De veghe-n pădurea cu poveşti politiceşti

10 Septembrie 2011 at 15:08 78 comentarii

De la politică la politicianism, alunecarea-n urâciunea cotidiană a confruntărilor sterile şi păguboase a devenit ceva caracteristic societăţii noastre. Delimitarea politicii de politicianism fiind în mare măsură insesizabilă, se circulă-n voie, în sens unic, în general, şi fără scrupule ori limite de ruşine, în special. Rara avis, politica ca slujire a societăţii e pe cale de dispariţie. Politicianismul, în schimb, trădarea intereselor sociale pentru cele personale, cu tot mai frecventele interferenţe interlope care-l garnisesc, nu mai miră pe nimeni. Nimic nou, s-ar părea, decât accelerarea la vedere şi amploarea pe care o cunoaşte fenomenul în condiţiile-n care pegra politizării ajunge să contamineze masiv societatea civilă parazitând instituţii, presă; de fapt nici un cotlon al ei nu rămâne neatins. Nereuşind, în cei peste douăzeci de ani parcurşi pe acest drum, să-şi impună un nucleu politic de elită, un leadership care să-i ghideze, benefic şi etic, energia, societatea noastră continuă să rătăcească, ca hipnotizată, pe nisipurile mişcătoare ale politizării, urmând modelele groteşti ale grupărilor de putere, hrănindu-se din acelaşi substrat nociv. Mai mult, adoptă, inconştient şi caricatural, stilul politicianist isterizant de comunicare produs de tiparele de manipulare, atitudinile, gesturile şi năravurile, adică tot ce e-n măsură s-o malformeze îndepărtând-o de civism şi de adevăratele ei interese. Ne prăbuşim în starea naturală hobbesiană în care toată lumea e în război cu toată lumea şi suntem guvernaţi de dreptul celui mai tare. „Cel mai tare” este liber să fure sau să ucidă cu impunitate, este liber să conducă reţele mafiote transfrontaliere, să facă trafic cu tot ce se poate trafica la negru, este liber chiar să spolieze avuţia statului, totul sub umbrela protectoare a aceluiaşi stat ( Cristian Câmpeanu, RL, 23 aprilie). Prinşi între cele două limite mentale ale neputinţei, toţi sunt la fel, la un capăt şi, mai mult nu se poate, la celălalt, cei care refuză să intre-n mlaştina politicianismului nu mai găsesc ieşire decât în automarginalizare. A accepta ca pe o fatalitate însă, politizarea vieţii publice, echivalează cu autodesfiinţarea ca societate. Prin urmare rămâne doar să căutăm acei câţiva copaci rămaşi în picioare ca şi puţinii lăstari sănătoşi din pădurea autohtonă de uscături- atenţi, însă, la orice deviere spre politicianism înainte ca libertatea, această unică valoare regeneratoare a politicii, să devină fără obiect.

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: , , .

Cianură+politicianism= LOVE Reflecţii la-nceput de toamnă

78 comentarii Add your own

  • 1. lastnightmusic  |  10 Septembrie 2011 la 15:31

    Cred ca e vorba de acelasi lucru, depinde de ce parte te afli 🙂 Un om politic vorbind despre altul daca ii e adversar si vrea sa il ridiculizeze spune ca e politicianist. Fara exceptie 🙂 Boc spune despre Crin ca e politicianist, iar Chucky spune la fel despre Emil

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  10 Septembrie 2011 la 15:41

    Ziua bună 🙂 Da, Lnm, exact asta-nseamnă comportament politicianist. Chiar dacă există diferenţe între unii si alţii, modul identic (la fel de prostesc) de a reacţiona le anulează, ducând în derizoriu chiar şi argumentele faptice, utile. 😉

    Apreciază

  • 3. lastnightmusic  |  10 Septembrie 2011 la 15:59

    scuze 🙂 BUNA !

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  10 Septembrie 2011 la 16:00

    Bună, prietene 🙂

    Apreciază

  • 5. clemycali  |  10 Septembrie 2011 la 18:36

    Buna seara, buna seara.
    Politicianismul este ca matreta. Nu poti scapa niciodata definitiv de el. Cel mult poti sa il limitezi. Dar ptr asta iti trebuie o societate civila reala si puternica.

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  10 Septembrie 2011 la 19:59

    clemy, servus, asa e! Problema e că si asazisa societate civilă e plină de mătreaţă si nu prea face nimic, sau nimic eficient, s-o reducă 😉

    Apreciază

  • 7. Fini  |  10 Septembrie 2011 la 20:55

    La fel ca multe „-isme”, politicianismul din România nu este o aparitie a epocii postcomuniste. Se poate chiar spune ca avem o lunga si bogata traditie în ceea ce priveste aceasta forma devianta de manifestare a actului politic

    „Reformele savîrsite în România de catre politicieni sunt, unele, spre folosul aparent al generatiunilor de astazi, si toate spre paguba reala a generatiunilor de mîine.”

    Cu aceste cuvinte îsi începea Constantin Radulescu-Motru lucrarea „Cultura româna si politicianismul”, publicata pentru prima oara acum o suta de ani, în 1904.
    „Prin ce mijloace au izbutit politicienii nostri sa robeasca într-un timp atît de scurt sufletului poporului român? Prin ce farmec au stiut ei sa momeasca atîtea capete, care s-au alipit lor si ne-au adus astfel în starea de pseudo-cultura în care ne gasim astazi?”, se întreaba Radulescu-Motru. Si tot el ne răspunde: ca orice popor (…) se robeste cu usurinta unui gen nou de viata, de cîte ori în acest gen nou de viata se exalta viciile sau relele sale deprinderi din trecut. Virtutile sau deprinderile bune sunt ca zidurile de aparare ale individualitatii unui popor; ele sunt greu de darîmat si în toate cazurile greu de reconstruit; viciile sau deprinderile rele însa sunt totdeauna ca niste porti, deschise oricarei inovatiuni venite din afara. (…) Noul mod de viata pe care tu-l aduci este un simplu decor, care vine sa poleiasca sau sa rafineze o veche slabiciune. Asa se explica si izbînda politicianismului nostru. Rădulescu-Motru numeşte politicianismul o boală a societăţii.
    El îsi încheie discursul din Cultura româna si politicianismul pe un ton optimist, dupa ce pe sute de pagini a însirat sute de motive ce îndeamna la pesimism, dînd prin aceasta un sfat care trece de barierele timpului: „Sa avem încredere.”

    Apreciază

  • 8. Fini  |  10 Septembrie 2011 la 20:56

    Bună seara, tuturor! 🙂

    Apreciază

  • 9. clemycali  |  10 Septembrie 2011 la 20:59

    Buna sa-ti fie inima fini! 🙂

    Apreciază

  • 10. skorpion  |  10 Septembrie 2011 la 21:01

    salve,

    cred ca adevarata societtate civila ia nastere acum pe bloguri..
    incet, timid timid..

    m-a intristat ca d.p.aligica a dat bir cu fugitii,
    cititi pe contributors

    Apreciază

  • 11. Fini  |  10 Septembrie 2011 la 21:04

    AMURG DE TOAMNĂ
    Lucian Blaga

    Din virf de munti amurgul suflă
    cu buze rosii
    în spuza unor nori
    si-aţîţă
    jaraticul ascuns
    sub valul lor subtire de cenusă.

    O rază
    ce vine goana din apus
    si-adună aripile si se lasă tremurind
    pe-o frunză:
    dar prea e grea povara –
    si frunza cade.

    O, sufletul!
    Să mi-l ascund mai bine-n piept
    si mai adânc,
    să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
    s-ar prabuşi.

    E toamnă.

    Apreciază

  • 12. Fini  |  10 Septembrie 2011 la 21:05

    Apreciază

  • 13. Fini  |  10 Septembrie 2011 la 21:08

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  10 Septembrie 2011 la 21:09

    Salut Fini, Skorpion 🙂
    Fini, intr-adevăr, politicianismul are rădăcini adânci prin părţile astea, favorizat mereu de-alungul vremii de condiţii prielnice

    Skorpion, am citit. Pare alt Aligică decât acum două săptămâni. Ceva l-a dezamăgit tare, probabil, nu vreau să fac presupuneri 🙄

    Apreciază

  • 15. skorpion  |  10 Septembrie 2011 la 21:11

    nora,

    dezamagit sau pur si simplu (uman) speriat?!

    Apreciază

  • 16. Fini  |  10 Septembrie 2011 la 21:11

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  10 Septembrie 2011 la 21:11

    Fini, toamna în asemenea versuri si piese muzicale, e tulburător de frumoasă şi diversă 🙂

    Apreciază

  • 18. noradamian  |  10 Septembrie 2011 la 21:14

    skorpion, poate că se simte mai mult analist, teoretician, decât activist cu stofă de om politic. Dar si asa, îmi pare dezamăgit. Poate mă-nsel.

    Apreciază

  • 19. skorpion  |  10 Septembrie 2011 la 21:16

    nora,

    in prezent Romania are nevoie de oameni ca Funeriu, Macovei, Andreea Paul Vass etc etc si de ce nu D.P. Aligica?

    de aceea imi pare rau ca s-a retras.
    poate temporar..

    Apreciază

  • 20. lastnightmusic  |  10 Septembrie 2011 la 21:18

    Buna prieteni
    Nora am raspuns la comentariul tau punind pe Sacha Waltz si trupa ei de coregrafie din Berlin in Korper si inca doua piese celebre

    Aici Antonio Gades si Cristina Hoyos

    Apreciază

  • 21. Fini  |  10 Septembrie 2011 la 21:19

    Apreciază

  • 22. lastnightmusic  |  10 Septembrie 2011 la 21:20

    🙂

    Apreciază

  • 23. Fini  |  10 Septembrie 2011 la 21:20

    Clemy,
    @ 9

    🙂 🙂

    Apreciază

  • 24. lastnightmusic  |  10 Septembrie 2011 la 21:25

    Si pun si aici un Sacha Waltz -tot un trailer. (Sacha Waltzer -pentru categoria dezbracati-vorba Norei 🙂 la mine pe blog )

    Apreciază

  • 25. noradamian  |  10 Septembrie 2011 la 21:47

    Lnm, am vizionat şi comentat , TKS 🙂

    Antonio Gades, 20, 22, admirabil 🙂

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  10 Septembrie 2011 la 21:49

    skorpion, 19, da aceia sunt „copacii sănătoşi” neatinsi încă de politicianism- de ei avem nevoie 🙂

    Apreciază

  • 27. noradamian  |  10 Septembrie 2011 la 21:50

    Fini, „septembrie” a lui Django, e superb 🙂

    Apreciază

  • 28. skorpion  |  10 Septembrie 2011 la 21:54

    lnm
    f.frumos #22

    sper sa apuc sa le vad si pe celelalte
    🙂

    Apreciază

  • 29. lastnightmusic  |  10 Septembrie 2011 la 22:01

    28 Skorpi
    Ma bucur ca iti plac cei doi . 🙂
    Se bazeaza pe poemele lui Garcia Lorca si pe trilogia Flamenco a lui Saura

    Apreciază

  • 30. skorpion  |  10 Septembrie 2011 la 22:02

    lnm,
    da, mi-au placut
    🙂

    Apreciază

  • 31. lastnightmusic  |  10 Septembrie 2011 la 22:03

    Fini – buna 🙂 am ce asculta in seara asta de la tine 🙂

    Apreciază

  • 32. noradamian  |  10 Septembrie 2011 la 22:16

    Fini, septembrie al lui Sarah Vaughan e chiar înviorător 🙂

    Apreciază

  • 33. Fini  |  11 Septembrie 2011 la 08:26

    UTS , neaţa! 🙂
    @ 31

    cred că şi eu am ce asculta de la tine.

    Apreciază

  • 34. Fini  |  11 Septembrie 2011 la 08:44

    NEAŢA, tuturor! 🙂

    Apreciază

  • 35. noradamian  |  11 Septembrie 2011 la 10:42

    Ziua bună, prieteni 🙂
    Fini, încă mai e summertime- TKS! Să ne bucurăm… 🙂

    Si un articol remarcabil:

    http://sareinochi.wordpress.com/2011/09/10/s-a-intins-ftizia-n-toata-romania/#comment-4594

    Duminică frumoasă!

    🙂

    Apreciază

  • 36. allblogs  |  11 Septembrie 2011 la 15:27

    Salut,

    Ne face placere sa te invitam sa te inscrii in revista blogurilor pe http://www.allblogs.ro .

    Beneficiezi de promovare gratuita a blogului prin inscrierea in http://www.allblogs.ro, care are un numar mare de indexari, impartite pe categorii, ajuta la cresterea popularitatii web a blogului in algoritmii de calcul al motoarelor de cautare. Blogul devine mai popular prin afisarea de linkuri catre acesta, afisarile atragand vizitatori targhetati.
    Cu cat exista mai multe linkuri catre un web site, cu atat importanta web siteului este mai mare in „opinia” motoarelor de cautare.

    Numai bine,
    echipa allblogs.ro

    Apreciază

  • 37. Fini  |  11 Septembrie 2011 la 16:46

    Nora servus!
    @ 35

    Referitor la link-ul pe care ni l-ai transmis, de ani buni asta intră în normalitate. Trist. Nu este o noutate nici faptul că, de ani buni, în şcoli apar copii cu scabie.
    Să ne mai mirăm că francezii vorbesc despre păduchii noştri?

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/fracezii-jignesc-din-nou-sportul-national-in-romania-nu-e-fotbalul-e-cersitul-945133.html

    Apreciază

  • 38. clemycali  |  11 Septembrie 2011 la 19:01

    Buna seara, buna seara.
    @fini, nu ma mir desi este trist. Igiena este pana la urma o chestiune de educatie.

    Apreciază

  • 39. Fini  |  11 Septembrie 2011 la 19:03

    Revin la tema „politicianism”, amintindu-mi că acum doi ani domna Monica Macovei a vorbit despre necesitatea înfiinţării unui partid cu un comitet de iniţiativă alcătuit din personalităţi independente şi a cărui ofertă politică să fie lupta împotriva corupţiei şi transparenţa în relaţia cu alegătorii. Prin activitatea sa este omul politic care îşi îndeplineşte neclintit toate obiectivele, îşi alege foarte atent colaboratorii şi sfătuitorii, este incoruptibilă. O posibilă „Albă ca Zăpada”.
    Unii spun că nu are charismă, dar cred că românii s-au fript destul cu inşi charismatici de stânga şi de dreapta care au patronat politic abuzul şi corupţia.

    Apreciază

  • 40. Fini  |  11 Septembrie 2011 la 19:12

    Clemy,

    salut voios de grădinar! 🙂

    Iar revenim la cuvântul-cheie: educaţie cu metehnele ei.

    Apreciază

  • 41. noradamian  |  11 Septembrie 2011 la 19:51

    Seara bună, Clemy, Fini, prieteni 🙂 asa e: igiena ( atât fizică ct şi mentală) e o chestiune de educaţie care în suferinţă fiind pe la noi, produce tot soiul de boli, atât fizice cât si psihice 🙄
    Într-adevăr, în miezul problemelor e tot educaţia.

    Apreciază

  • 42. noradamian  |  11 Septembrie 2011 la 19:58

    Fini, mă bucur că ai adus-o în discuţie pe MM. Exact la Macovei mă gândisem scriind postarea, ca om politic, cetăţean, demnitar ea deosebindu-se de ceea ce numim „politician”.Total străină fiind de comportamentul politicianist atât de obisnuit, e normal să nu se bucure de solidaritatea „băieţilor destepţi”. Si din păcate, încă prea puţini îi urmează modelul de excepţie de care am avea atâta nevoie.

    Apreciază

  • 43. skorpion  |  11 Septembrie 2011 la 20:06

    good evening,
    dupa 80 km cu biclele prin zona,
    🙂

    unul din tradatorii MMacovei = cristi danilet, care a preferat din comoditate si rapacitate sa treaca de partea retrograda a justitiei..

    un politician care promite, chiar mai mult ca sever voinescu sau cristian preda consider ca este Daniel Funeriu, om de actiune, in primul rind, si cu mai multa charisma ca cristian preda…

    Apreciază

  • 44. skorpion  |  11 Septembrie 2011 la 20:12

    America Remembers

    http://www.msnbc.msn.com/id/44469568/GT1/43001/

    Apreciază

  • 45. noradamian  |  11 Septembrie 2011 la 20:16

    skorpion, salve si felicitări pentru performanţă 🙂

    Da, Funeriu e încă un om politic autentic care iese din obisnuit, înhămându-se la o treabă grea si de maximă importanţă în slujba societăţii. Danileţ, bleah! Iar de Cristian Preda mă lipsesc 😦

    Apreciază

  • 46. noradamian  |  11 Septembrie 2011 la 20:31

    ‎…”singurul demnitar roman (nu politician), care, pastrand desigur proportiile, s-a apropiat oarecum ca profil de d-na Thatcher este personajul cel mai detestat in toate partidele politice din Romania si la vremea cand a ocupat o demnitate publica importanta a fost evacuat inclusiv prin vointa partidului care, teoretic, o sustinea. Ma refer la Monica Macovei”…
    http://www.ziare.com/basescu/elena-udrea/o-margaret-thatcher-pentru-romania-1119842

    Apreciază

  • 47. Fini  |  11 Septembrie 2011 la 20:33

    Vorbe grele. Greu admitem şi suportăm dezamăgirile.

    Apreciază

  • 48. clemycali  |  11 Septembrie 2011 la 20:33

    @fini, nora salut. Educatia este piatra de hotar. Fara educatie nu se poate face nimic. De aceea salut initiativele lui Funeriu despre care, cu putin noroc, vom vorbi peste 20 de ani ca despre un al doilea Spiru Haret.

    Apreciază

  • 49. noradamian  |  11 Septembrie 2011 la 20:48

    clemy, da, orice om responsabil din ţara asta ar trebui să-l considere astfel.

    Apreciază

  • 50. dictaturajustitiei  |  11 Septembrie 2011 la 20:53

    Bună !

    Nora te citesc cu plăcere minunându-mă de fiecare dată cât de măiestru folosești cuvintele.

    Sunt de acord cu ceea ce afirmi în articol, cu părerea bună despre doamna Monica Macovei dar, dă-mi voie , să nu îți împărtășesc părerea în legătură cu ministrul Funeriu..

    Apreciază

  • 51. Fini  |  11 Septembrie 2011 la 21:01

    „Mai sunt încă roze,- mai sunt”………………….

    Apreciază

  • 52. Fini  |  11 Septembrie 2011 la 21:03

    Dire que cet air
    Nous semblait vieillot
    Aujourd’hui
    Il me semble nouveau
    Et puis surtout
    C’était toi et moi
    Ces deux mots
    Ne vieillissent pas
    … Souviens-toi
    ça parlait
    De la Picardie
    Et des roses
    Qu’on trouve là -bas
    Tous les deux
    Amoureux
    Nous avons dansé
    Sur les roses
    De ce temps-là .

    Apreciază

  • 53. Fini  |  11 Septembrie 2011 la 21:04

    Apreciază

  • 54. Fini  |  11 Septembrie 2011 la 21:06

    Apreciază

  • 55. Fini  |  11 Septembrie 2011 la 21:07

    Apreciază

  • 56. Fini  |  11 Septembrie 2011 la 21:09

    Apreciază

  • 57. noradamian  |  11 Septembrie 2011 la 21:10

    Carmen, salut, multzam 🙂 Am mai scris despre Funeriu ca despre o excepţie, ceva de care e nevoie în politica autohtonă; dincolo de opiniile subiective, apelând la argumente, însă, atâtea câte am găsit în materialele din presă si pe edu.ro. dar şi ca persoană care cunosc bine problemele sistemului. Nu contest că ar putea să existe si aspecte care-mi scapă. Oricum, reformarea, vindecarea unui sistem începe totdeauna cu evaluarea. Precum analizele medicale indispensabile unui medic pentru trata pacientul.

    Apreciază

  • 58. Fini  |  11 Septembrie 2011 la 21:11

    Apreciază

  • 59. noradamian  |  11 Septembrie 2011 la 21:12

    Fini, da, mai sunt roze, mai sunt si piese muzicale minunate! Îmi place Sidney Bechet. Ca să nu mai vorbesc de inegalabilul Yves Montand… 🙂

    Apreciază

  • 60. skorpion  |  11 Septembrie 2011 la 21:15

    @lnm,

    impresionant videoclipul Sasha Waltz de la #24.

    dar, @lnm, ai observat ca linga tipa aia ingropata in pietris si careia i se vede doar chipul frumos alerga un gindacel voios chiar in dreptul capsorului femeii?

    secunda 36!!
    🙂

    Apreciază

  • 61. skorpion  |  11 Septembrie 2011 la 21:18

    @fini,

    I like Yves Montand si rozele
    🙂

    Apreciază

  • 62. Fini  |  11 Septembrie 2011 la 21:34

    Skorpi,
    @ 60

    mă bucur! 🙂 🙂

    Apreciază

  • 63. skorpion  |  11 Septembrie 2011 la 21:42

    in topul transparentei

    http://www.monica-macovei.ro/blog/?p=659

    Apreciază

  • 64. noradamian  |  11 Septembrie 2011 la 21:53

    skorpion, danke! Asta e atitudinea normală pe care ar trebui s-o aibe orice om politic. Ai văzut cine era în josul listelor ? 🙂

    Apreciază

  • 65. skorpion  |  11 Septembrie 2011 la 21:56

    da, am vazut
    scursurile politice, infractori, oameni cu dosare penale
    jijiiiiiii & vadim,
    trist, dar poporul, boborul i-a votat, nu altcineva
    cu concursul nepretuit al mass media, in special iR si latrine..

    Apreciază

  • 66. noradamian  |  11 Septembrie 2011 la 21:58

    daaaa! :mrgreen:

    Apreciază

  • 67. Fini  |  11 Septembrie 2011 la 22:02

    Skorpi, mulţumesc pentru link-ul cu doamna Monica Macovei.

    Apreciază

  • 68. Fini  |  11 Septembrie 2011 la 22:11

    Atenţie bucureşteni !

    http://zaffcat.blogspot.com/2011/09/12-din-cele-24-de-capricii.html

    Apreciază

  • 69. skorpion  |  11 Septembrie 2011 la 22:14

    cu placere, fini,

    2.) multumesc de atentionare, poate miine voi fi acolo
    🙂

    noapte buna, all

    Apreciază

  • 70. noradamian  |  11 Septembrie 2011 la 22:16

    🙂 Ceva care ilustrează perfect duelurile politicianiste:

    Apreciază

  • 71. noradamian  |  11 Septembrie 2011 la 22:17

    Noapte bună vă spun si eu 🙂

    Apreciază

  • 72. skorpion  |  12 Septembrie 2011 la 01:29

    e luni, e Tom Gallagher

    articol foarte interesant & excelent

    http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/goana-dupa-aur-237238.html

    Apreciază

  • 74. Admin DeseneCopii.net  |  12 Septembrie 2011 la 02:16

    Felicitari pentru site. Ati castigat un cititor.

    Apreciază

  • 76. noradamian  |  12 Septembrie 2011 la 11:49

    Ziua bună, lume! Salut skorpion 🙂 Interesante linkuri, bine venite, mai ales pentru cineva în criză de timp ca mine, multzam 🙂

    Revin mai târziu

    Apreciază

  • 77. skorpion  |  13 Septembrie 2011 la 10:15

    chiar daca va este cunoscut, imi face placere sa le postez din nou:

    IF……

    de Rudyard Kipling ( poet englez, laureat al premiului Nobel pt literatura )

    De poti sa nu-ti pierzi capul, cand toti in jurul tau
    Si l-au pierdut pe-al lor, gasindu-ti tie vina;
    De poti, atunci cand toti te cred nedemn si rau
    Sa nu-ti pierzi nici o clipa increderea in tine;
    De poti s-astepti oricat, fara sa-ti pierzi rabdarea,
    De rabzi sa fii mintit, fara ca tu sa minti,
    Sau cand, hulit de oameni, tu nu cu razbunarea
    Sa vrei a le raspunde, dar nici cu rugaminti

    De poti visa, dar fara sa te robesti visarii;
    De poti gandi, dar fara sa-ti faci din asta tel;
    De poti sa nu cazi prada nicand disperarii,
    Succesul si dezastrul primindu-le la fel;
    De rabzi s-auzi cuvantul rostit candva de tine
    Rastalmacit de oameni, ciuntit si prefacut;
    De poti sa-ti vezi idealul distrus si din ruine
    Sa-l recladesti cu-ardoarea fierbinte din trecut;

    De poti risca pe-o carte intreaga ta avere
    Si tot ce-ai strans o viata sa pierzi intr-un minut
    Si-atunci fara a scoate o vorba de durere,
    Sa-ncepi agoniseala cu calm de la-nceput,
    Si daca corpul tau, uzat si obosit
    Il vei putea forta sa-ti mai slujeasca inca,
    Numai cu strasnicia vointei tale, si-astfel
    Sa steie peste vreme asa cum sta o stanca

    De poti vorbi multimii fara sa minti, si daca
    Te poti plimba cu regii, fara a te-ngamfa;
    De nici amicii, nici dusmanii, nu pot vreun rau sa-ti faca
    Pentru ca doar dreptatea e calauza ta;
    Si daca poti sa umpli minuta trecatoare
    Sa nu pierzi nici o clipa din al vietii tom,
    Al tau va fi pamantul si bunurile-i toate
    Si ceea ce-i mai mult chiar, sa stii, vei fi un OM !

    Apreciază

  • 78. noradamian  |  13 Septembrie 2011 la 11:28

    Salut 🙂 skorpion, e mereu actual poemul lui R K !

    Multzam
    🙂

    postare nouă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 892,059 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.353 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 892,059 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: