Nesiguranţă

Criza mondială a scos din funcţiune ambarcaţiunile statale cu sisteme economico- financiare depreciate necruţându-l nici pe legendarul „Averoff ship”. Fără valurile crizei ar mai fi rezistat un timp, probabil, dar cu ce preţ? Cu ce preţ, neluat până ieri în serios de competenţii eurobirocraţi, rezistă în prezent chiar Uniunea Europeană? De obicei astfel de efecte dramatice sunt rezultatul unui lanţ de cauze din care, după declanşarea sau consumarea tragediei, se selectează -exact pe acelaşi suport de iresponsabilităţi care a făcut posibile evenimentele, doar ce convine unora sau altora. Rareori se merge pe tot lanţul pentru a se identifica pas cu pas toată istoria catastrofei, a tuturor cauzelor, factorilor favorizanţi şi vinovăţiilor; la fel cum justiţia, funcţională  în cazul furturilor mărunte, devine literă moartă, incapabilă şi  ineficace  în atâtea cazuri de  infracţiuni financiare scandaloase şi de răsunătoare crime economice. Dar să rămânem la noi în ogradă, încă departe de zona euro (din fericire). Fără valurile crizei, probabil şi recesiunea economică românească ar fi rămas mascată şi, poate, depăşită. Oricum, risipa deşănţată, scurgerile de miliarde, cum se vede, n-au fost câtuşi de puţin dureroase pentru puzderia de (i)responsabili din trecutele mandate ministeriale;  şi nici pentru puhoiul de analişti financiari, politici, militari etc. care ne populează spaţiul media până la sufocare slujindu-şi cu obedienţă  sponsorii financiari în dauna intereselor naţiei, de  vreo două decenii. Pentru ei asemenea date au importanţă doar dacă pot fi utilizate, nu odată prin contrafacere, în luptele politice şi pentru aiurirea prostimii. Lanţul furturilor şi minciunilor postdecembriste pe cale acum să ne  împingă într-un punct nevralgic extrem de dureros a început să fie scos la vedere, verigă cu verigă, din sordida construcţie financiar politică autohtonă abia de câţiva ani; o acţiune de salubrizare pe cât de dificilă pe atât de necesară pentru însănătoşirea statului devine, însă, tot mai riscantă. Din nefericire, înrăutăţirea situaţiei economice pe fondul crizei şi al recesiunii oferă contextul perfect pentru o contraofensivă cu sprijin sindical a partidelor bogate în clientelă penală. Un război greu, de uzură care în condiţiile uriaşei mase de „suporteri” agăţate de acest lanţ al mizeriei devine şi mai greu. Un război susţinut de prea puţini, cum se vede, şi, din păcate, trădat urât chiar de unii din cei angajaţi politic să-l poarte.