Românii au talente

5 Aprilie 2011 at 12:17 90 comentarii

Talentul, adică aptitudinea, înclinarea înnăscută într-un anumit domeniu, capacitatea deosebită, înnăscută sau dobândită care favorizează o activitate creatoare, cum spune dexul, se poate observa, din belşug, oriunde-n jurul nostru. Cum înainte de ’89, puţini dintre cei talentaţi au reuşit să-şi pună-n valoare aptitudinile ocolind criteriul politic, după intrarea în reînnoitul regim şi-au găsit locul care pe unde. Mulţi nu şi l-au găsit deloc pe aici aşa că au plecat în lumea largă. Alţii au reuşit să-şi desţelenească un început de drum pe care cu toate greutăţile, înaintează pas cu pas. Desigur, mai sunt şi talente cu noroc care nimeresc chiar şi aici, în propria ţară, la locul potrivit în momentul potrivit, bucurându-ne ochii şi auzul, făcându-ne să credem că filonul creativ al naţiei încă are ce zămisli. Din păcate, cei enumeraţi mai sus fiind în minoritate, puţin ştiuţi ori deloc, nu ei dau sens propăşirii patriei. Nici n-ar putea concura cu puhoiul de stele care umplu zilnic, la refuz, universul informaţional şi audio-vizual, adică formativ, al patriei: stele roşii, pitice, praf stelar, găuri de viermi, eclipse, meteoriţi, gaze. O televiziune cu imaginea convulsiv-nevrotică a unui mircea badea, un gigi-stelaru totalitarizând ideea de sport precum mao cea de viaţă din China de pe vremuri, un crin vopsit purtat la rever de creţuleasca, colportori de bârfe şi apocalipse. Oligarhi bântuiţi de coşmaruri, ziarişti şi politicieni psihopaţi, proxeneţi şi handicapaţi politici, mulţime de personalităţi respectabile de gang. Adică un diluviu stelar de talente care face din lumea noastră un spectacol eclectic dezgustător şi fascinant deopotrivă. Practic, ne-au mutat ţara în cosmosul lor. Într-un univers click, cu chiloţari de cartier ajunşi vedete politice, penale şi sportive. Supertalente care au făcut din mitomanie o şcoală de năuceală cotidiană. În fine, cetăţeni sătui de propria lor viaţă din care nu pot să fugă eşuează într-o second life unde plâng cu irinel, monica, pepe şi zăvoranca etc. Plâng şi înjură, sau numai plâng, depinde de talentul receptorului.

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , , , , .

Rezerve ale statului sau rezerve ale corupţiei? Rotula şi burlanul

90 comentarii Add your own

  • 1. luminita  |  5 Aprilie 2011 la 12:49

    Ku Monica ka cu Monica, ka macar are un copil cu pensie alimentara, da’ ku Zavoranca kum sa nu plangi, orfana de doi tatzi si cu o mama fara sentimente paterne pe card….. ca si io cand am citit cum a pierdut ea sarcina printr-o hemoragie nazala dintr-o cafea, am crezut ca mor si am vrut chiar sa ma las de fumat, nu alta.
    La Fukushima cu talentoasele astea ! sa ma scuze japonezii. :mrgreen:

    Apreciază

  • 2. Creanga  |  5 Aprilie 2011 la 12:53

    Salutare,
    Dorele, mai cu talent, bagă sacul cu ciment, la urmă ţi-oi da una mică, luată de la nea Costiclă (Costiclă dop).
    Vreme trece, vreme vine, românul de şotii se ţine, printre stele târâtoare, o cometă mai rasare.

    Apreciază

  • 3. noradamian  |  5 Aprilie 2011 la 12:54

    Lumi, salut, da, talentoasele şi talentaţii respectivi sunt ei înşisi un fel de fukushima cultural vorbind. Asa că, măcar o baie de-ar face acolo, cu mogulisme cu tot, ca să se mai spele de jegul băgat în ţara asta, nu le-ar strica. 🙄

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  5 Aprilie 2011 la 12:56

    Creangă, servus, da, de dorel şi comete uitai, da’ i-m pus la etc. 😀

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  5 Aprilie 2011 la 12:59

    Am fugit, revin mai târziu, o zi însorită şi veselă, tuturor 🙂

    Apreciază

  • 6. Creanga  |  5 Aprilie 2011 la 13:03

    Nora, comete şi castravetele.
    Castravetele conţine 90 şi ceva la sută apă, aparţine familiei curcubitaceelor….
    Chiloţarul român conţine 90 şi ceva la sută figuri, face parte din familia cocalarilor si piţipoancelor.

    Apreciază

  • 7. Fini  |  5 Aprilie 2011 la 13:21

    Din vechime în România talentaţii pleacă în bejenie.

    Din vechime în România pitorească rămân cei ” tare-n taţi”.

    Apreciază

  • 8. Fini  |  5 Aprilie 2011 la 13:23

    Pentru cei ce-şi fac siesta răsfoind ziarele:

    http://www.revista22.ro/articol-10305.html

    Apreciază

  • 9. Băşcăliosul  |  5 Aprilie 2011 la 14:33

    Saluttare!
    Românii au talente… cu carele, tot mai dese, iar postarea ne deschide ochii, să vedem de unde se trag. 🙂
    Mânaţi de văpăioasa căutare, românii s-au reinventat, cu talent(e) sau mânării, nebănuite sau ascunse, după posibilităţi. Dacă aş fi condiţionat să aleg doar unul din talentele invazioniste, ca să-l plantez în grădină şi să-l altoiesc în scopul reproducerii calitatăţilor organoleptice „nebănuite sau ascunse”, dar deosebite, prin valoarea de întrebuinţare pe termen lung , mă mână gândul la prima mineriadă, ca alonjă revoluţionară, adică prelungirea ombilicală a mânăriei din decembrie 1989.
    De voie, de nevoie, fiecare s-a adaptat în felul său la noul orizont, deschis libertăţii de exprimare a telentelor; de-atunci nu ne mai permiteam nici să facem trotuarul, când ne mâna talentul… securist.

    Apreciază

  • 10. noradamian  |  5 Aprilie 2011 la 14:34

    Fini, servus
    bună vorba din vechime 🙂

    uuf, am dat click pe un lick din greseală (ca dovadă de talent involuntar… :lol:)

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  5 Aprilie 2011 la 14:37

    Bsk, salut 🙂 Da, dintre toate talentele care ne marchează destinul de naţie, cel securistic, cu derivatele specifice, fără-ndoială, e cel mai rodnic 😉

    Apreciază

  • 12. Băşcăliosul  |  5 Aprilie 2011 la 14:43

    Bineînţeles, cu talentele de a nu lucra în singurătate şi de a nu-ţi uita trecutul… prin spiritul de gaşcă, alături de eşalonatele speranţe (de toate vârstele).

    Apreciază

  • 13. clemycali  |  5 Aprilie 2011 la 17:44

    Salut, salut. Intr-adevar, Romania este tara talentelor ascunse si de cele mai multe ori inchipuite dar intotdeauna incurajate si plimbate pe la televizor.
    @fini, am ramas datoare cu un raspuns: dirijorul a fost James Levine. Si gandindu-ma putin mai bine la ce am vazut si ascultat cred ca tot ciclul Nibelungilor de la Metropolitan, urmeaza premiera Walkiriei in curand, va fi unul reusit. Cu mult peste dezastrul pe care l-a facut anul trecut opera din Los Angeles.

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  5 Aprilie 2011 la 18:15

    Clemy, salut. Există mulţi talentaţi între conaţionalii nostri, fără-ndoială., o dovedeşte chiar emisiunea reuşită de pe Protv, căreia i-am parafrazat titlul în postarea de faţă. Chiar dacă e un program usurel de enterteiment după modele străine, ca si altele, e o excepţie plăcută faţă de meniul cu mizerii servit românilor de către ţopârlanii şi interlopii care deţin grosul mediei.

    Apreciază

  • 16. clemycali  |  5 Aprilie 2011 la 18:30

    @nora, stiu. Nu m-am referit nici un moment la emisunea „Romanii au talent” si care aduce in prim plan oameni care chiar au talent intr-un domeniu sau altul. Eu m-am referit, poate gresit, la toti inchipuitii din asa zisul biz show autohton, la vedetele de genul Oana Zavoianu sau Monica Columbeanu. Mie mi se parte pana la urma absurd ca hemoragia nazala a Oanei Zavoianu sa fie Breaking News. Iar ideea ca romanii au nevoie de astfel de stiri ptr ca traiesc prost si ca viata vedetelor si ochii lipiti de televizor la telenovele ii elibereaza de grijile de fiecare zi, iarasi mi se pare deplasata. Nivelul de trai din Romania nu este cel din Germania, Franta sau SUA dar nici nu este echivalent cu cel dintr-o tara a Americii Latine sau dintr-un stat african uitat de Dumnezeu. Pana la urma cred ca ziaristilor romani le este mult mai comod sa prezinte subiecte facile, cancanuri mondene, decat sa trateze subiecte importante si complicate ptr care nu au nici capacitatea intelectuala si morala sa o faca si uneori nu au nici permisiunea patronatului.

    Apreciază

  • 17. Fini  |  5 Aprilie 2011 la 20:01

    Clemy, 🙂

    mulţumesc mult. Spectacolele cu operele wagneriene sunt de mari dimensiuni, dar în distribuţii bune merită văzute.

    Sunt nevoită să te corectez, primadona vieţii publice româneşti se numeşte Zăvoranu, de la „zăvor”. 😆 E chestiune de cultură generală. 😥

    Apreciază

  • 18. luminita  |  5 Aprilie 2011 la 20:50

    Buna seara !
    Nora, stii ceva de AVP?
    Nu mai sunt permise comentarii la el pe blog, ultima postare a fost pe 29 martie.
    Mi se pare ciudat.

    Apreciază

  • 19. Creanga  |  5 Aprilie 2011 la 20:51

    Ce-l mai chinuie talentul, cand ia nesul si kentul, un fleac! un tifon uitat, ghinion! s-a infectat.
    Flori, fete sau baieti, divorturi ori cantareti.Toata lumea e lipita de o bucata de sticla, in direct sau reluare, cearta este chair mai mare, chilotii in public ii scot, de la nervi isi dau in cot, ghinion de nesansa (copyright Lumi) nasul picaturi ii lasa. A fost ori n-a fost gravida?Oare de ce-o fi livida. Mama lor de puslamale, sa spele acasa ale lor toale.

    Apreciază

  • 20. Creanga  |  5 Aprilie 2011 la 20:52

    Salut Lumi,
    Emigrantii nu mai pot vota sau posta.

    Apreciază

  • 21. luminita  |  5 Aprilie 2011 la 20:52

    Mi-am amintit si de draga de Maya .
    Despre ea mai stie cineva ceva?

    Apreciază

  • 22. luminita  |  5 Aprilie 2011 la 20:55

    Creanga,
    da, asta ar fi chiar buna.
    Dar nu mi se pare in regula absentza lui AVP, ar fi anuntzat el ceva, nu disparea fara o vorba.

    Apreciază

  • 23. Creanga  |  5 Aprilie 2011 la 20:55

    In seara asta mare cu Fini vom cantaaaaaa, va fi o sarbatoare, cu toti ne-om talentaaaaaa.

    Apreciază

  • 24. Fini  |  5 Aprilie 2011 la 21:00

    Jean – Honore Fragonard 5 aprilie 1732

    Fragonard sau „pictorul fericit”.

    Apreciază

  • 25. Fini  |  5 Aprilie 2011 la 21:03

    „Fragonard, heruvimul picturii erotice”.
    Edmond de Goncourt

    Apreciază

  • 26. Fini  |  5 Aprilie 2011 la 21:07

    Am ales clipul următor pentru că aduce câteva reproduceri după planşele cu gravuri realizate de Fragonard.

    Apreciază

  • 27. noradamian  |  5 Aprilie 2011 la 21:08

    Seara bună, prieteni 🙂

    Clemy, asa e, cu toate că mai există şi comisii pentru cultură si tot felul de organizaţii, de reviste de promotori culturali, de posturi culturale, toate par a fi neputincioase în faţa tsunami-ului otevizării, antenizării etc 😉

    Apreciază

  • 28. noradamian  |  5 Aprilie 2011 la 21:10

    Creangă, ce faci, cânţi? Parcă, parcă te aud, talentatule 😀

    Luminiţa, pe Facebook e prezent AVP, cu comentarii si fel de fel 🙄

    Apreciază

  • 29. Fini  |  5 Aprilie 2011 la 21:10

    Creangă, 🙂

    salut!
    Acum am răsfoit albume vom cânta peste un ceas.

    Apreciază

  • 30. tiberiuorasanu  |  5 Aprilie 2011 la 21:11

    Seara bună!

    Scuze pentru off topic.
    Maya, nu este momentan în ţară; a avut nişte probleme care sunt în curs de rezolvare. Va reveni, curînd.

    Apreciază

  • 31. noradamian  |  5 Aprilie 2011 la 21:12

    Fini, ce potriveală minunată a muzicilor cu picturile lui Fragonard! 🙂

    Apreciază

  • 32. noradamian  |  5 Aprilie 2011 la 21:13

    Tibi, seara bună, multzam de vesti, transmite-i salutări, please, si că ne e dor de ea 🙂

    Apreciază

  • 33. Creanga  |  5 Aprilie 2011 la 21:13

    Lumi, nu stiu, nu cunosc subiectul AVP.
    Fini a venit la ora stiuta, ca de obicei, neintrecuta.
    Nora, va las intre fete, toate trei cucuiete.
    Talentatii fara vina, cer sa se faca lumina!
    Noapte buna!

    Apreciază

  • 34. noradamian  |  5 Aprilie 2011 la 21:14

    Somn usor, Creangă 🙂

    Apreciază

  • 35. Fini  |  5 Aprilie 2011 la 21:14

    Am rămas datoare cu un link:

    http://ro.wikipedia.org/wiki/Jean-Honor%C3%A9_Fragonard

    Apreciază

  • 36. skorpion  |  5 Aprilie 2011 la 21:15

    bonsoir,

    stiti ce le lipseste romanilor?
    talentul de organizator.
    nu sint nemtii mult mai destepti, ci de 1000 de ori mai organizati.

    ma intreb, exista oare si talentul de organizator?
    eu cred ca da.

    p.s.

    maya este ok!
    stiu din surse sigure

    🙂

    Apreciază

  • 37. Fini  |  5 Aprilie 2011 la 21:15

    Să dormi bine creangă. 🙂

    Apreciază

  • 38. Creanga  |  5 Aprilie 2011 la 21:16

    Salutare Tibi, am scris inainte de a vedea mesajul tau.
    E trecut de ora noua, cu offtopice poa’ sa ploua.
    Acu chiar ies, somn usor, vise placute, ingerii sa va asculte.

    Apreciază

  • 39. Fini  |  5 Aprilie 2011 la 21:19

    Nora servus! 🙂

    La primele două clipuri muzica se pupă bine cu Fragonard, am avut rezerve la al treilea, dar nu le poti avea pe toate cum vrei.

    Apreciază

  • 40. noradamian  |  5 Aprilie 2011 la 21:26

    Fini, la primele două clipuri a fost echilibru (cu un usor avans al pictorului fsţă de muzică , poate) la al treilea a câştigat Chopin 🙂

    Apreciază

  • 41. noradamian  |  5 Aprilie 2011 la 21:29

    Skorpion, servus, asa e, si chiar mai mult: nu prea se găsesc români cu calităţi ( talent! ) de leadership si nici de manager ( acesta din urmă incluzând şi latura de organizator)

    Apreciază

  • 42. skorpion  |  5 Aprilie 2011 la 21:36

    In caz de cutremur in Romania

    Dupa noile instructiuni, fiecare cetatean trebuie sa aiba in casa un
    carnat cabanos care trebuie tinut in frigider.

    In caz de cutremur, trebuie scos repede si tinut strans in mana.

    Acest lucru poate ajuta cainilor dresati sa va gaseasca mai usor
    pentru a putea apoi sa fiti ingropat crestineste….

    😛

    Apreciază

  • 43. skorpion  |  5 Aprilie 2011 la 21:41

    ma retrag,
    a demain!

    Apreciază

  • 44. noradamian  |  5 Aprilie 2011 la 21:44

    skorpion, mi-am amintit de articolul lui Galagher de luni despre responsabilitate in general si a primarului oprescu in special: bd. Magheru, plin de edificii cu bulină. Toate sunt blagoslovite, prin aprobarea primăriei , cu magazine la parter. Fiecare magazin presupune o modificare în structura de rezistenţă a clădirii. 😉

    Apreciază

  • 45. noradamian  |  5 Aprilie 2011 la 21:51

    Încă un articol bine documentat despre risipa iresponsabilă a gazului metan si aceeasi întrebare de final: cine pe cine păcăleste si cine va suferi pentru matrapazlâcurile grave în fază continuată, care-i permit oligarhului ioan Nicollae să primescă la preţ de pomanagiu a statului, 20% din rezerve? :mrgreen:

    http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles|displayArticle/articleID_22473/Dezbatere-CRPE-EurActiv-Cine-merita-gaz-ieftin-%28daca-merita%29.html

    Apreciază

  • 46. Fini  |  5 Aprilie 2011 la 22:00

    Herbert von Karajan 5 martie 1908

    http://ro.wikipedia.org/wiki/Herbert_von_Karajan

    Apreciază

  • 47. Fini  |  5 Aprilie 2011 la 22:01

    În 1935 a dirijat la Bucureşti.

    Apreciază

  • 48. Fini  |  5 Aprilie 2011 la 22:02

    Apreciază

  • 49. Fini  |  5 Aprilie 2011 la 22:04

    În „Requiem” atinge perfecţiunea artei dirijorale.

    Apreciază

  • 50. Fini  |  5 Aprilie 2011 la 22:05

    Apreciază

  • 51. noradamian  |  5 Aprilie 2011 la 22:06

    Multzam, Fini, sunt niste bijuterii 🙂

    Apreciază

  • 52. Fini  |  5 Aprilie 2011 la 22:06

    Apreciază

  • 53. clemycali  |  5 Aprilie 2011 la 22:06

    Buna seara, buna seara.
    @fini, ce surpriza cu tablourile lui fragonad! Unul din pictorii mei preferati.
    De Wagner nu cred ca pot comenta prea mult. Dar ce pot spune este ca sambata, desi atat subiectul operei cat si muzica sunt relativ complicate, mie mi s-a parut o experienta extrem de interesanta.
    Si cand te gandesti ca sunt oameni care critica aceasta montare tocmai ptr motivele ptr care mie mi-a placut: si anume ca aduce in prim plan teatralitatea muzicii wagneriene. Poate intr-o zi vom putea discuta despre subiectul asta mai pe indelete. Si, intre timp, am sa pazesc youtube sa vad daca vor apare clipuri cu Aurul Rinului de la Met.
    @nora, cateodata am senzatia ca mizeria ne copleste total si ca ne aflam in situatia grajdurilor lui Augias. Ne trebuie un Hercule ca sa sa inceapa curatenia.

    Apreciază

  • 54. Un tanar de stanga  |  5 Aprilie 2011 la 22:09

    salut prieteni
    Gould , ultimul puritan – dupa cum isi spunea – canadianul care a trait numai 50 ani

    Apreciază

  • 55. noradamian  |  5 Aprilie 2011 la 22:13

    Clemy, e coplesitoare senzatia asta, si eu o am, încerc s-o depăsesc desi, recunosc, e tare greu. Şi nu stiu dacă se va găsi un Hercule în stare să cureţe ce s-a adunat si se adună-n continuare 😉

    Ne bazăm pe tine că stii ce să vânezi şi ne aduci şi nouă 🙂

    Apreciază

  • 56. Un tanar de stanga  |  5 Aprilie 2011 la 22:17

    Inca o versiune din Sultanul Babiloniei si Prostituata a lui Angelo Branduardi interpretata cu farmec de grecii lui Maxairaitsas
    🙂 nu-i asa ?

    Apreciază

  • 57. clemycali  |  5 Aprilie 2011 la 22:17

    @uts, salut. Gould a fost un ersonaj absolut extraordinar mai ales in cea de a doua parte a vietii lui. Cred ca trebuie apreciat tocmai ptr interpretarile lui inovatoare, interpretari ptr care unii l-au criticat in timpul vietii. Cred ca intr-un interviu ptr televiziunea candidana a declarat ca nu are rost sa faca inregistrari ale unor bucati muzicale care sa sune la fel ca toate celelalte 100. Nu pretind ca am redat cuvant cu cuvant ceea ce a spus dar aceasta este esenta vorbelor sale.

    Apreciază

  • 58. noradamian  |  5 Aprilie 2011 la 22:25

    Fini, Karajan iubeste mult muzica lui Mozart, se simte mai ales în „Recviem” 🙂

    Apreciază

  • 59. noradamian  |  5 Aprilie 2011 la 22:26

    Tds, salut: un pasionat, Glenn Gould, pare că-şi dirijează propria interpretare, o trăieste. Neobisnuit. 🙂

    Apreciază

  • 60. Un tanar de stanga  |  5 Aprilie 2011 la 22:29

    🙂 🙂 Da nu v-a placut si prostituata si sultanul de la 56 ?

    Sal Clemy , Nora 🙂

    Apreciază

  • 61. clemycali  |  5 Aprilie 2011 la 22:30

    @nora, Gould a fost un tip neobisnuit. Dar genial. Eu l-am descoperit relativ tarziu dar am ramas profund impresionata de maniera a lui de a trai muzica.

    Apreciază

  • 62. noradamian  |  5 Aprilie 2011 la 22:30

    Cam abruptă trecere, dar interesantă, de la puritan la sultan şi prostituată. Sunt buni grecii lui Maxairaitsas. Muzica are o usoară asemănare, pe ici pe colo, cu a lui Bregovics. 🙂

    Apreciază

  • 63. clemycali  |  5 Aprilie 2011 la 22:31

    @uts, o bucata muzicala neobisnuita dar extrem de antrenanta.

    Apreciază

  • 64. noradamian  |  5 Aprilie 2011 la 22:33

    Clemy, da nu e suficient să-l auzi, trebuie să-l vezi cântând.

    Apreciază

  • 65. clemycali  |  5 Aprilie 2011 la 22:34

    Apreciază

  • 66. Fini  |  5 Aprilie 2011 la 22:34

    Iertare pentru că am întârziat cu răspunsul.

    Apreciază

  • 67. clemycali  |  5 Aprilie 2011 la 22:35

    Si inainte de a pleca la ora de statistica va las in compania acordurilor Somnabulei lui Bellini in interpretarea Ceciliei Bartoli si a lui JDF. Somn usor 🙂

    Apreciază

  • 68. Fini  |  5 Aprilie 2011 la 22:37

    Clemy,

    la ultima ediţie a Festivalului de la Bayreuth dirijor a fost Daniel Barenboim. Scenogreafia a fost atipică. Eu am adus într-o seară clipuri cu wagner montat la Bayreuth. Trebuie să caut pe unde este.

    Apreciază

  • 69. Un tanar de stanga  |  5 Aprilie 2011 la 22:41

    La 60
    e media:
    Pina Bausch „coregrafă a sufletelor” dar şi “pornografă a durerii”

    Apreciază

  • 70. noradamian  |  5 Aprilie 2011 la 22:42

    Fini, tu ai mai adus-o si pe Pina Bausch.
    Tds, 60, impresionant 🙂

    Apreciază

  • 71. Fini  |  5 Aprilie 2011 la 22:43

    Salut UTS! 🙂
    54

    Am o replică pe care nu mă plictisesc ascultând-o de nenumărate ori.

    Apreciază

  • 72. Fini  |  5 Aprilie 2011 la 22:46

    Mulţumesc pentru Pina Bausch. Fascinantă. A murit nu demult. Eu am adus-o într-o seară.

    Apreciază

  • 73. noradamian  |  5 Aprilie 2011 la 22:46

    Clemy, multzam pentru duetul din Bellini, o încântare 🙂

    Succes la scoală!

    Apreciază

  • 74. Un tanar de stanga  |  5 Aprilie 2011 la 22:52

    Fini excelent 71. 🙂
    Banuiesc ca aceea ceasca de cafea de pe pian tu ai pus-o 🙂

    Apreciază

  • 75. Fini  |  5 Aprilie 2011 la 22:54

    Nora,
    58

    Karajan a fost un perfecţionist, aproape ţicnit de perfecţionist.
    Astăzi am avut eu chef de Mozart. Dar dacă mă gândesc bine şi Mozart şi Karajan s-au născut la Salzburg. 🙂
    A interpretat monumental şi Beethoven şi romantici. Cred totuşi că Requiemul este o culme.

    Apreciază

  • 76. Fini  |  5 Aprilie 2011 la 22:56

    UTS,

    ceaşca io i-am pus-o dar cafeaua e făcută de tine. Ştiu că faci cafea bună. 🙂

    Apreciază

  • 77. Un tanar de stanga  |  5 Aprilie 2011 la 23:00

    Ntzz De o saptamina m-sm porcit , fac numai nesscafe frantzuzesc cu lapte 🙂

    Apreciază

  • 78. Fini  |  5 Aprilie 2011 la 23:01

    L-am ascultat şi pe Maxairitsas, răspândeşte voia bună.

    Apreciază

  • 79. Fini  |  5 Aprilie 2011 la 23:03

    Nu beu ness nici cu sila! Mai bine lipsă.

    Apreciază

  • 80. Un tanar de stanga  |  5 Aprilie 2011 la 23:04

    Noapte buna puilor 🙂

    Apreciază

  • 81. noradamian  |  5 Aprilie 2011 la 23:05

    Noapte bună vă spun si eu 🙂

    Apreciază

  • 82. Fini  |  5 Aprilie 2011 la 23:15

    Apreciază

  • 83. Fini  |  6 Aprilie 2011 la 06:11

    NEAŢA ! 🙂

    Să vă meargă bine astăzi!

    O cafea.

    Apreciază

  • 85. skorpion  |  6 Aprilie 2011 la 07:37

    neata,

    nora, in caz de cutremur in centru va fi jale, chiar si pentru trecatori..

    fini,
    imi place la Mozart doar…..Requiem, ciudat, nu??

    clemy,
    este o cafenea Bellini misto in Bucuresti, aproape de biserica rusa,
    🙂

    fini,
    idem legat de ness, mai bine ma impusti…
    eu care beau tone de cafea

    hai, ca am intirziat la plantatie…

    Apreciază

  • 86. dictaturajustitiei  |  6 Aprilie 2011 la 07:38

    Bine v-am regăsit!

    Delicată ca de obicei. Românii îşi dau talente mi se pare mie că se spune?

    La revedere! Merg la serviciu: Pa.

    Apreciază

  • 87. Un tanar de stanga  |  6 Aprilie 2011 la 08:01

    Fini ok. Skorpi mai usor cu impuscatul, doar daca iti produce oarece placere 🙂
    Am cam o saptamina de cind beau nescafe latte skinny pina termin borcanelul mic de Nescafe Suraya cu aroma de vanilie.Si eu beau cafea. Cind eram la scoala in Texas mai beam nes in timpul zilei, avind un borcanel tot timpul la mine. Era eficient si economic. Dar acolo Nescafe este produs de elvetieni in… Mexic, si nu era bun de loc. Am baut apoi un ness manufacturat in Franta iar diferenta era de la cer la pamint. Acum am acest borcanel, pe terminatelea tot din franta, si probabil ca am incercat cu el sa imi readuc aroma tineretei mele pierdute. Doar atit . Este bine sa incerci toate gusturile in viata. Chiar si putina otrava. Pe Lucretia Borgia a intarit-o 🙂 (privesc zilele astea serialul the Borgias)

    Apreciază

  • 88. Fini  |  6 Aprilie 2011 la 11:29

    UTS,

    eu beau acum cafea cu aromă de vanilie, fără zahăr şi fără lapte. Mă uit cu îngrijorare că acuşi se termină.

    Apreciază

  • 89. Un tanar de stanga  |  6 Aprilie 2011 la 11:32

    🙂

    Apreciază

  • 90. noradamian  |  6 Aprilie 2011 la 13:09

    Ziua bună, prieteni, şi cu puţin soare !
    🙂

    Postare nouă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 892,059 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.353 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 892,059 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: