Ia gunoiul, neamule, la anul și la mulți ani! (6/6)

11 Ianuarie 2012 at 17:02 59 comentarii

Postat de Bască ilie în „Grădina publică”

Strigăturile gunoierilor din sală întrerup discursul strategului Popică și amplifică presiunea adunării pe capul șefului, constrâns astfel să-și dea obștescul consimțământ pentru ca lucrătorii din subordine să-și abandoneze gunoaiele în nelucrare, pe durată nedeterminată, până vor pune în aplicare cele 3 deziderate scandate pe rând și în ordinea de idei a vorbitorului. A doua:
„Vrem culmea pudorii, ca judecătorii!”
-Liniște, vă rog! Șefule, întocmirea actelor de cercetare, studiul și concluzia de a nu mai ridica deloc gunoaiele sunt rezultatul unei munci serioase. Am analizat multiple propuneri de sustragere organizată de la obligațiile noastre zilnice, la fel ca judecătorii. De exemplu, dacă instalăm la fiecare colț de stradă câte o ladă frigorifică pentru gunoaie, sănătoase pentru mediul înconjurător și păstrarea calităților organoleptice ale gunoaielor până la momentul ridicării lor, nu ne-a convenit. Dotate cu sistem de alarmă la preaplin, am fi alertați la obiectivul frigorific, ca Poliția chemată la jafurile din casele de amanet sau de schimb valutar. N-am mai aduna zilnic gunoaiele, dar fi prea destul să le golim o dată pe săptămână, nu ne-ar rămâne suficient timp pentru alte interese personale, să umblăm după venituri suplimentare și acumulatoare de Matusalemi. Un aspect esențial în cercetarea noastră a fost inamovibilitatea judecătorilor. Asta îi ține într-un loc, la fel cum matale, șefule, ai avea prea mulți gunoieri pe Calea Victoriei și nu te lasă Constituția să-i muți pe Splaiul Independenței, unde suntem în deficit. Ne mutăm numai dacă acceptăm noi, dar nu vrea niciunul, strâmbăm toți din nas, ba că pe splai nu ne iese același ciubuc, ba duhoarea Dâmboviței nu ne priește. Cu așa o pacoste pe cap, cum îți mai distribui personalul gunoier în funcție de volumul gunoaielor, urgențe sau utilități, șefule? Ce-ai face dacă am fi și noi inamovobili, iar din cauza pudoarei generalizate nu le mai faci față gunoaielor nici în Calea Victoriei, nici în Splaiul Independnței? Dacă ai urmări să ascunzi gunoiala sub pres, ai începe văicăreala, șefule, la fel ca judecătorii și CSM-ul tuturor văicărelilor, dar nu ai recunoaște că pudorile nu-și văd de treabă, se plimbă peste tot, ca pe Calea Victoriei, și de-aia se adună gunoaiele cu nemiluita. Nu ai recunoaște nici adevăratul efect pervers al inamovibilității, care te încurcă să-ți uniformizezi mai rezonabil încărcarea muncii pe fiecare cap de gunoier. Ai proceda la fel ca membrii tuturor CSM-urilor, cu ipocrizia cât roata carului, adică ai face din văicăreală o adevărată diversiune pentru a ascunde cauzele reale. Șefule, îți propunem să ne lași în culmea pudorii, să ne simțim la fel ca judecătorii, dar noi, spre deosebire de judecători, îți oferim ceva în schimb, și anume avantajul că nu suntem inamovobili: ne vei putea distribui cum vei dori pe bulevardele și străzile capitalei… că tot nu contează,din moment ce oricum nu mai vrem să ridicăm grosul gunoaielor deloc, oriunde ne-am afla cu prefăcătoria muncii noastre reformate. Ăsta-i sindromul duplicității pudorilor, de la judecători.
-Bine, oameni buni, dar eu cum voi justifica neglijența în serviciul nostru de salubritate și creșterea volumului de gunoaie pe capul meu, nesoluționate?
-La fel ca judecătoii și membrii CSM, șefule, chiar mai bine decât ei. Neputința și complicitatea membrilor CSM ies strident în evidență chiar din pretențiile formulate în văicăreală. Ei știu doar să arate niște numere mari de dosare pe cap de judecător și astfel să obțină suplimentarea de personal. Mai exact, scandăm:
Ei produc în clanuri, avem și noi neamuri
Asta vrem, șefule, asta-i măsura finală! Să fii pentru noi CSM-icul nostru, pentru a obține suplimentarea masivă de gonoieri, ne vei ascunde sub preș, adică ne vei acoperi cu aceeași văicărieală luată de la ei. Cum altfel ai să demonstrezi că nu mai faci față, dacă nu lăsăm gunoaiele să se înalțe ca munții falnici, să ne aducem și noi în salubritate neamurile, prietenii, să ne dezvoltăm și noi niște clanuri?
-Dacă nu reclam că voi sunteți pudori cu grosu-n sus, pe cine să dau vina?
-La fel ca judecătorii și CSM-iștii, șefule, dai vina pe gunoaie, nu pe noi. Pe același studiu de caz comparat, între Calea Victoriei și Splaiul Independenței, matale vei spune că ți-ai făcut datoria și ai distribuit uniform același volum de X kilometri cubi pe cap de gunoier, din ambele câmpuri bulevardiere, dar nu mai facem față și trebuie să luăm măsura finală. Nimeni nu poate să te contrazică, fiindcă nimeni nu-și bagă capul în gunoaiele noastre, nimeni nu ne va verifica pe unde umblăm, așa cum nimeni nu-și bagă nasul să adulmece dosarele nelucrate ale judecătorilor și nimeni nu vede cum se ocupă de dosarele aflate pe rol.
– Probabil voi face ca volumul X pe cap de gunoier să fie la fel pe toate străzile, nu doar pe Calea Victoriei și Splaiul Independenței. Cu asta justific încărcarea uniformă atât inainte de suplimentarea de personal cât și după, nu?
-Ai înțeles foarte bine, șefu. Ia, gândește-te acum, pot judecătorii și CSM-iștii să procedeze la fel ca matale? Ciuiu și canci! Nu au cum, chiar din cauza imposibilității de a-și muta judecătorii acolo unde sunt goluri justificate de personal. În instanțe nu se angajează judecători ci doar li se cere voie sau li se răspunde cerințelor lor de promovare. Și-atunci, ce mută și ce rezolvă CSM, când văicăreala le aduce un flux de judecători ? Aceasta-i întrebarea cheie! CSM-iștii cerșesc suplimentarea numărului de judecători care… de fapt nu vor să vină în Splaiul Independenței. La fel ca gunoierii, judecătorii tind să ajungă în Calea Victoriei, unde înghesuiala e la ea acasă, dar face ravagii la fel și peste tot sindromul duplicității pudorilor, oriunde se prefac cu orice încărcare pe cap.
-Stai așa, Popică. Adică CSM-iștii mint și de fapt n-au cum să rezolve problema de a muta judecătorii unde au goluri de personal, ba-i lasă și să-și facă de cap. Da’ de ce nu-i promovează acolo unde au nevoie? Să nu-i mai promoveze dacă nu se duc unde trebuie! Eu așa v-am mai condiționat până acum.
-Tot inamovibilitatea frânează și promovarea acolo unde ar fi așa-zisele locuri vacante, șefule. Judecătorii pot fi promovați pe loc, adică să rămână, de exemplu, la acealași tribunal de care se simt legați în diverse motivații și clanificări locale, dar se mulțumesc să capete grad de curte de apel, odată cu indemnizația majorată. La fel ți-ar face și gunoierii din Ferentari, ar rămâne pe loc la fel de pudici și cu munca pe sponci, dar cu leafa mărită și cu creșterea gradului la gunoier de Splaiul Independenței. Tot nu-i aduci pe locurile vacante, dacă am fi și noi inamovobili. Or, noi nici nu-ți cerem asta, tocmai ca să ne poți împrăștia după nevoi și să nu te faci de tot gunoiul… ca CSM-iștii. Da, ei mint și bâjbâie, fiindcă a face comparația dintre 500 dosare pe cap de judecător la o instanță și 250 la alta, nu înseamnă că dublarea numărului de judecători în primul caz și, implicit uniformizarea la 250 ar înlătura sindromul pudorii. Dimpotrivă, il poate amplifica acolo unde a depășit stadiul germinativ, fiindcă înghesuiala pe același spațiu tinde să creeze timp și mediu propice distorsionării activității tolerate de indisciplină… organizată. Pe de altă parte, egalizarea exemplificată poate fi, să zicem, justificată la un 350, dar nu se urmărește o asemenea identificare ci se alegea ascunderea comodă a gunoaielor aflate pe rol sub preșul superficialității. Problema deosebit de gravă este de fapt aceea că nici nu contează adevărul în exemplul mai sus menționat, întrucât sistemul disproporționat în privința încărcării dosarelor pe cap de judecător reprezintă el însuși o malformație congenitală cauzată de inamovibilitate, ori, cât timp aceasta persistă, CSM-iștii mint și ascund imposibilitatea soluționării. Pe scurt între 2 încărcări din instanțe diferite, CSM-iștii compară de fapt pudorile ineficiențe și indisciplinate, nicidecum nu-i ajută să dea vina exclusivă pe dosare. Inamovilitatea însăși este un preș pentru indisciplina organizatorică, dar faptul că tot ea împiedică repartizarea rațională a judecătorilor depășește orice așteptări.
-Păi, eu i-am auzit pe cesemiștii Dumbravă și Danileț spunând că inamovibilitatea a fost inventată pentru ca drepturile cetățenilor să fie mai bine apărate de justiție, c-ar fi un beneficiu al justițiabililor; la fel mi-a explicat și domnișoara juristă.
-Șefule, asta-i povestea cu Scufița Roșie. Să nu te miri dacă vei vedea într-o zi suplimntarea numărului de judecători ai Secției penale din ICCJ de la două duzini la peste 200 și după asta se trec competențele acesteia la instanțele inferioare, dar să rămână numai judecarea înalților demnitari. Adică să ne trezim cu peste 200 de cocoțati nemutabili din plăcerea de a judeca… doar o mână de demnitari pe an. Scufița Roșie era în pădurea adormită, când s-a întâlnit cu paznicul oilor din justiție și l-a întrebat: “De ce ai botul așa de mare?” În culmea credibilității, Lupul i-a răspuns: „Ca să vă apăr mai bine, pe tine, pe bunică-ta și pe tot neamul vostru” Dumbravă și Danileț spun povești adormit copiii, învățate ca poeziile, pe de rost și fără rost, c-așa-i la cei îndoctrinați de școala juridică românească-originală, Doar ei mai cred în ceea ce povestesc, așa cum a ajuns și domnișoara juristă să te adoarmă. Dumbravă și Danileț spun povești cu părul creț, de ți-e mai mare mila.
-Și ce-o să faceți tot timpul cât nu veți aduna gunoaie, înainte și după ce văicăreala mea ne va aduce rezultatele scontate și suplimentarea de clanuri?
-Gunoiul se adună cu grosu-n sus, dar de sus în jos nu se ocupă nimeni, șefule, deci nici matale nu trebuie să procedezi altfel. Să ne lași în voia noastră, cu preocupările noastre cumulate, iar în rest, la fel ca judecătorii, vom sta la soare cu containerele și tomberoanele în sus. Așteptăm toți răspunsul matale final, CSMic.
Minutele de scandări ale celor 3 concluzii, din studiul gupului gunoierilor scormoniști-reformiști, au invadat sala și i-au permis șefului să cugete adânc:
-Oameni buni, vă rog să-mi acordați un timp de gândire pentru cîteva zile. Vreau să meditez și să-mi dau seama cine se va sinucide… mai întâi: eu sau voi?

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: , , .

Serviciul POLITIC de urgenţă şi descarcerare Criza criticii

59 comentarii Add your own

  • 1. noradamian  |  11 Ianuarie 2012 la 17:30

    Ziua bună 🙂 Bsk, fiindcă tocmai apăru si asta:

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-11165409-ccr-legea-privind-raspunderea-magistratilor-prin-care-ministrul-justitiei-poate-porneasca-actiuni-disciplinare-impotriva-judecatorilor-procurorilo-este-constitutionala.htm

    …crezi că poate ajuta la limitarea acumulării de gunoaie? 🙄

    Apreciază

  • 2. Bască ilie  |  11 Ianuarie 2012 la 17:43

    Saluttare!
    Nora, sigur poate ajuta, dar nu-s deloc optimist dacă sau cât va ajuta. 🙂

    Apreciază

  • 3. noradamian  |  11 Ianuarie 2012 la 19:42

    Păi, da! Sunt prea mulţi si găsesc ei ” căi de ocolire si atac”…

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  11 Ianuarie 2012 la 19:45

    Eu cred, totusi, că e un pas important, din păcate problema ( artificial, creată, de televiziile în goană după steril si scandal) cu smurdu’ lui arafat a ecranat si legea asta, dar si alte chestii importante 🙄

    Apreciază

  • 5. Bască ilie  |  11 Ianuarie 2012 la 20:16

    Nora,
    Ecranată sau nu, legea a rămas în picioare și este foarte periculoasă pentru magistrați. Aplicarea ei este și va rămâne partea tradițională cea mai complicată.
    Asta nu e totul.
    Când Secțiile unite ale ÎCCJ întocmesc o sesizare, în primul rând reținem cine o formulează: crema puterii judecătorești.
    Când CCR soluționează o astfel de cerere, în al doilea rând reținem cine tranșează adevărul juridic din reclamația adusă la cunoștință: crema garanțiilor constituționale
    Când două creme se bat cap în cap, musai la mijloc e de kakao și ne-ar prinde bine să înțelegem de partea cui se află.
    Când PSD sesizează CCR cu același entuziasm al ICCJ, reținem în al treilea rând rezultatul comun obținut și cine-i premiantul: crema legiuitorilor din nouă generație, agitată prin munca neobosită a acelorași lingăi ai sistemului judiciar. Datorită abnegației lor vom avea legile viitorului de kakao.

    Apreciază

  • 6. Bască ilie  |  11 Ianuarie 2012 la 20:31

    La loc de cinste se află primul și cel mai mare agitator de kakao, format din cea mai aleasă cremă a sistemului judiciar : CSM-iștii din postare. Ei s-au precipitat primii cu îndemnarea secțiilor unite la lupta cea mare de clasă. De clasa I-a.

    Apreciază

  • 7. Bască ilie  |  11 Ianuarie 2012 la 20:41

    În concluzia concluziilor, CSM-ul, crema cremelor, a pretins ca legea legilor să păstreze disciplina disciplinelor din prezent cu stoparea stopărilor, astfel încât impuritățile impurităților să nu se strecoare în purul pur de-a pururea.

    Apreciază

  • 8. Bască ilie  |  11 Ianuarie 2012 la 20:50

    Cine ne-a procopsit cu o asemenea putere judecătorească, scoasă ca din pământul epocii de aur, să trăiască, dar să se bucure de ea!

    Apreciază

  • 9. Blue Sorin  |  11 Ianuarie 2012 la 21:03

    CSM …crema cremelor? … în România? … hehehe … cam … maro crema asta…
    Am impresia că în țara asta lucrurile sunt din ce în ce mai mult de neînțeles. Fiecare zice ce vrea, și fiecare înțelege ce dorește.
    Cam ca în bancul cu Scufița Roșie:
    Cică scufița Roșie era în vizită la Bunica.
    Săteau ele de vorbă și au ajuns la concluzia că sunt triste pentru că nu aveau parte de bărbați, Bunica din motiv de văduvie, Scufița deoarece nu și-a găsit alesul.
    Pică Vânătorul.
    – De ce sunteți triste dragelor? – întreabă acesta.
    – Pentru că ne mănâncă rău – zice Scufița.
    – Pe amândouă?
    – Pe amândouă …
    Le ”tratează” el de ”mâncărime” pe ambele, apoi, obosit, iasă pe prispă să fumeze o țigară.
    Pe o fereastră din bucătărie intră lupul și începe să o mănânce pe bătrână.
    – Ajutoor vânătorule – strigă Scufița speriată – ne mănâncă ….
    – Pe amândouă – întreabă Vânătorul.
    – Pe amândouă …
    – Stați să termin țigara și vin …

    Apreciază

  • 10. Fini  |  11 Ianuarie 2012 la 21:04

    Bună seara! 🙂

    Continuaţi dialogul, eu vă cânt la ideea Norei

    Apreciază

  • 11. Bască ilie  |  11 Ianuarie 2012 la 21:09

    Sorin,
    Erau țigările de după. 🙂

    Apreciază

  • 12. Bască ilie  |  11 Ianuarie 2012 la 21:16

    Am vrut să spun: amândouă. 🙂
    De culoare, da, maro în stare pură.

    Apreciază

  • 13. Bască ilie  |  11 Ianuarie 2012 la 21:19

    Fini,
    Simt o mână criminală. 🙂

    Apreciază

  • 14. Bască ilie  |  11 Ianuarie 2012 la 21:21

    Înțelegi tu ce vreau să spun, de fapt toți trei. 🙂

    Apreciază

  • 15. Bască ilie  |  11 Ianuarie 2012 la 21:22

    Am vrut să zic: amântrei. 🙂

    Apreciază

  • 16. noradamian  |  11 Ianuarie 2012 la 21:29

    Seara bună, am revenit 🙂

    Bsk, adică e bine dar să nu ne facem nădejdi! Am înţeles bine? 🙄

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  11 Ianuarie 2012 la 21:30

    Sorin, cu sau fără poveste, problema tot în ceaţă este 🙂

    Apreciază

  • 18. noradamian  |  11 Ianuarie 2012 la 21:31

    Fini, „ladies in lavander”, plăcută alegere pentru o seară mohorâtă de iarnă 🙂 Asta desi Bsk vede ceva subversiv 😆

    Apreciază

  • 19. Bască ilie  |  11 Ianuarie 2012 la 21:34

    16,
    Ca de obicei.

    Apreciază

  • 20. Bască ilie  |  11 Ianuarie 2012 la 21:36

    18,
    Da, Nora, fumatul este subversiv. 🙂

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  11 Ianuarie 2012 la 21:40

    🙂 Un bileţel pe masa din bucatărie:

    „Dragii mei optimişti, pesimişti şi realişti, în timp ce voi vă certaţi, încercând să demonstraţi că sticla este pe jumătate plină sau goală, eu am băut-o.

    Oportunistu’!”

    ( subtilizată de la un friend)

    Apreciază

  • 22. Fini  |  11 Ianuarie 2012 la 21:53

    Bască,
    @ 13

    spre tine nu poate să adie decât Zefirul. 😆

    Apreciază

  • 23. Bască ilie  |  11 Ianuarie 2012 la 22:04

    Prieteni, cu această postare în 6 episoade mi-am propus să vă supun atenției probleme reale, cu ajutorul unor personaje și acțiuni imaginare, dar pe care să le urmăriți din unghiuri de vedere diferite față de cele induse sau impuse de cei interesați să le preluăm doar înțelesul convenabil lor. Vă pot spune doar atât: cine crede că orice asemănare cu situația reală din justiție ar fi întâmplătoare, n-are decât să înțeleagă altceva, dar nici asta n-ar fi o întâmplare. Desigur, îmi este mult mai la îndemână să povestesc o întâmplare reală 100%, așa cum a fost “O nebunie de agenție”; nu am talentul scriitoricesc necesar prelucrării imaginarului până la forma aparent reală și nici nu mi-am propus să prezint forme simulate de adevăr. Sunt doar un investigator din puncte de vedere mai năstrușnice; nu de puține ori sensurile încurcate sau neinteresante la prima vedere și-au schimbat prima impresie sau au devenit pentru mine un fel de dragoste la a treia vedere. Unele imagini pot desluși mai bine înțelesurile la fel cum un lucru mai bine înțeles poate schimba o imagine. Mi-ar plăcea să cred că, vreodată, oricând, unii dintre propagandiștii adevărurilor deformate își va aminti cumva de sensurile deconspiratoare prezentate de mine și va avea bunul-simt măcar să se abțină, dacă nu să-și reprofileze maniera de a persista în minciună.Mi-ar mai plăcea ca unele din formele înțelesurilor postate să-i inspire pe cei în măsură să le transforme într-un pumn în vorbitorul mincinoșilor de profesie sau al neputincioșilor cu vorbe (g)rele.
    Vă doresc să aveți parte de o justiție adevărată sau de niciuna.

    http://www.mediafax.ro/social/predoiu-iccj-sa-judece-doar-inaltii-demnitari-5480342

    Apreciază

  • 25. Fini  |  11 Ianuarie 2012 la 22:05

    Bască,
    @ 13

    cred că-i mâţul lu’ vecina!

    Tu poţi răspunde cam aşa: măi femeie mă urgie, mâţu’ nu-i cu pălărie!

    Ăsta-i un cântec popular simpatic de prin locurile mele de beştină.

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  11 Ianuarie 2012 la 22:19

    Bsk. calitatea modificărilor juridice se poate evalua în actul juridic. Cei care cunosc măruntaiele sistemului, toate bolile organelor lui interne si toate sechelele pe care le poartă de zeci de ani, asa ca tine, au desigur, un scepticism motivat. Serialul „gunoaielor”, în maniera asta atât de plăcut-accesibilă,citit de câteva sute de persoane, este fără-ndoială, mult mai potrivită decât o analiză aridă fie ea si completată cu niste exemplificări concrete. Si mai are si calitatea de a evalua nu o situaţie ci un sistem asa cum se prezintă în acest moment. Ne străduim, mai ales cei „inocenţi” profesional vorbind, în materie, ca mine, să ne păstrăm o brumă de încredere si de optimism. Fiecare schimbare legislativă e privită cu un „dacă de data asta vine si o schimbar, cea asteptată… Dacă însfârsit, se-nsănătoşeşte sistemul si biata noastră societate. După o vreme facem iar haz de necaz si o luăm de la-nceput. Singurul „plus” ar fi că ne-am deprins s-avem răbdare si să ne păstrăm un fir, aproape invizibil, incă, de optimism…

    Apreciază

  • 27. noradamian  |  11 Ianuarie 2012 la 22:23

    Bsk, am mers la linkuri, nu-ndrăznesc să-mi etalez optimismul, atâta cât îl am, sper să ne lămureşti tot tu la ce ar trebui să ne asteptăm

    Apreciază

  • 28. noradamian  |  11 Ianuarie 2012 la 22:30

    Fini, 10, acu mă prinsei că ideea ţi-au dat-o fotografiile câmpurilor de lavandă pe care le-am pus mai devreme pe pagina de FB! 🙄

    Or fi având si astea ceva subversiv, mai stii?

    Apreciază

  • 29. Bască ilie  |  11 Ianuarie 2012 la 22:48

    Nora,
    Dacă mai întâi angajezi 175 de judecători la o sectie (penală) și faci o trupă de peste 200, apoi pui în aplicare visul Monei Pivniceru (curioasă coincidență cu al lui Predoiu, nu?) de a se judeca la această secție numai înalți demnitari (adică o mână și-aia moartă), cum îi mai cobori pe inamovibili din turnul de fildeș , unde nu mai au încărcare și nici justificarea statului cu containerele și tomberoanele în sus?
    Ce vor face? Două complete superlungi de cîte 100 de judecători la o singură ședință de judecată a demnitarului ? Păi, da, ar forma o coadă la ușa sălii de ședință și ar intra câte 3 sau câte 5 (după cum e primă instanță sau recurs) din 5 în 5 minute, să-l asculte pe rând pe inculpatul demnitar; acesta ar fi obligat să se ridice de fiecare dată, c-așa-i frumos la judecată, și astfel se va învăța să stea demn.

    Apreciază

  • 30. skorpion  |  11 Ianuarie 2012 la 22:49

    salve, nice garden, cu oameni inteligenti si onesti!!!

    Mi-ar mai plăcea ca unele din formele înțelesurilor postate să-i inspire pe cei în măsură să le transforme într-un pumn în vorbitorul mincinoșilor de profesie sau al neputincioșilor cu vorbe (g)rele.
    Vă doresc să aveți parte de o justiție adevărată
    sau de niciuna.

    ramin in continuare sceptic pentru urmatorul deceniu…

    Fini,
    superb clipul pe care l-ai transmis si am impresia ca am vazut cindva filmul, doamna aceea inalta imi pare cunoscuta, cine este actrita?

    este un haos in viata politica, ceva de speriat,
    arafat-basescu este identic ca regele mihai – basescu…

    cu clipul dat de @fini, timp de 6 minute am uitat absolut toate gunoiaele ce ne inconjoara de decenii…

    mersi, mister B
    🙂

    Apreciază

  • 31. noradamian  |  11 Ianuarie 2012 la 22:53

    Salut, sk, ne mai mobilizăm noi, bruma de optimism, dar ceva straniu există, totusi, în schimbările astea. Cred că Bsk vede mai departe decât vedem noi 🙄

    Apreciază

  • 32. skorpion  |  11 Ianuarie 2012 la 22:55

    @nora,
    de asta sint absolut convins, ca vede multi pasi inainte si datorita faptului ca dispune de mult mai multe informatii decit noi si in plus gindeste ca un animal politic…

    unii sint mai optimisti, vad, si asta este bine….

    poate apucam si noi o justitie cit de cit adevarata pentru toata lumea indiferent de averea pe care o dispune fiecare!

    Apreciază

  • 33. Bască ilie  |  11 Ianuarie 2012 la 22:58

    Nora 29,
    Crema compătimirii ar cădea tot de la CSM, conform tradiției aurite:
    „-Uitați-vă în ce condiții stau bieții judecători, de la Secția penală a ICCJ, la rând ca să împartă dreptatea!”

    Apreciază

  • 34. noradamian  |  11 Ianuarie 2012 la 22:58

    Bsk, apreciate de alţii, observ, schimbările astea de ultimă oră vor stârni ceva controverse. Sunt curioasă ce va spune Tapalagă, de pildă. Şi, desigur, Monica Macovei. Desi în ultimul timp parcă e mai tăcută.

    Apreciază

  • 35. noradamian  |  11 Ianuarie 2012 la 23:00

    skorpion, da, fiindcă toate, absolut toate reformele cu bune si rele fără justiţie sănătoasă se duc naibii… 😉

    Apreciază

  • 36. Bască ilie  |  11 Ianuarie 2012 la 23:01

    Nora 34
    De ultimă oră sunt doar angajările masive, la marea înghesuială.
    Reducerea competenței doar la judecarea înalților magistrați nu este pavată acum decât cu bune intenții.

    Apreciază

  • 37. Bască ilie  |  11 Ianuarie 2012 la 23:02

    înalților demnitari, (pot fi și magistrați)

    Apreciază

  • 38. noradamian  |  11 Ianuarie 2012 la 23:09

    Bsk, „bune intenţii”, poate e si asta ceva …

    Apreciază

  • 39. Bască ilie  |  11 Ianuarie 2012 la 23:11

    Puterea judecătorească ce poate face cu polarizarea asta la nivelul ICCJ?
    Mai tare ca piatra și mai mare ca Parlamentul? Tot își revendicau, prin aceeași Împărăteasă Xeromona, titlul și coroana tronului cel puțin la egalitate cu celelalte puteri ale statului (încă de când s-a dezbătut noa lege a salarizării)

    Apreciază

  • 40. Fini  |  11 Ianuarie 2012 la 23:12

    Skorpi,
    @ 30

    Nu ştiu filmul, îmi pare rău.
    Nora a postat la ea pe facebook o fotografie cu cîmpuri de lavandă. Eu mi-am amintit de piesa muzicală şi aşa am ajuns să postez clipul. Piesa este remarcabilă.
    Am bruiat puţin discursul lui Bască, dar îi trece lui.

    Apreciază

  • 41. Bască ilie  |  11 Ianuarie 2012 la 23:15

    N-ai bruiat nimic, Fini.
    Nu uitați nici de dorința uselistă, declarată, privind transferul garantului Constituției la ICCJ! În interesul serviciului, evident.

    Apreciază

  • 42. Fini  |  11 Ianuarie 2012 la 23:17

    Noapte bună tuturor! 🙂

    Apreciază

  • 43. noradamian  |  11 Ianuarie 2012 la 23:22

    Fini, multzam, minunatul Duke Elington… 🙂

    Apreciază

  • 44. noradamian  |  11 Ianuarie 2012 la 23:25

    Bsk, miza alegerilor fiind una mai mare decât a fost vreodată, presupun, vor urma luni de agitaţie publică extremă 🙂

    Apreciază

  • 45. Bască ilie  |  11 Ianuarie 2012 la 23:27

    Apreciază

  • 46. noradamian  |  11 Ianuarie 2012 la 23:32

    somn usor 🙂

    Apreciază

  • 47. skorpion  |  11 Ianuarie 2012 la 23:34

    splendid cimpul….

    Apreciază

  • 48. noradamian  |  11 Ianuarie 2012 la 23:36

    Bsk, 45, excelent! Super-meci!
    🙂
    Multzam

    Noapte bună

    Apreciază

  • 49. noradamian  |  11 Ianuarie 2012 la 23:37

    Skorpion, imaginează-ţi că petreci o vacanţă acolo!…

    🙂

    Vise plăcute

    Apreciază

  • 50. skorpion  |  11 Ianuarie 2012 la 23:38

    da, nora,
    vise frumoase fara gunoieri si tie!
    🙂

    Apreciază

  • 51. oldhashu  |  12 Ianuarie 2012 la 11:06

    Salut grădinari! 🙂

    @ skorpy, prietene, doamnele din clipul lui Fini sunt Judy Dench (cea puțin mai scundă, „șefă” spionaj în unele 007) și Maggie Smith, o mare doamnă a filmului britanic.

    Dragilor, pentru tot ce este legat de actori ori muzicieni în filme, căutați în IMDB (Internet Movie Data Base), o foarte prețioasă bază de date cu cvasitotalitatea filmelor produse de la începuturile cinematografiei. Singura condiție – o cunastere de nivel low a limbii engleze. Accesul este gratuit! 😉

    Apreciază

  • 52. skorpion  |  12 Ianuarie 2012 la 11:19

    multumesc, oldH, pentru lamuriri,
    numele Maggie Smith nu-mi spune nimic, in schimb figura ei, chiar vazuta o singura data, n-o poti uita..
    🙂

    Apreciază

  • 53. oldhashu  |  12 Ianuarie 2012 la 11:30

    skorpy, salut! 🙂

    Poate pentru că ai vazut-o în seria Harry Potter!

    Click here!
    http://www.imdb.com/name/nm0001749/

    Apreciază

  • 54. skorpion  |  12 Ianuarie 2012 la 11:43

    oldH,
    nu am urmarit nici un gram de Harry Potter, asa ca presupun ca o stiu din alt/e film/e.

    Apreciază

  • 56. Blue Sorin  |  12 Ianuarie 2012 la 15:29

    * Bască ilie* ”Sorin, Erau țigările de după.”
    –––––
    Ilie, văzându-te cu bască, mă întreb dacă nu ești tu celebrul Ilie de la Sculărie.

    =Ilie, de la sculărie=

    Cica-ntr-o uzina dintr-un mic oras
    A venit un leader din strainatate,
    Gazdele cu dansul se purtau lingas,
    Ca sa-i intre-n voie le faceau pe toate.

    Vizitand strainul sectiile lor,
    S-a oprit deodata si, cu bucurie,
    Aratand spre-un simplu, varstnic muncitor:
    „Asta nu-i Ilie de la scularie?”

    Iar oficialii tare s-au mirat
    De aceasta fapta totusi peste poate
    Si l-au pus pe-o lista neintarziat
    Ca sa plece grabnic in strainatate.

    A plecat la Roma cu-n autobuz,
    Dupa ce un vames, fir-ar el sa fie
    Fara ezitare cica le-ar fi spus:
    „Asta nu-i Ilie de la scularie?”

    Iar la Roma Papa insusi i-a primit,
    I-a tratat amabil cu-n pahar de apa
    Si era si dansul foarte fastacit,
    Nestiind de unde totusi s-o inceapa.

    Dar, ca orice Papa, a gasit un drum
    Si pe unul gures vocea lui mladie
    L-a-ntrebat cu-n tandru scartait postum:
    „Dansul nu-i Ilie de la scularie?”

    Observand aceasta cei indrituiti,
    Care mersul lumii vesnic il vegheaza
    La o fapta mare ei au fost sortiti
    Sa-i organizeze si o mica paza.

    Cand erau la Papa, Doamne, ce necaz,
    Unul dintre paznici lesina afara
    Medicii de garda il facura treaz
    Si motivul bolii toti il cautara.

    „Poti cumva si noua tu sa ne explici cauza din care ai cazut in lupta?
    domnilor, v-as spune..cum stateam aici
    adancit in veghea asta ne-ntrerupta,”

    Cantat din nou:
    „A trecut regina Angliei pe-aci,
    Cu suita mare si cu protocoale,
    M-am retras la umbra spre-a nu stingheri
    Si-am simtit genunchii cum imi pica moale.

    Cand am auzit-o cu cat interes
    Isi intreaba Curtea, cum c-ar vrea sa stie
    Cine-i batranelul purtator de fes
    De langa Ilie de la scularie?”

    Legat de ”țidara de după” aceasta nu există… e țigara dintre … întotdeauna finalul e un nou început … 😀

    Apreciază

  • 57. noradamian  |  12 Ianuarie 2012 la 18:44

    Ziua bună si spre seară, prieteni 🙂

    Old, Skorpion, Sare, Sorin, vă salut si vă mulţumesc pentru link-uri si comentarii 🙂

    Apreciază

  • 58. noradamian  |  12 Ianuarie 2012 la 18:44

    postare nouă

    Apreciază

  • 59. Fini  |  12 Ianuarie 2012 la 18:48

    „……………………….ce din codă au să sune”

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 892,059 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.353 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 892,059 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: