Decembrie 2009 la 20:37

    @fini, am sa caut distributia de la Los Angeles si am s-o postez. Nu o stiu pe dianafara. 🙂
    Iar aria asta, Cessa de piu resistere, desi se afla in varianta originala a Barbierului nu a fost cantata ani de zile nici in productii live si nici in inregistrari. A trebuit sa vina Florez ca sa redevina populara. Asta s-a intamplat si cu cabatela ducelui din Rigoletto (posente amor mi chiama) care nu se canta pana cand a inceput sa o cante Pavarotti. 🙂

    Apreciază

  • 64. fini  |  4 Decembrie 2009 la 20:38

    Clemy,

    link-ul de la 61 nu se deschide,cred că nu l-ai copiat bine. 😥

    Apreciază

  • 65. clemycali  |  4 Decembrie 2009 la 20:41

    @fini, distributia de la Los Angeles este urmatoarea:
    JDF, contele Almaviva
    Joyce diDonato, Rosina
    Nathan Gunn, Figaro
    Bruno Pratico, dr.Bartolo

    Apreciază

  • 66. clemycali  |  4 Decembrie 2009 la 20:42

    Apreciază

  • 67. clemycali  |  4 Decembrie 2009 la 20:44

    Apreciază

  • 68. fini  |  4 Decembrie 2009 la 20:48

    Nora mulţumesc pentru sondajele proaspete.
    Eu nu pot urmări la televizor. În familie nu suntem la numitor comun în ce priveşte opţiunile politice şi am convenit să nu deschidem televizorul.
    De dimineaţă mă zdubăi,uite încă una care ne trimite cu gândul la moara dracului:

    Apreciază

  • 69. clemycali  |  4 Decembrie 2009 la 20:49

    @nora, am postat la #66 ce nu se deschidea la #61. Una furtiva lacrima de Donizetti cu variatiuni. O versiune care nu se canta aproape niciodata.
    Acum insa trebuie sa ies putin. Ne citimmai incolo. Va las cu JDF si Rossini 🙂

    Apreciază

  • 70. orangeskorpion2009  |  4 Decembrie 2009 la 21:04

    Buna seara, gradinita!

    sinteti ok???

    sinteti bine???

    am fost la spartul tirgului in piata portocaliei, ultimele minute cu piratul…
    atmosfera faorte optimista

    oameni de toate felurile si virstele,
    tineri veseli, maturi voiosi,
    oameni cu studii, dar si muncitori fara dinti in gura uitindu-se cu chipuri radioase spre pirat….

    un miting de oameni din toate mediile sociale

    Apreciază

  • 71. fini  |  4 Decembrie 2009 la 21:04

    Clemy,

    ne,ne,ne….m-ai făcut curioasă cu Bruno Pratico şi uite ce am găsit:

    Apreciază

  • 72. fini  |  4 Decembrie 2009 la 21:07

    Apreciază

  • 73. fini  |  4 Decembrie 2009 la 21:12

    Apreciază

  • 74. fini  |  4 Decembrie 2009 la 21:15

    Skorpi servus!

    Cum a fost piratul?

    Apreciază

  • 75. orangeskorpion2009  |  4 Decembrie 2009 la 21:19

    Fini,

    fix 5 minute l-am mai prins pe pirat..
    era in mare verva, vesel si natural…
    si culmea ca ajunsesem strabatind marea portocalie f.aproape de scena (max. 2 m) si i-am vazut fata radioasa…

    si dupa ce si-a luat ramas bun de la oameni…..
    mai, ce veselie si topaiala a fost…
    deci s-a mai intors o data si a spus:
    Jos palaria, popor roman!

    stie, domle, sa se apropie de oameni…

    pacat ca multi nu-si dau seama de buna lui credinta….

    Apreciază

  • 76. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 21:27

    clemy, ” Una furtiva lagrima”, cantata divin… 🙂

    Apreciază

  • 77. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 21:28

    fini, dragute descoperiri 😆

    Apreciază

  • 78. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 21:30

    skorpion, servus! Ma bucur de ce spui! Am si eu aici „conferinta de presa” cu niste prietene 😆

    Am inteles ca va fi interesant si la OTV 😆

    Apreciază

  • 79. fini  |  4 Decembrie 2009 la 22:01

    BRUNO PRATICO

    Apreciază

  • 80. fini  |  4 Decembrie 2009 la 22:03

    Poate vă place Vlad.

    Apreciază

  • 81. harapu  |  4 Decembrie 2009 la 22:21

    Vă dau şi eu un motiv de bucurie.
    N-am să pot vota duminică.

    Apreciază

  • 82. fini  |  4 Decembrie 2009 la 22:36

    Harapu salut!

    Decât un vot lui Prostu’ ,o neputinţă e binevenită.

    Apreciază

  • 83. Creanga  |  4 Decembrie 2009 la 22:39

    Seara buna gradina!

    Harape stai linistit
    Iese ala hahait
    Lacrimi rosii de vei plange
    Pt 5 ani ti-or ajunge

    Apreciază

  • 84. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 23:11

    Seara buna si frumoasa!

    fini, canta bine MariusVlad! Nu-l stiu, o fi unul descoperit de Mariana Nicolesco?

    Apreciază

  • 85. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 23:12

    creanga, salut poete! nici Moscova nu mai crede in lacrimi si nici in succesul lui geoana 🙂

    Apreciază

  • 86. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 23:14

    harapu, buna seara cetatene, pai ce faci ? 🙂

    Apreciază

  • 87. harapu  |  4 Decembrie 2009 la 23:30

    Tac, ce să fac. De mîine iar lipsesc pînă luni după masă, cînd voi încerca să recuperez.
    În acest fel Ies şi de sub embargoul lui tibi… vezi ce frumos s-au potrivit lucrurile?
    Mai mult nu spun ca să nu intru în politic şi să-l supăr iar.
    (Acum, între noi fie vorba, dă-mi un indiciu: el e tiriplici?)

    Apreciază

  • 88. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 23:33

    harapu, tiriplici e ariciul gradinii adus de robin 🙂

    oricum nu cred ca va fi foarte plans geoana de electorat, dar de reteaua politica care-l propteste si-l impinge, in mod sigur

    Apreciază

  • 89. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 23:36

    si un filmulet dragut cu d-na geoana in timpul dezbaterii:

    Apreciază

  • 90. Creanga  |  4 Decembrie 2009 la 23:40

    @noradamian
    Sara buna conita
    Am veni ycu o crenguta
    Harapu nu mai rimeaza
    De mine se rusineaza?

    Apreciază

  • 91. dora  |  4 Decembrie 2009 la 23:45

    Buna seara gradina!

    Sunt relaxata dupa cateva zile de stres.

    Am atatea vorbe de spus ,dar ma limitez la urmatoarele idei.

    Am stat o noapte si o jumatate de zi pentru a-mi decanta mai bine impresiile dupa marea confruntare.

    Am fost bine inspirata si am urmari-o la B1 fara nici cea mai mica ingerinta din partea slujbasilor postului.Asta inseamna deontologie profesionala.

    Asa cum m-am asteptat,am avut in fatza un Geoana care vindea blana ursului din padure.Si aceeasi fanfaronada de discurs cu lozinci populiste indiferent de tema dezbaterii.Desi unele promisiuni social-democrate sunt deja in “paine”,puse de guvernul Boc din care si Geonel a facut parte pana acum doua luni.
    Avand cursivitate si uneori eleganta in discurs,m-am asteptat sa exceleze in domeniul sau “forte”-diplomatia.Ei,bine tocmai aici a ramas repetent.Sa treci cu atata inconstienta peste relatiile pozitive cu Ucraina(procesul castigat la Haga),sa nu cunosti diplomatia interbelica ,pe Titulescu(bine ca are in stafful sau unul mai mic),cuantumul exporturilor catre Rusia( unde s-a dus pe furis de vreo 3 ori),nici rezonanta summitului de la Bucuresti -este o carenta inexplicabila.
    Si la probleme economice a fost “varza”.A vorbit aiurea despre dobanzile la banci,programul “rabla” la tractoare,solutionarea prblemei medicilor rezidenti(de guvernul pe care l-a parasit ca un las in toiul crizei).
    Inteleg ca nu are exercitiul functiei de sef de stat si de ce a fost surclasat de Basescu,dar nu inteleg lipsa lui de onestitate ,ascunderea unor relatii cu mogulii sau contradictii in declaratii,numai si numai in scop electoral.Nu repet ceea ce stiti deja legat de “maleficul si turbulentul” vantu-prieten de 4 ani si pe care-l viziteaza in miez de noapte.
    O deplina compatibilitatea cu asociatul sau Antonescu .Amandoi doresc linistea si concordia ,dar au fost cei mai agresivi si aroganti in aparitiile lor publice.
    In antiteza cu Geoana,Basescu a fost precis,riguros in declaratii,stapan pe el si un bun cunoscator al obligatiilor si atributiilor unui presedinte.Sunt sustinatoare fara rezerva a lui Base,n-am dorit,insa, sa-l ridic in slavi imi ajunge sa spun doar:Base asa mi te-am imaginat intr-o confruntare directa cu oricare din contracandidati”.

    Apreciază

  • 92. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 23:46

    Creanga multzam de crenguta.

    Cum vezi, toata lumea e cu-minte… 🙂

    Apreciază

  • 93. noradamian  |  4 Decembrie 2009 la 23:48

    dora, salut! Corecta analiza! Unii zic ca s-a rasturnat scorul la sondaje, Base are avans 🙂

    Apreciază

  • 94. dora  |  4 Decembrie 2009 la 23:50

    nora, 🙂

    codul bunelor maniere este pentru prosti nu pt.doamne ca madam Geoana!
    D-na are educatia mamei care si-a pus piciorul in ghips ,cum era la moda in /89.

    Apreciază

  • 95. noradamian  |  5 Decembrie 2009 la 00:01

    dora, ai vazut cum o privea sasu’? 😆

    Apreciază

  • 96. fini  |  5 Decembrie 2009 la 00:03

    Apreciază

  • 97. fini  |  5 Decembrie 2009 la 00:05

    Apreciază

  • 98. fini  |  5 Decembrie 2009 la 00:06

    Apreciază

  • 99. robin  |  5 Decembrie 2009 la 00:07

    Nora, sondajele de la Barbosu sint „barbi”. A facut o gluma.
    Din pacate, schimbarea trendului e destul de inertial, nu se face de la o zi la alta. Sa speram ca pina duminica va fi timp suficient, dar inca sintem pe muchie.

    Apreciază

  • 100. fini  |  5 Decembrie 2009 la 00:07

    Apreciază

  • 101. robin  |  5 Decembrie 2009 la 00:08

    Fini, ai intirziat 🙂

    Apreciază

  • 102. robin  |  5 Decembrie 2009 la 00:09

    Nu vreau saxofon, vreau cafea. 🙄

    Apreciază

  • 103. dora  |  5 Decembrie 2009 la 00:09

    nora,

    daca Geoana nu fugea de dezbatere ca un sobolan -identic cu gasca lui -acum nu aveam emotii.Stiau magraonii ca intr-o confruntare directa papitzoiul de prostanac nu are nici o sansa.Ma bucur din toata inima ca piratul nostru a fost in forma si imi pare rau ca,desi avea ocazia,n-a lovit mai puternic.Experienta lui si instinctul sau de politician de mare anvergura sunt incontestabile.Nu l-au putut ingenunchia cu nimic devastator.Vechile ciorbe reincalzite-gen Flota -numai tinut.

    Acum ies la rampa prorusii ca Duvaz,N.Nicolai,Melescanu,Gusa,Severin.Si au facut-o sub obladuirea lui Geoana,Patriciu,Voiculescu si Vantu.

    Nu vi se pare ca mascota Iohannis s-a depreciat?Nici macar eroul nu pare convins de ceea ce i se promite! 🙂

    Apreciază

  • 104. noradamian  |  5 Decembrie 2009 la 00:09

    robin, poate ca-s obosita, nu mi-am dat seama, mai ales ca sunt mereu in criza de timp. Oricum, nu cred ca mai e situatia de acum trei zile. 🙂

    Apreciază

  • 105. fini  |  5 Decembrie 2009 la 00:11

    Un preşedinte „jucător” cum ar spune neamţu’ 🙂

    Apreciază

  • 106. robin  |  5 Decembrie 2009 la 00:11

    Nora, multi au „muscat” farsa. Inclusiv eu. 😆

    Apreciază

  • 107. fini  |  5 Decembrie 2009 la 00:14

    Robin 🙂

    iar eşti aspră?! 🙄

    Vine şi cafeaua,dar pune şi tu un bănuţ în pălăria întoarsă.

    Apreciază

  • 108. noradamian  |  5 Decembrie 2009 la 00:14

    dora, iohannis a stat ca un sfinx la dezbatere, nu parea incantat ca e folosit pe post de stegulet rosu, totusi. Iar dupa dezbatere a plecat in tromba. Se poarta ca si cum a intrat in ceva neplacut si n-are cum iesi pe moment.Ce s-a intamplat la Timisoara e limpede ca nu i-a cazut prea bine. Vorba ta, s-a depreciat, bietul, inainte s-ajunga…

    Apreciază

  • 109. noradamian  |  5 Decembrie 2009 la 00:15

    robin, eu m-am luat dupa Riddick! 😆

    Apreciază

  • 110. orangeskorpion2009  |  5 Decembrie 2009 la 00:15

    o cafea, o cafea pentru robin !!!!

    dau un geoana la gunoi pentru o cafea for robin,

    skorpion out!
    🙂

    noapte buna!

    Apreciază

  • 111. dora  |  5 Decembrie 2009 la 00:16

    Apocalipsa cu scaderea leului pana la 5/lei per euro a cam dat o involburare neasteptata pt. marii specialisti pesedei.Se pare ca investitorii sunt interesati de investitii.Realitatea rastoarna prezicerile apocaliptice ale adversarilor guvernantilor pedelisti si bancherilor de la BNR.

    Apreciază

  • 112. noradamian  |  5 Decembrie 2009 la 00:16

    Da’ uite ce clipuri faine avem de la fini 😆

    Apreciază

  • 113. noradamian  |  5 Decembrie 2009 la 00:17

    skorpion, sper ca maine nu ai plantatie!…

    NOAPTE BUNA! 🙂

    Apreciază

  • 114. robin  |  5 Decembrie 2009 la 00:20

    Fini, zilele astea sint foarte rea. Nu pot sa ma abtin, nush’ce am. O fi luna plina? 🙄

    N-ar tb sa mai vorbim politica dupa ora 24.00. Exista riscul sa ne transformam in geonei, vanghelei, hrebencei s.a. 🙂

    Apreciază

  • 115. fini  |  5 Decembrie 2009 la 00:20

    Cine a spus „Scheisse!” ? Klaus Johaniss cred.

    Apreciază

  • 116. dora  |  5 Decembrie 2009 la 00:21

    Dragi gradinari sunt in forma! Am stat si am vegetat cateva zile pentru a ma remonta cu energie pozitiva.

    Din acest motiv va dedic urmatoarea melodie.Sa fie de bun augur!

    Apreciază

  • 117. fini  |  5 Decembrie 2009 la 00:22

    Robin,

    cu tine e o adevărată plăcere pe lună plină.

    Apreciază

  • 118. noradamian  |  5 Decembrie 2009 la 00:23

    robin, chiar a fost luna plina azi noapte! Ai dreptate! O sa schimbam programul oricum peste cateva zile. Posibil si o mica vacanta 😆

    Apreciază

  • 119. fini  |  5 Decembrie 2009 la 00:24

    Skorpi,

    chibiţează pentru Robin şi nu vede că la el a apărut demult luna plină. 😆

    Apreciază

  • 120. noradamian  |  5 Decembrie 2009 la 00:24

    fini, iohhanis n-a zis vorba aia, da’ se citea pe fata lui… 😆

    Apreciază

  • 121. robin  |  5 Decembrie 2009 la 00:25

    Apreciază

  • 122. noradamian  |  5 Decembrie 2009 la 00:26

    la toti a aparut, fini, categoric si la mine 🙂

    Astept sa vad ce aduce dora si am plecat la culcare… 🙂

    Apreciază

  • 123. noradamian  |  5 Decembrie 2009 la 00:27

    robin, te-ai specializat pe fantome? 🙄

    Apreciază

  • 124. fini  |  5 Decembrie 2009 la 00:28

    CAFEA NOCTURNĂ!

    Apreciază

  • 125. dora  |  5 Decembrie 2009 la 00:28

    Apreciază

  • 126. robin  |  5 Decembrie 2009 la 00:28

    Nora, ca sa meritam vacanta, tb sa incheiem anul electoral cu premiu I, cu coronita. 🙂

    Fini 0:22, da’ de unde stii? 🙂

    Skorpi, noapte buna!

    Apreciază

  • 127. fini  |  5 Decembrie 2009 la 00:31

    Nora
    la 120

    😆 😆 😆

    Apreciază

  • 128. robin  |  5 Decembrie 2009 la 00:33

    Ui, da’ ce razboinica e Dora! 🙂

    Fini, multzam de cafelutza. Acum o sorb.

    Nora, ca tot ai pomenit de vacanta, sa ne gindim si la un voiaj 🙂

    Apreciază

  • 129. fini  |  5 Decembrie 2009 la 00:33

    Robin,

    oo,28 deduc din clipurile tale 🙂

    Apreciază

  • 130. noradamian  |  5 Decembrie 2009 la 00:33

    dora, tu sti cat e ceasul? Dansul sabiilor la ora asta? … 😆

    Apreciază

  • 131. dora  |  5 Decembrie 2009 la 00:34

    fini,robin

    nu ma inebuniti!

    Chestia cu luna plina este autentica.

    Eu sunt o somnoroasa incorigibila si totusi mi se intampla astfel de deviatii astronomice si sa am insomnii.Asa se explica insomnia mea pana la ora 5 dimineata?Mi se intampla f.rar la 1-2 ani asa ceva. 🙂

    Apreciază

  • 132. fini  |  5 Decembrie 2009 la 00:36

    Robin,

    vin cu tine. Măiei pe tricicletă?

    Apreciază

  • 133. noradamian  |  5 Decembrie 2009 la 00:36

    no, m-am inviorat cu clipul dorei, acum beau cafeaua de noapte, ( bune fini, cafelele nocturne) dupa aia plec in voiaj si nimeresc direct in pat! 😆

    Apreciază

  • 134. Creanga  |  5 Decembrie 2009 la 00:38

    @noradamian
    Mai degraba mi-s poiata
    Din copac sunt decupata
    Am gaini si oua rosii
    Pe la Cornu la mosii

    Apreciază

  • 135. noradamian  |  5 Decembrie 2009 la 00:38

    dora, da, luna ( in crestere, plina, in scadere) are influenta asupra noastra, in special asupra starii nervoase, psihice 🙂

    Apreciază

  • 136. fini  |  5 Decembrie 2009 la 00:40

    Nora,

    eu cu cine mă mai întâlnesc dacă ne dai liber? 😥

    Apreciază

  • 137. dora  |  5 Decembrie 2009 la 00:41

    nora,

    e ritmul care mi se potriveste dupa 3 zile de letargie ,mai mult sau ami putin impusa.

    Si dupa o noapte de insomnie inesplicapibila- decat cu notatiile voastre -am simtit ca e bine venit un mic sok pentru menirea noastra de „amazoane”portocalii. 🙂

    Apreciază

  • 138. dora  |  5 Decembrie 2009 la 00:41

    mai putin impuse

    Apreciază

  • 139. noradamian  |  5 Decembrie 2009 la 00:41

    creanga, ce sa-nteleg, ca ti-ai lasat mosia si ferma de la Cornu ca sa vii la noi in Gradina? 🙄

    Apreciază

  • 140. noradamian  |  5 Decembrie 2009 la 00:43

    fini, nu las eu Gradina pustie… 😆

    Apreciază

  • 141. fini  |  5 Decembrie 2009 la 00:43

    Creangă,

    eşti oamă? (poiată) Am crezut că eşti băieţel.

    Apreciază

  • 142. dora  |  5 Decembrie 2009 la 00:44

    robin,

    tu de ce vrei sa fii libera?Nu ma intrista ca,eu vreau sa raman dependenta de voi gradinarite si gradinari profesionisti. 🙂

    Apreciază

  • 143. Creanga  |  5 Decembrie 2009 la 00:44

    Primiti cu Nastasia?
    Am venit eu cu Maria (nu stiu cum o cheama pe nevasta)
    Va crestinez fireste
    Cu o vodka si un peste

    Apreciază

  • 144. noradamian  |  5 Decembrie 2009 la 00:45

    dora, se simte ca te-ai remontat! Ai adus un strop de energie si aici… 🙂

    Apreciază

  • 145. fini  |  5 Decembrie 2009 la 00:45

    Nora,

    dar în grija cui ne laşi? Am o bănuială. 🙂

    Apreciază

  • 146. robin  |  5 Decembrie 2009 la 00:47

    Fini, eu te iau, dar te-ai uitat atenta la clip? Ai vazut care e destinatia? 😀

    Vise Faine! „Pulbere de stele” :

    Apreciază

  • 147. noradamian  |  5 Decembrie 2009 la 00:47

    fini, robin, dora, creanga, all, acum va spun

    Noapte buna si va multumesc pentru seara frumoasa! 🙂

    clemy, tie o zi voioasa 🙂

    Apreciază

  • 148. noradamian  |  5 Decembrie 2009 la 00:48

    fini, nu ma despart eu de voi 😆

    Apreciază

  • 149. fini  |  5 Decembrie 2009 la 00:49

    Creangă,

    te ţii de cimilituri! (la oo,44)

    Apreciază

  • 150. Creanga  |  5 Decembrie 2009 la 00:52

    @fini
    Nora stie mai bine
    Numele care ma tine
    Important e ca sunt om
    Si gradina o adorm

    Apreciază

  • 151. fini  |  5 Decembrie 2009 la 00:54

    Robin,

    vin cu tine!
    Mulţumesc pentru bănuţii din pălărie.

    VISE FRUMOASE! şi încă o cafea:

    Apreciază

  • 152. Creanga  |  5 Decembrie 2009 la 00:56

    @fini
    Important e sa fii om
    Nu ce ai in pantalon
    Cafeaua e pentu toti
    Tare fierbinte o scoti

    Apreciază

  • 153. dora  |  5 Decembrie 2009 la 01:00

    Sa va mai destainuies ceva inainte de a intra in scutecele mele faimoase: pe langa letargie si asteptare infrigurata a dezbaterii finale am avut si un impediment major-imi cadea netul la 30′ ceeace este descurajator.

    Ma inarmez cu sabiile lui Haciaturian si despic neantul.De asta ma simt remontata-vorba norei – si devin amazoana pe care o cunoasteti. 😆

    ps.creanga,regret ca nu ti-am apreciat vigoarea de care ma simt si eu atrasa in permanenta. 🙂

    Apreciază

  • 154. fini  |  5 Decembrie 2009 la 01:03

    Ina,

    😆 😆 😆

    eşti cumplită! Hi.hi.hi! Cred că azi voi adormi râzând în triluri.

    Apreciază

  • 155. dora  |  5 Decembrie 2009 la 01:07

    fini,

    ne intersectam din nou?Cafe-ul tau este pe placul meu.O beau la orice ora,stii de ce?Beau cafea fara cofeina cu mare placere.

    Tu vezi ca magraonii sunt disperati?Vor participare la vot si asta inseamna ca simt cum li se inmoaie pamantul de sub picioare. 🙂

    Apreciază

  • 156. Creanga  |  5 Decembrie 2009 la 01:07

    @dora
    Sa scutecesti bine
    Netul acus isi revine
    Imi iau creanga si ma duc
    Am sa dorm pe unde apuc

    Apreciază

  • 157. fini  |  5 Decembrie 2009 la 01:10

    Ina,

    noi îţi punem muzică faină, Creangă-ţi ghiersuieşte şi tu eşti cu ochii după magraoni. Nu-i frumos,draga mea,dragă!

    Apreciază

  • 158. dora  |  5 Decembrie 2009 la 01:11

    fini,scumpa mea,

    eu raman o admiratoare incontestabila a taRegret ca mi-a disparut emailul tau din inbox si nu ma pot adresa direct cu efuziunile mele personale.Esti profesionista in materie de muzica pe care mi-am dorit-o totdeauna. 😆

    Apreciază

  • 159. Creanga  |  5 Decembrie 2009 la 01:12

    Nu stiu ce vrei sa spui cucoana
    Vigoarea e doar o scama
    Magraonii tot ofteaza
    Dara si ei voteaza

    Apreciază

  • 160. Creanga  |  5 Decembrie 2009 la 01:15

    Mamaaa ce de profesionisti
    Printre- atatia oameni tristi
    Eu-s crengoi de meserie
    Rima mea-i doar bascalie

    Apreciază

  • 161. fini  |  5 Decembrie 2009 la 01:15

    Ina,

    îţi trimit eu adresa mea.Veeeezi,eu nu am pierdut-o pe a ta.

    Apreciază

  • 162. Creanga  |  5 Decembrie 2009 la 01:18

    Parca-mi vine sa plang
    Lacrimile nu-mi ajung
    Anreea acum o sa apara
    Cu inboxu’ si o cioara

    Apreciază

  • 163. fini  |  5 Decembrie 2009 la 01:20

    Ina,

    gata, verifică-ţi cutia poştală.

    Apreciază

  • 164. dora  |  5 Decembrie 2009 la 01:20

    Ola! dragii mei muzicieni si versificatori 😆

    @ creanga,nu stii ca eu sunt cunoscuta cu scutecele.Fiecare din noi are o emblema de recunoastere. 😆

    @ fini,cu tine este mai usor.Te cunosc,ma cunosti!Notele din eter ne-au inprietenit si ne-au sudat intr-un „corpus” dincolo de banal si obisnuit cotidian 😆

    Apreciază

  • 165. fini  |  5 Decembrie 2009 la 01:23

    Creangă,

    eşti clarvăzător! Vise limpezi îţi doresc.

    Apreciază

  • 166. Creanga  |  5 Decembrie 2009 la 01:23

    @dora
    Eu mi-s nou pe aici
    In gradina cu pitici
    Arunc rime uite-asa
    Cui o place o ‘radea’

    Apreciază

  • 167. dora  |  5 Decembrie 2009 la 01:23

    fini,

    cutia mea a cunoscut niste modificari independent de vointa mea.Am suportat niste atacuri incredibile din partea unor „teroristi”virtuali. 🙂

    Apreciază

  • 168. Creanga  |  5 Decembrie 2009 la 01:26

    @fini
    Vaz bine si nu prea
    Visele-s de catifea
    Dar privirea mi-e spanchie
    Caut numa veselie

    Apreciază

  • 169. dora  |  5 Decembrie 2009 la 01:27

    Creanga,

    oi fi tu nou p’aci,dar esti parca vechi decand lumea.Iti savurezi dedicatiile versificate si ma bucur ca mai catodirisit si pe mine cu ceea ce ma defineste.Ma vei cunoaste si in alte ipostaze. 🙂

    Apreciază

  • 170. fini  |  5 Decembrie 2009 la 01:27

    Mă duc să mă cuc!
    Pentru voi doi:

    Apreciază

  • 171. Creanga  |  5 Decembrie 2009 la 01:29

    La mine in inbox
    Nici macar un os de ros
    Numa amazoane gri
    Fara blugi si fara ii

    Apreciază

  • 172. dora  |  5 Decembrie 2009 la 01:31

    Si eu am fost azi vesela si pornita sa ma lupt asa cum am facut-o in ultimii doi ani.Sunt o amazoana cu tipic din vreme imemoriabile.

    Apreciază

  • 173. Creanga  |  5 Decembrie 2009 la 01:35

    Doamna Dora spuneti dept
    Nu sunteti din parlament
    Ca acolo tot voteaza
    Amazoane si geoneaza

    Apreciază

  • 174. dora  |  5 Decembrie 2009 la 01:39

    fini,

    splendid -si ca sonor si ca imagine.-Este ceea ce pe mine ma remonteaza pt. a fi eu insami.Ghitara este provocatoare si plina de nerv, ceea ne lipseste de multe ori in viata. 🙂

    Apreciază

  • 175. dora  |  5 Decembrie 2009 la 01:42

    Creanga,

    ma jignesti,pardon!.Nu sunt amazoana gri sunt portocalie,gaseste alta rima!.Si sunt sigura ca gradinaritele de p’aci sunt tot luminoase si linistitoare din sfera portocalie. 🙂

    Apreciază

  • 176. Creanga  |  5 Decembrie 2009 la 01:49

    @dora

    In gradina de hartie
    Eu mi-s hatru si se stie
    La culori nu ma pricep
    Daltonist fara de cep

    Apreciază

  • 177. dora  |  5 Decembrie 2009 la 02:03

    Este o chestie atat de bizara

    Sa ma faci parlamentara,

    Ca si cand dintr-un partid

    As comanda un genocid!

    Amazoanele din fire

    Se sacrifica din iubire! 😆

    Apreciază

  • 178. dora  |  5 Decembrie 2009 la 02:06

    Creanga,

    te astept maine,acum pleopele au devenit de plumb,fini le-a ingreunat si mai tare si scutecele ma asteapta caldute.

    Gute Nacht! 😆

    Apreciază

  • 179. Creanga  |  5 Decembrie 2009 la 02:36

    @dora
    😀

    Amazonu-i de pe net
    Vinde multe cu bun pret
    Cine doarme-n parlament
    Norici si medicament
    Eu doar am intrebat
    Cu bata nu am dat
    Nu-s miner dar mi-s golan
    Nu pun mana pe bulan

    Guţa noapte!

    Apreciază

  • 180. fini  |  5 Decembrie 2009 la 06:55

    BUNĂ DIMINEAŢA! Grădină.

    Ina,Creangă,

    Pârdalnici aţi mai fost astă noapte după ce aţi rămas singuri! Aţi dat iama-n rime. 🙂

    Apreciază

  • 181. orangeskorpion2009  |  5 Decembrie 2009 la 09:37

    buna dimineata, amazoancelor portocalii

    🙂

    Apreciază

  • 182. noradamian  |  5 Decembrie 2009 la 15:47

    Buna ziulica, Gradina!

    Postare nouaaaa!

    🙂

    Apreciază

  • 183. dora  |  5 Decembrie 2009 la 16:15

    fini,servus!

    pardalnici am fost azi noapte.Creanga m-a molipsit de rime;ma bucurca am folosit sintagma de „amazoane”.Asa ma si simt si ma comport. 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Nora Damian Facebook nora.damian@gmail.com

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 882,911 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.285 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 882,911 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: