Defilări

Văzând defilările din ultima vreme ale diferitelor categorii de oameni ai muncii, profesori, poliţai, funcţionarii de la finanţe, mai că te-apucă dorul de  freamătul sărbătoresc de Ziua Muncii. Acel „Unu Mai Muncitoresc” de altădată în care reprezentanţi ai instituţiilor şi întreprinderilor socialiste, Unu Mai Mulţumit ca altul, demonstrau tuturor în ce hal de fericire se poate ajunge când ţi se impune,  atât în faţa tribunelor cu iubiţii conducători cât şi pe la grătarele cu mici şi bere de după. Toată lumea minţea, toată lumea fura, toată lumea turna, toată lumea aplauda şi toată lumea rezista. Rezista voluntar, muncind forţat în agricultură, rezista forţat muncind voluntar în cultură. Rezistenţă, pace şi cadenţă. Şi egalitate. Până în tranziţie, când cei de la tribune  şi urmaşii lor, mai ales, au luat viteză şi au ajuns  ameţitor de  egali faţă de demonstranţii de pe vremuri. Puterile s-au separat, minciunile şi hoţiile s-au delimitat de hoţii şi minciuni, turnătorii de informatori, colaboraţioniştii de siniştri şi de miniştri. L-au dat afară pe nesimţitul de Bulă că nu mai avea niciun haz şi s-au apucat de agonisit. Au dărâmat, au vândut, au ocupat, s-au împărţit pe găşti, clanuri şi pe familii şi au trecut, firesc, la păruiala democratică. S-au cumpărat diplome, voturi, nup-uri, scaune în parlament. S-au înregistrat recorduri planetare: două, trei doctorate şi şapte masterate, deodată. S-au vândut posturi, ponturi, funcţii, prime, stimulente, prăzi, promisiuni, secrete, până s-au dus şi activele şi pasivele şi rezervele. Nu şi nevoia de a defila…