Ia gunoiul, neamule, la anul și la mulți ani! (4)

6 Ianuarie 2012 at 17:22 119 comentarii

Postat de Bască ilie în „Grădina publică”

Pe penultima sută de metri a ședinței reluate, Stângaciu intră cu dreptul:
-Șefu, ca să fiu mai scurt, spun un banc. Un judecător mai în vârstă este întrebat de un reporter cum a primit ideea schimbării codurilor civil, penal și cele două de procedură civilă/penală. Fără să stea pe gânduri, cu un zâmbet larg, judecătorul ÎCCJ răspunde:„M-am bucurat foarte tare, fiindcă toți așa-zișii autori de cărți de drept copiază cu nerușinare practica judiciară muncită de alții, dar își vor vedea operele alese aruncate la gunoi. O vreme de acum încolo, studenții nu vor mai fi obligați de mafia didactico-formatoare să caute cu disperare bani pentru cumpărarea acestor făcături tipărite din xeroxmanie. Mai durează până se va forma o nouă jurisprudență, după noile coduri, din care se vor înfrupta aceiași specialiști la mințit poporul cu copiatorul,la tras alte foloase cuvenite din alte chiuluri. Până atunci se oftică și vor urla împotriva „schimbării legislației”
-Măi Stângaciule, la cine ai auzit bancul ăsta așa de scurt și unde vrei să ajungi?
– La Pirandina mea vreau să ajung, mînca-ți-aș, că numai eu știu câți bani mi-a cerut ca să-și cumpere mereu alte cărți de drept și de câte ori n-am avut de unde să-i mai dau. De cîte ori plângea, de teamă să nu pice la examene dacă nu dovedește cumpărarea lor. Că nu poate să meargă, ca alte colege prin baruri de noapte sau pe nu știu unde, ca să facă rost de bani pentru teancurile interminabile de cărți cerute. Să-ți spună Piranda, aci de față, cum mi-a sărit la gât mîndrețea noastră de fată, să-mi mulțumească pentru alea aduse de la gunoi! După ce l-am anunțat pe nea Măturoi unde am găsit cărțile cu Mona Lisa asta și am stabilit cu el să vină la noi acasă mai spre seară, mi-am adus aminte că aproape de locul ăla stă un judecător. Are o curte mare și mai ridicăm gunoiul de la el. Băiat bun, ne mai invită într-un foișor unde are o masă uriașă, în formă de hexagon, da’ nu știu de ce el zice că-i „Pentagonul” lui. Acolo ne mai face câte o cinste și mai schimbă cu noi câteva vorbe. M-am gândit la mai multe, poate le-a aruncat el la gunoi, poate are și altele, dar cel mai sigur eram că o să mă lămurească ce-i cu ele. Am sunat și a venit la poartă, i-am arătat materialul gunoier și-mi zice: „Hai să ne servim cu una mică!”. Ajungem la foișor, trage laptopul la o latură de hexagon și începe să toarne cu degetul o grămadă crescătoare de jos în sus, ca la gunoaie: „Jurisprudenţa în materia fondului funciar”-2008; „Citarea şi comunicarea actelor de procedura, Practică judiciară”-2009; „Nulităţile actului juridic civil, Practică judiciară”-2009; „Procedura insolvenţei. Practică judiciară Drept civil. Drepturile reale principale. Note de curs. Jurisprudenţa relevantă. Speţe. Teste grilă”-2009; „Contestaţia în anulare. Practică judiciară”- 2011.
La fel ca cele aduse de mine, toate țineau de Editura Hamangiu și mizau pe dreptul de practică unitară la copiatul din hotărârile pronunțate de alți judecători. Cucoana le adună și face bani din ele, împreună cu alți coautori făptuitori. Eu am început s-o fac pe niznaiu și, ca să-l provoc, am insinuat: „Domn judecător, poate or fi bune la ceva”. Atâta mi-a trebuit. După asta, puhoiul! Să-mi arate el cine-i individa, scamatoriile ei de judecată ieftină și cum vine treaba în contradicție cu timpul de lucru. Din vreo 25 de bucăți, câte a scos pe piață, mai mult de trei sferturi au eticheta practicii furatului de pe terenul altora și neglijența grosolană în serviciu. „Când era la Iași, toată ziua „bună zâua” venea pe capul nostru la ICCJ, să-i caute pe judecătorii coautori Maria Gaiță, venită tot de la Iași, și Florin Costiniu, cu „c” de la cătușe. Când cu unul, când cu celălalt, insista să meargă împreună la Editura Hamangiu, să mai ungă tiparnița. Când să se mai ocupe de dosarele aflate pe rol, la început în Tribunalul Iași și apoi Curtea de Apel Iași? Apărea și de două ori pe săptămână, dar mai pierdea și două zile cu drumul dus-întors. O porecleau Hamangița Xeromona, dar mai mergea la IMN și AMR. Până în 2008 a predat la Univ. “Al. I Cuza” Iași, dar a continuat să-și exercite influențabila presiune asupra rețelei de sitribuție, pentru îndoparea studenților ieșeni cu creaturile ei. Nu mai avea timp să muncească pentru indemnizația de judecător, intactă și perpetuă. Domn judecător mai ia un păhărel și-mi zice: „Are femeia asta o pudoare în ea… știi cei aia pudoare, nu?” I-am răspuns „Cred că-i ceva tot cam ca la gunoaie, domn judecător”. Se gândește un pic: „Să știi c-așa-i, mă băiatule! Are muierea asta o pudoare în ea, că se rușina foc să se mai țină de treaba din instanță, amână soluționarea dosarelor și se adună în nelucrare exact ca la gunoaie, ca și cum voi nu le-ați mai ridica luni și ani la rând.” Acum, în CSM, e locul ei ideal. Șefule, în acel moment mi-a picat fisa cum vine pudoarea la locul de muncă și ce poate să facă ea pentru noi, dacă știm s-o primim cum se cuvine. Alte probe concludente, din alte surse, ni le-a oferit în continuare tot domn judecător. L-a cheamat pe Gogol în monitorul laptotpului și-apoi mi-a aratat puhoiul de top, tot de la Hamangiu, ca să înțeleg termenul de inflație din cartoteca afaceriștilor judiciari. Mi-a dat și linkul, pot să vă arăt. (*1). Un munte de cărți pe capul studenților, de la mai mulți autori printre care pudica Hamangița, dar astea-s numai în materie civilă. Când le-am văzut, l-am întrebat pe domn judecător dacă studenții mai pot să țină minte măcar titlurile atâtor cărți, doar în materia și editura asta, darămite în toate. „Asta-i, mă băiatule! Ai început să înțelegi” îmi zice, cu bătăi pe umăr. Apoi mi-a explicat cum pe vremea studenției lui învăța din cursuri predate și cel mult se mai pregătea la bibliotecă pentru seminare, dar știa ce învață de la cap la coadă, pe când acum studenții sunt câtă frunză și iarbă, bulversați și secăturiți de puzderia recomandărilor obligatorii, adică au devenit de fapt materia primă pentru setea de îmbogățire și furăciunile absorbante ale sugativelor sistemului judiciar. Lăcomia este preocupată de afaceri în timpul și pe seama programului de lucru, nicidecum să-și ridice zilnic gunoaiele abandonate în instanțe. „Mă băiatule, mă băiatule, mă, pudorile astea au pus de-o nouă revoluție judiciară și batjocoresc menirea judecătorului! Hai, mai ia un păhărel și uite ce scrie aici: „Drept civil. Drepturile reale”- Ed. Institutul European, Iaşi, 1997, autori Corneliu Bârsan, Maria Gaiță, Mona Maria Pvniceru. (*2)Ține minte: Bârsan și 1997! Ia citește aici!”. Cu ochii căscați pe monitor, încep: „Luni, 22 decembrie a.c”… adică cum, domn judecător? „Adică 2008, se vede dincoace; hai, citește!”. Reiau: „Luni, 22 decembrie a.c., la Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti a avut loc evenimentul prilejuit de sustinerea celei de a doua teze de doctorat, „Efectele juridice ale contractelor aleatorii„, de către jud. prof. dr. Mona Maria Pivniceru, sub îndrumarea stiințifică a Profesorului Corneliu Bîrsan precum și lansarea primului volum al „Codului civil adnotat”, autori: Corneliu Birsan, Pavel Perju, Mona Maria Pivniceru, volum apărut la Editura Hamangiu”(*3). La urmă se vede o armată de asistați social, făcută de asistența obișnuită. Observi în ce încrengătură apar îndrumătorul științific de la CEDO, Corneliu Bârsan, și recunoscătoarea coautoare? Au aranjat două treburi într-un singur eveniment”. Adică cum, domn judecător? „Adică asta-i demnă de „Urzica”, ca și cum ai primi o diplomă de doctor în drept de la Pirandina ta, dacă îi dai mai întâi dreptul și o prefaci în coautoare cu drepturi de autor”. Domn judecător mi-a tradus cum vine trocul ăsta în termeni academici: arvuna pentru doctorul mascat sau avansul mascat pentru doctor, nu mai rețin exact. Coautor prin telepatie de la CEDO contra doctor pe bandă, cu relații la fel de profesioniste pe bani tipăriți, încă din 1997, recidivate în 2008. Uite și-aici, mă băiatule! Muierea asta are o pudoare în ea… așa de ahtiată după titluri și impresii, de nu se rușinează deloc să-și treacă în Curriculum Vitae premiul primit în 2011- „Femeia anului 2010”- acordat de faliții noștri de la „Cotidianul.ro”. Legea compensației naturale așează pudorile și derivatele la locul lor: aici jubilează pe aceeași treaptă cu academicianul Mircea Badea, premiat simultan și la fel, pentru merite în gura presei. Monica Macovei a fost declarată Femeia anului de o comisie europeană și a primit distincția de la Președintele P.E, dar în CV-ul ei nu și-a trecut acest merit de toată isprava.Împărăteasa Hamangița Xeromona e doctor în drept precum Mircea Badea în jurnalism.Dacă ar mai fi existat „Urzica”, acum era declarată „Femeia secolului”.

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , .

Romania din diaspora: „avem!!!“ Însemnări din Iraq

119 comentarii Add your own

  • 1. Bască ilie  |  6 Ianuarie 2012 la 17:24

    -Ia puhoiul, neamule!
    http://www.hamangiu.ro/catalog-de-materii/drept-civil.htm

    -Unde-s trei pudoarea crește.

    http://books.google.ro/books/about/Drepturile_reale.html?id=OV9FAQAAIAAJ

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  6 Ianuarie 2012 la 17:31

    -Asta da, soluție, tot o revoluție, cu mulți aplaudaci și lăudaci cu „c”!

    http://www.juridice.ro/38088/eveniment-stiintific-la-facultatea-de-drept-a-universitatii-din-bucuresti-update.html

    Apreciază

  • 3. skorpion  |  6 Ianuarie 2012 la 17:49

    bonsoir,

    pudoare sau putoare?
    Hamangița Xeromona.
    dupa citirea acestei postari, dar si despre functionarul public putred de bogat din Bihor, dupa numirea sefei de la CSM, parca-mi salta inima de bucurie..
    :mrgreen:

    si din acest motiv foarte multi tineri fug din Ro mincind pamintul…
    😦

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  6 Ianuarie 2012 la 17:59

    seara bună 🙂

    skorpion, poate asta si vor! Să plece cei „incomozi” să rămâie cu masa obedienţilor, a celor cu căciula-n mână, a văicărosilor, a manipulaţilor… 🙄

    Apreciază

  • 5. skorpion  |  6 Ianuarie 2012 la 18:03

    nora, probabil ca nu au vrut la inceput asta, ci doar sa se imbogateasca, dar ulterior dupa ani de zile in care au facut absolut ce au vrut, fara sa fie pedepsiti intr-un fel,
    acum se gindesc si la asta…
    gunoaie umane!!!! dezgustatoare

    Apreciază

  • 6. skorpion  |  6 Ianuarie 2012 la 18:09

    Au fost abandonati in timpul razboiului din Irak, intr-o cutie de pantofi, el cu fratele sau.
    Au fost dusi la un orfelinat unde au fost îngrijiti si de unde au fost adoptati de o australianca.
    Femeia este extraordinara!

    Nu se stie exact ce varsta au.
    Acum, unul dintre ei concureaza la X Factor – Australia (Echivalentul de Star Academy).Priviti …

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  6 Ianuarie 2012 la 18:10

    Skorpion, eu cred c-au făcut din capul locului toate manevrele posibile să devină o castă intangibilă, centrul vital al unei reţele a corupţiei statale, numai că în ultimii ani s-a mai fisurat reţeaua pe ici pe colo si acum casta se comportă ca ultima si cea mai de temut, redută , în calea reformării statului 🙄

    Apreciază

  • 8. Bască ilie  |  6 Ianuarie 2012 la 18:11

    Saluttare!
    Aveeem gunoaie gustătoare
    Și ne ajung la fiecare! 🙂

    PS. Nora,
    Eu chiar sunt în așteptare. 🙂

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  6 Ianuarie 2012 la 18:30

    Bsk, şi eu 🙂

    Apreciază

  • 10. noradamian  |  6 Ianuarie 2012 la 18:33

    Skorpion, 5, teribil de emoţionant! 🙄

    Apreciază

  • 11. clemycali  |  6 Ianuarie 2012 la 18:46

    Buna seara, buna seara. Teribila postare.Despre CSM nu spun nimic azi. Clocesc ceva ganduri ptr maine.
    Skorpy, emotionanta postare la #5. Nu stiam povestea asta.

    Apreciază

  • 12. Bască ilie  |  6 Ianuarie 2012 la 18:52

    Salve și mulțam, Clemy!
    Nu lăsa pe poimâine ce poți face mâine! 🙂

    Apreciază

  • 13. skorpion  |  6 Ianuarie 2012 la 19:47

    Rechinul – Rammstein

    Apreciază

  • 14. luminita  |  6 Ianuarie 2012 la 20:25

    Buna seara!
    Primitzi cu offtopicul?http://www.kamikazeonline.ro/2012/01/transmiteti-i-uririle-voastre-lui-ion-iliescu-aici/

    E de coma postarea, dar si comentariile .
    Ma scuzati, nu m-am putut abtzine. 😳

    Apreciază

  • 16. noradamian  |  6 Ianuarie 2012 la 21:21

    Clemy, salut 🙂 Se străduiesc din răsputeri să strâmbe orice încercare de îîndreptare a statului 😉

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  6 Ianuarie 2012 la 21:28

    Skorpion, 13 cam funebră distracţia si cam negre umorul, muzica, deutsche-rechinului 🙄

    Apreciază

  • 18. noradamian  |  6 Ianuarie 2012 la 21:30

    luminiţa, servus, e bun colindul, danke, bine faci când nu te abţii 😆

    Apreciază

  • 19. noradamian  |  6 Ianuarie 2012 la 21:55

    Apreciază

  • 20. Fini  |  6 Ianuarie 2012 la 22:00

    Bună seara! 🙂

    Apreciază

  • 21. Fini  |  6 Ianuarie 2012 la 22:01

    Apreciază

  • 22. Fini  |  6 Ianuarie 2012 la 22:02

    Apreciază

  • 23. Fini  |  6 Ianuarie 2012 la 22:03

    Apreciază

  • 24. noradamian  |  6 Ianuarie 2012 la 22:10

    Seara bună, Fini 🙂 Diego El Cigala, cu muzică de corazon ne încălzeşte seara 🙂 Faine piese ai ales

    Apreciază

  • 25. Fini  |  6 Ianuarie 2012 la 22:18

    Servus Nora! 🙂

    Melodia de la
    @ 19

    e faină. Trebuie să vin cu replica:

    Apreciază

  • 26. Fini  |  6 Ianuarie 2012 la 22:21

    Apreciază

  • 27. Fini  |  6 Ianuarie 2012 la 22:22

    Apreciază

  • 28. Fini  |  6 Ianuarie 2012 la 22:24

    Nora,
    @ 24

    Cântecele sunt de inimă albastră. 🙂

    Apreciază

  • 29. skorpion  |  6 Ianuarie 2012 la 22:26

    si magistratii se drogheaza

    http://www.enational.ro/actualitate/dosar-bomba-la-antidrog-cocaina-pentru-magistrati-117746.html/

    Apreciază

  • 30. noradamian  |  6 Ianuarie 2012 la 22:30

    Splendide! Una mai plăcută ca cealaltă! Danke Fini 🙂

    Apreciază

  • 31. noradamian  |  6 Ianuarie 2012 la 22:34

    Skorpion, nimic nu ne mai poate mira! Abjecţia „stâlpilor” în marea lor parte, nu cunoaste limite. 😦

    Apreciază

  • 32. Fini  |  6 Ianuarie 2012 la 22:35

    Cu multă plăcere, Nora. 🙂

    Apreciază

  • 33. noradamian  |  6 Ianuarie 2012 la 22:37

    Fini, vechiul slagăr „Bei mir bist du schön”, reluat dîn atâtea variante, continuă să-ncânte, chiar si în interpretarea unor trupe mai puţin cunoscute cum sunt olandezii Niuewe Helden 🙂

    Apreciază

  • 34. noradamian  |  6 Ianuarie 2012 la 22:38

    Somn usor 🙂

    Apreciază

  • 35. filadel  |  6 Ianuarie 2012 la 22:41

    MOOna Pivniceru – agent KGB. Are toate atuurile. NU este o teorie a constipației. Luați-le la rînd.

    Apreciază

  • 36. skorpion  |  6 Ianuarie 2012 la 22:43

    de acord, filadel, teoria este veche
    🙂

    Apreciază

  • 37. filadel  |  6 Ianuarie 2012 la 22:49

    Da? N-am știut. Eu m-am orientat numai după articolul de față. 😦

    Apreciază

  • 38. skorpion  |  6 Ianuarie 2012 la 23:01

    1 decembrie. Scrisoare deschisă către dl. senator Viorel Badea.

    Am primit ieri, pe grupul yahoo romaniansinedinburgh, o scrisoare din partea d-lui senator Viorel Badea, care s-a gîndit să mă felicite cu ocazia, cică, „Zilei românilor de pretutindeni”. Dau mai jos scrisoarea d-lui senator, urmată de răspunsul meu, pentru că, nu-i așa, nu se cuvine să te heretisească omul, iar tu să nu-i întorci amabilităţile… 1 decembrie.

    Dragi români de pretutindeni, Cu prilejul „Zilei românilor de pretutindeni” vă adresez vouă, românilor din lumea întreagă, calde felicitări, precum şi îndemnul de a păstra în suflet spiritul, cultura şi limba românească. Doresc să vă felicit şi să vă mulţumesc pentru contribuţia pe care o aduceţi la dezvoltarea comunităţilor şi a ţărilor în care vă aflaţi, precum şi pentru păstrarea şi afirmarea valorilor şi tradiţiilor româneşti. Din Australia până în America de Nord, din Europa şi până în Asia, românii au ridicat pe podiumurile sportului de performanţă drapelul naţional al României, au dus la cele mai prestigioaseuniversităţi frumosul grai românesc şi excelează în orice domeniu activează, făcând cinste ţării natale. Trebuie să ne amintim că suntem români în fiecare zi dăruită nouă de Dumnezeu şi să păstrăm vii în inimile noastre cuvintele lui M. Sadoveanu: „Patriotismul nu înseamnă ura împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenţia că suntem cel mai vrednic popordin lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic.” Doresc să vă felicit, de asemenea, şi cu ocazia „Zilei Naţionale a României”. Avem datoria de a păstra vie şi a cinsti amintirea celor ce au luptat pentru unitatea şi libertatea poporului, precum şi de a privi spre viitor cu optimismul, curajul şi încrederea cu care au făcut-o şi strămoşii noştri, de la cei căzuţi pe câmpul de luptă, până la cei care au pierit în inumanele închisori comuniste. Cu aceste ocazii, transmit românilor de pretutindeni cele mai bune gânduri şi urări de sănătate, fericire şi succes. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze România şi pe români, oriunde s-ar afla ei.
    La Mulţi Ani România!
    La Mulţi Ani români de pretutindeni!

    Birou Senatorial Viorel BadeaSenator Pentru romanii din Europa si AsiaMembru al Delegatiei Permanente a Parlamentului Romaniei la

    APCEPresedinte al Comisiei pentru Romanii de PretutindeniTel/Fax: 0213101911http://www.badeaviorel.ro/ ….

    *************

    Dragă Domnule Senator Viorel Badea,

    Sînt și eu unul dintre „românii de pretutindeni” care au primit scrisoarea dumneavoastră cu ocazia, nu știam, „Zilei românilor depretutindeni”.

    Vă mulțumesc pentru caldele urări și îndemnuri, chiar dacă, trebuie să mărturisesc, laudele dvs. sînt exagerate în ce mă privește pe mine, unul din românii de pretutindeni cărora vă adresați.

    Nu am adus nici o „contribuție” comunității care a binevoit să mă primească (în afară de cîteva taxe), nu am afirmat prin nimic „valorile românești”, nu practic sport de performanță sub drapelul țării, iar singurul domeniu în care „excelez” deocamdată este livrarea de mîncare indiană la domiciliu, pentru că lucrez ca delivery driver la un restaurant dintr-un orășel scoțian.

    Alta ar fi fost însă situația dacă mi-ați fi scris, dvs. sau unul dintre numeroșii dvs. colegi din Parlament, acum șase luni, cînd încă nu eram un român „de pretutindeni”, ci un român de la mine de-acasă, mai exact din Iași.

    Aș fi putut să vă răspund că sînt cercetător științific la Universitatea Al. I. Cuza și că mă ocup de editarea Bibliei de la 1688, prima ediție critică a celei mai vechi Biblii românești (știați că sîntem ultimul neam din Europa care încă nu are prima sa Biblie într-o ediție critică?).

    M-aș fi mîndrit cu fetele mele, care practicau unsport de performanță sub drapelul țării, cum spuneți, și m-aș fi lăudat că am dus și eu puțin din „graiul țării” mele pe la Paris și Geneva, sau că mi-am petrecut șapte ani printre vechile manuscrise românești, primind pentru munca mea o summa cum laude.

    Dar nici dumneavostră nu mi-ați scris, nici eu nu v-am răspuns. Așa merg lucrurile, cum s-ar spune.

    Dar de ce îmi scrieți tocmai acum, cînd mi-am luat lumea în cap, împreună cu ai mei, și ne-am alăturat și noi „românilor de pretutindeni” care își caută pe aiurea dreptatea pe care nu au găsit-o în țară?
    Ca să îmi arătați că vă pasă?

    Dacă vă pasă atît de mult de „valorile și tradițiile românești”, de ce nu mi-ați scris, dvs. sau colegii dvs., pe cînd eram în țară? De ce nu m-ați întrebat cum nedescurcăm cu nouă milioane pe lună, eu și colegele mele, tineri doctori în filologie și slujbași ai culturii române pentru care suspinați acum?

    V-aș fi rugat atunci, dacă știam că vă interesează atît de mult istoria neamului, să faceți ceva pentru profesorul meu de istorie, care se stinge de boală pentru că din pensia sa nu-i ajung banii de medicamente.

    V-aș fi chemat la Iași să vedeți cum trăiește de pe o zi pe alta un antrenor de performanță, pentru care s-a cîntat imnul României la Berlin, și cum niște copii devotați se antrenează să devină campioni pe podelele roase și pline de cuie ale unei săli de sport care n-a prins încă o campanie electorală.

    V-aș fi dus prin oraș și v-aș fi arătat Filarmonica ieșeană, care de zece ani stă să se prăbușească sub schele, și Teatrul Național, mutat într-un cub de carton.

    Și la urma urmei, dacă tot invocați acum cuvintele lui Sadoveanu și îndemnul „să devenim un popor vrednic”, v-aș fi spus că de douăzeci de ani mă simt, în fiecare zi, mințit, furat și umilit în țara mea.

    Și că am obosit să devin „vrednic” printre șmecheri, canalii politice și „băieți deștepți”.

    Dar, repet, nici dvs. nu m-ațiîntrebat, nici eu nu v-am răspuns. Și atunci, de ce m-ați găsit tocmai acum?
    Domnule senator, e un cinism fără de margini să-i heretisiți pe emigranții români cu ocazia unei așa-zise „zile a românilor de pretutindeni”.

    Nu poate fi o sărbătoare o zi a românilor „depretutindeni”, există doar o singură zi a românilor și a României din care găștile politice care s-au succedat ne-au împins, pe mine și pe alte milioane de compatrioți, să ne luăm lumea în cap, să ne lăsăm în urmă limba, părinții și prietenii și să ne căutăm pe aiurea pîinea și dreptatea.

    Ce sărbătoare vedeți în asta? Nu e nici o sărbătoare pentru familiile despărțite, pentru frații și prietenii lăsați în urmă, sau pentru acei „români de pretutindeni” ai căror copii s-au spînzurat în țară de dorul lor.

    Și, în general, nu există sărbători adevărate cînd te afli „pretutindeni”, ci doar acasă. Iertați-mă, dar nu am nevoie să-mi amintiți dvs. de „valorile românești”.

    Ocupați-vă de ele în țară, acolo unde „cultura și valorile românești” sînt lăsate în paragină. Și v-aș mai ruga ceva. Sînteți totuși un reprezentant al clasei politice românești. Aveți decența de a nu amesteca în gesturile dvs. electorale amintirea „celor ce au luptat pentru libertatea poporului”.

    În Franța am cunoscut un om care și-a pierdut o mînă în masacrul de la Otopeni, în decembrie ’89. Lucrează acum ca magazioner la un depozit, din mila unor străini generoși.Vă asigur că omul acesta ar scuipa astăzi pe orice discurs politicianist în care sînt amintiți eroii din decembrie ’89.

    Altfel, o duce bine (în curînd, îl veți putea vedea și auzi într-un documentar tv despre Revoluție, apropo, nu-i așa, de cei care „fac cinste țării natale”).

    La sfîrșit, aș vrea să vă asigur că nu mi-e rușine că sînt român. Așa mi-am învățat și fetele, să nu le fie rușine să spună de unde vin. Singurele momente în care mi-e rușine că-s român sînt atunci cînd politicienii îmi vorbesc despre România. În gura lor, România pute ca o hazna infestată, din care mă bucur că mi-am salvat copiii.

    Ca o măsură de igienă, ar fi prea mult dacă v-aș cere să păstraţi măcar distanța tăcerii?

    Ioan-Florin Florescu–

    Apreciază

  • 39. noradamian  |  6 Ianuarie 2012 la 23:06

    Skorpion, tare bună era asta de postare… 🙄
    Ceelor de afară le e mai silă de cât nouă de jegurile politice de care nu mai scăpăm… Si care îndrăznesc să vorbească în numele lor.
    😦
    Mai ales finalul, e teribil: „În Franța am cunoscut un om care și-a pierdut o mînă în masacrul de la Otopeni, în decembrie ’89. Lucrează acum ca magazioner la un depozit, din mila unor străini generoși.Vă asigur că omul acesta ar scuipa astăzi pe orice discurs politicianist în care sînt amintiți eroii din decembrie ’89.
    Altfel, o duce bine (în curînd, îl veți putea vedea și auzi într-un documentar tv despre Revoluție, apropo, nu-i așa, de cei care „fac cinste țării natale”).

    Apreciază

  • 40. noradamian  |  6 Ianuarie 2012 la 23:06

    Noapte bună 🙂

    Apreciază

  • 41. filadel  |  6 Ianuarie 2012 la 23:07

    Nora

    m-am speriat că mi-a răspuns mie. Fiuuuuu! 😆

    Apreciază

  • 42. noradamian  |  6 Ianuarie 2012 la 23:11

    Filadel, te cred 😆

    Apreciază

  • 43. skorpion  |  6 Ianuarie 2012 la 23:16

    @nora,
    cred ca poti s-o pui si separat intr-o zi….
    m-a impresionat raspunsul lui Florescu!

    Apreciază

  • 44. Bască ilie  |  6 Ianuarie 2012 la 23:20

    Și tăcerea e un răspuns. 🙂

    Apreciază

  • 45. skorpion  |  6 Ianuarie 2012 la 23:21

    toujours, mister B,
    🙂

    Apreciază

  • 46. filadel  |  6 Ianuarie 2012 la 23:21

    Tnx Bască Ilie … dacă mi-ai răspuns mie. 🙂

    Apreciază

  • 47. noradamian  |  6 Ianuarie 2012 la 23:33

    Autorul o fi cel de aici?
    http://www.thinkagain.ro/bradut-florescu-ex-coordonator-realitatea-catavencu-a-emigrat-in-thailanda-%E2%80%9Eromania-fara-rost%E2%80%9D-este-ultimul-sau-mesaj-pentru-noi/

    Bine scris, cu aspecte de o crudă realitate, ca si răspunsul adresat senatorului, textul respectiv a circulat mult timp pe internet, fiind intens politizat si, într-un fel, sursă de depresie naţională si îndemn de pierdere a oricărei speranţe pentru cei rămaşi acasă. L-am analizat si eu, într-o postare, cu argumente pro si contra, acum vreun an. Mi s-a părut că îngroasă cam prea tare ceea ce era evident un rău de deplâns al situaţiei în care ne găsim, dar n-am agreat, deloc ideea că nu mai avem nici o iesire.

    Apreciază

  • 48. Bască ilie  |  6 Ianuarie 2012 la 23:33

    Nora avea recent un răspuns ceva mai complet:
    cu „da”, „nu” și „și da și nu”. 🙂
    Eu am luat-o pe Xeromona așa cum e: un model.
    Tot ne plângeam pe ici-colo de criza de modele. 🙂

    Apreciază

  • 49. Bască ilie  |  6 Ianuarie 2012 la 23:36

    Nora,
    Ieșire? Din țară, aveeem! 🙂

    Apreciază

  • 50. Bască ilie  |  6 Ianuarie 2012 la 23:39

    45
    Nu scăpăm nici de aia. 🙂

    Apreciază

  • 51. skorpion  |  6 Ianuarie 2012 la 23:39

    @nora,
    ce a scris Florescu senatorului este perfect corect.

    tu te referi la altceva si anume la lipsa mobilizarii, toti acesti oameni au preferat sa emigreze in loc sa puna umarul la……demobilizarea ticalosilor.

    era posibil?
    ar fi fost posibil?
    that ‘s the question!

    ma gindesc numai la ce putini oameni au venit in februarie 2007 s-o sustina pe Monica Macovei.
    pe 1 aprilie 2007 a zburat din guvernul tariceanu.
    a plins cineva?
    oficial: nimeni!!!

    Apreciază

  • 52. noradamian  |  6 Ianuarie 2012 la 23:41

    Bsk 🙂 xeromona e un personaj de legendă. De ilustrat cu clipul pus de SK la 13! Ar merge bine si ca personaj de desene animate. De alea de care psihologii îi sfătuiesc pe părinţi să-i ferească pe copii.

    Apreciază

  • 53. Bască ilie  |  6 Ianuarie 2012 la 23:43

    Filadel,
    Se leagă, da cine știe?
    Recunosc doar omiterea unor elemente. Poate se legau mai revelator cu da, nu sau și da și nu. 🙂

    Apreciază

  • 54. noradamian  |  6 Ianuarie 2012 la 23:43

    Skorpion, exact! Şi de afară si din interior se poate face ceva. Mulţi chiar încearcă!

    Apreciază

  • 55. skorpion  |  6 Ianuarie 2012 la 23:43

    xeromona drogata (oare se drogheaza, ca este cool sa faci asta) – consider – ca este efectiv un pericol…

    o poti matura ?

    vad ca nu!

    noapte buna!
    🙂

    Apreciază

  • 56. noradamian  |  6 Ianuarie 2012 la 23:44

    Noapte linistită, dragi prieteni 🙂

    Apreciază

  • 57. filadel  |  6 Ianuarie 2012 la 23:45

    Bască ilie

    nu mai este nevoie de precizări. Personajul e destul de caracterizat și selfcaracterizat ca să-i zic pi numi.

    Apreciază

  • 58. Bască ilie  |  6 Ianuarie 2012 la 23:50

    Monica Macovei este personalitatea care a reușit performanța de a deranja puternic cele mai multe categorii/calități de persoane.
    Mersul în contrasensul firului „pe cine și cu ce anume?” răspunde multor îndoieli și necunoscute.

    Apreciază

  • 59. Bască ilie  |  6 Ianuarie 2012 la 23:53

    S-a închis poarta principală a Grădinii.
    Săriți gardul!
    Noapte bună! 🙂

    Apreciază

  • 60. Bască ilie  |  6 Ianuarie 2012 la 23:56

    Poarta 56, evident. 🙂

    Apreciază

  • 61. filadel  |  7 Ianuarie 2012 la 00:05

    😆

    Apreciază

  • 62. Fini  |  7 Ianuarie 2012 la 08:41

    Neaţa! 🙂

    Sfânt-Ion
    Ion Luca Caragiale

    Frunzuliţă chimionu,
    Chimionu, anasonu,
    Mai dă, doamne,-un Sfânt-Ionu,
    Să prăznuim patraonu

    De la Tom pentru Ion

    Apreciază

  • 63. Fini  |  7 Ianuarie 2012 la 08:50

    Cafea pentru Ion

    Apreciază

  • 64. Bască ilie  |  7 Ianuarie 2012 la 08:51

    Ioane, Ioane,
    Toată lumea doarme,
    Numai tu nu vrei pleci,
    Să tragi un somnic de veci.

    Apreciază

  • 65. Bască ilie  |  7 Ianuarie 2012 la 09:06

    Pentru ceilalți Ioni și Ioane, la mulți ani!

    Apreciază

  • 66. maya  |  7 Ianuarie 2012 la 09:09

    Buna dimineata si buna sa va fie inima!
    😆
    La multi ani Ionilor,Ioanilor,Ioanelor! 🙂 🙂 🙂

    Apreciază

  • 67. maya  |  7 Ianuarie 2012 la 09:14

    Apreciază

  • 68. Bască ilie  |  7 Ianuarie 2012 la 09:16

    Apreciază

  • 69. maya  |  7 Ianuarie 2012 la 09:20

    Basca ilie
    😆

    Si eu 😆 like this post. 😆
    Felicitari!

    Desi te cutremuri de cele scrise!

    Apreciază

  • 70. maya  |  7 Ianuarie 2012 la 09:32

    Testoasa de pe stalp!!!

    Un tânăr mergea pe jos printr-un sat şi decide să ia o pauză.
    El se aseaza pe o banca … unde se afla un om mai în vârstă şi natural începe să vorbească despre ţara, guvern şi în cele din urmă de legislatorii şi cei asemenea lor.

    Domnul spune tanarului:
    – „Ştii -parlamentarii şi alţii sunt ca o broasca testoasa pe un stâlp.
    După un timp scurt tânărul ii spuse:
    – „Eu nu înţeleg aceasta analogie … Ce înseamnă asta, domnule?”

    Apoi domnul a explicat,
    – În primul rând: nu intelegi cum a ajuns acolo.

    – În al doilea rând: nu poti să crezi că sta acolo.

    – In al treilea rand: stii sigur că nu ar fi putut sa ajunga acolo singurica.

    – A patra: asiguraţi-vă că nu ar trebui să fie acolo.

    – A cincea: veţi fi conştienţi de faptul că aceasta nu va face nimic folositor cat timp sta acolo.

    ” Deci, singurul lucru raţional ar fi s-o ajutati sa coboare”

    Trebuie sa ne-ngrijim ca nici un animal sa NU mai ajunga pe stilp!

    Ps:l-am primit,il dau mai departe

    Apreciază

  • 71. Bască ilie  |  7 Ianuarie 2012 la 09:35

    Tks, Maya!
    Toți suntem în farfurie,
    Ding, ding, ding, ding, poftă bună! 🙂
    (Așa-i la pe…trecere gustoasă!)

    Apreciază

  • 72. Bască ilie  |  7 Ianuarie 2012 la 09:44

    Maya,
    „Un tânăr mergea pe jos printr-un sat şi decide să ia o pauză”.
    De-atunci așa a rămas și nu mai decide nimic tot satul. 🙂

    Apreciază

  • 73. skorpion  |  7 Ianuarie 2012 la 10:20

    bonjurici,
    este vreo Ioana pe aici?
    vreun Ion?
    🙂

    la multi Ani tuturor I

    Apreciază

  • 74. maya  |  7 Ianuarie 2012 la 10:26

    Basca ilie
    😆
    La Colinda hororr , 😆 care are in ea multe si dureroase adevaruri, raspund cu

    Apreciază

  • 75. maya  |  7 Ianuarie 2012 la 10:30

    Basca ilie
    😆

    “Un tânăr mergea pe jos printr-un sat şi decide să ia o pauză”.

    Mergea pe jos singur si decide sa ia o pauza; prea a obosit de atita singuratate.

    Apreciază

  • 76. maya  |  7 Ianuarie 2012 la 10:38

    Apreciază

  • 77. maya  |  7 Ianuarie 2012 la 10:40

    „Ca bogat ii greu/ca sarac ii rau”

    Apreciază

  • 78. Bască ilie  |  7 Ianuarie 2012 la 10:54

    Maya,
    Ferească Dumnezeu să ne simțim singuri toți, împreună!

    Apreciază

  • 79. maya  |  7 Ianuarie 2012 la 11:09

    Basca ilie

    Fereasca -ne Doamne,Doamne de asa ceva!De abia atunci ii greu!!!

    Insa mesajul din titlul cintecului acesta a vrut sa fie; tinarul nostru suferea de singuratate in actiunile sale! Se simtea izolat,dar si dusmanit in acelasi timp. De aceea si-a luat o pauza!

    Apreciază

  • 80. Bască ilie  |  7 Ianuarie 2012 la 11:54

    Maya,
    Nu te îngrijora de cât de greșit aș înțelege eu sensul unor fraze, chiar dacă nu exclud din start o astfel de posibilitate! 🙂
    Fii mai binevoitoare și nu fi așa de neîncrezătoare în puterea mea de înțelegere! Încearcă să pornești de la prezumția bunei mele percepții, adică să-mi acorzi șansă și să te asiguri mai întâi dacă nu cumva există o explicație rezonabilă pentru replica din cuvintele mele. 🙂

    Apreciază

  • 81. noradamian  |  7 Ianuarie 2012 la 12:19

    Ziua bună, Ioane si Ioni,

    salut prieteni -de pe gard, de unde altundeva

    că vorba luizei, să nu ne facem iluzii 😆

    Apreciază

  • 82. noradamian  |  7 Ianuarie 2012 la 12:26

    Fini, De la Tom pentru Ion, …plăcut plăcut 😆

    Apreciază

  • 83. Bască ilie  |  7 Ianuarie 2012 la 12:27

    Salut, Nora!
    De pe gard? Nu-mi fac iluzii c-ai pierdut cheia de la poarta Grădinii. Sport fac și eu, din când în când. 🙂

    Apreciază

  • 84. noradamian  |  7 Ianuarie 2012 la 12:28

    Maya, după sărbătorile cele vesele vin si tristeţi, colinde horror… Spun lucruri adevărate pentru noi toţi si-s tare faine.

    Buuun de tot, Raoul! 😆

    Apreciază

  • 85. noradamian  |  7 Ianuarie 2012 la 12:29

    Maya, Bsk, şi-om da jos şi ţestoasa 😆

    ( de pe stâlp, ori de pe gard 😆 )

    Apreciază

  • 86. noradamian  |  7 Ianuarie 2012 la 12:31

    Bsk, mie-mi place să sar garduri, problema e că grădina n-are 😦 😆

    Apreciază

  • 87. noradamian  |  7 Ianuarie 2012 la 12:35

    …Aici, si-au tras mai făcut un ZID 😉 oare din ce „materiale” ? 🙄 http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/cine-sunt-noii-sefi-ai-magistratilor-din-romania-culisele-alegerilor-pentru-conducerea-csm-249468.html

    Apreciază

  • 88. skorpion  |  7 Ianuarie 2012 la 12:41

    hop, am sarit si eu gardul virtual
    🙂
    m-am uitat putin pe poza alinei ghica si parca, parca este o copie a xeromonei,nu? doar mai tinerica, dar in timp va putea prelua absolut toate trasaturile batrinei mona
    🙂

    Apreciază

  • 89. Tiberiu Orasanu  |  7 Ianuarie 2012 la 12:55

    Salut 🙂
    off topic: pe TVR1 – Monica Macovei, în reluare cu Eugenia Vodă.

    Apreciază

  • 90. Fini  |  7 Ianuarie 2012 la 13:00

    Apreciază

  • 91. noradamian  |  7 Ianuarie 2012 la 13:21

    Tibi, salut, multzam 🙂

    Apreciază

  • 92. noradamian  |  7 Ianuarie 2012 la 13:22

    Skorpion, xero-ghica-alina-mona 😉

    Da’ să nu ne-ntristăm. Că nu „vor mai fi iarăsi ce-au fost si mai mult decât atât” chiar dacă si-au adus întărituri…

    Apreciază

  • 93. noradamian  |  7 Ianuarie 2012 la 13:28

    Fini, unic, Tudor Gheorghe, un trubadur mereu tânăr 🙂

    Apreciază

  • 94. Bască ilie  |  7 Ianuarie 2012 la 13:50

    Nora 86
    Libertatea celor neinformați poate fi uimitoare.
    N-am știut de lipsa gardului la Grădină. Deci este foarte probabil 🙂 să nu aibă poartă și nici cheie. Aseară băteam câmpii pe-aici și nu știam.
    Acum mă simt mult mai bine în Grădină: ca un maidanez. 🙂

    Apreciază

  • 95. noradamian  |  7 Ianuarie 2012 la 14:04

    Bsk, esti imbatabil 😆

    Apreciază

  • 96. Bască ilie  |  7 Ianuarie 2012 la 15:25

    Imbatabil?
    Am pus la sare două comentarii și bat ușa degeaba, într-o așteptare inedită. 🙂

    Apreciază

  • 97. Fini  |  7 Ianuarie 2012 la 18:23

    Ocean Polar – ION Pillat

    Noapte albă. Stalagmite nepătate de ninsoare
    Vin gheţarii cete-ncete pribegind din Polul Nord.
    Nu-i fior prin valuri clare şi in zare nu-i fiord,
    Doar pe ape, limpezite cataracte selenare.
    Şi pe unde, unde stele de argint mărite-apar,
    Firmamentul in oglindă îşi restrânge-n cerc ovalul.
    Calea Robilor lactee ninge cu lumina valul,
    Legănată de legende, promoroaca pe cleştar.
    Noapte albă. Gheata naltă iconita ca o friză
    De zăpada împietrită cu sclipire de oţel,
    Îşi arată amăgirea unor aripi fără ţel.
    Fulgerare boreală, enigmatică banchiză.

    Apreciază

  • 98. Fini  |  7 Ianuarie 2012 la 20:34

    Bună seara! 🙂

    ION Minulescu – Romanţa fără muzică (În seara când ne-om întâlni)

    În seara când ne-om întâlni –
    Căci va veni şi seara-aceea –
    În seara-aceea voi aprinde trei candelabre de argint
    Şi-ţi voi citi
    Capitole din epopeea
    Amantelor din Siracuza,
    Citera,
    Lesbos
    Şi Corint…
    Şi-n seara când ne-om întâlni
    Te-oi întreba,
    Ca si pe multele pe care le-am întrebat ‘naintea ta:
    – Voieşti sau nu să fii a mea?

    În seara când ne vom iubi –
    Căci va veni şi seara-aceea –
    În pat vom presăra buchete de trandafiri şi chiparoasă
    Ne vom închide-apoi în casă
    Şi vom zvârli în stradă cheia…
    Şi-n seara când ne vom iubi
    Te-oi întreba,
    Ca şi pe multele pe care le-am întrebat ‘naintea ta:
    – Voieşti să nu mai fii a mea?…

    Şi-n seara când ne-om despărţi –
    Căci va veni si seara-aceea –
    Vom stinge flăcările-albastre din candelabrele de argint,
    Iar florile de chiparoasă şi trandafirii-i vom presa
    În cartea roză-a epopeii
    Amantelor din Siracuza,
    Citera,
    Lesbos
    Şi Corint…
    Şi-n seara când ne-om despărţi
    Te voi ruga,
    Ca si pe multele pe care le-am sfătuit ‘naintea ta:
    – Să-ţi aminteşti c-ai fost şi-a mea!…

    Apreciază

  • 99. Fini  |  7 Ianuarie 2012 la 20:37

    ION Minulescu

    Apreciază

  • 100. Bască ilie  |  7 Ianuarie 2012 la 20:40

    Fini, ne cam învață să fim mincinoși. 🙂
    Ce puțin o dată pe lună și de câte ori apare luna.

    Apreciază

  • 101. Bască ilie  |  7 Ianuarie 2012 la 20:41

    Cristian Vasile, nu Aura.

    Apreciază

  • 102. Fini  |  7 Ianuarie 2012 la 21:04

    ION Minulescu – 7 ianuarie 1881
    Celei care pleacă

    Tu crezi c-a fost iubire-adevarată…
    Eu cred c-a fost o scurtă nebunie…
    Dar ce anume-a fost,
    Ce-am vrut să fie
    Noi nu vom sti-o poate niciodată…

    A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare.
    Un cântec trist, adus din alte ţări
    De nişte pasări albe – călătoare
    Pe-albastrul răzvrătit al altor mări
    Un cântec trist, adus de marinarii
    Sosiţi din Boston,
    Norfolk
    Şi New York,
    Un cântec trist, ce-l cânta-ades pescarii
    Când pleacă-n larg şi nu se mai întorc.
    Şi-a fost refrenul unor triolete
    Cu care-alt’dată un poet din Nord,
    Pe marginile albului fiord,
    Cerşea iubirea blondelor cochete…

    A fost un vis,
    Un vers,
    O melodie,
    Ce n-am cântat-o, poate, niciodată…

    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    Tu crezi c-a fost iubire-adevarată?…
    Eu cred c-a fost o scurtă nebunie!

    Uitai să aduc textul la Aura. 🙂

    Apreciază

  • 103. Fini  |  7 Ianuarie 2012 la 21:09

    Bască,

    ba nu eu vă învăţ.
    Minulescu e cu pricina şi cu iubirea, bat-o vina! 🙂

    Apreciază

  • 104. Fini  |  7 Ianuarie 2012 la 21:11

    Mi-ai luat suta şi iarăşi îmi amân plecarea în Canare. 😥

    Apreciază

  • 105. Creanga  |  7 Ianuarie 2012 la 21:27

    Seara buna!
    Suta se poate dona si-n Canare vei pleca, de fapt, mergem in echipa, capitan, Basca cu pipa.

    Apreciază

  • 106. Bască ilie  |  7 Ianuarie 2012 la 21:31

    La 100 n-am spus că Fini ne învață (altfel nu puneam virgula după Fini). Apoi mi-am zis să fiu mai exact, mai ales fiindcă intervenise Aura la 99 în timp ce scriam. De asta am precizat la 101 că învățătorul în arta minciuni nu-i Aura ci Cristian.
    Acum se vede mai direct: Leneșul mai mult aleargă.
    Dacă scriam din prima- „Fini, Cristian ne cam învață să fim mincinoși”-… filozof eram. 🙂

    Apreciază

  • 107. Bască ilie  |  7 Ianuarie 2012 la 21:40

    Creangă, salut!
    Nu se vede? Bască.are șapcă, nu pipă. 🙂

    Apreciază

  • 108. Creanga  |  7 Ianuarie 2012 la 21:41

    Corectez, capitan, Ilie cu basca si pipa, parca suna mai bine, eu o sa valsesc, spre taramul canaresc. Canare vine de la caine, nu de la canar, trebuie sa facem vaccin antirabic ori sa schimbam directia.

    Apreciază

  • 109. Creanga  |  7 Ianuarie 2012 la 21:50

    Salutare Basca!

    Apreciază

  • 110. Fini  |  7 Ianuarie 2012 la 22:15

    Simpatică Bască!

    Apreciază

  • 111. noradamian  |  7 Ianuarie 2012 la 22:15

    Seara bună, fini, bsk, creangă, prieteni 🙂

    Avusei musafiri 🙂
    Asa că am ajuns si eu, dar cam târzior 🙂
    multzam de voia bună, muzici si versuri. Le recuperez 🙂

    Apreciază

  • 112. noradamian  |  7 Ianuarie 2012 la 22:16

    postare nouă

    Apreciază

  • 113. Fini  |  7 Ianuarie 2012 la 22:22

    Servus Nora! 🙂

    Ai văzut? Mă duc băieţii în Canare !
    Creangă vâsleşte, Bască băşcăleşte, Fini pescuieşte…….

    Apreciază

  • 114. noradamian  |  7 Ianuarie 2012 la 22:31

    Fini, oare mă iau si pe mine? 🙄

    :)))

    Apreciază

  • 115. Fini  |  7 Ianuarie 2012 la 22:34

    Nora dragă,

    nu pot trece la postare nouă fiindcă citesc Scisoarea I „Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare”

    Apreciază

  • 116. Fini  |  7 Ianuarie 2012 la 22:36

    Eu zic că te iau şi fără să-ţi pun eu o pilă. Tu scoţi apa din barcă, Vrei?

    Apreciază

  • 117. noradamian  |  7 Ianuarie 2012 la 22:38

    Fini, am pus-o cam târziu, mea culpa! Dar va rămâne, acolo, toată ziulica de mâine 🙂

    Apreciază

  • 118. Fini  |  7 Ianuarie 2012 la 22:45

    Noapte bună tuturor! 🙂

    La mine plouă.

    Apreciază

  • 119. noradamian  |  7 Ianuarie 2012 la 23:04

    Da, fini, cum să nu 😆

    Noapte bună!

    🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 892,829 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.347 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 892,829 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: