Frundacul şi godacii

28 iulie 2010 at 11:23 79 comentarii

In fruntea puzderiei de godaci integraţi televistico-financiar, un godac „de bine” trage tare s-ajungă emblemă neaoşă pe stema patriei. Ioi, ce forţă, ce forţă! Colosală forţă, frica, o forţă care ucide orice ruşine mai cu seamă de când foamea năpraznică a acestor viteji şi ospăţurile lor pantagrohăielice au ajuns  de minunea lumii. Cum regimentele  guiţătoare de o flămânzenie turbată înghit buget, rod lemn, piatră, aur, marmură şi beau tone  gaz şi petrol, lacuri, râuri şi deltă, fără să li se aplece, stârnesc peste tot uimire. Dar şi invidie. Unde mai afli pe faţa pământului un loc în care un frundac să iasă astfel la drumul mare fără ca picior de gospodar din popor să-l poprească? Probabil că, intimidată de corul de guiţaturi aprobatoare al godacilor parlamentari, Armia Neamului Istovit de atâta războială cu corupţia a înţepenit de tot. E limpede că godăcimea s-a maturizat, s-a scrofit, a ajuns pe crăcile de sus, e clar că n-o să-şi lase la masurat, jirul, grămezi! Şi cine să-i stea împotrivă? Legendele ies din beznă,  roşii, iar godacii s-au neruşinat de tot. Aşa că frunda baci are toate şansele să ocupe un loc de vază în galeria marilor bărbaţi care s-au războit, ANI la rând, pentru binele naţiei, cu piraţi, dictatori, tirani, etc. Adică duşmani puzderie care sunt, de fapt, doar unul! Unul singur, hulit şi depăşit. Chiar şi numele:  cine  i-l pronunţă, musai să scuipe şi să zică „ptiu”! Ei, Europa, acum ce ai de zis? Eşti dezamăgită? Ai rămas mută? Ai căzut şi tu în lehamite? Care Zeus? Mama lui de minotaur! Dacă te-ai  întoarce în mitologie, precis l-ai suspenda urgent într-o corida. N-ai oameni de show? N-ai zvonaci? N-ai postaci? N-ai kaghebe? Las’ că are Felix. Are cât „Dunărea”. Şi cât Sov-„FNI”. Cât să  fugărească un taur de mare obosit şi împiedicat! Jocurile de vară continuă. Ole! Băgaţi aplauze ! Conserve din alea rămase-n difuzoare de la congrese. Ura! Băgaţi show-uri frundace ca să uităm- şi să gândim şi să muncim. Ca să uităm şi cine suntem şi ce vrem şi cum ne cheamă. Dacă un frundac face din steagul ţării paravan pentru godaci, probabil că şi cel roşu, de acu’ douăzeci de ani, o fi INTACT.

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , .

Ţara nonfăgăduinţei ? Politică pe credit

79 comentarii Add your own

  • 1. noradamian  |  28 iulie 2010 la 11:53

    25, iulie, Angela Bratsou:
    „Absolut fascinant si incredibil acest muzeu virtual !Deschideti si va minunati cati graficieni ai lumii au putut participa !!!
    Toata admiratia pentru Nicolae Ionita si Republica Virtuala de la Ploiesti !

    Dragii mei, prietenul meu, caricaturistul ploiestean Nicolae Ionita, a avut – in urma cu vreo 10 ani – ideea de a propune prietenilor si colegilor sai graficieni de pe planeta Pamint, sa-l portretizeze pe Caragiale. I-a instrumentat prin metode numai de el stiute, gandindu-se la acea vreme – cand se implineau 150 de ani de la nasterea dramaturgului – sa organizeze o expozitie cu lucrarile care-i vor parveni. Nici prin cap nu-i trecea lui la ce se inhama. Lucrarile au inceput sa curga, in scurt timp nenea Iancu al nostru devenind unul dintre cei mai desenati scriitori de pe mapamond. Daca nu cumva chiar cel mai desenat. Succesul neasteptat al acestui demers, l-a determinat pe Ionita sa le propuna colegilor lui si alte personalitati ale culturii romanesti in general si ale literaturii in special, ajungand pana in ziua de azi sa stranga peste 1500 de lucrari de la peste 127 de artisti din lumea larga, unii dintre acestia nume „grele” in domeniu. Cu o modestie nefireasca pentru aceste vremuri complet pe dos, Ionita a batut pe la zeci de usi pentru a propune mai marilor zilei infiintarea unui muzeu la Ploiesti. Nu i s-a deschis niciuna. C-asa-i la noi ! Intre timp, el a colectionat si editii rarisime ale operelor lui Caragiale, Eminescu dar si a altor scriitori romani din toate timpurile dar si traduceri ale operelor acestora in te miri ce limba omeneasca. Cu o incapatanare greu de inchipuit, Ionita a colectionat sute de volume, reviste, periodice, romanesti si straine, toate vorbind despre noi si, asa cum ii place lui sa zica, „neamul nostru romanesc”. Acum, inginerul Nicolae Ionita, ajuns la virsta de 59 de ani, intr-o tara devastata de incompetenta si jefuita la drumul mare de o sleahta de analfabeti, a devenit „tanar” somer. A ramas insa optimist, plin de un umor contagios insa, cu o mare durere in suflet: si a scos la vanzare o parte insemnata din aceste minunate lucruri stranse cu atata truda, pentru a putea trai.
    Si acum, avand timp berechet la dispozitie, a construit pe cheltuiala proprie acest muzeu virtual.
    Pe care v-as ruga, in masura posibilitatilor voastre, sa-l promovati. Poate s-o gasi cineva, candva, pe undeva, sa-l sprijine efectiv pentru a realiza in carne si oase acest muzeu sui-generis, care pe alte meleaguri ar fi devenit de mult o extrem de profitabila galerie de arta.
    Va spun cu mana pe inima, ca unul care am fost dintru inceput alaturi de el, ca merita cu prisosinta sa fie sprijinit.
    Doamne ajuta!
    Cu multumiri,
    Bogdan
    MUZEUL VIRTUAL AL NEAMULUI ROMANESC
    S-a deschis, la Ploiesti, primul muzeu virtual din Romania,
    MUZEUL VIRTUAL AL NEAMULUI ROMANESC
    la adresa web
    http://www.personality.com.ro

    Muzeul, pentru care s-a strans material in ultimii zece ani, pune in valoare lucrarile a peste peste 1.500 de artisti plastici din 127 de tari.

    Pentru inceput muzeul va avea deschise 150 de sali de expozitii (pagini web) urmand ca pana la sfarsitul anului numarul acestora sa creasca la peste 1.000.

    Vizitatorii vor putea admira portrete, ilustratii, caricaturi, comentarii grafice si tot ceea ce pentru un artist plastic strain poate inseamna ROMANIA prin ceea ce are ea mai semnificativ: personalitatile reprezentative ale neamului romanesc.

    Vor fi aduse in atentia vizitatorilor cele mai importante 250 de personalitati nationale asa cum au fost ele receptate de unii dintre cei mai importanti artisti plastici din lume, fara prejudecati si fara pareri preconcepute.

    Va invitam sa nu ocoliti
    COLECTIA CARAGIALE, cea mai mare colectie din lume de portrete ale unei personalitati a culturii universale, pentru prima data pusa in intregime la dispozitia celor interesati la adresa web
    http://www.personality.com.ro/caragiale.htm

    Muzeul ofera pentru achizitie, in paginile ANTICARIAT, exponate rarisime, dintre care unele nu pot fi gasite in nici un alt loc din lume. In acest sens va propunem in primul rand anticariatele CARAGIALE si EMINESCU (la adresele web
    http://www.personality.com.ro/car_antic_1.htm si http://www.personality.com.ro/emin_antic.htm )

    MUZEUL VIRTUAL AL NEAMULUI ROMANESC este un web site cu mii de imagini. Daca computerul dumneavoastra este mai vechi, cu resurse limitate, este posibil ca multe din aceste imagini sa nu se deschida.

    Vizitati MUZEUL VIRTUAL AL NEAMULUI ROMANESC: un proiect cultural proiectat, realizat si finantat de caricaturistul ploiestean Nicolae Ionita.

    INTRAREA LIBERA! „

    Apreciază

  • 2. Băşcăliosul  |  28 iulie 2010 la 14:24

    Nora, încă o dată, bine ai revenit!
    Mulţumesc pentru încurajare şi „permisul” de copiere!
    Îmi doresc ca serialul „Săndeii mamii lor !” să fie ca vinul: pe măsură ce se învecheşte, devine mai bun de consum.
    Sper să le ofer şi o surpriză mai mare, poate iese… o şampanie. 😥

    Apreciază

  • 3. Băşcăliosul  |  28 iulie 2010 la 14:24

    Godaconomie politică.
    *
    1. Când va scăpa poporul de alegerea porcină?
    -Când or zbura godacii… din Coteţul Poporului.

    2. Au troacă în Coteţul Poporului?
    -Cristian David, după nume, şi toată adunătura, după renume.

    3. Cum trag şi se aleg godacii de ţâţă?
    -Cine se bagă în tărâţă îl mănăncă statutul de godacmentar.

    4. Ce nu ştie de obicei un godacmentar?
    Nu ştie ce pe ce lume se află când grohăie şi guiţă despre constituţia godacilor.

    5. Unde mânăncă godacii rahat cu biberonul.
    -La microfon.

    6. După ce ne vom da seama că avea câini cu colaps în coadă?
    -După ce va înţărca scroafa bugetară.

    7. Cum se caracterizează rasa marele alb Bombobuci?
    -Purcel de papă-lapte cu cornu’ abundenţei.

    8. Hai, mai zi ceva de el!
    -Acesta este un blog profund decent şi nu se cade… în ispită.

    9. De ce nu se cade?
    -E ceva porcos.

    10. Cum ajung să se bălăcească godacii şi ce li se potriveşte mai bine pentru asta?
    -Se dau în lături de la orice. Asta-i „Bălăceanca”!

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  28 iulie 2010 la 14:53

    Bascaliosul, servus, sistematizat si perfect documentat, serialul sandeilor e antologic.Cine vrea sa se documenteze cu privire la institutia justitiei acestor 20 de ani, are in „vinul asta” asta o sursa exceptionala. Asa ca sunt curioasa cu privire la „sampanie” 🙄 🙂

    Cat priveste „lăturile” godacilor, daca mai dureaza mult „balaceanca” lor o sa sminteasca natia de tot….

    Apreciază

  • 5. Băşcăliosul  |  28 iulie 2010 la 15:44

    Erata
    6. După ce ne vom da seama că VOM avea câini cu colaps în coadă?

    Apreciază

  • 6. tibi  |  28 iulie 2010 la 18:14

    Ziua bună grădină !

    Servus nota
    Bine ai revenit ! 🙂

    Ar fi prea simplu ca frunda să fie un simplu godac. Este ceva mai mult decît atît : un sabotor, că ştia prea bine că urmează raportul pe justiţie, dar şi ceilalţi şparlamentari sunt nişte neruşinaţi.

    De aici şi ura lor neîmpăcată împotriva piratului, că le mai dă peste degete, dar lumea se lasă îmbrobodită şi dacă se va pune iar problema suspendării …

    Apreciază

  • 7. skorpion  |  28 iulie 2010 la 20:00

    salve, nora, all

    buna postarea, ai intrat in normal, dupa cum observ,
    iar mister B completeaza inspirat
    🙂
    tabloul godacismului

    🙂

    Apreciază

  • 8. angel  |  28 iulie 2010 la 20:05

    semnez si eu „condica cititorului”!

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  28 iulie 2010 la 20:12

    Seara buna all!
    tibi, servus, de-aia i-am dat titlul de „frundac” 😆

    Apreciază

  • 10. noradamian  |  28 iulie 2010 la 20:20

    skorpion, salve! Mda, treptat reintru in starea psihica din tara-mumă ca-ntr-o apa rece (Brrrrr)!
    Totusi, asa cum observ cu incantare -chiar si pe perioada absentei mele- in gradina se perpetueaza atmosfera colocviala, muzical-poetica placuta si inteligenta generata de comenturile voastre…
    Va multumesc 🙂

    Apreciază

  • 11. skorpion  |  28 iulie 2010 la 20:23

    Nora,

    ai observat ca in perioada absentei tale am incercat si eu sa ridic un steguletz?????
    ceea ce nu faceam cind era trioul complet: fini, clemy si nora

    🙂

    Apreciază

  • 13. noradamian  |  28 iulie 2010 la 20:24

    angel, salut, materialul ploiesteanului Ionita a fost accesat din plin azi pe blog! Ma bucur tare ca ni l-ai pus la dispozitie, asa cum ti-am spus, e o gura de oxigen necesara pentru debusolatii cetateni ai acestei tari .. 🙄

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  28 iulie 2010 la 20:25

    skorpion, tocmai de-aia ti-am multumit 😀

    Apreciază

  • 15. noradamian  |  28 iulie 2010 la 20:26

    Ai fost gradinar de gradinar 🙂

    Apreciază

  • 16. skorpion  |  28 iulie 2010 la 20:26

    nora

    am la moderare un comment,

    probabil pentru ca am bagat doua linkuri!

    Apreciază

  • 17. skorpion  |  28 iulie 2010 la 20:27

    danke, Nora

    🙂

    Apreciază

  • 18. skorpion  |  28 iulie 2010 la 20:29

    Nora,

    am comandat o carte de la editura Tamado.
    Azi mi-a adus-o curierul:

    Autobiografia

    Al Pacino
    In dialog cu Lawrence Grobel

    cred ca este interesanta
    🙂

    Apreciază

  • 19. noradamian  |  28 iulie 2010 la 20:29

    Dincolo de argumentatia remarcabila si observatiile-brici, misterB are si darul jocurilor subtile de cuvinte 🙂

    Apreciază

  • 20. skorpion  |  28 iulie 2010 la 20:29

    mister B = plin de har!

    🙂

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  28 iulie 2010 la 20:30

    skorpion, ma duc mintenas sa vad ce-i acolo 🙂

    Apreciază

  • 22. noradamian  |  28 iulie 2010 la 20:32

    Skorpion, n-am gasit nimic la spam! 🙄 Poate mai postezi odata.
    Dupa ce citesti cartea sa ne dai si noua amanunte, please 🙂

    Apreciază

  • 23. skorpion  |  28 iulie 2010 la 20:39

    presupun ca pe asta n-o stii

    http://viorelpadina.wordpress.com/2010/07/26/angela-furtuna-greva-foamei/

    Apreciază

  • 24. Băşcăliosul  |  28 iulie 2010 la 20:39

    Salut Skorpi!
    Nora,
    Ai scris : „treptat reintru in starea psihica din tara-mumă ca-ntr-o apa rece (Brrrrr)!”
    Ei, tre să-ţi recunosc ceva. După ce am aflat de plecarea ta şi am lăsat mesajul „Nora, să te întorci sănătoasă şi bucuroasă!”, de prea multe ori m-am gândit că am sfeclit-o cu „bucuroasă”. 🙂

    Apreciază

  • 26. skorpion  |  28 iulie 2010 la 20:41

    re. Al Pacino

    ai spus bine: DUPA

    si eu spun: daca voi apuca s-o citesc…
    🙂

    sper ca voi apuca

    Apreciază

  • 27. skorpion  |  28 iulie 2010 la 20:43

    msiter B,

    asta cu bucuroasa….

    este bucuroasa ca s- a intors in patria muma,
    este bucuroasa ca este alaturi de ai ei,

    dar este total nebucuroasa de ce a gasit, va gasi in continuare…

    dar Nora, fiind din fire o tipa bucuroasa si optimista, contez pe sprijinirea moralului unora mai depresivi ….ca mine de exemplu

    :mrgreen:

    Apreciază

  • 28. noradamian  |  28 iulie 2010 la 20:48

    Bascaliosul, nu n-ai sfeclit-o, sentimentul, insa, e mult mai complex( presupun ca nu numai in cazul meu) Astepti, te bucuri ca revii acasa indiferent de cat ai petrecut si cum te-ai simtit dincolo, chiar daca, la scurt timp, simti ca ti se strange inima 😉

    Apreciază

  • 29. noradamian  |  28 iulie 2010 la 20:49

    skorpion, cam asa 🙂

    Apreciază

  • 30. Creanga  |  28 iulie 2010 la 21:01

    Buna seara!

    O venit mamucaaaa!
    Pi tăţi ne-o ţuca
    Sa vedem ce-ai in geamantane
    Olala ce de-a bumboane
    Mai bine ne povestesti
    Decat de godaci sa-ti amintesti
    Intra in apa incet, incet
    Spune-ne de cabaret
    Prea bursc de ai intrat
    Durerea de cap te-a luat
    Asta seara e sarbatoare
    Iezii toti dau ascultare

    Apreciază

  • 31. clemycali  |  28 iulie 2010 la 21:11

    Buna seara, buna seara. Nora, bine ai revenit. Bine spus cu godacimea care s-a maturizat si s-a suit sus de tot in copac. Si de acolo grohaie si se partaie in capul nostru. trist, trist de tot.

    Apreciază

  • 32. skorpion  |  28 iulie 2010 la 21:14

    creanga,

    esti simpatic foc

    😛

    Apreciază

  • 33. noradamian  |  28 iulie 2010 la 21:14

    creanga-crenguta, salut!
    🙂
    Iezisorule, asa e, inca n-am „despachetat” impresiile, mai trebuie timp, sa le las sa se aseze…

    Apreciază

  • 34. noradamian  |  28 iulie 2010 la 21:15

    clemy, servus! Chestia asta si nu numai, m-a facut sa uit de toate! Pe moment, desigur 🙄

    Apreciază

  • 35. Băşcăliosul  |  28 iulie 2010 la 21:16

    Atunci e OK. Mi-am cam luat o piatră de pe inimă. 🙂

    Apreciază

  • 36. noradamian  |  28 iulie 2010 la 21:18

    Bascaliosul, pastram bucuria si luptam mai departe chiar si cu strangerea de inima 🙂

    Apreciază

  • 37. noradamian  |  28 iulie 2010 la 21:35

    Ia auziti: si godacii au sentimente!! 😆

    http://www.ziare.com/magazin/studii/si-porcii-au-sentimente-1031888

    Apreciază

  • 38. clemycali  |  28 iulie 2010 la 21:37

    Si ptr ca e seara, trebuie sa-mi tin promisiunea si sa continui cu operele veriste, mai precis cu Paiate de Ruggero Leoncavallo. Iar daca ieri am vazut tragedia din Cavaleria rusticana, si triunghiul amoros Santuzza-Turidu-Lola, care duce la crima de onoare a carei victima este Turidu, astazi vom petrece ceva timp urmarind un alt triunghi amoros care se are loc in interiorul unei trupe de actori ambulanti.
    Paiate (Pagliaci) spune povestea dragostei care sfarseste in crima pasionala dintre Canio (liderul si proprietarul teatrului ambulant) si Nedda (sotia lui). Dar Nedda are un amant, Silvio, actor de asemenea, dar si un admirator, Tonio, care gelos pe motiv ca Nedda nu-i accepta avansurile, va da in vileag legatura amoroasa adultera dintre Silvio si Nedda. Gelos, Canio, o omoara pe Nedda in timpul unei reprezentatii teatrale. Cu ultima suflare Nedda ii cere ajutorul lui Silvio care, incercand sa o salveze, va muri de asemenea injunghiat de sotul gelos.
    Leoncavallo a sustinut intotdeauna ca inspiratia ptr subiectul operei i-a fost data de realitate, mai precis de un proces de crima asupra caruia a prezidat propriul sau tata. Iar Paiate nu este singura opera compusa de Leoncavallo dar este cu siguranta unica lucrare ce s-a pastrat in repertoriul curent al teatrelor de opera. Cealalta mare opera a sa, Boema, care a avut premiera in 1897 la Venezia, a cazut in uitare odata cu premiera operei cu acelasi titlu de Puccini.

    Apreciază

  • 39. Creanga  |  28 iulie 2010 la 21:38

    Nora,
    Dupa o luna n-a uitat
    Din ce noroi ai plecat
    Acu vii de la verdeata
    Da-n tara te-apuca o greata
    Tara frumoasa cu godaci
    Ce-s prieteni cu ortaci
    Bine-ai spus inaintam
    Cu pasi mici, ori doar visam?

    Apreciază

  • 40. skorpion  |  28 iulie 2010 la 21:40

    clemy,

    cred ca pe mine din paiate m-a impresionat o arie de la finalul operei, sper sa nu gresesc..

    Apreciază

  • 41. clemycali  |  28 iulie 2010 la 21:43

    Apreciază

  • 42. skorpion  |  28 iulie 2010 la 21:44

    iata un godac pe care eu l-as mitralia cu singe rece

    aka voiculescu

    http://www.ziare.com/basescu/presedinte/basescu-atitudinea-lui-voiculescu-poate-provoca-grave-prejudicii-tarii-1032022

    Apreciază

  • 43. clemycali  |  28 iulie 2010 la 21:44

    Apreciază

  • 44. clemycali  |  28 iulie 2010 la 21:45

    Apreciază

  • 45. clemycali  |  28 iulie 2010 la 21:46

    Apreciază

  • 46. clemycali  |  28 iulie 2010 la 21:46

    Apreciază

  • 47. clemycali  |  28 iulie 2010 la 21:47

    Apreciază

  • 48. clemycali  |  28 iulie 2010 la 21:48

    Apreciază

  • 49. noradamian  |  28 iulie 2010 la 21:48

    skorpion, exact la asta ma gandeam citind articolul! Cat asemenea indivizi fac legea si tropaie prin „high life-ul” politic al acestei tari, lucurile nu se pot schimba in bine 😉

    Apreciază

  • 50. clemycali  |  28 iulie 2010 la 21:49

    Apreciază

  • 51. noradamian  |  28 iulie 2010 la 21:50

    clemy, era timpul pentru muzica, pentru ce ne-ai promis!
    Multzam pentru „Pagliacci” 🙂

    Apreciază

  • 52. clemycali  |  28 iulie 2010 la 21:50

    Apreciază

  • 53. skorpion  |  28 iulie 2010 la 21:51

    waoo, acum vad ca este un cintaret …japonez
    corect?
    🙂

    Apreciază

  • 54. noradamian  |  28 iulie 2010 la 21:56

    creanga, fii sigur ca o sa mergem inainte- in ciuda tuturor urâciunilor! Nu mor caii cand vor godacii 😆

    Apreciază

  • 55. noradamian  |  28 iulie 2010 la 22:01

    clemy, probabil ca Leoncavallo sa se fi inspirat dintr-un caz real. O asemenea tragedie produce o puternica impresie si transpusa-n opera mai ales intr-o interpretare ca aceea selectata de tine.

    Apreciază

  • 56. clemycali  |  28 iulie 2010 la 22:02

    @skorpion, sud-coreean.

    Apreciază

  • 57. clemycali  |  28 iulie 2010 la 22:08

    @nora, ma bucur ca iti place. Si desi recunosc calitatile muzicale-dramatice ale operei, recunosc ca nu s-a numarat niciodata printre primele mele preferinte. Dar varianta pe care am prezentat-o, terminata regizoral printr-o dubla crima urmata de o sinucidere, este bine facuta si mai ales bine cantata de Alagna si Ingva Mulla.

    Apreciază

  • 58. Băşcăliosul  |  28 iulie 2010 la 22:11

    Venit, văzut, luat la fugă… plăcut. Plăcut luat la fugă. 🙂

    Apreciază

  • 59. Creanga  |  28 iulie 2010 la 22:22

    Nora,
    Vom merge inainte
    Cu o doamna presedinte
    In gradina de hartie
    Avem muzica si poezie
    Povestea godacului ruleaza
    Ce ANI masacreaza
    De-om avea mai mult noroc
    Le-om pune chielea pe foc

    Apreciază

  • 60. noradamian  |  28 iulie 2010 la 22:47

    clemy, in general lumea circului e fascinanta sau mai bine zis a fost, pentru multi artisti din diverse domenii. Insolitul, originalitatea si dramatismul vietii lor neobisnuite si nu lipsita de pericole are o atractie speciala.
    Opera asta va dainui mai ales prin Ridi Pagliaccio, o arie de un dramatism tulburator pe care Alagna o interpreteaza excelent ( 46!)

    Apreciază

  • 61. noradamian  |  28 iulie 2010 la 22:48

    Bascaliosul 😆

    Apreciază

  • 62. noradamian  |  28 iulie 2010 la 22:50

    creanga, mai ca-ncepe sa miroasa a piele pârlita de godac 😆

    Apreciază

  • 63. clemycali  |  28 iulie 2010 la 22:53

    @nora, multa vreme si ptr multi oameni, circul ambulant a insemnat o unica forma de libertate. Societatea conventionalista a sfarsitulu de secol 19 nu lasa prea multa libertate individului care era constrans sa traiasca in normele rigide ale traditiei, statutului social, etc. Leoncavallo si Mascagni, desi extrem de talentati si inovatori in muzica lor, sunt aproape total obliterati de Puccini considerat marele compozitor al verismului. Ceea ce nu este chiar adevarat intru totul. In fine, intru in balarii.
    Ma bucur ca ti-a placut Alagna. Este unul din preferatii mei. A fost intotdeauna desi in ultima vreme a inceput sa dea semne vadite de uzura vocala timpurie. Dar cand se afla in forma este absolut magnific.

    Apreciază

  • 64. Creanga  |  28 iulie 2010 la 23:04

    Noapte buna! sa visati!
    Ca soric infulecati
    Cand godacii o sa piara
    Vom avea si noi o tara

    Apreciază

  • 65. noradamian  |  28 iulie 2010 la 23:13

    clemy, da, asta e: circul insemna in perioada aceea, libertate!
    Alagna reuseste sa redea foarte convingator sentimente puternice cu vocea lui calda, puternica, capabila de nuante

    Apreciază

  • 66. noradamian  |  28 iulie 2010 la 23:16

    creanga, noapte buna!
    Greu, dar le va veni randul la godaci si nu numai in vise 🙂

    Somn usor tuturor!

    clemy, multzam pentru inca o seara de armonie!

    o zi placuta 🙂

    Apreciază

  • 67. tibi  |  28 iulie 2010 la 23:21

    Noapte bună vă spun şi eu.
    Mai blogărim şi mîine. 🙂

    Apreciază

  • 68. Băşcăliosul  |  28 iulie 2010 la 23:44

    Somnici uşurici şi visurele frumuşele !

    Apreciază

  • 69. skorpion  |  29 iulie 2010 la 07:31

    neata,

    s-au dus somnicu si visurelelelelelelele
    🙂

    un articol bun:
    http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-7637735-numai-astazi.htm

    Apreciază

  • 70. dora  |  29 iulie 2010 la 11:57

    Prietenilor mei gradinari cu toata dragostea

    Apreciază

  • 71. dora  |  29 iulie 2010 la 12:31

    nora,, 😆

    Ai revenit in forta!….cu frundacu din fund-alul zoogodacimii naclait de atata jeg strans in ANI. 🙂

    Apreciază

  • 72. Băşcăliosul  |  29 iulie 2010 la 12:54

    Salut, Dora!
    Nişte răpănoşi cu şoriciul grosolan la ten!

    Apreciază

  • 73. noradamian  |  29 iulie 2010 la 13:48

    Ziua buna si frumoasa!
    🙂

    tibi, da, blogarim si noi printre picaturi, cand mai gatam din trebi, cand putem… 🙂

    Apreciază

  • 74. noradamian  |  29 iulie 2010 la 13:52

    bascaliosul, multzam- am dormit binisor azi noapte si chiar am avut „visurele frumusele” Inseamna ca are efect-la toti gradinarii, sper 😆

    Apreciază

  • 75. noradamian  |  29 iulie 2010 la 13:53

    dora, TKS,
    incusiv pentru Mungo Jerry, bluess de de nota zece 🙂

    Apreciază

  • 76. noradamian  |  29 iulie 2010 la 13:54

    skorpion, asa e, dar pe masura ce trece ziua suntem tot mai vioi 🙂

    urmeaza o noua postare, varateca, cu „parfum” local 😆

    Apreciază

  • 77. dora  |  29 iulie 2010 la 14:06

    Mersi pentru apreciere!Meritul nu este al meu.

    Astept „varateca”

    @Bascaliosul,salve.Asa gandesc si eu. 🙂

    Apreciază

  • 78. Băşcăliosul  |  29 iulie 2010 la 14:06

    Salut, Nora!
    Mi-am mai luat o piatră de pe inimă… cu somnoroase visurele, nu întreb cât frumuşele. 🙂

    Apreciază

  • 79. noradamian  |  30 iulie 2010 la 20:08

    Godacii frundacului, adica
    Lista rusinii:

    Basa Petru (1) PD-L X
    Peres Alexandru (1) PD-L X
    Ariton Ion (1) PD-L X
    Radulescu Cristian (1) PD-L X
    Ruset Ion (1) PD-L X
    Igas Traian-C.tin (1) PD-L X
    Cinteza Mircea (1) PD-L X
    Secasan Iosif (1) PD-L X
    Placinta Sorina (1) PD-L X
    Constantinescu Viorel (1) PD-L X
    Fodoreanu Sorin (1) PD-L X
    Jurcan Dorel (1) PD-L X
    Dobra Nicolae (1) PD-L X
    Pintilie Vasile (1) PD-L X
    Marian Ovidiu (1) PD-L X
    Bara Ion (1) PD-L X
    Dumitru Constantin (1) PD-L X
    Nita Mihai (1) PD-L X
    Borza Dorel-C.tin (1) PD-L X
    Severin Georgica (1) PD-L X
    Berceanu Radu-Mircea (1) PD-L X
    Nistor Vasile (1) PD-L X
    Birlea Gheorghe (1) PD-L X
    Sbirciu Ioan (1) PD-L X
    David Gheorghe (1) PD-L X
    Necula Marius-Gerard (1) PD-L X
    Urban Iulian (1) PD-L X
    Panturu Tudor (1) PD-L X
    Mocanu Toader (1) PD-L X
    Humelnicu Augustin (1) PD-L X
    Popa Mihaela (1) PD-L X
    Rasaliu Marian-Iulian (1) PD-L X
    Mutu Gabriel (1) PD-L X
    Onofrei Orest (1) PD-L X
    Radulescu Serban (1) PD-L X
    Udristoiu Tudor (1) PD-L X
    Oprea Dumitru (1) PD-L X
    Badescu Iulian (1) PD-L X
    Paran Dorin (1) PD-L X
    Andrei Florin-Mircea (1) PD-L X
    Staicu Dumitru (1) PD-L X
    Filip Petru (1) PD-L X
    Badea Viorel-Riceard (1) PD-L X
    Blaga Vasile (1) PD-L X
    Boagiu Anca-Daniela (1) PD-L X
    Banias Mircea-Marius (1) PD-L X
    Calcan Valentin-Gigel (1) PD-L X
    Mocanu Alexandru (1) PD-L X
    Hardau Mihail (1) PD-L X
    Corlatean Titus (2) PSD+PC X
    Nicula Vasile-Cosmin (2) PSD+PC X
    Mazare Alexandru (2) PSD+PC X
    Vasilescu Lia-Olguta (2) PSD+PC X
    Mitrea Elena (2) PSD+PC X
    Tutuianu Adrian (2) PSD+PC X
    Savu Daniel (2) PSD+PC X
    Craciun Avram (2) PSD+PC X
    Geoana Mircea-Dan (2) PSD+PC X
    Daea Petre (2) PSD+PC X
    Marian Valer (2) PSD+PC X
    Valeca Serban-C.tin (2) PSD+PC X
    Mang Ioan (2) PSD+PC X
    Gaina Mihaita (2) PSD+PC X
    Silistru Doina (2) PSD+PC X
    Mitrea Miron-Tudor (2) PSD+PC X
    Moga Nicolae (2) PSD+PC X
    Tamaga Constantin (2) PSD+PC X
    Prunea Nicolae-Danut (2) PSD+PC X
    Arcas Viorel (2) PSD+PC X
    Rotaru Ion (2) PSD+PC X
    Constantinescu Florin (2) PSD+PC X
    Balan Gheorghe-Pavel (2) PSD+PC X
    Coca Laurentiu (2) PSD+PC X
    Lazar Sorin-C.tin (2) PSD+PC X
    Grebla Toni (2) PSD+PC X
    Toma Ion (2) PSD+PC X
    Pop Gheorghe (2) PSD+PC X
    Andronescu Ecaterina (2) PSD+PC X
    Chelaru Ioan (2) PSD+PC X
    Mardare Radu-Catalin (2) PSD+PC X
    Sarbu Ilie (2) PSD+PC X
    Belacurencu Trifon (2) PSD+PC X
    Popa Cornel (3) PNL X
    Boitan Minerva (3) PNL X
    Ghise Ioan (3) PNL X
    Robu Nicolae (3) PNL X
    Luca Raymond (3) PNL X
    Oprea Mario-Ovidiu (3) PNL X
    David Cristian (3) PNL X
    Pasca Liviu-Titus (3) PNL X
    Francu Emilian (3) PNL X
    Nicoara Romeo-Florin (3) PNL X
    Antonescu Crin-Laurentiu (3) PNL X
    Mustatea Vasile (3) PNL X
    Hasotti Puiu (3) PNL X
    Bigiu Marian (3) PNL X
    Diaconu Mircea (3) PNL X
    Topescu Cristian (3) PNL X
    Melescanu Teodor-Viorel (3) PNL X
    Bokor Tiberiu (4) UDMR X
    Gunthner Tiberiu (4) UDMR X
    Gyerko Laszlo (4) UDMR X
    Verestoy Attila (4) UDMR X
    Cseke Attila-Zoltan (4) UDMR X
    Albert Almos (4) UDMR X
    Frunda Gyorgy (4) UDMR X
    Fekete-Szabo Andras-Levente (4) UDMR X
    Magureanu Cezar-Mircea (5) INDEP X
    Chirvasuta Laurentiu (5) INDEP X
    Iordanescu Anghel (5) INDEP X
    Prodan Tiberiu (5) INDEP X
    Chivu Sorin-Serioja (5) INDEP X
    Nedelcu Vasile (5) INDEP X
    Marcutianu Ovidius (5) INDEP X
    Berca Gabriel (5) INDEP X
    Grosu Corneliu (5) INDEP X
    Campanu Liviu (5) INDEP X

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 917.600 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.438 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 917.600 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat asta: