Când iazul politic de cianură dă pe dinafară

13 mai 2010 at 19:56 23 comentarii

Am apreciat cu entuziasm publicistica talentatului TRU cu deosebire în perioada dizidenţei sale în acea medie ajunsă javră de pază a prădăciunilor politico-moguliene. Am considerat chiar, un sacrificiu în beneficiul comunităţii intrarea în politică a acestui jurnalist special, cu o remarcabilă ţinută etică şi un har profesional neobişnuit. Îmi vine de aceea tare greu să-mi arăt dezamăgirea (prea puţin spus) referitoare la recenta şi strania implicare a europarlamentarului TRU în chestiunea Roşiei Montana, în contrast cu decuplarea sa de la multe din arzătoarele  controverse ale politicii interne din ultimul timp. A muta o problemă de economie internă şi de apărare a patrimoniului naţional atât cât a mai scăpat de bulimia barbarilor politici ai noii republici, pare a fi mai curând misia unui purtător de servietă al d-lui Videanu. A trece diferendul legat de exploatarea aurului Apusenilor în planul conspiraţiei maghiaro-ecologiste, garnisind-o cu motivaţiile tipice ale marilor prădători autohtoni de resurse, poate otrăvi orice solidaritate onestă legată de asemenea apărători ai”binelui public”.”Adepții panicii naturiste se consideră, în mod fundamental, apărători ai libertății și dreptului la viață. Acum, distinșii protectori ai păpădiei și rîmelor, își pot adăoga încă un merit: mizerie garantată pentru Apuseni” citesc pe blogul d-lui europarlamentar TRU. „Precauţia nu poate justifica subdezvoltarea” adaogă şi dl europarlamentar Preda. „Nu se poate”, mă gândesc. Oare să nu ştie d-lor cât i-ar reveni României din acest proiect tenebros? Să fie  exploatarea  respectivă o oportunitate pentru o ţară amărâtă şi obişnuită cu jaful? Să  nu conteze expertizele şi analizele concrete făcute de specialişti români şi de finanţişti liberi de „încărcare politică” (alţii decât d-nii Berceanu, Videanu, Baltazar, etc)? În fine, să-şi pună cu frivolitate până şi prestigiul pe masa de joc a unor aventurieri? …a unor indivizi cunoscuţi în lume pentru prăpădul lăsat în urma „binefacerilor” lor  în  zone fără apărare, subdezvoltate? Sigur, „misionarii” aurului i-au salvat pe bieţii băştinaşi un timp de spectrul şomajului, dar pe urmă?…şi cu ce preţ? Şi ce ar putea motiva, de fapt, asemenea justificări  mai penibile decât ale unor postaci lipsiţi de  responsabilitate?

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , , .

David R. Hawking, despre „nivelele conştiinţei” (2) Proiectul Iohannis, conservă recuperată din economia socialistă multilateral şi total mulsă

23 comentarii Add your own

  • 1. noradamian  |  13 mai 2010 la 20:46

    locul cu „păpădii si râme”:

    http://www.pbase.com/lorin/endangered_places_rosia_montana

    Apreciază

  • 2. tibi  |  13 mai 2010 la 20:56

    Seara buna !

    @ nora
    Cred ca am fost printre primii care in momentul in care TRU, a elogiat alierea pd cu psd, la guvernare, am reactionat; atunci, am reusit sa-mi atrag ‘oprobiul’ desi, am fost foarte civilizat in acele postari, pe blogul domnului Patrasconiu.

    Chiar imi pare tare rau, ca din TRU, ‘ o constiinta lucida’ dupa cum il caracteriza GL, nu a mai ramas decit un politician dedicat partidului. 😦

    Apreciază

  • 3. noradamian  |  13 mai 2010 la 21:00

    tibi, servus, pana la acest moment nu aveam, totusi, a-i gasi lucruri slabe, alinierea cu pesede atunci a fost vazuta de multi ca o concesie necesara dat fiind momentul, nu de dragul rosilor.
    Dar pozitia pro RMGC este socanta! Iar „argumentele” puf de „papadie”. Cristian Preda, la fel! 😦

    Apreciază

  • 4. tibi  |  13 mai 2010 la 21:15

    Servus nora

    Iata cum se mai verifica inca o data, sintagma : puterea corupe. 😦

    Si iata cum postarea aia mai veche a mea, despre implicarea intelectualilor in politica, in care am vorbit despre cartea lui Mark Lilla pe acest subiect, devine iar, si iar, actuala, din pacate.

    La tema
    Ai punctat excelent, ca de obicei : presupunind ca exploatarea de la RM ar genera beneficii, ce beneficii ar avea Romania ?

    Asta este problema, de fapt. Apoi. Ce graba avem sa exploatam ACUM, tot ce mai exita in subsolul tarii ca resurse ?

    Copiilor si nepotilor, chiar nu trebuie sa le mai lasam NIMIK de exploatat ulterior ? Dupa noi, potopul ? 😦

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  13 mai 2010 la 21:34

    tibi, puterea corupe, asa e, dar orice tara are nevoie de oameni la putere. Oare sa nu se gaseasca NICIUN incoruptibil in Romania? Sa nu avem deloc intre concetatenii nostri OAMENI de incredere?
    Cat despre ultima chestiune, asta e exact mentalitatea ceausista aceea că trebuie exploatat, „terminat” tot, mentalitate transferata din nefericire, in mintile cui nu te astepti 😦

    Apreciază

  • 6. tibi  |  13 mai 2010 la 22:10

    nora, poate ca acum voi beneficia de putina intelegere, de ce uneori, ma las prada in voia disperarii.

    Te asigur ca astfel de momente, sunt trecatoare.
    Nu am de gind sa cedez.
    Scrisnesc din dinti, sudui, dar merg mai departe, increzator : Ro nu este numai tara „lor”; este mai ales patria noastra, a celor care o iubim.

    Sper din tot sufletul, ca programul initiat de presedintele Basescu, sa aiba macar sansa de a fi la baza unei curatiri a societatii noastre, prea adinc viciata de mentalitatea ceausista.

    Si sper ca acest program, sa fie continuat. Altfel …

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  13 mai 2010 la 22:20

    tibi, nu sunt total împotriva exploatarii unei asemenea resurse. Dar ar fi RUSINOS ca dupa petrom, rompetrol samd, nici macar aurul romanilor să nu fie al romanilor. Nu cred ca peste cativa ani n-o sa existe o tehnologie mai performanta, ca nu s-ar putea accesa fonduri structurale pentru un asemenea proiect. Pripeala si graba asta, insa,de dragul „amărâţilor de acolo” e lipsita de orice argument financiar-economic si moral. 😦

    Apreciază

  • 8. tibi  |  13 mai 2010 la 22:24

    Asa este nora, asa este !

    Acum, va spun cuviincios, noapte buna ! 🙂

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  13 mai 2010 la 22:27

    da, tibi, am ascultat conferinta de mai devreme, a lamurit multe lucruri, a infirmat, ca deobicei, multe diversiuni si manipulari.
    Sper sa reziste si programul si oamenii ( ma refer la cei care vor trebui sa se descurce cu foarte putin si nu vor gasi de lucru)

    Noapte buna!

    Somn usor,
    tuturor

    🙂

    Apreciază

  • 10. niku_elektriku  |  13 mai 2010 la 23:03

    buna seara !
    din pacate asa sintem: niste kakanari car’ ar vinde’o si pe mamitzica lor pentr’o parere de confort personal; confort care ne’ar da posibilitatea sa’i espectoram abundent in tzeasta pe compatriotzii adinc dispretzuitzi…
    si cum pofta vine mincind, radem tot !

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  13 mai 2010 la 23:09

    niku, salut 🙂 Tare as fi vrut sa n-ajung sa scriu lucruri de astea!

    Totusi, poate n-om fi chiar toti pe calapodul asta. Or mai fi, pe ici colo si oameni fara pofta asta bolnava 🙄

    Apreciază

  • 12. clemycali  |  13 mai 2010 la 23:11

    @nora, nu este ptrima data cand TRU ma dezamageste. Si apoi sti si tu zicala „Sa nu-ti faci chip cioplit”. Eu m-am dezvatat sa ridic pe piedestal diversi semeni ai nostri. Dar cred ca a venit vremea clarificarilor. Chiar si intre portocale.

    Apreciază

  • 13. noradamian  |  13 mai 2010 la 23:17

    clemy, servus! Si eu m-am dezvatat, demuuuult! Dar cu TRU ne-am solidarizat multi, intr-o vreme, cand era inca activ blogul lui Thor. Probabil atunci si-a atins maximum de civism si de aici a cotit-o spre zone mai profitabile. TRU de acum e altul decat cel de atunci. Da, sper ca si tine ca e vremea clarificarilor 🙂

    Apreciază

  • 14. clemycali  |  13 mai 2010 la 23:22

    @nora, nu stiam ca TRU era activ pe blogul lui Thor. Eu i-am apreciat anumite pozitii dar altele mi s-au parut de-a dreptul suspecte. Si daca nu ma insel mi-au filat toate lampile cand TRU a sustinut candidatura lui Prigoana jr pe motiv ca asa era linia partidului. In fine. Sper ca timpul clarificarilor a sosit. Ori la bal ori la spital ptr ca o cale de mijloc ipotetica nu mai exista. Prea mult timp au fost evitate reformele politico-economice importante.

    Apreciază

  • 15. noradamian  |  13 mai 2010 la 23:28

    clemy, nu, poate nu m-am exprimat corect! Noi aveam postari atinci de sustinere a lui TRU, era perioada in care avea probleme la Cotidianul Blogul lui thor, ca veni vorba era in blogrollul lui, parca asa-mi amintesc.

    Apreciază

  • 16. noradamian  |  13 mai 2010 la 23:30

    Monica Macovei a ramas neschimbata, dar are tot mai putini oameni de acelasi calibru in preajma-
    „As vrea sa le reamintesc colegilor din PD-L ca au promovat candva anticoruptia” ( Monica Macovei, ziare.com)

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  13 mai 2010 la 23:32

    Ma retrag…

    O zi placuta, clemy,

    noapte buna tuturor 🙂

    Apreciază

  • 18. rahoveanu  |  14 mai 2010 la 01:24

    Nora,

    somn usor!

    Apreciază

  • 19. gabhryel  |  14 mai 2010 la 01:45

    Nora
    eu n-aş fi aşa aspru cu TRU
    nu cred că o face pentru Videanu sau mai ştiu eu cine

    pur şi simplu asta e părerea lui
    eu nu-s convins că n-are dreptate, ba înclin să i-o şi dau
    (sper că nu mă suspectezi de vreun interes tenebros 😆 )

    Apreciază

  • 20. noradamian  |  14 mai 2010 la 09:04

    alex, gabhryel, prieteni, salut! 🙂

    gabhryel, pe tine n-am niciun motiv sa te suspectez 🙂 Nici la TRU nu ma gandeam in termeni de „interese ascunse”(desi l-am caricaturizat portservieta de Videanu) si nici la Preda. Dar fiindca studiez subiectul, nu de azi de ieri, cu date cifre, etc( info-Academie, ONG-uri, specialisti, persoane pro si contra din zona etc) si nu in ultimul rand chiar proiectul RMGC care arata foarte serios si seducator, nu ma convinge retorica amintita. 😉

    Apreciază

  • 21. rahoveanu  |  14 mai 2010 la 13:28

    Nora

    eşti prea bun cu el! Odată zicea că se aruncă după bloc dacă Băse face guvern cu PSD. TRU nu a făcut-o!

    Sincer, cred că e doar un palavragiu oportunist.

    Apreciază

  • 22. noradamian  |  14 mai 2010 la 14:54

    Alex, atunci l-am iertat că era sub stres, săriseră cotidienii să-l facă fărâme. Sigur ca a fost un semnal acela, privind limitele d-lui, nu l-as fi dorit confirmat 😉

    Apreciază

  • 23. noradamian  |  14 mai 2010 la 14:55

    Postare noua 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 926.850 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.448 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 926.850 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: