Greu de reintrat în istorie

25 Iunie 2011 at 15:06 78 comentarii

Nu ştiu ce mutare genială de şah (deocamdată asta fiind o simplă speculaţie) ar putea face din incidentul provocat de preşedinte- prin care a stârnit asemenea valuri- un act istoric raţional şi benefic. Dac-ar fi vorba de o mişcare calculată nu era greu de anticipat ce efecte va genera. Pe de o parte datorită previzibilelor reacţii hiper-emoţionale bine cunoscute în societatea noastră, pe de altă parte replici obişnuite, într-o asemenea situaţie, de la foruri şi organizaţii internaţionale. Nu cred că un pupic din partea lui Sergiu Nicolaescu sau a cine ştie căror vătraşi-naţionalişti merita aşa ceva. Mai ales că, structural făcând parte din încrengătura iliescu pe care s-au altoit de ceva ani şi aşa zişi liberali şi ţărănişti în derivă, nu-s deloc un target de dorit. Aşa că înclin să cred că preşedintele a avut pur şi simplu o mică sincopă emoţională. Nimeni nu-i perfect, cu atât mai puţin Băsescu care va rămâne în istorie tocmai fiindcă şi-a făcut din imperfecţiuni o artă managerial-politică unică; singura prin care perfecţionismul jefuitor specific comunismului rebrenduit democratic a-nceput, forţat, să intre-n paranteze. Pentru o clipă, însă, beculeţul s-a stins şi curentul l-a dus pe preşedinte, direct în păpurişul lor. Urmare firească: inflamate, grupuri şi grupuleţe au sărit cu cuţite, topoare şi zmeee, au răscolit după flinte prin sipete, arhive, muzeee, au găurit sifoane, au ţipurit din fluierici şi au bătut din darabane; s-au bătut în transă şi extaz cu dude stricate din grădina regelui, iar din limbajul de lemn şi-au cioplit chipuri de tot hazul şi de toată haznaua. Altfel, nimic deosebit. Dacă şi popii neamului distrug voluptos şi pătimaş, religia, prin felul în care îl folosesc pe Cel de Sus întru sporirea binelui lor material, ce să mai ne mirăm că ţărănism-liberalismele speră să vieţuiască îmbodobite cu reziduuri comuniste! Că se dau ipocrit şi grotesc, cu pobeda papashei încercând să-l valorifice pe ultimul supravieţuitor al Casei Regale! Firesc, prin urmare, că abia aşteaptă un prilej să reîncălzească sufle-ul politic din bucătăria Margaretei.

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , .

Un petic pentru istorie Meştere, lasă-te de crime…

78 comentarii Add your own

  • 1. skorpion  |  25 Iunie 2011 la 15:17

    nora,

    ai redat perfect atmosfera tsunami-ului declansat de Basescu cu 2 cuvinte: tradator si sluga (la sovietici sau rusi nu mai conteaza).

    Si totusi nu cred ca a fost doar o sincopa emotionala.
    poate ai dreptate, vom vedea

    p.s.
    madam saftoiu spunea deunazi ca ideea asta cu regele Mihai o avea presedintele Basescu inca din anul 2005, doar ca acum a azvirlit-o pe piata…

    o fi adevarat, n-o fi adevarat?
    who knows?
    who cares?

    🙂

    Apreciază

  • 2. skorpion  |  25 Iunie 2011 la 15:28

    omg,

    nu scapam de tzatzisme si ceausisme nici dupa 21 de ani

    Udrea, îmbrăcată cu o bluză portocalie şi pantaloni crem a fost întâmpinată la Primăria Pecica, cu pâine şi sare, de către primar, prefect, parlamentari şi lideri PDL, inclusiv preşedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici.

    Apreciază

  • 3. Un tanar de stanga  |  25 Iunie 2011 la 15:41

    Salut nora,
    Are dreptate skorpy, vom vedea.

    A mai zis ceva marinarul: Antonescu pe buna dreptate a fost condamnat. Mihai nu are nici o vina ?

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  25 Iunie 2011 la 15:49

    Ziua bună 🙂

    Skorpion, cât de bună sau nebună se va dovedi „sincopa emoţională”, nu stiu. Deocamdată stârnind valuri de emoţionalitate, n-as spune că e benefică, dar nici grozav de stricătoare. Măcar i-a scos la rampă pe toţi troglodiţii, o faună isterizată cu lozinci, ridiculisme greţoase, de politruci fardaţi, de anti-comunisti fezandaţi vânduţi foştilor torţionari. Şi madam săftoiu. Boborul, shoshonar sau nu, are mai curând nevoie de un plus de raţionalitate pentru că reacţiile emoţionale îl duc la vale. Deobicei sunt stârnite dinadins, dar cu asta se ocupă, lucru ştiut, manipulatorii. De aceea socotesc că, venită din partea lui Băse, ar fi mai curând o sincopă emoţională, el ţinând de regulă, emoţionalul sub controlul raţionalului.

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  25 Iunie 2011 la 15:51

    Tds, salut, tocmai relansarea acestei lupte pentru „cine are dreptate” la nivelul unei societăţi făcute din bucăţele, nu mi se pare necesară. 🙄

    Apreciază

  • 6. skorpion  |  25 Iunie 2011 la 15:53

    nora,

    trist este faptul, chiar foarte trist, ca alaturi de toţi troglodiţii, o faună isterizată cu lozinci, ridiculisme greţoase, de politruci fardaţi, de anti-comunisti fezandaţi vânduţi foştilor torţionari. au iesit la aceeasi rampa si:

    andreea pora,
    cristian ghinea,
    dan tapalaga,
    cristian preda,
    paleologu,
    a.s.o.

    ceva nu este in regula…daca basescu a facut numai o sincopa emotionala, atunci pora & co nu trebuiau sa intre in aceeasi hora emotionala cu trogloditii

    ne vedem mai tirziu

    Apreciază

  • 7. skorpion  |  25 Iunie 2011 la 15:55

    inca ceva si m-am dus….

    de ce nu s-a declansat aceeasi isterie (macar din partea pora, tapalaga & co) pentru faptul ca creatura de pivniceru a intrat pe usa din dos la CSM?

    asta chiar nu a vazut absolut nimeni din presa buna??

    ciao!

    Apreciază

  • 8. noradamian  |  25 Iunie 2011 la 16:08

    Skorpion, o fi trist, dar cine a relansat isteria? Cred că exact asta deranjează, lipsa de rost a iesirii. N-o găseşte nimeni! Nici raţionalul Dragos Aligică. Pentru că nu prea există. Dar faptul că iar li s-a oferit „hrană caldă” troglodiţilor este de domeniul evidenţei. În plus, argumentele lor, false, mimetice, conjuncturale, oferă muniţie proaspătă presei înfometate. Faptul că acelora amintiţi de tine le displace ieşirea lui Băsescu nu-nseamnă deloc că sunt în aceeasi horă emoţională.

    Apreciază

  • 9. Un tanar de stanga  |  25 Iunie 2011 la 16:09

    Nora, relansarea luptei pentru dreptate ?
    Vorba veche : Acum nu e momentul ! iar societate din bucatele vom fi tot timpul.
    Pai asta ne trebuie noua acum cind vin concediile si se culeg fructele ?
    Eu tin minte ca in anii 2000-2004 toti marii esteti si politicieni ai Romaniei taceau milc sub biciul lui Adrian Nastase. Mai ciriia Romania Libera si atit. Singurul care se lupta literalmente cu toti in locul nostru era Traian Basescu. Si nu aflam prea multe pt ca nu il dadeau la televizor.

    Numai TB care ii surprinde pe toti aproape de fiecare data poate spune daca merita sa plateasca pretul zoaielor primite. Stiindu-l mult mai inteligent ca mine sau madam Saftoiu ii acord prezumptia ca a stiut ce face si a riscat sa vina Wizentalu’ sa ii arate obrazul.

    Nu este societatea pe care mi-o doresc. Si in momentul in care voi constata ca singurul lucru comun intre mine si cei de aici e doar ca vorbim aceiasi limba romana atunci chiar nu mai e locul meu aici

    Apreciază

  • 10. noradamian  |  25 Iunie 2011 la 16:16

    Tds, nu stiu: astept să văd un rost, o urmare benefică. Nu m-am manifestat câtusi de puţin emoţional. Am constatat doar aspectul regretabil al întâmplării, din punctul meu de vedere. Nedorit, tocmai pentru ca a declansat un valul de critici posibil să umbrească, fie si numai pe moment, acţiunile necesare ca aerul pentru reformarea statului declansate de acelaşi Băsescu.

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  25 Iunie 2011 la 16:22

    Skorpion, toţi acesti „trădători” care nu aprobă iesirea lui Băsescu, sunt şi cei care nu pierd din ochi nici justiţia, nici cesemeul şi cu atât mai puţin pe pivnicereasa cea îmbătrânită-n sabotat justiţia.
    Numai că sunt ziaristi, nu manipulatori, asa că ceea ce scriu ei nu produce isterie. Nici n-ar fi nevoie de asta, sub nici un motiv

    Apreciază

  • 12. dictaturajustitiei  |  25 Iunie 2011 la 16:30

    Bună ziua !

    Nora, ca de obicei cu mare delicatețe pui degetul pe rană.

    @Scorpy,

    Am urmărit-o pe Andreea Pora și cred că a fost egală cu ea însăși. După umila mea părere, credibilitatea ei a crescut. A afirmat joi seara că îl susține în continuare pe președinte.
    Eu am mai mare încredere într-un om care îți arată când greșești dar te susține când ai nevoie decât în cei care îți dau tot timpul dreptate dar când ai nevoie de iei nu ai de unde să-i iei.

    Chiar și Nora s-a exprimat pe blog, e drept cu delicațețea care o caracterizează, împotriva unei purtări de acest gen Sau nu am înțeles eu bine ?

    Apreciază

  • 13. noradamian  |  25 Iunie 2011 la 16:56

    Dj, unele subiecte, precum cel din ultimele postări, nu pot fi „salvate” de polemici uneori de pe poziţii divergente. Asta e o probă chiar privind gradul de „politizare” 😆 . Paradoxal, tot inteligenţa emoţională ( mai ales într-un loc unde literatura şi muzica e hrană zilnică :)) ne va păstra simpatia şi prietenia unii pentru alţii. Şi cred că asta e cel mai important. 🙂

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  25 Iunie 2011 la 17:02

    Skorpion, pentru când te vei întoarce :): Ca o comparaţie pe cu totul alt caz şi plan, pe vremea când cazul Ritzi făcea valuri, mulţi portocalii n-au considerat că apărarea respectivei e spre răul celor simpatizaţi de ei. În plus, unii au acuzat pe cei care vedeau altfel, că s-au băgat „în aceeasi oală” cu forţele kăkănii. Că asta n-a dus la nimic bun pentru ei, s-a văzut.
    O susţinere corectă, a unei persoane sau a unei grupări reformiste, nu trebuie, cred, să le treacă cu vederea scăderile. Le face chiar rău.

    Apreciază

  • 15. Sare'n Ochi  |  25 Iunie 2011 la 17:15

    unii spun c-ar fi un mesaj dat filo-rusilor din oligarhia autohtona (si transpartinica, din pacate), ca facem scutul anti-racheta si ca nu-i cazul ca bolsevicii sa agite apele. am mai auzit (si astept datele, sa pot face un material), ca s-ar dori pe final de mandat o reinstaurare a monarhiei – dar nu cu dude si pauli, ci cu fiul cel mica la Ladyei Di (ca cel mare este mostenitorul GB). ala micu are profilul psihologic ca al lui Basescu (s-ar alege Ilici cu un infarct) si are drepturi fiind linie directa cu Regina Maria.

    Apreciază

  • 16. noradamian  |  25 Iunie 2011 la 17:23

    Tds, nici pentru mine nu este societatea pe care mi-o doresc. Nu-l contest pe preşedintele Băsescu, dimpotrivă. Dar nu pot să nu regret că prin câteva vorbe a „motivat” forţele de ocupaţie iliesceană la o nouă ofensivă. Până la urmă nu vor face mai mult decât până acum, dar nu era nevoie, într-un astfel de moment, de asa ceva. Sau nu pricep eu mai mult.

    Casa regală nu mai poate fi o alternativă credibilă, s-a discreditat chiar si-n ochii monarhistilor onesti, nu pentru chestiuni încă insuficient cunoscute marelui public din punct de vedere istoric, ci, mai curând, pentru regeasca răsplată si amiciţie între reprezentantul duda- şi zona rosie a spectrului politic, pornită-n cancelaria lui bombo.

    Dar ceea ce a făcut monarhia în vremuri nu prea îndepărtate, pentru reîntregirea naţională si pentru modernizarea statului, nu se poate sterge. De fapt nici o bucăţică din istorie şi nici o personalitate a ei, nu are voie să fie nici falsificată ori ştearsă.

    Şi de ce n-ar fi exact acest moment, unul potrivit pentru a impulsiona cercetarea şi a pune în circulaţie publică tot ce trebuie să se ştie de orice cetăţean român, privitor la istoria ultimei sute de ani, mai les, a ţării sale? 🙄

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  25 Iunie 2011 la 17:36

    Sare-n ochi, salut, uimitor ce spui! Şi n-ar fi deloc rău 😆 Aşa ar avea toată tărăşenia cu totul alt sens. Surprinzător!
    Multzam!. Astept să primeşti datele şi să postezi materialul .

    Apreciază

  • 18. Un tanar de stanga  |  25 Iunie 2011 la 17:48

    Nora 16
    hai sa iti raspund.

    In clipa in care oamenii lui Iliescu il vor lauda pe TB atunci abia voi fi foarte ingrijorat (In plus cind il vad pe Mihai alaturi de Ilici , Emil, Felix imi dau seama ca nu e in regula cu MIhai)

    E drept ca regreti ca nu s-a pastrat linistea. Dar nici principiul tiganesco-romanesc: „Poate sa puta dar sa fie cald” nu e benefic

    Ai dreptate: Mihai (nu monarhia) s-a discreditat in ochii monarhistilor din motive de Duda.(cine e , ce a facut si ce va face) Nenorocirea este ca exista pericolul ca Mihai sa se discrediteze si prin alte actiuni (inceputul curajos este al lui Basescu)

    Mi se pare neeleganta comparatia: noi am taxat-o pe Ritzi hoatza atunci cind talibanii o aparau noi il taxam pe Basescu. cind Skorpy si TDS talibanul il apara. Ca si cum Ritzi ar fi egal Basescu

    Imagineaza-ti ca stim ce a facut bun monarhia si nu de ieri alaltaieri.

    Problema cu impulsionarea si punerea in circulatie este ca istoria nu este o stiinta si mai mult o arta.
    In plus cetateanul care nu vrea sa invete teorema lui pitagora nu poate fi fortat sa invete istoria (chiar de pe manualul Lodei)

    Apreciază

  • 19. noradamian  |  25 Iunie 2011 la 18:05

    Tds, hai să-ţi răspund la răspuns 🙂

    1. Nu cred că va fi o asemenea clipă.
    2. Nu gălăgia mă deranjează ( linistea iliesceană ca şi zarva ţigăneească, îmi repugnă) ci modul nefericit cum a fost pornită
    3. Singurul pericol ar mai putea veni din cuptorul cu microunde al bucătăriei regale
    4. „Ca o comparaţie pe cu totul alt caz şi plan,” scrisesem. Adică nu de persoanele în sine era vorba ( ritzi = băsescu ar fi o blasfemie :D) ci de tipuri de atitudini de susţinere
    5. Îmi imaginez, Tds, sunt convinsă în privinţa noastră, a ta, a mea si a destui concetăţeni iniţiaţi cât de cât în istorie
    6. ( legat de 5) exact pentru cetăţenii ignoranţi e important, între ei mulţi dezinteresaţi. Există mijloace de a disemina lucruri care trebuie cunoscute de toată lumea fără a-i asteniza ori enerva pe discipolii Lodei 🙂

    ps. Ce spune Sare-n ochi ar putea schimba optica, însă. S-asteptăm 🙂

    Apreciază

  • 20. Un tanar de stanga  |  25 Iunie 2011 la 18:05

    15sare in ochi : unii 🙂 !!! ??? spun…
    Sare in ochi ? vrei sa ne testezi daca punem botul ? Sau ai primit si tu un formular ca sa vada unii cit pot fi deturnati Romanii
    Pai filiatie din Regina Maria sunt o groaza de personaje din toata lumea. Iar ca fiica a Principelui Albert de saxa si Edimburgh si a ducesei Maria Alexandrovna a Rusiei are tot felul de neamuri in Germania si Rusia afara de Anglia. Iar toate astea nu au nici o legatura cu casa regala a romaniei
    Daca schimba regulile casei regale mai bine il aduc rege pe un urmas al lui Monctezuma din Mexic sa fie treaba oabla.

    Prostiile astea sunt sa vada daca poporul ar pune botul la un Duda premier sau presedinte USL cu promisiunea aducerii monarhiei cu rege Paul Mc Carthy ca pina la urma monarhie chiar sa se faca, cu Margareta regina, cu Duda seful real subordonati lui Putin si la toti cei ce ii au cu ceva la mana.

    Asteptam foiletonul (Vezi sa nu il fure NYork Times , Der Spiegel si revista Burda 🙂

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  25 Iunie 2011 la 18:16

    Tds, sigur că poate fi o mică legendă de revistă, dar are un sâmbur de credibilitate. James, parcă-l cheamă, nu e orice personaj care ar avea o legătură de nu stiu ce fel cu Regina Maria şi monarhia Britanică.
    Prinţul Charles are o simpatie recunoscută mai ales pentru Transilvania. Are deja proprietăţi în trei locaţii din trei judeţe( Brasov, Sibiu şi Covasna sau Harghita) de care e chiar preocupat. Şi apoi chiar dacă nu va fi mai mult decât tabloul unei zile de vară, de ce să ne supărăm? 🙄 😆

    Apreciază

  • 22. luminita  |  25 Iunie 2011 la 18:27

    Salutari calduroase!
    Nu intentionez sa mai pun si eu paie pe foc, spun doar ca achiesez 😆 la parerea tanarului si la cea a lui skorpion si asta nu ca sa ne impartim in tabere, nicidecum.
    Foarte interesanta mi se pare si ideea lansata de Sare’n ochi si astept aparitia materialului pe blogul lui.
    PS: prefer un ardei iute langa o ciorba de vacutza . 😆
    desert nu prea servesc, mai degraba mananc fructe.

    Apreciază

  • 23. Un tanar de stanga  |  25 Iunie 2011 la 18:29

    Nora , daca tu promiti ca nu e mai mult decit o fantezie in tabloul zilei de vara atunci e bine 🙂
    Cind ma gindesc totusi ca Victor Ciorbea , a promis acum 1 saptamina la congresul PNTCD un referendum privind monarhia nu ma mai bucur asa tare (mai ales ca ardelean fiind – simpatia printului Charles se rasfringe si asupra lui ) 🙂

    Apreciază

  • 24. luminita  |  25 Iunie 2011 la 18:29

    Sare’n Ochi s-a referit la fiul cel mic al Dianei, adica la printul Harry.

    Apreciază

  • 25. luminita  |  25 Iunie 2011 la 18:31

    Mie mi se pare un subiect de SF asta cu Harry si tronul Romaniei.
    Poate Harry Poter. 😉

    Apreciază

  • 26. Marius Delaepicentru  |  25 Iunie 2011 la 18:43

    Salut, Nora!

    Respectînd proporţiile, dacă presa japoneză ar fi reacţionat la tripla catastrofă din primăvară, aşa cum a făcut-o la vorbele Preşedintelui, acum, populaţia Japoniei ar fi scăzut la jumătate.

    Apreciază

  • 27. Un tanar de stanga  |  25 Iunie 2011 la 18:46

    Si nu e in filiatie directa cu Regina Maria. Ce e aia ?
    Oricum numai primii doi copii ai lui Missy sunt facuti cu regele Ferdinand. Ceilalti sunt ai lui Zizi Cantacuzino (Mignon)iar ultimii doi ai lui Barbu Stirbey

    Apreciază

  • 28. noradamian  |  25 Iunie 2011 la 18:57

    Lumi, salut, te felicit pentru locul de cercetaş din tabăra amicilor nostri, eu rămân pe dinafară
    de veghe-n lanul de scorţişoară
    😆

    Multzam de corectură când prinţul Harry o s-ajungă rege prin ţinuturile noastre SF, o să-i cer mielul care mi se cuvine 😀

    Apreciază

  • 29. noradamian  |  25 Iunie 2011 la 18:58

    Marius, salut, bună comparaţie, cam asa cred şi eu 🙂

    Apreciază

  • 30. luminita  |  25 Iunie 2011 la 19:04

    Nora,
    asa deci, m-ai facut cercetas. E de bine? ❓ ca m-am derutat de tot zilele astea cu subiectul „monarhia” nici nu mai indraznesc sa glumesc, zau.

    Apreciază

  • 31. noradamian  |  25 Iunie 2011 la 19:09

    Tds, eu as promite o galerie, dar n-am resurse nici de o poezie.

    Acum am aflat de ref-ul lui Ciorbea, vanitos moţul, nu i-a ajuns cât haz a produs. Cred că va urma un anotimp exagerat de democratic 🙂
    Şi la Sibiu iohannis a pus de un referendum, i-auziţi stil de vodevil:
    „Sibieni, sunteţi de acord ca preşedintele Băsescu să vă desfiinţeze judeţul?” 🙂

    Apreciază

  • 32. noradamian  |  25 Iunie 2011 la 19:10

    Draga mea, fii sigură că e de bine. Într-un fel toţi suntem derutaţi. Dar ne-om reveni 🙂

    Apreciază

  • 33. luminita  |  25 Iunie 2011 la 19:23

    Nora, cam peste tot , in toate judetele s-a pus la cale cate un referendum dinasta, la Galati a fost respins de tribunal, in contencios administrativ, daca am inteles bine termenii juridici.
    As intreba pe banii cui se intentioneaza organizarea referendumurilor astea, ca ideea fixa e a USLinosilor, niciun secret aici.
    Nu mai zic de formularea de-a dreptul tampit de tendentioasa. :mrgreen:

    Apreciază

  • 34. Un tanar de stanga  |  25 Iunie 2011 la 20:35

    Traian in locul lui Mihai ar fi spus : Puteti sa ma impuscati eu nu abdic . ! Eu tds chiar cred ca Basescu ar fi demn intr-o astfel de situatie si la sfirsit ar fi ris hehehe 🙂
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-9149913-mircea-basescu-despre-declaratiile-presedintelui-referitoare-regele-mihai-pai-daca-fost-traian-locul-lui-spus-impuscati.htm

    Apreciază

  • 35. noradamian  |  25 Iunie 2011 la 20:39

    Luminiţa, da, Marius Chicoş Rostogan i-ar da premiu si coroniţă 😆

    Apreciază

  • 36. noradamian  |  25 Iunie 2011 la 20:41

    Tds, nu mă-ndoiesc că ăsta ar fi fost răspunsul lui Traian, dar, repet, nu văd de ce era nevoie să fie pusă-n discuţie o asemenea problemă în acest fel, acum, direct de către el însuşi, ca preşedinte în exerciţiu. Lui, în primul rând, nu si-a făcut un serviciu, chiar dacă multă lume nu se-ndoieste că lucrurile stau asa.

    Apreciază

  • 37. Fini  |  25 Iunie 2011 la 21:00

    Bună seara ! 🙂

    „The Harlem Renaissance” este o mişcare de reînnoire a culturii afro-americane în perioada anilor ’20 şi ’30 din America. Leagănul ei este Harlem-ul din New-York. Ea s-a manifestat în mai multe domenii de creaţie artistică: fotografia, muzica, pictura şi mai ales literatura.

    Apreciază

  • 38. Fini  |  25 Iunie 2011 la 21:02

    Apreciază

  • 39. Fini  |  25 Iunie 2011 la 21:03

    Apreciază

  • 40. luminita  |  25 Iunie 2011 la 21:04

    Nora,
    ma vad nevoita sa-ti raspund la „de ce tocmai acum”.
    Basescu nu a avut initiativa de a vorbi despre rege, ideea a fost a lui Cristoiu, am vazut emisiunea si de aceea ma amestec.
    Cristoiu i-a aruncat intrebarea, exista si stenograma acelei inregistrari pe net, daca o gasesc o aduc, iar Basescu a raspuns asa cum ii sta in obicei, adica si-a spus direct parerea, nu a fost premeditata .
    Asta nu inseamna ca dau vina pe vulpoiul Cristoiu, insa si el si Turcescu s-au scarpinat la propriu pe crestet si au scos niste onomatopee de tooata frumusetea, ceva la modul ” uuuuu…..oooooo….sa vedeti cum o sa spumege toti ….au subiect pt doua saptamani”………

    Apreciază

  • 41. Fini  |  25 Iunie 2011 la 21:05

    Apreciază

  • 42. Fini  |  25 Iunie 2011 la 21:07

    Apreciază

  • 43. Fini  |  25 Iunie 2011 la 21:08

    Apreciază

  • 44. Fini  |  25 Iunie 2011 la 21:09

    Apreciază

  • 45. Fini  |  25 Iunie 2011 la 21:10

    Încerc să revin mai târziu 🙂

    Apreciază

  • 46. noradamian  |  25 Iunie 2011 la 21:23

    Servus Fini 🙂 Intru cu nerăbdare direct în The Harlem Renaissance

    Apreciază

  • 47. noradamian  |  25 Iunie 2011 la 21:26

    Lumi, mai bine le răspundea el, celor doi, cu ăăăă, uuuuu, hăăăăhăăăă, dar o fi vrut să-i facă fericiţi… 😆

    Apreciază

  • 48. dora  |  25 Iunie 2011 la 21:27

    Salut!
    @Frumoasa interpretarea ta.Aceea cu „preşedintele a avut pur şi simplu o mică sincopă emoţională”,merita toata atentia.La inceput am crezut ca a fost un raspuns spontan la provocarea lui Cristoiu,se pare insa ca este mai mult de atat si in perioada lansarii Raportului de condamnare a comunismului,Base a avut acces si la documente inedite ce i-au conturat opinia fata de Majestatea Sa.Eu sunt monarhista militanta inca din perioada ante decembrie /89.Dar ,cu limitele mele in documentarea anilor 44/47 n-am reusit sa abordez obiectiv cursul istoric Astazi, am unele dubii referitoare la actul abdicarii,nefiind convinsa ca era singura solutie.Daca si tatal regelui Mihai i-a dezavuat gestul…….inclin sa cred ca erau si alte posibilitati:un act de curaj care sa dea o lectie partidelor lase din acel moment.
    Inca ceva:Basescu a reactionat ca un sef de stat si un militar cand a vorbit de optiunea continuarii operatiunilor militare pe frontul de rasarit.Ma rog este un punct de vedere ce merita o dezbatere mai ampla.

    Apreciază

  • 49. dora  |  25 Iunie 2011 la 21:29

    Ceva mai vesel.Nu-mi place sa fiu in liga monarhistilor de ocazie.

    Apreciază

  • 50. noradamian  |  25 Iunie 2011 la 21:53

    Fini, în ce lume interesantă ne-ai dus! Nu stiam că renasterea Harlemului înseamnă atâtea forme artistice pline de prospeţime, de culoare, de energie tinerească fie că e vorba de creaţiile poeţilor, pictorilor, muzicienilor negri (descendenţi ai fostilor sclavi la vremea aceea)! Au înbogăţit şi revitalizat artele americane. Le-au dat un suflu nou, plin de energie şi originalitate. Ce să mai vorbim de sport! Fain de tot. Şi piesele muzicale-n sine, si videoclipuurile. O istorie vizual-auditivă a renasterii artei negre pe pământ american 🙂

    Apreciază

  • 51. noradamian  |  25 Iunie 2011 la 21:57

    Dora, servus, multzam! A deschis, ce-i drept, abrupt şi nu tocmai potrivit, un subiect sensibil. Poate a venit vremea si pentru asta. Să vedem cu ce argumente din studii recunoscute de lumea istoricilor, o să continue discuţia. Că cu alea politicianiste suntem lămuriţi 🙂

    Apreciază

  • 52. noradamian  |  25 Iunie 2011 la 21:59

    49, o piesă plăcută de tot, thanks, Dora 🙂

    Apreciază

  • 53. luminita  |  25 Iunie 2011 la 22:33

    Apreciază

  • 54. clemycali  |  25 Iunie 2011 la 22:34

    Buna seara, buna seara.
    Scuze ptr ca nu am comentat prea mult in gradina in ultima vreme. Am avut o gramada de treburi.
    La subiect intai, ca asa e frumos.
    Cred ca multa lume avea indoieli asupra actiunilor Regelui din perioada 44-48 dar din respect ptr Mihai nu se spunea nimic. Multi asteptau ca Mihai sa se prapadeasca intai. Si nu cred ca Basescu a calculat momentul declaratiilor ci pur si simplu i-a scapat in stitulul caracteristic. Asa ca agitatiile iscate au doua ratiuni: cei suparati ca batranul rege nu este lasat sa moara in liniste si cei care aveau alte calcule cu Casa Regala.
    @dora, ma bucur ca te revad in mediul virtual. Mi-era dor de tine.

    Apreciază

  • 55. luminita  |  25 Iunie 2011 la 22:36

    Apreciază

  • 56. skorpion  |  25 Iunie 2011 la 22:44

    Nora,
    🙂

    dJ,
    mi-a placut ce ai scris despre andreea pora,

    sare-n ochi,
    nostima ideea cu printul harry regele romaniei.
    ar cam zbura multi fulgi daca s-ar instaura un harry in Ro!
    de fapt nu ar fi acceptat,
    misto S.F.
    🙂

    tds,
    salve!

    fini, luminita,
    cintece frumoase
    🙂

    clemy,
    in germania nazisti prinsi si la 80-90 de ani sint judecati si chiar condamnati, desi mai au doar citeva zile, luni de trait….
    diferente, nu? ma refer la raportarea fata de justitie

    dora
    bine ai revenit
    🙂

    Apreciază

  • 57. noradamian  |  25 Iunie 2011 la 22:54

    Luminiţa, 53, o mică bijuterie 🙂

    Apreciază

  • 58. noradamian  |  25 Iunie 2011 la 22:56

    clemy, seara bună şi bună revenire 🙂 Asa este, dar, totusi, e păcat că subiecte esenţiale care ţin de istoria noastră ajung să fie tabloidizate şi marfă pentru şuete si politicianism ieftin, în lipsa unor studii serioase la nivel de specialisti preluate ca istorie oficializată şi asumată cu toate relele şi bunele ei. Văd cel puţin tot atât de importantă reasezarea în istorie a perioadei respective, ca şi oficializarea adevărului despre revoluţie şi mineriade.

    Apreciază

  • 59. noradamian  |  25 Iunie 2011 la 22:57

    Skorpion, seara bună 🙂

    Apreciază

  • 60. noradamian  |  25 Iunie 2011 la 23:01

    Luminiţa, 55, summer wine, încă una… 🙂

    Apreciază

  • 61. noradamian  |  25 Iunie 2011 la 23:02

    Noapte bună, prieteni 🙂

    Somn usor, tuturor

    Apreciază

  • 62. skorpion  |  25 Iunie 2011 la 23:03

    Tismaneanu,

    http://www.contributors.ro/societatelife/zile-fierbinti-pasiuni-incinse/

    Apreciază

  • 63. clemycali  |  25 Iunie 2011 la 23:08

    Noapte buna nora 🙂

    Apreciază

  • 64. skorpion  |  25 Iunie 2011 la 23:14

    comentator la tismaneanu

    Dar cel mai aiuritor este cum se incearca 2 lucruri , cu sanse de reusita:

    1. Albirea PSD folosind detergent care face clabuci numit PNL
    2. Albirea lui Iliescu folosind lesie caustica regalista.

    Apreciază

  • 65. dora  |  25 Iunie 2011 la 23:39

    Cred ca v-ati dus la nani cu totii,poate clemy sa mai fie la post.

    M-am relaxat putin cu Yul Brynner in „Cei 7 magnifici”…un film magnific si actori magnifici.Adevaratii artisti sunt nemuritori,politicienii
    zambaretii clipei.

    Bine v-am regasit nora,clemy,scorpi.

    Somnul sa va fie lin 😆

    Apreciază

  • 66. skorpion  |  26 Iunie 2011 la 09:28

    bonjurici,
    este liniste in gradina Norei…

    recomand:

    http://www.adevarul.ro/actualitate/Povestea_unui_tortionar_care_se_caieste_0_505749738.html

    si multi ca astia (chiar mai rai) traiesc printre noi…individul asta macar are calitaea de a fi marturisit si de a se introspecta

    Apreciază

  • 67. theo  |  26 Iunie 2011 la 10:48

    vrea pe HARY, asta vine ca nazist, e rebel, tanär, zgubilitic dea dreptul.
    aiureli, romanii sä nu plece urechea la coalitzia securisto-kgb-istä si mucegai monarhist.

    romanii sä munceascä pt. ei si copii lor.

    si in romania, au dost primii 2 regi, oameni de onoare si pt. romania. ultimii 2 butaforie, arogantzä si amestec ” pe neve ” cu comunisti evrei si rusi.

    ASTA ESTE PÄREREA MEA!!!!!

    Apreciază

  • 68. theo  |  26 Iunie 2011 la 10:49

    SCUZE;

    VÄ SALUT PE TOTZI CU DRAG !

    Apreciază

  • 69. Creanga  |  26 Iunie 2011 la 11:26

    Salutare!
    Daca ar fi sa ne luam dupa statistici, peste 20-30 de ani il vom avea rege pe Cioabă, nu pe Harry.

    Apreciază

  • 70. Maria  |  26 Iunie 2011 la 12:30

    Bună ziua!

    Nora, abia am ajuns acasă şi nu ştiu cu ce sa încep. Observ că discuţiile la temă s-au intensificat şi mi se pare firesc. Articolul acesta, pe care eu îl văd în continuarea celui intitulat ,,Un petic de istorie”, este excelent!

    Deocamdată salut cu multă bucurie atmosfera deosebită creată în spaţiul comentariilor. 🙂

    Skorpion, mulţumesc pentru aducerea linkului spre contributors. 🙂 E de citit, pornind de acolo, şi articolul lui Adrian Cioflâncă, ce demonstrează ceva ce intenţionam să relev în ultimul cometariu lăsat pe blogul Norei. Speculaţiile în acest caz nu-şi au locul şi rostul.
    E interesant şi articolul din Adevărul… E o problemă însă… Nu cred în căinţa monştrilor torţionari. Nu există aşa ceva.

    Apreciază

  • 71. Maria  |  26 Iunie 2011 la 12:33

    Fini, cu întârziere bine justificată, îţi mulţumesc pentru tot ritualul adus aici în seara de 23 iunie. 🙂 L-am văzut chiar de atunci, dar nu am putut asculta nimic. Am venit acasă cu multă nerăbdare. Este incredibil de frumos! Mulţumesc mult! 🙂

    Apreciază

  • 72. noradamian  |  26 Iunie 2011 la 15:00

    Ziua bună, prieteni 🙂
    Dora, salut!
    Skorpion, puţini sunt în stare să mărturisească asemenea grozăvii şi să se căiască 🙄

    Apreciază

  • 73. noradamian  |  26 Iunie 2011 la 15:01

    Theo, bine ai venit prin Grădină. Ca de obicei, părerile tale sunt sincere, directe si folositoare 🙂

    Creangă, de-aia nu-mi place mie statistica 😉 😆

    Apreciază

  • 74. noradamian  |  26 Iunie 2011 la 15:03

    Maria, mulţumesc 🙂 Un subiect care ne-a prins tare, normal
    😆

    Apreciază

  • 75. noradamian  |  26 Iunie 2011 la 15:03

    postare nouă

    Apreciază

  • 76. Un tanar de stanga  |  26 Iunie 2011 la 15:19

    Salut 🙂
    Sper ca in foarte scurt timp datele privind ce a facut , ce nu a facut, ce putea sa faca si ce trebuia sa faca Regele Mihai vor fi elucidate. E drept ca atunci un vis cu a fost odata… se va termina.

    Atunci sper ca gratiosii mei prieteni din gradina sa reevalueze „mirlaniile” punindu-l la colt in mod gratuit , dupa parerea mea pe Traian Basescu. Nu cred ca TB merita asta.

    TRU:
    Va amintesc ca Regele, cu tot respectul pe care i-l port, este singurul suveran est-european care a abdicat inainte de a pleca in exil. Ce s-ar fi intamplat daca abdicarea Regelui n-ar fi avut loc – asta e un obiect de speculatie”, a subliniat el.

    Europarlamentarul mai crede ca presedintele Basescu a vrut sa spuna ca, desi izolat, teoretic regele era seful statului.

    „Dar din punct de vedere formal si, sigur, marginalizat si dominat in raporturile directe de maresalul Antonescu, Regele a fost seful constitutional al statului roman. Din punctul asta de vedere, ne putem pune intrebarea: oare raspunderile istorice intr-o perioada extrem de grava, asa cum a fost perioada 1940-1944, incumba sau nu seful statului, fie el formal sau nu? Aici e o discutie la care participa mai multa lume si, bineinteles, ca in istorie, verdictul nu poate fi dat pe loc. E foarte bine ca exista mai multe pareri”, a sustinut Traian Ungureanu

    Apreciază

  • 77. theo  |  26 Iunie 2011 la 18:34

    NE TÄVÄLIM CE DELICATZI SUNT; DAR INJURÄ LA LA USA CORTULUI TOATÄ ZIUA TIRIPLICII
    a spus,

    „asta este pärerea mea”.

    si pärerea mea este, aceias.

    iar presedintele bäsescu, este un om cu suflet romanesc,
    ofitzer si nu poate sä umble cu ––poate, ……. o fi fost

    caca maca cu criticii,

    nu la fäcut pe el trädätor,

    asta este trädare, si cand se pupä cu ilici e dragoste,
    s-au o dragoste de echipä moguliano-kgb-istä?

    Apreciază

  • 78. theo  |  26 Iunie 2011 la 18:37

    DECE LI SE SPUNEA MÄTUSILOR LUI

    mätusile rosii? NIMIC DELICAT AICI……….

    cu pudrä si ziaristi mincinosi…. se acoperä.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Nora Damian Facebook nora.damian@gmail.com

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 882,911 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.285 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 882,911 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: