Argument pentru depolitizarea violetului

Dacă aţi fost la munte, aţi observat, cred, violetul în toate nuanţele şi galbenul până la portocaliu, culori obişnuite ale florei spontane a înălţimilor.  Frecvent şi pe dealuri, însă. Ai zice că natura sălbatică are preferinţele ei coloristice. Ca şi noi. Cum  semnificaţia oricarei culori e legată de taina Creaţiei şi de darul Luminii, misterul frumuseţii dinafara şi dinăuntrul nostru  aparţinând unei realităţi, întrucâtva, intuite, nu poate fi atins. Putem doar să observăm preferinţele noastre sau ale celorlalţi, pentru o culoare sau alta, explicabile  mai mult sau mai puţin. Nici măcar constatările privind efectele fiecărei culori în parte nu coincid în toate aspectele. Despre violet, culoarea regalităţii, asociată nobleţii,  se spune că are efecte benefice atât asupra stării fizice cât şi asupra sistemului nervos şi al psihicului. Fizic, amplifică respiraţia, activitatea cardiovasculară, ajută vederii şi bunei funcţionări a organelor interne. Fiind o culoare a măsurii, lucidităţii şi mai ales a echilibrului între meditaţie şi acţiune, simţuri şi spirit, ascultare şi raţiune, e de presupus că  această culoare transferă ceva din aceste armonii celor ce o preferă. Culoare a suferinţei şi a romantismului, a liniştii, violetul stimulează sistemul nervos, înlăturând frica, neliniştea, stările negative. Induce detaşare, luciditate, trăiri spirituale înalte, senzaţia de cuprindere a infinitului, armonie cu universul, stimulează creativitatea. Toate acestea explică, probabil, de ce a fost culoarea favorită a reginei Cleopatra, dar şi a lui Leonardo da Vinci, Richard Wagner. Şi a Reginei Maria. Nonconformistă, adesea excentrică asemenea multor aristocrate englezoaice, Maria a cerut ca la moartea sa(18 iulie 1938) să nu se poarte doliu negru, ci violet. Ceremonia în violet a adunat însă la Bucureşti o mulţime enormă mânată de un impuls spontan de simpatie şi reală durere. …La 10 mai 1948, îmbătaţi de victoria lor asupra Monarhiei Române comuniştii dădeau năvală  în reşedinţele regale de la Sinaia.  Exact în acea zi de 10 mai, spune legenda, una din încăperile favorite ale reginei, Salonul de Aur s-a umplut dintr-o dată de parfumul ei favorit, unul inconfundabil, din violete de India de pe coasta Coromandel, dăruit ei de un maharajah într-un mic flacon încrustat cu pietre preţioase. Florile vii ale acestei esenţe avuseseră aceeaşi culoare cu doliul comandat de Maria. Ciudat era faptul că mireasma nu se deplasa în afara camerei, nu se revărsa pe coridor. Întâmplarea e povestită de badea Simion Păuş, grădinar al castelului până la pensionare, decedat în anul 2001. Vechii locuitori ai Sinaiei au auzit câte ceva despre bizarul eveniment, dar mai ales au putut constata dublarea pazei Pelişorului. Parfumul a reapărut însă la 25 octombrie 1948, de ziua de naştere a regelui Mihai, la 8 noiembrie, de ziua sa onomastică şi la 30 decembrie, data detronării aceluiaşi. Violetele de India păreau a trece fără veste dintr-o încăpere într-alta, de preferinţă între cele frecventate mai mult de Ferdinand şi de Maria. Fenomenul s-a repetat în primii ani de comunism, de regulă, la date legate de istoria Monarhiei Române. Garda a fost triplată. De la Bucureşti au sosit securişti încercaţi în luptele din munţi cu partizanii. Furioşi, înjurau ţâşnind pe urmele violetelor de Coromandel care, de la o vreme, păreau să se joace cu ei, sărind de la un etaj la altul în cele mai neaşteptate puncte. Câţiva subofiţeri au înnebunit. Apariţia parfumului era presimţită, mai întâi, de animalele întâmplate prin preajmă. Miliţienii, securiştii, vorbeau despre fantomă, dar nu îndrăzneau să-i rostească numele. Îi ziceau Aia. Le era teamă să raporteze cu exactitate mai sus cele petrecute ca nu cumva să fie acuzaţi de misticism şi să înfunde puşcăriile.

Despre  strania poveste a parfumului de violete  al Mariei- regina, mai multe puteţi citi aici: http://atelier.liternet.ro   Sergiu Ruba: Stafia reginei Maria