Aventuri în China (12, 13)

Postat de Crengulin în „Grădina publică”

Scoici de apă dulce şi perle Fan Li garden, expozitia de perle
După-amiază de vizită la Liyuan Garden. Acolo, ni se spusese, Fan Li a scris prima carte de acvacultura. Grădina era situată chiar lângă Tai Hu lake, la o azvârlitură de băţ de centrul nostru. Fan Li nu scrisese cartea pe genunchi sau pe o bancă, se găseau şi cîteva căsuţe tradiţionale în care probabil, stimabilul a lucrat la biblia pescărească. Cam greu de descris în cuvinte grădina, nici măcar pozele făcute acolo nu arată pe deplin frumuseţea locului. La ieşirea din parc ne aştepta o expozitie de perle cu vânzare. Erau perle de cultură, fresh water pearl, nu pescuite din ocean. Între cursurile la care luasem parte avusesem şi unul despre perlele de cultură. China producea perle de milioane de dolari. În apropierea centrului nostru la institutul de cercetare scoicărească, văzusem o vitrină cu tot felul de specii de scoici producătoare de perle. Am asistat şi la demonstraţii de inoculare. Uriel a reuşit să filmeze aproape tot printre capetele noastre curioase. În prezent, producţia mondială de perle obţinute în apă dulce este de 1500 tone anual, 99.9 % obţinându-se în China.Adică aproape toate! Saltul în producţie şi calitate a fost dat de trecerea de la Cristaria plicata la Hyriopsis cumingii pe la mijlocul anilor ’90. Din maricultură se obţin doar şaizeci de tone de perle.
Ling Shan the big Buda
În ziua următoare, o dimineaţă însorită, în grup organizat, ca de obicei, mergem să-l vedem pe Buddha: între două dealuri, o statuie uriaşă vizibilă de la câţiva kilometri depărtare. Şi tot ca de obicei, ne-au plătit profii intrarea, noi eram şcoleri fără bani. După ce am trecut de casa de bilete am rămas fiecare de capul lui, având doar o însărcinare dată de dl Yuan: să numărăm câte trepte erau până sus! Realizat din cupru si bronz, cu o greutate de 700 de tone, Buda cel mare avea 88 de metri înălţime! După înălţime era al doilea din lume, fiind devansat tot de un Buddha, unul din Japonia. În prezent ocupă abia locul cinci, primul revenindu-i unui Buddha construit în Henan (China), 128 de metri şi 1000 de tone de bronz şi cupru. La baza scărilor ce ducea la statuie mai erau câteva atracţii precum replica mâinii lui Buda. Mai toată lumea îşi facea o poza cu mâna în spate, după ce o atingea întâi pe a lui Budha ca să aibe noroc. Mai încolo, un Buddha grăsuţ râdea în mijlocul unui bazin cu apă înconjurat de o gramadă de copii. Cei ce-şi doreau copii i se rugau, de fapt pentru un copil şi atât, că dacă faci şi al doilea plăteşti o amendă de-ţi iese pe nas. Am luat scările în piept, vreo două sute şi ceva, internetul îmi spusese că sunt exact 217. Cam tot atâtea trepte urcam şi în Galaţi când plecam de la bazin (piscinele de la malul Dunarii). 217 de trepte doar până la baza statuii, dacă vroiai să urci până la picioarele lui Buddha, însă, trebuia să iei liftul. Şi să-l plăteşti. Plimbarea cu liftul nefiind în program, doar Uriel s-a urcat acolo, eu unul n-am fost curios. Îmi trecuse prin cap că toată tărăşenia cu statuia e doar o afacere. După opt ani, google mi-a confirmat: japonezii băgaseră 150.000 $, ieşise un parc de distracţie amestecat cu tradiţiile chineze care nu erau chiar aşa de comunişti cum cred unii şi alţii. Ne-am mai învârtit pe acolo ce ne-am învârtit, din nou poză de grup, smileeee! Gata şi vizita, hai la autocar, în parcare am dat peste un domn care confecţiona pe loc tot felul de animăluşe din sticlă.
Piaţa de peşte
Situată la malul unui canal unde era amenajat un port cu tot dichisul, piaţa de peşte nu era departe de Wuxi. De aici se distribuia peşte engross spre şapte zări. Am numărat zeci de vaporaşe parcate la chei care aşteptau să li se descarce peştele viu din cală. Din cală, în coşuri mari de bambus, peştele era apoi transferat în camioane prevăzute cu hidrobioane (tancuri cu apă). Forţoşi, chinezii, cărau câte două coşuri mari cu un fel de cumpănă pe după spate. Pentru a urca pe camion foloseau o rampă din lemn, anevoioasă treabă, rampa fiind alunecoasă de la apa scursă din coşuri. Pentru a păstra peştele viu pe timpul transportului aveau compresoare, aerul de afară fiind introdus pentru a creşte cantitatea de oxigen solvit în apă. O parte din peşte era transportat viu, o altă parte, în cutii de polietilenă, bine căptuşit cu gheaţă.
Peşti ornamentali şi fermă
Unul din cele mai interesante cursuri, mi-amintesc, a fost cel despre peştii ornamentali. Despre crapul Koi sau japonez s-a vorbit puţin, baza a fost gold fish, pe româneste carasul auriu. Pâna în 1935 existau peste şaptezeci de varietăţi de caraşi aurii. Varietăţile se deosebesc după forma aripioarelor, capului, ochilor şi colorit. La sfârşitul cursului am vizitat o mică fermă de caraşi aurii. Peştii cei mari erau crescuţi în bazine de pământ iar cei mici în creşa cu bazine din beton cu apă până la un nivel de 20-30 cm. Cei mici erau protejaţi de zburători de o plasă ce acoperea bazinele betonate. Am mai petrecut, să nu uit, şi un eveniment deosebit de animat: 1 Mai muncitoresc şi chinezesc, pe Insula Sanshan.
*****
În fine, a venit şi iunie cu ziua în care împliniream unui sfert de veac. După numărătoarea chinezilor, însă, care socotesc că la naştere ai deja un an, aveam douăzeci şi şase. Ne-am adunat în sala de relax, unde de obicei seara mai urmăream ştirile BBC sau câte un film. Chinezii erau băieţi buni, mi-au organizat la fel ca şi celorlalţi, sărbătorirea, cu tort şi suc. Plus un şirag de perle-n dar, ori că erai fată, ori băiat. Am suplimentat şi eu cu ceva de băut, adică bere Tai Hu. Fiecare a cântat sau a spus o urare la microfon. Chilienii şi cubanezii mi-au cântat la mulţi ani în spaniolă, feliz compliano a te… cam înţelegeam despre ce-i vorba, nu acelaşi lucru pot spune despre cântecul celor patru colege chinezoaice. Am performat şi eu un cântec, cum mi-s moldovean am cântat trandafir de la Moldova, mare noroc că era ziua mea aşa că nu a fugit nimeni de acolo. Tare curios mai eram să văd cadourile. Chinezii cu perlele, de la Uriel un tablou din Veracruz cu o sirenă. Băieţii din Cambodgia mi-au dăruit din nou o sirenă, totuşi era o diferenţă, asta era statuetă. De la Sergio am primit o sticlă de rom cubanez original, nu ştiu ce gust a avut, am lăsat-o băieţilor să o golească. De obicei, eu şi Peter cumpăram câte un cadou din partea clasei, acum n-am fost implicat, mare surpriză, însă, am primit un tablou cu ceva înscrisuri chinezeşti. Vai de bagajul meu! Cu ce mai cumpărasem eu şi cu atâtea cadouri nu ştiam pe unde voi mai scoate cămaşa din valiza ce devenea tot mai grea. Cheful s-a cam spart spre miezul nopţii, majoritatea colegilor plecaseră, rămăseserăm doar cei din trupa de şoc, bun prilej de a pune în funcţiune cd urile achiziţionate până la ora unu. Gata şi petrecerea, în doar două luni de cînd plecasem din ţară îmbătrânisem doi ani.