Cine salvează generaţia pro-şpagă?

6 Iulie 2011 at 10:46 49 comentarii

Unde sunt ploile călduţe cu fiţuici de altă dată? Vai, ce nenorocire! Un ţipăt se auzi în media şi de la şcoală la universitate, tot un bocet cu sughiţuri. Cati jeleşte, Ponta cere capul killerului de la educaţie. Crin, suspendarea lui Băsescu. Aura Vasile reia blestemele. Adevărat, pentru aproape 60% dintre absolvenţii de liceu picaţi la bac ar trebui să ne pice la toţi câte o lacrimă. Şi nu pentru că au picat ci pentru că-n toate zilele vieţii lor de până la opsprezece ani petrecute pe pământul atât de liber al ţării au fost făcuţi să creadă că un copiat e de aplaudat şi că o scurtătură e o bravură. Că hoţie înseamnă omenie şi, mai nou, că prin chiul se taie drum şi spre preşedinţie. Nu se ştie mare lucru despre evoluţia absolvenţilor, despre competenţele cu care s-au ales din şcoală şi despre modul cum s-au integrat în piaţa muncii şi în societate. Şi rareori se aude câte ceva despre cei puţini, performanţi, în mare parte plecaţi şi pierduţi pentru ţară. Nici n-ar fi posibil, locul lor fiind ocupat de echipele borfaşilor de elită, de troglodiţi, de politicieni găunoşi, vedete nelipsite de pe sticlă şi din tabloide. Adică modelele actuale pentru noile generaţii. Cred că nici părintele omenirii din manualul cu seceră şi ciocan nu bănuia că „învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi” îndemnul adresat revoluţionarilor de peste timp, va deveni „furaţi, furaţi, furaţi„. Prin urmare de ce să ne mirăm că învăţăceii de acum nu-nţeleg de ce e nevoie să-nveţe când văd cum producţia de cumpărători de examene şi diplome creşte cu fiecare nou gaudeamus? …Când află cum barosani şi loaze din liga baronilor şi-au făcut hobby din a-şi achiziţiona înalte titluri ştiinţifice şi licenţe pe alese, oferite ca la bursă, generos şi discret pe puntea de sus a Titanicului nostru stat? Nu-i firesc ca modelaţii fabricii de conştiinţe din ţara corupţiei protejată constituţional să vadă în parvenirea hoţească, drumul ideal? Şi atunci cum să nu se simtă umiliţi, bieţii de ei, supravegheaţi fiind să nu fure, precum looserii în supermarket? Cum să nu se simtă umilit săracu’don Marga, văzând ce se alege din şansele generaţiei pro-şpagă? Cum să nu căpieze de furie cu gândul la tăierile de zero-uri din venitul său modest de rector penelist?Există o dreptate, vinovatul va fi judecat, îl consolează profetul Leca, la bacul din 2050

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , , .

Ouzo-ul raţiunii Confisca-mi-aţi averea ca-licită (4): CCR-Spărgătorul de bulbuci

49 comentarii Add your own

  • 1. skorpion  |  6 Iulie 2011 la 11:24

    buna ziua,

    un portret reusit al starii educatiei din Romania.
    Boala este foarte veche inca de pe vremea comunistilor, cind ceausescu a decis ca profesorii nu au voie sa lase copiii repetenti. Dupa 1989 a inceput declinul total, nora a prezentat foarte bine.

    mai exista profesori exigenti si onesti (vezi blogul doamnei „dictatura justitiei” si nu numai) dar acestia sint ca niste flori de nuferi pe un lac numit hazna umana.

    ciudata, dar si iresponsabila si opozitia din Romania, care – spre deosebire de politicienii din Occident – niciodata nu a fost/ este capabila sa se mobilizeze in cadrul unor proiecte nationale de anvergura, fara sa se gindeasca sa cucereasca voturi…da, funeriu are dreptate, da, elevii sint prost pregatiti, da, si profesorii si parintii au partea lor de vina, chestii din astea nu am auzit din gura nesatula a politrucilor romani, carora numai de soarta acestei tari nu le arde…

    recomand un link, chiar daca nu sint intrutotul de acord cu tot ce este prezentat acolo:

    http://www.riscograma.ro/4636/si-totusi-elevii-de-azi-sunt-mai-buni-nu-mai-prosti-decat-parintii-lor/

    Apreciază

  • 2. luminita  |  6 Iulie 2011 la 11:27

    Ziua buna!
    Excelent scris, Nora.
    Ministrul Funeriu le-a dinamitat tiparnitza de diplome Magna cum Fraudae si nefericitii au picat cu bacul.
    Astept si episodul doi, cu universitarii.

    Apreciază

  • 3. filadel  |  6 Iulie 2011 la 11:49

    Luminiţa

    Marga cum Fraudae!

    Apreciază

  • 4. luminita  |  6 Iulie 2011 la 12:04

    Filadel,
    daaaa, si mai corect politic asa. 😆

    Apreciază

  • 5. ela  |  6 Iulie 2011 la 12:10

    Eu abia astept sa vad cate lucrari de doctorat sun plagiate 😆

    Apreciază

  • 6. luminita  |  6 Iulie 2011 la 14:38

    ela,
    cunosc cazuri concrete, cu nume si prenume, de persoane/personaje caragialesti de-a dreptul, care nefiind capabile sa faca o facultate pe timpul impuscatului, ratand si cinci admiteri succesive, si-au platit cu bani grei in anii de dupa lovilutie intrarea si iesirea din universitati obscure-gen Spiru Haret si asociatii- si-au sustinut licentza de acasa stand in fatza monitorului cu ochii benoclati pe raspunsul corect si asta numai si numai ca sa reziste in sistemul de educatie unde intrasera ca amatori si unde ulterior si-au marit considerabil leafa pentru „merite deosebite”, aducand cate o diploma din 4 in 4 ani.
    In 20 de ani s-a umplut Romania de posesori de diplome universitare obtinute prin cursuri si examene luate de la la distantza .
    Si de la mare distantza de carte si cunostintze, se intelege.
    Astia ne sfideaza astazi sistemul de valori si tot ei si-au batut joc de multe generatii de elevi pe care i-au cbisnuit cu ideea ca ”
    se poate si asa.”.
    Sa le fie rusine, Dinu Patriciu!
    Si sa le fie reconsiderata pozitia obtinuta prin frauda.
    Asta ar trebui sa se intample.
    Dar mai e mult pana departe.
    Si, mai ales, cu cine sa te inhami la o asa treaba sisifica?

    Apreciază

  • 7. Catalin  |  6 Iulie 2011 la 14:47

    Cand ma gandesc cati formatori de opinie, analisti, experti de tot si toate, consultanti, afaceristi, manageri, etc… toti sfertodocti, caci semidocti ar fi prea mult, se implica in destinul bietei tari te apuca disperarea. Speranta in mai bine vine de la curajul lui Funeriu de a ridica valul de pe uriasa minciuna din educatia din Romania. Graficele evaluarii PISA sunt edificatoare. Iata pe ce fond a aparut un mamut Spiru Haret si toate universitatile inrudite cu ea ca filosofie, care au umplut tara cu diplome. I-as pune pe toti absolventii acestor „scoli” sa-si mai dea o data examenul de licenta intr-o maniera asemanatoare BAC-ului 2011. Atunci s-ar vedea dezastrul.

    Apreciază

  • 8. luminita  |  6 Iulie 2011 la 15:03

    Catalin, salut!
    nu-i poate nimeni obliga sa repete licentza, din pacate.
    Insa se pot organiza evaluari anuale si pentru cadrele didactice, examene din materia pe care ei o predau la clasa,
    anumite testari cu privire la psihologia copilului si a adolescentului si, de ce nu, testari privind abilitatile personale in comunicare si in rationamentul privind aprecierea valorii individuale a elevilor din colectivul unei clase/ grupe.
    An de an facandu-se asemenea trieri am scapa de marea parte a incompetentilor nimeriti in invatamant din oportunism si miserupism congenital.

    Apreciază

  • 9. Catalin  |  6 Iulie 2011 la 15:18

    @ luminita
    Am auzit, fapt neprobat, dar perfect posibil, ca aprox.25% din cadrele didactice de acum sunt absolvente de Spiru Haret. Iti dai seama ca acest procentaj creste adunand absolventii suratelor. Ce sa mai asteptam de la elevi cand eu au probele vii ale coruptiei, ale cumparatorilor de diplome? Ce sa creada decat ca se poate si asa, oricat ai fi de bizon.

    Apreciază

  • 10. luminita  |  6 Iulie 2011 la 15:58

    Catalin,
    exact.
    S-a inceput acum cu elevii. Au picat mai mult de jumatate cu bacul.
    Bun asa.
    Dar daca nu se va face ceva si in privinta profesorilor spagari , a celor habarnisti, a celor fara vocatie, a celor care incurajeaza suficientza copiilor notandu-i peste merite …daca, daca,( multi de daca sunt legati de cadrele didactice ),
    ne intoarcem de unde am plecat.
    Adica in loc sa avansam catre normalitate , ne intoarcem in mlastina habarnismului ajuns in faza cronicizarii fatale.

    Apreciază

  • 11. dictaturajustitiei  |  6 Iulie 2011 la 16:47

    Bună să vă fie ziua !

    Nora, ai scris un articol reușit cu care nu am cum să nu fiu de acord.

    @ Scopy, nu am citit încă articolul pe care ni-l propui spre citire dar nu îi înțeleg titlul. Nu cred că este cineva care confundă deșteptăciunea cu învățatul. Poate doar autorul.

    @ Cătălin, este absolut adevărat. Marea majoritate a tinerilor care ajung în prezent în sistemul educativ sunt absolvenți ai ,celebrei deja, universități Spiru Haret. Nu este corect că doar aceasta a fost atacată, de unde deduc că a fost o răzbunare politică. Aproape toate facultățile private din România sunt la fel de ” competitive ” ca și Spiru Haret.

    Apreciază

  • 12. Catalin  |  6 Iulie 2011 la 17:34

    @dictaturajustitiei
    Am pomenit de Spiru Haret, dar daca observi, n-am omis suratele. Nu cred deloc ca ar fi fost vorba de o razbunare politica, dar a fost folosita ca un exemplu tipic de crasa minciuna, ipocrizie si impostura, impresionanta prin grandoarea fraudei. Un fel de FNI al educatiei (vezi cifra de afaceri si profitul rezultat). De la aceste surogate se cumparau diplome de drept, finante, jurnalism etc… Intelegi acum de ce merg atat de prost multime de domenii care ar trebui sa asigure minima morala a societatii?

    Apreciază

  • 13. Creanga  |  6 Iulie 2011 la 18:05

    Salutare!
    Sa nu va faceti griji daca nu apare Nora, cre’ca lupta cu musculitele:

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-9293295-invazie-musculite-sibiu-incalzirea-vremii-lipsa-dezinsectiei-oras-printre-cauzele-aparitiei-insectelor.htm

    Apreciază

  • 14. luminita  |  6 Iulie 2011 la 18:07

    DJ,
    salut!
    citeste articolul propus de scorpion si sigur o sa intelegi ce vrea sa spuna autorul in titlu.
    Cu alte cuvinte e vorba de perpetuum mobile , de lucrurile pe care generatia adulta le poate invata de la cea tanara, despre abilitatile in tehnologie si comunicare pe care tinerii le dobandesc si fara profesor, despre schimbarea de mentalitati care trebuie sa se petreaca in perioada convietuirii firesti a generatiilor in acelasi spatiu de respiratie vitala si cu acordul partilor, ca sa zic asa.
    Nu in ultimul rande vorba despre alungarea fricii cu privire la predarea stafetei de catre generatia adultilor catre cea a tinerilor.
    Sa nu ne fie frica de faptul ca ei vor fi mai putin responsabili decat noi.
    Vor fi doar altfel.
    Ceea ce chiar mi se pare salutar.

    Apreciază

  • 15. ela  |  6 Iulie 2011 la 18:39

    @Luminita: cred ca daca se va dovedi ca aceste lucrari sunt plagiate, ca sunt niste copy-paste ieftine fara valoare, diplomele pot fi anulate.
    Asa m-am saturat cu anunturile de „vand lucrare de licenta…”
    Si stiu si eu vreo doi doctori in stiinta care nici „felceri” nu ar trebui sa fie.

    Apreciază

  • 17. luminita  |  6 Iulie 2011 la 19:24

    Ela,
    din pacate e tara plina de sute de mii de , milioane de hartii cu antetul „facultatea cutare” care sunt considerate ca atare , adica diplome de absolvire „vero” pentru posesorii lor.
    Si cu ale caror copii depuse la dosar posesorii si-au marit lefurile de invatatori / profesori cu cateva meleoane , ca deh, si-au suplimentat studiile din greu si astfel au devenit din profesori profi, bre .
    Pai, te pui cu ei, cu profii ?

    Apreciază

  • 18. theo  |  6 Iulie 2011 la 19:32

    a iesit ministru, a vorbit si explicat la toate televiziunile.

    cristian preda, are cate-o datä, mancärici pe limbä.

    eu locuiesc in germania , de aproape 40 de ani,

    nimeni nu o tzine cu pälävrägeala, asta este boalä comunistä.

    Apreciază

  • 19. Sare'n Ochi  |  6 Iulie 2011 la 20:04

    daca nu-si gasesc singuri valori morale, cu valorile morale ale celor ca Aura Vasile si Victor Ponta, nu au nici o sansa.
    http://sareinochi.wordpress.com/2011/07/06/magna-cum-fraudae-obrazul-gros-cu-declaratii-se-tine/

    Apreciază

  • 20. ela  |  6 Iulie 2011 la 20:19

    @Sare: am citit. Intrebarea e cum ii faci sa gaseasca acele valori morale. Aratandu-le tot timpul tunate si fitosi care au reusit fara scoala,care devin idoli? Negand orice autoritate si competenta?

    Apreciază

  • 21. clemycali  |  6 Iulie 2011 la 20:50

    Buna seara, buna seara.
    La scara umana privind poate ca ptr unii dintre elevii picati la bacalaureat ar trebui sa varsam o lacrima dar la nivel de societate nu trebuie sa manifestam nici un fel de ingaduinta. Ei sunt produsul a 12 ani de sistem scolar cladit pe frauda si incompetenta, pe spagi, pe interventii, etc.

    Apreciază

  • 22. clemycali  |  6 Iulie 2011 la 20:51

    Apreciază

  • 23. clemycali  |  6 Iulie 2011 la 20:54

    Apreciază

  • 24. Sare'n Ochi  |  6 Iulie 2011 la 20:55

    @ela 🙂
    numai daca ne dorim o tara de irinei si monicute.
    uite, aici:
    http://deaduralex.wordpress.com/2011/07/04/cum-se-schimba-mentalitatea/
    amicul @de-a dura lex explica foarte bine ca singurul mod de-a schimba mentalitati este de a lucra cu legi concrete si, as adauga eu, cu oameni care sa supraveghezea aplicarea corecta a acestor legi.
    stiu ca nu de legi ducem lipsa in Romania, ci de oameni care sa le aplice si sa le vegheze – ori ducem lipsa de astfel de oameni ca pana acum nu au existat legi care sa-i responsabilizeze, care sa le ia averea si libertatea celor care aplica abuziv legea (atat ca neglijenta in serviciu, cat si ca abuz).

    Apreciază

  • 25. noradamian  |  6 Iulie 2011 la 22:33

    Seara bună, prieteni 🙂
    Skorpion, multzam, aia nu e opoziţie, e o uniune de sabotori
    Lumi, ai dreptate, după asemenea rezultate, o triere a dăscălimii prin evaluări periodice la nivel regional sau naţional, ar fi o bună măsură reparatorie. Mai ales că şi gradele didactice sunt de regulă, surse tradiţionale de protocoale şi şpăgi.
    Filadel, „Marga cum Laude” s-a descalificat singur, nu ştiu cine ar fiputut s-o facă atât de convingător precum dumnealui. Dacă tăcea filozof rămânea

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  6 Iulie 2011 la 22:36

    Ela, o comisie de depistat lucrările plagiate în acesti 20 de ani, ar avea de lucru mai mult decât CNAS 🙄
    Dj, multzam. 🙂
    Cătălin, Dj, corectă observaţie: pe lângă ilegalităţile petrecute atâţia ani cu îngăduinţa ministerului la Spiru Haret, mai grav e „modelul” de dascăl care ocupă a pondere tot mai mare în învăţământ.
    Theo, vorbit mult, făcut puţin, aşa-i!

    Apreciază

  • 27. noradamian  |  6 Iulie 2011 la 22:38

    Creangă, ai ghicit 🙂 Stranie de tot invazia asta, în tot oraşul. Sper să i se găsească leac, e foarte neplăcut să stai la o terasă, ori doar să circuli, să te plimbi şi să te asalteze musculiţe de alea, cum am păţit şi eu azi 🙂
    Clemy, nici o îngăduinţă, sigur, asta e leacul! Faine clipuri, multzam 🙂
    Sare-n ochi, exact: fără legi dure aplicate fără echivoc, cum zice de-a dura, nu scăpăm de boala asta

    Apreciază

  • 28. Un tanar de stanga  |  6 Iulie 2011 la 22:40

    Salut
    Bebel Gilberto fiica lui Joao Gilberto

    Apreciază

  • 29. luminita  |  6 Iulie 2011 la 22:43

    ela,
    negand nu o anumita autoritate, ca autoritatea nu poate fi negata, doar eludata ,sfidata, nerespectata, respinsa poate fi.
    Ce punem in locul acestor valori rasturnate de la sensul lor , aceasta-i intrebarea.
    Ce le putem oferi propriilor nostri copii
    (de unii radem azi vazandu-i cazuti cu bacul dar sa nu uitam ca bacul acesta trebuia sa acosteze intr-un port construit de noi)
    in locul promiscuitatii cotidiene de care ferindu-i cu bune intentii parintesti, nu am facut decat sa le oferim gratis prilejul de a-si crea singuri iluzii virtuale?
    Daca ar fi sa pun la zid pe vinovatii deraierii morale de astazi as incepe cu jurnalistii fara vana dar cu vina exhibarii modelului lor in viatza terestra – pitipoanca si pitiponcul de Dorobanti, daca se poate, daca nu, macar de Ferentari-
    As continua cu mogulii televiziunilor si ziarelor , cei care au rasturnat sistemul de valori in favoarea modelelor modificate genetic, estetic si cultural,
    si daca nu i-am pus in prima linie, nici la urma nu i-as lasa pe politicienii fara scrupule care s-au perindat cateva legislaturi prin institutia fraudala numita Parlament, doar pentru a-si spori averile si a-si exhiba complexele camuflate discret sub masca furiei creatoare bine intentionate..
    Pe profesorii miserupisti nu i-am mai incadrat undeva anume, ei se strecoara cameleonic de colo-colo in fauna futilista.
    Daca mi s-ar oferi ocazia i-as ….arunca in aer pe toti acestia.

    Apreciază

  • 30. Un tanar de stanga  |  6 Iulie 2011 la 22:47

    Apreciază

  • 31. luminita  |  6 Iulie 2011 la 22:50

    Daca tot sunt in gradina la aceasta ora tarzie,
    va aduc si o voce proaspata

    Apreciază

  • 32. noradamian  |  6 Iulie 2011 la 22:51

    Tds, nice 🙂 Plăcut şi fiică si tată

    Apreciază

  • 33. Un tanar de stanga  |  6 Iulie 2011 la 22:51

    Astrud Gilberto prima sotie a lui Joao Gilberto
    (Bebel provine din a doua casatorie a lui Joao )

    Apreciază

  • 34. luminita  |  6 Iulie 2011 la 22:52

    ohoho,
    v-ati apucat de scris in timp ce eu abia slobozeam raspunsul catre @ela, 20 !!!!!

    Apreciază

  • 35. Un tanar de stanga  |  6 Iulie 2011 la 22:55

    Apreciază

  • 36. noradamian  |  6 Iulie 2011 la 22:56

    Lumi, bine zis „institutia fraudala numita Parlament” 😉

    Multzam, ceva nou, chiar proaspăt si plăcut 🙂

    Apreciază

  • 37. noradamian  |  6 Iulie 2011 la 23:01

    Tds, să le tot asculţi 🙂

    Apreciază

  • 38. luminita  |  6 Iulie 2011 la 23:08

    Nora,
    daca ti-a placut mai am:

    Apreciază

  • 39. noradamian  |  7 Iulie 2011 la 00:01

    Lumi, danke! 🙂

    Apreciază

  • 40. noradamian  |  7 Iulie 2011 la 00:02

    Noapte bună tuturor 🙂

    Apreciază

  • 41. TANO  |  7 Iulie 2011 la 01:27

    am ajuns la concluzia ca romania este tara unde anormalul devine normal si invers

    Apreciază

  • 43. Sare'n Ochi  |  7 Iulie 2011 la 12:12

    si cand aveti timp, va rog sa urmariti acest film documentar:
    http://sareinochi.wordpress.com/comunismul-si-nazismul-sunt-ideologii-prietene/

    Apreciază

  • 44. theo  |  7 Iulie 2011 la 12:29

    multzumesc, mi-a fäcut pläcere ,sä aud, o frumoasä

    bosanova de antonio carlos, erau f. moderne acum 45 de ani.

    Apreciază

  • 45. theo  |  7 Iulie 2011 la 12:35

    sunt multe lucruri anormale, care nu stii , cum sä tzi le

    explici. cand totul este läsat la voia intampläri, asa cum pot fii mai bine manipulatzi, de anumite grupäri politice.

    D DIACONESCU, incerca sä-l dezvinovätzeascä pe iuga,

    angajatul lui, a spus.

    PONTA A AVUT RELATZII CU O MINORÄ; SI NU ESTE PEDEPSIT.

    dacä este asa, ; UNDE SUNT PROCURORII;? UNDE SUNT JURNALISTII, CU GURA M;ARE?

    dece il menajazä pe ponta?

    Apreciază

  • 46. Daniel Francesco  |  7 Iulie 2011 la 12:44

    Sa-i dam cuvantul lui Andrei Marga, liberal si rector al Universitatii Babes-Bolyai:

    „cei sase ani in invatamantul regimului Basescu care a numit ministri diletanti, unii plagiatori sau persoane cu probleme psihice, care au introdus masuri necugetate in sistem, ce-si vadesc acum efectele”;

    In primul rand sa remarcam curtoazia lui Marga, care scoate in evidenta sase din cei sapte ani ai regimului Basescu, o clara disjungere a eventualei responsabilizari a PSD-istei Ecaterinei Andronescu. In al doilea rand rectorului penelist ii joaca feste furia oarba anti-Basescu – o Basescu Derangement Syndrom, raspandita in anumite redactii media. Din ceilalti sase ani, aproape doi ani au fost cu ministri PNL la Educatie, Cristian Adomnitei si Anton Anton. Oare care dintre epitetele enumerate se aplica acestora?

    Apreciază

  • 47. theo  |  7 Iulie 2011 la 14:43

    MARGA; ESTE URAT SI LA PROPIU SI LA FIGURAT

    UN DINO VENINOS; RÄMAS IN URMÄ:

    Apreciază

  • 48. noradamian  |  7 Iulie 2011 la 17:00

    Ziua bună, tuturor 🙂

    Tano, 41, asa este, de aceea ea atât de greu de construit un viitor viabil 🙄
    Sare-n ochi, multzam
    Theo, ăstia au iesit de mult dintr- un minim de cerinţe morale
    Francesco, lăcomia şi furtul nu rezistă fără minciuni. Marga a devenit un prototip de lipsă de etică şi educaţie.

    Apreciază

  • 49. noradamian  |  7 Iulie 2011 la 17:00

    postare nouă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 879,276 hits

Grădina de hârtie

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.249 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 879,276 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: