Verigi de aur din lanţul pro-criză

Noiembrie 18, 2011 at 10:17 42 comentarii

Una din regulile respectate în scenariul unui policier de succes este pista ocolitoare.  Spectatorul, căruia i se livrează date, informaţii, probe, devine avant la lettre cel care dezleagă iţele intrigii. Mai precis, îşi imaginează lucrul ăsta. Nu pentru mult timp însă, pentru că, după timpul cuvenit, raportul între percepţia consumatorului şi povestea livrată se schimbă şi, la momentul adevărului, criminalul este dezvăluit împreună cu lucrătura sa, cu pistele false sau colaterale pe care s-a desfăşurat, până aici,  intriga. …Mondializarea crizei cu acutizările ei în zonele vulnerabile are rădăcini adânci în corupţia la nivelele cele mai înalte, aparent intangibile, ale planetei. Ţările sărace cu deosebire cele conduse de structuri lipsite de scrupule, avide de bani şi putere sunt, nu de acuma, ţinte ideale pentru rechinii planetei. “…SEC, comisia de valori mobiliare a bursei de la New York, a acuzat Goldman Sachs de fraudă pentru că nu a anunţat clienţii care au investit într-un pachet sintetic de titluri garantate cu derivate pe credite ipotecare subprime (synthetic collateralized debt obligation – CDO) că derivatele ipotecare erau alese de fondul Paulson & Co. al emblematicului hedge fund manager John Paulson, care în acelaşi timp paria pe deprecierea instrumentelor” (Valentin Vioreanu,19 aprilie, 2010, Capital.ro) “Un program  Goldman Sachs care a permis guvernului elen, în 2001, chiar după intrarea Greciei în zona euro, să se împrumute de ordinul miliardelor, fără ca aceste sume să fie declarate în deficitul bugetar”. (https://noradamian.wordpress.com/2010/04/26/lantul-pro-criza-2/)
*****

Goldman Sachs, un soi de Vântu de peste ocean care recruta pentru slujbe-n templul său bancherii centrali şi foştii comisari europeni, deşi pare mai abil decât alte celebrităţi de acest soi în păcălirea statelor suverane, banca sa de investiţii  GS Internaţional trimite automat la termenul fraudă. Jurnalistul de investigaţie Matt Taibibi declarase public că “banca Goldman Sachs este o adevărată maşinărie de creat crize financiare “(Agenţia Reuters). Nu ştiu cum s-o fi-încheiat ancheta SUA pentru prejudiciul de un miliard de dolari produs de Goldman Sachs Internaţional băncii germane IKB şi fostei bănci olandeze ABN Amro, într-o schemă numită Abacus. Ca şi în cazul fraudei realizate de Bernard Madoff, unde s-a constatat cu uimire că-n relaţionările financiare oculte  erau implicate mari instituţii financiare, primele rapoarte preliminare indică faptul că principalii investitori în aceste produse ar fi Merrill Lynch, Deutsche Bank, Citigroup sau JPMorgan, care ar putea astfel să fie nevoite să se apere la rândul lor de acuzaţii similare. Asta se ştie public, încă din primăvară. Mai nou, Goldman Sachs Internaţional ar fi ameninţată de faliment, se spune.  Până una alta, premierii desemnaţi, tehnodemocratic, să scoată Italia şi Grecia la liman, sunt nimeni alţii decât slujitorii templului GS pentru Europa! Mario Draghi, fost vice-preşedinte al băncii americane  pentru Europa în perioada 2002-2005,  Mario Monti consilier internaţional GS  din 2005 până la numirea lui ca şef al guvernului italian, pentru afacerile europene şi problemele majore ale politicii publice mondiale”, Lucas Papademos, guvernator al Băncii Centrale Elene între 1994 şi 2002, exact perioada în care acolo au fost măsluite conturile publice prin maleficul mecanism „swap” made  Goldman Sachs. Gestionarul datoriei greceşti, Petros Christodulos, fiind chiar fostul trader al aceleiaşi bănci americane la Londra. Carierele lor de verigi aurite continuă în funcţii de maximă importanţă.
Despre verigile astea, mai multe, aici: http://www.presseurop.eu/ro/content/article/1177401-goldman-sachs-un-prieten-care-vrea-numai-binele-ue

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , , , , .

Război la fermă Împuşcături la video

42 comentarii Add your own

  • 1. Sare'n Ochi  |  Noiembrie 18, 2011 la 10:40

    o zi buna Nora, gradinari!
    vezi ca este un articol in Le Monde despre francmasoneria Goldman Saachs – tare cred ca ne indreptam catre o guvernare mondiala.
    in rest, pe plaiuri mioritice, pacat cu nu se moare si din exces de minciuna. sa-i vedem pe politicieni facand spume la gura si dand scurt din picior dupa ce au depasit doza admisibila de minciuni.

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  Noiembrie 18, 2011 la 10:57

    Bună ziua prieteni:)

    Sare, salut 🙂 În aprilie, când chestiunea răzbise-n presă,cam timid, atunci, am scris despre subiect aici: (https://noradamian.wordpress.com/2010/04/26/lantul-pro-criza-2/)
    Da, guvernul lumii de mâine pare deja copt la microundele francmasoneriei ai cărei slujbaşi bancari îi îndeplinesc de ceva timp proiectul. Guvernele Europei par depăşite si liderii lor năuciţi. Iar avalansa de stiri alarmante pregăteste terenul. Asta, însă, nu poate funcţiona, însă, decât ca dictatură. 🙄

    Apreciază

  • 3. Fini  |  Noiembrie 18, 2011 la 13:00

    Bună ziua, tuturor! 🙂

    Piețele financiare ale lumii cad și cresc în funcție de zvonuri. Cuvinte prost interpretate, surse citate greșit sau minciuni de-a dreptul, fac actualul climat economic de nesuportat. Cum predictibilitatea este instrumentul preferat de investitori, efectul este dezastruos.
    Pe post de zvoner economistul american Nouriel Roubini anunţă că următorul faliment la care vom asista va fi al uneia dintre cele mai mari bănci de investiții din lume, și anume al băncii Goldman Sachs.
    Pe lista posibilelor falimente bancare a lui Roubini se mai găsește Morgan Stanley și Barclays.

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  Noiembrie 18, 2011 la 13:51

    Fini, servus 🙂 Fără-ndoială există şi un război al zvonurilor dus prin intermediul zvonerilor din diverse tabere care manevrează pieţele financiare ale lumii. Asta produce o stare de confuzie generală-n lume la ora asta. Roubini, căruia de când i s-au adeverit niste „profeţii” a devenit faimos, face parte si el din tagmă.🙄

    Apreciază

  • 5. monica  |  Noiembrie 18, 2011 la 14:34

    Nora,am vazut ca ai in ”top articole” Profetia Maya,rezonanta Schumann si anul 2012 si aruncandu-mi ochii ,de curiozitate,ca altfel….am ajuns la concluzia ca 12 .12.2012 va fi,intr-adevar,un an cu mari vibratii ,timpul nu va mai insemna bani si omenirea se va purifica, trecand printr-o ”centura economico-financiara” ce n-a vazut Parisul,astfel incat schimbarea polilor va fi o intamplare imperceptibila pt majoritatea dintre noi :)) vor supravietui, deci, purii, cei ca mine, pt ca deja am vibrat asa inalt, incat m-am inaltzat in …imparatia fb-ucului , unde, trairile si sentimentele -mi pozitive m-au surprins dand bani( imprumut,pana dupa Apocalipsa) unei exaltate ,care traieste (fara servici,sedusa si abandonata ) din citate si maxime,adunate si pe perete aruncate,nu stiu de unde,pt ca si biblioteca net-ului e mica fata de potentzialul ei.Deseori ,din prea mare bunatate,vigilenta ei surprinde lipsa mea de apetit a-i mai acorda ”like”uri si a inceput deja sa selecteze maxima la care trebuie sa prestez..Si cel mai inaltator e faptul ca nu o cunosc personal, dar cu sigurantza ne vom intalni la stalp,dupa trecere prin Centura,cand alta va fi viata pe acest pamant😉 ,ca sa-mi inapoieze suma,rupta din putzinul meu . Asa ca, nu-mi fac griji .Vom supravietui,cu siguranta : P si io si Pamantul .Am insa si o mare satisfactie.Dupa inaltzare m-am interesat si am constatat ca mai sunt si altii,puri,ca mine🙂 . Nu credetzi in profetzi,fie ei si mayashi !

    ps.scuze de divagatie,dar , nu ma pricep deloc la finantze si banci🙂 .Stiu un singur lucru : Daca esti credul,nu numai ca pierzi😀 luindu-ti-se banii, dar esti si f…..

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  Noiembrie 18, 2011 la 15:30

    Monica, servus, mă uimeşte si pe mine succesul acelei postări de acum doi ani ,pusă ca urmare a unui e-mail, faţă de care mi-am exprimat, delicat, rezervele.🙂 Când internetul e plin de asemenea „ştiri” nu-i rău să pui în discuţie un subiect atât de preocupant. Dacă ai citit postarea şi comentariile, ai văzut o gamă foarte largă de poziţionări. Eu nu mai revin la ea 😆
    Şi nici n-as lega lucrurile acelea de chestiunile concrete ale momentului care, dacă ieri păreau fanteziste,azi circulă pe fluxul de ştiri de la cele mai serioase agenţii de presă privind originea si valurile crizei. …Nu sunt tocmai specialistă în materie de finanţ, dar socotesc că nici nu trebuie să fii, e normal si suficient să urmăreşti stirile din surse avizate ca să-nţelegi tendinţele, măcar.

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  Noiembrie 18, 2011 la 16:00

    „incat m-am inaltzat in …imparatia fb-ucului , unde, trairile si sentimentele -mi pozitive m-au surprins dand bani( imprumut,pana dupa Apocalipsa) unei exaltate ,care traieste (fara servici,sedusa si abandonata ) din citate si maxime,adunate si pe perete aruncate,nu stiu de unde,pt ca si biblioteca net-ului e mica fata de potentzialul ei.Deseori ,din prea mare bunatate,vigilenta ei surprinde lipsa mea de apetit a-i mai acorda ”like”uri si a inceput deja sa selecteze maxima la care trebuie sa prestez..Si cel mai inaltator e faptul ca nu o cunosc personal, dar cu sigurantza ne vom intalni la stalp,dupa trecere prin Centura,cand alta va fi viata pe acest pamant”… …Interesante experienţele tale virtuale, poate ne povesteşti şi nouă ( m-ai făcut curioasă) 😀

    Apreciază

  • 8. monica  |  Noiembrie 18, 2011 la 16:25

    Servus,Nora!
    ca sa ma refer la postarea ta de azi,care-i f tehnica pt mine,nu mi-a venit in cap decat patzania mea de pe fb,care-i reala ,iar 2012 l-am luat ca termen de varf al degringoladei financiare mondiale actuale,degringolada dupa care – toti specialistii financiari afirma asta – nimic nu va mai fi ca inainte🙄 Exact ca si in aprox toate materialele legate de trecerea omenirii prin Centura Fotonica prin care va trebui sa trecem, odata cu schimbarea polilor.Le-am legat,ce sa mai fac acu’ =))
    Si daca nu am fost destul de coerenta in a sugera, prin ex personal, ca numai „purii” = fraierii au putut popula baza piramidei
    carit(abile)as , nu inseamna ca nu sunt atenta la trend😛
    O zi buna,tuturor!

    Apreciază

  • 9. skorpion  |  Noiembrie 18, 2011 la 17:25

    salve,
    interesanta postare, dragute comentariile
    monica,🙂

    legat de zvonuri etc

    la o saptamana dupa ce anuntase din greseala ca a redus ratingul de top AAA al Frantei, agentia americana de evaluare financiara Standard & Poor`s a comis joi o noua gafa joi. A anuntat ca a imbunatatit calificativul pentru Brazilia publicand, de fapt, ratingul pe care tara il avea deja.

    am ajuns in situatia in care citind asemenea informatii sa nu mai cred ca sint gafe, ci efectiv intentii criminale pentru destabilizarea unei tari.

    vezi SUA cind o agentie de rating a gresit cu citeva miliarde de dolari in intentia apoi sa scada ratingul….iar agentia a si recunosc ca „a gresit”

    Apreciază

  • 10. Fini  |  Noiembrie 18, 2011 la 21:00

    Bună seara! 🙂

    Vineri seară, zbânţuială.

    Apreciază

  • 11. Fini  |  Noiembrie 18, 2011 la 21:02

    Apreciază

  • 12. noradamian  |  Noiembrie 18, 2011 la 21:02

    Seara bună 🙂 Monica, nu mai e mult si om vedea🙄
    …Ai observat bine, analiştii financiari au început să vorbească brusc, pe limba profeţilor, „profeţii” de care vorbim fiind o sectă hibridă, ceva între stilul „sacsiv ” şi „new-age”… 😉 Oricum, după cât sunt de neastâmpăraţi toţi, pare că li s-a urât cu binele.
    Personal nu cred decât în profeţiile biblice care nu trebuie ajutate să se-ntâmple aşa, sau altfel, pe voia unora sau a altora, si care n-au nimic cu mitologia mayaşilor, cu ozeneurile, cu extraterestrii de pe planeta Sybiru, cu protocoalele „înţelepţilor”, cu rezonanţa shuman şi multe altele de acelasi fel😆

    Apreciază

  • 13. Fini  |  Noiembrie 18, 2011 la 21:03

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  Noiembrie 18, 2011 la 21:04

    Skorpion, exact la „greselile” astea mă gândeam mai devreme că prea sunt cusute cu aţă dentară 😆

    Apreciază

  • 15. Fini  |  Noiembrie 18, 2011 la 21:04

    Apreciază

  • 16. noradamian  |  Noiembrie 18, 2011 la 21:05

    Fini, bine te-ai gândit!!! 😆

    Apreciază

  • 17. Fini  |  Noiembrie 18, 2011 la 21:06

    Apreciază

  • 18. noradamian  |  Noiembrie 18, 2011 la 21:09

    Fini, 10, super!!! Ne zbânţuim în continuare 😆

    Apreciază

  • 19. Fini  |  Noiembrie 18, 2011 la 21:09

    You can dance, every dance with the guy
    That gives you the eye, let him hold you tight
    You can smile, every smile for the man
    That held your hand beneath the pale moonlight
    But don’t forget who’s takin’ you home
    And in whose arms you’re gonna be

    So darlin’, save the last dance for me

    Oh I know, that the musics fine
    Like sparklin’ wine, go and have your fun
    Laugh and sing,but while we’re apart
    Please, don’t give your heart to anyone
    But don’t forget who’s takin’ you home
    And in whose arms you’re gonna be
    Please darlin’ save the last dance for me

    Baby don’t you know I love you so
    Can’t you feel it when we touch
    I will never never let you go
    I love you oh so much

    You can dance, go and carry on
    Till the night is gone
    And it’s time to go
    If he asks, if you’re all alone
    Can he take you home, than you must tell him no
    Please don’t forget who’s taking you home
    And in whose arms you’re gonna be
    Please darling, save the last dance for me

    Save the last dance for me
    Save the last dance for me
    Save the last dance for me
    Wont you save the last dance for me?
    Baby, save the last dance for me!

    Apreciază

  • 20. Fini  |  Noiembrie 18, 2011 la 21:10

    Noapte bună, tuturor! 🙂

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  Noiembrie 18, 2011 la 21:15

    Fini, wow ce fain „dancing in the street in London, 1986”: Mike Jagger, Paul Mc Cartney, David Bowie 😆

    Apreciază

  • 22. noradamian  |  Noiembrie 18, 2011 la 21:19

    Fini, 15, asta era piesa mea preferată-ntr-o vreme, TKS!

    Dar ce faci, ne chemi la dans si te retragi?🙄

    Somn usor 🙂

    Apreciază

  • 23. Maria  |  Noiembrie 18, 2011 la 22:43

    Bună seara!🙂

    Nora, îmi declar limitele în privinţa conţinutului acestui articol. La fel ca Monica, am cunoştinţe mai degrabă empirice ori culese din presa ce a tratat fenomenul la vremea respectivă. Încă de la prânz mi-am spus că cea mai onorabilă cale, atunci când nu mă pricep înr-un domeniu, este tăcerea şi lectura comentariilor celorlalţi interlocutori.

    Dar,

    nu pot să mă duc la culcare fără să-i spun lui Fini o vorbă sinceră despre ce găsesc aici la orele serii…

    Fini, WOW!🙂 Şi încă n-am dat gata toată selecţia! Sunt la a patra audiţie consecutivă a piesei de întâlnire a lui Degas şi The Killers cu… Dirty Dancing. Formidabil! Nici gândirea mea alambicată nu putea să găsească asemenea asociaţii.🙂 Mii de mulţumiri pentru semnalare.

    Nora, eu mai dansez puţin prin Grădină.🙂

    Apreciază

  • 24. skorpion  |  Noiembrie 18, 2011 la 22:50

    @Maria,

    permetez Vous….??
    credeai ca esti singura in gradina?🙂

    „sa dansam” impreuna pe splendida muzica adusa de @fini…

    superbe cintece, fini,

    danke.

    Apreciază

  • 25. Maria  |  Noiembrie 18, 2011 la 22:57

    Skorpion,

    avec plaisir!🙂

    Sa dansam pe toate splendorile aduse de Fini. Mi-am pregătit deja balerinii.🙂

    Apreciază

  • 26. skorpion  |  Noiembrie 18, 2011 la 23:37

    mama, mama, ce mi-am tocit pantofii!🙂

    si fini……………doarme,
    iar noi ascultam si dansam🙂

    Apreciază

  • 27. skorpion  |  Noiembrie 18, 2011 la 23:46

    recomand acest articol

    http://www.presseurop.eu/ro/content/article/1186221-neonazistii-simptom-al-esecului-unificarii

    noapte buna!

    Apreciază

  • 28. Maria  |  Noiembrie 18, 2011 la 23:49

    Noapte bună!🙂

    Apreciază

  • 29. oldhashu  |  Noiembrie 19, 2011 la 00:23

    Seara bună, grădinari!🙂

    Pregătirile pentru iarnă aici, la țară îmi „mănâncă” toată ziua: am curățat și desfundat grădina de legume, am curățat pomii și via, am băgat grâul în pământ, am găsit și „tocmit” grăsunul de Crăciun (că deocamdată n-am unde îl caza la mine), deh, activități de fermier de oraș în curs de „calificare” la locul de muncă…
    Plus bucuria că găinușele pe care le cresc de astă vară au început a mă răsplăti cu destule ouă proaspete.😀
    D’aia strălucesc prin absență p’aci…

    Totuși, până la iarnă, când mă trag la „hibernare” în fața PC-ului, vă zic si eu la fel ca Băieții de la magazinul de animale mici:

    Apreciază

  • 30. noradamian  |  Noiembrie 19, 2011 la 00:49

    Bune piese, buni dansatori !
    Faină seara muzicală 🙂
    Maria, Skorpion, OldH, good night, dancers 🙂

    Somn usor tuturor.

    Apreciază

  • 31. Fini  |  Noiembrie 19, 2011 la 07:00

    Neaţa! 🙂

    Un week-end vesel vă doresc.

    Apreciază

  • 32. Fini  |  Noiembrie 19, 2011 la 07:18

    Doamna! Doamna! 🙂
    Eu mi-am făcut tema!
    Zvonerul ne linişteşte totuşi.

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/leul-la-minimul-anului-cursul-de-astazi-43598-leieuro-954426.html

    Apreciază

  • 34. skorpion  |  Noiembrie 19, 2011 la 09:11

    neata,

    oldH,
    mi-a facut mare placere sa ascult Always on my mind….nu-l mai auzisem de foarte mult timp.. apropo, formatia pussy-cat iti spune ceva? am avut un disc pe care l-am ascultat in nestire cindva, demult,

    o zi grozava tuturor,🙂

    Apreciază

  • 35. Maria  |  Noiembrie 19, 2011 la 10:45

    Bună ziua!🙂

    Fini, e grozav corul sloven. Mi-e cunoscut, l-am mai ascultat cu mulţi ani în urmă, într-o înregistrare după o piesă în care imitau sunetul ploii. Ceva asemănător cu ce se aude la început în piesa ,,Africa”, de la related posts, unde se regăsesc, parcă, şi nişte reminiscenţe de A-HA, ,,Crying in the rain.” Sper să nu greşesc. Sunt numai câteva măsuri.
    Curajoasă iniţiativă, aceea de a plasa un microfon în faţa fiecărui interpret. Cred că inginerul de sunet devine parte integrantă a corului, altfel bubuie staţiile de amplificare.🙂

    O zi frumoasă şi veselă să aveţi cu toţii.🙂

    Apreciază

  • 36. Fini  |  Noiembrie 19, 2011 la 13:39

    Maria salut! 🙂

    Eu i-am descoperit abia săptămâna aceasta. Sunt tonici.
    Ai remarcat că au fiecare microfon. Neobişnuit pentru grupuri corale. Semn că sunt bine selectaţi şi lucraţi.
    Poftă bună tuturor! 🙂
    Iată şi ploaia din piesa „Africa” despre care ne-a vorbit Maria:

    Apreciază

  • 37. Sare'n Ochi  |  Noiembrie 19, 2011 la 13:49

    o zi buna Nora, gradinari!
    Simțind, din pricini ce țin de implicarea personală în (patul) afacerile Aspaziei Droniuc (unicul denunțător din dosarele Radu Bica și Sorin Apostu), că s-ar putea să rămâie fără “foncție”, președintele PSD Cluj Remus Lăpușan l-a chemat pe tătucul Ioan Rus la ședință, să-i urecheze pe colegii cei răi. Drept pentru care, ieri seară, ușa sălii de ședințe de la sediul PSD Cluj s-a trântit intempestiv de perete și în scenă a intrat furtunos Ioan Rus – mai cunoscut de către cei care-l alintă drept “Ucu” („a lui Beșa din Urișor”, completează dușmanii).
    http://sareinochi.com/2011/11/19/o-relansare-furtunoasa/

    Apreciază

  • 38. Maria  |  Noiembrie 19, 2011 la 13:54

    Fini, te salut din nou!🙂

    Aşa e. E neobişnuit pentru grupurile corale, pentru că o singură falsare nenoroceşte întreaga audiţie. Interpretarea trebuie să ie perfectă, până la ultimul om. Iar ei sunt, într-adevăr, foarte buni, tonici, dinamici, frumoşi, aşa cum rar vezi pe astfel de scene.
    Am aflat între timp că sistemul acesta e folosit în concertele de muzică corală în care se înregistrează pe cd-uri sau dvd-uri. Prezenţa cameramanului pe scenă poate confirma această supoziţie.

    p.s. Am cântat 11 ani în diferite coruri.🙂 De la cele de copii, până în două coruri de adolescenţi şi tineri.🙂 Cel mai mult mi-au plăcut prelucrările după creaţiile populare româneşti.

    Apreciază

  • 39. noradamian  |  Noiembrie 19, 2011 la 20:34

    Seara bună, prieteni 🙂

    Fini, mereu inspirată în selecţiile muzicale 🙂

    Maria, i-am mai ascultat pe sloveni, aduşi tot de Fini, aproape uitasem de ei 🙂 Fomidabili!

    Sare, multzam, sper să se lămurească corect si repede lucrurile la Cluj.

    Apreciază

  • 40. noradamian  |  Noiembrie 19, 2011 la 20:34

    postare nouă

    Apreciază

  • 41. Maria  |  Noiembrie 19, 2011 la 20:58

    Bună seara, Nora!🙂

    Eu îi ascultasem prima dată cu doi ani în urmă, tot într-o lună de noiembrie, aici:

    http://alexandrudamian.blogspot.com/2009/11/perpetuum-jazzile-africa.html

    Regăsind postarea, mi-am dat seama că era întreaga piesă ,,Africa”. Dar în memoria de lungă durată mi-a rămas doar imitarea ploii.🙂

    Apreciază

  • 42. Elektrische Zahnbuerste  |  Decembrie 1, 2011 la 06:18

    … [Trackback]…

    […] Read More here: noradamian.wordpress.com/2011/11/18/verigi-de-aur-din-lantul-pro-criza/ […]…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 877,037 hits

Grădina de hârtie

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2,338 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 877,037 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: