Efectul dezintegrator al stimulentelor

Domnul Vântu pare că şi-a încheiat misiunea istorică. Scăpând naţia de  un preşedinte -prostănac, ar trebui să i se acorde circumstanţe atenuante, chiar dacă intenţia lui era complet opusă. Năuceala stimatului domn explică oarecum abandonarea lui „noi vrem respect”,  a „revoluţiilor binelui”, „a bunului simţ”. Cu tot tratamentul de deznăucit al  mediei, nici „rezistenţa sticlei” nu mai e ce a fost.  Starea de prostraţie a distinşilor complotişti, însă, întrece orice  previziune. Totuşi, trebuie  înţeleşi: un producător care se dezintegrează la vedere, ca un extraterestru după o  „misiune” eşuată, deşi pregătită ani de zile în reţea,  e ceva şocant. Ajuns  o emblemă a mediei naţionale, personajul, care se voia un soi de hibrid  între Ostap Bender şi contele Cagliostro, lasă-n urmă o armată debusolată, supravieţuind, încă, din stimulentele acumulate. După ce  i-au ridicat cu zel, extrainfractorului, un piedestal, prin tehnicile binecunoscute ale cultului personalităţii (să trăiţi d-le dizident Dinescu!) ce să facă altceva? După ce l-au ajutat să se creadă un geniu  securistico-cultural, politico-sindical şi aroganto-financiar, cum să-nchidă prăvălia de care sunt legate atâte interese dosnice? Aşa că slujbaşii săi, ca şi   politicienii şi sindicaliştii casei, au reluat tehnologia de „fabricaţie”. Cum se vede, serialul pus în scenă de eroul de legendă al presei mioritice, continuă. Isteric. Cu ceva noutăţi, însă, de vreme ce „unora o să li se pună botniţe”, cum se plânge alt personaj istoric pierdut în vizite nocturne. Cei „mai normali la cap nu cred asta”, îi răspunde fostul prieten de familie. Adică nu vor să se uite-ndărăt. Greşit! Aduşi conform „tradiţiei” şi băgaţi în prim plan, figuranţii, mascaţi şi nemascaţi, tocmai au scos la iveală în ce hal fără de hal au ajuns halele naţionale de produs finanţe. Chiar dacă intenţia lor era opusă. Efectul dezintegrator al stimulentelor e în plină desfăşurare.