Defilări
15 octombrie 2010 at 01:49 noradamian 72 comentarii
Văzând defilările din ultima vreme ale diferitelor categorii de oameni ai muncii, profesori, poliţai, funcţionarii de la finanţe, mai că te-apucă dorul de freamătul sărbătoresc de Ziua Muncii. Acel „Unu Mai Muncitoresc” de altădată în care reprezentanţi ai instituţiilor şi întreprinderilor socialiste, Unu Mai Mulţumit ca altul, demonstrau tuturor în ce hal de fericire se poate ajunge când ţi se impune, atât în faţa tribunelor cu iubiţii conducători cât şi pe la grătarele cu mici şi bere de după. Toată lumea minţea, toată lumea fura, toată lumea turna, toată lumea aplauda şi toată lumea rezista. Rezista voluntar, muncind forţat în agricultură, rezista forţat muncind voluntar în cultură. Rezistenţă, pace şi cadenţă. Şi egalitate. Până în tranziţie, când cei de la tribune şi urmaşii lor, mai ales, au luat viteză şi au ajuns ameţitor de egali faţă de demonstranţii de pe vremuri. Puterile s-au separat, minciunile şi hoţiile s-au delimitat de hoţii şi minciuni, turnătorii de informatori, colaboraţioniştii de siniştri şi de miniştri. L-au dat afară pe nesimţitul de Bulă că nu mai avea niciun haz şi s-au apucat de agonisit. Au dărâmat, au vândut, au ocupat, s-au împărţit pe găşti, clanuri şi pe familii şi au trecut, firesc, la păruiala democratică. S-au cumpărat diplome, voturi, nup-uri, scaune în parlament. S-au înregistrat recorduri planetare: două, trei doctorate şi şapte masterate, deodată. S-au vândut posturi, ponturi, funcţii, prime, stimulente, prăzi, promisiuni, secrete, până s-au dus şi activele şi pasivele şi rezervele. Nu şi nevoia de a defila…
Entry filed under: 7301634. Tags: defilări, funcţionari de la finanţe, poliţai, recorduri.
72 comentarii Add your own
Lasă un răspuns
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
skorpion | 15 octombrie 2010 la 07:16
Până în tranziţie, când cei de la tribune, mai ales şi urmaşii lor au luat viteză şi au ajuns ameţitor de egali faţă de demonstranţii de pe vremuri.
f.corect!
+
este o imensa criza a autoritatii statului !!
culmea culmilor: reprezentantii statului – politisti, functionarii publici/fiscali – participa la aceasta subrezire…
inainte de 1989 statul era „respectat” de frica, frica imensa.
acum: un fel de hai, siktir!
trebuie luate masuri urgente, pentru ca altfel ushor se ajunge la anarhie……
ApreciazăApreciază
2.
skorpion | 15 octombrie 2010 la 07:16
🙂
https://mail.google.com/mail/?shva=1#inbox/12bad17210b27486
ApreciazăApreciază
3.
skorpion | 15 octombrie 2010 la 07:34
iata ce mesaj am primit, cica, din partea Ministerului de Finante – probabil spam, probabil intentia de a te fura
Dupa ultimele calcule ale activitatii dumneavoastra anuale am stabilit ca va sunt eligibile pentru primirea
unei rambursari a impozitului in conformitate cu sectiunea 501 (c).
Valoarea impozitului returnat este de 473,27 RON.
Va rugam sa ne trimiteti cererea de rambursare a impozitului si sa asteptati 6-9 zile pentru verificarea datelor introduse.
Pentru a accesa formularul de plata va rugam sa va completati datele aici :
http://www.mfinante.ro/acasa.html?method=rambursare&pagina=52155
Aceasta notificare a fost trimisa de catre Ministerul Finantelor Publice , Biroul de plati pentru persoane fizice.
MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
Serviciul de Comunicare si Relatii Publice
sef serviciu : Cristian Marin
adresa de email de unde a venit mesajul:
suporet@minfinanted.ro>
NU INTRATI PE LINK, DOAR V-AM AVERTIZAT!
ApreciazăApreciază
4.
noradamian | 15 octombrie 2010 la 10:40
Ziua bună!
🙂
Skorpion, o situaţie limită din care se vede ca a reforma un sistem putred cu oameni aparţinând acestui putregai e aproape o imposibilitate (exemplu „cald”, dom ministru ialomiţeanu)
Cam aşa s-ar vedea lucrurile, în mare, de la distanţă. Dacă ne apropiem, însă, se văd mult mai multe aspecte,există multe diferenţe, detalii, există şi lucruri pozitive. Păcat că, repet, societatea noastră a căzut din primul moment pradă manipulărilor grosiere „ale celor din tribune” pe de o parte, iar pe de alta „justiţiarismului” unor „imaculaţi” care au dat tonul reglărilor de conturi. Ceeace a făcut ca nevoia de Justiţie si de stat de drept să treacă-n plan secund.
ApreciazăApreciază
5.
Galeata cu pixeli | 15 octombrie 2010 la 13:07
Si da-i, si lupta, si da-i…. Marica asta e noul Cozma 🙂
ApreciazăApreciază
6.
noradamian | 15 octombrie 2010 la 19:34
Salut, salut!
Găleata cu pixeli,
da’ de circarii ăstia de evul mediu ce zici?
🙂
„14:10 – In curtea Ministerului Educatiei din Bucuresti s-au strans aproximativ 100 de profesori, printre ei aflandu-se si cativa costumati ca de carnaval. Cativa dintre protestatari au optat sa se costumeze in „Moartea”, „Piratul” si „Vrajitoarea”
ApreciazăApreciază
7.
noradamian | 15 octombrie 2010 la 19:43
Curtea de conturi recomandă schimbarea legii, ceea ce guvernul spune că a făcut.Iar parlamentarii opoziţiei apelează la tot felul de manevre ca să tragă de timp. Au lăsat la murat o serie de legi, fiind ocupaţi cu activităţile sezoniere politico-sindicale:
http://www.evz.ro/detalii/stiri/stimulente-de-milioane-prime-de-refacere-dupa-concediu-de-toamna-sau-de-ziua-localitatii-90918.html
ApreciazăApreciază
8.
Galeata cu pixeli | 15 octombrie 2010 la 20:01
Salut, Nora. 🙂
Eu i-as da afara. Sunt sute de mii de someri, nu mai vorbesc de aia carora le-a trecut somajul sau au joburi sub pregatirea lor, deci are balta peste.
ApreciazăApreciază
9.
noradamian | 15 octombrie 2010 la 20:15
Găleata cu pixeli, corect! Ar fi cazult să se pună posturile respectivilor pe liber. Nu-s de neînlocuit asa cum i-au făcut manipulatorii să creadă. Sunt mulţi tineri, absolvenţi, carora în felul ăsta li s-ar da o şansă meritată.
ApreciazăApreciază
10.
Galeata cu pixeli | 15 octombrie 2010 la 20:30
Nici nu trebuie sa ii dea pe toti afara. Intr-o institutie ajunge sa dai afara cativa sefi si 10-15 angajati. Se potolesc toti ca prin minune.
ApreciazăApreciază
11.
noradamian | 15 octombrie 2010 la 20:42
La cât „muncesc” madam marica, vasilică sindicalistu, cumătru săpunaru, şi atâţia alţii din „schemă” probabil, se vor bucura si mai departe de dreptul de a-si umple sacii cu bănuţii contribuabililor 😦
ApreciazăApreciază
12.
skorpion | 15 octombrie 2010 la 20:44
salve, all
pe marica nu-l verifica nimeni, de unde si-a agonisit averea??
pentru el, pentru liderii de sindicat functioneaza sau nu functioneaza legea ANI.
am afla multe surprize, surprize
🙂
ApreciazăApreciază
13.
noradamian | 15 octombrie 2010 la 20:55
skorpion, salut! Până la urmă ca si alţi aroganţii de soiul ăsta ar trebui s-ajungă si marica&comp la puricat 🙂
ApreciazăApreciază
14.
skorpion | 15 octombrie 2010 la 21:08
dar liderii de sindicat au intrat in ultima varianta a legii ANI?
ca stiu ca ba erau inclusi, ba nu erau!
ApreciazăApreciază
15.
noradamian | 15 octombrie 2010 la 21:12
Popii au fost scutiţi. Jurnaliştii de asemenea. Dar boşii sindicalisti parcă nu 🙄
ApreciazăApreciază
16.
skorpion | 15 octombrie 2010 la 21:13
pai, daca este asa, nora, atunci de ce ANI nu-l verifica nitelus pe marica??!!
dar nu numai pe el!
ApreciazăApreciază
17.
noradamian | 15 octombrie 2010 la 21:15
Atât cât am urmărit( nu prea mult) n-am observat sa se pună problema asta la teveuri sau în ziare 😉
ApreciazăApreciază
18.
Băşcăliosul | 15 octombrie 2010 la 21:32
Salutare!
Aşa este. Sindicalistul Bulă a rămas expus şi abordabil prin ultima formă a legii ANI, acum în vigoare. A fost promulgată după ultimul vot din senat, în jur de 23 august (aproape 80 voturi pentru şi numai unul contra).
Încă nu a trecut suficient timp pentru ca ANI să-i ia la întrebări, în schimb istericii sindicali par să spună că speranţa lor moare ultima, dar nu se predă.
ApreciazăApreciază
19.
skorpion | 15 octombrie 2010 la 21:36
salve, mister B,
cum adica nu a trecut suficient timp ca sa-l ia la puricat pe ticalos???!!!
cit timp trebuie sa treaca? zece ani??
🙂
ApreciazăApreciază
20.
noradamian | 15 octombrie 2010 la 21:47
Băşcăliosul, salut! Cu cât se tărăgănează mai mult, cu atât isteria creşte. Adică şi tărăgănările astea au un rol… 😉
ApreciazăApreciază
21.
noradamian | 15 octombrie 2010 la 21:48
Diagnostic corect:
http://www.contributors.ro/administratie/ministerul-mafiei-publice/
ApreciazăApreciază
22.
Băşcăliosul | 15 octombrie 2010 la 21:51
Până acum liderii sindicali au fost scutiţi de obligaţia depunerii declaraţiilor de avere şi interese. Deocamdată, în cazul lor, întrucât a trecut un timp scurt, o lună şi jumătate, de la intrarea în vigoare a legii ANI în forma modificată, abia dacă au avut timp să le întocmească. Pentru a sesiza neconcordanţe sau vreo diferenţă săritoare în ochi, nu ai cum să le compari cu cele precedente… fiindcă n-au existat. Sunt ca nişte nou-născuţi.
Constatarea neconcordanţelor cu realitatea recent declarată cer oricum ceva timp şi nu-i exclus să fi fost deja demarate.
ApreciazăApreciază
23.
Băşcăliosul | 15 octombrie 2010 la 21:53
…cere oricum ceva timp.
ApreciazăApreciază
24.
skorpion | 15 octombrie 2010 la 21:55
iar averea este considerata ………licita,
ce smecheri
ApreciazăApreciază
25.
skorpion | 15 octombrie 2010 la 21:56
un articol fascinant pentru mine:
Salvarea minerilor din Chile este o victorie extraordinara a capitalismului pietei libere
http://www.hotnews.ro/stiri-international-7931530-wall-street-journal-capitalismul-salvat-minerii-chilieni.htm
poate si pentru voi.
l-as reciti de mai multe ori, atit de mult mi-a placut.
fantastic!!!
ApreciazăApreciază
26.
Băşcăliosul | 15 octombrie 2010 la 21:57
Un pic mai vulnerabile sunt nevestele obligate (şi înainte) să-şi declare… liderii sindicali cu statut de soţ. 🙂
ApreciazăApreciază
27.
Fini | 15 octombrie 2010 la 21:59
VERLAINE – Chanson d’automne
Les sanglots longs
Des violons
De l’automne
Blessent mon coeur
D’une langueur
Monotone.
Tout suffocant
Et blême, quand
Sonne l’heure,
Je me souviens
Des jours anciens
Et je pleure.
Et je m’en vais
Au vent mauvais
Qui m’emporte
Deçà, delà,
Pareil à la
Feuille morte.
ApreciazăApreciază
28.
skorpion | 15 octombrie 2010 la 21:59
biata marghioala ot marica
🙂
ApreciazăApreciază
29.
Fini | 15 octombrie 2010 la 22:00
ApreciazăApreciază
30.
Fini | 15 octombrie 2010 la 22:02
ApreciazăApreciază
31.
skorpion | 15 octombrie 2010 la 22:02
salve, fini !!!
esti back in Ro?
🙂
welcome!
poezia lui verlaine – una din cele mai indragite de mine inca din adolescenta!
mersi bien
🙂
ApreciazăApreciază
32.
noradamian | 15 octombrie 2010 la 22:02
Fini, servus! :)Bine ai revenit!
Minunat Verlaine si celebrul „cântec al toamnei”… 🙂
ApreciazăApreciază
33.
Fini | 15 octombrie 2010 la 22:04
ApreciazăApreciază
34.
Fini | 15 octombrie 2010 la 22:08
BUN REGĂSIT !
Mă bucur pentru că suntem iar aproape şi aţi rămas nişte frumoşi
ApreciazăApreciază
35.
skorpion | 15 octombrie 2010 la 22:09
multumim, fini,
si tu ne-ai adus poezia frumoasa in gradina!
ApreciazăApreciază
36.
Fini | 15 octombrie 2010 la 22:10
Cu mult drag Skorpi.
ApreciazăApreciază
37.
noradamian | 15 octombrie 2010 la 22:12
Oho! Charles Trenet, ce blues fain 🙂
ApreciazăApreciază
38.
skorpion | 15 octombrie 2010 la 22:15
nora,
apropo de ce discutam zilele trecute
(tema: Herta Mueller)
iata un articol al lui Plesu care incearca sa impace si capra, si varza, dar mai mult capra
🙂
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/rezistenta-cultura
ApreciazăApreciază
39.
noradamian | 15 octombrie 2010 la 22:17
skorpion, tocmai l-am citit! Are dreptate! În plus e plăcut şi inteligent. Însă, cu adresă… 🙂
ApreciazăApreciază
40.
skorpion | 15 octombrie 2010 la 22:19
placut, inteligent, dar cu sageti spre HM;
chiar ma mirasem la debutul articolului (cum? loveste in prietenul sau cel mai bun, Liiceanu?) – asta cam 1/3 din articol pentru ca restul de 2/3 sa fie invers….
prietenul la nevoie se cunoaste!
🙂
ApreciazăApreciază
41.
noradamian | 15 octombrie 2010 la 22:26
Niţică duplicitate, ca plusvaloare, mai ales daca e prezentată atât de atractiv, face bine si caprei si verzei. Si lacto-vegetarienilor 😀
ApreciazăApreciază
42.
skorpion | 15 octombrie 2010 la 22:29
nora,
caprei nu prea…
🙂
ApreciazăApreciază
43.
noradamian | 15 octombrie 2010 la 22:32
Asta nu, dar poziţionarea anterioară, mai cavalerească, era, puţintel, pro-„capră” 🙂
ApreciazăApreciază
44.
skorpion | 15 octombrie 2010 la 22:36
la care te referi, nora?
pro capra unde???
😆
ApreciazăApreciază
45.
noradamian | 15 octombrie 2010 la 22:39
În precedentul articol, la fel de frumos, chiar mai bun, la aceeasi rubrică: era vorba de autenticitate.
ApreciazăApreciază
46.
skorpion | 15 octombrie 2010 la 22:44
nora,
acum am inteles si citesc articolul.
dar m-am poticnit la propozitia asta:
Ea poate scuza, sau diminua, eroarea, invocînd buna-credinţă şi consecvenţa cu sine a „făptaşului“.
sint doua virgule in plus sau nu mai stiu eu nimic?
virgula dupa cuvintul „scuza”si virgula dupa cuvintul „eroarea”…
gresesc?
ApreciazăApreciază
47.
noradamian | 15 octombrie 2010 la 22:50
sunt două virgule-n plus, parcă… puţin „balet” elegant şi aici…
Asta nu-nseamnă că nu-i apreciez cărţile,scriitura, uneori fermecătoare, stilul, ironiile/autoironiile bonome, elegante… 🙂
ApreciazăApreciază
48.
Băşcăliosul | 15 octombrie 2010 la 23:16
Ialomiţeanu pare să se fi trezit, sau era treaz şi cuprins de beţia dorinţei de restituire a stimulentelor, dar un somnifer eficient l-ar face mai fericit, sau mai nesimţitor şi lipsit de griji, cel puţin până nu-l zdruncină din nou, sau din somn, stimulaţii de coşmar.
Ialomiţeanu pare să se fi trezit sau doarme în continuare.
ApreciazăApreciază
49.
noradamian | 15 octombrie 2010 la 23:21
Bsk, ialomiţeanu şi blejnar doi profitori de top al sistemului pe care pretind că-l reformează 😉
ApreciazăApreciază
50.
skorpion | 15 octombrie 2010 la 23:22
zau, ca nu mai inteleg nimic.
boc nu a stiut pe cine pune ministru?
nu exista „dosar”who the fuck este unul sau altul care devine ministru????
ApreciazăApreciază
51.
noradamian | 15 octombrie 2010 la 23:28
skorpion, păi aici e buba! La selecţia oamenilor! Cum să nu stie premierul că indivizii ăstia s-au infruptat din stimulentele alea si au dat statul în judecata pentru asemenea „drepturi” ?
ApreciazăApreciază
52.
skorpion | 15 octombrie 2010 la 23:30
nora,
daca boc stia si l-a pus ministru este grav !
daca boc nu stia, iarasi este grav!
ApreciazăApreciază
53.
noradamian | 15 octombrie 2010 la 23:32
skorpion, presupun că nu ştia, sau n-a avut pe cine. Dar astea chiar nu merg ca scuze 😦
ApreciazăApreciază
54.
skorpion | 15 octombrie 2010 la 23:34
asta spun si eu, nora, nu poate sa se scuze sub nici o forma…
trist, caci nu cred ca nu s-ar fi gasit vreun competent.
ApreciazăApreciază
55.
noradamian | 15 octombrie 2010 la 23:39
Nici eu nu cred ca nu există mulţi tineri capabili si cu suficientă expertiză.. Probabil ca nu sunt înregimentaţi si atunci pun şi ei ce au în ogradă:..
ApreciazăApreciază
56.
Băşcăliosul | 15 octombrie 2010 la 23:39
Se merge la pace, cam juma-juma, adică la război.
Cam în jumătate din numărul judeţelor s-a depăşit planul de încasări. Ministerul refuză criteriul „social” propus de sindicatele comuniste, în locul criteriullui de „performanţă”.
Nu văd de ce sau cum, într-un judeţ cu planul depăşit, toţi angajaţii să fie la fel de performanţi într-o activitate de încasare desfăşuraţă doar de o parte din ei. În consecinţă, şi aici se merge la pace, cam juma-juma, adică la război.
Pe timp de pace, cam pentru un sfert din toţi angajaţii se întrevede o cale de a-şi primi stimulentele restante pe august şi septembrie, dar nu la nivelul a 1-2 salarii ci se mai merge o dată la pace, cam juma-juma, adică la pac la răzmeriţă!
În concluzie, au protestat nu toţi… pentru toţi şi toate stimulentele ci to(n)ţi pentru unii stimulabili doar cu circa 12-15 % din fondul stimulentelor dinainte, intrate acum la apă.
ApreciazăApreciază
57.
noradamian | 15 octombrie 2010 la 23:42
Bsk, o bucăţică din construcţia mafioată s-a desprins! Sper să mai urmeze 🙂
ApreciazăApreciază
58.
noradamian | 15 octombrie 2010 la 23:51
http://hymerion.ro/2010/10/15/cine-o-pus-stimulu-n-drum-ala-n-o-fost.html
Noapte bună!
🙂
ApreciazăApreciază
59.
Băşcăliosul | 15 octombrie 2010 la 23:51
Nora 49,
Da, aşa sunt… că n-ai de unde, dom’le.
Încearcă să tragă plapuma la cap şi li se vede de la o poştă, în locul descoperirii până la genunchi, dorsalul gol. Abia ăsta-i un stimulent… performant! 🙂
ApreciazăApreciază
60.
skorpion | 15 octombrie 2010 la 23:52
noapte buna, noricica!
🙂
ApreciazăApreciază
61.
Băşcăliosul | 15 octombrie 2010 la 23:52
Noapte bună! 🙂
ApreciazăApreciază
62.
noradamian | 15 octombrie 2010 la 23:52
Bsk 😆
ia uite aici stimulente, ca venit net:
ApreciazăApreciază
63.
Fini | 16 octombrie 2010 la 00:02
NOAPTE BUNĂ! tuturor
ApreciazăApreciază
64.
Fini | 16 octombrie 2010 la 00:04
ApreciazăApreciază
65.
noradamian | 16 octombrie 2010 la 00:04
Fini, multzam! Noapte bună 🙂
ApreciazăApreciază
66.
filadel | 16 octombrie 2010 la 00:37
Mersi tuturor! Noapte bună! 🙂
ApreciazăApreciază
67.
Fini | 16 octombrie 2010 la 01:10
Eiiiiiiiiiiiiiiii Fila! 🙂 cu drag.
Pentru că eşti scump la vedre uite:
ApreciazăApreciază
68.
Fini | 16 octombrie 2010 la 01:20
Fila, acum îmi amintesc că ţie îţi place Sandoval, am descoperit la Copac când ai postat într-o dimineaţă. Mă bucur că te-am lovit în pălărie. 😆
ApreciazăApreciază
69.
noradamian | 16 octombrie 2010 la 12:26
Ziua bună prieteni!
Fini, cu Sandoval şi James Last toamna e tare plăcută… 🙂
Filadel, phiiiii, ce memorie ai! Verlaine, Chanson d’automne, Charles Trenet, Sandoval… 🙂
ApreciazăApreciază
70.
Galeata cu pixeli | 16 octombrie 2010 la 13:31
ApreciazăApreciază
71.
filadel | 16 octombrie 2010 la 15:28
Nora, Fini, all
multe salutări. 🙂
ApreciazăApreciază
72.
noradamian | 16 octombrie 2010 la 17:44
Filadel, salut, prietene!
postare noua!
ApreciazăApreciază