Multi-Level-Şpagheting

22 Februarie 2011 at 16:22 105 comentarii

Cu rădăcini viguroase în negura timpurilor socialiste, strategia de distribuţie piramidală a şpăgii pe niveluri de compensare cunoaşte o înflorire deplină abia după victoria marii revoluţii capitaliste din decembrie. Cu mult timp înainte, însă, focare de învăţământ precum Academia lui Ştefan Gheorghiu, Facultatea de la Băneasa, Şcoala de câini de la Sibiu, ca să nu mai vorbim de prestigioasele Universităţi Vamale, au desenat conturul de pâine amară al ţării şi organele ei vitale. După ce Capitalul material cenuşiu al Bărbosului a împuiat prin ele, şi-a găsit loc de odrăslit original şi în gândirea social-economică actuală. Aşa a ieşit din mâlul revoluţiei o generaţie solzoasă care a compensat din plin sângele vărsat cu patrimoniul statal furat. Recuperat, multilateralismul şpaghetingului cu idealurile întinate de ceauşeşti şi iute curăţate de ilieşti, a dat o nouă viaţă încercatei structuri de rezistenţă a politicului prin economic.Trecerea fiind făcută, economia s-a dezvoltat armonios de parcă ar fi fost „planificată magistral”. Prin faimoasele proiecte pilot ale tranziţiei timpurii precum legendarele Caritas al lui Stoica, Safi, Periniţa bancară de îngenuncheat Dacia felix, Bancorex şi alte vedete financiare ale vremii, programul de ţară Nnouă a făcut cărare pepinierelor de fotbalişti ai finanţelor. Iar cu Jimbolia, Ţigareta 1, 2,….n – stinse în scrumiera din odaia Justiţiei de atunci, FNI-ul fabricant de milionari plus celelalte chimisme financiare naţionale de „largă recunoaştere internaţională”, deznaţionalizarea completă a naţionalizării a ajuns în gropile de pe culme. Last but not the least, cureaua de transmisie a mecanismului politico-sindical fiind unsă şi montată pe motorul elitei financiar-politice, ţin-te curse ca pe pista de la Monte Carlo. Doar că, de la un timp, au început accidentele.

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , , .

Înnoirea omului Nou (2) În aşteptarea boborului

105 comentarii Add your own

  • 1. Băşcăliosul  |  22 Februarie 2011 la 17:24

    În circutul de la Muntele Găina cu oăle de nenumărat, sunt curios cu cât impozit plătit efectiv la stat şi-a permis bombonautul să-şi prejudicieze averea personală şi cum s-ar lua ANAF-ul de foondul lui de rulment?

    ANAF-URA mamilor şi mătuşilor… iar mă îndeamnă să fur câte o înjurătură!

    În abecedarul scolilor de hoţi şi tâlhari, viitorii diplomaţi în bande prezente, mira-m-aş să nu scrie, cu majuscule, despre trofelul calităţii în adunătura de famiglie:

    A-NA FU-RĂ ME-RE ,
    TAT-SU FU-N PE-CE-RE,
    MĂ-SA FU ŞI EA,
    CA MĂ-TU-ŞĂ-SA.

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 17:33

    E vremea ca ei să devină nervoşi, noi trebuie doar s-avem răbdare. Li s-au mai spart si altora ouăle fără s-ajungă, măcar, să le facă omletă 🙂

    Revin mai încolo

    Apreciază

  • 3. Băşcăliosul  |  22 Februarie 2011 la 17:42

    Nora,
    Să nu spui că la postarea anterioară ai citit comentariul de la poz. 59!

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 17:52

    No, bine că mi-ai spus! Scuze 🙂

    Apreciază

  • 5. Băşcăliosul  |  22 Februarie 2011 la 17:56

    Mândră ţară, prinsă-n horă,
    Măcinată de-o tumoră,
    Cea mai gravă dintre ele:
    Şpagheting Multi-Lovele.

    Apreciază

  • 6. Fini  |  22 Februarie 2011 la 18:12

    Valeriu Butulescu:

    E greu de eliminat hoţia prin lege. N-a reuşit nici Ţepeş, deşi avea o constituţie foarte ascuţită.

    :

    Apreciază

  • 7. Băşcăliosul  |  22 Februarie 2011 la 18:24

    1. Unde s-a dezvoltat simţul banului, cu vârf îndesat?
    -La Leu. Aici se află academia dumnevoastră „Ştefan Gheorghiu”, leprelor!

    2.
    -Care a fost una din cele mai urgente griji iliesciene din ianunrie 1990?
    – Salvarea Naţională în Front, cu Hotărârea nr. 55/19.01.1990; spoirea academiei şi a absolvenţilor de nădejde, pentru viitor.

    De ex. art. 4… teza finală:
    „Dupa absolvire, atit studentii anului IV, cit si toti absolventii fostei Academii de Studii Social-Politice „Stefan Gheorghiu” pot fi atestati, la cerere , ca avind studii superioare.”

    http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=11116

    3.
    -Absolvenţi de ce?
    -De orice.

    Apreciază

  • 8. ela  |  22 Februarie 2011 la 18:28

    salutare!

    cam asa se va termina circoteca nationala in direct 😦

    Apreciază

  • 9. Băşcăliosul  |  22 Februarie 2011 la 19:07

    4.
    -Cum se pot absolvi şi urma în acelaşi timp cursurile a două facultăţi?
    -Ca PSD-istul zugrav Robert Negoiţă. Peste tot şi nicăieri.

    5.
    -La seral, zi sau fără frecvenţă?
    -La întârziaţi. De la 34 de ani în sus-sus-sus la munte sus!.

    2004-2007 – Facultatea de Drept, Universitatea Bioterra
    2004-2008 – Facultatea de Economie a Turismului Intern şi Internaţional, Universitatea Româno – Americană

    http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=196&cam=2&leg=2008&pag=0&idl=1

    6.
    -La câte universităţi particulşare şi de stat se predă Bombonel simultan, în timpul vieţii parlamentare, la ce preţuri de piaţă şi câte alte persoane ar putea să ocupe aceste locuri de muncă în condiţii onorabile, la costuri adecvate, cu activitate reală şi de calitate?
    -Iar te mânâncă în bombonautică?

    Apreciază

  • 10. Băşcăliosul  |  22 Februarie 2011 la 19:16

    Apreciază

  • 11. Creanga  |  22 Februarie 2011 la 19:20

    Buna seara,
    Faina postare, despre spaghatin si revulsin. Ponta a avut primul accident, la Cioca Boca.

    B
    Atestati sau arestati?

    Apreciază

  • 12. Băşcăliosul  |  22 Februarie 2011 la 19:29

    7. Ştiţi câţi magistraţi se plâng de numărul mare de dosare de nesoluţionat şi practică simultan sportul minţii mitomaniacilor în chip de cadre universitare particulare, de stat mult şi bine sau de formare la INM (Institutul Naţional al Mafistraturii)?
    (Idem parlamentarii aleşi să practice simultan absenteismul de masă).

    Apreciază

  • 13. Băşcăliosul  |  22 Februarie 2011 la 19:37

    Creangă
    politici-apolitici
    normali-anormali
    testaţi-atestaţi.

    Apreciază

  • 14. Creanga  |  22 Februarie 2011 la 19:47

    B
    Testati la cureaua de transmisie
    Au rotit cadrele intr-o veselie
    Normal ca pe ei i-au aburi
    Noi anormali, n-am inghitit

    Nu scriu mai mult ca se termina baitii Luminitei. 🙂

    Apreciază

  • 15. dictaturajustitiei  |  22 Februarie 2011 la 19:51

    Bună seara!

    Nu ştiu cum de reuşeşti să scrii lucruri atât de grave şi să le dai o notă de poezie. Sincer , pe mine mă uimeşti ca de altfel fiecare dintre voi cu un umor…
    @ Băşcăliosule, câtă dreptate ai!

    Astăzi am simţit că-l iubesc pe Băse. Cât o fi indurat şi el în toţi aceşti ştiind ce fac fiecare neputând să spună nimic, s-o fi gândit cineva?

    Apreciază

  • 16. Băşcăliosul  |  22 Februarie 2011 la 19:54

    DJ,
    Dacă află Doamna Maria, te-ai ales cu o dictatură în justiţie.

    Apreciază

  • 17. Creanga  |  22 Februarie 2011 la 20:03

    Maria e fata cu nume de foc
    Maria e fata ce-mi poarta noroc
    Mariaaaa
    Canta ala de iubea cainii vagabonzi.

    Apreciază

  • 18. Băşcăliosul  |  22 Februarie 2011 la 20:04

    Parveniţii din hămeseală parlamentară, cu diplome din bandă şi căpătuială din cumul de simultane, au spurcat sistemul de învăţământ, menirea şi onorabilitatea noţiunii de „cadru univesersitar” (după Ambramburica, mai (om) nou, dascăl… ca popa).

    Apreciază

  • 19. Băşcăliosul  |  22 Februarie 2011 la 20:06

    cadru „universitar” Ptiu,drace!

    Apreciază

  • 20. skorpion  |  22 Februarie 2011 la 20:10

    un dirijor GENIAL.

    completare: are doar …………..3 ani !
    o incintare!

    http://www2.choralnet.org/268945.html

    revin putin mai tirziu.

    Apreciază

  • 21. Creanga  |  22 Februarie 2011 la 20:10

    Univeleitar.
    Noapte buna,
    Maine iarasi omul nou
    Se scoboara in nas si popou
    Mirosul de mal nu-l simte
    Si-njura pe presedinte

    Apreciază

  • 22. dictaturajustitiei  |  22 Februarie 2011 la 20:14

    @Băşcăliosul,

    Nu ştiu cum s-a întâmplat în campania electorală din 2009 dar mie mi s-a părut cea mai frumoasă dintre soţii doamna Maria. Mi s-a părut cea mai feminină.

    Voi sunteţi de la Ploieşti ? Prea le întoarceţi toate .

    Zic şi eu despre miniştrii noştrii, ai Educaţiei. Singurul ministru în ultimii 21 ani integru şi profesionist a fost Mircea Miclea. Şi nu a fost nici şmacheraş.

    Apreciază

  • 23. Băşcăliosul  |  22 Februarie 2011 la 20:23

    Nu. Noi suntem toţi din Piteşti. Să trăieşti şi să-l cunoşti mai bine pe Daniel Funeriu! 🙂

    Apreciază

  • 24. dictaturajustitiei  |  22 Februarie 2011 la 20:38

    @Băşcăliosul,
    Mă abţin în legătură cu domnul Daniel Funeriu pentru că nu vreau să dau apă la moară cuiva.

    Cum se numea ţuica de Piteşti ?

    Apreciază

  • 25. Băşcăliosul  |  22 Februarie 2011 la 20:43

    „Ochii lui Dobrin”

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 20:45

    Seara bună 🙂
    Ela, mortal poliţaiul, unu de ăsta ne-ar trebui 😆

    Apreciază

  • 27. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 20:47

    Skorpion, incredibil pustiul! L-am trimis si pe facebook 🙂

    Creangă, sunt persoane cărora le vine bine numele de Maria 🙂

    Apreciază

  • 28. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 20:48

    Fini, Butulescu are un spirit mai tăios decât constituţia
    I-ai citit aforismele ? 🙂

    Apreciază

  • 29. Băşcăliosul  |  22 Februarie 2011 la 20:49

    Stii cum se spune în Piteşti la trecerea neputinţei escrocilor în pericol public?
    Permisul lui Piedone.

    Apreciază

  • 30. skorpion  |  22 Februarie 2011 la 20:50

    salve,

    vad ca nora iar ne imbie la rabdare…
    cu tutun, eventual, nu??

    dJ,
    de ce spui ca azi l-ai iubit pe Basescu?
    🙂

    Apreciază

  • 31. baricada  |  22 Februarie 2011 la 20:51

    Excelent articol, Nora, autopsia unei stări de fapt – şpăgăreala – devenită în România stare de spirit… Şi o rugăminte: îmi permiţi preluarea, sub semnătura ta evident, a tratatelor despre omul nou?

    Apreciază

  • 32. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 20:54

    Bsk, în perimetrul unor graniţe apărate de asemenea vamesi, absolut toate instituţiile sunt atinse de pecinginea corupţiei. Nici nu stiu cine ar merita diploma de cel mai spăgar dintre spăgari – eliberată fireste la o universitate unde predau spăgari
    Te miri cum mai răsuflă ţara asta 😉

    Apreciază

  • 33. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 20:54

    Baricada, multzam, sigur 🙂

    Apreciază

  • 34. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 20:56

    DJ, eu nu-s din Ploiesti dar, întâmplător, am câtiva prieteni de acolo care mi-s dragi 🙂

    Si eu o apreciez pe d-na Maria din tote punctele de vedere

    De vreo doi ani am priceput de ce rectorul marga îl duşmăneste pe dl. Miclea. Notă bună pentru Miclea. Iar pentru Funeriu, felicitări (nu că n-ar fi de perfectat legea, dar în condiţiile date e admirabil ce a reusit)

    Apreciază

  • 35. dictaturajustitiei  |  22 Februarie 2011 la 20:59

    @Scorpy,

    M-a uns la inimă discursul ţinut poliţiştilor. Am eu nişte semne de întrebare în legătură cu vama Albiţa, nu-s naivă, dar discursul tot mi-a plăcut.

    Apreciază

  • 36. skorpion  |  22 Februarie 2011 la 21:04

    am citit adineauri, dJ, asa ca am inteles despre ce este vorba.
    danke

    Apreciază

  • 37. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 21:10

    DJ, Skorpion, despre ce discurs vorbiti? 🙄

    Apreciază

  • 38. dictaturajustitiei  |  22 Februarie 2011 la 21:12

    Dragă Nora, când Cătălin Croitoru deşi fusese votat în PDL ca să fie ministru a refuzat funcţia, am înţeles ce greu va fi pentru cel care îşi va asuma răspunderea. Eu mă refer la faptul că am anumite semne de întrebare în legătură cu integritatea sa. Iar tu, în fiecare din postările tale lupţi , în felul tău , pentru ,, deratizarea totală a societăţii,,. Sau nu am înţeles eu bine ? Mai multe despre Funeriu nu vreau să scriu aici şi acum. Va veni vremea.

    Apreciază

  • 40. skorpion  |  22 Februarie 2011 la 21:14

    La finalul discursului, seful statului s-a adresat celor prezenti, spunandu-le:

    „Am o mare rugaminte: eu inchei acum, nu vreau sa aplaude nimeni, ca nu aveti de ce. Va multumesc”.

    Apreciază

  • 41. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 21:21

    DJ pot face aprecieri doar pe chestiuni certe, probate în timp sau de domeniul evidentei

    Cât despre lupta mea, nu fac mare lucru: mai scriu si eu câte ceva 🙂

    Apreciază

  • 42. Băşcăliosul  |  22 Februarie 2011 la 21:22

    Skorpi 39,
    Numai cel mai bun prieten al meu, Bombonel Gudurel, se sterge de corupţie când pune degetul în locul de unică folosinţă, „absolut firească”.

    Apreciază

  • 43. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 21:22

    Skorpion, am remarcat si eu: nu le-a dat prilejul să fie ipocriţi si ridicoli.

    Apreciază

  • 44. dictaturajustitiei  |  22 Februarie 2011 la 21:23

    @Scorpy,

    Mi-a plăcut şi mie sfârşitul ca şi restul celor afirmate. Chiar ar fi fost în stare să aplaude după un astfel de discurs? Asta mă pune şi mai mult pe gânduri în legătură cu caracterul lor. Doamne ,dar de ce mă mai mir!

    Apreciază

  • 45. skorpion  |  22 Februarie 2011 la 21:26

    Ramstein – Keine Lust
    N-am chef…

    😛

    Apreciază

  • 46. skorpion  |  22 Februarie 2011 la 21:28

    mister B,
    42

    un singur lucru regret: ca pe anumite functii de stat de inalt rang nu exista mai multi oameni de anvergura lui basescu…

    asa s-ar face praf caracatitza!!!!
    plaga societatii.

    Apreciază

  • 47. dictaturajustitiei  |  22 Februarie 2011 la 21:29

    Când aveţi o acţiune concretă vă rog atenţionaţi-mă şi pe mine. Eu sunt cam zăpăcită şi abia acum am văzut STOP CORRUPTION şi am senat. Dacă vrea cineva să mă înveţe cum îl pot posta.

    Apreciază

  • 48. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 21:33

    Skorpion, ia dihăniile alea de aici că le visez la noapte 😆

    Apreciază

  • 49. skorpion  |  22 Februarie 2011 la 21:34

    O casa cu cinci etaje in Montreal a ars, accident soldat cu multi morti.
    – Familia de musulmani de la etajul intii toti decedati
    – Familia de tigani de la etajul II decedati
    – familia de negrii de la etajul III idem decedati
    – familia de pakistanezi de 8 persoane de la etajul IV la fel.
    – Perechea de albi de la etajul V a scapat

    Comunitatea de musulmani a pretins ancheta din ce cauza au scapat albii
    din incediu ,pretentii solicitate si de comunitatea de tigani , de negri si
    de pakistanezi.
    A fost ceruta si declaratia sefului pompierilor.
    Raspuns : ” Pai dimineata aia albii s-au dus la lucru . „

    Apreciază

  • 50. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 21:35

    DJ, si eu am semnat acolo, e o actiune pentru toate ţările UE, nu numai pentru România. Dar nu mai stiu cum am adus sigla, cred că scire tot acolo 🙄

    Apreciază

  • 51. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 21:37

    Skorpion, nu-i exclus 🙄

    Apreciază

  • 52. Băşcăliosul  |  22 Februarie 2011 la 21:37

    Skorpi,
    Din păcate aşa e , tocmai fiindcă ai precizat „pe anumite functii de stat de inalt rang”.
    Altfel, aş fi zis că există suficienţi oameni mai răi decât Băsescu, în sens bun.

    Apreciază

  • 53. skorpion  |  22 Februarie 2011 la 21:39

    mister B,
    #52,
    cind am scris….am facut o mica pauza si apoi am adaugat „pe anumite functii…..” pentru ca am fost convins de ce ai spus tu in ultimul rind….

    🙂

    Apreciază

  • 54. clemycali  |  22 Februarie 2011 la 21:40

    Buna seara, buna seara.
    Intr-adevar, masinaria a inceput sa se gripeze. Mie mi se pare un semn extrem de bun.

    Apreciază

  • 55. clemycali  |  22 Februarie 2011 la 21:40

    Apreciază

  • 56. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 21:51

    Clemy, servus! Da, nu vor mai fi ce au fost 🙂

    Apreciază

  • 57. clemycali  |  22 Februarie 2011 la 21:52

    Apreciază

  • 58. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 21:53

    Clemy, multzam pentru inegalabila Gruberova. 🙂

    Apreciază

  • 59. clemycali  |  22 Februarie 2011 la 21:53

    @nora, de aici si disperarea care i-a cuprins pe unii. 🙂

    Apreciază

  • 60. clemycali  |  22 Februarie 2011 la 21:55

    Gruberova la 64 de ani este absolut superba in unul din cele mai grele roluri de belcanto scrise vreodata. Un rol pe care Donizetti l-a scris ptr Giudita Pasta.

    Apreciază

  • 61. Fini  |  22 Februarie 2011 la 21:56

    Clemy,

    . dacă ai mai aduce astăzi clipri cu Gruberova ţi-aş mulţumi.

    Apreciază

  • 62. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 21:59

    Clemy, e un fenomen, ceva rarissim 🙄

    Apreciază

  • 63. clemycali  |  22 Februarie 2011 la 21:59

    Apreciază

  • 64. Băşcăliosul  |  22 Februarie 2011 la 22:00

    În Bucureşti, 1988 seara :Se formează încet-încet coadă la carne; la miezul noptii erau sute şi sute…
    Soseşte o Dacie neagră. Un tip băţos, în haină de piele neagră, coboară si latră scurt:
    – Evreii să plece acasă, n-avem carne decăt pentru români!

    Pleaca o parte. Pleacă şi băţosul. Pe la 2 dimineaţă, soseste din nou ţi zice:
    – Pensionarii n-au ce căuta la coadă. Vindem carne numai la oamenii muncii!

    Mai pleacă o parte. Pleacă si băţosul. Revine pe la 3 dimineaţă:
    – Carnea se vinde numai la membrii de partid, pe baza carnetului de partid!

    Mai pleacă o parte. Băţosul revine pe la 5 dimineaţă şi zice:
    – Tovarăşi, acuma că suntem între noi, pot să va spun adevarul. Plecati cu toţii acasă! Astăzi nu bagă carne.
    La care, unu’, mai îndraznet se revoltă:
    – Tovarăsu’ ! Da’ până când vor fi favorizaţi evreii în ţara asta?

    Apreciază

  • 65. clemycali  |  22 Februarie 2011 la 22:03

    Si inregistrarea completa a scenei nebuniei dintr-o productie de la Munchen datand din 1995. Superba.

    Apreciază

  • 66. clemycali  |  22 Februarie 2011 la 22:03

    Apreciază

  • 67. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 22:07

    Bsk, da, au suferit mult tovarăşii, în bancuri 🙂

    Apreciază

  • 68. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 22:08

    Clemy, cred că Donizetti ar fi fost entuziasmat, fericit s-o audă cântând 🙂

    Apreciază

  • 69. clemycali  |  22 Februarie 2011 la 22:18

    @nora, la finalul ultimului spectacol de la Barcelona, fanii ei au postat pancarde mari pe care scria „Edita, la regina sei tu”. Adica „Edita regina”.

    Apreciază

  • 70. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 22:24

    Clemy, merita din plin 🙂

    Apreciază

  • 71. clemycali  |  22 Februarie 2011 la 22:25

    Si finalul dramatic din Norma.

    Apreciază

  • 72. clemycali  |  22 Februarie 2011 la 22:27

    Apreciază

  • 73. clemycali  |  22 Februarie 2011 la 22:29

    Si fug la ora de statistica. Pupici. va las in compania belcantoului. 🙂

    Apreciază

  • 74. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 22:33

    Clemy, multzam, cu muzica asta-n suflet, merge mai usor şi statistica 🙂

    Apreciază

  • 75. skorpion  |  22 Februarie 2011 la 22:39

    Nora & all,

    apropo de postarile tale despre Adam Michnik

    A încercat Andrei Pleşu, în dialogul cu Adam Michnik de la Ateneu din 14 februarie, să „repereze onoarea“ amicului Liiceanu, cam terfelită după dialogul purtat cu trei luni înainte între acesta din urmă şi Herta Müller tot la Ateneu?

    http://www.revista22.ro/articol-9992.html

    Apreciază

  • 76. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 22:42

    skorpion, interesant 🙄

    Apreciază

  • 77. skorpion  |  22 Februarie 2011 la 22:42

    ai si citit?
    asa repede?
    😆

    Apreciază

  • 78. Fini  |  22 Februarie 2011 la 22:47

    Noapte bună!

    Apreciază

  • 79. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 22:48

    Da, am citit pe diagonală 🙂 Cu mâhnire constat că toti cei angrenaţi în ostilităţile astea, nu se pot desprinde de o conduită care nu e de mare folos societăţii 😉

    Apreciază

  • 80. Băşcăliosul  |  22 Februarie 2011 la 22:49

    E tare Andrei Cornea. Scrie echilibrat şi lasă urme.

    Apreciază

  • 81. skorpion  |  22 Februarie 2011 la 22:50

    dear Nora,

    nu am vazut ostilitati….

    nu am vazut nimic tribal

    sic!
    😛

    gute Nacht!

    Apreciază

  • 82. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 22:51

    Fini, multzam! Noapte bună si un gând de solidaritate si din partea mea pentru prietenii tăi din Cristchurch aflaţi in necaz

    Apreciază

  • 83. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 22:58

    Skorpion, Nu mă refer doar la ce scrie AC, ci la un stil de a comunica în cadrul comunităţii intelectuale. De aia am vorbit de ostilităţi.
    Rămân constantă, însă, în simpatia pentru Plesu.
    Să fiu sinceră nu-mi place,nu sunt în măsură să fac aprecieri despre persoane care au meritele lor incontestabile în cultura si nu numai. Prefer aprecierile despre continuturi si idei.

    ps. Sic e un argument imbatabil

    Apreciază

  • 84. Băşcăliosul  |  22 Februarie 2011 la 23:00

    Nora,
    Tema e complexă, e greu pentru autor să-i mulţumească pe toţi… din ţară (nu că nu şi-ar fi propus asta 🙂 )

    Apreciază

  • 85. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 23:10

    Bsk, nu reiau argumentele, ar însemna să reiau ultimele postări ( mai ales „paralele”) Pentru mine o gândire ca a lui AM e net superioară şi binefăcătoare pentru mediul în care se face ascultat. Nu văd să aibe corespondent la noi. Adevărat si noi suntem diferiti, si ţara asta e altfel.

    Apreciază

  • 86. Băşcăliosul  |  22 Februarie 2011 la 23:17

    Înţeleg şi apreciez acest punct al tău de vedere. Totuşi nu-l văd pe Andrei Cornea printre cei mai potriviţi să-ţi stârnească ofurile astea. Zâmbeşte, mâine îi vei citi şi pe ceilalţi! 🙂

    Apreciază

  • 87. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 23:31

    Bsk, poate că nici nu e 🙂 Voiam doar să spun că preferinţele mele merg spre minţi luminate de suflet. Minţile astea sunt singurele care pot produce roade bune într-o societate. Am pomenit de Pleşu pentru că-mi pare dintre acestia. N-a rămas încremenit în proiect. Mai sunt câţiva, dar puţini.

    Apreciază

  • 88. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 23:44

    Noapte bună, prieteni 🙂

    Apreciază

  • 89. Băşcăliosul  |  22 Februarie 2011 la 23:49

    E destul de probabil să-mi fi lipsit atenţia necesară la urmărirea luminiţei de la capătul sufletului.
    Noapte bună! 🙂

    Apreciază

  • 90. noradamian  |  22 Februarie 2011 la 23:54

    băscăliosul,

    si mie 😆

    Somn usor

    Apreciază

  • 91. skorpion  |  23 Februarie 2011 la 07:18

    excelent Tapalaga

    http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-8328973-ceva-despre-vanat-vanatori-cainii-lor.htm

    Apreciază

  • 92. noradamian  |  23 Februarie 2011 la 10:12

    Salut 🙂

    Skorpion, un articol antologic, puternic, pe deplin edificator.

    Apreciază

  • 93. Galeata cu pixeli  |  23 Februarie 2011 la 14:47

    http://www.revista22.ro/articol-9992.html

    Apreciază

  • 94. Galeata cu pixeli  |  23 Februarie 2011 la 14:50

    Ce am spus eu zilele trecute in doua propozitii stangace, spun altii in clar si comeptent.

    Eu cred ca polonezul, pe langa pasagera idiosincratica „obraznicie leseasca” , e supraapreciat. 🙂

    Apreciază

  • 95. noradamian  |  23 Februarie 2011 la 15:24

    Gcpixeli, salut 🙂 Omul e folosit nedemn în bătăliile locului, supraapreciat de unii ori subapreciat de alţii după cum le cer interesele de tagmă. Asta dovedeste doar provincialism cultural. Eu îl apreciez pur si simplu. Nu de pe o pozitie sau alta şi nu de acum. De altfel, descoperindu-i, din scrieri, felul de a gândi şi, mai ales, efectele social-culturale ale modului lui de gândire, într-o postare de acum vreo doi ani am pomenit de el cu regretul că n-avem asa ceva şi că având în vedere un anume specific naţional, nici nu-i de mirare.

    Apreciază

  • 96. Creanga  |  23 Februarie 2011 la 16:10

    Salutare Nora,
    Romanul se tot da rotund
    Se mai si scaprina la … dos
    In pene nu isi mai incape
    Pe altii mereu vor sa sape
    El??? e doar un scriitoras
    Ce-a semanat doar arpacas
    Orice roman cu minte pricepe
    Din graul fiert n-ai ce culege

    Apreciază

  • 97. Creanga  |  23 Februarie 2011 la 16:48

    Daca imi aduc bine aminte am citit povestirea intr-o carte scrisa de Caragiale.
    Un om flamand si cam sarac se opreste la un han, comanda multe oua fierte, nu avea de unde plati asa ca o intinde inainte de a veni nota de plata. Peste 10 ani omul cel sarac se ajunsese, avea destui bani asa ca se hotaraste sa isi plateasca datoria. A luat in calcul inflatia (asta e de la mine) timpul trecut, a mai pusi si ceva in plus, in final era o suma de 10 ori mai mare decat vloarea oualelelelelor mancate. Hangiul cam hapsan a facut alte calcule: din acele oua ar fi iesit atatia pui care ar fi facut alti pui si tot asa, nota de plata ajungand sa fie astronomica. Omul nostru isi ia avocat pe Nastratin Hogea, care tot intarzia la proces. Este trimis grefierul dupa el, ce credeti? Nastratin Hogea fierbea grau. Ajunge pana la urma la tribunal, isi cere scuze, a intarziat pentru ca fierbea niste grau ce urma sa il semene. Toata lumea a inceput sa rada, cum asa??din grau fiert nu iese nimic. La care Nastratin Hogea spune: dar din oua fierte ce fel de pui ies?? Uite asa a castigat procesul iar hangiul cel hapsan si-a inghitit limba si oualelelelele.
    Unde vroiam sa ajung, la noi lumea ‘telectuala seamana ura dar vrea sa culeaga pace. Parerea mea.

    Apreciază

  • 98. noradamian  |  23 Februarie 2011 la 18:27

    Crengulin, salut! Nastratin e de al nostru, de al boborului, multzam de ilustrare, gând la gând 😆

    Apreciază

  • 99. noradamian  |  23 Februarie 2011 la 18:28

    postare nouă

    Apreciază

  • 100. Băşcăliosul  |  23 Februarie 2011 la 18:55

    Saluttare!
    Uneori mă întreb:
    -De unde şi până unde calitatea şi performanţele intelectualităţii româneşti (cu pretenţii prestigioase) se disting chiar aşa de miraculos de toate cele lumeşti, de-ale vieţii româneşti?

    Prin puterile şi organele statutul, domeniile şi sistemele social-administrative, viaţa societăţii în general, bântuie tot fel de boli cronice, transmisibile, incurabile, de apucăturile mentalităţii comuniste şi până la corupţie instituţionalizată la nivel înalt.

    Numai calitatea renumitei intelectualităţi este intactă (faţă de când?), imună şi perfectă, fiindcă şi-a păstrat sau poate şi-a câştigat din senin capacităţile performnate şi paranormale.

    Altfel zis, societatea românească este bolnavă până în măduva oaselor, dar are noroc chior de intelectualitatea sănătoasă tun, în toate timpurile şi în ciuda influenţei… ca baba cu mitraliera şi muniţie oarbă.

    Apreciază

  • 101. Creanga  |  23 Februarie 2011 la 18:59

    Sa fac legatura cu postarea, ne fierb in ura dar vor pace. Dl Plesu spune ca AM a venit aproape degeaba, poate si-o fi platit el drumul….In rest nu a invatat nimic.
    Hihi, am luat suta, o donez Luminitei pentru o cartela noua ca si postarea care asteapa boborul. 🙂

    Apreciază

  • 102. Creanga  |  23 Februarie 2011 la 19:00

    Pana sa scriu eu mi-a luat B suta. Te zicccc!

    Apreciază

  • 103. Băşcăliosul  |  23 Februarie 2011 la 19:06

    Hihi-Creangă,
    Obişnuieşte-te cu gândul că-i musai mai întâi să vezi şi apoi să crezi. 🙂
    PS.
    Poate te consolează cumva să ştii că a fost pură întâmplare.
    Am scris direct aici comentariul şi când i-am dat drumul m-am lovit de sută.

    Apreciază

  • 104. Creanga  |  23 Februarie 2011 la 19:10

    Hihi Mr B 🙂 🙂 🙂
    Stiu ca nu a fost cu intentie, am picat si eu de Geoana, asa si uslasii isi impart voturile inainte de numarare.

    Apreciază

  • 105. Blogosfera Saptămânii 20 /2 – 26 /2 « Politeía  |  27 Februarie 2011 la 10:19

    […] Cu rădăcini viguroase în negura timpurilor socialiste, strategia de distribuţie piramidală a şpăgii pe niveluri de compensare cunoaşte o înflorire deplină abia după victoria marii revoluţii capitaliste din decembrie. Cu mult timp înainte, însă, focare de învăţământ precum Academia lui Ştefan Gheorghiu, Facultatea de la Băneasa, Şcoala de câini de la Sibiu, ca să nu mai vorbim de prestigioasele Universităţi Vamale, au desenat conturul de pâine amară al ţării şi organele ei vitale. După ce Capitalul material cenuşiu al Bărbosului a împuiat prin ele, şi-a găsit loc de odrăslit original şi în gândirea social-economică actuală. Aşa a ieşit din mâlul revoluţiei o generaţie solzoasă care a compensat din plin sângele vărsat cu patrimoniul statal furat. Recuperat, multilateralismul şpaghetingului cu idealurile întinate de ceauşeşti şi iute curăţate de ilieşti, a dat o nouă viaţă încercatei structuri de rezistenţă a politicului prin economic.Trecerea fiind făcută, economia s-a dezvoltat armonios de parcă ar fi fost planificată magistral. Citeste mai departe. […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 879,277 hits

Grădina de hârtie

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.249 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 879,277 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: