Politician milionar vând ieftin responsabilitate

14 Aprilie 2011 at 14:45 70 comentarii

Cum responsabilitatea asupra deciziilor majore de care depinde viaţa şi bunul mers al unei colectivităţi este de natură politică, decidenţii pot sta liniştiţi: termenul de „politic” le dă voie să fie iresponsabili cât se poate. Asta nu se-ntâmplă peste tot, ci doar în totalitarism şi în regimurile în care mecanismele democratice sunt gripate. Gestiunea catastrofală a gospodăriei naţiei în aceste două decenii nu-i deloc surprinzătoare, prin urmare. Vreme de un sfert de secol, dorinţele nebuneşti ale lui Ceauşescu au fost duse la-ndeplinire neabătut prin zelul iresponsabil al simbriaşilor săi. Acuşi se face încă un sfert de secol de când decidenţi politici de acelaşi soi dar multiplicaţi prin diviziune democratică prăduiesc cât ar fi fost deajuns pentru viaţa civilizată a câtorva generaţii. Dublată de o reţea subterană de extracţie comunist-mafiotă, invocata separaţie a puterilor în stat ca şi uniformul pluripartitism autohton cu rădăcinile în nămolul lăcomiei din curtea sinistrului cuplu dictatorial au produs o clasă politică la fel de rapace şi un parlamentarism la fel de generator de decizii sinistre. Ar fi fost un miracol ca solitarul premier să reuşească spargerea acestui monolit care parazitează politicul inclusiv cu sprijin din partea partidului pe care-l conduce. De admirat rezistenţa sa în condiţiile iresponsabilei blocadei parlamentare, dar din păcate asta îl forţează la asumări peste asumări care întreţin gripajul de care vorbim. Gestiunea frauduloasă a ţării din cele două decenii fiind legitimată politic, nu există altă şansă de eliberare din iresponsabilitate decizională, decât tot politică. Şi asta pare, tot mai mult, imposibil fără o generaţie de politicieni de alt soi şi un electorat ieşit din amorţeală.

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: , , .

Culeşi şi aleşi Proprietari şi proprietăţi

70 comentarii Add your own

  • 1. Băşcăliosul  |  14 Aprilie 2011 la 15:00

    A doua pe zi, de aia, de la pîrţologul Pîrvulescu citire, cu cântec şi batjocură de voie bună!
    *
    2-bis la pârţul 1, când zise el pe limba lui, în formă continuată: („Este esenţial ca într-o democraţie toţi cei care se prezintă la vot să fie reprezentaţi. Tocmai de aceea Parlamentul se numeşte reprezentativ şi nu majoritar”)
    *
    Epicentrul cutremurător şi replica din continuare sunt între paranteze din motive de imagine artistică. N-am cuvinte să-mi exprim scârba şi revolta provocate de acest individ, odată cu etalarea aberaţiilor lui dispreţuitoare.
    Ca să nu-mi ascund gândurile şi să încerc totuşi să fiu decent, ar însemna să mă exprim numai în beep-uri.
    Ce vorbeşti, domnule pîrţolog?
    „Parlamentul se numeşte reprezentativ şi nu majoritar” doar ca să încapă şi să fie reflectaţi toţi perdanţii sau fiindcă numai la atât te duce parşivenia?
    În ce tară se mai numeşte „parlament majoritar”, doar fiindcă alegerile se desfăşoară după scrutin majoritar? Adică parlamentul francez este al majoretelor, nu-i reprezentativ pentru populaţia Franţei de majoritar ce e sau fiindcă nu se poate să fie în acelaşi timp majoritar şi reprezentativ?
    Nici n-are rost să lungim interpretarea fantasmagorică a teoriei din pîrţomanie, întrucât avem la îndemână elemente edificatoare mai de-a dreptul.

    În art. 2 alin 1 din constituţie scrie dacă avem unul sau mai multe organe reprezentative: „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.”

    -„organele sale reprezentative” înseamnă plural, nu doar parlamentul, or , Preşedintele (Preşedinţia) României iaca este un organ reprezentativ (şi nu majoritar), cu toate că este ales în urma unui scrutin majoritar (câştigătorul ia totul), în două tururi, aşa cum bate în cuie tot constituţia la alineatele 2+3 din art. 81 şi ştie toată lumea.

    „Sigur” ar fi fost un trai şi-o viaţă politică, mai stabilă cu săltăreţul Geoană pe post de al doilea preşedinte simultan, dar, până una-alta şi potrivit înţelesului aceluiaşi cuvânt „reprezentativ”, din aceeaşi constituţie, să ne spună pârţologul cum mai trage cel puţin cămaşa „esenţială” a „democraţiei” dintre parantezele buciforme- astfel încât toţi votanţii lui Geoană să fie reprezentaţi tot de perdantul Geoană!
    Ca să ne mai văicărim împreună de grija alegătorilor minoritari ai marelui perdant, iar pe viitor să învăţăm fără pîrţolog ce ascunde în închipuita lui democraţie.

    Chiar aşa, pe alegătorii perdanţi cine îi mai reprezintă în acestă dublă pierzanie, din moment ce ideologia pârţiformă a mono-organului de unică folosinţă vede în aceeaşi constituţie că Preşedintele este majoritar şi nu reprezentativ?

    Nu-ţi vine să-l bagi pe pîrţideolog cu beep-beep în seamă, ca să nu mai fie convins că vorbeşte singur? Nu-i de mirare cum se separă apele şi puterile în stat echilibristic, când pîrţideologia lucrează (în) România.

    Apreciază

  • 2. Băşcăliosul  |  14 Aprilie 2011 la 15:25

    Saluttare!
    „De admirat rezistenţa sa în condiţiile iresponsabilei blocadei parlamentare, dar din păcate asta îl forţează la asumări peste asumări care întreţin gripajul de care vorbim.”

    Şi eu admir rezistenţa premierului la rezistenţa bolovanilor.
    Întreţinerea gripajului este în fond evizarea supergripajului suprademonstrat în multiplele proceduri şi procedee de tergiversare. Masca trâmbiţatelor dezbateri parlamentare abia aşteaptă să-şi probeze valenţele.

    Eu n-am văzut între leprele parlamentare dezbateri serioase, utile şi în interes general. E pierdere de timp sau cel mult câştiguri individuale sau de grup. Clasa repetenţilor ultimelor două decenii nu poate oferi mai mult. Deocamdată ocolirea fariseilor democraţiei prin asumarea răspunderii guvernului e cea mai eficientă… încercare.

    Apreciază

  • 3. Băşcăliosul  |  14 Aprilie 2011 la 15:28

    …evitarea supergripajului, nu evizarea.

    Apreciază

  • 4. Băşcăliosul  |  14 Aprilie 2011 la 15:39

    Şi-apoi ce şi cu cine să se dezbată?
    Ridicarea mâinilor, cu ochii bulbucaţi după degetul şefului de grup parlamentar? Sau câte un monolog isteric scos din istoria repetentului de Soleşti? (dacă apucă să se trezească şi să binecuvânteze adunătura cu prezenţa). Poate cu vocile unora ca baba Vasile, literata legilor Olguţa cu muzicuţa, ăla cu Gerebla numai după furat sau atâţia alţi aflaţi în treabă parlamentară, mai cu seamă în teritoriu. Cacealmaua parlamentară e compromisă din ziua alegerilor.

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  14 Aprilie 2011 la 15:43

    Salut, Bsk! asa e: invocarea ipocrită a mecanismelor democratice de către chiar cei care le ţin permanent în blocaj, a ajuns sinistră. Pârvulescul iiustrează perfect această culme a ipocriziei.
    Da, din păcate faptul că interesele personale şi de clan ale parlamentarilor obligă la asumare, guvernul, demonstrează cât de ieftin îşi vând politicienii, responsabilitatea.

    Apreciază

  • 6. Băşcăliosul  |  14 Aprilie 2011 la 16:05

    Dezbaterea parlamentară asupra unui proiect de lege înseamană, înainte de orice, ciopârţirea proiectului când este neconvenabil, în comisii, de regulă şi în special cea juridică.
    Urmarea e simplă formalitate şi circ, cu mici excepţii când în plen primează interesul contrar propunerii ieşite din comisie (de obicei tot din cauza loviturilor receptate individual, după câte o idee reformatoare).

    Apreciază

  • 7. Băşcăliosul  |  14 Aprilie 2011 la 16:11

    Excepţia amintită poate să apară numai când roboţii reuşesc să afle ce urmează să voteze. În principiu habar n-au.

    Apreciază

  • 8. Băşcăliosul  |  14 Aprilie 2011 la 16:22

    Nu mai zic de legile organice, importante. Odată ce adoptarea pe articole se produce în condiţiile cvorumului de puţin peste jumătate din nr. deputaţilor şi respectiv senatorilor, cu majoritate simplă din cei prezenţi (şi ăştia cu ciubote roşii de fugă), ghici cine vine la cină pentru votul final?
    Vine şi jumătatea care a lipsit anterior. Ăştia habar n-au despre ce a fost vorba pe articole, dar asta nu înseamnă că cei prezenţi anterior ar fi neapărat mai breji în cunoştinţă de cauză. Citesc ziare, comentează pe bloguri şi forumuri, umăresc filme porno cu degetul liderului de grup.

    Apreciază

  • 9. clemycali  |  14 Aprilie 2011 la 17:56

    Buna seara, buna seara.
    @nora, eu cred ca Boc a facut atat cat a putut in conditiile date. Iar strucutra parlamentara nu va putea fi modificata fara ca partidele sa se transforme si sa se modernizeze. De la PSD si PNL nu cred ca trebuie sa asteptam nimic in acest sens. PDL mai are inca o sansa.

    Apreciază

  • 10. noradamian  |  14 Aprilie 2011 la 20:13

    Seara bună 🙂

    Bsk, tristă situaţie, dar cine să răspundă? după ce au făcut totul ca să compromită instituţia pe care cu atâta iresponsabilitate o reprezintă si acolo dar si pe sticlă, acum tot ei se plâng că sunt dinadins decredibilizaţi.

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  14 Aprilie 2011 la 20:14

    Clemy, problema e că cu toată şansa pe care o mai are, pedeleul actual n-are oameni capabili să se metamorfozeze în altceva decât sunt. Vorbesc de grosul partidului. Pe cei trei reformisti nu prea-i văd luaţi în seamă nici după congres. Bine ar fi să mă-nsel.

    Apreciază

  • 12. Băşcăliosul  |  14 Aprilie 2011 la 20:48

    Nora 10
    Cei care pretind credibilitate numai din exteriorul domeniului lor de activitate, fără să cedeze nimic din iresponsabilitatea lor preţioasă 🙂 , sunt de-a dreptul inconştienţi, nu ştiu pe ce lume se află.
    Dacă persistă în eroarea asta strategică, mai au două căi de salvare: balamucul şi lumea cealaltă.

    Apreciază

  • 13. Fini  |  14 Aprilie 2011 la 21:00

    Bună seara ! 🙂

    Apreciază

  • 14. Fini  |  14 Aprilie 2011 la 21:01

    Apreciază

  • 15. Fini  |  14 Aprilie 2011 la 21:02

    Apreciază

  • 16. Fini  |  14 Aprilie 2011 la 21:03

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  14 Aprilie 2011 la 21:04

    Bsk, până una alta ne cam exasperează pe noi 🙂

    Apreciază

  • 18. Fini  |  14 Aprilie 2011 la 21:04

    Apreciază

  • 19. noradamian  |  14 Aprilie 2011 la 21:04

    Fini, servus 🙂 Să ne bucurăm de muzica lui Handel 🙂

    Apreciază

  • 20. Fini  |  14 Aprilie 2011 la 21:05

    Apreciază

  • 21. Fini  |  14 Aprilie 2011 la 21:06

    Nora te salut. 🙂

    Apreciază

  • 22. noradamian  |  14 Aprilie 2011 la 21:07

    Doamne si domni eleganţi si plini de graţie dansând menuet: faaain 🙂

    Apreciază

  • 23. noradamian  |  14 Aprilie 2011 la 21:20

    Fini, grozav violonist Perlman, cântă cu virtuozitate, nuanţat si Pasacaglia , Sarabanda, Hallelujah, dar şi muzică lăutărească ( klezmer, de fapt) :

    Apreciază

  • 24. Fini  |  14 Aprilie 2011 la 21:28

    Nora,
    22

    e o sută de dansuri de epocă: menuet, rigaudon, giga.
    Muzica a fost scrisă pentru serbările regale când regele Geroge I a întreprins un voiaj de agrement pe Tamisa, de acolo e denumirea „Muzica apelor”.

    Apreciază

  • 25. Fini  |  14 Aprilie 2011 la 21:30

    @23

    Perlman îmi place mult.

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  14 Aprilie 2011 la 21:35

    Fini, aveau farmec dansurile acelea, mai ales în ambianţa fastuoasă a palatelor. Mai era si gavota, parcă.

    Da, si mie-mi place! Sunt o mulţime de violonisti remarcabili, dar Perlman, cu stilul lui viguros şi însufleţit, are un loc special 🙂

    Apreciază

  • 27. Fini  |  14 Aprilie 2011 la 21:38

    @ 20 este varianta gospel a corului „Alleluia”. E mai puţin festivă, gravă. Are multă prospeţime şi sensibilitate. Mie îmi place mult muzica gospel.

    Apreciază

  • 28. noradamian  |  14 Aprilie 2011 la 21:40

    Fini, si mie. A remontat muzica religioasă, i-a dat farmec 🙂

    Apreciază

  • 29. Fini  |  14 Aprilie 2011 la 21:46

    Nora,
    26

    în fragmentul acesta nu apare gavota.
    Suita barocă este o înşiruire de dansuri de epocă printre care: menuet, rigodon, giga, couranta, gavota, caccia,allemanda, sarabanda, bouree.

    Apreciază

  • 30. noradamian  |  14 Aprilie 2011 la 21:48

    Fini, sunt muuuulte 🙄 de unele nici n-am auzit 🙂

    Apreciază

  • 31. Fini  |  14 Aprilie 2011 la 21:48

    Nora,
    28

    i.a atras pe afro-americani spre biserică.

    Apreciază

  • 32. noradamian  |  14 Aprilie 2011 la 21:50

    Da, iar afro-americanii fiind expansivi, muzicali, şi-au adaptat ritualurile şi stilul de interpretare la felul lor de a fi 🙂

    Apreciază

  • 33. Fini  |  14 Aprilie 2011 la 21:54

    Nora,
    30

    în Anglia erau practicate menuetul, giga, rigodon; couranta, bouree sunt franţuzeşti; allemanda e clar nemţească; sarabanda e spaniolă iar caccia este italiană şi ne duce cu gândul la cântecele de vânătoare.

    Apreciază

  • 34. Fini  |  14 Aprilie 2011 la 22:07

    Nora,
    32

    La Londra am vrut să văd vitraliile unei biserici anglicane vechi care era peste săptămână încuiată. M-am dus duminica când se oficia liturghia. Am văzut şi vitraliile şi am asistat şi la desfăşurarea serviciului divin. A fost o experienţă. Printre altele la părţile cântate afro-englezii îşi însoţeau cântarea cu bătăi din palme şi mişcări tipice ale corpului. E pitoresc.

    Apreciază

  • 35. Fini  |  14 Aprilie 2011 la 22:09

    Un pic de jazz pe teme din Handel.

    Apreciază

  • 36. Arizonianul  |  14 Aprilie 2011 la 22:10

    Cu totul şi cu totul în afara subiectului…
    Să nu credeţi despre mine că mi-a plecat mintea cu sorcova, dar ştiţi domniile voastre ce citesc acum?
    Prinsoare că habar n-aveţi?
    Doamnelor şi domnilor, mă „delectez” citind „Istoria RPR” tipărită în 1958 sub îngrijirea lui Mihai Roller!
    Marele academician Roller, ca să nu cumva să faceţi cine ştie ce confuzie!!!
    Doamne – Dumnezeule, cu ce maculatură eram noi chinuiţi în şscoală.
    Literalmente este tare instructiv ca să vezi istoria ţării, tratată ca o cenuşăreasă de către ideologia marxistă…
    Mai mare scârba, zău aşa!
    Mai spre zilele noastre: vă voi trimite fotografii din grădina din spatele casei: junglă doamnelor!
    Cu ocazia asta veţi vedea şi grapefruiturile din anul care vine…
    Plus primule mexicane…
    Încă puţin şi vine căldura care va pune totul la pământ, până în Octombrie care vine…

    Apreciază

  • 37. Fini  |  14 Aprilie 2011 la 22:10

    Apreciază

  • 38. noradamian  |  14 Aprilie 2011 la 22:11

    Fini, 34, un spectacol!

    Apreciază

  • 39. Fini  |  14 Aprilie 2011 la 22:11

    Apreciază

  • 40. noradamian  |  14 Aprilie 2011 la 22:13

    Salut, Arizona, poate asa, de curiozitate îl citeşti, să vezi ce-i poate mintea unui pseudoistoric psihopat 🙂

    Apreciază

  • 41. noradamian  |  14 Aprilie 2011 la 22:14

    Asteptăm imaginile, mai cu seamă că aici e ca-n noiembrie 🙂

    Apreciază

  • 42. Fini  |  14 Aprilie 2011 la 22:14

    Nora,
    34

    mi-a plăcut atât de mult încât duminica următoare m-am mai dus odată. 🙂

    Apreciază

  • 43. noradamian  |  14 Aprilie 2011 la 22:16

    Fini, plăcută varianta jazz-rock la sarabanda lui Handel 🙂

    Apreciază

  • 44. Fini  |  14 Aprilie 2011 la 22:20

    Arizona salut ! 🙂

    De unde naiba ai mai putut face de Roller-ul acela? Manualul cu dimensiunile cele mai mari din Românica.

    Apreciază

  • 45. Băşcăliosul  |  14 Aprilie 2011 la 22:21

    Apreciază

  • 46. noradamian  |  14 Aprilie 2011 la 22:24

    Bsk, grozav pustiul! Un chitarist de viitor 🙂

    Apreciază

  • 47. Fini  |  14 Aprilie 2011 la 22:24

    Nora,
    43

    mai am una, nu mă satur ascultând-o.

    Noapte bună, tuturor. 🙂

    Apreciază

  • 48. Băşcăliosul  |  14 Aprilie 2011 la 22:31

    Nora,
    Aici e un pic mai mic, dar vârsta lui actuală mi se pare cam cu 2 ani mai mare. E corean, intepret şi compozitor.
    În ianuarie anul acesta a avut un turneu în Danemarca, Suedia şi Norvegia. Mi se pare deja fenomenal, la cât imi permit să-mi dau cu părerea.
    Noapte bună!

    Apreciază

  • 49. noradamian  |  14 Aprilie 2011 la 22:32

    Fini, da, sarabanda cântată de Cicero e de pus deoparte
    Multzam
    🙂
    Somn usor

    🙂

    Apreciază

  • 50. Băşcăliosul  |  14 Aprilie 2011 la 22:33

    Se vede cât de obosit sunt. Nu-i aşa. 🙂

    Apreciază

  • 51. noradamian  |  14 Aprilie 2011 la 22:34

    Bsk, cu adevărat fenomenal micul chitarist si compozitor.
    Şi piesa e de neuitat
    Multzam!
    da, am observat 🙂
    Noapte bună

    🙂

    Apreciază

  • 52. oldhashu  |  14 Aprilie 2011 la 22:35

    Seara bună, tuturor! 🙂

    @ Mister Arizona,

    La o asemenea pagină de istorie, o evocare muzicală pe măsură:

    :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:

    Apreciază

  • 53. noradamian  |  14 Aprilie 2011 la 22:36

    Ioi, Oldhasu, când era să spun că e o seară blândă şi linisitită 🙂

    Apreciază

  • 54. noradamian  |  14 Aprilie 2011 la 22:40

    Mda, se potriveste cu ce citeste Arizona 🙄

    Apreciază

  • 55. oldhashu  |  14 Aprilie 2011 la 22:40

    Nora, sărut mâna! 🙂

    Doar ca să aducem aminte prin ce au trecut cei dinaintea noastră!
    Cine uită, are toate sansele să retraiască acele momente…

    Apreciază

  • 56. noradamian  |  14 Aprilie 2011 la 22:41

    Odh, da, e nevoie de memorie, mai ales acum
    Noapte bună 🙂

    somn usor tuturor

    🙂

    Apreciază

  • 57. oldhashu  |  14 Aprilie 2011 la 22:44

    Noapte bună! 🙂

    Apreciază

  • 58. skorpion  |  14 Aprilie 2011 la 23:05

    Apreciază

  • 59. Un tanar de stanga  |  15 Aprilie 2011 la 01:06

    Austriaca de 20 ani V0m mai auzi de ea
    SaIutari din Iasi 🙂
    Soap&Skin – Extinguish Me

    Apreciază

  • 60. Creanga  |  15 Aprilie 2011 la 06:16

    Neatza,
    Politician milionar cu urechi ca de magar, cu nasul de Buratino,in parlament vino!Responsabilitatea e un moft, ce poate facut din soft, demisia nu exista in vocabular, ca mai are de bagat la buzunar.

    Apreciază

  • 61. Creanga  |  15 Aprilie 2011 la 11:40

    Politician milionar, de responsabilitate n-are habar, ridica mana la comanda, asteptand sobarul sa cada.

    Apreciază

  • 62. skorpion  |  15 Aprilie 2011 la 11:49

    Apreciază

  • 63. skorpion  |  15 Aprilie 2011 la 12:10

    Şi pentru că am ajuns aici, iată soluţia noastră care poate îndulci austeritatea şi evita mărirea taxelor şi impozitelor: Tăiaţi subvenţiile pentru oameni şi companii bogate! Nu-i mai permiteţi vreodată lui Ion Niculae şi Interagro să cumpere gaz subvenţionat! Ameninţă cu falimentul? Nu-i nimic, vin alţii mai pricepuţi. Creşte preţul la gaze pentru populaţie? Tot mai bine decât să luăm de la săraci şi să-i dăm lui Niculae. Rezolvaţi scandalosul caz al lui Culiţă Tărâţă care conduce un fel de Ferrari agricol – Insula Mare a Brăilei – dar plăteşte redevenţe ridicole şi mai primeşte şi subvenţii de la stat. Măriţi redevenţele pe care le plătesc domni ca Videanu sau Vîntu dar şi redevenţa pentru OMV, care în sine este un scandal! Tăiaţi subvenţiile pentru Oltchim, împachetaţi-o frumos şi privatizaţi-o! Privatizaţi industria de energie şi vom termina pentru totdeauna cu băieţii deştepţi! Statul va avea atunci suficienţi bani pentru programe sociale decente sau măcar pentru o reformă mai puţin dureroasă. Şi vom fi scutiţi de spectacolul babelor leşinate în faţa camerelor Realitatea TV.

    http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/nu-mai-lesinati-in-direct-la-realitatea-tv-avem-solutia-222528.html

    Apreciază

  • 64. skorpion  |  15 Aprilie 2011 la 15:36

    mister B,

    daca treci prin gradina sa-mi spui ce parere ai despre asta:

    http://www.juridice.ro/143448/cab-a-suspendat-ghidul-de-promovare-la-iccj-csm-revoca-ghidul.html

    Apreciază

  • 65. Băşcăliosul  |  15 Aprilie 2011 la 16:34

    Saluttare!
    Mister S,
    CSM-iştii, în frunte cu preşedintele Dumbravă, sunt de admirat… până la un punct.
    Intenţia lor este excepţională, dar demersul e precar deoarece au făcut posibilă calea lor exclusivă de intrare taman în gura lupului Lupaşcu, preşedinte CAB, recentul încolţit, mazilit, preîncălzit şi pregătit să-i linşeze pe noii membrii ai CSM, alături de judecătorii direct interesaţi să nu fie confruntaţi cu criterii competitive de accedere la ICCJ (aş adăuga la accedere şi de menţinere a mandatului de ICCJ, dacă CSM va înţelege să scuture cea mai înaltă instanţa a judecătorilor cu mandate expirate, oricând pasibili de aplicarea metodei de fructificare a acestei ocazii mai mari decât cauza , după metoda „Săndeii mamii lor!” însoţită de triere prin competiţia mai adecvată şi posibilă dacă acest demers la CSM se finalizează aşa cum l-au iniţiat acum ). Lupaşcu, la fel ca ceilalţi timişi din CSM la plimbare şi nu numai, are răutatea necesară să-şi cam bată joc de noul CSM şi avantajul inamovibil al tupeului bazat pe faptul că n-au ce să-i facă. Îşi poate permite orice şi nu se va opri cu influnţa lui doar la nivelul Curţii de Apel. Bărbulescu, Pandrea, Pivniceru abia aşteaptă să-şi apere cauzele.

    Modificarea legilor justiţiei e soluţia directă; CSM are calea legală de a propune asemenea modificări, iar Predoiu ar face bine să nu-şi complice existenţa prin susţinerea cauzelor pierdute ale apărătorilor sistemului judiciar de tip mafiot.
    Pe de altă parte, ICCJ se confruntă cu un deficit de judecători la secţia penală, arde promovarea unora sub presiunea timpului, dar fără noile reguli CSM va fi cam forţat să-i treacă cu vederea… pe candidaţi şi să deschidă mai larg poarta curţii.

    Nu-i prea încurajator pentru noii membri ai CSM să-şi înceapă mandatele cu stângul în drept.

    Apreciază

  • 66. noradamian  |  15 Aprilie 2011 la 17:30

    Salut Iaşiul muzical şi pe moldoveanul Crengulin!

    Ziua bună prieteni, că acusi e seară 🙂

    Apreciază

  • 67. noradamian  |  15 Aprilie 2011 la 17:31

    Skorpion, bun articolul lui Câmpeanu, multzam 🙂 E de neînţeles de ce statul care dă din colţ în colţ şi n-are de unde să scoată bani, e, în continuare, larg la pungă cu plosniţe de genul interagro. 😦

    Apreciază

  • 68. noradamian  |  15 Aprilie 2011 la 17:33

    Bsk. un comentariu din care ar fi ieşit o postare excelentă: scoate la lumină exact pe săndeii care au mai găsit unde şi cum să pună piedici însănătosirii şi funcţionării normale a sistemului. 😦

    Apreciază

  • 69. skorpion  |  15 Aprilie 2011 la 17:35

    mister B,

    multumesc pentru explicatii.
    Oameni ca lupascu, barbuleasca, hotlips etc au scoala stephan grossmann, scoala de la secu,

    iar noii veniti la CSM pe linga faptul ca nu sint perversi ca cei de sus, adeseori au dau in bara….

    deci la Predoiu este solutia!

    Apreciază

  • 70. Băşcăliosul  |  15 Aprilie 2011 la 17:53

    Nora,
    Balta are peşte, marfă este destulă, sănătate să fie!
    Mister S,
    A ajuns ceva şi la Predoiu, din acest punct de vedere s-ar crede că noii cesemişti şi-au făcut treaba, dar eu nu cred că lucrurile stau chiar aşa, chiar dacă aparent soluţia ar fi la Predoiu.
    Soluţia relativă a modificărilor legislative nu-i totuna cu soluţia multiplelor probleme ale sistemului judiciar, mai ales la nivelul ICCJ.
    Pe scurt, după cum văd eu, soluţia majoră se află în conlucrarea dintre CSM şi Traian Băsescu, dar noii cesemişti n-au scăpat încă de alergica nerecunoaştere a rolului decidenţilor politici. Culmea, acum apelează taman la ei, dar nu cred că uşa ministrului justiţiei este cea mai utilă. De data asta e posibil, dar erau mai eficienţi dacă lăsau mofturile costisitoare şi îndrăzneau din prima acolo unde au mai multe rezolvări.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Nora Damian Facebook nora.damian@gmail.com

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 886,351 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.316 urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 886,351 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: