Ferma crocodililor
19 martie 2010 at 13:41 noradamian 165 comentarii
S-a cam dus vremea siestei crocodililor sătui sub vântu’ blând din „primăverii”. Prea multe ouă în acelaşi coş, riscuri mari, duşmani mulţi… Doar micul pontalog să fii ciugulit cu ceva folos din vorbele înţelepte ale maestrului său, marele oolog de cornu-zambaccian. Prea puţin şi cam degeaba dacă, dincolo de soarta dărăpănatei ferme, dai cu ochii de prăpădul de la orizont! Până şi pasărea magistră şefă a măiestrei tagme, ciugulitoare între dinţii solzosului său partener de viaţă şi idealuri juridice a rămas fără clonţ. Când e să-i căşuneze destinului pe cineva, cine să-l mai ajute? Colegul de „prestaţii” de taină de la Înalta Curte?… Nepoţii, pe care se jură?… Şantajaţii cu „foiţe” pe principiul „loialităţii”? „Din toate motivele care ţi le-am expus, câte o hârtie din trecutu’ fiecăruia, i-am ţinut pe loc şi i-am făcut fideli” se confesa senatorul voicu camaradului mazăre. Şi cu toate astea, cum îl văita recent iliescu, „să fie ridicat ca un infractor de rând de pe stradă”? „S-a dat o soluţie strâmbă. Am făcut nu ce era omeneşte posibil, mai mult decât atât. Mă jur pe nepoţii mei!” …Să nu fi fost, oare, magisterul florin al vioricăi destul de fidel într-o Românie pe care don’voicu spunea că o are în mână? De fapt, nici n-a lipsit mult, sub ocrotirea înalţilor fermieri, demnitari, magisteri, sereişti şi poliţai clociţi din ouă de astea, ca ţara întreagă să se umple de crocodili. Cum să nu le fie jale acuma, adică mita şi şantajul să-şi piardă puterea? S-ajungă valorile politichiei la mâna „poliţiei politice a preşedintelui”, aşa cum le plânge crin? Păi ce spune fidel al degeaba’garantatului geoană, sărind în apărarea confratelui de crescătorie de la Baia Mare, nu-i ce susţine şi don’ voicu? „Asta-i România lui Traian Băsescu… Bani, şantaj, asta-i crimă organizată, nu automatu’ pe stradă!”
Entry filed under: 7301634. Tags: crocodili, fermă, fideli, magisteri, mită, şantaj.
165 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
Creanga | 19 martie 2010 la 14:37
Ziua buna!
Crocodilul cel cascat
Ce doarme si suspina
De zeci de ani a tot furat
Stomacu-i de bovina
Pan’ intr-o zi, cand s-a infundat
La gat i-ajunge latul
Voicu va fi incatusat
Pan’ nu va trece anul
ApreciazăApreciază
2.
noradamian | 19 martie 2010 la 14:44
Creanga, salut! Sper sa-l urmeze si alti solzosi 🙂
ApreciazăApreciază
3.
Creanga | 19 martie 2010 la 14:53
Servus buna Nora!
Chiar si solzosii l-or urma
In cap de-a berbeleacul
Incet noi vom inainta
Nu va mai trece veacul
ApreciazăApreciază
4.
noradamian | 19 martie 2010 la 15:00
creanga, important e ca a-nceput! Si exact cu crocodilul „tata” 🙂
ApreciazăApreciază
5.
Creanga | 19 martie 2010 la 15:33
Cu crocodilul cel tatic
S-or duc chiar si puii
In zeghe pare un pitic
Batut de toti nasoii
ApreciazăApreciază
6.
luminita | 19 martie 2010 la 17:08
Nora,
he, heeee, pai, ce sa spuna si ei ?
musai ca Basescu e de vina , ca doar in mandatul lui au fost descoperiti corbii mancatori de hoituri ai pesedistilor si ai penelistilor si chiar si ai pedelistilor ….dar asta nu mai e treaba lor ….
Nu mai conteaza ca faptele, discutiile, intentiile erau ale lor , daca au fost descoperite in anul de gratioe 2010 dupa Iliescu si deci nu in mandatul lor inseamna ca e vina lui Basescu , dictatorul si tiranul .
Asta-i deja o axioma infipta in capetele lor seci.
Si invata pe de rost si repetata ca papagalul.
Cred ca si cucuveaua lui Iliescu rade de prostii astia.
ApreciazăApreciază
7.
luminita | 19 martie 2010 la 17:09
invatata, ooooffff , scz !
ApreciazăApreciază
8.
dora | 19 martie 2010 la 17:10
Imi place povestea cu crocodilu’dilu’….si puii clociti de el.Eu il vad pe papasha in rolul tatucului crocoo….deveniti mai voraci decat el.
Imi imaginez clontul vulturilor gelosi care n-au ajuns la prada si s-au razbunat pe ouale ramase la soare la clocit,inhatandu-le.Pe astia ii gasesti in toate partidele,la Interne,in curtile judecatorilor,la politaii de pe strada,la sefii de sindicate,la asa zisii oameni de afaceri. Adica la ferma fiarelor! 🙂
ps.ce te” invidiez” pentru stilul tau de povestitoare si fina observatoare a realitatii. 😆
ApreciazăApreciază
9.
dora | 19 martie 2010 la 17:12
Creanga,
daca nici acum nu vedem cum arata niste zeghe adevarate,degeaba am sperat in miracolul dreptatii. 🙂
ApreciazăApreciază
10.
dora | 19 martie 2010 la 17:17
Astia-s anesteziati rau!Sper sa fie si ai nostri pt.a fi prinsi usor.
ApreciazăApreciază
11.
dora | 19 martie 2010 la 17:21
Ce usor poate fi prins! Ii iei capul!
ApreciazăApreciază
12.
noradamian | 19 martie 2010 la 18:00
dora, luminita, salut 🙂
http://www.romedia.gr/index.php/home/editorial/1447-are-nevoie-europa-de-grecia-ori-romania-.html
ApreciazăApreciază
13.
noradamian | 19 martie 2010 la 18:00
luminita, cu refrenul „Basescu e de vina” pentru pradaciunile lor, paranghelia devine bestiala. de-a dreptul 😆
ApreciazăApreciază
14.
noradamian | 19 martie 2010 la 18:01
dora, potrivite clipurile 😆
pe langa distinsul don’costica, l-am mai tintit si pe domnul judecator florin costiniu, de la Curte Supremă a carei nevasta, viorica, (pasărea care-i ciuguleste printre dinti) era sau mai este, chiar sefa de ONOARE a asociatiei magistratilor..
Dar crescatoria e plina ochi, cum se vede, probabil ca o sa apara toata famiglia, abia au inceput dezvăluirile…
„Judecatorul Florin Costiniu, unul dintre numele din stenogramele cazului Voicu, a coordonat ghidul de aplicare al Codului deontologic al magistratilor. In lucrare sa, Florin Costiniu spune ca nu este deontologic ca magistratii sa discute dosare cu parlamentarii. Din setenogramele cazului Voicu rezulta ca judecatorul Costiniu si-a incalcat propriile recomandari din Codul Deontologic: a vorbit despre pronuntarea unor anumite solutii in intr-un dosar la Curtea Suprema cu senatorul PSD, Catalin Voicu si cu omul de afaceri, Costel Casuneanu.” (HotNews.ro)
ApreciazăApreciază
15.
dora | 19 martie 2010 la 19:17
Rigă Crypto, rigă Crypto,
Ca o lamă de blestem
Vorba-în inimă-ai înfipt-o !
Eu de umbră mult mă tem,
Eu din gheaţă sunt făcut,
Ursul RUS mi-e vărul drept,
Frică-mi e de reci zăbrele,
Mă-închin la soarele-întelept.
La Rahova ,sub lămpi de ghiată, ,
Tot tribul meu un vis visează.
Greu taler scump, cu margini verzi,
De aur, visu-i cercetează.
si
Plângi, prea cuminte Cătăline!
Lui Crypto, regele ciupearcă,
Lumina iute cum să-i placă ?
El se desface usurel !
De Voicu ,cel crescut de EL
Am furat versurile de la Gerula,care la randu-i le-a adaptat poemului lui I.Barbu.
ApreciazăApreciază
16.
dora | 19 martie 2010 la 19:19
nora,
e un material scris de tine?
parca ti-am recunoscut ideile.
Am semnat si eu condicutza! 🙂
ApreciazăApreciază
17.
dora | 19 martie 2010 la 19:26
nora,
varcolacii de eolieni n-au incotro si trebuie sa abordeze subiectul,
numai ca potrivit obiceiului casei tot la Base si Bocut ajung.Iar nelipsitul de la parastas, spalatorul de cadavre Ciuvica e lasat sa „recite”si sa”falseze”dupa plac.
ApreciazăApreciază
18.
Fini | 19 martie 2010 la 19:26
ŞTECHETA MEA E ASTA.
La un pas de a se vedea lupul cioban la oi. Mârlan, hoţ şi tot ce vrei mai „zoios”.
Scandal de corupţie: Înregistrările convorbirilor în cazul „Voicu” scot la iveală lucruri incredibile
Dialogurile lui cu oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic, cu judecătorii Florin Costiniu şi Cristian Jipa sau cu colegul de partid Alexandru Mazăre arată măsura în care, vreme de 20 de ani, acest om a cangrenat un lung şir de instituţii, începând cu zilele confuze ale Revoluţiei, când a fost numit, cum însuşi se laudă, aghiotant al primului procuror al României libere.
Iată, mai jos, discuţiile dintre Cătălin Voicu, Mihai Călinescu şi Marius Locic.
Cătălin Voicu: „În lumea asta, când faci plata comanda se execută!”
Cătălin Voicu: Nu e omul nimănui, că-l ajut eu. Nici oamenii politici nu se mai fac ascultaţi acum, din cauza săriciei şi a faptului că le-au tăiat toate sporurile. Toţi sunt disperaţi la Capitală, pentru că cei mai mulţi dintre ei au credite. El a zis: domne, am salariul ăsta, câştigăm atâta pe lună, n-a luat in calcul anu’ trecut cand toate firmele cad. Şi acela care dădea o mie de euro pe lună pesches nu mai are de unde să i-o dea mia şi mulţi au făcut credite de o sută de mii, de două sute de mii sau s-au imprumutat…(neinteligibil)…vină ăla cu 50.000 bă, plătesc acolo: Mai dă-l in p…. mea pe Locic! În cardeala lui. Dă-l mă în p…. mea de om politic! Domnu….
Marius Locic: Da.
Interlocutor: Iţi face imediat.
Cătălin Voicu: Din cauza sărăciei şi mizeriei, totul e scăpat din mână. Iar acum câştigă şi este ascultat cel care are banul. Nici măcar, vă spun un lucru ca domne…
Marius Locic: …(neinteligibil) …Nimic
Cătălin Voicu: …Deci domnu Locic, vă dau scris că s-au dat bani. E plata făcută. Şi, în lumea asta, când faci plata comanda se execută.
Marius Locic: „Pe Geoană l-am simţit lângă mine!”
Marius Locic: Domnu Adi e aici. Mi se dă tema şi eu rezolv problema. Deci, pe tipografia aia, consideraţi rezolvată treaba. Indiferent. Doamne fereşte! Poate să câştige Băsescu! Asta-i viaţa, ce să faci?! În viaţă trebuie să ştii să te duci…
Cătălin Voicu: Nu mai câştigă Băsescu, dom’ne!
Marius Locic: Nu, n-aţi înţeles. Eu îmi asum acest risc pentru că chiar dacă învinge, asta e! Trebuie să mi-l asum!
Cătălin Voicu: Da nu v-asumaţi, că nu mai e nimic de asumat.
Marius Locic: A! Nu, eu am zis că eu vreau să fiu aicea sunteţi….şi poate….(interlocutorii vorbesc în acelaşi timp: a….multă vreme de acum e…nici o problemă…pe Geoană lângă mine…cafeaua la bar, da?)
Marius Locic: L-am simtit pe Geoană lângă mine.
Cătălin Voicu: Incă o dată vă spun: acei oameni sunt oameni de langă dumneavoastră aceia care vă ajută din prietenie.
Marius Locic: Corect!
Referatul DNA face referire la intervenţiile pe care le făcea Cătălin Voicu, pe lângă ofiţerii de poliţie. Mai mult, Voicu i-a cerut lui Marius Locic suma de 119.000 lei, în septembrie anul trecut, pentru a-i crea acestuia „o situaţie juridică favorabilă”. Remiterea banilor a fost făcută disimulat, sub formă de plăţi prestatorii aferente unui contract de consultanţă între cabinetul de avocatură al senatorului PSD şi Locic Imobiliare. Acest lucru a fost necesar pentru „a da o aparentă legalitate sumei de 119.000 lei”.
Cătălin Voicu: „Ştacheta mea e asta… Eu am zis un miliard plus TVA”
Marius Locic:….(vorbeşte în şoaptă) Deci am aranjat cu miliardul. Marţi sau miercuri putem face contract.
Cătălin Voicu: Domnu Locic, încă o dată vă spun. Eu am vrut să dau acoperire legală relaţiei…
Marius Locic: Şi eu vreau! Şi vedeţi că…
Cătălin Voicu: ….printr-o firmă onorabilă şi printr-un avocat bun.
Marius Locic: Da. Şi eu ce spun?
Cătălin Voicu: Întâmplător, ştacheta mea e asta. Dacă nu aveţi banii, uitaţi-i. Eu am zis un miliard plus TVA. TVA-ul se deduce, ştiţi foarte bine. Miliardul îl băgaţi pe cheltuieli. Eu n-am nevoie de un leu şpagă. Băsescu s-ar putea. Bănuiesc că aţi văzut că e obsedat.
Marius Locic:…neinteligibil…si aseara
ApreciazăApreciază
19.
dora | 19 martie 2010 la 19:59
Fini,
nu stiu juridic ce este incriminator.Suma e uriasa,da are acoperire cu chitanta.
Eu am retinut insa altceva.Ce increzatori erau Geoana si oamenii lui ca vor castiga si Base pierde.Piratul avea dreptate ca trecuse glontul pe la urechile noastre.
Ce voia sa spuna Voicu:”Băsescu s-ar putea. Bănuiesc că aţi văzut că e obsedat.”
ApreciazăApreciază
20.
noradamian | 19 martie 2010 la 20:02
dora, fini, seara buna! 🙂
Nici in imaginatia cea mai morbida nu poti găsi asemenea specimene de inalti politicieni ai unui stat democratic, desi dupa „stenogramele” mai vechi cu dialogul intre „ziaristii” rosca stanescu si chiriac, n-ar mai trebui sa ne mire nimic.
😦
ApreciazăApreciază
21.
noradamian | 19 martie 2010 la 20:05
dora, la ce te referi, la postare?
Majoritatea postarilorsunt personale si sunt prinse in categoriile trecute în coloana din dreapta si indicate in partea de jos a fiecarui articol
Cele cu alt autor sau din alta sursa, sunt la categoria „biblioteca din chiosc”. Acolo sunt postarile lui tibi (majoritatea) ale lui angel, dora 🙂 dulcedeea si skorpion. Daca preiau ceva din alta parte in ce scriu, obligatoriu spun de unde sau de la cine, iar citatele chiar si aproximative, le pun in ghilimele.
ApreciazăApreciază
22.
noradamian | 19 martie 2010 la 20:07
fini, toti crocodilii astia: voicu, locic, casuneanu, costiniu, jipa, orban, mazăre, etc. etc. s-au prajit, le-a venit randul… 🙄
ApreciazăApreciază
23.
tibi | 19 martie 2010 la 20:43
seara buna ! 🙂
Eu nu mai sint chiar asa de optimist. Nu cred ca vremea ‘crocodiliiilor’ 😛 s-a cam dus; cred numai ca se reimpart sferele de influenta; din pacate. 😦
ApreciazăApreciază
24.
noradamian | 19 martie 2010 la 20:51
tibi, servus! Nu pier dihaniile cu una cu doua, ai dreptate, dar e prima mare captura, a unui exemplar extrem de periculos, de care sunt legati o multime, asa ca totusi poate fi considerata o victorie de etapa, nu? 🙄
ApreciazăApreciază
25.
tibi | 19 martie 2010 la 20:57
Ar fi bine draga nora, dar ce ne facem daca lucrurile se vor tergiversa in bine stiutul mod romanesc : ‘ad calendas graeca’ ? 🙄
Sunt prea multi implicati in ‘reteaua’ asta, ca sa nu faca zid in jurul lui Voicu.
Nici nu mai spun ca de judecat ar trebui sa-l judece ‘prietenii’ sai, gen Costiniu …
ApreciazăApreciază
26.
Fini | 19 martie 2010 la 21:04
Ina,
je m’en fiche de juridicul tău !
Chiar nu te-a trecut un fior rece pe şira spinării la gândul că animalu’ ăsta a fost la un pas de a fi numit ministru ?!?!?!
ApreciazăApreciază
27.
noradamian | 19 martie 2010 la 21:07
tibi, nu cred ca de data asta or sa faca zid ca la nastase. Nu se pot hazarda pana-ntr-atat mai ales ca grupul din jurul crocodilului costica ( vanghelie, hrebe etc) nu e agreat nici de opozitie, in buna parte. Independentii, pe de alta parte, s-au detasat totusi, de retea. Şi nu cred ca la stadiul in care au ajuns dezvaluirile, ponta si crin sa-ndrazneasca sa-l apere…
ApreciazăApreciază
28.
tibi | 19 martie 2010 la 21:07
@ servus fini
Pariu ca nici musiu Voicu nu va patzi nimic ?!?!?
ApreciazăApreciază
29.
luminita | 19 martie 2010 la 21:10
fini….
…sio inca ministru de interne !!!!! !
am scris si la theophyle pe tena aceasta, „comeata Hailey” ramane proasta pe langa asteroidul cu Prostanacul-Presedinte care ne-a trecut razant pe langa urechi !!!!!!!!!!!!!!!!
Daca nu aveam diaspora …naiba ne lua !
ApreciazăApreciază
30.
luminita | 19 martie 2010 la 21:12
Nora, Tibi,
grupul VOICU se va prabusi ca un domino , asa cred.
Aici sunt implicati multi, inclusiv fratii Mazare, inclusiv Vanghelie…..dintre cei mai „vocali” vreau sa zic …..
o sa vedem .
ApreciazăApreciază
31.
Fini | 19 martie 2010 la 21:15
Tibi,
servus ! 🙂
Auzi, lasă-mă-n boii mei, că după ce mă „iniervă” Ina cu juridicu’ vii tu cu pariu’ şi cobeşti.
Frumos grohăie zoiosul ăsta cu ceafa groasă, care socoteşte că România-i ciuguleşte din palmă. Ciuguli-l-ar ciorile………….
ApreciazăApreciază
32.
noradamian | 19 martie 2010 la 21:18
luminita, exact! Asa vad si eu, o sa pice unul dupa altul si cu cat vocalizeaza mai strident, cu atat inerveaza lumea mai tare. N-au dupa ce se ascunde 🙄
ApreciazăApreciază
33.
Fini | 19 martie 2010 la 21:24
Luminoaso,
te salut.
Nemernicul ăsta s-a văzut cel mai competent candidat la scaunul de ministru de interne. Uite cum motivează:
„Cred în înţelepciunea colegilor mei pentru că sunt susţinut de organizaţia de Bucureşti. Sunt licenţiat în drept şi tot trecutul meu se pliază pe activitatea din MIRA, pentru că am avut contacte cu poliţia, jandarmeria, cunosc ordinea publică şi am şanse fireşti”, a afirmat Cătălin Voicu, înaintea şedinţei PSD de numire a miniştrilor pentru guvernul Boc.
Ţi-am lăsat un bileţel la tema precedentă.
ApreciazăApreciază
34.
noradamian | 19 martie 2010 la 21:32
„senatorul PSD visa la un stat în care el, ca ministru de Interne, să controleze toată Justiţia din România pe bază de şantaj şi dosare compromiţătoare. Cercul liderilor PSD conectaţi la aranjamentele pentru trafic de influenţă de care este acuzat senatorul Cătălin Voicu începe să se lărgească” ( „Adevarul” si „EZ”)
ApreciazăApreciază
35.
Fini | 19 martie 2010 la 21:33
Nora, Lumi,
bine-ar fi să fie aşa cum vrem noi.
M-am burzuluit mai înainte la Tibi, dar să nu uităm că trăim într-o ţară unde „dreptatea” se aplică lui Samurache.
ApreciazăApreciază
36.
tibi | 19 martie 2010 la 21:34
Biiineeee !
Ziceti ca io’ cobesc !
Biiineee ! V- Om mai vedea.
Credeti ca mie imi place aceasta imensa magarie ? Va asigur, ca NU !
ApreciazăApreciază
37.
noradamian | 19 martie 2010 la 21:39
tibi, chiar daca „ai cobi” ce e sa se-ntample se va-ntampla! Eu nu cred ca individul asta se va bucura de „norocul” lui nastase cu toate ca sperantele lui se bazeaza exact pe cei santajati. Doar n-o fi santajat mai mult de jumatate din parlament? Problema se pune si la comisia juridica unde, se stie, un domn grebla tine incuiat dosarul( 11 volume)…
ApreciazăApreciază
38.
dora | 19 martie 2010 la 21:45
Fini,
nu te „inierva”draghe! Pe asta cu ceafa groasa defilind prin parlament ca in budoarul nevestesii l-as vrea mintenas cu catuse si haine vargate.
Din fragmentul dat de tine am interpretat si eu ceva ce mi s-a parut vulnerabil si posibil a fi folosit de adversari contra lui Base.Deja am auzit trompetisii mogulilor ,folosind in acest scop si „virgulele”din stenograma.
Pe mine chiar m-au trecut fiorii cand l-am vazut topaind pe Prosty in noaptea alegerilor si acum cu stenogramele astea ,din nou,simtind in subconstient suierul glontului pe la ureche.
Tot planul lui Geoana,Hrebe,Vanghelie,Voicu,Maxare a fost dat peste cap.Numai ca astea,juridiceste vorbind ,nu reprezinta capete de acuzare.Mita,influentarea justitiei,legaturi cu lumea interlopa si crima organizata,complicitate sau constituirea de retele mafiote trebuie dovedite.Noi din stenograme nu avem asemenea dovezi clare.Cam asta am vrut sa spun. 🙂 In principiu subscriu la ceea ce a spus si nora si tu.Eu cred ca buboiul se va sparge de data asta. 🙂
ApreciazăApreciază
39.
luminita | 19 martie 2010 la 21:49
Fini,
am gasit biletzelul , multumesc frumos !
Eu cred ca pesedeul a pus-o de mamaliga mai demult, au crezut ca il vor introna pe prostul prostilor la Cotroceni si ca isi vor vedea de matrapazlacuri in continuare .
Ete ca nu le-a iesit.
Si are si Basescu rabdarea lui.
Si cu ai lui si cu ai lor adica.
Li s-a cam infundat esapamentul guzganilor .
Ati observat din stenograme cate referiri facea Voicu la imixtiunile lui in JUSTITIE ?
ApreciazăApreciază
40.
dora | 19 martie 2010 la 21:50
tibi,
eu sunt optimista.Si sper ca scandalul iscat nu va fi doar de presa avida de senzational si de subiecte aducatoare de ratyng si banuti.
ApreciazăApreciază
41.
noradamian | 19 martie 2010 la 21:50
dora, alea 11 volume ale cazului, incuiate, inca, in sertarul lui toni grebla nu-s numai stenograme…
ApreciazăApreciază
42.
luminita | 19 martie 2010 la 21:56
nora,
exact,
procurorii au destule probe inafara celor transpirate in presa.
Numai sa nu se intample ca in cazul Nastase.
Vezi ca si domnu’ senator are nevoie de aprobarea Sparlamentului pt a putea fi deferit Justitiei.
Imunitate, breeee, imunda ….
ApreciazăApreciază
43.
dora | 19 martie 2010 la 21:57
Si cine e cel mai bun prieten al Voicului?Prosty care s-a grabit sa-l instiinteze de continutul dosarului can s-au intalnit la restaurant.
Nu stiu de ce a intarziat cu predarea la comisia juridica?
Pesedracii nu-si permit un nou scandal prin tergiversarea acordarii avizului.
ApreciazăApreciază
44.
Fini | 19 martie 2010 la 22:01
ApreciazăApreciază
45.
Fini | 19 martie 2010 la 22:01
ApreciazăApreciază
46.
dora | 19 martie 2010 la 22:02
nora,
ce inca n-am aflat eu inca:cat din continutul rechizitoriului ajunge de la DNA la senatori? In mod normal nu toate probele din dosar ar trebui citite de cei care oricum le sifoneaza in exterior
ApreciazăApreciază
47.
luminita | 19 martie 2010 la 22:02
dora,
nu-si permit ?
dar cand si-au permis ei ceva?
mai ales un scandal ?
in fiecare zi din fiecare luna a fiecarui an , biensur !
ApreciazăApreciază
48.
Fini | 19 martie 2010 la 22:02
ApreciazăApreciază
49.
luminita | 19 martie 2010 la 22:03
Eu sunt nevoita sa ies acum ,
va spun auditii frumoase , sa fiti cuminti ….si
pe maine !
ApreciazăApreciază
50.
dora | 19 martie 2010 la 22:04
nora,
m-ai intrebat mai devreme la ce postare m-am referit.Era materialul din romedia .
ApreciazăApreciază
51.
Fini | 19 martie 2010 la 22:10
Luminoaso,
SOMN UŞOR !
ApreciazăApreciază
52.
noradamian | 19 martie 2010 la 22:10
dora, da, e postarea care a aparut si pe blog saptamana trecuta, cred,( „tragedia greceasca continua…”) dar putin modificata. Materialul e pus de angel care e corespondenta de presa acolo…
ApreciazăApreciază
53.
noradamian | 19 martie 2010 la 22:11
noapte buna, lumi!
Incercam sa fim cuminti, sper sa si reusim 🙂
ApreciazăApreciază
54.
dora | 19 martie 2010 la 22:18
lumi,
nu-i chiar asa!Pana cand crezi ca-si joaca imaginea de cei mai puternici opozanti…cei mai ce…(dracu’sa-i ia)si risca sa tot piarda din sustinatori?Au nevoie de o legitimare a schimbarii de la varful conducerii partidului. 🙂
ApreciazăApreciază
55.
dora | 19 martie 2010 la 22:21
Fini,
grozave cele doua clipuri cu Iosephine.Cris Rea are mandolina?
ps.Ti-am dat explicatii suplimentare
sunt suficiente?
ApreciazăApreciază
56.
luminita | 19 martie 2010 la 22:23
Of, Fini,
recunosc ca m-am intors pe furis ca sa vad daca-mi spui SOMN USOR.
Si mi-ai spus ….
O noapte linistita si tie , nici nu-ti inchipui cat de mult insemni pt mine .
ApreciazăApreciază
57.
dora | 19 martie 2010 la 22:24
nora,
bine mi-au soptit neuronii din creier ca-s vorbele tale. 🙂
ApreciazăApreciază
58.
noradamian | 19 martie 2010 la 22:28
lumi, ti-am lasat un biletel la tibi pe blog 🙂
ApreciazăApreciază
59.
noradamian | 19 martie 2010 la 22:29
dora, afinitatile… 🙂
ApreciazăApreciază
60.
luminita | 19 martie 2010 la 22:29
ApreciazăApreciază
61.
dora | 19 martie 2010 la 22:31
lumi,
noapte buna si de la mine! 🙂
ApreciazăApreciază
62.
dora | 19 martie 2010 la 22:32
Fini,
e scrisoarea mamei de Serghei Esenin?
ApreciazăApreciază
63.
noradamian | 19 martie 2010 la 22:37
fini, superb Chris Rea cu Josephine! Acum il ascult 🙂
ApreciazăApreciază
64.
Fini | 19 martie 2010 la 23:02
Dora,
nu ştiu. 🙂
Am dat de clipul ăsta mai demult şi-l ascult destul de des. Îmi place.
ApreciazăApreciază
65.
Fini | 19 martie 2010 la 23:04
Nora, Ina
19 martie – sfântul Iosif în calendarul catolic.
ApreciazăApreciază
66.
noradamian | 19 martie 2010 la 23:09
fini, cum a fost la Concursul de pian?
ApreciazăApreciază
67.
Fini | 19 martie 2010 la 23:25
Nora,
oboseală, oboseală, oboseală.
Dar am văzut copii de excepţie. Un pumn de omuleţ care în faţa claviaturii devine puternic şi face să vibreze pianul. Astăzi au fost cei mici. Copii care de bunăvoie renunţă la joacă şi studiază 5-6 ore pe zi. Copii care studiază de la 4 ani cu seriozitate şi în clasa a doua, a treia cântă Chopin cu dezinvotură sau Taccata de Paul Constantinescu.
ApreciazăApreciază
68.
noradamian | 19 martie 2010 la 23:30
…toata admiratia pentru micii pianisti! Mai urmeaza si alta serie?
ApreciazăApreciază
69.
Fini | 19 martie 2010 la 23:41
Mâine sunt cei mari. Uite pe Adela, e în clasa a noua şi cântă impecabil acest Liszt cumplit de greu.
ApreciazăApreciază
70.
noradamian | 19 martie 2010 la 23:52
fini, e grozava! Pe langa calitatile muzicale interpretative, la piesa asta trebuie si forta, rezistenta…
ApreciazăApreciază
71.
Fini | 19 martie 2010 la 23:57
Nora,
dacă ai vedea-o! E subţirică, o suflă vântul şi ţi-am spus în faţa claviaturii devine puternică. Pe coridoarele şcolii treci pe lângă ea fără să o bagi în seamă, ajunsă în faţa claviaturii dobândeşte prestanţă.
ApreciazăApreciază
72.
Fini | 20 martie 2010 la 00:00
O piesă şi patru interpretări. Piesa e frumoasă.
ApreciazăApreciază
73.
Fini | 20 martie 2010 la 00:01
I-aţi uitat ?
ApreciazăApreciază
74.
Fini | 20 martie 2010 la 00:02
Excentric. Mie-mi place.
ApreciazăApreciază
75.
noradamian | 20 martie 2010 la 00:03
fini, sper sa ia un premiu… 🙂
ApreciazăApreciază
76.
Fini | 20 martie 2010 la 00:04
NOAPTE BUNĂ ! tuturor. 🙂
ApreciazăApreciază
77.
noradamian | 20 martie 2010 la 00:05
” I put a spell on you”, wow, n-am cuvinte, fini, una din piesele fara varsta, pe cate le pastrez mereu in topul preferintelor mele…
ApreciazăApreciază
78.
Fini | 20 martie 2010 la 00:05
Nora,
va lua. Pentru ea premiile sunt nenumărate.
ApreciazăApreciază
79.
noradamian | 20 martie 2010 la 00:06
fini, e eleva ta?
ApreciazăApreciază
80.
noradamian | 20 martie 2010 la 00:09
fini,74, si mie-mi place,zărghitul 🙂
ApreciazăApreciază
81.
Fini | 20 martie 2010 la 00:17
Nora, nu, nu e eleva mea.
Mihai Diaconescu e cel mai bun pianist al nostru. E în a 12-cea. Uite cum gândeşte el. Îmi pare rău, dar nu găsesc clipuri cu el.
„Un om chiar dacă îşi duce existenţa modest, venind în sala de concerte şi ascultând, de ce nu, acordurile unui pian îşi poate încânta sufletul şi poate uita de problemele cotidiene. Însă cei care aleg muzica nu trebuie să uite nici o clipă că în această meserie trebuie să primeze pasiunea pentru ceea ce faci, să nu te gândeşti la bani…“, a mai spus Mihai Diaconescu.
ApreciazăApreciază
82.
Fini | 20 martie 2010 la 00:23
Nora,
hai la culcare cu tine ! VISE FRUMOASE !
ApreciazăApreciază
83.
noradamian | 20 martie 2010 la 00:25
fini, frumos gandeste Mihai
Noapte buna!
🙂
ApreciazăApreciază
84.
Fini | 20 martie 2010 la 00:29
Beau soir
Paul Bourget
Lorsque au soleil couchant les rivières sont roses
Et qu’un tiède frisson court sur les champs de blé,
Un conseil d’être heureux semble sortir des choses
Et monter vers le coeur troublé.
Un conseil de goûter le charme d’être au monde
Cependant qu’on est jeune et que le soir est beau,
Car nous nous en allons, comme s’en va cette onde:
Elle à la mer, nous au tombeau.
ApreciazăApreciază
85.
orangeskorpion | 20 martie 2010 la 00:29
este fenomenala Adela Liculescu
bravo, FINI, felicitari!!!!
am citit tot, dar de comentat poate miine…
NORA………………..
………………………..
………………………..
noapte buna
ApreciazăApreciază
86.
Fini | 20 martie 2010 la 06:45
NEAŢA ! 🙂
NOUL AN astronomic începe astăzi. Calcule-le-le spun că momentul va fi la 19,33 ora României.
Pentru că astronomii dau drumul la Primăvară, vă doresc
SĂ FIIŢI IUBITE/ IUBIŢI ! după caz şi să puteţi iubi.
ApreciazăApreciază
87.
Fini | 20 martie 2010 la 07:07
ApreciazăApreciază
88.
maya | 20 martie 2010 la 09:05
Buna dimineata si buna sa va fie inima!
😆
ApreciazăApreciază
89.
maya | 20 martie 2010 la 09:05
ApreciazăApreciază
90.
maya | 20 martie 2010 la 09:06
fini
😆
Servus!
ApreciazăApreciază
91.
maya | 20 martie 2010 la 09:08
fini
😆
Buna cafea! 🙂
Multumesc! 🙂
ApreciazăApreciază
92.
maya | 20 martie 2010 la 09:10
Vine,vine ……PRIMAVARA!!!! Uraaa!!!!
😆 😆 😆
Primavara sa fie mereu in sufletele si in inimile vostre!
Sa fiti iubiti si fericiti, ingerasii sa va aiba mereu in paza! 🙂
ApreciazăApreciază
93.
maya | 20 martie 2010 la 09:13
Vine, vine primavara!!!
😆 😆 😆
ApreciazăApreciază
94.
maya | 20 martie 2010 la 09:44
ApreciazăApreciază
95.
maya | 20 martie 2010 la 09:45
ApreciazăApreciază
96.
orangeskorpion | 20 martie 2010 la 09:46
neata,
iata cum era vazuta Romania in 1964 de catre Marea Britanie
http://www.britishpathe.com/record.php?id=1798
ApreciazăApreciază
97.
maya | 20 martie 2010 la 09:48
ApreciazăApreciază
98.
maya | 20 martie 2010 la 09:48
skorpion
ApreciazăApreciază
99.
maya | 20 martie 2010 la 09:49
😆
ApreciazăApreciază
100.
maya | 20 martie 2010 la 09:49
skorpion
😆
Servus!
😆 😆 😆
ApreciazăApreciază
101.
orangeskorpion | 20 martie 2010 la 09:50
servus, Maya, servus
😛
ApreciazăApreciază
102.
maya | 20 martie 2010 la 10:13
Vineeeeeeee primavara!
🙂
Soarele e agatat de cer
Cu drag, un zimbet va ofer!
😆 🙂 😆
ApreciazăApreciază
103.
noradamian | 20 martie 2010 la 12:32
maya, fini, skorpion,
prieteni,
salut
buna cafeluta si clipurile- alese cu drag si bun gust-
multumesc ca ati adus primavara si in gradina!
Ne auzim mai tarziu
🙂
ApreciazăApreciază
104.
luminita | 20 martie 2010 la 16:19
Buna ziua de sambata , prieteni !
V-o mai amintiti ?
ApreciazăApreciază
105.
luminita | 20 martie 2010 la 16:20
ApreciazăApreciază
106.
luminita | 20 martie 2010 la 16:20
ApreciazăApreciază
107.
luminita | 20 martie 2010 la 16:21
ApreciazăApreciază
108.
luminita | 20 martie 2010 la 16:26
Poate va pare bizar dar cantecele Edithei imi amintesc de pasii mei pe strazile Bucurestiului….
eram prea tanara pe-atunci ca sa ma fi gandit sa ma fixez in acel loc dar parfumul acestui oras mi s-a impregnat definitiv in” olfactivul „simturilor mele…
la, la la .\a, la….
ApreciazăApreciază
109.
luminita | 20 martie 2010 la 16:29
ApreciazăApreciază
110.
luminita | 20 martie 2010 la 16:31
Un zambet curat , de la o prietena buna,
pentru care viata are gust :
ApreciazăApreciază
111.
luminita | 20 martie 2010 la 16:38
ApreciazăApreciază
112.
tibi | 20 martie 2010 la 18:02
@lumi
Ne-o mai amintim
https://noradamian.wordpress.com/?s=edith+piaf&searchbutton=Go%21
ApreciazăApreciază
113.
noradamian | 20 martie 2010 la 18:07
luminita, servus! Orice remember muzical cu Piaf poarta , pe langa muzica unica, emotionanta, si o incarcatura de stari sufletesti, amintiri . Faine si celelalte; un TKS, special pentru Robbie Williams.
🙂
ApreciazăApreciază
114.
noradamian | 20 martie 2010 la 18:08
tibi, servus! Atunci am avut un adevarat festival Piaf 😀
ApreciazăApreciază
115.
noradamian | 20 martie 2010 la 18:11
Iar prezentarea ta, tibi, a avut o nota personala remarcabila care a contribuit din plin la intelegerea muzicii, vietii si fenomenului Piaf. 🙂
ApreciazăApreciază
116.
tibi | 20 martie 2010 la 18:18
ioi ! Nici nu8 am spus cuviincios
Seara buna gradina ! 🙂
Servus nora. 🙂
M-a rascolit si pe mine luminita …
ApreciazăApreciază
117.
Fini | 20 martie 2010 la 19:33
PRIMĂVARA a venit. 19,33 …..
O perlă de demult. Ilie Chirea 1939
ApreciazăApreciază
118.
noradamian | 20 martie 2010 la 19:42
fini, seara buna! Ai marcat-o la minut, cu o piesa de patrimoniu…
🙂
ApreciazăApreciază
119.
Fini | 20 martie 2010 la 19:44
Luminoaso,
la tine-n suflet Primăvara a intrat buluc ! Mă bucur.
În ce priveşte Bucureştiul, NU!!!!!!!!!!!!!!!!! M-am împotrivit din răsputeri mutării noastre acolo. Când sunt nevoită să mă duc acolo, mă întorc întoarsă pe dos.
Pentru tine „Note de primăvară”
ApreciazăApreciază
120.
Fini | 20 martie 2010 la 19:46
Note de primavara
de George Bacovia
Verde crud, verde crud
Mugur alb si roz si pur
Vis de albastru si azur
Te mai vãd te mai aud.
O puncteazã cu-al sãu foc
Soare, soare
Corpul ce întreg mã doare
Sub al vremurilor joc.
Dintr-un fluier de rãchitã
Primavarã, primavarã
O copilã popositã la fîntîna te-ngînã
Pe cîmpia clarã.
Verde crud, verde crud
Mugur alb si roz si pur
Te mai vãd te mai aud
Vis de albastru si azur.
ApreciazăApreciază
121.
Fini | 20 martie 2010 la 19:56
Nora,
seară bună !
Pisele astea vechi sunt curate. Îmi plac mult, cred că într-o seară am să postez un bucheţel de astfel de piese.
ApreciazăApreciază
122.
Fini | 20 martie 2010 la 20:02
Maya dragă, 🙂
servus!
Abia acum am mai intrat în Grădină. Cafeaua ta e faină.
Reascult cu drag Zaharicalele formaţiei Anton Pann.
Îţi doresc o primăvară senină în suflet.
ApreciazăApreciază
123.
Fini | 20 martie 2010 la 20:08
Luminoaso,
trec la ascultare. Le voi asculta în ordinea dorită de tine. După ce voi termina de ascultat toate piesele probabil că „La vie en rose” va fi concluzia. 🙂
ApreciazăApreciază
124.
noradamian | 20 martie 2010 la 20:34
fini, o concluzie, cred, unanima 🙂
ApreciazăApreciază
125.
Fini | 20 martie 2010 la 22:00
EUGEN CICEU (n. 17, 26 sau 27 iunie 1940, Cluj-Napoca – d. 5 decembrie 1997, Zürich), a fost un pianist de jazz român care a trăit, în Germania sub pseudonimul Eugen Cicero.
Eugen Ciceu, a început să studieze pianul de la vârsta de 4 ani. La 6 ani a susţinut primul concert Mozart cu Orchestra Simfonică din Cluj. La 11 ani, părinţii l-au trimis să studieze cu Aurelia Cionca, care la rândul ei, studiase cu Alfred Reisenauer, un elev al lui Franz Liszt. Mai târziu, Ciceu a studiat cu Ana Pittiş, urmând apoi instrumentaţia şi Compoziţia la Conservatorul din Bucureşti.
Eugen Ciceu s-a refugiat ( cu ajutorul Licăi Gheorghiu), în anii ’60 în Germania, după un concert susţinut la Berlin. Aici şi-a adoptat pseudonimul Eugen Cicero. .
Multe din piesele de jazz interpretate de Eugen Cicero sunt prelucrări de muzică clasică, barocă şi romantică. A fost un mare improvizator.
ApreciazăApreciază
126.
Fini | 20 martie 2010 la 22:01
ApreciazăApreciază
127.
Fini | 20 martie 2010 la 22:01
ApreciazăApreciază
128.
Fini | 20 martie 2010 la 22:03
Originalele piselor cântate de Eugen Cicero :
ApreciazăApreciază
129.
Fini | 20 martie 2010 la 22:06
Pe asta o cunoaşteţi deja.
ApreciazăApreciază
130.
orangeskorpion | 20 martie 2010 la 22:22
NU cred ca ati mai vazut o asemenea scamatorie:
priviti cu atentie
http://www.youtube.com/watch_popup?v=hwVy_2eOfsE#t=78
ApreciazăApreciază
131.
Fini | 20 martie 2010 la 22:33
Interesantă scamatorie.
ApreciazăApreciază
132.
clemycali | 20 martie 2010 la 22:41
Buna seara, buna seara.
@skorpion, intr-adevar 🙂 🙂
ApreciazăApreciază
133.
Fini | 21 martie 2010 la 00:00
ApreciazăApreciază
134.
Fini | 21 martie 2010 la 00:02
NOAPTE BUNĂ !
ApreciazăApreciază
135.
noradamian | 21 martie 2010 la 00:20
Fermecatoare Rapsodia a Doua de Liszt mai ales intr-o asemenea intepretare. Ma bucur ca am aflat de Cicero: talentat si placut 🙂
Multzam fini, somn usor!
Noapte buna tuturor
🙂
ApreciazăApreciază
136.
Fini | 21 martie 2010 la 07:17
Nora,
Eugen Cicero a fost genial.
ApreciazăApreciază
137.
Fini | 21 martie 2010 la 07:20
NEAŢA ! 🙂
ApreciazăApreciază
138.
Fini | 21 martie 2010 la 07:21
ApreciazăApreciază
139.
Creanga | 21 martie 2010 la 08:21
Neatza!
Primavara a sosit
Fini, putin a dormit
Direct la calculator
Sa ne mai cante cu dor
Crocobaurii victime se dau
In fata-l scot pe bau bau
Tot noi suntem nesimtiti
Ca nu pot fura linistiti
Ups, e zi frumoasa
In gradina cea aleasa
Bazz, bazz, ce de albine
In stupul plin de suspine
Trantorii tot chefuiesc
Pe stupari ii pacalesc
ApreciazăApreciază
140.
Fini | 21 martie 2010 la 10:34
Astăzi se aniversează !!!!!!!! 🙂
LA MULŢI ANI !
Tudor Arghezi
Cititor de vreme buna,
Sa-ti urez pe nai si struna,
Lautar si de condei,
Ce-i mai bine din ce vrei.
Sa-ti traiasca toti ai tai,
……………………………….
…………………………………
Fie-ti dragule, copiii
Struguri albi, ciorchini de vie,
Fetele ca piersica.
…………………………………….
………………………………………
Si femeia ta din casa
Fie-ti zvelta si frumoasa
Ca vlastarii pomului,
Bucuria omului.
Si copii
Cu ochi caprii
Si frumosi ca soarele
Pazindu-ti ogoarele.
Baietii ca mugurii,
Fetele ca strugurii.
Piersicile sa le cada
în camase, din livada
ApreciazăApreciază
141.
luminita | 21 martie 2010 la 10:40
Fini,
cine se aniverseaza azi ?
Eu n-am primit nici o invitatie ! 😆
ApreciazăApreciază
142.
Creanga | 21 martie 2010 la 10:50
@Lumi
Salve soro uite aici
Sper sa nu te oftici:
Creanga | martie 17, 2010 at 07:27
Paralele si de sens opus
Inca asteapta raspuns
ApreciazăApreciază
143.
dora | 21 martie 2010 la 11:36
Va salutez voios!
Ei,veni primavara si odata cu ea vin si plimbarile p’afara.
Va citesc si va ascult,nu va faceti griji!
Va mai caut ,mai tarziu,acum ma asteapta padurea. 🙂
ApreciazăApreciază
144.
dora | 21 martie 2010 la 11:37
nora,servus!
N-am uitat sa-ti trimit un strop de sanatate a naturii…e pe vineeee!
😆
ApreciazăApreciază
145.
Fini | 21 martie 2010 la 12:12
Luminoaso, 🙂
@141
Lebăda mută.
Sper să cânte până la sfârşitul zilei.
Nici io n-am fost invitată, dar uite că nu pot să tac.
ApreciazăApreciază
146.
luminita | 21 martie 2010 la 12:22
Fini,
lebada muta ?
Tu ai putea fi o lebada alba dar nicidecum muta.
Mai astept , poate ma dumiresc pana intra juniorul la taste .
ApreciazăApreciază
147.
luminita | 21 martie 2010 la 12:38
ApreciazăApreciază
148.
luminita | 21 martie 2010 la 12:41
Creanga,
daca te referi la poezioara aceea din 17 .03 , spre finalul postarilor,
ei , bine, stai linistit, o citisem inca de atunci si nu m-a suparat deloc .
N-ai gasit alta rima si ai lasat-o asa cum a cazut . 😆
Fii linistit, nu ma supar eu pe tine !
o zi frumoasa !
ApreciazăApreciază
149.
luminita | 21 martie 2010 la 12:46
Fini,
daca pui un FDJ o sa fiu sigura ca Clemy e respectiva.
Si nici ziua Norei n-o stiu precis.
Tibi e balantza , dora-i sagetator, io-s peste , tu ce esti , chiar asa ? 😯
esti berbeaca ?
ApreciazăApreciază
150.
Fini | 21 martie 2010 la 13:02
Luminoaso,
Clemy nu ştiu
Nora = echinocţuil de toamnă
Io-s geamănă. Ce, nu se vede ?! 🙄
Stai, poate „cântă”. Dacă nu promit că dau în vileag, c-altfel fac gguşă !
ApreciazăApreciază
151.
luminita | 21 martie 2010 la 13:12
Bre, s-ar putea sa fie Robin.
Iar tu esti foarte bine ca geamana , cunosc zodia, parintii mei sunt si ei gemeni.
ApreciazăApreciază
152.
Creanga | 21 martie 2010 la 13:14
@Lumi
Hiuu, am scapat de urecheala
Lumi tine la harjoneala
Acus intra juniorul
Si o sa ii ducem dorul
De curcubeu bine-a zis
Chiar are talent la scris
O asteptam in chiosc
Creanga o sa faca… trosc
ApreciazăApreciază
153.
luminita | 21 martie 2010 la 13:26
Pentru tine, cea / cel care-ti serbezi astazi un buchet de ani , indiferent de numarul lor :
ApreciazăApreciază
154.
luminita | 21 martie 2010 la 13:35
Si inca un cantec frumos , tot cu PROCONSUL < pentru aceeasi/acelasi fericit al zilei :
ApreciazăApreciază
155.
luminita | 21 martie 2010 la 13:38
ApreciazăApreciază
156.
luminita | 21 martie 2010 la 13:39
ApreciazăApreciază
157.
Fini | 21 martie 2010 la 13:39
Lumi,
150
uite ce păţesc dacă nu verific, sunt ca musca fără cap.
erată : Dacă nu, promit că dau în vileag, c-altfel fac guşă !
Eu am răbdare. 🙂
Noi suntem trei gemeni în familie.
Mulţumesc pentru Debussy.
ApreciazăApreciază
158.
luminita | 21 martie 2010 la 13:46
ApreciazăApreciază
159.
Creanga | 21 martie 2010 la 13:47
Fini
Trei deja sunt tripleti
Ai grija sa nu te-nbeti
Eu nu stiu ce zodie sunt
Doar o creanga pe pamant
ApreciazăApreciază
160.
luminita | 21 martie 2010 la 13:51
ApreciazăApreciază
161.
Băşcăliosul | 21 martie 2010 la 14:23
„Mi-ar plaaashe”… să mă dai de gol „da’ mi-i ruşâni”.
Dacă ai vrut să-mi demonstrezi că nu pot scăpa de voi, ai cam reuşit.
Eşti o „speculoasă”, da’ tot îţi mulţumesc. Eşti foarte drăguţă… aproape să spun: dată dracului. Mi-ar plăcea, în semn de recunoştinţă, să cred că-ţi plac astea două dedicaţii ale mele. Fug de-a treia, ca de tămâie.
Speculez şi eu o temă,
Când se vrea mai tare-n rol,
Provocatoare… dilemă:
Femeia sau dracu’ gol?
PS1. Cunosc deja 3 persoane apropiate mie, cu aceeaşi zi de naştere: 29 mai. Ar fi culmea coincidenţei să am de-a face cu două perechi de astfel de gemeni.
PS2. Lumi-Lumi! Dar din dar se face al dracului…. mai rar. Sunt nevoit şi încântat să preiau darurile tale, cu mulţumiri directe. Fini e o enigmă dulce şi atentă, inclusiv la amănunte. Are abilutăţi şi sensibilităţi neobişnuite. E vorba de ziua de azi a fiicei mele, unică în toate cele.
PS3. Sănătate tuturor, mai ales Norei! A dracului şi răceala asta!
ApreciazăApreciază
162.
noradamian | 21 martie 2010 la 14:35
fini, luminita, dora, creanga, bascaliosul
prieteni,
salutari dragilor si luminosilor!
Bascaliosul, multumesc!
Din raceala imi revin trecand un pic şi la poezie, dar asta fiindca azi e echinocţiu.
(Posibil sa mai fie şi alte zile speciale, niciodata nu pot fi sigura 🙂
Acum o sa ma delectez cu postarile voastre care pur si simplu ma incanta 🙂
🙂
ApreciazăApreciază
163.
noradamian | 21 martie 2010 la 14:39
era sa uit:
postare noua!
( pana mai tarziu, spre seara :))
ApreciazăApreciază
164.
Fini | 21 martie 2010 la 15:16
Băşcăliosul,
@ 161
😆 😆 😆
Te-ai dat bătut !
Ăsta a fost un fel de joc „Cine-i mai tare-n coarne” ? !
Mă retrag şi eu până la clipitul stelelor.
ApreciazăApreciază
165.
noradamian | 21 martie 2010 la 17:02
dora,144, servus! M-ai facut curioasa 🙂
ApreciazăApreciază