Creangă: Aventuri în China (2)

Postat de Crengulin în „Grădina publică”

Wuxi, aşa se numea oraşul în care trebuia s-ajungem, era cam la 125 de km de Shanghai, după spusele de mai târziu ale chinezoaicelor era un oraş mic, doar’ 4-5 milioane de locuitori! (la care colegul din Ungaria se minunase: păi e jumate din ţara mea!) Pline intersecţiile de biciclete şi scutere, chiar aveau banda lor cu un garduleţ de protecţie. Am ajuns şi la faimosul centru, era situat într-un campus universitar, în afara oraşului, în apropiera unui lac de mărimea judeţului Galaţi, Tai Hu lake. Până la lac erau 200-300 de metri, centrul fiind situat puţin mai sus, la baza unui deluşor. Era aproape zece seara, eram mort de oboseală. Am primit de la receptie cheia o cameră, la etajul unu, pe care o împărţeam cu un chilian, abia iesit de pe bancile facultatii. Baie şi duş în cameră, aer condiţionat şi televizor, se făcea curaţenie zilnic. Plinuţ, de gaşcă, Jose Luis Antonio Cabales, chilianul, căruia-i spuneam Pepe, avea cam aceleaşi gusturi în materie de muzică si filme cu mine. Cu toate că mai era un chilian la curs, coleg cu el de facultate, voia să cunoască şi alte persoane. Oricum Pepe nu sforăia prea tare şi oricum nu-l auzeam pentru că eram ocupat cu somnul şi, eventual, sforăitul meu. In prima zi am avut liber pentru că mai urmau să sosească cursanţi din Chile, Mexic, Ungaria, Cuba, Uganda, Sudan, Nigeria, Kenya, Namibia, Vietnam, Cambogia, Pakistan, Nepal, Filipine, Sri Lanka, Indonezia. A doua zi am primit câte o mapă cu ceva instrumente şcolăreşti, o umbrelă şi o şapcă cu sigla cursului. Culoarea era desigur, roşie, eu unul n-am prea purtat-o. Umbrela, în schimb, aveam folosesc din plin. Aveam cantina noastră separată, câte opt la patru mese. După afinităţi, gusturi, tradiţii şi alte cele, am nimerit la masa cu chilienii, un mexican, doi unguri şi doi cubanezi. Cum nu aveam stare, m-am mai dus şi pe la alte mese să văd ce şi cum, musulmanii nu mâncau porc, aşa că acolo am mâncat şi crenvurşti de pui. Mai târziu am aflat şi o chestie ciudata cu puii, musulmanii mănâncă pui dar trebuie să fie tăiaţi într-un anumit fel. Nu prea s-au sinchisit chinezii de treaba asta, un tip ciudat din Nigeria pe nume Rupert căruia cred ca îi cam lipsea o doagă (vorbea tare si gesticula mult) îmi explicase cum trebuie tăiaţi şi, apoi, descântaţi. Haleala de trei ori pe zi, la ore bine stabilite, cu toată lumea prezentă. Micul dejun era cum era, eu oricum nu prea mănânc dimineaţa, un fel de pâine dulce ca un pandişpan, un crenvurşti, ceva ouă şi lapte, fiecare cu porţia lui în faţă. La prânz şi cină, mâncarea în centrul mesei de unde fiecare trebuia să-şi ia, repede, altfel ramânea nemâncat. Puteam să folosesc tacâm, dar dacă tot eram în China mi-am zis să-nvăţ şi eu să mănânc cu beţişoarele. Inainte de a ajunge acolo mă tot miram cum de or reuşi să mănânce orezul cu beţişoarele! M-am lămurit: fiert în apă sărată, bine legat, orezul (măcar asta era din belşug) nu era greu de luat cu beţişoarele. La ceremonia de deschidere a cursului cu numarul 23 a venit şi televiziunea, şi ceva mahări din partid, au lăudat realizările măreţe şi truda poporului, noi trebuia să ne simţim norocoşi că participam la un aşa mare eveniment. Şi, poze cu toata lumea aranjată în costume tradiţionale sau clasice. Am îmbrăcat şi eu costumul pe care-l mai purtasem acasă pe la nunţi, musulmanii erau în fustoaice, iar africanii creştini în costum colorat.

Anunțuri