Team building, o poveste fără şa

29 Noiembrie 2010 at 12:46 128 comentarii

Precum în poveştile cu fete de-mpărat care alungă pretendenţii plicticoşi în nădejdea că, până povestitorul va-ncăleca pe o şa tot o s-apară ursitul, o mare parte din societatea noastră îmbătrâneşte în idiosincrazii, intoleranţă şi dispreţ. Fundamental opuse-n privinţa înfăţişării celui hărăzit, roase de neputinţă, aşteptările fermentează realitatea într-o veşnică poveste, mai mult tragică decât comică, în care personajele, destule din ele imature afectiv şi egolatre, îşi exhibă supremaţia, superioritatea  şi independenţa. Cum în Făt Frumos-Mascat se regăsesc, nu puţini, cei care dorm cu poza lui sub pernă visându-se cosânzene, zmeului celui plin de defecte nu-i rămâne decât să se suporte pe el însuşi cel din poveste pentru a ţine realitatea pe linia de plutire. Ca urmare, copleşit de dezamagiri, încărcat cu resentimente de clasă, de istorie, de castă, de cerc, de grup, spiritul naţiei orbecăie în aceleaşi fundături fără ieşire la altă poveste. Dar restrictivismul extrem în modul de apreciere interpersonală în raport cu resursele sărăcuţe de leadership ale micii noastre lumi are şi alte explicaţii în afara celor mitice. Împins prin filtrele media, oricine încearcă să aducă un plus acestei vieţi riscă să fie socotit un sac de minusuri, din care unele, în mod sigur, sunt reale. Fiindcă, nu-i aşa, nimeni nu-i perfect. Neeligibilă din start, refuzată de îndreptăţirile unor duşmănii fără leac, revigorarea ţării mai aşteaptă. Nocivă, reactivitatea sfărâmă instantaneu orice gând de cooperare; şi orice motivaţie reparatoare dispare înghiţită de negativism. În practică, ideea de „team building” (povestită prin cursurile de politici publice, teoretizată-n simpozioane şi work-shop-uri, nelipsită din discursuri) n-are loc în realitatea lui „clan building” şi nici a lui „ego building”. Potenţialii coechipieri îşi demolează pasional şansele de a fi de folos. Îşi irosesc forţele în proba, eliminatorie, de reproşuri, atacându-şi reciproc punctele slabe-  reale sau presupuse. În loc de angajare-n proiecte utile, creativitatea se-ngroapă cu voluptate în răfuieli partizane. Egocentrismul învinge spiritul cooperant. Viaţa publică eşuează-n circ deplâns mai cu seamă de  fermenţii care-l întreţin. Adică exact de ce au nevoie, ca de mărul otrăvit din poveste, mascotele politice ale boşilor penali din subteranele corupţiei pentru a-şi pune-n practică „proiectele”.

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , .

Ovidiu Dan:Turre Pitz „Totul pentru ţară, nimic pentru mine”

128 comentarii Add your own

  • […] Team building, o poveste fără şea Mon Nov 29, 2010 12:46 pm Precum în poveştile cu fete de-mpărat care alungă pretendenţii plicticoşi în nădejdea că, până povestitorul va-ncăleca pe o şea, tot o s-apară ursitul, o mare parte din societatea noastră îmbătrâneşte în idiosincrazii, intoleranţă şi dispreţ. Fundamental opuse-n privinţa înfăţişării celui hărăzit, roase de neputinţă, dezamăgirile fermentează realitatea într-o veşnică poveste, mai mult tragică decât comică, […] […]

    Apreciază

  • 2. dora  |  29 Noiembrie 2010 la 14:13

    Cat adevar graiesinora.

    Traim o poveste cu Feti-Frumosi,Cosanzene si Spani malefici.Si ca in orice poveste, binele,invinge!Nu conteaza padurea de nepatruns din peaptanul zripturoainei(ghenoaiei) ca, acolo nu inceteaza trilul pasarelelor,zumzetul albinelor si ganganiilor,zborul fluturasilor,arieralul plin de animalute prietenoase sau fioroase,hrana binecuvantata pentru animale si om.
    din toata ambuscada politica sa retinem si aspectele pozitive.Nimic nu poate ucide germenul vietii,prosperitatii si viabilului.Nici macar la fratii nostri moldoveni,care chiar daca au calcat stramb se vor vindeca in timp.

    Optimista din fire,am crezut sincer ca moldovenii au invatat ceva din lectia afumata de fratii lor romani.Inteleg deringolada in care se invart,inteleg nr.mare de rusofoni,de cei tematori sa-si exprime realele lor dorinti,inteleg teama de saracie si la fel educatia care le-a inoculat malpraxisul politic,nociv ,de spalare a creierului.Padure trebuie sa renasca 😆

    Apreciază

  • 3. dora  |  29 Noiembrie 2010 la 14:19

    As fi incantata sa-mi analizati expozeul,supliment la minunata postare a norei.Spuneti-mi unde am gresit,numai asa imi pot reconsidera opiniile,care pot schiopata,din cand in cand.Va multumesc! :lol:.

    Si inca ceva:lasati resentimentele din trecut si fiti convinsi de toata consideratia mea pentru opiniile voastre si inteligenta cu care postati in gradina.Am mai facut un apel ,la fel de sincer si lui Fini si skorpi.

    Apreciază

  • 4. dora  |  29 Noiembrie 2010 la 16:45

    Unde sunteti gradinarese si gradinari plini de vitalitate?Cand eu tac……clopotele voastre suna cu rezonante dincolo de timpanul meu receptiv.

    Iar acum,cand avem o postare de exceptie,voi va ascundeti in papusoi.Ceva,nu e cusher! 😆

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  29 Noiembrie 2010 la 16:58

    Ziua bună! 🙂
    Dora, iesirea la altă poveste a moldovenilor a esuat si de astă dată, în realitatea de care vorbim, nu de azi de ieri (desi aseară luasem de bune „povestile” din voxpublica vântului plus cimiliturile lui dâncu, fost ministru al propagandei lui năstase &comp.) 😉

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  29 Noiembrie 2010 la 17:05

    Dora, bune, rele, opiniile ne reprezintă si ne ajută să vedem realitatea, măcar, dacă nu putem face mai mult. Singura observatie pe care as face-o ar fi legată de nevoia, in opinia mea, de un pic de detasare emoţională care permite gândirea critică şi realismul, fără să ne priveze de încredere şi optimism. 🙄

    Apreciază

  • 7. Galeata cu pixeli  |  29 Noiembrie 2010 la 18:37

    Salutare, Nora! Excelenta postarea ta, chiar ma gandeam, citind un comentariu primit de mine, cat de nociv este acest narav egolatru si reductionist, si cum e patrunsa intreaga societate de toxicitatea lui. De la vladica la opinca, toti dau frau „cooperarii” intru inmultirea vanatailor la fluierul piciorului, perfectionandu-se intr-o voioasa intrecere resentimentara.

    Apreciază

  • 8. Fini  |  29 Noiembrie 2010 la 19:36

    Nora salut! 🙂

    Preiau întrebarea domnului Cătălin Ionescu din articolul „Zece lucruri ciudate despre conducere în România:

    http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/zece-lucruri-ciudate-despre-conducere-in-romania-141703.html

    . „Câți dintre conducătorii de azi știu ce înseamnă leadership sau măcar știu să-l scrie corect? Dar bănuiesc că leadershipul nu se regăsește în interesul național. „

    Apreciază

  • 9. Fini  |  29 Noiembrie 2010 la 19:41

    În priveşte alegerile din Moldova aş recomada citirea articolului scris pertinent de Cristian Ghinea

    http://www.contributors.ro/global-europa/de-ce-trebuie-sa-le-fie-frica-de-comuni%C8%99ti-note-la-cald-dupa-alegerile-din-moldova-cite-ceva-despre-ini%C8%9Bialele-de-la-exit-polluri/

    Apreciază

  • 10. Fini  |  29 Noiembrie 2010 la 19:43

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  29 Noiembrie 2010 la 19:57

    Gcpixeli, salut, fain comentariu 🙂 năravul egolatru si reducţionist de la o extremă convine de minune năravurilor clanurilor stăpânitoare de la cealaltă. Pe undeva, între individualism&vanitate de o parte si lăcomie&corupţie de cealaltă, există o relaţie de rudenie „spirituală” din care e foarte greu să se nască o societate sănătoasă. 😉

    Apreciază

  • 12. noradamian  |  29 Noiembrie 2010 la 20:01

    Fini, servus! :)Chiar dacă stiu, nu serveste la nimic dacă nu-l pun în practică spre folosul societăţii. Ba mai mult, mulţi fac paradă de teoriile astea(pe la cursuri, programe, masterate etc) fără să se vadă nici o intenţie de a le si practica! Asta referitor la politicieni. Ba mai si cheltuie grămada cu „open mind”! De practicat, practică, însă alte lucruri ( model recent universitatea de vară pesede) 🙄

    Apreciază

  • 13. noradamian  |  29 Noiembrie 2010 la 20:06

    … Bun articolul lui Cătălin Ionescu, Fini, la fix l-ai găsit, într-adevăr leadership-ul nu pare a se regăsi în interesul naţional 😉

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  29 Noiembrie 2010 la 20:26

    Fini, 9, într-adevăr, articolul lui Ghinea şi spusele lui Johny Răducanu oferă imaginea completă, exactă a subiectului. Interesant, pe lângă lipsa de solidaritate, dezinteresul pentru soarta si valorile ţării, Răducanu reclamă lipsa de lideri a Moldovei…

    Apreciază

  • 15. dora  |  29 Noiembrie 2010 la 20:38

    nora,
    detasarea emotionala ,cu toate celea,vine si ea dupa cateva zile,saptamani….acum ,nu ne lasa sufletul.

    Despre eveniment am scris mai multe la copac.Nu reiau 🙂

    Apreciază

  • 16. noradamian  |  29 Noiembrie 2010 la 20:48

    dora, da, adevărat, cu privire la Moldova e firesc,
    eu mă referisem, însă, ca atitudine în general: reacţiile raţionale în politică e bine si folositor să primeze în faţa celor emoţionale.

    Apreciază

  • 17. Creanga  |  29 Noiembrie 2010 la 21:15

    Buna seara!
    Team building de dat la gioale
    De dat peste tot cu bale
    Ciric de circ, teveuri incinse
    De minciuni ori fapte omise
    Orgoliile se iau la tranta
    Ei latra, dar cica cuvanta
    Eu sunt alfa, sunt buricu
    Si voi fi mai bun ca Nicu
    In asta vreme harcea parcea
    Romania nu-asi gaseste pacea
    Competenta e doar un vis
    Leadershipul un paradis
    Trogloditii sunt in frunte
    Si spun vrute si nevrute
    Nici nu s-ar da deoparte
    Sa lase pe altul cu carte
    Care vrea binele comun
    Nu ca ei , cu gand de tun
    Daca apare, sar pe el
    II pun coada de purcel
    Asa tot o sa baltim
    Mereu sa ne caraim
    Totusi, ninge-ncet cu aripi
    Vise noi sa infiripi

    Apreciază

  • 18. skorpion  |  29 Noiembrie 2010 la 21:42

    Exceptionala postare !
    🙂

    m-a impresionat articolul de pe hotnews:

    http://www.hotnews.ro/stiri-8076081-crima-din-telecomanda.htm

    Apreciază

  • 19. skorpion  |  29 Noiembrie 2010 la 21:52

    Nora,

    ora 21.52 !

    🙂
    😛

    s-a oprit!
    🙂

    Apreciază

  • 20. noradamian  |  29 Noiembrie 2010 la 21:56

    Skorpion, salut, yes! 🙂
    N-am citit articolul, fug acusi

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  29 Noiembrie 2010 la 21:58

    Creangă, seara bună,
    🙂
    „Competenta e doar un vis
    Leadershipul un paradis
    Trogloditii sunt in frunte”

    Drept ai 😉

    Apreciază

  • 22. Fini  |  29 Noiembrie 2010 la 22:02

    O veste mai frumoasă găistă în ziar:

    http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-8081125-ion-caramitru-johnny-raducanu-dialogul-poeziei-romanesti-muzica-jazz-teatrului-radnoti-din-budapesta.htm

    Am încercat să găsesc câte ceva pe marginea spectacolului.

    Johnny Raducanu si Ion Caramitru…in dialoguri si fantezii in jazz

    Apreciază

  • 23. Fini  |  29 Noiembrie 2010 la 22:05

    „Dialog pe ritmuri de jazz”

    Apreciază

  • 24. Fini  |  29 Noiembrie 2010 la 22:06

    Apreciază

  • 25. noradamian  |  29 Noiembrie 2010 la 22:08

    wow, am văzut „crima din telecomandă”! Ce sursă de otravă poate fi o asemenea tleviziune 😦
    ” Prostii care stau in fata televizorului iau ceea ce este acolo drept justitie!
    Prostii nu isi dau seama ca sunt manipulati!
    Prostii inghit orice, doar pentru ca SE DA!
    Si pentru ca au impresia ca este GRATIS!
    Din punctul meu de vedere prosti sunt cei care stau cu click in brate, cu can-can, cu otv, cu antene cu realitati…
    Sunt cei care nu stiu ce este o carte buna, un film bun, un documentar bun…
    Cei care spun mereu… ai vazut la televizir, .. a spus la televizor, … scrie la ziar…
    Sunt cei care nu rationeaza, care inghit orice, oricum, oricat! ” (din comentariul unui anonim pe marginea filmului)

    Apreciază

  • 26. Fini  |  29 Noiembrie 2010 la 22:09

    Apreciază

  • 27. noradamian  |  29 Noiembrie 2010 la 22:11

    Fini, multzam de link-uri 🙂
    Mi-am adus aminte că i-am văzut pe Caramitru si Johny Răducanu cu ani în urmă, într-un spectacol de muzică şi poezie, de neuitat!

    Apreciază

  • 28. skorpion  |  29 Noiembrie 2010 la 22:12

    nora,

    + prostii care voteaza mereu cu trecutul

    fini,
    waoo, quelle Regal

    🙂

    Apreciază

  • 29. Fini  |  29 Noiembrie 2010 la 22:12

    Apreciază

  • 30. Fini  |  29 Noiembrie 2010 la 22:14

    Apreciază

  • 31. noradamian  |  29 Noiembrie 2010 la 22:14

    Da, cei doi au menţinut si îmbogăţit admirabila tradiţie a spectacolului „dialog” muzică-poezie pe care l-au creat cu ani în urmă 🙂

    Apreciază

  • 33. Fini  |  29 Noiembrie 2010 la 22:17

    Skorpi,

    am văzut şi eu articolul adus de tine. Nu-i aşa că ai cunoştinţe care nu se desprind de OTV? Eu am şi nu-i înţeleg.

    Apreciază

  • 34. noradamian  |  29 Noiembrie 2010 la 22:18

    În rostirea lui Caramitru versurile au o rezonanţă remarcabilă

    Apreciază

  • 35. noradamian  |  29 Noiembrie 2010 la 22:20

    skorpion, da, votează cu trecutul, cu corupţia, cu fărădelegea, cu vanitatea si găunoşenia 😦

    Apreciază

  • 36. skorpion  |  29 Noiembrie 2010 la 22:21

    fini,
    te dezamagesc,
    dar in cercul meu mult prea mic nu am persoane care se uita la otv, in schimb precis sint destui colegi de la servici care o fac
    🙂

    Apreciază

  • 37. skorpion  |  29 Noiembrie 2010 la 22:22

    va spun:
    noapte buna!

    Apreciază

  • 38. Fini  |  29 Noiembrie 2010 la 22:22

    Merită citit Traian Ungureanu şi de data asta!

    http://traianungureanu-tru.blogspot.com/2010/11/ziarist-tiran-comentator-un-editorial_28.html#comments

    Apreciază

  • 39. skorpion  |  29 Noiembrie 2010 la 22:23

    fini,
    este vb de ctp?
    l-am citit…
    nb

    Apreciază

  • 40. noradamian  |  29 Noiembrie 2010 la 22:26

    Fini, psihopatia lui CTP se accentuează 😉

    Apreciază

  • 41. noradamian  |  29 Noiembrie 2010 la 22:27

    Skorpion, noapte bună

    🙂

    Apreciază

  • 42. Fini  |  29 Noiembrie 2010 la 22:27

    Hei Skorpi!

    Eu nu am spus prieteni, nicidecum apropiaţi.

    Apreciază

  • 43. skorpion  |  29 Noiembrie 2010 la 22:30

    fini,

    acum inchid pravalia,

    da, am convingerea ca nu era vb de prieteni sau cunostinte…..

    🙂

    am glumit!!!

    ciao to everybody

    Apreciază

  • 44. Fini  |  29 Noiembrie 2010 la 22:34

    CTP nu este singurul. Merită citit şi Mircea Mihăieşi.
    Colcăie lumea românescă de imunzi.

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-fabula-cu-asasini-913965.html

    Apreciază

  • 45. Fini  |  29 Noiembrie 2010 la 22:36

    Skorpi,

    gute Nacht.

    Apreciază

  • 46. Creanga  |  29 Noiembrie 2010 la 22:41

    Noapte buna Skorpioane!
    Nora,
    Tare as vrea sa nu avem dreptate.
    Fini
    Avem aici gradina buliding

    Apreciază

  • 47. Creanga  |  29 Noiembrie 2010 la 22:43

    Aaa, Skorpi, la noi ‘la Moldova’ se intelege altceva cand spui ca inchizi pravalia….

    Apreciază

  • 48. Creanga  |  29 Noiembrie 2010 la 22:44

    Apreciază

  • 49. noradamian  |  29 Noiembrie 2010 la 22:50

    Creangă, da, câteodată e de dorit să n-avem dreptate.
    …Imi place asta cu „gradina building” 🙂

    Apreciază

  • 50. noradamian  |  29 Noiembrie 2010 la 22:52

    Simpatic Robin Williams, să tot călătoresti cu el si muzica lui 🙂

    Apreciază

  • 51. Creanga  |  29 Noiembrie 2010 la 23:02

    Nora,
    O sa il mai aduc, se asorteaza bine in gradina.

    Apreciază

  • 52. noradamian  |  29 Noiembrie 2010 la 23:17

    Fini, Creangă, iata si ceva din ciclul „Faptele măreţe ale pesedeului” :

    http://nicoletasavin.wordpress.com/2010/11/11/florin-ghiulbenghian-victor-ponta-s-a-dedulcit-la-minorele-lui-negoita/

    Apreciază

  • 53. Creanga  |  29 Noiembrie 2010 la 23:29

    Nora,
    Acum inteleg de ce ii lua Ponta apararea, nici usturoi nu a mancat, nici la fetite nu a fost.

    Apreciază

  • 54. noradamian  |  29 Noiembrie 2010 la 23:43

    Crengulin, da, un exemplu edificator de „team-building” pesedist
    :mrgreen:

    Apreciază

  • 55. Creanga  |  29 Noiembrie 2010 la 23:46

    Da Nora, ‘team building’ in la minor: MiReLa

    Apreciază

  • 56. noradamian  |  29 Noiembrie 2010 la 23:48

    Crengulin, între vorbele si faptele lor nu e un şanţ ci o prăpastie…

    Apreciază

  • 57. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 00:02

    Oldies.

    Earl Bostic, John Coltrane’

    Apreciază

  • 58. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 00:03

    Apreciază

  • 59. noradamian  |  30 Noiembrie 2010 la 00:05

    Fini, ce surpriză faină „Valurile Dunării” în interpretarea asta…. 🙂

    Apreciază

  • 60. noradamian  |  30 Noiembrie 2010 la 00:06

    Ăstia doi sunt niste magicieni 🙂

    Apreciază

  • 61. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 00:10

    Nora,

    m-am uitat la Ponta în seara asta pe TVR1, e penibil.

    Apreciază

  • 62. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 00:12

    Creangă,

    Robbie săracu’ e tare neşiniştit noaptea. E simpatic. 🙂

    Apreciază

  • 63. noradamian  |  30 Noiembrie 2010 la 00:13

    Fini, din pricina lui, mai ales, legea învăţământului încă stă în lanţ!

    Omul ăsta oricum n-o să reziste politic, dar atâta cât e în post, face numai mizerii 😦

    Apreciază

  • 64. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 00:14

    neLiniştit 😆

    Am început să mă bâlbăi când vorbesc cu tini. 😥

    Apreciază

  • 65. noradamian  |  30 Noiembrie 2010 la 00:14

    Fini, Creangă, nopate bună!

    🙂

    Somn usor tuturor!

    Apreciază

  • 66. Creanga  |  30 Noiembrie 2010 la 00:15

    Nora,
    Baiul e ca in prapastie suntem noi, si in loc sa iesim, ii lasam sa ne scuipe semnite in cap.

    Fini,
    Nu ai si valurile Ozanei? Robbie e mereu nelinistit, o sa il mai aduc.
    Ponta….e doar natural.

    Apreciază

  • 67. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 00:16

    Nora,
    63

    ăsta-i locul lui în schemă. Schema cui? 🙄

    Apreciază

  • 68. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 00:19

    Apropo de Ponta

    http://cristianpreda.ro/2010/11/26/ponta/

    Apreciază

  • 69. Creanga  |  30 Noiembrie 2010 la 00:19

    Hihihi Fini, ci sî faşi, ieu oricum am înţăles ci ai vrut sî zişi.
    Noapti bunî Nora!

    Apreciază

  • 70. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 00:26

    Noapte bună Nora. 🙂

    Apreciază

  • 71. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 00:31

    Creangă,

    Ozana nu are valuri, mai trebuie să-ţi spun că este „cea frumos curgătoare” şi limede de se văd (toate) chietrili?

    Apreciază

  • 72. Creanga  |  30 Noiembrie 2010 la 00:33

    Fini,
    Nu-i nevoie, acu-i doar frumos mirostitoari di nu se mai văd chietrili.

    Apreciază

  • 73. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 00:36

    Valurile Ozanei nu există, dar am alt câtecel nocturn pentru toată lumea.
    Noapte bună!

    Apreciază

  • 74. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 00:37

    E tulbure?

    Apreciază

  • 75. Creanga  |  30 Noiembrie 2010 la 00:40

    Ca si vremurile din Romania
    Noapte buna!

    Apreciază

  • 76. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 00:42

    Creangă,

    îţi doresc un somn uşor, nu ca cel al lui Robbie. 🙂
    Tre’ să mă culc, mâine am întâlnire cu domnul Williams.

    Apreciază

  • 77. Creanga  |  30 Noiembrie 2010 la 00:47

    Iti multumesc de urare, asemenea si tie Fini. Aaaa, mi-am aruncat un ochi pe comentariile de pe blogul dlui Preda, cine crezi ca era pe acolo?
    Somn usor, vise placute, Robbie iar sa te incante!

    Apreciază

  • 78. sof  |  30 Noiembrie 2010 la 08:30

    super tare :)))

    Apreciază

  • 79. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 13:06

    Creangă,
    77

    un personaj care se bagă în seamă (la 20 şi la 43) şi nimeni nu-l zăreşte.
    De multe ori este chiar mai interesant să citeşti comentariile, îmi face impresia că citesc „Vocea Patriotului Naţionale”.
    Îmi place cum gândeşte Bibliotecarul.

    Apreciază

  • 80. Salomea  |  30 Noiembrie 2010 la 16:20

    Nora si prietenii din gradina

    de Ziua Nationala va transmit cele mai sincere urari de bine, sanatate, si bunastare

    La Multi Ani

    Apreciază

  • 81. noradamian  |  30 Noiembrie 2010 la 17:33

    Seara bună prieteni!
    🙂
    La mulţi ani Andreilor şi Andreelor!

    Apreciază

  • 82. noradamian  |  30 Noiembrie 2010 la 17:34

    Salomea, salut! 🙂

    Multumim frumos pentru urări!

    Apreciază

  • 83. Creanga  |  30 Noiembrie 2010 la 20:39

    Buna seara gradina!

    Apreciază

  • 84. skorpion  |  30 Noiembrie 2010 la 20:43

    salutare, popor din gradinita,

    salut si bonsoir,

    totul este OK?

    cica, miine este ziua Ro, dar eu lucrez pe plantatie..
    va uitati voi in locul meu la defilare, ca zborul avioanelor il voi auzi deasupra biroului

    🙂

    Apreciază

  • 85. skorpion  |  30 Noiembrie 2010 la 20:46

    Patru Pisici

    Patru bărbaţi s-au lăudat despre cât de deştepte sunt pisicile lor.

    Primul om era inginer, al doilea om era contabil, al treilea om era chimist şi omul al patrulea era angajat al guvernului.

    Pentru a demonstra asta, inginerul a chemat pisica lui:

    „T la pătrat, fă-ti jobul.”
    T la pătrat s-a urcat pe birou, a luat nişte hârtie şi pixul şi a trasat imediat un cerc, un pătrat, şi un triunghi.

    Toată lumea a convenit că a fost destul de deştept.

    Dar contabilul a spus că pisica lui ar putea face mai mult. El a chemat şi pisica lui şi a zis:

    „Foaie de calcul, fă-ti jobul.” Foaie de calcul s-a dus la bucătărie şi s-a întors cu o duzină de prăjituri.
    Ea le-a împărţit în 4 grămezi egale de cîte 3 prăjituri.

    Toată lumea a convenit că a fost bună.

    Dar chimistul a spus pisica lui ar putea face şi mai mult.

    El a chemat şi pisica lui şi a zis:
    „Măsura, fă-ti jobul.” Măsura s-a trezit, a mers la frigider, a luat un litru de lapte, a luat o sticlă de 10 uncii din dulap şi a turnat în sticlă exact 8 uncii fără verse o picătură.
    Toată lumea a convenit că a fost destul de bine.

    Apoi cei trei oameni s-au întors spre angajatul guvernului şi au spus: „Ce poate face pisica ta?”
    Angajatul guvernului a chemat pisica lui şi a spus, „Pauza de cafea, fă-ti jobul.”

    Pauza de cafea sări în picioare ……. mâncă toate prăjiturile, bău laptele …….. udă hârtia ……. regulă celelalte trei pisici ……. apoi pretinse că ultima activitate l-a rănit la spate. A întocmit un raport pentru condiţiile nesigure de muncă ……. a cerut despăgubiri acordate lucrătorilor, apoi plecă acasă pentru tot restul zilei, în concediu medical

    Iată, prietene, de ce toată lumea vrea să lucreze pentru GUVERN

    Apreciază

  • 86. noradamian  |  30 Noiembrie 2010 la 20:53

    Seara bună, again!
    🙂
    Creangă, multzam pentru Robbie Williams-Feel, frumoasă piesă!

    Apreciază

  • 87. noradamian  |  30 Noiembrie 2010 la 20:57

    Skorpion, nu ştiu dacă ne-om uita la defilare, dar ne-om gândi la tine indiferent de program…
    Faine pisici!!!! 😆
    Pe nr 2 si nr 3 le-as invita în grădină. Pe nr 4 as trimite-o într-un circuit prin niste televizii

    Apreciază

  • 88. skorpion  |  30 Noiembrie 2010 la 20:59

    🙂

    Apreciază

  • 89. Creanga  |  30 Noiembrie 2010 la 21:10

    Sara buna Nora

    Servus Skorpi
    Daca tot spuneai de job la guvern. Un veteran de razboi ramas fara posibilitatea de a avea urmasi aplica pentru job la guvern. Trece toate testele si i se spune sa vina la ora 10. El foarte mirat, credeam ca programul e de la 8. Da, de la 8, dar dvs nu beti cafea, nu mai aveti…., asa ca puteti veni la 10, pana atunci noi bem cafea si ne scarpinam la ….

    Apreciază

  • 90. skorpion  |  30 Noiembrie 2010 la 21:12

    creanga,
    misto bancu’

    🙂

    Apreciază

  • 91. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 21:55

    Sara bună tuturor! 🙂

    Apreciază

  • 92. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 21:57

    Salve Skorpi! 😆 😆

    Apreciază

  • 93. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 22:01

    Creangă ‘alut! 🙂

    Cu mobilitatea ta ne-ai făcut să pendulăm de la un rodeo foarte inimos la guvernul lenevos.

    Apreciază

  • 94. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 22:15

    NOAPTEA SFÂNTULUI ANDRII

    Vasile Alecsandri

    Zgomot trist in camp rasuna!
    Vin strigoii, se aduna,
    Parasind a lor secrii.
    Voi, crestinelor popoare,
    Faceti cruci mantuitoare,
    Caci e noaptea-ngrozitoare,
    Noaptea Sfantului Andrii!
    Vantul sufla cu turbare!
    A picat stejarul mare,
    Cerul s-a intunecat!
    Luna salta-ngalbenita,
    Printre nouri ratacita,
    Ca o luntre parasita
    Pe un ocean turbat.
    Bufnele posomorate,
    In a lor cuiburi trezite,
    Tipa cu glas amortit.
    Lupii urla impreuna,
    Cu ochi rosi tintiti la luna,
    Campul geme, codrul suna,
    Satan pe deal s-a ivit!
    Iata-l! iata, Satan vine,
    Razbatand prin verzi lumine,
    Pe-un fulger scanteietor.
    Umbre, stafii despletite,
    Cucuveici, iele zburlite
    Si Rusaliile pocite
    Il urmeaza ca un nor!
    Sus, pe turnul fara cruce,
    Duhul-rau zbierand se duce,
    Si tot turnul s-a clintit!
    Miezul noptii-n aer trece
    Si, lovind arama rece,
    Ore negre douasprezece
    Bate-n clopotul dogit.
    Strigoimea se-ndeseste,
    Hora mare invarteste
    Langa turnul crestinesc.
    Iar pe langa alba luna
    Nouri vineti se aduna,
    Se-mpletesc intr-o cununa
    Si-mprejuru-i se-nvartesc.
    Voi, cu suflete curate,
    Cu credinti nestramutate,
    Oameni buni, femei, copii!
    Voi, crestinelor popoare,
    Faceti cruci mantuitoare,
    Caci e noaptea-ngrozitoare,
    Noaptea Sfantului Andrii!
    Acum iata, pe mormanturi,
    Clatinati, batuti de vanturi,
    Toti strigoii s-au lasat.
    Asezati intr-un rond mare,
    Adanciti in intristare,
    Pe sicriu-si fiecare
    Oasele-si a rezemat.
    Unul zice: Eu in viata
    Cu o mana indrazneata
    Multe drepturi am rapit!
    Rapit-am painea de hrana
    Unei gingase orfana
    Ce, pierduta si sarmana,
    In mizerie-a pierit!
    Altul zice: Eu in lume
    Am avut putere, nume,
    Caci am fost stapanitor!
    Dar in oarba-mi lacomie,
    Pentru-o seaca avutie,
    Am impins in grea urgie
    Pe sarmanul meu popor!
    Altul zice: Eu in tara
    Fost-am o cumplita fiara,
    Plina de amar venin!
    Impotriva tarii mele
    Faptuit-am multe rele,
    S-am legat-o-n lanturi grele
    S-am vandut-o la strain!
    Foc si ura-n vecinicie
    Pe voi cada, pe voi fie!
    Striga-atunci un glas ceresc.
    Si pe loc cad in morminte
    Pacatoasele-oseminte.
    Iar pe zidurile sfinte
    Trece-un foc dumnezeiesc!

    Apreciază

  • 95. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 22:17

    Apreciază

  • 96. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 22:18

    Apreciază

  • 97. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 22:19

    Apreciază

  • 98. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 22:21

    Apreciază

  • 99. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 22:22

    Apreciază

  • 100. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 22:23

    Apreciază

  • 101. skorpion  |  30 Noiembrie 2010 la 22:25

    🙂

    ROBOTUL TELEFONIC AL BUNICII

    – Bună ziua , în acest moment nu sunt disponibilă. Vă rog să lăsaţi un
    mesaj după sunetul caracteristic: Beeeeeppp! …

    – Dacă eşti unul dintre copiii mei , apasă 1 , 2 , 3 , … (în funcţie de
    care copil eşti) şi foloseşte următoarele opţiuni:

    – Dacă vrei să-ţi ţin copiii , apasă 2.

    – Dacă vrei să-ţi spăl hainele şi să ţi le calc , apasă 3.

    – Dacă vrei să doarmă copiii aici , apasă 4.

    – Dacă vrei să-ţi iau copiii de la şcoală , apasă 5.

    – Dacă vrei să-ţi trimit mâncare acasă , apasă 6.

    – Dacă vrei să vii să mănânci aici , apasă 7.

    – Dacă vrei bani , apasă 8.

    – Dacă vrei să vin ca să-ţi fac curat in casa , apasa 9.

    – Dacă vrei să mă chemi la cină , să mă duci la teatru , sau la
    restaurant , să ma inviţi la o ieşire la plimbare in wek-end , să ma
    inviţi în vacanta la mare sau la munte , doar începe să vorbeşti!

    😛

    Apreciază

  • 102. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 22:25

    Haţţţţţţ! O luai pe sluta. 🙂

    Apreciază

  • 103. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 22:26

    Apreciază

  • 104. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 22:29

    Skorpi,
    101

    😉 😉

    Apreciază

  • 105. skorpion  |  30 Noiembrie 2010 la 22:30

    fini,

    mi-a placut the indian song!

    Apreciază

  • 106. noradamian  |  30 Noiembrie 2010 la 22:34

    Phiiii, ce de bunătăţi! Salve Fini!

    🙂

    Apreciază

  • 107. skorpion  |  30 Noiembrie 2010 la 22:37

    fini,

    iti cedez sluta, si ramin eu cu una !
    ok??
    🙂

    gute Nacht!

    Apreciază

  • 108. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 22:39

    Skorpi,

    îmi pare bine.
    Ciudate obiceiurile de Sân’ Andrei, au şi ceva de basm şi de mister şi te duc cu gândul chiar şi la Erlkonig.

    Apreciază

  • 109. noradamian  |  30 Noiembrie 2010 la 22:40

    Interesante clipuri! Lupii sunt niste muze grozave 🙂

    Apreciază

  • 110. noradamian  |  30 Noiembrie 2010 la 22:44

    Da, Fini, există multe legende legate de lupi
    Indian song, ceva special

    Apreciază

  • 111. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 22:46

    Skorpi,

    nu e ok.
    Sluta e a mea, am înhăţat-o. Îmi place de ea cum e, nu ştiu de ce, nu mă întreb………..

    Apreciază

  • 112. noradamian  |  30 Noiembrie 2010 la 22:47

    Skorpion, 101 😀

    Noapte bună( acusi mă duc si eu la culcare)

    si o zi linistită mâine pe plantaţie

    🙂

    Apreciază

  • 113. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 22:49

    Nora,

    uite că nu m-am gândit că lupii sunt un izvor de inspiraţie.

    Apreciază

  • 114. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 22:58

    Nora,

    în noaptea de Sân’ Andrei îţi doresc un somn uşor. Eu rămân până la Miezonoptică.

    Apreciază

  • 115. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 22:59

    Skorpi,

    gute Nacht!

    Apreciază

  • 116. noradamian  |  30 Noiembrie 2010 la 23:00

    Fini, filme („Dansând cu lupii” si multe altele) legende si muzică ( habar n-am avut de piesele aduse de tine, unele puţin stranii, altele deosebit de melodioase 🙂

    Apreciază

  • 117. noradamian  |  30 Noiembrie 2010 la 23:02

    Fini, multzam, noapte bună
    🙂
    Somn usor celor ce se culcă 🙂

    Apreciază

  • 118. Creanga  |  30 Noiembrie 2010 la 23:36

    Fini,
    Ai inhatat suta, de data asta ai vazut-o. 🙂
    Nora si Skorpi noapte buna!

    Apreciază

  • 119. Fini  |  30 Noiembrie 2010 la 23:59

    Creangă,

    îhî.

    Apreciază

  • 120. Fini  |  1 Decembrie 2010 la 00:00

    Apreciază

  • 121. Fini  |  1 Decembrie 2010 la 00:02

    Apreciază

  • 122. Creanga  |  1 Decembrie 2010 la 00:05

    La mulţi ani românilor! La mulţi ani România!

    Apreciază

  • 123. Fini  |  1 Decembrie 2010 la 00:05

    Vise frumoase tuturor! 🙂

    Apreciază

  • 124. Creanga  |  1 Decembrie 2010 la 00:07

    Somn usurel Fini!

    Apreciază

  • 125. Andrei  |  1 Decembrie 2010 la 10:27

    La multi ani, Nora,
    La multi ani, prieteni romani de pretutindeni!

    Apreciază

  • 126. skorpion  |  1 Decembrie 2010 la 11:07

    LA MULTI ANI !!!

    Andrei,

    aia ne-romani nu se pun ?????

    🙂

    Apreciază

  • 127. noradamian  |  1 Decembrie 2010 la 11:30

    La mulţi ani, prieteni,

    La mulţi ani România!

    🙂

    Apreciază

  • 128. noradamian  |  1 Decembrie 2010 la 12:34

    Postare nouă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 890,709 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.359 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 890,709 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: