Noapte de teatru, vara, la Cisnădioara

19 Iunie 2011 at 13:47 65 comentarii

Nebunie de comedie în miez de pădure! Ştiţi piesa: Theseu, ducele Atenei îşi anunţă căsătoria cu Hippolyta, regina amazoanelor. Bucurie umbrită de faptul că, îndrăgostită fiind de Lysander, fiica sa Hermia refuză să-i îndeplinească porunca, să se mărite cu pretendentul Demetrius, având, prin urmare, de ales: călugăria ori moartea. Helena, prietena ei, îi dezvăluie lui Demetrius pe care-l iubeşte, intenţia Hermiei de a se salva împreună cu Lysander fugind în pădure. Speră că, astfel, o să se-ntâlnească cu ei toţi, acolo. Între timp, o trupă de actori pregăteşte în taină, o reprezentaţie pentru nunta lui Thezeu. O ceartă-n pădure, între Oberon, regele Zânelor îndrăgostit de Hipolytta, şi Titania, regina lor, care-l iubeşte pe Thezeu, complică situaţia. Vrându-l ca paj pe copilul orfan al Titaniei, Oberon pune la cale o lucrătură, însărcinându-l pe Puck, spiriduşul, să obţină o floare vrăjită de Cupidon, o floare cu care pe oricine ar fi fost atins se-ndrăgostea de primul venit. De aici, întâmplările se ţin lanţ: încurcând personajele, Puck induce amorul altora decât îi poruncise Oberon. Spiriduşului îi ies pe dos toate făcăturile. Cum-necum, şi Titania ajunge să se-ndrăgosteasă orbeşte de un actor din trupa lui Thezeu, transformat în măgar. Până la urmă Oberon n-are-ncotro, trebuie să repare toate astea, personajele se trezesc din farmec, opreliştile şi încurcăturile dispar. Doar piesa jucată de trupa de actori la nunta lui Thezeu cu Hipollytta e tragică, iubirile, însă se-ncheie firesc, cu căsătorii fericite; ca şi Visul nopţii de vară, cu dansul zânelor.
*****
Pornind de la premiera de pe scena teatrului Globus, de acum vreo cinci sute de ani, globalizarea visului nopţii de vară îşi continuă expansiunea cu aceeaşi forţă magică. Dacă socotim că Shakespeare a găsit ca potrivit pentru visul piesei sale, Athena, locul de origine al Thaliei, e de crezut că muza teatrului va rămâne la fel de rodnică şi dăruitoare ca şi în momentul strălucirii sale celeste în amfiteatrele populate cu zei şi muritori, deopotrivă, ale Eladei, în care personaje de neuitat îşi căutau destinul. Visul unei nopţi de vară va ajunge în teatrele mai mult sau mai puţin cunoscute ale lumii, păstrându-şi puterea de seducţie pentru publicul din cele mai diferite culturi. De fapt, se ştie, marile opere, muzicale, teatrale, rămân vii, re-recreate fiind interpretativ, de-a lungul vremii, de către alţi mari artişti. Reluată într-o diversitate de interpretări şi numeroase viziuni regizorale pe scenele teatrelor obişnuite, dar şi în spaţii şi în maniere regizorale neconvenţionale, Visul unei nopţi de vară are darul magic de a insufla iubire pentru tărâmul tainic al creaţiei.
*****
Imaginaţi-vă că urcaţi, împreună cu prieteni, un deal, noaptea, spre locul din poveste. De fapt, înspre o mică cetate ascunsă-ntre copaci, acolo, sus. Un urcuş pe scări albe şerpuind prin pădurea întunecată luminată discret de stele, însoţit de ţârâitul greierilor în liniştea nopţii de vară. Şi, ajunşi acolo, imaginaţi-vă că vi se deschide, dintr-odată, un alt spaţiu debordând la propriu, de muzică şi culoare. Un loc plin de vivacitatea contagioasă a bucuriei jocului. Un loc unde se desfăşoară ceva surprinzător, în afara timpului. În finalul reprezentaţiei, după ce-şi prezintă trupa, o echipă de actori din patru continente, magicianul-regizor Richard Demarcy, ne răsfaţă cu încă o surpriză, la cerise sur le gateau, un moment muzical african, post-bis, interpretat de actriţe şi actori ai trupei, din Senegal, Congo şi Angola. Despre visul său şi nu numai, de a re-crea teatrul, însă, ne-a mărturisit ceva mai târziu, într-o întâlnire memorabilă la centrul Habitus, împreună cu reputatul teatrolog George Banu. Despre asta, însă, om povesti în altă postare.

Anunțuri

Entry filed under: 7301634, grădina cu trufe, Teatru- ce rămâne. Tags: , , , .

Duminica orbului și țara corbului. Ţara în care justiţia îşi leagă naţia

65 comentarii Add your own

  • 1. Maria  |  19 Iunie 2011 la 15:20

    Bună ziua! 🙂

    Nora, când am intrat aici şi am văzut noul titlu, mi s-a oprit inimioara. Ori a început să fremete atât de repede încât nu i-am mai auzit ritmul… Duioasă amintire am de la acest spectacol. Urmând magia textului tău, am ieşit din timp şi am reintrat într-o feerie pe care eu n-aş fi ştiut niciodată să o redau în cuvinte. Tu ai reuşit. 🙂 E totul acolo: vechea cetate săsească, scările, luna, stelele, mirolul de iarbă proaspăt cosită, izul fumegând al lemnului ars în vatră… Şi toţi aici oameni minunaţi, actori de autentică vocaţie, uniţi în cea mai cosmopolită, dinamică, haioasă, plină de viaţă, dar, mai ales, cea mai ingenioasă trupă aflată sub vraja unui maestru al regiei.
    PS. Am rămas la vechea preferinţă: portughezul e favoritul meu! 🙂

    Apreciază

  • 2. Maria  |  19 Iunie 2011 la 15:35

    Da!! Nonconformism în cea mai tare esenţă a sa! Nici nu ştiu când mi-a plăcut actorul portughez mai mult: când s-a îmbrăcat în kimono de gheişă ori când a reuşit cu colegii săi un fenomenal haka-haka neozeelandez?! 😆 🙂 Farmecul piesei a reieşit, cred, şi din această pluralitate de limbaje, din continua şi neobosita provocare a spectatorului să participe ideatic şi, de ce nu, poate şi creativ, la nivelul receptării proprii.

    Nora, aştept cu nerăbdare opiniile lui Richard Demarcy despre re-crearea teatrului!

    PS. Mai sus am vrut să scriu ,,mirosul de iarbă…” …

    Apreciază

  • 3. Maria  |  19 Iunie 2011 la 15:43

    I-am găsit pe Dailymotion. 🙂

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  19 Iunie 2011 la 15:50

    Maria, servus 🙂 Frumos adagio la postare, întregeşte perfect redarea evenimentului în care şi natura si-a jucat în mod desăvârşit, partitura 🙂

    Am reţinut şi am să redau, câte ceva,din întâlnirea de la Habitus ( o perlă a FITS 2011, cum o numise Chiriac prezentându-i pe cei doi) aşa cum am receptat un subiect care a devenit de atunci interesant şi pentru mine 🙂

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  19 Iunie 2011 la 15:52

    Mulţumesc pentru adresă, Maria, sunt chiar curioasă… 🙂

    Apreciază

  • 6. Maria  |  19 Iunie 2011 la 16:04

    Nora, doar acolo i-am găsit. 🙂 Lucrurile valoroase şi frumoase nu sunt pe toate drumurile. 🙂 E doar un fel de scurtă prezentare a piesei, poate ca o invitaţie spre vizionarea ei integrală.

    Chiriac a reuşit să facă lucruri mari, uluitoare. 🙂 Am văzut doar o fărâmă din inima spectacolelor, dar îmi imaginez cum au fost şi celelalte.

    Trebuie să caut fotografiile de la spectacolul de flamenco, să le încarc pe facebook. 🙂

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  19 Iunie 2011 la 16:10

    Maria, da, are un dar managerial de excepţie. Şi e un vizionar în materie de teatru.

    Dacă le pui pe FB, o să le preiau si eu, multzam 🙂

    Apreciază

  • 8. Maria  |  19 Iunie 2011 la 16:33

    M-apuc de lucru. 🙂 Si ti le trimit de indata ce apar acolo. Unele sunt splendid realizate, prin captarea a două mişcări diferite într-un singur instantaneu.

    Apreciază

  • 9. skorpion  |  19 Iunie 2011 la 16:36

    bonjurici,

    splendida postare
    si continutul si forma

    🙂

    Apreciază

  • 10. noradamian  |  19 Iunie 2011 la 16:46

    Maria, mă bucur, astept 🙂

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  19 Iunie 2011 la 16:47

    Skorpion, salve, multzam 🙂

    O să-nchid momentan calculatorul, furtună mare, fulgeră şi tună aici, deasupra..,

    Revin 🙂

    Apreciază

  • 12. Maria  |  19 Iunie 2011 la 17:02

    Servus, Skorpion! 🙂

    Nora, o să te bucuri de… surpriză. 🙂 Ai grijă de tine! Pe aici a început iar să toarne ploaie limpede şi bogată de vară, dar cerul nu zice nici ,,pis”.

    Apreciază

  • 13. noradamian  |  19 Iunie 2011 la 17:15

    Maria, multzam 😆

    Pe aici furtuna se-nvârte deasupra noastră, încă. 🙄

    Apreciază

  • 14. Bască ilie  |  19 Iunie 2011 la 17:25

    Saluttare!
    E o idee inspirată și valoroasă să ne apucăm de teatru. Sinceritatea a ajuns la un preț derizoriu. 🙂
    *
    Oameni buni,
    Voi lipsi o perioadă nedeterminată.
    Sper să vă regăsesc sănătoși, binedispuși și cu planurile depășite de realizări, pentru voi și cei apropiați.
    Acum, nu vă bucurați prea tare! 🙂
    *
    PS
    Mister Skorpion
    Puțină detașare nu strică; viceversa nu se știe. Niciodată nu-i târziu să mai discutăm, fiindcă cel mai important ar fi să reușim.

    Apreciază

  • 15. Maria  |  19 Iunie 2011 la 17:27

    Îmi pare rău… Sper să fie o răbufnire trecătoare, la fel ca toate furtunile de vară.

    Acum ne putem refugia în lumile eterne ale teatrului inovator. 🙂

    Apreciază

  • 16. Maria  |  19 Iunie 2011 la 17:31

    Bască ilie, salutare! 🙂 Mai sus îi răspunsesem Norei, dar nu ştiu ce năstruşnic Puck şi-a vârât urechile-i aţoase şi a încurcat slovele. 🙂

    Şi să ştii că îmi pare rău că o să lipseşti. Sunt unul dintre grădinarii ce te va aştepta cu nerăbdare.

    Apreciază

  • 17. skorpion  |  19 Iunie 2011 la 17:40

    salve, mister B,
    sper ca absenta ta se datoreaza unor actiuni/evenimente pozitive (o excursie undeva frumos, Capri de exemplu….. etc) …..
    multumesc pentru sfat; voi incerca sa tin cont de ea, desi nu stiu daca voi putea

    @nora
    iti trimisesem ieri 2 emailuri, voiam sa citesti si sa le dai mai departe, dar nu am primit nici un raspuns de la tine daca macar le-ai vazut….

    Apreciază

  • 18. emily  |  19 Iunie 2011 la 18:05

    servus gradina 🙂 Nora draga 🙂 esti un ,,raportor,,talentat si de nadejde 🙂 parca am fost prezenta si eu acolo in padurea nebuna…..acuma in timp ce te citeam am capatat senzatia ca padurea seamana cu Ro in care Puck(cel rau) a incurcat rau lucrurile …si aici ca si in padurea visului de vara….Titania -justitie este numai unul din personajele cazute victima…toata lumea din padure este pe dos …directionata….bietul Oberon are mare bataie de cap…..dar trebuie sa desfaca vraja cu orice pret….incepand cu Titania…ca doar de-aia este pirat Oberon 😆

    Apreciază

  • 19. emily  |  19 Iunie 2011 la 18:16

    Mr.B 🙂 sper ca este vorba de vacanta ….sigur o sa ne lipsesti….tocmai acum cand se anunta o…vara fierbinte 😉 ne mai ne mai scriem…mai povestim 🙂 mai incolo cand se va putea..

    Apreciază

  • 20. Maria  |  19 Iunie 2011 la 18:16

    Servus, emily! 🙂

    Apreciază

  • 21. emily  |  19 Iunie 2011 la 18:17

    Servus Maria 🙂

    Apreciază

  • 22. Bască ilie  |  19 Iunie 2011 la 18:18

    Maria, mulțumesc! Voi păstra ceva din gândurile tale.

    Mister Sk 17
    Tocmai ziceai ceva de tinut cont și deja te-ai repezit s-o iei la întrebări pe Nora.
    În PS-ul de la 14, m-am referit și la cele 2 emailuri.

    Despre art. 44 alin. 8, teza a II-a, din Constituție, îți las o întrebare ca amintire:
    *
    Când un gol (un nimic, un vid, o propoziție inexistentă) devine neconstituțional într-o Constituție, întrebați-vă cât de liniștitoare pot fi plinul plasat în locul lui și existența plasatorilor!

    Apreciază

  • 23. Bască ilie  |  19 Iunie 2011 la 18:40

    Emily 19
    Mulțumesc! Voi afla despre ce fel de vacanță e vorba. 🙂

    Apreciază

  • 24. emily  |  19 Iunie 2011 la 19:01

    @Mr.B 😆 bag seama ca va fi o vacanta …activa foarte 🙂

    Apreciază

  • 25. emily  |  19 Iunie 2011 la 19:05

    PS. succes atunci si ai grija de tine 🙂

    Apreciază

  • 26. skorpion  |  19 Iunie 2011 la 19:41

    mister B,
    🙂

    Apreciază

  • 27. noradamian  |  19 Iunie 2011 la 20:36

    Seara bună, prieteni 🙂
    Maria, da , furtuna s-a îndepărtat, deocamdată.

    Apreciază

  • 28. noradamian  |  19 Iunie 2011 la 20:38

    Bsc, multzam de încurajare 🙂 cred că teatrul adevărat, de valoare, e foarte bun prieten cu sinceritatea, într-un mod specific, desigur şi total opus de cel jucat de actorii politici. 😀
    Sperăm să nu lipseşti prea mult.

    Apreciază

  • 29. noradamian  |  19 Iunie 2011 la 20:39

    Emily, multzam, faină „traducerea ta”, excelentă! Şi motivatoare 😆

    Apreciază

  • 30. Fini  |  19 Iunie 2011 la 21:00

    Bună seara ! 🙂

    O temă generoasă abordată în fel şi chip de la Shakespeare până astăzi.
    Propun un fel de zbenguială: Shakespeare, Weber, Mendelssohn-Bartholdy, Balanchine, Neumeier, Cieslak, Duke Ellington.

    Apreciază

  • 31. Fini  |  19 Iunie 2011 la 21:01

    Apreciază

  • 32. Fini  |  19 Iunie 2011 la 21:02

    Apreciază

  • 33. noradamian  |  19 Iunie 2011 la 21:04

    Fini, bun sosit, la ora exactă cu o propunere generoasă şi numa’ potrivită 🙂

    Apreciază

  • 34. Fini  |  19 Iunie 2011 la 21:04

    Coregrafia – George Balanchine.

    Apreciază

  • 35. Fini  |  19 Iunie 2011 la 21:08

    Teatrul Balşoi. Coregrafia – Neumeier.

    Apreciază

  • 36. Fini  |  19 Iunie 2011 la 21:10

    Apreciază

  • 37. Un tanar de stanga  |  19 Iunie 2011 la 21:12

    Salut
    Nu stiu daca isi aduce aminte cineva de Visul unei nopti de vara prin 74 parca la Bulandra la Gradina Icoanei in regia lui Liviu Ciulei(intre doua pauze la LaMamma la NewYork) : cu Toma Caragiu, Gina Patrichi, Ileana Predescu, Victor Rebengiuc, Irina Petrescu, Virgil Ogasanu, Ion Caramitru. Punerea in scena a fost fabuloasa. Este chiar de nedescris (In aceiasi stagiune era si Elisabeta I) 🙂
    Mie nu imi place teatrul. Dar spectacolele bune sunt spectacole bune 🙂

    Apreciază

  • 38. Fini  |  19 Iunie 2011 la 21:13

    Opera rock „Visul unei nopţi de vară” de Christian Cieslak.

    Apreciază

  • 39. Fini  |  19 Iunie 2011 la 21:16

    Aşa a văzut Duke Ellington „Visul unei nopţi de vară”:

    Apreciază

  • 40. noradamian  |  19 Iunie 2011 la 21:24

    Tds, salut, acela trebuie să fi fost cu adevărat un spectacol care te face să iubesti teatrul bun 🙂

    Apreciază

  • 41. noradamian  |  19 Iunie 2011 la 21:26

    Fini, de variantele rock şi jazz, e prima dată când aud 🙄

    Remarcabile!

    Apreciază

  • 42. Un tanar de stanga  |  19 Iunie 2011 la 21:29

    Il aduc si eu aici pe Brian Linch

    imprenua cu Eddie Palmieri Projec t Va pun doua piese dintr-un disc mare: Simpatico –
    Piese sunt mai multe bune dar nu am de unde sa vi le dau 🙂
    The Palmieri Effect
    Que Seria La Vida
    Guajira Dubois
    Jazz Impromptu
    Paginas de Mujer

    Apreciază

  • 43. Un tanar de stanga  |  19 Iunie 2011 la 21:29

    Apreciază

  • 44. emily  |  19 Iunie 2011 la 21:34

    Nora 29 🙂 multam si eu ….. o opera devine universala atunci cand la ea se pot raporta popoare si generatii….peste spatiu si timp ….sau chiar situatii(conjuncturi…..will shakespeare transcede spatiul,timpul si destinele umanitatii…..

    Apreciază

  • 45. Un tanar de stanga  |  19 Iunie 2011 la 21:34

    40 Nora
    Intradevar Scena era patrata si era in mijlocul salii iar scaunele erau de jur imprejur

    Apreciază

  • 46. noradamian  |  19 Iunie 2011 la 21:34

    Tds, ce plăcută muzică! 🙂

    Apreciază

  • 47. noradamian  |  19 Iunie 2011 la 21:37

    emily, da, operele geniale au mereu de spus adevăruri universale, generaţiilor care vin si trec… 🙂

    Apreciază

  • 48. Un tanar de stanga  |  19 Iunie 2011 la 21:37

    46 Ma bucur ca iti place Nora 🙂 . Albumul a luat premiul Grammy in 2007

    Apreciază

  • 49. noradamian  |  19 Iunie 2011 la 21:37

    Tds, pe deplin meritat 🙂 🙂

    Apreciază

  • 50. noradamian  |  19 Iunie 2011 la 21:46

    Acuma observ, dragă Fini, că un coment mi-a zburat, nu-l văd. Spuneam de ilustraţiile coregrafice 31, 32, si mai cu seamă 34 ( Balanchine) şi 35 ( Neumeier de la Balsoi th) că sunt de înaltă clasă. Iar 36 e ceva fabulos!! 🙂

    Apreciază

  • 51. Fini  |  19 Iunie 2011 la 22:02

    UTS, 🙂

    faine piese.
    Ştii cumva cine cântă în clipul de la @ 42 ? E o voce când luminoasă, când catifelată şi îşi schimbă timbrul.

    Apreciază

  • 52. Fini  |  19 Iunie 2011 la 22:05

    Nora,

    clipul cu varianta rock am mai adus-o acum mai bine de un an. Mie îmi place.

    Apreciază

  • 53. noradamian  |  19 Iunie 2011 la 22:10

    Fini, probabil că, după ce am văzut spectacolul la Cisnădioara, am devenit mult mai interesată şi mai atentă, emoţional, cu privire la tot ce apare, teatral sau muzical, inspirat din tema respectivă.

    Apreciază

  • 54. Fini  |  19 Iunie 2011 la 22:17

    Am adus atunci încă două clipuri.

    Apreciază

  • 55. Fini  |  19 Iunie 2011 la 22:19

    Apreciază

  • 56. noradamian  |  19 Iunie 2011 la 22:22

    Fini, acum îmi amintesc! 🙂 cele mai multe din variantele muzical-coregrafice au ca subiect cuplul Oberon-Titania, care, de altfel, e dominant în piesă. Acum văd că ai găsit si una cu elfii! Minunat 🙂
    Cu ilustraţiile astea ai demonstrat din plin, mai mult decât as fi crezut eu, ce am scris în finalul postării: că „Visul unei nopţi de vară are darul magic de a insufla iubire pentru tărâmul tainic al creaţiei” 🙂

    Apreciază

  • 57. noradamian  |  19 Iunie 2011 la 22:24

    Pe mâine, prieteni 🙂

    Somn usor, Fini

    🙂

    Apreciază

  • 58. Fini  |  19 Iunie 2011 la 23:19

    Vise frumoase, Nora ! 🙂

    Lullaby – „A Midsummer Night’s Dream”

    Apreciază

  • 59. dora  |  20 Iunie 2011 la 07:26

    BUNA DIMINEATA! O ZI INSORITA SA AVETI!

    Apreciază

  • 60. Un tanar de stanga  |  20 Iunie 2011 la 08:18

    Buna 🙂
    51 _ Fini
    Vocea este a Lilei Downs
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Lila_Downs

    Apreciază

  • 61. skorpion  |  20 Iunie 2011 la 08:58

    buna dimineata,

    f.bun – Tom Gallagher

    http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/perceptia-altora-despre-romania-228848.html

    Apreciază

  • 62. noradamian  |  20 Iunie 2011 la 12:23

    Ziua bună 🙂
    Fini, Maria, Dora, Tds, Skorpion, Niku, prieteni,

    o săptămână frumoasă s-aveţi!

    Multzam de clipuri şi link-uri, revin în curând să le răsfoiesc.

    Apreciază

  • 63. noradamian  |  20 Iunie 2011 la 12:24

    Postare nouă

    Apreciază

  • 64. Maria  |  20 Iunie 2011 la 13:07

    Bună ziua!

    O zi frumoasă şi o săptămână pe măsură îţi doresc, Nora! Asemenea şi prietenilor şi vizitatorilor grădinii! 🙂

    Apreciază

  • 65. Fini  |  20 Iunie 2011 la 15:05

    UTS, 🙂
    @ 60

    mulţumesc frumos !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 887,401 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.324 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 887,401 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: